Sunt destul de „tânără” ca să-mi aduc aminte de celebrul slogan al sfârșitului anilor 90 – dormi liniștit, FNI veghează pentru tine. Pentru cine e și mai tânăr/ă ca mine, FNI = Fondul Național de Investiții. Pe scurt, dădeai bani la fond, ei îi înmulțeau (prin magie) și primeai mai mulți înapoi. Pe lung, banii au dispărut și nimeni nu prea a văzut ceva înapoi. De fapt, toată treaba era de fapt o schemă piramidală. Zilele noastre, FNI e folosit ca exemplu negativ, adus în discuție de politicieni care vor să critice inițiativele populiste ale celeilalte tabere. Cazul FNI arată două chestii despre noi:
- vrem rezultate acum și aici (cu referire la modul rapid prin care se promitea înmulțirea banilor)
- nu întotdeauna înțelegem cum funcționează lucrurile de fapt, dar asta nu ne împiedică să..vezi punctul 1
Și acum legătura cu subiectul pe care-l rumeg de ceva vreme: cum vedem noi, cetățenii, digitalizarea/transformarea digitală prin intermediul interesului pentru proiectele de bugetare participativă. Bugetarea participativă – adică demersul oferit de către autoritățile locale de a „deschide” o linie de buget pentru proiecte cerute de cetățean – ne oferă posibilitatea să zicem și să acționăm noi asupra a ce ne supără, într-un mod similar cum au făcut oamenii în anii 90 când au văzut că, dacă statul nu le dă, își înmulțesc ei banii. Nu contează cum. În al doilea rând, n-a contat că lumea nu prea a înțeles cum funcționează toată treaba, ei au vrut minunea. Într-un sens similar, cam asta e și cu digitalizarea. Vrem aici și acum – deși avem probleme să înțelegem tehnologia, vezi statisticile legate de competențele digitale. Vreau să testez dacă chiar așa e.
Ca să ne înțelegem…
Pornesc cu acest text de la câteva premise și cu câteva obiective:
- încerc să privesc proiectele depuse prin bugetare participativă ca un fel de indicator al interesului și a imaginii pe care tehnologia o are pentru cetățenii orașelor noastre. Mai pe scurt, spune-mi ce proiecte depui și votezi ca să-ți spun cine ești și ce înțelegi tu prin digitalizare. De ce? Păi, e simplu: bugetarea participativă reprezintă nu doar voia cetățenilor, dar și ideile și prioritățile acestora
- bugetarea participativă face de fapt parte dintr-un set de politici locale mai larg, care se învârte în jurul conceptului smart city. N-o zic eu, o zic mai marii cercetători ce au scris pe subiect: guvernanța e o parte-cheie a orașului inteligent, conform lui Joss et al în această analiză de discurs pe mai multe orașe. Guvernanță înseamnă mecanisme, actori, procese de ducere la bun sfârșit a unei strategii sau a unui proiect. Actori – cuvânt-cheie aici – se referă nu doar la primărie, firme locale sau universitate, ci și la cetățeni. Da, ăia care la noi sunt buni doar la 4 ani. Mecanisme – adică modul în care inteligența colectivă, implicarea tuturor aduce la rezultate mai bune.
Pe scurt, ce vezi mai jos:
- ce treabă are bugetarea participativă cu digitalul?
- ca să exemplificăm, ce fel de proiecte pentru digital au fost propuse/votate prin intermediul bugetării participative în mai multe orașe din România – Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, București (primăria generală și nu pe sectoare ca să păstrăm concordanța cu celelalte orașe), Brașov, Târgu-Mureș, începând cu anul 2017, anul în care a debutat acest proces la noi
- ca să tragem concluzii, ne uităm și cât de participativă și digitală/inteligentă este această bugetare
Care e treaba cu bugetarea participativă?
Am mai scris pe aici despre ideea orașului inteligent centrat pe om, iar una dintre componentele acestei viziuni a fost guvernanța colaborativă. Să creezi un mediu în care cetățenii pot să participe la luarea deciziilor, la inițierea de proiecte și programe sau la evaluarea acestora. Doar ei sunt „pe teren”, cum s-ar zice, și ei știu la firul ierbii cum merge treaba. Bugetarea participativă e unul dintre cele mai simple mecanisme, având în vedere că presupune o perioadă limitată de timp, iar regulamentele acestor mecanisme permit regândirea/comasarea proiectelor sau chiar abandonarea lor, și dacă au fost votate. Să nu mai zic că bugetele sunt, pe bună dreptate, limitate. Asta din perspectiva autorității locale.
