Acest articol e din seria am citit și eu o carte și mă cred expertă :). Disclaimer – n-am pretenții de metodist, neuroscientist sau altceva, ci vorbesc doar din pasiune pentru digital și neuroștiință.
În urmă cu ceva timp, am ținut sau încercat să țin câteva mici traininguri despre cum se utilizează Microsoft Teams for Education . Zic am încercat pentru că, la jumătatea întâlnirilor, reacțiile față de program, conținut și discuție au fost cam așa (parafrazez, desigur, pentru că am încercat că blochez amintirile):
- eu nu-s obligat/ă să folosesc programul ăsta că nu scrie în regulament
- asta e o prostie, de ce nu putem face…?
- e foarte greu, n-are rost
- și altele
Ce ilustrează exemplul acesta? (Pe lângă eșecul meu), ilustrează că da, îmbunățățirea competențelor digitale este super necesară la noi în sistemul de educație. Mai ilustrează un aspect pe care l-am citit recent în literatura de specialitate și pe care, recunosc, nu l-am luat în calcul când e vorba de nevoia de a ne îmbunătăți competențele digitale. Motivația. Da, n-am luat în calcul că motivația joacă un rol esențial în dezvoltarea competențelor digitale pentru că am luat de bună ideea că există o motivație pentru a învăța tot timpul ceva nou în ideea de a fi la curent și a oferi cea mai bună experiență de învățare pe mai departe. Ca să fiu sinceră, și literatura de specialitate privind incluziunea digitală reduce oricum importanța încurajării motivației de a-ți antrena abilitățile digitale pentru că, spun autorii, ideea că trăim într-o societate digitală în continuă schimbare și faptul că din ce în ce mai multe lucruri sunt disponibile online ar trebui să fie factori motivanți suficienți (Van Deursen, van Dijk, 2014). S-au cam înșelat.
Am mai întâlnit recent ideea de motivație și curiozitate altundeva în procesul de învățare – în Stanislas Dehaene, How We Learn. The New Science of Education and the Brain. Dehaene detaliază cei patru piloni ai învățării – atenție, angrenare/implicare, feedback și consolidare – atât pentru creierul uman, cât și pentru cum se aplică lecțiile creierului uman în inteligența artificială.
Și așa am ajuns la ideea acestei postări. Dacă Dehaene explică modul în care principiile de învățare ale oamenilor se folosesc deja în inteligența artificială, de ce nu aș lua eu aceste principii și aș sugera aplicarea lor în programele de training a competențelor digitale? (Da, știu, sunt modestă).
Deci, de ce e utilă postarea asta? (Sau cum ar zice Dehaene, ce înveți?)
- înveți câteva trucuri din neuroștiință pentru a maximiza învățarea pentru abilități digitale
- înveți ce stă în spatele unui efort de incluziune digitală și pregătire a competențelor digitale
Problema cu creșterea competențelor digitale*
Înainte să oferim soluții, trebuie să diagnosticăm problema. Deci, care e problema? Pare simplu la prima vedere – există niște persoane (mai ales în sectorul public, dar și cetățeni simpli) care intră în contact cu tehnologia pe care n-o exploatează la adevăratul ei potențial. Atunci, normal, aceste persoane trebuie instruite în acele tehnologii ca să performeze mai bine.
Doar că uităm câteva aspecte – că tehnologia evoluează întotdeauna, deci instruirea trebuie să fie permanentă sau lifelong learning și că, în special pentru România, tehnologia din sectorul public este slab utilizată, iar nivelul competențelor digitale este și așa scăzut. Uităm și al treilea aspect destul de des. La fel cum discutăm acum despre transformare digitală ca un proces ce implică nu doar tehnologie, și nu mai discutăm despre digitalizare, așa trebuie să discutăm despre abilitățile digitale. Nu Internet skills, nu tech skills, ci un set de abilități digitale care au la bază abilități cognitive și analitice menite să se transfere pe măsură ce evoluează tehnologia.
Deci, care e problema cu creșterea competențelor digitale?
- se confundă cu Internet skills sau computer skills (când de fapt sunt combinate și cu încă ceva deasupra)
- tehnologia evoluează permanent, deci trebuie să fim în gardă permanent și nu să oferim niște cursuri one-time și am terminat discuția
- trebuie să știm de unde pornim în învățarea acestor abilități ca să putem stârni curiozitatea și motivația către învățare – assessment is key!
