Că tot e Paștele în perioada asta…să ne imaginăm o pășune unde pasc mai multe mioare care provin de la mai mulți ciobani. Oile fiecărui cioban nu sunt în numere mari, nu sunt egoiste și acaparează toată pășunea, iarba se regenerează în fiecare an, toată lumea e fericită.
Anul următor, câțiva ciobani devin un pic lacomi, aduc mai multe oi ca să facă mai multe lactate și mai multă lână, să le meargă lor bine. Poate ridică și niște garduri pe pășune că așa vor mușchii lor. Ce se întâmplă? Păi, oile ciobanilor lacomi sunt mai bine hrănite, produc mai mult lapte, mai bune beneficii economice pentru proprietari. Dar cu restul? O duc mai prost, nu mai au atât loc de pășune, gardurile îi limitează. Pășunea suferă la rândul ei. Nu se regenerează iarba, în timp terenul devine arid, și ghici ce, poate nu mai e bun nici pentru oile ciobanilor lacomi.
Alegoria asta face referire la “tragedia comunelor”, un concept provenit din ecologie, care “scoate în evidență conflictul dintre raționalitatea individuală și cea colectivă”. Mai simplu spus, actorii care sunt raționali și acționează în interes propriu nu împart beneficiile acțiunilor lor (pe termen scurt, profitul adus de oile în plus), ci doar costurile (pe termen lung, faptul că pășunea devine impracticabilă).
OK OK și ce treabă are asta cu datele? Alegoria pășunatului arată că există unele bunuri care e mai potrivit să fie administrate/reglementate în sprijinul comunității, așa-numitele bunuri comune – produse sau servicii care nu creează rivalități – aerul curat, educația, securitatea, infrastructura. Putem încadra aici și datele. Adică acele informații neinterpretate care sunt emise de toți și toate sau secvențele de simboluri care așteaptă interpretare. Pe pășunea Internetului, paștem și producem date, atât noi, indivizii, cât și senzorii, programele sau orice alte sisteme care produc date. În acest scenariu, datele sunt ale tuturor și toți le putem folosi pentru a hrăni poate pășunea. Pare că acestui scenariu îi mai lipsesc niște inorogi care pasc și niște curcubee în fundal pentru a completa fantezia.
De ce? Păi, am mai scris aici că datele nu sunt noul petrol, așa cum s-a perpetuat clișeul de la Bruxelles în ultimii ani. Știm cu toții ce face petrolul din unele state – e suficient doar să spunem trei litere – S – U – A și ne vin în minte intervențiile militare în state bogate în această resursă pentru a securiza accesul la petrol. În acest scenariu, datele sunt o resursă – sursă de rivalități pentru că cel ce are acces neîngrădit la ele controlează economia și, desigur, face o grămadă de bani.
Vom trece în acest articol de la pășunat la tehnologie și la scena internațională plină atât de state sau organizații care-și doresc acces la date, cât și de companii care dețin date cu grămada, colectate prin diverse procedee și tertipuri de la utilizatori. În contextul altor litere care ne marchează experiența online – G D P R , e important să ne uităm și la alte modalități de a utiliza datele, fie ele personale sau non-personale.
Despre ce e vorba?
- voi aduce în discuție o altă modalitate de a ne gândi la date ca bunuri comune – ca cetățeni, utilizatori ai serviciilor de Internet, antreprenori sau angajați – provenită din literatura de specialitate
- ne vom uita pe pășunea europeană să vedem dacă se potrivește scenariul accesului la date cu cultura protecției și limitării colectării datelor pe care o propovăduiește UE
- vom arunca o privire și la alte state pentru a vedea care e filosofia din spate
Cu ce te ajută?
- trebuie să ne schimbăm mindsetul cu privire la date și la experiența de utilizare a tehnologiei – avem nevoie să înțelegem alte modalități de a privi datele și de a le folosi pentru a lua decizii mai bune
- în contextul în care toată lumea mai nou a învățat alte litere – GPT – trebuie să înțelegem că ceea ce produce acest Chat-GPT este rezultatul datelor care îi sunt furnizate. Garbage in – Garbage out.
