Digital - Digital Policy

11 minute

Suntem în săptămâna alegerilor europarlamentare și locale, iar dezbaterea e peste tot, dar de fapt nicăieri. La următorul ciclu electoral, cred că dezbaterea va avea următorul sens în dicționar, cu referire la o perioadă electorală: realizarea unei postări pe social media, atent analizată și cu comentarii moderate prin care un candidat prezintă către audiența sa și ea atent aleasă proiectele sale. Cam aici suntem cu nivelul dezbaterii și discuției pe subiecte de interes. Atât la nivel local, cât și la nivel european. Cu atât mai mult lipsește dezbaterea și discuția în România pe teme de transformare digitală, cu toate că în ultimii 5 ani am avut o avalanșă de reglementări, am văzut o grămadă de proiecte naționale și am auzit cuvântul digitalizare tot la a doua știre la televizor. Totuși, cum va arăta viitoarea politică digitală a UE?

Nu vor ei să vorbească, hai că vorbim noi și vedem ce ofertă există pe acest subiect 🙂 De ce e important și de ce ar trebui să te intereseze?

bani mulți cheltuiți și investiți – următorul ciclu electoral european – 2024-2029 – va vedea închiderea mecanismului “magic” al PNRR, închiderea ciclului de fonduri europene tradiționale, dar și cursa spre “finișul” Deceniului Digital. Deci, o să auzim mult mai des că se cheltuie, se face și se drege.
cine decide în ce vom investi pe viitor? Spre exemplu, noi de-abia avem 5G, dar deja trebuie să vorbim de 6G, iar anii următori vor cere o grămadă de bani publici și privați pentru noul Internet, atât cel mobil, cât și cel fix. Vor exista bani pentru așa ceva? Sau ne îndreptăm spre o economie de război mai degrabă?
ce ne facem cu IA? Accelerarea inteligenței artificiale o să creeze tot mai multe provocări și trebuie să vedem care e orizontul pentru societate, de la slujbele noastre până la a putea deosebi adevărul de artificial.
câtă intruziune acceptăm în viețile noastre private? mai putem trăi cu modelul toxic al social media? Cum e cu securitatea cibernetică? Și temele mai pot continua…

Dacă nu există un tablou public asupra rolului tehnologiei în viitorul legislativ, am zis că-l facem noi 🙂 Politica digitală poate deveni o temă tot mai “politică” în sensul că vorbim despre nevoia de investiții publice versus investiții private, câtă intruziune a tehnologiei suportăm în viața noastră, ce fel de drepturi fundamentale și sociale vom avea și ce fel de model al muncii vom aplica? Așa că analiza aceasta, acest #special Digital Policy, pune cap la cap temele principale legate de tehnologie, digitalizare, inovație pe care le propun partidele europene, dar și Consiliul Uniunii Europene.

Cum văd partidele europene viitorul digital?

Pentru a răspunde la această întrebare, am trecut prin manifestele fiecărei familii mari europene care a lansat un Manifest. Am găsit la PPE (populari), PES (socialiștii europeni) Verzi, Renew și ECR (conservatorii europeni). În general, candidații noștri aliniați la aceste familii europene vor susține/vote aceste teme pentru că, de regulă, păstrează linia de partid.

Ce vrea PPE pentru politica digitală?

Începem cu PPE – partidul popular european – principala forță politică care conduce și acum coaliția din PE care a votat-o pe Ursula von der Leyen. Tema principală: digital awakening. Trezirea la realitatea digitală care va avea loc în 6 puncte:

extinderea rețelei de 5G și 6G în UE
dezvoltarea capabilităților în ceea ce privește inteligența artificială fără a împovăra domeniul cu “suprareglementare” și “reajustarea normelor de protecție a datelor la cerințele lumii digitale”. Să fie vorba de o regândire a normelor privind datele noastre personale?!
aducerea la zi a Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE cu drepturile noastre digitale
dezvoltarea unei Uniuni a Inovării prin, spre exemplu, crearea de centre de excelență, cum ar fi un CERN pentru IA
ultima e foarte tare: să facem rost de fonduri 🙂

La categoria “Alte mențiuni”, mai putem aduce în discuție câteva teme importante lansate în manifest:

plan de acțiune pentru combaterea cyberbullying-ului – ei susțin mai multe măsuri de supraveghere cibernetică în cazul unor astfel de fărădelegi
crearea unei Garanții Europene a Muncitorilor în Piața Digitală pentru asigurarea drepturilor lucrătorilor de pe platforme, spre exemplu

Ce vor socialiștii europeni cu politica digitală?

Tema principală? Oamenii în control – Planuri de investiții pentru produse/servicii “Made in Europe”, protejarea drepturilor fundamentale. Spicuim din manifest:

Plan de Investiții pentru Tranziția Verde și Digitală pentru a reindustrializa economia și a o face circulară și competitivă
Strategie “Made in Europe” și finanțare comună pentru proiecte de interes comun în Europa. Aici e dezbaterea care a fost și cu ocazia Mecanismului RRF – ne împrumutăm împreună pe piețele financiare sau nu? Socialiștii zic da.
Sprijinirea a noi tipuri de activități economice, începând cu IMM-uri și continuând cu cooperative și afaceri sociale
principiul “oamenii sunt în control” – căutarea de profit din partea Big Tech este vizată aici, manifestul accentuând că nu ar trebui să ne submineze drepturile fundamentale.

Ce vrea Renew pentru politica digitală?

Tema principală? Investiții – Comisia următoare trebuie să fie o “Comisie a Investițiilor” pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Legat specific de politica digitală, cei din coaliția Renew zic că trebuie să ne axăm pe implementarea numeroaselor reglementări noi realizate. Manifestul lor parafrazează pe MC Hammer: It’s implementation time.

Ce vor Verzii pentru politica digitală?

Aici vedem niște lucruri diferite față de establishment, în sensul că manifestul discută despre descentralizare în abordarea tehnologiei, despre demnitatea datelor și despre “digital fairness”. Să vedem mai exact:

drepturi garantate la informare, implicare prin negociere colectivă pentru muncitorii afectați de tranziția verde și digitală
crearea unui spațiu de date anonimizate pentru a sprijini cercetarea în domeniul medical și justiție climatică, pentru “binele comun” și aici e nevoie de mai multe eforturi pentru dezvoltarea interoperabilității
propunerea unui “Digital Fairness Act” – un posibil regulament pentru a contracara efectele nocive ale modelului de publicitate intruzivă asupra oamenilor
propunere de legislație pentru promovarea reutilizării și reciclării dispozitivelor digitale și pentru a promova reducerea consumului de energie necesar pentru criptomonede și procesarea datelor
promovarea unei legislații pentru a proteja cetățenii de tehnologia de tip spyware și pentru a bloca invocarea ideii de securitate națională pentru utilizarea spyware asupra cetățenilor
etichetarea deepfakes și a chatboților ca atare
dreptul de deconectare de la sistemele IA la locul de muncă
sprijinul implementării conceptului de “demnitate a datelor”, anume faptul că datele generate de acțiunile umane nu pot fi colectate pe gratis de dezvoltatorii de aplicații IA, iar datele aparțin oamenilor care le-au creat.

Ce vor conservatorii și reformiștii pentru politica digitală?

În ceea ce privește inovația și tehnologia, motorul cu combustie internă e șeful 🙂 Ce măsuri prevede manifestul?

eliminarea birocrației, oprire temporară a noilor reguli UE pentru noile întreprinderi și direcționarea resurselor pentru implementarea noilor legislații
propunerea de strategii care să fie “în linie cu ce vor companiile și nu împotriva lor” 🙂
în timp ce gândim noi tehnologii despre “combustibili cu emisii scăzute”, motorul cu combustie internă e viabil comercial “pentru anii ce urmează”

Cum vede Consiliul viitorul digital?

Pe final de mai, Consiliul UE a emis un document așa de concluzie a mandatului actual și pentru a oferi o serie de orientări despre viitorul politicii digitale. Ne putem contura o imagine de ansamblu mai clară uitându-ne la preocupările Consiliului, care reprezintă statele membre:

nevoia de investiții comune pentru a asigura viitorul transformării digitale – pe lângă investițiile publice și private la nivel național
accentuează nevoia de a prioritiza implementarea lor în următorul mandat al Comisiei și cere o analiză asupra interferențelor dintre diferitele reguli digitale.
nevoia unei abordări coordonate asupra structurilor de guvernanță necesare implementării acestor legislații – dacă tot au apărut numeroase instituții, de la AI Office la Centrul European de Guvernanță Algoritmică și toate instituțiile europene care au apărut în ultimii ani care se uită la spațiul digital
Consiliul se îngrijorează cu privire la acest schimb de date ale utilizatorilor în schimbul serviciilor digitale, fără ca aceștia să înțeleagă implicațiile și modul în care se folosesc datele, deci ar trebui să existe o serie de măsuri pentru adresa aceste riscuri societale care vin din modul de colectare al datelor pentru publicitate țintită
încurajează Comisia să dezvolte modele de utilizare a serviciilor publice și private cu ajutorul portofelului digital european care să contribuie la dezvoltarea acestui produs
încurajează dezvoltarea de ecosisteme dinamice care să se învârtă în jurul tehnologiilor digitale cheie – inclusiv EDICs, EDIH-uri și alte proiecte comune de interes european
încurajează dezvoltarea unei viziuni pe termen lung pentru rețelele digitale și viitorul conectivității
identifică potențialul “micro-credențialelor” pentru creșterea competențelor digitale și necesitatea de a ajuta la creșterea competențelor digitale ale fetelor pentru că ele pot crea crea și gândi servicii digital noi
avem parte aici și de alt termen nou: digital sobriety – sobrietate digitală. Consiliul cere promovarea acestui concept, înțeles ca “utilizarea responsabilă și moderată a tehnologiei pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a promova un stil de viață echilibrat. Acest concept implică reducerea consumului de energie al dispozitivelor, limitarea timpului petrecut online și conștientizarea impactului negativ al utilizării excesive a tehnologiei” (concept explicat cu ajutorul Chat-GPT 4o).
invită Comisia să analizeze ideea actualizării țintelor Deceniului Digital cu o țintă legată de tranziția digitală și verde
cere Comisiei și Înaltului Reprezentant pentru politică externă să pregătească o comunicare comună pe subiectul politicii digitale internaționale și modul în care UE se poate folosi de expertiza diplomatică și tehnică la nivel internațional.