Din perspectiva cetățenilor, bugetarea participativă arată un semnal de deschidere după ani întregi în care contau doar la alegeri. Nu doar că poți propune proiecte, dar le poți și vota și alege până la urmă care se vor implementa. Deci, dublu câștig. Aparent doar, pentru că, așa cum vom vedea, voturile sunt destul de limitate. Deci, suntem prezenți la inițiere, la decizie, putem fi prezenți și la implementare – având în vedere că propunerile de proiecte au o secțiune prin care cetățeanul poate sugera modalități prin care se poate implica în implementare. Nu suntem prezenți la evaluare și nu mă refer la votarea lor, ci să vedem ce s-a întâmplat efectiv în teren și să ne dăm și noi cu părerea cu privire la execuția lor de către reprezentanții noștri, autoritățile locale.
Ce treabă are inițiativa asta cu tehnologia digitală?
Dincolo de a fi o inițiativă de implicare a cetățenilor în mecanisme de smart city, bugetarea participativă presupune:
- o platformă în care cetățeanul are contact cu inițiativa și poate propune idei – într-un mod similar prin care semnalizezi probleme în oraș prin aplicații de tip „city report”, dar aici semnalizezi mai degrabă rezolvarea unei probleme
- un sistem de vot online care necesită promovare și mai ales cunoștințe digitale din partea celor care vor să se implice. Din păcate, nu toți știu să folosească sau au acces la tehnologie, așa că participarea trebuie dublată și de vot offline, tradițional
Mai mult, ne poate arăta o radiografie a interesului cetățenilor pentru tehnologie, atât din perspectiva propunerilor, cât și a voturilor acordate, dacă tot reprezintă identificarea problemelor locale și a soluțiilor din partea cetățenilor.
Cum arată orașul digital din perspectiva cetățenilor?
Înainte să purcedem…
Tabelul de mai jos adună laolaltă proiectele pe care le-am considerat din sfera „smart city” – presupune utilizarea tehnologiei pentru a rezolva o problemă locală. Câteva precizări:
- tabelul începe din 2017 – anul în care bugetarea participativă a „ajuns” în România, la Cluj-Napoca. Am considerat că e bine să mergem și puțin în trecut pentru a vedea evoluția lucrurilor care se cer.
- având în vedere că diferite platforme locale au avut diferite moduri de a afișa informația și riscam să am multe goluri, am ales să prezint doar proiectele câștigătoare pe digital din perioada 2017-2021
- pentru 2022 am decis să pun toate proiectele pe digital propuse, având în vedere că orașele se află în diverse stadii ale bugetării lor (la Brașov s-a încheiat, la Oradea și Cluj încă nu)
- pentru actualitate, am inclus doar orașe care au astfel de programe în 2022. La Alba Iulia încă se propun proiecte, la Craiova a fost doar o ediție în 2020 din ce văd, la Iași nu am reușit să deschid site-ul, Suceava a avut 2 ediții – 2018 și 2019. La Constanța demarează doar în septembrie. La Ploiești a avut loc doar o ediție în 2021. M-am oprit aici cu reședințele de județ. Foarte academic, știu. Dar e un bun punct de pornire pentru revizitarea acestui articol la final de an.
Să purcedem...
- cu excepția Brașovului, toate orașele analizate au acum o linie de propuneri pentru „orașul digital”/digitalizare, semn de bun augur care duce cetățenii să se uite și la cum se poate utiliza tehnologia în cartierul, pe strada lor sau în instituțiile locale.
- apetitul pentru tehnologie e cel mai mare la Cluj-Napoca, ceea ce nu e o surpriză foarte mare. Vedem un prim semn că propunerile reflectă cetățenii. În fiecare an, s-au câștigat proiecte pentru orașul digital, care a reprezentat o prioritate încă de la început
- dacă ne uităm la Cluj-Napoca, proiectele par din ce în ce mai aplicate/complexe și vor să construiască pe ceea ce există deja în oraș, cum ar fi posibilitatea cardului virtual sau de la plata contactless în transportul în comun la posibilitatea de vizualizare interactivă a traseelor alese (în stații). Asta vine din consecvență și păstrarea tradiției acestui proiect pe mai mult timp
- dintre tehnologiile/utilizările propuse, observăm o concentrare pe câteva segmente:
- transport și mobilitate – bike sharing, trotinete electrice, semafoare inteligente, sisteme real time de mobilitate – trasee interactive în stații sau aplicații pentru transportul în comun, parcări pentru biciclete, mașini sau aplicații aferente
- educație, inovare, creativitate – laboratoare școlare, centre multimedia pentru cetățeni, hub de inovare (la Alba care nu e în acest tabel un astfel de proiect a primit finanțare în 2021)
- accesibilitate folosind tehnologia digitală – aplicații pentru persoanele cu deficiențe de vedere, îmbunătățirea mesajelor în transportul în comun, sisteme de ghidaj pentru nevăzători