- în context european – urmează o regândire a regimului datelor, determinată de câteva regulamente despre care am mai scris aici și aici și care ne vor influența activitatea
Să purcedem, zic.
Datele ca bun comun..
Acord de prelucrare a datelor, gedepere, bannere care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor pe diferite siteuri și aplicații. Dacă stăm cel puțin o oră pe Internet, toate astea ne sunt familiare și fac parte din universul protecției datelor cu caracter personal, regulament european care pentru majoritatea dintre noi înseamnă să semnăm sau să acceptăm ceva fără să ne uităm cu adevărat ce e. Cam la asta ne gândim adesea când ne gândim la date. Noi avem ceva care este folositor companiilor tech, iar acestea minează aceste date prin modul în care stăm online. Acesta este scenariul capitalismului supravegherii, în care datele au devenit resurse semnificative pentru modelul de business al companiilor tech, iar autoritățile publice nu au reușit încă să stăvilească puterea lor.
Aici trebuie făcute două distincții pe care adesea le uităm: 1. nu toate datele sunt personale și 2. și alte companii folosesc sau au nevoie de aceste date (fie personale, fie non-personale), poate pentru ceva mai folositor decât acea reclamă la pantofi care te urmărește după ce ai intrat în mod inocent pe un site. Spre exemplu, un startup din domeniul medicinii care s-ar putea folosi de date ale radiografiilor ca să antreneze un sistem IA să identifice anumite malformații sau probleme de sănătate. (Hint: deja există sisteme de genul acesta). Sau un bloc de apartamente care deține date de consum și le poate da unei companii pentru a crea un sistem de economisire a energiei. Unul folosește date medicale – super personale – altul folosește date provenite din senzori care nu ar intra în categoria datelor personale. Un spital care schimbă date cu o firmă și un bloc care schimbă date cu o companie.
Aici intervine cartea la care vreau să fac referire: Access Rules de Viktor Mayer Schönberger și Thomas Ramge. Ei pornesc de la premisa că trăim într-o eră unde puterea este dată de date, fie personale, fie non-personale, unde datele sunt resursele prețioase care dau putere celor care pot să le colecteze și utilizeze. Această situație creează asimetrie informațională, unii au prea multă informație, alții mai puțină, devenind din ce în ce mai greu să inovezi. Cei care încearcă să inoveze cu adevărat nu mai au loc de manevră pentru că sunt luați în vizor de companiile mari. Autorii arată că inovația a scăzut de fapt în ultimii ani – comparat cu acum 60-70 de ani și o exprimă într-o manieră interesantă: trăim în vremuri plictisitoare. Sau: trăim în vremuri ale stagnării frenetice a inovației. Ei pun accent pe faptul că lipsa accesului la date este una din cauzele acestei situații, accesul la date fiind restricționat prin lipsa unui cadru legal adecvat, prin practicile de business sau prin competiția internațională menită să creeze suveranitate digitală.