Cum arată viitorul digital al UE?

Ne putem face un tablou de ansamblu cu privire la ce ar putea deveni subiecte de discuție, strategii și idei pentru viitorul mandat pentru că observăm câteva puncte comune:

nevoia de a lucra pe implementare decât pe regulamente noi
nevoia de a verifica interferențele dintre diferite legislații. Sunt multe legislații care se intersectează sau care se bat în cap. Cel mai simplu este să ne uităm la cadrul legal pentru date unde avem 3 regulamente pentru date plus altele sectoriale pe construcția de spații de date
nevoia de a face toate instituțiile noi să lucreze mai bine
nevoia de a asigura drepturile fundamentale ale europenilor și în spațiul digital.
nevoia de noi investiții pentru dezvoltare și inovare, dar la comun pentru proiecte de interes comun – o Uniune a Inovării
nevoia de a asigura viitorul conectivității europene cu noi investiții publice sau private
nevoia de a conecta mai bine obiectivele de tranziție climatică cu cele ale tranziției digitale
nevoia de a reglementa practicile de publicitate țintită bazată pe țintirea cu ajutorul datelor colectate pe social media
protejarea muncitorilor din piețele digitale – cum ar fi cei de pe platformele de tip gig economy

Observăm câteva concepte noi care ar putea marca discursurile europene în următorii ani:

digital awakening – trezirea la realitatea digitală
digital commons – bunuri comune digitale, dezvoltarea unor resurse comune digitale pentru utilizare la comun
digital sobriety – sobrietate digitală pe care am menționat-o mai sus
digital fairness – ideea tratării corecte a utilizatorilor în mediul online și a datelor pe care le generează

Să facem totuși și o mențiune a lucrurilor mai deosebite care au intrat pe agendele partidelor europene și despre care vom ști exact de unde vin, dacă apar în discursurile publice ale Comisiei sau Consiliului:

amprenta de carbon a criptomonedelor și sistemelor de IA și reutilizarea dispozitivelor digitale
supremația motorului cu combustie internă 🙂 față de cercetările cu privire la motorul electric
dreptul de a ne deconecta de la sistemele IA
sprijinirea cooperativelor digitale
dezvoltarea unei strategii pentru produse și servicii “Made in Europe”

A mai rămas o singură variabilă aici: cât din legislativul european și din legislativele naționale vor fi acaparate de partide din familii politice populiste și de extremă dreaptă? Ce teme gen 6G ne prăjește creierele vom vedea? Sau că portofelul digital ne limitează libertatea de mișcare? Pentru că tematicele europene ar putea fi destul de diferite dacă vedem o alianță între PPE și conservatori, spre exemplu. Cheltuielile cu cercetarea și inovarea ar putea scădea, în timp ce practicile incorecte cu utilizatorii ar rămâne netaxate. Oricum, motorul cu combustie internă va fi șeful, aia e clar 🙂

Referințe

https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9957-2024-INIT/en/pdf
https://drive.google.com/file/d/1GWy-8garJEV8pSRpSZBOlOo3wxBPp06p/view
https://www.datocms-assets.com/87481/1708539548-egp_manifesto-2024_courage-to-change.pdf
https://www.reneweuropenow.eu/priorities
https://pes.eu/wp-content/uploads/2024/03/2024_PES_Manifesto_EN.pdf
https://www.epp.eu/papers/epp-manifesto-2024

Citește Salvează

Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România

In Digital, România

De Mirela Marcut

6 minute

Două studii apărute la câteva zile unul de altul par a arăta o nouă preocupare a instituțiilor europene (au fost cerute de Comisie și Parlament, respectiv), anume transformarea digitală și efectele sale sociale. O preocupare care n-a mai fost în prim plan în ultimii ani, ocupați cu accentul pe aspectele economice de finalizare a pieței unice digitale și accentul pe reglementarea spațiului digital și inteligența artificială.

Dar până acolo, nu trebuie să uităm că nu toți suntem pe net, nu toți știm să ne folosim de tehnologie la adevărata sa capacitate, nu toți putem lucra cu tehnologia și mare parte din motivele pentru care suntem aici vin din disparități socio-economice. Mai mult, unii dintre noi stăm în slujbe care sunt supuse riscului automatizării, iar asta nu face decât să adauge la aceste probleme cunoscute sub numele de diviziune digitală/digital divide. Aceste aspecte sunt subiectul acestor două studii.

Acestea se uită la întreaga Uniune Europeană și analizează și performanțele statelor membre. De aici a venit întrebarea: Cum arată România? Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România nu este foarte evident în discursurile publice.

Cine ce a scris?

Cine ce a scris? Primul studiu e cerut de Comisie și se numește Study on poverty and income inequality in the context of the digital transformation și se uită la piața muncii, competențele digitale ale populației și aspecte legate de protecția socială, încercând să înțeleagă dacă statele membre au capacitatea și politicile publice pentru nu lăsa oamenii pe dinafară în era automatizării și transformării digitale. Al doilea e cerut de Parlament și se numește Implications of digital transformation on different social groups și se uită la impactul digitalizării asupra grupurilor sociale vulnerabile – de la persoane cu dizabilități la persoane care locuiesc în zone rurale sau izolate.

Unde apare România în aceste studii? Cum arată România transformării digitale? Este ea corectă cu grupurile vulnerabile? Păi, arată cam ca în acest meme intitulat Hide the pain Harold:

Impactul social al digitalizării în România. Piața muncii

Producția (19,9%), comerțul (17%) și agricultura (10,8%) sunt sectoarele economice cu cele mai mari rate de angajare în 2022. Dintre toate acestea, sectorul agriculturii va pierde angajați până în 2035 (o estimare de -4,4% până în 2035)
Serviciile IT, serviciile profesionale și furnizare de energie sunt sectoarele economice cu cel mai mare număr de specialiști IT angajați (considerat de studiu ca un indicator relevant al transformării digitale a unei întreprinderi)
Cum se compară gradul de transformare digitală cu rata de angajare și perspectivele de angajare pe viitor? sectorul producției – locul 6 la transformare digitală – are o rată de creștere estimată de 1,2% până în 2035, cu o proiecție de rată de angajare de 23,6%. până atunci. Serviciile IT ar ajunge la 3,8%, iar cea serviciile profesionale ar avea cea mai mare rată de creștere anuală de 5,0%, ajungând la 5,6% din rata de angajare. Având în vedere poziția în clasamentul de transformare digitală și rata de creștere, putem să deducem că vor rămâne în acest top. În general, se identifică o corelare pozitivă între nivelul de transformare digitală (prin specialiști IT) și rata anuală estimată de creștere la nivel de angajați
Producția e cel mai interesant sector pentru că aici pot interveni și automatizarea și robotizarea, ceea ce ar putea reduce ratele de angajare, dar datele din acest studiu sunt că România are o “densitate a roboților” mult mai scăzută decât media europeană, deși recuperează decalajul (cf. Industrial and Service Robots, date citate din studiul CEPS)
Dacă ne uităm la slujbe – cele din domeniul manufacturii și al comerțului – operatori și meseriașii și cei din vânzări sunt cei mai expuși automatizării, conform Cedefop. Adică acele sectoare cu cea mai mare rată de angajare. Desigur, nu toți operatorii vor fi înlocuiți și nu tot sectorul de productie e format din operatori, așa cum se vede în imaginea de mai jos. Dar e o tendință de urmărit. De asemenea, acest studiu prezintă date dinainte de era Chat-GPT, deci se pot schimba aceste procente și sectoare.

Impactul social al digitalizării în România. Protecția socială.

Studiile pornesc de la premisa că statele cu sisteme de protecție socială cuprinzătoare pot fi poziționate mai bine pentru a face față unui impact negativ al transformării digitale asupra cetățenilor

din start, România are “dezavantaje semnificative” în domeniul protecției sociale – a doua ce mai mare rată a populației la risc de sărăcie după prestații sociale, rata de beneficii acordate pentru populația la risc de sărăcie înainte de prestații sociale este 7,4% (procentul indivizilor capabili de muncă și înainte de pensionare care primesc orice tip de beneficii sociale în afară de pensie sau ajutor de urmaș), impactul prestațiilor sociale asupra reducerii sărăciei este 17,9% – al doilea cel mai mic din UE.
domeniile în care este marcantă diviziunea digitală sunt comerțul electronic, internet banking și accesul la informație
la nivel de utilizare a tehnologiei în rândul persoanelor dezavantajate, avem următorul tablou:
- 5% din vârstnici cumpără online (65-74 de ani) – 2022 – tot cele mai scăzute niveluri din UE
- 12,32% din persoanele cu educație scăzută (creștere de la 1,55% în 2013) cumpără online
- 4,28% din vârstnici utilizează internet banking, iar la persoanele cu grad scăzut de educație procentul e de 3%
- 73% din persoanele șomere au folosit internetul cel putin o dată in 12 luni

Deci, cum rămâne cu România?

Suntem o țară a contrastelor sociale care se reproduc și în mediul online. Mai adăugăm aici și că suntem pe ultimul loc în toate clasamentele europene și rezultă că avem nevoie de intervenții țintite pentru a readuce aceste contraste. Soluția până acum: bibliotecile – centre de competențe digitale? Bun, cum funcționează bibliotecile în mediul rural față de mediul urban? Câte biblioteci din orașele mici pot deveni cu adevărat? Există resurse pentru a ține aceste centre funcționale? Mai departe, cum ții un curs de competențe digitale unor persoane șomere? E același curs ca întotdeauna? Aici avem nevoie de un cadru de competențe digitale, la care am înțeles că se lucrează.
Sistemul de protecție socială nu oferă premisele pentru reducerea acestor disparități, iar o intervenție singulară de tip “hai să-i trecem printr-un curs de competențe digitale” nu rezolvă problema. Iar o strategie de incluziune digitală nu avem.
Dar cu automatizarea cum facem? studiul CEPS privind piața muncii și inegalitatea în termen de venit ne arată o imagine a pieței muncii în România angrenată în sectoare unde transformarea digitală încă nu a ajuns complet (producția) sau unde vom pierde angajați ca urmare a automatizării (comerț, vânzări, agricultură). Desigur, trebuie să menționăm că indicatorul folosit pentru transformarea digitală (numărul de specialiști IT angajați) este imperfect.

