...SAU CUM SĂ REVEZI ANALIZE PRECEDENTE
2020 este anul care dovedește că predicțiile nu-și mai au rostul, nici la nivel personal, nici la nivel colectiv. Din păcate, aceasta e și o caracteristică a analizelor de politică. După disecarea politicilor sau evenimentelor sau negocierilor, urmează inevitabil partea predictivă, aproape speculativă.
Dar, așa cum Kahneman ne-a învățat, „past performance does not always equal future performance”, în ideea că analiza unor trenduri, evenimente din trecut nu poate da multe informații despre predicții. Păcatul analizelor este că nu le urmărim întotdeauna, nici din punct de vedere al fundamentelor, nici din punct de vedere al predicțiilor analiștilor. Mai simplu spus, analizele pe orice subiect se uită repede pentru că vine altul în prim plan.
Acesta este exact lucrul pe care NU îl voi face cu această primă analiză pe Digital Policy. Mi-am propus să reiau un articol plin de predicții pe care l-am scris în urmă cu doi ani pentru Caietul Documentar 3, „România Digitală”. Articolul se numea „Perspective viitoare privind politica digitală a UE” și identificam atunci patru trenduri viitoare pentru modul în care UE abordează transformarea digitală prin politici publice: reglementare, centralizare, accentul pe oameni și eforturi de integrare multi-nivel. Le reiau aici în anul de grație 2020, anul care a anulat orice predicție, dar care, paradoxal, creează tot mai multe speculații despre cum va fi viața post-COVID.
Ce înveți din acest articol?
Unii din noi ne confruntăm cu avalanșa de informații, cu bule de conținut și parcă Internetul a devenit sinonim cu platformele. Centralizarea Internetului ne afectează la nivel personal. Ne confruntăm și cu școala online sau lipsa infrastructurii digitale. Mai grav, sunt mulți în societate care nu au cum să ajungă la astfel de conținut.
Cu acest articol te ajut să înțelegi ce eforturi se fac la nivel european pentru ca unele din aceste probleme să fie rezolvate, atât cât poate și Uniunea Europeană să facă. Poți conștientiza cum au reușit platformele să fie aproape sinonime cu Internetul și ce efect au asupra spațiului digital în Europa.
1. Reglementare și supra-reglementare
2018 a fost anul GDPR și, normal, reglementarea a fost pe buzele tuturor. Nu doar în sensul modului în care acest regulament ne protejează, ci mai ales în cheia „reglementare = birocrație = bătaie de cap”. Exact asta am cam spus și în legătură cu acest prim trend, anume că reglementarea poate degenera în prea multă legislație și că acesta nu este spiritul Internetului.
Ce spun în 2020
Primul lucru pe care l-am conștientizat este că Internetul s-a schimbat totuși, iar spiritul său libertarian este ascuns de aspectele negative. Apoi, pot să îmi dau dreptate parțial. Reglementarea este într-adevăr cheia înțelegerii politicilor digitale europene și va continua ca tendință datorită nevoii de a avea un cadru unic pentru toate statele membre.
Totuși, nu mai văd supra-reglementarea ca pe un pericol, deoarece UE acționează oarecum diferit. Scopul noului program Digital Europe nu este doar legislativ ca până acum, ci este axat pe valori și pe un context mai holistic.
În al doilea rând, reglementările europene și viziunea Uniunii au un ecou internațional, datorită așa-numitului „efect Bruxelles” și a capacității de a influența alte jurisdicții. Cazul Schrems II are potențialul de a influența reglementările legate de protecția datelor în SUA, datorită anulării protocoalelor de transfer al datelor dintre SUA și UE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aceeași poveste și cu negocierile pentru un cadru de taxare a platformelor digitale. Negocierile OECD au eșuat parțial, astfel că UE va veni cu propria propunere de taxare cu potențial să influențeze legislația în alte state.
