Circulă o reclamă la televizor cu ferestrele de inspirație germană, unde capul familiei aplică rigoarea germană la toate chestiile pe care le face prin casă. Ea tunde iarba așa la ochi, el tunde iarba și verifică cu bolobocul (da, știu ce e ăla) dacă e tuns drept, ea taie repede castraveții pentru salata de boeuf, el aplică feliile cu penseta pe o salată de boeuf în formă de casă, cam cum sunt acelea de turtă dulce de la germani. Morala: să aplicăm rigoarea germană în tot ceea ce facem ca să ne fie bine, să nu fie rău.
Dincolo de faptul că apelează la un stereotip pe care nu vreau neapărat să-l duc mai departe, reclama mi-a venit în cap în momentul în care m-am uitat la modul în care germanii monitorizează performanțele smart city. Spoiler alert: e cu rigoare germană. Cu curiozitatea stârnită, am dat să văd și cum măsurăm în România aceleași performanțe și realizează clasamente. Spoiler alert: nu e cu aceeași rigoare germană care nu ne caracterizează. Mai adaug aici un clișeu și putem porni analiza: you can’t manage what you can’t measure. Mai degrabă: if you don’t measure, you can’t understand and manage accordingly.
Bun, despre ce e vorba azi și cu ce te poate ajuta acest text?
- ne uităm la indexul orașelor smart din Germania, nu neapărat la clasament, ci mai ales la modul în care au ajuns la clasament, la ce au urmărit când au realizat clasamentul
- ne uităm la radiografia orașelor smart din România și la modul în care un index asemănător e construit în România
- desigur, vezi și la ce să fii atent că se întâmplă în orașul tău, atât ca cetățean, cât și ca decident.
Și mai pe scurt, tot vorbim de smart city și de minunățiile acestor tipuri de proiecte, dar în realitate putem ajunge la același bla-bla al digitalizării de care am mai vorbit aici. Tot oferim definiții și conceptualizări care mai de care mai SF, dar cum mai exact arată un astfel de oraș? O astfel de privire ne arată exact la ce să fim atenți ca cetățeni, ca decidenți, când auzim că orașul X e smart și vom putea spune „fii serios!” sau „da, pe bune, așa e!”
Disclaimer: veți vedea mai jos o abstractizare a conceptului de smart city și o cuantificare a unor lucruri care nu întotdeauna pot fi cuantificate, aspect despre care eu am mai scris că nu întotdeauna e cel mai bun lucru. Totuși, în spirit de deschidere și către alte puncte de vedere, merită să aruncăm o privire asupra unor indicatori și parametri care, coroborați, pot indica cu mai multă acuratețe „inteligența” unui oraș decât proiectele cu care orașele noastre se laudă.
Cum măsurăm orașele inteligente
Nu cu bolobocul 🙂 Tata avea o vorbă: și masa are 4 picioare, dar nu umblă. Cam așa e și cu smart cities, poți să ai o grămadă de proiecte în derulare, finalizate sau planificate, dacă nu au coerență, nu sunt complementare și nu au un impact concret în viața orașului. Deci cum măsurăm și cum ar trebui să măsurăm cât de „inteligent” este un oraș?
Exemplul românesc
Radiografia smart city în România este realizată de o companie din domeniu, fiind singura analiză oarecum de tradiție de acest tip pe care am identificat-o (correct me if I am wrong, please!). Analizează mai multe orașe din România, de la cele mici până la municipiile-reședință de județ.
Analiză se axeză pe numărul de proiecte de tip smart city: în derulare, finalizate, în faza de planificare, proiecte pilot. Clasamentul e realizat prin numărarea proiectelor pe aceste clasificări de proiecte. Datele au fost colectate astfel:
- adrese către primării
- analiza site-urilor primăriilor
- analiză de presă
- completări ulterioare din alte surse
De asemenea, proiectele sunt numărate și pe aceste magici verticale – Smart Economy, Smart Mobility, Smart Environment, Smart People, Smart Living și Smart Governance – care apar și în majoritatea Programelor Operaționale Regionale la prioritatea legată de digitalizare.