Citește Salvează

Cum arată România de la Bruxelles? Cu ce-am rămas după Romanian Digital Day

In Digital, România, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

9 minute

Am participat la Romanian Digital Day în Parlamentul European, eveniment organizat de MEP Victor Negrescu și aflat la a doua ediție. Prima vizită a Digital Policy în Parlamentul European 🙂

Discuțiile din jurul evenimentului s-au legat de necesitatea ca România sa fie mai prezentă in discuțiile legate de politicile digitale, de tehnologie si inovare, simțindu-se și în rândul participanților acest apetit pentru a explora perspectiva României si a actorilor naționali, regionali și locali în ceea ce priveste transformarea digitală.

Aflându-ne in Anul European al Competențelor, mare parte din discutii s-au axat pe ce anume putem să facem ca să creștem competențele digitale ale românilor si să ne adaptăm la noua realitate a inteligenței artificiale și a automatizării.

Dacă tot am discutat o zi întreagă despre asta, e util să punem pe hârtie câteva din contribuțiile cele mai valoroase ale întâlnirii Romanian Digital Day. Astfel, putem să avem un fir roșu asupra transformării digitale a României, atât din interior, cât și din exterior. Asta pentru că am avut și invitați din străinătate care au vorbit despre România.

Ce zic românii despre transformarea digitală?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

o afirmație venită din partea unui actor privat din România care a generat câteva reacții: “România este o țară “răspândită pe toate cele patru revoluții industriale”
exemplu de modernitate în România: suntem una din primele țări din lume la plata contactless și numărul 2 în lume la plata biletelor pentru transportul în comun cu ajutorul cardului. DAR, doar 28% din români au cel puțin competențe digitale de bază și doar 10% din IMM-uri vând online.
sectorul economiei digitale este în creștere în România, existând loc destul să crească doar că două lucruri pot influența această creștere poate chiar în moduri opuse: competențele digitale relativ scăzute ale românilor, care pot ține în jos acest sector, și “generative AI”, care ar putea ajuta la dezvoltarea de noi modele de business și la creștere economică
s-a adus în discuție necesitatea pregătirii angajaților de către companii, atât în ceea ce privește perfecționarea, cât și recalificarea acestora. O idee interesantă aici: retenția angajaților! Degeaba pregătești angajații, dacă nu poți să-i ții la locul de muncă. Lipsa unei strategii cu privire la retenție duce la costuri extra. Aici e valabil și în ceea ce privește retenția la nivel de regiune.
succesul programelor de perfecționare și recalificare ține și de flexibilitatea programelor oferite, iar angajații au nevoie de sprijin în acest sens pentru a crește motivația de a participa
sprijinirea companiilor aflate în faza de “scale up” (adică de extindere) este una din soluțiile menționate pentru economia românească.
în general, discursurile românești din sectorul public se axează pe talentul și finanțările pe care le are România la dispoziție.
un punct semnificativ care a fost abordat doar tangențial și doar la capitolul “ar trebui să…”: decidenții ar trebui să comunice mai mult despre legislațiile care privesc trecerea serviciilor digitale în online. Cu precădere despre identitatea digitală. Completare personală: cineva în care oamenii au încredere ar trebui să vorbească despre asta, altfel e efort irosit.
DESI este adus în discuție de mai multe ori – câțiva din actorii privați cer fixarea țintelor Deceniului Digital ca ținte relevante pentru țară, nu doar ca aspecte de bifat pentru că ne cere Comisia Europeană.
dincolo de banii europeni, am remarcat și multiplele exemple de inițiative private pentru dezvoltarea competențelor digitale și a educației digitale a tinerilor. Completare personală aici: e important să punem cap la cap aceste inițiative și să le “mapăm” pentru a vedea unde există eforturi dublate, unde nu se intervine deloc etc.
măsurarea abilităților digitale -atât la clasă, cât și în societate – este de asemenea semnificativă pentru că permite intervenții și follow-up
invitații din sectorul de educație au subliniat importanța utilizării tehnologiei la clasă, sugerând că “tehnologia e o ancoră” către cunoaștere. Dilemă exprimată aici de către un profesor: cum ținem copiii departe de telefon la oră? Răspunsul unui alt cadru didactic din același panel: dacă ora e captivantă, nu va sta pe Tik-Tok.
“călătoria educațională” trebuie să se schimbe – atât pentru sistemul educațional, cât și pentru programele de formare. Nu mai vorbim de 4 ani de facultate și 40 de ani de muncă. Ar trebui să vorbim despre 4 ani de specializare, 4 ani de muncă și tot așa.

Ce zic străinii despre transformarea digitală a României?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

în ceea ce privește educația digitală și competențele digitale – Comisia poate oferi doar unelte de sprijin, cum ar fi finanțările și monitorizarea, dar depinde de nivelul național și regional să implementeze proiecte cu impact
la nivel regional, e important de identificat nișele regionale și de corelat cu strategiile de specializare inteligentă pentru a pregăti forță de muncă în domenii de impact regional
este datoria nivelului național să se ocupe concret de realizarea și implementarea politicilor. Unii au denumit asta “datorie morală” de a rezolva problema diviziunii digitale în materie de competențe și infrastructură
România stă bine la echilibru de gen în IT – lucru menționat de mai multe ori de persoane din Comisie și Parlament
ce poate face România mai mult în afară de implementare? poate activa mai mult în programul Horizon axat pe cercetare și inovare
dar se sugerează și introducerea de aspecte legate de competențe digitale în programa tradițională încă din școala primară. Spre exemplu, instruire cu privire la “legile lumii digitale”, așa cum învață copiii despre legile fizicii, să învețe despre legile lumii digitale. O completare personală: legile fizicii nu se schimbă, în timp ce cele online se pot schimba, dar ideea tot e semnificativă și “jucăria” asta numită Digital Policy se încadrează și ea aici.
profesorii trebuie să primească “pregătire țintită” nu doar pentru a preda cu ajutorul tehnologiei, dar să instruiască la rândul lor copiii cu privire la dezinformare, inteligență artificială etc. Asta în condițiile în care în România doar 28% din cetățeni au cel puțin competențe digitale de bază. Aici includem și profesorii.
să nu uităm să includem și alți actori care pot contribui la educația digitală – că nu e vorba doar despre instituțiile educaționale.
modernizarea procedurilor de achiziții publice (hint: se referă aici la ecosistemul de GovTech) care să permită companiilor care dezvoltă produse inovatoare să crească. Aceasta e considerată una din soluții pentru sprijinul creșterii startupurilor.
Piața Unică – adică libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor – este un sprijin pentru companiile europene care vor să crească. Dar a apărut și altă perspectivă aici – din punctul de vedere al sectorului privat – încă sunt numeroase bariere pentru companii în drumul lor spre piața europeană. Și aici trebuie intervenit pentru a sprijini companiile cu potențial

Ce a zis Digital Policy la Romanian Digital Day?

Romanian Digital Day – ediția a doua, noiembrie 2023

Ce putem face pentru a crește gradul de competențe digitale a românilor, dacă ne raportăm la nivel regional? Asta am încercat să abordez în panelul intitulat “Boosting regional talent at a digital level”. La fel de bine se putea intitula si invers – Boosting digital talent at a regional level.

Daca stau bine sa ma gândesc, intervenția Digital Policy s-a încadrat mai mult in acest al doilea titlu, mai specific: cum facem ca mai multi oameni sa aiba competente digitale? Si nu cu intervenții naționale, unde numaram zeci si mii de oameni care au absolvit cursuri de competente digitale, dar poate ei au facut mai multe sau au mai fost numarati o data, pe sistemul „doua la prefectura, doua la primarie etc”. Actiunea cea mai buna pentru dezvoltarea competentelor digitale este la firul ierbii, unde actori locali – pot fi si biblioteci sau huburi de inovare digitale sau chiar si ONG-uri – intervin tintit și raportează mai departe către celelalte nivele.

Deci, ce am spus? Am identificat patru elemente semnificative în relație cu dezvoltarea competențelor digitale la nivel regional:

date regionale – așa cum politica regională arată că cea mai bună acțiune este cea mai aproape de cetățean, așa trebuie să se facă și intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale. Dacă stabilim ținte naționale și nu ne uităm la distribuția pe regiuni, riscăm să avem intervenții dublate sau redundante.
“streamlining” – să conectăm diferitele inițiative pentru dezvoltarea competențelor, să le monitorizăm și să avem o privire de ansamblu asupra impactului acestora. Astfel, vom putea răspunde la întrebarea: unde trebuie să intervenim mai exact? Unde avem lipsuri? Ținta europeană e 80% din persoane cu competențe digitale de bază, care e cea românească? Care sunt nevoile la nivel regional? Unde s-a mai intervenit? Aici putem conecta ideea menționată mai sus, conform căreia nu doar instituțiile de educație tradițională se ocupă cu asta, ci trebuie un parteneriat cu mai mulți actori pentru acoperire mai mare.
“flexibilitate” – dacă ne referim la angajați și nevoile pieței muncii. Trebuie să avem un standard de competențe digitale – cum ar fi cel de promovat de DigComp, despre care am mai vorbit aici – dar cum îl corelăm cu nevoile sectoarelor economice? Atât agricultorii, cât și zidarii poate că trebuie să știe despre securitatea cibernetică, dar ce altceva mai trebuie să știe care e specific sectorului lor de activitate?
forecasting – “digital skills trainings are not future-proof”, evoluția tehnologiei ne cere întotdeauna să revizităm ce știm. O combinație de competențe digitale și soft ar putea fi “future-proof”. Ideea e că e important să gândim o serie de instrumente de prevăzut ce nevoi vom avea în viitor – pe sector economic, pe regiune.

Și cu ce rămânem?

Ideea e să rămânem cu niște idei de tip #foodforthought sau care invită la mai multă acțiune din partea decidenților, actorilor privați etc. Cu ce am rămas eu:

educația digitală – ține de cooperarea structurată dintre mai multe instituții – școli, licee, sectorul privat și public. Structurată adică parteneriate consistente cu instrumente de livrare și măsurare clare.
educația digitală presupune mai mult decât predarea pachetului Office – ci cetățenii trebuie să învețe și “legile spațiului digital”.
DESI nu este doar un index transmis anual de către Comisia Europeană, este urmărit atent de sectorul privat (poate mai mult decât sectorul privat), dacă ne raportăm la modul în care a fost abordat în intervenții
nivelul regional este semnificativ pentru intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale – biblioteci, huburi de inovare digitală
economia din România duce lipsă de companii care să fie sprijinite să crească, dar în același timp are nevoie și de angajați cu competențe digitale. Provocare dublă.