De fapt, literatura de specialitate pe incluziunea digitală și diviziunea digitală evidențiază că nu este vorba doar despre dezvoltarea competențelor atunci când încercăm să creăm programe prin care cetățenii și le îmbunătățesc. Incluziunea are de fapt mai multe paliere la care trebuie lucrat în tandem – motivație, acces, abilități, utilizare. Într-adevăr, dezvoltarea abilităților este cheia întregului proces, dar nu poți face asta dacă nu creezi motivație, oferi acces la îndemână și potrivit nevoilor și nu îi pregătești pentru utilizarea în viața reală (adaptat nevoilor lor).
Aici intervine Dehaene cu ale sale învățături din neuroștiința învățării.
Învățăturile lui Dehaene despre învățare și cum se aplică deprinderii abilităţilor digitale
Cei patru piloni ai învățării aduc o serie de învățături utile pentru pregătirea competențelor digitale. Le preiau pe rând din cartea sa cu adăugiri despre cum ar putea influența pregătirea abilităților digitale.
- Suprasaturația cu informație = inamicul atenției
Suprasaturația cu informație este o problemă tipică a creierului care afectează învățarea, iar orientarea atenției o poate rezolva. Atenția direcționată greșit duce la împotmolirea învățării. Din păcate, societatea digitală parcă este construită pe un munte de informație care tot crește, ceea ce poate duce la împotmolirea învățării și la sentimente de neputință din partea celor care vor să învețe. Cursurile de dezvoltare a competențelor digitale ar trebui să clarifice și să direcționeze învățarea pe anumite paliere clare.
- Multitasking-ul e un mit
Există trei mecanisme ale atenției – alertarea, orientarea și atenția executivă. Atenția executivă arată cum să procesăm informația și activează mecanismele relevante pentru a realiza o sarcină și ignoră cele irelevante. Asta înseamnă că multitasking-ul este non-existent. Aici citez din autor- „atracția ecranului și mitul multitasking-ului se numără printre invențiile cele mai periculoase ale societății digitale”. Mai sunt și alte lecții de desprins din aceste idei. Cum ar fi că, atunci când se produce învățarea, resurse considerabile ale creierului sunt direcționate pentru acțiunea conștientă de a apăsa un click, de a face un crop la o poză sau de a căuta mental cuvinte cheie pentru a realiza o căutare pe Google. Deci, deși trăim în secolul vitezei, învățarea și deprinderea competențelor digitale are nevoie de timp și alocare de resurse cognitive pentru a fi atent, a învăța și a consolida.
- Fiți prezenți – cursant și profesor.
Învățarea optimă se produce atunci când nu sunt distrageri ale atenției și atunci când există fenomenul de „social attention sharing” – când suntem atenți împreună (atât în grup, cât și între profesor și cursant). Multitasking-ul nu are ce căuta nici într-un proces de învățare, nici într-un anunț de job. Același lucru este valabil și pentru prezența telefoanelor mobile la curs :). Totodată, fenomenul de „attention sharing” explică foarte bine de ce nu funcționează cursurile online, unde camerele sunt închise și nu se realizează eye contact.
- Adaptează la nevoile de învățare
Învățarea stereotipică după un model prestabilit care nu se adaptează nevoilor cursanților nu este de fapt învățare. Prima lecţie la un curs de dezvoltare a competențelor digitale? O evaluare a ceea ce știu și ce nu știu cursanții. Partea a doua a acelei lecții trebuie să fie o detaliere asupra nevoilor clare. Ce program trebuie să înveți și de ce? Cum te ajută tehnologia pe plan personal și profesional? Întrebări de bază.
- Învățarea bazată pe descoperire indepedentă nu funcționează
Mai zic o dată: învățarea bazată pe descoperire independentă nu funcționează. Dacă sunt lăsați să învețe singuri un program, cursanții vor acumula o cunoaștere superficială a acestuia și vor avea dificultăți în a distinge unele reguli abstracte care stau la baza acelui program. Mai mult, lasă cursanții cu impresia că știu mai bine decât știu de fapt – „iluzia superiorității”. Nativul digital este un mit – conform lui Dehaene și a studiilor pe care le citează.
- Cultivă curiozitatea
Curiozitatea este un factor de bază al învățării și al motivației de a învăța, iar cultivarea acesteia duce la experiențe de învățare mai productive. Dar o sarcină prea complexă duce la reducerea curiozității și, deci, a învățării. Mecanismele curiozității sunt integrate, de altfel, și în modul în care „învață” rețelele neuronale și roboții. Dorința de a ști aduce în sine recompense pentru creier și este, deci motivația pentru învățare.