Astfel, aflăm că liderul este (logic) Cluj-Napoca, cu 56 de proiecte finalizate, București și Alba Iulia sunt lideri la proiecte în lucru și Slănic Moldova cu 25 în stadiul de proiectare. Analiza se apleacă și asupra orașelor medii sau a clasamentelor pe tipuri de proiecte, conform celor 6 verticale. Nu insist aici pe winners or losers pentru că… și masa are 4 picioare, dar nu umblă.
Să vedem acum metoda germană.
Rigoarea germană în acțiune
Bitkom, asociația companiilor de tehnologie din Germania, face un top al orașelor germane de peste 100 mii de locuitori. Deci, e aproximativ același tip de actor ca în România, cu rezerva că aici e o asociație bine închegată, în România era vorba de o companie. Vorbim tot de mediul privat. O face acum pentru a patra oară, agregând o serie de teme și indicatori pentru a măsura performanța orașelor germane în ceea ce privește componenta de smart city.
Cum măsoară performanța smart city?
- colectare de date și furnizare a analizei către orașe pentru verificare și sugestie de schimbări (85% din orașe au profitat de această oportunitate, iar pentru restul au fost colectate date post-hoc). Aici e asemănător cu radiografia românească, în ideea că și primăriile noastre au fost consultate prin adrese, dar rata de răspuns și implicare e mai mică
- datele au fost evaluate de către o echipă de experți ai Bitkom
- surse de date: site-urile de Internet, statisticile ministerului pentru afaceri digitale sau pentru transport și alte tipuri de surse oficiale
Cum s-a realizat indexul?
- analiza de orașe cu mai mult de 100 mii de locuitori
- 5 teme principale: Administrație, IT și Comunicare, Energie și Mediu, Mobilitate și Societate (deci nicio verticală)
- s-au colectat 36 de indicatori din 133 de parametri, în total peste 100 mii de data points
- analiza se concentrează pe outputs, oricât de corporatist ar suna asta, adică pe rezultatele proiectelor, punctând în funcție de stadiul de realizare a unei inițiative (detalii mai jos)
Cum s-au ales indicatorii?
- relevanța
- disponibilitate pentru toate orașele
- pentru unii indicatori calitativi s-a realizat o schemă de evaluare pentru a putea fi cuantificați
Construcția indexului:
- fiecare indicator e calculat din suma ponderată a parametrilor care îl compun
- parametrii se notează de la 0 la 100. 25 de puncte înseamnă că un anumit parametru face obiectul unei propuneri de proiect, 50 de puncte dacă e în implementare și 75 de puncte dacă e un proiect pilot. 100, dacă acel proiect funcționează. Apoi, aceștia trec printr-un proces de normalizare min-max
- și alte prelucări statistice pe care nu le mai detaliez aici ca să nu complicăm treburile
Indicatori și parametri pentru smart cities în Germania
Indicatorii și parametrii sunt traduși din metodologia Indexului Smart City, disponibil aici. Am încercat să explic și să adaptez unii termeni la limba română, sper că mi-a reușit.
*reprezintă indicatori/parametri noi
*** reprezintă o asociație de hackeri din Germania, cu organizații locale, cea mai mare organizație de acest tip din Germania. O să o regăsiți în mini-seria The Billion Dollar Code, conform căreia unul din inventatorii inițiali ai predecesorului Google Earth provenea din Chaos Computer Club.