Citește Salvează

Ai, n-ai date, dai la poartă.

In Digital, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

15 minute

Că tot e Paștele în perioada asta…să ne imaginăm o pășune unde pasc mai multe mioare care provin de la mai mulți ciobani. Oile fiecărui cioban nu sunt în numere mari, nu sunt egoiste și acaparează toată pășunea, iarba se regenerează în fiecare an, toată lumea e fericită.

Anul următor, câțiva ciobani devin un pic lacomi, aduc mai multe oi ca să facă mai multe lactate și mai multă lână, să le meargă lor bine. Poate ridică și niște garduri pe pășune că așa vor mușchii lor. Ce se întâmplă? Păi, oile ciobanilor lacomi sunt mai bine hrănite, produc mai mult lapte, mai bune beneficii economice pentru proprietari. Dar cu restul? O duc mai prost, nu mai au atât loc de pășune, gardurile îi limitează. Pășunea suferă la rândul ei. Nu se regenerează iarba, în timp terenul devine arid, și ghici ce, poate nu mai e bun nici pentru oile ciobanilor lacomi.

Alegoria asta face referire la “tragedia comunelor”, un concept provenit din ecologie, care “scoate în evidență conflictul dintre raționalitatea individuală și cea colectivă”. Mai simplu spus, actorii care sunt raționali și acționează în interes propriu nu împart beneficiile acțiunilor lor (pe termen scurt, profitul adus de oile în plus), ci doar costurile (pe termen lung, faptul că pășunea devine impracticabilă).

OK OK și ce treabă are asta cu datele? Alegoria pășunatului arată că există unele bunuri care e mai potrivit să fie administrate/reglementate în sprijinul comunității, așa-numitele bunuri comune – produse sau servicii care nu creează rivalități – aerul curat, educația, securitatea, infrastructura. Putem încadra aici și datele. Adică acele informații neinterpretate care sunt emise de toți și toate sau secvențele de simboluri care așteaptă interpretare. Pe pășunea Internetului, paștem și producem date, atât noi, indivizii, cât și senzorii, programele sau orice alte sisteme care produc date. În acest scenariu, datele sunt ale tuturor și toți le putem folosi pentru a hrăni poate pășunea. Pare că acestui scenariu îi mai lipsesc niște inorogi care pasc și niște curcubee în fundal pentru a completa fantezia.

De ce? Păi, am mai scris aici că datele nu sunt noul petrol, așa cum s-a perpetuat clișeul de la Bruxelles în ultimii ani. Știm cu toții ce face petrolul din unele state – e suficient doar să spunem trei litere – S – U – A și ne vin în minte intervențiile militare în state bogate în această resursă pentru a securiza accesul la petrol. În acest scenariu, datele sunt o resursă – sursă de rivalități pentru că cel ce are acces neîngrădit la ele controlează economia și, desigur, face o grămadă de bani.

Vom trece în acest articol de la pășunat la tehnologie și la scena internațională plină atât de state sau organizații care-și doresc acces la date, cât și de companii care dețin date cu grămada, colectate prin diverse procedee și tertipuri de la utilizatori. În contextul altor litere care ne marchează experiența online – G D P R , e important să ne uităm și la alte modalități de a utiliza datele, fie ele personale sau non-personale.

Despre ce e vorba?

voi aduce în discuție o altă modalitate de a ne gândi la date ca bunuri comune – ca cetățeni, utilizatori ai serviciilor de Internet, antreprenori sau angajați – provenită din literatura de specialitate
ne vom uita pe pășunea europeană să vedem dacă se potrivește scenariul accesului la date cu cultura protecției și limitării colectării datelor pe care o propovăduiește UE
vom arunca o privire și la alte state pentru a vedea care e filosofia din spate

Cu ce te ajută?

trebuie să ne schimbăm mindsetul cu privire la date și la experiența de utilizare a tehnologiei – avem nevoie să înțelegem alte modalități de a privi datele și de a le folosi pentru a lua decizii mai bune
în contextul în care toată lumea mai nou a învățat alte litere – GPT – trebuie să înțelegem că ceea ce produce acest Chat-GPT este rezultatul datelor care îi sunt furnizate. Garbage in – Garbage out.
în context european – urmează o regândire a regimului datelor, determinată de câteva regulamente despre care am mai scris aici și aici și care ne vor influența activitatea

Să purcedem, zic.

Datele ca bun comun..

Acord de prelucrare a datelor, gedepere, bannere care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor pe diferite siteuri și aplicații. Dacă stăm cel puțin o oră pe Internet, toate astea ne sunt familiare și fac parte din universul protecției datelor cu caracter personal, regulament european care pentru majoritatea dintre noi înseamnă să semnăm sau să acceptăm ceva fără să ne uităm cu adevărat ce e. Cam la asta ne gândim adesea când ne gândim la date. Noi avem ceva care este folositor companiilor tech, iar acestea minează aceste date prin modul în care stăm online. Acesta este scenariul capitalismului supravegherii, în care datele au devenit resurse semnificative pentru modelul de business al companiilor tech, iar autoritățile publice nu au reușit încă să stăvilească puterea lor.

Aici trebuie făcute două distincții pe care adesea le uităm: 1. nu toate datele sunt personale și 2. și alte companii folosesc sau au nevoie de aceste date (fie personale, fie non-personale), poate pentru ceva mai folositor decât acea reclamă la pantofi care te urmărește după ce ai intrat în mod inocent pe un site. Spre exemplu, un startup din domeniul medicinii care s-ar putea folosi de date ale radiografiilor ca să antreneze un sistem IA să identifice anumite malformații sau probleme de sănătate. (Hint: deja există sisteme de genul acesta). Sau un bloc de apartamente care deține date de consum și le poate da unei companii pentru a crea un sistem de economisire a energiei. Unul folosește date medicale – super personale – altul folosește date provenite din senzori care nu ar intra în categoria datelor personale. Un spital care schimbă date cu o firmă și un bloc care schimbă date cu o companie.

Aici intervine cartea la care vreau să fac referire: Access Rules de Viktor Mayer Schönberger și Thomas Ramge. Ei pornesc de la premisa că trăim într-o eră unde puterea este dată de date, fie personale, fie non-personale, unde datele sunt resursele prețioase care dau putere celor care pot să le colecteze și utilizeze. Această situație creează asimetrie informațională, unii au prea multă informație, alții mai puțină, devenind din ce în ce mai greu să inovezi. Cei care încearcă să inoveze cu adevărat nu mai au loc de manevră pentru că sunt luați în vizor de companiile mari. Autorii arată că inovația a scăzut de fapt în ultimii ani – comparat cu acum 60-70 de ani și o exprimă într-o manieră interesantă: trăim în vremuri plictisitoare. Sau: trăim în vremuri ale stagnării frenetice a inovației. Ei pun accent pe faptul că lipsa accesului la date este una din cauzele acestei situații, accesul la date fiind restricționat prin lipsa unui cadru legal adecvat, prin practicile de business sau prin competiția internațională menită să creeze suveranitate digitală.

Atunci, cum ar trebui să ne gândim la date? Câteva idei din carte – care toate pornesc de la ideea că datele sunt un bun public și nu unul deținut de companii, spre exemplu:

sunt un bun “non-rival”, pot deveni un bun public mai important decât orice resursă economică de până acum pentru că…
datele nu dispar atunci când sunt folosite, ci de fapt le crește valoarea atunci când sunt folosite de mai multe ori – pentru că dau semn că sunt utile
datele sunt folosite în mod diferit în funcție de sectorul economic, conform autorilor, sectoarele tradiționale le folosesc mai mult intern pentru creșterea eficienței lor, dar asta nu e suficient – e o abordare pur funcțională. Companiile tehnologice le folosesc pentru a experimenta, inova, crea noi produse. O astfel de utilizare creează valoare semnificativă pentru economie
80% din datele colectate nu sunt folosite nici măcar o dată – pentru că cei care le-ar putea folosi nu au acces la ele
avantajele utilizării datelor:
- reutilizarea este eficientă din punct de vedere economic, dar și de mediu
- fiindcă nu știm ce aduce valoare, are sens să poată fi folosite de mai multe ori – pentru mai multe scopuri
- și pentru aceleași scopuri, are sens să poată fi folosite pentru că creează competiție între companii

Nu pare prea familiară această caracterizare ca bun public. Cel puțin pentru “muritorii de rând”. Asta pentru că suntem obișnuiți cu paradigma GDPR doar, care, conform autorilor, a devenit “aproape o religie” și una din sursele “superiorității morale” a europenilor față de americani și chinezi. Conform lor, GDPR este un cadru legal defensiv care este obsedat de limitarea accesului la date, exagerând obținerea consimțământului, în timp ce companiile mari de tehnologie au resursele necesare pentru a naviga cadrul legal complicat și de a-și spori puterea informațională.

Care e faza cu datele acum?

