Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România

Două studii apărute la câteva zile unul de altul par a arăta o nouă preocupare a instituțiilor europene (au fost cerute de Comisie și Parlament, respectiv), anume transformarea digitală și efectele sale sociale. O preocupare care n-a mai fost în prim plan în ultimii ani, ocupați cu accentul pe aspectele economice de finalizare a pieței unice digitale și accentul pe reglementarea spațiului digital și inteligența artificială.

Dar până acolo, nu trebuie să uităm că nu toți suntem pe net, nu toți știm să ne folosim de tehnologie la adevărata sa capacitate, nu toți putem lucra cu tehnologia și mare parte din motivele pentru care suntem aici vin din disparități socio-economice. Mai mult, unii dintre noi stăm în slujbe care sunt supuse riscului automatizării, iar asta nu face decât să adauge la aceste probleme cunoscute sub numele de diviziune digitală/digital divide. Aceste aspecte sunt subiectul acestor două studii.

Acestea se uită la întreaga Uniune Europeană și analizează și performanțele statelor membre. De aici a venit întrebarea: Cum arată România? Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România nu este foarte evident în discursurile publice.

Cine ce a scris?

Cine ce a scris? Primul studiu e cerut de Comisie și se numește Study on poverty and income inequality in the context of the digital transformation și se uită la piața muncii, competențele digitale ale populației și aspecte legate de protecția socială, încercând să înțeleagă dacă statele membre au capacitatea și politicile publice pentru nu lăsa oamenii pe dinafară în era automatizării și transformării digitale. Al doilea e cerut de Parlament și se numește Implications of digital transformation on different social groups și se uită la impactul digitalizării asupra grupurilor sociale vulnerabile – de la persoane cu dizabilități la persoane care locuiesc în zone rurale sau izolate.

Unde apare România în aceste studii? Cum arată România transformării digitale? Este ea corectă cu grupurile vulnerabile? Păi, arată cam ca în acest meme intitulat Hide the pain Harold:

Impactul social al digitalizării în România. Piața muncii

  • Producția (19,9%), comerțul (17%) și agricultura (10,8%) sunt sectoarele economice cu cele mai mari rate de angajare în 2022. Dintre toate acestea, sectorul agriculturii va pierde angajați până în 2035 (o estimare de -4,4% până în 2035)
  • Serviciile IT, serviciile profesionale și furnizare de energie sunt sectoarele economice cu cel mai mare număr de specialiști IT angajați (considerat de studiu ca un indicator relevant al transformării digitale a unei întreprinderi)
  • Cum se compară gradul de transformare digitală cu rata de angajare și perspectivele de angajare pe viitor? sectorul producției – locul 6 la transformare digitală – are o rată de creștere estimată de 1,2% până în 2035, cu o proiecție de rată de angajare de 23,6%. până atunci. Serviciile IT ar ajunge la 3,8%, iar cea serviciile profesionale ar avea cea mai mare rată de creștere anuală de 5,0%, ajungând la 5,6% din rata de angajare. Având în vedere poziția în clasamentul de transformare digitală și rata de creștere, putem să deducem că vor rămâne în acest top. În general, se identifică o corelare pozitivă între nivelul de transformare digitală (prin specialiști IT) și rata anuală estimată de creștere la nivel de angajați
  • Producția e cel mai interesant sector pentru că aici pot interveni și automatizarea și robotizarea, ceea ce ar putea reduce ratele de angajare, dar datele din acest studiu sunt că România are o “densitate a roboților” mult mai scăzută decât media europeană, deși recuperează decalajul (cf. Industrial and Service Robots, date citate din studiul CEPS)
  • Dacă ne uităm la slujbe – cele din domeniul manufacturii și al comerțului – operatori și meseriașii și cei din vânzări sunt cei mai expuși automatizării, conform Cedefop. Adică acele sectoare cu cea mai mare rată de angajare. Desigur, nu toți operatorii vor fi înlocuiți și nu tot sectorul de productie e format din operatori, așa cum se vede în imaginea de mai jos. Dar e o tendință de urmărit. De asemenea, acest studiu prezintă date dinainte de era Chat-GPT, deci se pot schimba aceste procente și sectoare.

Impactul social al digitalizării în România. Protecția socială.

Studiile pornesc de la premisa că statele cu sisteme de protecție socială cuprinzătoare pot fi poziționate mai bine pentru a face față unui impact negativ al transformării digitale asupra cetățenilor

  • din start, România are “dezavantaje semnificative” în domeniul protecției sociale – a doua ce mai mare rată a populației la risc de sărăcie după prestații sociale, rata de beneficii acordate pentru populația la risc de sărăcie înainte de prestații sociale este 7,4% (procentul indivizilor capabili de muncă și înainte de pensionare care primesc orice tip de beneficii sociale în afară de pensie sau ajutor de urmaș), impactul prestațiilor sociale asupra reducerii sărăciei este 17,9% – al doilea cel mai mic din UE.
  • domeniile în care este marcantă diviziunea digitală sunt comerțul electronic, internet banking și accesul la informație
  • la nivel de utilizare a tehnologiei în rândul persoanelor dezavantajate, avem următorul tablou:
    • 5% din vârstnici cumpără online (65-74 de ani) – 2022 – tot cele mai scăzute niveluri din UE
    • 12,32% din persoanele cu educație scăzută (creștere de la 1,55% în 2013) cumpără online
    • 4,28% din vârstnici utilizează internet banking, iar la persoanele cu grad scăzut de educație procentul e de 3%
    • 73% din persoanele șomere au folosit internetul cel putin o dată in 12 luni

Deci, cum rămâne cu România?

  • Suntem o țară a contrastelor sociale care se reproduc și în mediul online. Mai adăugăm aici și că suntem pe ultimul loc în toate clasamentele europene și rezultă că avem nevoie de intervenții țintite pentru a readuce aceste contraste. Soluția până acum: bibliotecile – centre de competențe digitale? Bun, cum funcționează bibliotecile în mediul rural față de mediul urban? Câte biblioteci din orașele mici pot deveni cu adevărat? Există resurse pentru a ține aceste centre funcționale? Mai departe, cum ții un curs de competențe digitale unor persoane șomere? E același curs ca întotdeauna? Aici avem nevoie de un cadru de competențe digitale, la care am înțeles că se lucrează.
  • Sistemul de protecție socială nu oferă premisele pentru reducerea acestor disparități, iar o intervenție singulară de tip “hai să-i trecem printr-un curs de competențe digitale” nu rezolvă problema. Iar o strategie de incluziune digitală nu avem.
  • Dar cu automatizarea cum facem? studiul CEPS privind piața muncii și inegalitatea în termen de venit ne arată o imagine a pieței muncii în România angrenată în sectoare unde transformarea digitală încă nu a ajuns complet (producția) sau unde vom pierde angajați ca urmare a automatizării (comerț, vânzări, agricultură). Desigur, trebuie să menționăm că indicatorul folosit pentru transformarea digitală (numărul de specialiști IT angajați) este imperfect.

Adaugă comentariu

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter