Digest este un exercițiu de făcut ordine în informație mai mult decât orice altceva. Deci, Digest îți dă și rezumatul știrilor pe subiecte legate de politici digitale. Azi câteva cuvinte despre ceva mult-așteptat în peisajul de politici digitale românești: lansarea strategiei privind inteligența artificială.
Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului „Inovație în România prin IA”, cu 2 paneluri cu mai multe sau mai puține de spus: panel de policy-makers și panel de experți din zona privată și din universități. Cadrul strategic e disponibil aici.
Cu ce rămânem după lansarea cadrului strategic național privind inteligența artificială?
- un demers așteptat deja de ceva vreme, lansarea cadrului strategic a redeschis discuția despre IA la nivelul de policymakers, dincolo de declarațiile de bune intenții și de faptul că “IA ne va lua sau nu joburile”
- paneliștii din zona de policy au vorbit mult despre colaborare și despre cum trebuie să lucrăm împreună pentru a transforma documentul în realitate. N-am auzit foarte multe direct acolo despre structurile menite chiar să implementeze ceea ce e scris acolo, deși sunt și se formează încet-încet – Coaliția IA, Comitetul pentru Educația IA, Consiliul Științific etc. Cum le operaționalizăm pe acestea și cum ne aducem parteneri împreună pentru a sprijini implementarea strategiei și dezvoltarea sectorului IA și educația în domeniu? Asta ar fi meritat un panel sau o explorare în detaliu.
- un exemplu concludent: istoricul foarte interesant al hubului român pentru inteligență artificială, o idee apărută încă din 2018, conform celor de la UTCN. Menirea sa? Să coaguleze eforturile chiar din interiorul universității în materie de cercetare pe IA. Fără finanțare, cu întârzieri birocratice, a sfârșit în a fi susținut chiar din fonduri proprii ale universității. Deocamdată.
- au apărut în discuție alte două elemente favorizante: regulatory sandbox și DIH-urile. Sandbox e cadrul acela aprobat de o autoritate publică ce permite testarea unor soluții fără frica amenzilor sau repercusiunilor din partea autorităților. DIH-urile permit testarea soluțiilor din punct de vedere al viabilității ideii de business și dpdv tehnic. O idee interesantă aici: DIH-urile mai au componenta de audit, care poate fi adaptată pentru a sprijini companiile să facă o evaluare de impact în ceea ce privește categoriile de risc în care se încadrează soluțiile IA dezvoltate (aspect cerut de către viitorul #AIAct)
- panelul 2 a arătat mai divers din punct de vedere al opiniilor și ideilor prezentate. Că startupurile de IA nu trebuie să se uite la România ca o piață țintă, că nu stăm așa de rău în ceea ce privește dezvoltarea de softuri bazate pe IA. Comparativ, poziția academică a văzut un pic mai critic lucrurile și a spus că suntem întârziați și că e nevoie de mai multă cooperare dintre universități și mediul privat.
- Comparativ, s-a adus vorba de Spania, despre care am mai scris pe DigitalPolicy, prima țară care și-a creat organism de reglementare pe IA, care a dezvoltat un sandbox pentru testarea soluțiilor IA din perspectiva riscurilor. Să nu uităm că are deja de ceva vreme o cartă a drepturilor digitale. Asta înainte de eforturile europene în domeniu.
- partea de etică și-a avut un loc binemeritat în discuție și poate cel mai semnificativ lucru punctat a fost ideea că trebuie să avem o reprezentativitate în antrenarea modelelor IA și trebuie ținut cont de diversitatea culturală și valorile diferite care există. Asta apropo de intervenția de final care a întrebat cum vor fi integrate principiile CREȘTINE în reglementarea IA (?!). Și apropo de ideea care a fost adusă în discuție că asiaticii n-au ei treabă cu protecția datelor și ce bine stau ei cu cercetarea și inovarea în AI (?!)