Atunci, cum ar trebui să ne gândim la date? Câteva idei din carte – care toate pornesc de la ideea că datele sunt un bun public și nu unul deținut de companii, spre exemplu:
- sunt un bun “non-rival”, pot deveni un bun public mai important decât orice resursă economică de până acum pentru că…
- datele nu dispar atunci când sunt folosite, ci de fapt le crește valoarea atunci când sunt folosite de mai multe ori – pentru că dau semn că sunt utile
- datele sunt folosite în mod diferit în funcție de sectorul economic, conform autorilor, sectoarele tradiționale le folosesc mai mult intern pentru creșterea eficienței lor, dar asta nu e suficient – e o abordare pur funcțională. Companiile tehnologice le folosesc pentru a experimenta, inova, crea noi produse. O astfel de utilizare creează valoare semnificativă pentru economie
- 80% din datele colectate nu sunt folosite nici măcar o dată – pentru că cei care le-ar putea folosi nu au acces la ele
- avantajele utilizării datelor:
- reutilizarea este eficientă din punct de vedere economic, dar și de mediu
- fiindcă nu știm ce aduce valoare, are sens să poată fi folosite de mai multe ori – pentru mai multe scopuri
- și pentru aceleași scopuri, are sens să poată fi folosite pentru că creează competiție între companii
Nu pare prea familiară această caracterizare ca bun public. Cel puțin pentru “muritorii de rând”. Asta pentru că suntem obișnuiți cu paradigma GDPR doar, care, conform autorilor, a devenit “aproape o religie” și una din sursele “superiorității morale” a europenilor față de americani și chinezi. Conform lor, GDPR este un cadru legal defensiv care este obsedat de limitarea accesului la date, exagerând obținerea consimțământului, în timp ce companiile mari de tehnologie au resursele necesare pentru a naviga cadrul legal complicat și de a-și spori puterea informațională.
Care e faza cu datele acum?
- războiul tehnologic rece dintre SUA și China
- problemele cauzate de dominația BigTech în economia globală
- strategia UE cu privire la date
- crearea unei piețe unice pentru date cu fluxuri de date intrasectoriale pentru beneficiul tuturor, unde regulile europene (hint: protecția datelor) sunt respectate… plusată de…
- o politică industrială care să sprijine jucătorii europeni și crearea de spații de date comune pe diferite domenii pentru a ușura accesul și a impulsiona inovațiile
Aici intervine ideea cărții citate – Access Rules – de fapt un joc de cuvinte în engleză care merge în două direcții:
- Access Rules – cartea putând fi interpretată ca un manual de acces la date pentru legiferatori
- Access Rules – accesul la date e regele, este cheia pentru prosperitate, și poate fi impulsionat printr-un cadru legal menit să ajute la valorificarea datelor
Cum să valorificăm datele?
După ce fac analiza climatului actual și a poveștilor cu privire la date care se spun în presă și de către decidenți (datele sunt petrol, trebuie să creem piețe de date etc), autorii detaliază viziunea lor cu privire la accesul la date. Pentru cei inițiați deja: un sistem descentralizat și deschis pentru acces la date. Pentru cei care nu sunt în domeniu: un sistem de tip “carte de telefon” unde companiile listează seturile de date pe care le au la dispoziție pe diverse categorii – căutări pe Internet, recomandări de produse, date cu privire la mobilitatea oamenilor, date de training pentru sisteme de inteligență artificială etc.
Wait, carte de telefon așa cum era pe vremuri? Well, nu chiar așa, dar asemănător:
- un sistem de tip director cu companiile înscrise și datele pe care le dețin
- doar categoriile de date care există, nu cele care ar putea fi
- datele sunt non-personale sau anonimizate
- nu există specificații despre cum ar trebui implementate/utilizate – pentru a lăsa frâu liber inovației
- datele trebuie să aibă metadate pentru a le putea pune în context – dacă sunt date de temperatură, să fie clar cu ce scară sunt măsurate
- înscrierea ar fi reglementată și proporțională cu mărimea companiei – pentru a nu împovăra IMM-urile, dar și pentru a crea un cadru prin care companiile mari ar trebui să acționeze proporțional cu mărimea și importanța lor (companii mari = eventual calculate în funcție de număr de clienți- cum este cu reglementarea platformelor foarte mari în UE – sau peste un prag de venit)
- sistemul presupune reciprocitate. Iei, trebuie să și pui la dispoziție
Dacă citești cu atenție, vei vedea povestea cu oile printre rânduri. Companiile pun la comun seturi de date care ar fi benefice pentru mai multe entități pentru “pășunat”, pășunea e reglementată de către autorități, nimeni nu e lacom. Iei, dar trebui să și dai “îngrășământ” pentru pășune. Sună cam prea utopic, iar aici poate e un minus al cărții – nu prea are exemple analoge care să arate că acest sistem a funcționat în realitate, cu excepția a două povești:
- cea cu care începe cartea și care face referire la modul de distribuție al ziarelor prin poștă în America prerevoluționară care favoriza un singur ziar și cum Benjamin Franklin, când a ajuns diriginte de poștă, a eliminat monopolul unui singur ziar transmis prin poștă, permițând transmiterea presei în mod egal folosind infrastructura poștei. Morala: accesul la informație este fundamentul unui proces democratic de luare a deciziilor.
