Ambasade de „silicon”
Nu cred că mai trebuie să menționez de „atacul” de la Capitoliu ca să mai justific de ce ne stă BigTech pe cap tuturor în ultima vreme. Dar discuția trebuie purtată și altfel decât doar despre dezinformare și fake news pe rețelele sociale. E vorba de statutul acestor companii, numite Big Tech sau GAFA sau GAFAM, în funcție pe cine întrebi, adică Google, Apple, Facebook, Amazon și, ocazional, Microsoft.
Am citit cu entuziasm acum câteva luni despre noul ambasador „digital” al Danemarcei. Nu era primul, dar era prima femeie în acest post. Asta cred că a făcut parte din entuziasm. Danemarca are un astfel de birou de „techplomație” începând din 2019 și e prezentat mai ales ca o legătură dintre statul danez și Silicon Valley. Într-un interviu cu New York Times, primul deținător al acestei poziții a declarat că aceste companii tech au cel mai mare impact asupra societății digitale și “[they] have moved from being companies with commercial interests to actually becoming de facto foreign policy actors” [1].
Între timp, s-au extins. Site-ul danezilor menționează atât angajamentul către o reprezentare diplomatică în Silicon Valley, cât și reprezentarea statului danez în „forumuri de guvernanță globală a tehnologiilor emergente”. Nu doar atât, dar au un birou deschis în China.
A, și ce s-a înâmplat cu primul deținător al acestei funcții? A trecut de la a lucra pentru un actor veritabil în relațiile internaționale (Danemarca) la unul „de facto” (Microsoft) pe politici publice pentru Europa.
De ce îi trebuie unei țări ca Danemarca o „ambasadă” în Silicon Valley? Ce statut ar avea aceste companii dacă statele ajung să aibă ambasade pe lângă ele? Să fac legătura și cu Uniunea Europeană: unde e locul acestor companii dacă Comisia Europeană alocă tot mai mult efort reglementării și controlării lor? De la această speță pornește articolul de azi, mai precis încerc un răspuns nuanțat desigur la câteva dileme mai generale: Sunt aceste companii actori în relațiile internaționale? Și dacă da, cum ar trebui să fie relația dintre acestea și state/UE? Mai simplu și în engleză, friends or foes?
Actori în relațiile internaționale?
Pe scurt, da. No-brainer, știu, dar problema e mai extinsă decât atât. Sistemul relațiilor internaționale recunoaște mai mulți actori – actori statali și non-statali. Pentru cei mai mulți specialiști, statele sunt cei mai importanți actori. La non-statali îi includ pe toți ceilalți: organizații internaționale, organizații non-guvernamentale, corporații multinaționale și indivizi. Până aici, putem include BigTech în sfera actorilor non-statali în cadrul corporațiilor multinaționale pentru că au operațiuni, interese și angajați în mai multe state. Un actor veritabil, dar nu într-atât încât să atragă deschiderea de ambasade pe lângă ele.
Fără să intru prea mult în teorii plictisitoare, există câteva poziții cu privire la rolul unor astfel de companii pe scena internațională. Unii le văd ca reprezentând interesele statelor de unde provin, iar alții le văd ca lipsite de loialitate față de guvernele lor și dornice de a-și satisface propriile interesele. Aici se complică lucrurile pentru că depinde de statul la care te raportezi.
Este Huawei o companie indepedentă ce-și urmează interesele proprii și ale acționarilor săi sau este un agent al guvernului chinez? Recentele reticențe față de pătrunderea Huawei pe piețele 5G din UE ne cam duc către varianta a doua. Dar celelalte? Este Google agent al guvernului american? Sau viceversa? Putem găsi argumente pe fiecare parte a argumentului. O știre recentă mi-a atras atenția și m-a dus mai degrabă către viceversa. Cu toate acestea, aici vorbim mai degrabă de interese economice. Deschiderea unei ambasade sugerează și altceva decât interese economice, mai ales că nu cunosc ca o țară să aibă o ambasadă pe lângă Shell sau BP (dacă tot data is the new oil [2]).
Totuși, cu ce sunt diferiți?
În primul rând, sunt diferiți pentru că sunt percepuți diferit de către state și ridicate la alte standarde, iar exemplul danez este ilustrativ. Faptul că au deschis o ambasadă înseamnă că le percep ca pe niște actori cu interese proprii și cu influență pe măsură. Desigur, Google nu are suveranitate și independență, dar prezidează asupra unor teritorii întinse din spațiul digital. Google a ajuns să fie sinonim cu Internetul și nu mai trebuie să ținem minte numele unor site-uri pentru a le accesa pentru că întotdeaua Google va fi acolo să ne spună ce să accesăm.