Cred că deja e clar că majoritatea lumii vede de fapt datele ca resursă și toată treaba ca pe un joc de sumă nulă – cu cât mai multe pentru mine, cu atât mai puține pentru tine și sucks to be you. Trei elemente sunt relevante pentru discuția curentă:

războiul tehnologic rece dintre SUA și China
problemele cauzate de dominația BigTech în economia globală
strategia UE cu privire la date

Un termen așa de catchy ca război rece tehnologic face destule clicuri și vizualizări, deci date 🙂 E vorba de competiția acerbă dintre cele două state în ceea ce privește producția de cipuri, inteligența artificială sau hardware. Accesul la date e crucial pentru aceste bătălii. Deci, datele = resursă care trebuie exploatată pentru succesul în această competiție. Dar datele nu se află strict în posesia statelor membre și nici nu există un drept de preempțiune pentru “descoperirea” de date pe teritoriul național. Încă un semn că datele nu sunt ca petrolul. Datele sunt generate de sectorul public care își asumă adesea publicarea lor ca date deschise – deci ar trebui să fie un bun comun. Doar că adesea statul este cam reticent să ofere acces la informații. Apoi, sectorul privat este cel care generează, colectează și procesează date, iar aici discuția merge clar către BigTech ca principali actori. Conform lui Schönberger și Ramge, accesul lor la date a permis creșterea puterii lor ajungându-se până la situații de duopol – cum este cazul Apple și Google în ceea ce privește piața de telefonie mobilă și magazinele de aplicații. Autorii explorează câteva posibilități de reducere a acestei dominații, printre care se numără și intervenția statului pentru a “sparge” aceste conglomerate în companii mai mici. Ei ajung la concluzia că mai productivă este crearea unui cadru legal care să oblige companiile să ofere acces la date, în proporție cu mărimea lor. Cam ceea ce vrea să face UE prin poziția sa privind datele – marcată de două elemente: obsesia pentru suveranitatea digitală și a ține cât mai multe date în spațiul european și “bipolaritatea” pe care o diagnostichează cei doi autori – anume pendularea între optimismul fervent și pesimismul amar cu privire la potențialul european în ceea ce privește tehnologia. Marcată de pandemie, criza cipurilor și războiul din Ucraina, abordarea UE cu privire la date a trecut la un tipar bine-știut deja – Fortress Europe – dar cu un twist:

crearea unei piețe unice pentru date cu fluxuri de date intrasectoriale pentru beneficiul tuturor, unde regulile europene (hint: protecția datelor) sunt respectate… plusată de…
o politică industrială care să sprijine jucătorii europeni și crearea de spații de date comune pe diferite domenii pentru a ușura accesul și a impulsiona inovațiile

Fortress Europe desemnează politica de a ridica ziduri spre exterior pentru a încuraja dezvoltarea în interiorul Uniunii, doar că problema este mai complicată de atât – majoritatea datelor sunt colectate, procesate de către giganți americani sau chinezi. Chiar dacă creezi cadrul pentru a-i forța să țină datele europenilor în Europa, datele vor fi tot procesate de americani și nu de către europeni. Greu de bătut giganții.

Aici intervine ideea cărții citate – Access Rules – de fapt un joc de cuvinte în engleză care merge în două direcții:

Access Rules – cartea putând fi interpretată ca un manual de acces la date pentru legiferatori
Access Rules – accesul la date e regele, este cheia pentru prosperitate, și poate fi impulsionat printr-un cadru legal menit să ajute la valorificarea datelor

Cum să valorificăm datele?

După ce fac analiza climatului actual și a poveștilor cu privire la date care se spun în presă și de către decidenți (datele sunt petrol, trebuie să creem piețe de date etc), autorii detaliază viziunea lor cu privire la accesul la date. Pentru cei inițiați deja: un sistem descentralizat și deschis pentru acces la date. Pentru cei care nu sunt în domeniu: un sistem de tip “carte de telefon” unde companiile listează seturile de date pe care le au la dispoziție pe diverse categorii – căutări pe Internet, recomandări de produse, date cu privire la mobilitatea oamenilor, date de training pentru sisteme de inteligență artificială etc.

Wait, carte de telefon așa cum era pe vremuri? Well, nu chiar așa, dar asemănător:

un sistem de tip director cu companiile înscrise și datele pe care le dețin
doar categoriile de date care există, nu cele care ar putea fi
datele sunt non-personale sau anonimizate
nu există specificații despre cum ar trebui implementate/utilizate – pentru a lăsa frâu liber inovației
datele trebuie să aibă metadate pentru a le putea pune în context – dacă sunt date de temperatură, să fie clar cu ce scară sunt măsurate
înscrierea ar fi reglementată și proporțională cu mărimea companiei – pentru a nu împovăra IMM-urile, dar și pentru a crea un cadru prin care companiile mari ar trebui să acționeze proporțional cu mărimea și importanța lor (companii mari = eventual calculate în funcție de număr de clienți- cum este cu reglementarea platformelor foarte mari în UE – sau peste un prag de venit)
sistemul presupune reciprocitate. Iei, trebuie să și pui la dispoziție

Dacă citești cu atenție, vei vedea povestea cu oile printre rânduri. Companiile pun la comun seturi de date care ar fi benefice pentru mai multe entități pentru “pășunat”, pășunea e reglementată de către autorități, nimeni nu e lacom. Iei, dar trebui să și dai “îngrășământ” pentru pășune. Sună cam prea utopic, iar aici poate e un minus al cărții – nu prea are exemple analoge care să arate că acest sistem a funcționat în realitate, cu excepția a două povești:

cea cu care începe cartea și care face referire la modul de distribuție al ziarelor prin poștă în America prerevoluționară care favoriza un singur ziar și cum Benjamin Franklin, când a ajuns diriginte de poștă, a eliminat monopolul unui singur ziar transmis prin poștă, permițând transmiterea presei în mod egal folosind infrastructura poștei. Morala: accesul la informație este fundamentul unui proces democratic de luare a deciziilor.
a doua – mult după anii 1700 – ce implică AT&T, companie care a monopolizat comunicațiile în SUA pentru mult timp și care a intrat în vizorul autorităților americane în anii 50 pentru abuz de putere. AT&T a scăpat în mare neatinsă, dar a trebuit să pună la dispoziție mare parte din patentele Bell Labs, laboratorul de cercetare al companiei. Nu doar atât, dar toate patentele viitoare ale laboratorului ar fi urmat să fie disponibile companiilor la costuri mici. Printre invențiile care au devenit disponibile ca urmare a acestei decizii? Tranzistorul. Da, ăla care sta la baza tuturor cipurilor și dispozitivelor noastre electronice.

Ambele povești au totuși ceva în comun: reglementarea autorității care a intervenit și a creat contextul pentru circulația informației. Seamănă poveștile astea cu ce face UE? Da și nu.

DA – prin Digital Services Act și Digital Markets Act – platformele social media mari trebuie să se supună unor audituri și să pună la dispoziția cercetătorilor date despre modalitatea de funcționare a algoritmului acestora. De ce? Pentru a vedea mai clară dacă algoritmul care maximizează timpul nostru petrecut online are și alte efecte adverse.
DA – prin strategia de date și reglementările propuse și/sau votate deja privind datele și guvernanța datelor, UE cere ca datele să circule, să fie refolosite, totul sub umbrela protecției datelor.
DA – își propune crearea de data spaces pe sectoare strategice – cum ar fi sănătatea sau agricultura – și creează sisteme de sprijin pentru integrarea companiilor în aceste ecosisteme
NU – filosofia de reutilizare a datelor pe care o propune UE e să creeze intermediari – servicii de intermediere a datelor sau data fiduciaries – entități care certifică calitatea, cantitatea și transferul datelor. Problema pe care o ridică și autorii Access Rules legată de aceste servici este simplă: cine sunt aceștia? why should I trust them? UE zice că vor fi entități non-profit care vor fi certificate și vor fi furnizori de încredere.
NU – nu există nicio obligație din regulamentele privind datele de a da acces la date. Cum convingi tu un gigant tech să-ți dea acces? Nu zic că nu dă acces acum (vezi Google Trends sau Crowdtangler), dar cu siguranță o poate face mult mai bine.

Ai, n-ai date..

Pășune, teren de fotbal, suntem tot pe acolo. Pentru final aș vrea să fac referire la titlul articolului. Noi toți – stat, companii private, organizații non-profit, cetățeni – avem nevoie de date să luăm decizii în fiecare zi. Deciziile pe care le luăm, ideile pe care le avem, toate sunt bazate pe seturile de date/informații care ne sunt la dispoziție. Deci indiferent de ce date avem, tragem la poartă. Cu cât avem date mai utile, nu neapărat mai multe, cu atât putem să fim mai preciși.

Deci, dacă nu funcționează metafora cu pășunea și că trebuie să o întreținem pentru binele nostru, atunci mai vin cu una: ai, n-ai date, dai la poartă. Ca să marchezi, ai nevoie de date. Utile.

Referințe

Public Goods, https://plato.stanford.edu/entries/public-goods/
Tragedy of the Commons, https://www.britannica.com/science/tragedy-of-the-commons
Strategia Europeană privind Datele, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52020DC0066
Fortress Europe 4.0? An analysis of EU data governance through the lens of the resource regime concept, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/epa2.1160
Access Rules, https://www.ucpress.edu/book/9780520387737/access-rules

Citește Salvează

Cum fac alții #digitalizarea IMM-urilor

In Digital, România, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

13 minute

Am căutat pe Google – nu pe Bard – „digitalizare imm”. Căutarea mi-a returnat 320 mii de rezultate, primul din ele fiind o reclamă cât casa la un furnizor de sisteme ERP, care nu te lasă să vezi și alte rezultate fără scroll mai jos. Al doilea rezultat – tot un anunț sponsorizat – duce către o platformă cu nume suspicios de asemănător cu platforma ministerului pentru depunere a proiectelor europene. Aici poți să-ți verifici gratis eligibilitatea pentru proiectul tău de digitalizare prin investițiile oferite de PNRR. Am intrat și aici și, recunosc, am fost păcălită că sunt pe un site al guvernului – cu antet de proiect cu fonduri europene și cu culorile logoului guvernamental. Asta până am ajuns la termeni și condiții și am văzut că este o platformă, de altfel, destul de deșteaptă și destul de prietenoasă care te ajută să-ți scrii proiectul pentru magica sumă de 100 de mii de euro.

Revenind la căutare, după snippeturi din știrile puse de Google, de-abia al doilea rezultat reprezintă ghidul specific pus la dispoziție de către autorități pentru facilitarea depunerii de proiecte. Dar este vorba despre varianta de documentație emisă undeva la finalul anului trecut, fără să conțină cele trei corrigenda (ce să vezi, corrigendum nu există în DEX) sau câte or fi fost. Restul rezultatelor de pe prima pagină sunt de la firme de consultanță, care-și oferă serviciile pentru a scrie proiecte pentru digitalizare.

Ce ne spune asta? Îți trebuie oleacă de ambiție să cauți și să ajungi la informația relevantă și adusă la zi dacă vrei să te apuci să scrii un proiect. Și nici nu te prinzi de când și până când se pot depune proiecte pentru că tocmai s-a modificat data limită de depunere pentru 30 iunie, de la 31 martie. Dacă nu ai competențe digitale cel puțin de bază și puțină răbdare să sapi ca să ajungi la informație, good luck!

Despre asta voi bate câmpii în această nouă analiză. Despre:

o problemă de politică publică ce se răsfrânge în economie – IMM-uri rămase în urmă ca mod de funcționare –
și despre mai multe soluții la această problemă. Cum abordăm noi și cum abordează alții această problemă
și despre eterna dilemă: digitalizare sau transformare digitală?