- servicii publice – la Oradea titlul proiectului chiar include UiPath în titlu, ceea ce e cel puțin ciudat să se finanțeze prin bugetare participativă, iar la Cluj-Napoca proiectul pentru servicii publice digitale are ca vizual o poză de la primărie cu cozile aferente și un X mare tras peste ea :). Nu mai zic de proiectul privind digitalizarea Serviciului Cimitire de la Cluj, cu care nu te întâlnești des, dar e clară necesitatea dacă și la așa contact rar se constată probleme
- mediu – stații pentru monitorizarea calității aerului, tehnologii pentru identificarea supraviețuitorilor dezastrelor (detaliile despre proiectul propus sunt aici și sunt…interesante), purificarea aerului prin CityTree, senzori de sunet
- cultură, timp liber – zoo digital cu elemente de AR/VR, QR codes pentru statuile orădene, aplicații pentru evenimentele culturale
- alte proiecte care ies în evidență (din mai multe considerente):
- platforma construction cloud pentru lucrări publice – din ce îmi dau seama, e un spațiu online deschis unde se pot modela și analiza date referitoare la constructii publice cu scopul economisirii de costuri, dar se poate transforma și într-un fel de „digital twin” pentru clădirea respectivă. Ceva super specializat care nu putea fi propus decât la Cluj-Napoca
- Bucureștiul a avut câteva propuneri din sfera…interesantului, așa cum m-am exprimat și mai sus: Tehnologie digitală revoluționară bazată pe realitate augmentală (sic!) și „TEHNOLOGIE REVOLUTIONARA MAI PUȚIN INVAZIVĂ LA URMĂRIREA RECUNOAȘTERII FACIALE, adică face-blurring la detectarea unei fețe prin deep learning. Ideea nu e rea, dar proiectul nu are niciun pic de specificitate sau localizare și a primit 0 voturi. Poate și pentru că cetățenii simt că toată treaba asta cu privacy e un moft din moment ce suntem pe social media zi și noapte. Poate sunt totuși și alte priorități pe care le are Bucureștiul în materie de tech, cum ar fi digitalizarea serviciilor publice, proiect oleacă mai bine scris decât cele menționate mai sus și care a primit 0 voturi
- sistemul CityTree de purificare a aerului de la Brașov – a primit doar 8 voturi – deși e o idee bună care duce direct la o problemă cronică a orașului, anume poluarea
- se pare că relația lor cu orașul trebuie simplificată și aici mă uit la proiectele pe mobilitate și servicii publice menite să înlesnească acest lucru, anume să traversezi orașul rapid, să nu stai prea mult la cozi etc
- nu doar simplificată, ci trebuie să devină mai accesibil orașul – nu doar pentru majoritatea populației, dar și pentru bătrâni, copii, persoane cu dizabilități
- există nevoie de informații și date – de la activități culturale din oraș la date despre calitatea aerului, nivelul zgomotului sau chiar despre proiectele de construcții publice. Nu pot spune cât de mare, având în vedere mostra limitată de proiecte disponibile
- paleta de proiecte e destul de largă – de la foarte complexă și aplicată (vezi construction cloud) sau nerealizabilă pentru România până la aspecte cu aplicabilitate în viața de zi cu zi
- foarte slabă componenta de implicare cetățenească online – doar Clujul a finanțat un proiect pe așa ceva în 2019. O fi suficient doar acest exercițiu de participare online cu proiecte și voturi? O las pe asta retorică… Poate totuși e semn că ceea ce vor oamenii trebuie să se vadă, să fie tangibil, chiar dacă nu este foarte durabil (cu referire la aici și acum de mai sus)
Unde am ajuns
Incontestabil, bugetarea participativă a luat avânt în România, chiar dacă, din ce îmi dau seama, Cluj-Napoca este singurul oraș unde a avut loc regulat, cu excepția anului minune 2020. Proiectele pe „oraș digital” există mai în toate orașele analizate, dar într-o proporție mai mică decât alte inițiative, cum ar fi cele de mobilitate sau pentru spațiul public, cu care adesea trebuie să intre în competiție directă. Lucru nu tocmai ok, dacă ne gândim câtă discuție avem în spațiul public despre #digital.
Ce îmi spun proiectele și voturile date despre cetățeni și relația lor cu tehnologia? Normal, există cerere și nevoie pentru tehnologie în relația dintre cetățeni și orașe, dar nu pare a fi o super prioritate. Asta cu mici excepții și mă refer aici la Cluj. Puse cap la cap, proiectele acoperă domenii destul de diferite ale vieții orașului, dar asta ne arată încă o dată cât de prezentă este și ar trebui să fie în continuare tehnologia în oraș. Cu condiția să fie implementate ok și să înțelegem cum funcționează. Sunt și proiecte care duc prea departe tehnologia, pe sistemul „vreau cea mai nouă chestie”, mă uit la București aici cu cele două-trei propuneri așa mai SF. Dar nu sunt atâtea pe cât mă așteptam.
Proiectele pentru orașul digital pot fi și la scară mai mică și asta cred că e frumusețea unor astfel de exerciții de smart governance. Nu mai trebuie să dormim că veghează alții pentru noi 🙂
P.S. Eu am votat pentru Hubul de Inovare de la Oradea. Un vot doar am avut voie.
