1. De ce te-ar interesa ce reguli plictisitoare fac iar cei de la Bruxelles?
Dacă te-a enervat vreodată Facebook pentru că ți-a închis contul sau șters conținutul și nu ai știut de ce…s-ar putea să te intereseze.
Dacă primești tot felul de reclame țintite și conținut personalizat, dar ți se par prea țintite și personalizate și nu înțelegi de ce..s-ar putea să te intereseze.
Dacă ai un mic magazin online și nu prea știi cum poți să ajungi la client decât să intri pe un marketplace…s-ar putea să te intereseze.
Dacă ai fost păcălit de cineva care ți-a vând adibas în loc de adidas pe Facebook și nu știi cum să dai de el să te despăgubească…s-ar putea să te intereseze.
Alt lucru. Câteodată luăm unele lucruri prea de bune și nu ne mai obosim să ne întrebăm de ce e așa și nu invers. Chestia asta e foarte valabilă în ceea ce privește tehnologia și toate serviciile online pe care le folosim, chit că totuși s-au schimbat destul de multe și ar trebui să fim obişnuiţi să trecem de la un serviciu la altul sau să nu rămânem prea mult blocaţi pe un sistem. De ce oare acum ne e greu să trecem de la Facebook la altă reţea socială? Sau să trecem de la Android la iOS? Putem cumpăra online și de altundeva decât de pe eMag? Cum să nu salvez pozele în Google Photos? Stai..mai avem alte opțiuni de fapt?
Despre asta e vorba de fapt. Prin modelul lor de funcționare, marile platforme nu doar că ne țin țintiți de ecran să vedem toate noutățile (asta se numește economia atenției) și fac bani din asta, ci ne țin blocați în aceleași sisteme de funcționare pe pretextul că întotdeauna am făcut așa și până acum n-a fost nu știu ce problemă. Lipsa de agilitate s-ar putea să fie o problemă, dar și implicațiile personale, politice, etice.
2. Deci, care-i problema?
În primul rând, regulile pentru funcționarea Internetului în cadrul Uniunii Europene datează din anii 90 și nu cred că mai trebuie să spunem că trebuie aduse la zi (ține minte: cei născuți în 90 au 30 de ani azi!). Procesul acesta nu e de ieri de azi, ci de vreo câțiva ani pentru că s-au mai adus la zi niște acte importante:
– Regulamentul pentru protecția datelor (679/2018) înlocuiește directiva din 1995
– Directiva pe copyright care urmează a fi implementată în statele membre a înlocuit regulile vechi din 2001.
Iată că a venit și rândul directivei eCommerce din 2000 să fie adusă la zi (nu înlocuită!) prin propunerea de Regulament pentru o Piață Unică pentru Servicii Digitale, împreună cu un Regulament pentru piețe concurențiale și corecte în sectorul digital (Actul privind Piețele Digitale).
În al doilea rând, atât valoarea sectorului digital, cât și actorii au crescut în acești ani. Au apărut și noi actori, cei în jurul cărora ne învârtim existența, anume rețelele sociale și platformele mari. Aceștia nu acționează ca niște actori tradiționali în piață, ci sunt intermediari de servicii și gatekeepers (gardieni, acești Sf. Petru ai spațiului digital). Îl citez pe Phillip Staab aici care nu le consideră doar platforme, ci meta-platforme, anume își însușesc exact piețele pe care ar trebui să le servească. Cum fac asta? Apelez atât la Staab, cât și la Shosanna Zuboff pentru răspunsul la această întrebare. Își diversifică produsele și serviciile pe care le oferă în aşa fel încât:
- Utilizatorii finali sunt „prinși” în ecosistemul lor – telefon Android, cont Google, cloud Google Drive, streaming video pe Youtube, etc.