Care-i problema?

Suntem pe ultimul loc în indexul societății și economiei digitale la dimensiunea „Integrarea tehnologiilor digitale”. Scorul României luat așa general nu spune nimic, deoarece e un agregat din mai multe sub-dimensiuni și indicatori, dar putem lua câteva exemple:

la sub-dimensiunea „intensitate digitală” – 2,79% din IMM-urile românești au cel puțin un nivel de bază al intensității digitale, media europeană fiind de 43,6% (revin imediat la intensitate digitală și ce înseamnă asta pentru că e un personaj important în această poveste)
la „utilizarea tehnologiilor digitale” – tot un compus din mai mulți indicatori – suntem tot pe ultimul loc. De ex., 16,8% din întreprinderi (aici nu mai vorbim de IMM-uri, ci sunt definite ca toate întreprinderile, cu excepția sectorului financiar și cu cel puțin 10 angajați), folosesc un software de tip Entreprise Resource Planning. La alți indicatori din această subdimensiune nu suntem chiar ultimii – la utilizarea sistemelor de efacturare pentru procesări automate suntem undeva la media Uniunii Europene

Deci, avem o problemă, care se cere rezolvată și de la nivelul Uniunii Europene. Conform strategiei Deceniului Digital, până în 2030:

75% din întreprinderile europene vor trebui să utilizeze soluții de tip BigData/Cloud/IA
90% din IMM-uri vor trebui să aibă cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (integrare 4/12 tehnologii). La nivelul anului 2021, mai mult de 60% din IMM-urile românești aveau un nivel de intensitate digitală foarte scăzut (până în 3 tehnologii utilizate). Mai confirm astfel încă o dată că avem o problemă.

Cum o facem noi

Cum o rezolvăm? Actualmente, am identificat trei posibilități de intervenții de politică publică pentru aceasta:

fondurile structurale pentru perioada 2021-2027
- aici de-abia s-au aprobat programele operaționale care vor oferi astfel de oportunități. Mai multe detalii aici
oportunitățile venite pe linia de inovare și digitalizare cu ajutorul Digital Innovation Hubs
- acestea vin nu doar cu finanțare, ci și cu un sprijin real pentru companii de a-și înțelege nevoile, de a-și îmbunătăți procesele de producție, modelele de business sau de a inova – cu ajutorul mai multor parteneri, cum ar fi universitățile.
PNRR și investițiile pentru digitalizare din acest program

O să mă opresc azi acestui ultim punct, din mai multe motive:

interesul crescut pentru această linie de finanțare, care poate aduce până la 100 de mii de euro unui IMM (desigur, dacă îndeplinește unele condiții)
acest apel este lansat pentru consultare și pregătire, urmând să se dea drumul înscrierilor la mijloc de februarie
nu, în ultimul rând, pentru a compara cu ușurință un astfel de program cu alte inițiative similare din fonduri de reziliență din alte state membre

Digitalizare IMM prin PNRR

Întreprinderile interesate trebuie să depună un proiect care pornește de la un plan de afaceri și la o analiză de nevoi pentru digitalizare, cu scopul justificării cheltuielilor propuse pentru digitalizare. Analiza de nevoi se poate realiza cu sprijinul unui consultant, dar având în vedere statistica și peisajul IMM-urilor din România, majoritatea vor avea nevoie de cam aceleași lucruri, făcând astfel munca consultantului ușoară și ușor de reprodus.

OK, bun, dar ce poți să-ți cumperi cu aceste fonduri? Un robot de bucătărie cu funcții de automatizare se pune? (Da, am văzut această întrebare pusă pe un forum de discuții referitor la această linie de finanțare). Totul se reduce la intensitate digitală – acest termen destul de fancy care ne-a intrat, văd, în vocabular și care provine de la UE. Acesta este de fapt un index calculat de Eurost și este compus dintr-o serie de 12 tehnologii care pot fi integrate într-o întreprindere. Cu cât integrezi mai multe, cu atât mai mare este intensitatea digitală. Proiectele pe care le scrii trebuie să țintească atingerea unei cote de 6/12 de intensitate digitală, deci un nivel de intensitate digitală de bază (peste 7 se pune ca intensitate digitală ridicată) și trebuie să justifici fiecare cheltuială pentru atingerea acestui nivel de intensitate digitală. Și aici se pune totuși întrebarea (retorică): de ce nu au cerut un nivel de 7 de intensitate digitală? Să vedem dacă e greu de atins un astfel de scor. Care or fi aceste tehnologii?

Cele mai ușor de bifat ar fi, după mine:

50% din angajați folosesc calculator cu acces la Internet pentru muncă – achiziție calculatoare pentru birou
viteza minimă de Internet de 30Mbps pe secundă – cu un abonament de Gigabit ai rezolvat problema
utilizează orice fel de social media – deschizi un cont de social media
cumpără servicii de cloud computing – aici se pune și un storage mai mare pe Dropbox sau Microsoft365 sau Google Drive
utilizează două sau mai multe social media – deschizi două conturi de social media – Whatsapp for Business, Instagram, Facebook, LinkedIn
utilizare ERP/CRM – achiziționare de software

De ce să ne oprim aici? (aceeași întrebare retorică). Desigur, lucrurile pot fi mai complicate de atât pentru că totuși trebuie să cheltui niște bani, iar îndrumarul care însoțește ghidul solicitantului oferă mură în gură ce fel de cheltuieli poți justifica pentru fiecare element al indexului. Dar ajungem la situații hilare, unde îndrumarul acceptă că poți să justifici realizarea unui website, achiziționarea unui nume de domeniu sau realizarea unei rețele WIFI pentru bifarea indicatorului de social media. Bine, nici indexul nu ajută cu coerența unor astfel de investiții, având în vedere că a suferit schimbări față de anul 2021, unde erau integrate aspecte mai complicate, cum ar fi utilizarea BigData, a roboților industriali sau a sistemelor de tip e-facturare. Nu-i bai, a integrat de 2 ori cloud computing și social media.

Desigur, până aici am vorbit despre achiziție de tehnologie. Cum știe liderul unei companii de ce are cu adevărat nevoie? Să fie vorba despre nevoile actuale sau de bifarea unor criterii? Îndrumarul dă un răspuns și acestei dileme. Se acceptă realizarea unor cursuri de competențe digitale, între care ar trebui să se numere **cursuri IT „**pentru persoanele din management cu scopul conștientizării rolului digitalizării în creșterea întreprinderii”. Și acum iar mai vine o întrebare retorică: ce anume nu are un curs de competențe digitale și are un curs IT care oferă o imagine referitoare la conștientizarea rolului digitalizării în creșterea întreprinderii? Și, mai precis, ce fel de cursuri IT ar fi și astea? Iar astfel de cheltuială ar fi potrivită pentru justificarea a doar câteva din cele 12 tehnologii ale indexului – ERP, utilizare Internet, cifră de afaceri din vânzări online, IoT, CRM, IA.

Desigur, trebuie să existe și o „țidulă” pentru atestarea atingerii acelui 6/12 pe scara intensității digitale. Deci, întreprinderile trebuie să depună „un Raport tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect”. Într-o fază inițială, aici raportul trebuia făcut doar de către un auditor IT acreditat la ADR, 20 la număr pe toată țara.

Complicat? Aș zice că da. Mecanismul e făcut pentru a bifa creșterea intensității digitale la nivel de UE. Dar, și aici iar intervine o întrebare retorică, ce te faci dacă Eurostat schimbă iarăși indexul intensității digitale? Acum e la versiunea 3, iar, știm cu toții, tehnologia evoluează. Mai mult, presiunea stă pe întreprinderi să găsească furnizori, să treacă printr-un proces de achiziție și să justifice cheltuielile.

OK, să vedem acum cum fac alții.

Cum o fac alții

(nivelul de detaliu variază aici, în funcție de competențele mele lingvistice și capacitatea lui ChatGPT de a traduce și a rezuma 🙂 De asemenea, am ales aceste trei țări în funcție de prioritzarea procesului de transformare digitală/digitalizare a întreprinderilor asumat la nivel european prin planurile lor de reziliență)

Italia

Italia a adoptat mai multe politici pentru a sprijini IMM-urile, inclusiv facilitarea digitalizării acestora și internaționalizarea lor. Aceste politici oferă sprijin financiar în forma de grant-uri, subvenții și finanțări, împreună cu asistență tehnică și consultanță pentru a facilita digitalizarea și internaționalizarea IMM-urilor. Aceste politici abordează, de asemenea, alte subiecte, cum ar fi dezvoltarea de produse și soluții, inovare, producție și comerț electronic, precum și creșterea competitivității și a încrederii în piețele de energie și telecomunicații.

Ei împart spectrul digitalizării IMM-urilor pe câteva mari priorități. Deci, nu e toată lumea la grămadă aici:

sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor – scopul nu este doar digitalizarea, ci valorificarea tehnologiei în sprijinul dezvoltării prezenței internaționale a acestora. Investițiile se concentrează pe zone problematice – cum este sudul Italiei. La noi, nu există prioritizare, ci doar alocări diferite pe regiuni de dezvoltare, cu cei mai mulți alocați către Sud-Vest, Vest și Sud-Est. Aici ar ajuta și puțină statistică pe nivel regional cu privire la mediul economic – pentru intervenții mai țintite decât așa ca o plapumă peste toți și toate
fonduri pentru tranziția 4.0 – adică pentru transformarea digitală a proceselor de producție – printr-o schemă de scutire taxe, de cheltuieli deductibile pentru investiții în procesele de transformare digitală
program de transfer tehnologic, sprijin, consultanță pentru creșterea numărului de patente

Sursă aici.