Cum aduci curiozitatea în programe de dezvoltare a competențelor digitale? Dehaene dă un răspuns simplu – ilustrarea diferenței între ce știm deja și ce nu știm și cum acea diferență ne poate îmbogăți sau îmbunătăți viața. Contează și recompensarea reușitelor de învățare. Desigur, aici intervine și cultivarea constantă mindset-ului de creștere, în special pentru cursurile extensive. Aici poate am greșit eu în tentativa mea de a le arăta celor din jurul meu cum funcționează Microsoft Teams – nu am cultivat suficient de bine cât de mult îmi ușurează viața și interacțiunea cu studenții. Teams e Zoom plus un întreg ecosistem de aplicații și posibilități de lucru în comun care se petrece într-un singur loc, nu în 7 tab-uri deschise în Chrome. Trebuia să le arat ce face Zoom și ce alte chestii presupune interacțiunea cu studenții în online. Apoi să arat că Zoom nu le face, dar le face Teams și ei le pot dobândi.
- Nu arăta prea mult
Într-un mod analog, demonstrațiile exhaustive ale unor structuri, programe, etc. care au loc la curs nu fac decât să reducă entuziasmul și interesul pentru a învăța mai mult. În încercarea mea, am mai greșit ceva – am arătat prea mult și am pierdut interesul participanților pentru ceva nou pentru că nimic nu mai era nou de fapt.
- Dar arată greșelile și oferă feedback
Feedback-ul asupra erorilor este forța motrice a învățării, nu degeaba un astfel de mecanism stă la baza sistemelor de inteligență artificială. De ce o cultivăm în sistemele de inteligență artificială și o suprimăm când vine vorba de noi? Nu trebuie să pedepsim greșeala – din păcate, asta parcă ne e în ADN. Un climat deschis și de încredere la unele cursuri can go a long way (cum zice americanu’). Mai mult, testarea regulată și exersarea în cantități mici, dar constantă, sunt mecanisme ce contează în corectarea erorilor de învățare și duc la învățare. Conform acestei teorii, cursurile intensive care se încheie cu un singur test la final duc la rezultate slabe de învățare comparativ cu unele cursuri mai lungi, cu testare regulată și cu exersare constantă. Deci, un curs extins cu testare regulată a diferitelor paliere ale competențelor digitale can also go a long way.
- Practice makes perfect!
Exersarea constantă duce la consolidare, ceea ce înseamnă că unele procese devin automatizate. Automatizarea unor sarcini duce la eliberarea resurselor creierului pentru a învăța alte lucruri. Aplicat la competențele digitale, folosirea constantă a unor programe duce la automatizarea utilizării unor funcții sau opțiuni. Ideea asta se leagă cu ideea de a învăța adaptat nevoilor pentru că utilizatorii vor folosi constant doar acele opțiuni și funcții de care chiar au nevoie și vor automatiza realizarea acelor sarcini. Vor lăsa, astfel, loc mental și pentru alte funcții de care vor avea nevoie mai încolo.
La final, cum ar putea rezolva neuroștiința problemele cu deprinderea abilităților digitale?
Am prezentat mai sus trei provocări ale dezvoltării competențelor digitale – că acestea nu sunt fixe și legate strict de o tehnologie, că nu se rezolvă cu un curs și că este nevoie de evaluare înainte să te apuci. Ce ar zice neuroștiința lui Dehaene despre asta și cum ar încerca să rezolve astfel de probleme?
- E nevoie să ni se amintească în mod constant ce nu știm pentru ca să ne dăm seama că abilitățile digitale nu sunt fixe.
- Avem nevoie de ghidare pentru a explora diferitele tehnologii care ne pot îmbunătăți viața și cum altele ne afectează calitatea vieții (I’m looking at you, social media!)
- Indiferent că facem un curs intensiv sau suntem obligați să ne perfecționăm constant la locul de muncă, trebuie să trecem prin teste constante coroborate cu perioade constante de studiu
- Principiile de bază și acțiunile concrete trebuie să meargă mână în mână pentru că cele dintâi se pot extrapola. Dacă ai nevoie de Word pentru a scrie un raport la locul de muncă și să colaborezi la scrierea acestuia cu alți colegi, ai nevoie să înveți acele opțiuni care te ajută să scrii acel raport și cum se lucrează direct în cloud astfel. Principiile din spatele acestor acțiuni se trebuie extrase, generalizate și se pot utiliza în alte formate de colaborare (Trello, Notion etc.).
Sursele citate sunt:
- Van Deursen, Alexander JAM, and Jan AGM Van Dijk. Digital skills: Unlocking the information society. Springer, 2014.
- Dehaene, Stanislas. How We Learn. The New Science of Education and the Brain. Penguin Books, 2021.
* în acest articol, am folosit termenii de competențe și abilități digitale în mod interșanjabil. Da, știu că există unele diferențe între aceștia.
Sursă foto: Freepik.com