- Ajung să se substituie în așa fel Internetului, încât micii intreprinzători și autorii de conținut nu au de ales decât să se alăture ecosistemului lor/marketplace-ului pentru a putea fi vizibili – cel mai bun exemplu e cel al dezvoltatorilor de aplicații. Ați descărcat vreodată o aplicație pe telefon în alt mod decât apelând la Play Store/AppStore?!
No provider or user of an interactive computer service shall be treated as the publisher or speaker of any information provided by another information content provider”
Varianta europeană din directiva eCommerce (2000) e puțin mai elaborată. Nu sunt acele 26 de cuvinte, ci cele 2 paragrafe care au reglementat responsabilitatea platformelor în spațiul european:
(art.12) În cazul în care un serviciu al societății informaționale constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la rețeaua de comunicații, statele membre veghează ca furnizorul de servicii să nu fie responsabil pentru informațiile transmise, cu condiția ca furnizorul:
(a) să nu inițieze transmiterea;
b) să nu selecteze destinatarul transmiterii și (c) să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.
(44) Un furnizor de servicii care colaborează în mod deliberat cu unul dintre destinatarii serviciului său în scopul de a întreprinde acțiuni ilegale depășește activitățile de „simplă transmitere” sau de stocare-caching și, prin urmare, nu poate beneficia de derogări în materie de răspundere pre-văzute pentru acest tip de activitate.
Cum profită de astfel de clauze? Se ascund în spatele acestora atunci când conținutul distribuit pe rețelele sociale o ia razna, de la atacuri teroriste transmise live pe facebook până la propagarea conspirațiilor și a minciunilor ce s-au soldat cu repercusiuni în democrații (vezi Brexit).
Dacă n-ai prins până acum care e cu adevărat problema, o pot rezuma aici: prin datele și informațiile la care au acces și prin modul în care le manipulează, companiile acestea devin prea puternice pentru democrațiile fragile în care trăim. Asta pe plan politic. Pe plan economic, nu am pretenția să mă pricep prea mult, dar faptul că 2-3 companii au potențialul de a controla un întreg sector, de a ne influența alegerile și de a distorsiona competiția pare a fi ceva serios, nu?
A, am mai omis încă un lucru: nu sunt transparente deloc! Dacă ați trimis vreodată o raportare la niște postări sau vi s-a închis contul pe FB fără să vă dați seama de ce, cred că știți la ce mă refer. Nu cred că putem avea pretenția să ne „deschidă” algoritmul în public, nici n-am înțelege foarte multe. Dar putem avea pretenția să fie supuse la niște verificări din exterior măcar.
3. Cum încearcă UE să contracareze asta?
Regulamentele menționate mai sus – Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale – sunt răspunsurile la provocările economice create de către platforme, dar și încercarea de a deschide funcționarea platformelor către exterior. Nu doar platformele mari sunt vizate prin această legislație, ci mai multe tipuri de actori. De aceea, propunerile de regulamente se referă la serviciile și piețele digitale, nu la actori în sine.