Topul arată cam așa:
Hamburg este pe primul loc, în staționare față de anul precedent, urmat de Munchen și de Dresda. Defalcat pe cele 5 domenii, topul arată astfel:
Hamburg a adunat cele mai multe puncte la domeniul „Societate” (Gesellschaft), care urmărește indicatori legați de implicarea cetățenilor în viața orașului cu ajutorul tehnologiei. Mai mult decât atât, acest indicator scoate la iveală perfomanța orașelor ca niște comunități închegate în care există un flux de idei care circulă (aplicații de participare publică, spații co-working, date deschise, hub local etc). De altfel, dacă ne uităm pe indicatori, Hamburg înregistrează punctaje maxime pe toți parametrii din Societate, cu excepția punctajului pentru existența FabLabs sau spații de coworking, unde a adunat 88,1 puncte din 100.
Administrația e cel mai evident loc unde ne putem da seama dacă proiectele de tip smart city funcționează sau nu. Nurnberg conduce topul pe administrație, cu punctaj maxim pe procese interne, plăți online, programări online, servicii publice digitale și existența unui portal de servicii.
Nu insist foarte mult pe clasament, mai multe cifre și topuri găsiți aici.
Indexul nu este perfect și reprezintă perspectiva actorilor de business care au un interes anume. De exemplu, nu regăsim niciun indicator care să măsoare abilitățile digitale ale cetățenilor sau posibilitățile oferite de alți parteneri semnificativi în aceste ecosisteme, anume universitățile. De altfel, cu excepția parametrilor referitori la participarea publică sau prezența unor huburi, nu măsoară foarte bine guvernanța unui astfel de oraș. Și totuși…
Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine asta, domnișoară?
Putem răspunde la această întrebare din două perspective. Indiferent de perspectivă, chiar dacă nu e perfect, putem recunoaște faptul că oferă o perspectivă mult mai largă asupra ceea ce înseamnă cu adevărat un smart city.
Pentru cetățeanul simplu, modul în care se realizează astfel de clasamente pune într-o lumină diferită comunicatele de presă, articolele de presă și alte materiale de promovare care trâmbițează faptul că orașul X este cel mai smart oraș din România sau că județul X este pe locul nu-știu-care în topul „smart regions” din țară pentru că derulează un anumit tip de proiecte de acest gen.
Mai mult, clasificarea germană a orașelor inteligente ne arată la ce să fim cu adevărat atenți când ni se spune că trăim într-un smart city. Strict în universul acesta nu vorbim despre separarea adesea toxică de tip „ce-mi trebuie mie oraș smart dacă străzile nu sunt asfaltate?!”. Mai mult, nu este nici vorba despre „orașul X devine unul smart pentru că are o platformă de servicii sau pentru că avem aplicație de raportare a problemelor”. După cum arată indexul german, e nevoie de mult mai mult decât atât pentru a tinde spre acest titlu, care oricum e o țintă în mișcare. La ce ne mai ajută? Păi, să știm ce să cerem aleșilor.
Apropo de aleși, un astfel de index traduce mult mai bine orice proiect de smart city decât orice prezentare corporatistă și aproape SF despre ce ar putea însemna un oraș inteligent. Ai direct ținte pe care le atingi, în lipsa unei strategii coerente. Mai mult, dacă tot avem o grămadă de fonduri europene disponibile, putem să ne uităm un pic să ne inspirăm.
Dacă mă duc mai sus cu un nivel, un astfel de index la nivel național ar ajuta foarte mult la măsurarea performanțelor statului român către atingerea țintelor Busolei Digitale. Să nu uităm, trebuie să atingem ținta de 100% de servicii publice digitale disponibile online până în 2030.
Pe final..
O singură remarcă menită să „împacheteze” această mică pledoarie către o privire mai altfel la conceptul de smart cities: lecția nu e despre rigoarea germană care trebuie aplicată și la modul în care facem și noi politici publice, având în vedere că nu avem același profil cultural care să ne permită asta. Let’s face it.
E mai degrabă despre faptul că Germania nu excelează la capitolul digitalizare / transformare digitală, o zic ei, o zic și eu. Totuși, coerența lor și cunoașterea adevărată a situației le dă șanse mai bune să exceleze.
Sursa foto: Image by upklyak on Freepik