Cercetătorii spun că sintagma că datele sunt noul petrol nu este chiar exactă, având în vedere că petrolul este o resursă finită, în timp ce datele sunt practic infinite și pot fi refolosite [Idem 2]. Tocmai din acest motiv sunt percepute diferit de către state pentru că au acces la resurse practic infinite, anume datele. Au datele și infrastructura necesară pentru a le transforma în informații prețioase pentru companiile care cumpără reclame pe spațiile lor sau pentru acele entități care propagă dezinformare folosindu-se de același model de publicitate online ca orice companie.
Având aceste resurse infinite, au potențialul de a-și extinde serviciile către noi și noi teritorii. Facebook are nu doar rețele sociale, dar și aplicații de comunicare sau companii care dezvoltă aplicații de realitate virtuală. Amazon are partea de comerț electronic, conținut video, logistică, dar și partea de smart home. Această multiplicare a serviciilor asigură și multiplicarea datelor disponibile aproape ca într-un cerc vicios/virtuos (depinde pe ce parte a baricadei sunteți).
Acumularea de date este strâns legată de alt motiv pentru care sunt diferite de alte companii-actori în relațiile internaționale., anume potențialul sau capacitatea (voită sau nu) de a influența indivizii. Shosanna Zuboff descrie un astfel de model de acumulare a surplusului de comportament[3], unde datele sunt extrase, dar sunt folosite pentru a prezice și, în final, a determina anumite comportamente. Facebook are un exemplu celebru prin care a modificat fluxul de știri a 700 de mii de utilizatori pentru a testa cum îi influențează expunerea la diferite tipuri de postări. Au concluzionat că emoțiile și sentimentele exprimate pe Facebook de către alții ne influențează și nouă starea de spirit.
Ce alți actori – statali sau non-statali – au astfel de resurse infinite și capacitatea de a influența indivizi dincolo de granițe?! Repercusiunile nu mai țin de interese economice, ci chiar de stabilitatea democrației și aici revin la ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu la începutul lunii ianuarie. Proliferarea dezinformării poate că nu e dictată de către aceste companii, dar sunt un efect advers destul de usturător pentru statele lumii care se văd destabilizate de aceste noi forme de putere.
Și aici este și cuvântul cheie, puterea lor nu stă doar în niște cifre de afaceri care depășesc PIB-urile unor state, ci mai ales în uneltele lor, în cunoașterea la care au acces și modul în care le pot folosi. Puterea este ceva familiar în domeniul relațiilor dintre state. Sursa acestei puteri stă nu doar în tehnologie, dar și în modelul de business adoptat, anume esența existenței lor. Puterea este ceva familiar în domeniul relațiilor dintre state. Iar acest model începe să fie criticat de către Uniunea Europeană și chiar perceput ca o amenințare, așa cum spune și Ursula von der Leyen: „modelele economice ale platformelor sociale media macină fundamentele societății noastre”[4].
Deci, ce fel de relație?
Can’t live with them, can’t live without them. Cam asta ar fi rezumatul relațiilor dintre state și BigTech la ora actuală.
Can’t live with them…așa cum sunt pentru că din ce în ce mai mulți actori statali sunt conștienți că nu mai pot fi lăsate să se reglementeze singure și să creeze inteligențe artificiale pentru a intermedia și decide la ce conținut avem acces sau nu. Uniunea Europeană a și propus deja SUA să realizeze împreună un set de reguli globale care să le reglementeze activitatea [4]. Rămâne de văzut ce va face SUA, al cărei guvern are un istoric îndelungat de colaborare cu Silicon Valley indiferent de „animalul” (măgarul sau elefantul) aflat la putere [Idem 3].
Can’t live without them... pentru că în același timp aceste companii ne oferă unelte extrem de utile pentru viața noastră de zi cu zi, iar liderii statelor/UE știu asta. Totodată, există un schimb notoriu de personal între sectorul public și companiile mari, așa cum și povestea primului ambasador digital danez în Silicon Valley o ilustrează. Acest schimb ar întreține și o astfel de relație între state și companiile BigTech.
Pentru UE, direcția e cam trasată spre reglementarea marilor platforme online deoarece reglementarea este modul prin care UE și-ar putea arăta și ea caracterul de actor relevant în relațiile internaționale.
Companiile au unelte, date și cunoaștere, statele/UE au legitimitatea care le permite să influențeze activitatea companiilor prin astfel de reglementări. Nu e o luptă pentru supremație, fiindcă lucrează pe planuri diferite, dar ar putea apărea pericolul ca legitimitatea să fie știrbită cu uneltele pe care le au BigTech.