Câteva exemple de măsuri pentru fiecare din problemele identificate mai sus:
– Transparență:
- Posibilitatea ca utilizatorii să conteste eliminarea conținutului lor de pe platforme și transparența regulilor de moderare a conținutului
- Furnizarea detaliilor cu privire la realizarea de recomandări (acel conținut recomandat pe care îl tot vedem)
- Obligația de a identifica vânzătorii părți terțe pe platformele marketplace
- Asigurarea accesului la date pentru unii cercetători „de încredere”
- Informații mai clare despre țintirea reclamelor către utilizatori (există și acum posibilitatea asta, dar nu este foarte evidentă de accesat)
– Responsabilitate și drepturi:
- Dreptul utilizatorilor de a nu primi conținut conform profilului creat de către platformă
- Reguli de interoperabilitate cu alternativele la platforme pentru a ușura mutarea utilizatorilor
- Tratament egal al produselor părților terțe și a produselor marcă proprie pe platforme
- Definirea clară a „gatekeepers”/gardienilor
– Supraveghere/Oversight:
- Pentru platformele cele mai mari, statele membre împreună cu un nou actor – European Board for Digital Services – vor supraveghea dezvoltarea acestui sector în continuare. Acest lucru va însemna și oferirea accesului la unele seturi de date
Desigur, sunt mult mai multe obligații, iar legislația e foarte stufoasă și dificil de parcurs. Ce e important de reținut e că:
- Nu toate obligațiile vor trebui respectate de toți intermediarii, Comisia clasând actorii în 4 categorii tip „Matrioșka” (vezi foto): servicii intermediare, servicii de stocare, platforme online și platforme foarte mari. Deci, un eMag nu va trebui să respecte aceleași reguli ca un Amazon, aceasta din urmă fiind clasată ca o platformă foarte mare/gatekeeper și fiind supusă la un set adițional de reguli
- Sunt doar propuneri ale Comisiei – care trec acum în procesul decizional și de negociere cu Parlamentul European și Consiliul
- Va interveni lobby-ul marilor platforme
4. Ce spun mai marii?
Google a reacționat – desigur – cu o luare de poziție care sugerează că astfel de reguli ar dăuna recuperării economice a Europei după Covid. Citez: reports suggest that some of the proposals being considered would do the opposite. They would prevent global technology companies like Google from building innovative digital tools like the ones that people have used through lockdown—and that will help European businesses rebuild their operations. That would be a missed opportunity for Europe as it looks to the post-Covid future.
Nu știm la ce rapoarte se referă, n-ar fi stricat să avem ceva mai clar. Dar oferă un exemplu, anume că n-am putea să rezervăm o masă la un restaurant direct din Google Maps pentru că n-ar mai fi astfel de facilități „centrate pe utilizator”.
Nu am găsit până acum o poziție oficială a Facebook după lansarea propunerilor, dar lectura contribuției companiei în perioada de consultări publice pentru regulamente e interesantă. După relatarea funcționării sistemelor lor, consultarea presupune oferirea de puncte de vedere cu privire la înscrierea în reglementare a unor obligații/responsabilități pentru platforme pe mai multe categorii. La următoarele, Facebook a afirmat că nu ar trebui să existe obligații legale:
- Răspunsuri sistematice la cererile organelor de menținere a legii
- Cooperarea cu autoritățile naționale prin proceduri clare
- Cooperarea cu entități de încredere cu expertiză care să raporteze activități ilegale pentru analize rapide (trusted flaggers)
- Detectarea conținutului, bunurilor și serviciilor ilegale
- Cooperarea cu alte platforme online pentru schimbul de bune practici, distribuirea de informații sau unelte pentru detecta conținutul ilegal
Câteva din acestea se regăsesc deja în propunerile Comisiei.
Documentul e mult mai lung și conține mult mai multe explicații cu privire la modul în care funcționează Facebook și opiniile cu privire la responsabilitatea lor. De exemplu, nu este prea de acord cu următoarea afirmație: marile platforme se folosesc de avantajele lor obținute din principalele activități (baza de clienți, date, soluții tehnologice, abilități, capital financiar) pentru a se extinde în alte activități.
Putem să ne dăm seama pe scurt că nici Facebook nu prea va fi de acord cu regulile propuse de Comisie și ne vom trezi cu o bătălie mai ceva ca bătălia pe directiva Copyright.
5. Ce spun mai micii?
European Digital Rights a admis efortul Comisiei, dar a deplâns faptul că propunerile nu merg mai departe în atacarea modelului economiei platformelor care e bazat pe acea blocare în sistem a utilizatorilor.
European Digital SME Alliance a emis o poziție înainte de publicarea variantei finale a propunerii prin care cere câteva lucruri de bun simț, mai ales interoperabilitate pentru ca utilizatorii casnici și non-casnici să se poată muta ușor între platforme. Lucrul pe care marile platforme chiar nu îl doresc.