2. Centralizare
M-am referit la armonizarea legislației la nivel european, așa cum sunt regulamentul de protecție a datelor sau regulamentul pentru circulația fără restricții a conținutului online pe care îl cumpărăm (Spotify, Netflix, etc.). Dar centralizarea Internetului se referă cu atât mai mult la practicile platformelor, așa-numitele GAFA (Google, Amazon, Facebook, Apple), care devin aproape sinonime cu Internetul. M-am axat și pe practicile concurențiale ale acestora, cât și pe eforturile Uniunii de a împiedica distorsionarea economiei digitale prin investigații antitrust.
Ce spun în 2020Tendința centralizării este evidentă. N-am precizat atunci de ce se întâmplă asta. Între timp, am aflat, anume din cauza practicilor platformelor de a ne capta atenţia: scroll-ul infinit, notificările push, algoritmul care ne livrează doar ce ne dorim. Economia atenției..așa o numesc cei care scriu despre efectele tehnologiei. Conform Shosanei Zuboff, aceste platforme sunt niște tipuri de piețe unde se tranzacționează viitorul utilizatorilor, făcând predicții cu privire la comportamentul lor pe baza datelor pe care le colectează.
3. Utilizatori
Ce am spus în 2018
UE trebuie să-și asume inițiative de dezvoltare a abilităților digitale. Din păcate, are doar abilități de coordonare și sprijin pentru statele membre.
Ce spun în 2020
Cu atât mai mult acum e necesară această accelerare. Pandemia a expus diviziunea digitală pe mai multe nivele:
- Acces – lipsa infrastructurii și a conexiunii la Internet pentru școala online
- Abilități – unii au rămas fără slujbă, iar abilitățile digitale sunt esențiale pentru tranziția de la o slujbă la alta
- Utilizare – Internetul este și dincolo de social media, dar nu pentru toți
Se întâmplă acum ceva concret? Da, pandemia a accelerat deja planurile Comisiei Europene, care a aprobat un Plan de Acțiune pentru Educație Digitală, menit să dirijeze statele membre către transformarea educației și dezvoltarea abilităților digitale ale europenilor. Totuși, aplicarea acestui plan depinde de actorii naționali, iar imaginea din România nu este extraordinară, dacă ne gândim la eșecul școlii online. Nu mai spunem despre digitalizarea administrației. Un lucru bun este Autoritatea pentru Digitalizarea României și unele acte normative care accelerează digitalizarea. Deocamdată doar de la centru….
4. Eforturi de integrare multi-nivel
Ce am spus în 2018
Transformarea digitală este un efort pentru toate nivelele decizionale, nu depinde doar de UE. Am semnalat în 2018 nevoia de a sprijini autoritățile locale și regionale ca un semn către mai multă integrare europeană.
Ce spun în 2020
Pandemia accelerează nevoia de digitalizare și are nevoie de implicarea mai multor actori. Strategia pentru Europa digitală menționează acest aspect, iar politica de coeziune va avea un obiectiv strategic pentru dezvoltarea locală sustenabilă. Orașele și regiunile sunt aproape de cetățeni, iar modul în care accelerează transformarea digitală este crucial, nu doar pentru e-guvernare, ci și pentru abilități digitale, educație, mobilitate, reziliență, etc. Nimic foarte concret până acum.
4. ÎN FINAL...
Povestea transformării digitale a Uniunii Europene e mult mai complicată decât aceste perspective pe care le-am actualizat. Desigur, alții vor privi la securitatea cibernetică și la dezinformare ca mari perspective de evoluare a politicilor digitale ale Uniunii Europene.
Am ales totuși aceste 4 linii pentru că au potențialul de a transforma Uniunea Europeană într-un actor esențial pe scena internațională care poate contracara tendințele autoritare ale Chinei sau politica de supraveghere și colectare a datelor tolerată de UE. Nu doar atât, ci toate cele 4 linii au ca fundament protecția cetățenilor europeni ca necesitate pentru societatea și economia digitale.