- a doua – mult după anii 1700 – ce implică AT&T, companie care a monopolizat comunicațiile în SUA pentru mult timp și care a intrat în vizorul autorităților americane în anii 50 pentru abuz de putere. AT&T a scăpat în mare neatinsă, dar a trebuit să pună la dispoziție mare parte din patentele Bell Labs, laboratorul de cercetare al companiei. Nu doar atât, dar toate patentele viitoare ale laboratorului ar fi urmat să fie disponibile companiilor la costuri mici. Printre invențiile care au devenit disponibile ca urmare a acestei decizii? Tranzistorul. Da, ăla care sta la baza tuturor cipurilor și dispozitivelor noastre electronice.
Ambele povești au totuși ceva în comun: reglementarea autorității care a intervenit și a creat contextul pentru circulația informației. Seamănă poveștile astea cu ce face UE? Da și nu.
- DA – prin Digital Services Act și Digital Markets Act – platformele social media mari trebuie să se supună unor audituri și să pună la dispoziția cercetătorilor date despre modalitatea de funcționare a algoritmului acestora. De ce? Pentru a vedea mai clară dacă algoritmul care maximizează timpul nostru petrecut online are și alte efecte adverse.
- DA – prin strategia de date și reglementările propuse și/sau votate deja privind datele și guvernanța datelor, UE cere ca datele să circule, să fie refolosite, totul sub umbrela protecției datelor.
- DA – își propune crearea de data spaces pe sectoare strategice – cum ar fi sănătatea sau agricultura – și creează sisteme de sprijin pentru integrarea companiilor în aceste ecosisteme
- NU – filosofia de reutilizare a datelor pe care o propune UE e să creeze intermediari – servicii de intermediere a datelor sau data fiduciaries – entități care certifică calitatea, cantitatea și transferul datelor. Problema pe care o ridică și autorii Access Rules legată de aceste servici este simplă: cine sunt aceștia? why should I trust them? UE zice că vor fi entități non-profit care vor fi certificate și vor fi furnizori de încredere.
- NU – nu există nicio obligație din regulamentele privind datele de a da acces la date. Cum convingi tu un gigant tech să-ți dea acces? Nu zic că nu dă acces acum (vezi Google Trends sau Crowdtangler), dar cu siguranță o poate face mult mai bine.
Ai, n-ai date..
Pășune, teren de fotbal, suntem tot pe acolo. Pentru final aș vrea să fac referire la titlul articolului. Noi toți – stat, companii private, organizații non-profit, cetățeni – avem nevoie de date să luăm decizii în fiecare zi. Deciziile pe care le luăm, ideile pe care le avem, toate sunt bazate pe seturile de date/informații care ne sunt la dispoziție. Deci indiferent de ce date avem, tragem la poartă. Cu cât avem date mai utile, nu neapărat mai multe, cu atât putem să fim mai preciși.
Deci, dacă nu funcționează metafora cu pășunea și că trebuie să o întreținem pentru binele nostru, atunci mai vin cu una: ai, n-ai date, dai la poartă. Ca să marchezi, ai nevoie de date. Utile.
Referințe
- Public Goods, https://plato.stanford.edu/entries/public-goods/
- Tragedy of the Commons, https://www.britannica.com/science/tragedy-of-the-commons
- Strategia Europeană privind Datele, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52020DC0066
- Fortress Europe 4.0? An analysis of EU data governance through the lens of the resource regime concept, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/epa2.1160
- Access Rules, https://www.ucpress.edu/book/9780520387737/access-rules