Spania

Spania are o politică de promovare a digitalizării IMM-urilor prin intermediul „Kit-ului Digital”. Acest kit oferă IMM-urilor acces la diferite resurse, cum ar fi: un portal web cu informații despre digitalizare, linkuri către webinarii și instrumente de autoevaluare; recomandări și informații despre proiecte de digitalizare și despre cum să înființeze un plan de digitalizare; și o bază de date cu furnizori de tehnologie. Kit-ul Digital include, de asemenea, asistență financiară pentru IMM-uri, precum și informații despre cum să aplice pentru fonduri europene și finanțare bancară. Acest kit oferă, de asemenea, un instrument de monitorizare a progresului IMM-urilor în digitalizare. Cum funcționează?

programul spaniol de accelerare a digitalizării IMM-urilor (let’s face it, echivalentul „pyme” din spaniolă e waaay cuter) se desfășoară în jurul unui fel de marketplace – Accelera Pyme
aici firmele care se înscriu și sunt eligibile se întâlnesc cu „agenți ai digitalizării” care doresc să se acrediteze pentru acest sistem
firmele primesc un „voucher” pentru kitul digital pe care-l pot obține de la acești agenți – cu soluții utile și personalizate afacerii lor. Nicio vorbă de criterii DESI de îndeplinit și justificat, ceea ce macină mai nou IMM-urile noastre (bine, ei își permit, n-au treabă la DESI)
mai mult decât atât, pe aceeași platformă poți să faci o mică diagnoză digitală, un audit al transformării digitale și unul de securitate cibernetică – ca să știi de unde să pornești
ai si centre offline de sprijin pentru digitalizare, vezi aici
să mai zic că ai resurse utile pentru a înțelege cum trebuie să-ți transformi compania? Despre metadate, agile, BigData și așa mai departe
pentru sectorul comercial, ai resurse separate, împreună cu webinarii și unelte pentru a-ți crește compania

Grecia

Grecia oferă IMM-urilor o facilitate digitală importantă prin intermediul platformei numite „DigitalSME”. Acest portal oferă o gamă variată de informații și resurse privind procesul de digitalizare și transformare digitală, inclusiv articole și materiale de studiu, webinarii și podcasturi, forumuri de discuții, și asistență tehnică. Platforma oferă, de asemenea, instrumente și informații pentru a ajuta IMM-urile să-și îmbunătățească nivelul de digitalizare și să-și monitorizeze progresul în această direcție.

Grecia are un sistem similar cu Spania – o întâlnire de cerere și ofertă pe o platformă. Furnizorii se acreditează pe platformă dacă sunt interesați să ofere astfel de servicii IMM-urilor pentru digitalizare. Sistemul funcționează tot cu vouchere.

Programul e împărțit în trei:
- Digital Media Tools – un sistem de digitalizare a IMM-urilor, similar cu cel românesc în care poți achiziționa diferite tipuri de tehnologii, dar pe bază de voucher ca la spanioli
- Development of Digital Products and Services – dezvoltarea sectorului IT grec, încurajând dezvoltarea de produse IT și internaționalizarea acestuia. Sprijin pe întregul lanț de dezvoltare al unui produs
- Digital Transactions – program pentru stimularea utilizării facturilor electronice sau a tranzacțiilor online

În cadrul primului și celui de-al treilea program poți să vezi chiar o întreagă bază de date cu toate produsele și serviciile care pot achiziționate cu ajutorul voucherului.

Digitalizare sau transformare digitală?

Din perspectiva aceasta, Spania este cea care a gândit de fapt transformarea digitală a întreprinderilor, mai degrabă decât digitalizarea. De ce? Pentru că nu a gândit toată treaba ca pe un program de achiziție de tehnologie, ci a creat un ecosistem menit să sprijine „călătoria” IMM-urilor. De la auditul de digitalizare până la centrele de sprijin și informațiile necesare pentru schimbarea modelului de business sau a culturii organizaționale. To be fair, nu știm încă cum merge pentru că programul este încă în derulare.

Celelalte două exemple au meritul de a ținti digitalizarea către ceva anume – internaționalizare, securitatea lanțului de aprovizionare sau încurajarea tranzacțiilor online. Nu zic că nu e bine că vrem să țintim direct intesitatea digitală – dar trebuie să o facem într-un mod futureproof. De ce 6/12 și nu 7/12? De ce să nu țintim și celelalte elemente ale Deceniului digital?

Revenind la călătoria pe Google spre digitalizarea IMM-urilor, am căutat pe google.es (pe private browsing, fără logare în Google și cu rezultate în spaiolă), același program – „accelera pyme” – și primul rezultat care mi-a venit a fost cel al guvernului spaniol. Maybe a coincidence…

Image by rawpixel.com on Freepik

Citește Salvează

PNRR și capra vecinului. Cum se descurcă România comparativ cu alte state?

In Digital, România, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

13 minute

Acest articol face parte din seria PNRR şi Capra Vecinului în care ne uităm peste gard la alte state cum se descurcă cu planurile lor naţionale şi cum investesc şi fac reforme pentru transformare digitală. Precedentul articol din serie are deja un an şi ceva 🙂 Acest articol apare acum pentru că luna octombrie marchează un an de la aprobarea PNRR-ului nostru.

Una din principalele idei care ghidează această inițiativă e că poveștile sunt puternice, iar poveștile pe care ni le spunem despre tehnologie, rolul ei în viața noastră, în „salvarea” statului, în dezvoltarea economiei sunt extraordinare și pot lua diverse forme. Pe de o parte, avem în față ceva ce ne sperie, schimbarea manifestată prin digitalizare, balaurul care vrea să ne atace modul nostru de viață care ne-a fost foarte comod până acum. Funcționarul întotdeauna va prețui hârtia pe care poate pune mâna față de documentul pe care nu mai știe pe unde l-a salvat sau dacă l-a salvat și doar la deschis din mail. Pe de altă parte, avem celălalt tip de poveste, anume că tehnologia e salvarea noastră, că ne rezolvă toate problemele și că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. De oricare baricadă am fi, există acel ceva menit să salveze situația, fie prin îmblânzirea balaurului, fie prin eliberarea puterilor magice ale tehnologiei. La noi acest balaur, respectiv praf magic, este PNRR. Nu mă credeți? Să vedem:

miile de proiecte depuse de autoritățile locale pentru programele ”Valul Renovării” și ”Fondul Local”, preocuparea pentru eficiență energetică, extinderea digitalizării și reducerea birocrației vor genera îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește serviciile publice oferite cetățenilor. (premierul României, 29 august 2022)
cred că am făcut eforturi susținute împreună cu colegii din minister, pentru ca proiectele din PNRR să poată să intre pe făgașul normal și România să ducă la bun sfârșit aceste proiecte mari pentru dezvoltarea pe termen lung a României. (ministrul Fondurilor Europene sau cum s-o fi numind acuma că se tot schimbă numele, iulie 2022)
Odată cu unda verde dată astăzi de Comisie pentru planul de redresare și reziliență, România face un pas important către un viitor mai prosper, mai competitiv și mai sustenabil. Este un plan de mare amploare, atât în ceea ce privește valoarea finanțării pe care România urmează să o primească, cât și natura ambițioasă a reformelor și a investițiilor prevăzute.(Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, septembrie 2021)

Dezvoltarea pe termen lung a României, natura ambițioasă a reformelor, îmbunătățiri semnificative…. avem mult de lucru să ajungem să trăim până la adânci bătrâneți și să îmblânzim balaurul. Pentru că la noi se derulează în paralel ambele variante ale poveștii:

pentru mediile care trebuie să se transforme – serviciile publice, educația, sănătatea etc – avem de-a face cu un balaur
pentru mediul economic, pentru mediul local – avem nevoie de praf magic.

OK și în care parte a poveștii suntem până acum? Am început călătoria inițiatică (expresie preluată din lungile ore de literatură din liceu), suntem aproape de final? Despre asta vom vorbi azi, prin comparație cu alte povești din alte state. Ele în ce fază sunt? Deci?

pe unde suntem? sau în limbaj Shrek: are we there yet?
pe unde sunt alții?

Shrek, are we there yet?

Nu, nu am ajuns încă acolo pentru că PNRR are dată de finalizare 2026, totuși avem un an de la aprobarea planului (făcută formal la final de octombrie prin vizita Președintei Comisiei Europene la București). Deci, întrebarea mai bună este: și ce-am făcut până acum? Depinde pe cine întrebi. Dacă întrebi Comisia Europeană, răspunsul e în graficul de mai jos:

Cum anume consideră Comisia că o astfel de țintă e atinsă? Citez:

A milestone or target is fulfilled once a Member State has provided the evidence to the Commission that it has completed the milestone or target and the Commission has assessed it positively in an implementing decision.

Dacă întrebi pe liderii români, s-ar putea să avem alt răspuns:

adoptarea OUG pentru cloudul guvernamental, considerată încă din iulie 2022, ca fiind „un jalon atins”: Adoptarea ordonanței este un jalon important din PNRR, îndeplinit înainte de termenul de 30 iunie, după un efort semnificativ condus de Ministerul cercetării, inovării și digitalizării în ultimele două săptămâni. Actul normativ a necesitat avize de la aproape 30 de instituții ale statului român. Mai multe, aici.
legea interoperabilității – „un nou #milestone PNRR”, anunțat ca atare când a intrat în dezbatere publică. Dar legea de-abia intrase pe circuitul legislativ. Or, așa cum spune Comisia și cum va fi evident mai jos când analizăm activitatea altor state, de regulă, se consideră că jalonul este trecut sau milestone-ul atins atunci când intră în vigoare o anumită prevedere. Update, mulțumită comentariilor: da, legea interoperabilității a intrat deja în vigoare, fiind legea 242/2022. Mulțumesc, Bogdan, pentru precizare.

Presa pune lucrurile în altă lumină:

Hotnews are o investigație recentă asupra jaloanelor PNRR din trimestrul III al acestui an, pe care le caracterizează ca fiind ținute „la secret”. Portalul de știri a primit lista celor 24 de jaloane pe care Guvernul trebuie să le realizeze (DOAR PE TRIMESTRUL III 2022), dar lista oferită nu arată care s-au realizat și care nu. Conform acestei liste, relevante pentru transformare digitală ar fi:
- Implementarea recomandărilor prevăzute în setul de instrumente al UE privind conectivitatea. Mai precis: câteva recomandări ale Comisiei Europene legate de realizarea tehnologiei 5G în ceea ce privește transparența și informarea publicului cu privire la 5G
- Alocarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio – importante pentru telecomuncații și rețeaua 5G. Conform articolului, acest jalon este imposibil de a fi îndeplinit. Licitația a fost lansată recent, iar acordarea licențelor s-ar putea acorda probabil în decembrie, conform estimărilor ANCOM din articol.
- Intrarea în vigoare a Ordinului ministerial al ministrului muncii și al președintelui Institutului Național de Statistică pentru definirea ocupațiilor noi digitale în clasificarea ocupațiilor – aici am înțeles că au apărut noi meserii, cum ar fi tehnician TIC, dezvoltator în domeniul tehnologiei blockchain, designer jocuri digitale, expert în optimizarea motoarelor de căutare (SEO specialist).
- Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să raționalizeze, să simplifice și să digitalizeze pe deplin procedurile legate de întreprinderi
- Platforma națională integrată eVelo și aplicație pentru telefoane inteligente

Opoziția vine cu imaginea sa. Conform Monitor PNRR, aceste jaloane arată cam așa:

Deci, doar pe trimestrul 3 al anului 2022, doar unul din cinci ar fi implementat și cel puțin 2 pe celelalte trimestre. De fapt, stai aşa că ar fi mai multe:

operaţionalizarea task force-ului pentru transformare digitală, care există, dar stai aşa că deja trebuie făcută „rotația de cadre” încât ministerul a publicat al doilea concurs pentru liderul acestei unități și încă 2-3 posturi
analiza privind opțiunile legate de cloud-ul guvernamental – care s-a făcut prin intermediul unui chestionar adresat instituțiilor pe sistemul: „așa-i că vreți așa și așa să fie cu cloud-ul ăsta?!” așa-i!
legea privind securitatea rețelelor 5G, care este aprobată încă din 2021
strategia națională de securitate cibernetică, adoptată și aceasta la țanc pe 30 decembrie 2021, pentru a se potrivi programul de jaloane și ținte conform căruia era necesară adoptarea în ultimul trimestru al anului 2021.
toate acestea de mai sus au ținut doar de componenta care chiar se numește Transformare Digitală din PNRR, dar ar mai fi și alte lucruri care s-au atins și care țin de aceasta din alte componente, cum ar fi lansarea call-ului pentru digitalizarea universităților care a avut loc cam fulger. La fel și evaluarea proiectelor.

OK, OK și de ce apare pe site-ul de monitorizare acea „plăcintă” care spune că nu s-a îndeplinit încă nimic? To be fair, România nu e singura țară care apare cu 0 ținte îndeplinite, dar, ce să vezi, la altele e plin. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea de ce apărem cu 0% îndeplinit, de vină ar fi lipsa de comunicare dintre nivelul național și cel european. Sau să nu părem că le-am făcut pe unele cu întărziere. Sau poate pentru că nici Guvernul nu are ceva în real-time care să le spună cam pe unde sunt jaloanele/țintele. Adică are, se cheamă Dashboard PNRR, dar nu e adus la zi deloc. Nu de alta, dar ca să ajung la informațiile astea, am apelat la vreo 4-5 siteuri, plus la tabelul cu jaloane de pe site-ul foarte neprietenos al MIPE și la jocul amintirilor. Prin comparație, platforma spaniolă pentru planul lor arată așa:

cu motor de căutare pentru call-uri pe PNRR
cu o situație clară a proiectelor strategice pentru transformarea economică a țării (din toate investițiile din PNRR-ul lor, câteva sunt considerate primordiale pentru stat)
cu o pagină separată care conține execuția bugetară a planului (vezi mai jos cum arată la finalul lunii iunie 2022), cu prezentări cu situația implementării și asta e doar ce am putut vedea la o scanare pe fugă a platformei lor

Dacă tot am ajuns să vorbim despre alte state, să vedem și ce au mai făcut alții cu bănetul european.

Pe unde sunt alții?

Pe aceeași platformă a Comisiei Europene, am putut să văd foarte transparent și clar ce au făcut unele state. Așa cum am spus, sunt puține state care apar cu jaloane implementate pe transformare digitală, e posibil să fie o „scăpare” de raportare din partea lor. Este vorba despre Italia, Croația, Spania, Portugalia, Franța, Grecia și Slovacia.

Câteva precizări înainte să mergem mai departe:

ceea ce vedeți mai jos e ceea ce statele au raportat deja Comisiei Europene. De exemplu, pe portalul spaniol am putut observa că se lucrează și la alte ținte. Iar portalul italian e un exemplu de bună practică – site bilingv, cu facilitate de open data, unde poți filtra după ținte, domenii și așa mai departe și sunt prezentate și alte jaloane. Visul cercetătorului, ce să mai…
având în vedere că am capacitatea de a înțelege doar două din cele 7 limbi vorbite în țările analizate și faptul că nu toate portalurile naționale sunt la fel de prietenoase și deschise, am decis să mă limitez la portalul Comisiei Europene pentru această analiză

Așa cum se vede, campioanele sunt Italia și Spania, cu un număr egal de reforme, câte 8 pe fiecare. Urmează apoi Franța cu 5 investiții lansate, dar nicio reformă și Croația cu 4 reforme realizate și nicio investiție începută. Grecia și Slovacia au raportat 4 (3 investiții, 1 reformă), respectiv 3 (2 investiții începute și 1 reformă pornită) jaloane/ținte îndeplinite. De ce această împărțire pe reforme/investiții? Pentru că logica PNRR condiționează investițiile, deci banii, de reforme. Toate planurile au asta în comun. Și acum devine evident și faptul că în România nu apare această raportare pe reforme versus investiții. De ce ar fi util? Păi, să vedem la ce se avansează mai ușor și dacă facem acele reforme pe care le-am promis și pe care adesea vrem să le renegociem.

Revenind la țările care au raportat, să vedem și ce au făcut mai exact. În primul rând, statele au raportat reformele administrative necesare implementării unui astfel de program-mamut într-un astfel de termen scurt. Câteva exemple:

Italia – intrarea în vigoare a legislației cu privire la guvernanța PNRR, sisteme de audit și control pentru implementarea planului, legislație pentru simplificarea procedurilor administrative sau legislație cu privire la simplificarea recrutării pentru personalul însărcinat cu implementarea planului
Spania – sistem informatic integrat pentru implementarea planului lor
Slovacia – sistem informatic pentru monitorizarea implementării PNRR, care arată cam așa pentru noi, cetățenii. E o diferență, nu?

Mai apoi, discutăm despre strategii, cadre legale și planuri care să dirijeze transformarea digitală. Cam așa:

Portugalia – Cadrul legal pentru transformarea digitală a administrației publice
Spania – strategia națională pentru inteligență artificială, carta drepturilor digitale, planul național pentru competențe digitale, strategia de digitalizare a IMM-urilor, lansarea licitațiilor și atribuirea spectrului radio pentru 5G (care la noi e în superîntârziere)
Italia – plan național pentru competențe, decret pentru „ghișeul vamal unic” digital (sportello unico doganale), intrarea în vigoare a legilor pentru cloud și interoperabilitate
Croația – crearea unei unități de management pentru proiectele de transformare digitală în agricultură
Slovacia – conceptul național pentru informatizarea administrației publice 2021-2030

Al treilea pilon mare ar fi investițiile în diverse arii ale transformării digitale:

Franța – alocarea de noi locuri în învățământul universitar, crearea de call-uri pentru proiecte pe transformarea digitală a educației și a instituțiilor de cercetare, creșterea resurselor alocate agenției naționale pentru finanțarea și reglementarea educației vocaționale
Grecia – schimbări în codul muncii
Portugalia – selecția Huburilor de Inovare Digitală, programe de achiziție de calculatoare pentru elevi și profesori, call-uri pentru proiecte de cercetare în agricultură sustenabilă
Spania – programe de dotare a școlilor cu unelte digitale
Italia – fond pentru sprijinirea întreprinderilor conduse de femei, call pentru proiecte strategice naționale de cercetare, acordarea contractului de dezvoltare a portalului național de turism

După ce am văzut direcțiile în care au mers alte state, întrebarea logică ar fi: care e diferența dintre acestea și România? Diferențele în abordări nu sunt prea mari, dar parcă unele state știu clar în ce direcție vor să meargă și marșează în direcția aia mai clar. Spre exemplu, Spania care a identificat acele proiecte strategie pentru tranziția economiei și lucrează avansat către ele. Sau Franța, a cărei orientări e clar spre dezvoltare competențelor cetățenilor săi. În rest, lucrurile merg în direcții similare, prin programe de achiziție de tehnologie, dezvoltare de ecosisteme de cercetare, sprijin pentru IMM-uri etc. Diferența mare între ele este la nivelul raportării și al transparenței. Am arătat mai sus portalurile spaniol și italian, în timp ce dashboard-ul PNRR al României arată că absolut toate jaloanele până în 2026 sunt în derulare. Chiar și cele pe care le-am raportat mai sus ca fiind realizate apar în derulare. Exemplu aici sau aici.

Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine asta, domnișoară?

Niciun articol fără rubrica asta 🙂

În primul rând, sunt o grămadă de bani care se cheltuie cu promisiunea unei Românii a viitorului, unei Românii reziliente..bla bla, știți voi discursul. Ar fi normal să vedem cum merge treaba, să comparăm totuși cu realitate. E așa cum spun toți? Sau e făină și nu praf de stele, praf magic Din păcate, nu vedem asta dacă toate sunt împrăștiate pe 7 site-uri și și informația e în birocrateză.

În al doilea rând, și aici vorbește naiva din mine, să-i putem „taxa” pe bravii noștri conducători dacă n-au ajuns la acea viziune pe care ne-o tot vând.

Nu în ultimul rând, poate ești afectat de unele schimbări sau poate te ajută și ai vrea și tu să fii mai la curent. Cum a fost acea includere în Codul Ocupațiilor din România a unor noi slujbe, cum ar fi specialist SEO care există de o grămadă de ani pe piața muncii, dar are în sfârșit acum o ilustrare legală. Nu mai zic că, uitându-ne cum merg alte țări, putem afla dacă avem noi o problemă sau suntem în rând cu Europa 🙂 Se pare că avem o problemă comună: raportarea și transparența.

Citește Salvează

4 cărți despre inteligența artificială

In Digital

De Mirela Marcut

11 minute

De fapt…3 cărți despre AI și una despre neuroștiința învățării. De ce așa? Din capul locului, ca să afli mai multe despre inteligența artificială (IA) trebuie să afli mai multe despre creier, cum luăm decizii, cum învățăm etc. Actualmente, cercetătorii din domeniu încearcă să reproducă o serie de mecanisme de bază de învățare în aceste sisteme. De aici și numele inteligență artificială. Știu, e o explicație foarte simplistă, așa cum va fi evident mai jos din ideile prezentate în cărțile pe care le recomand.

Începem deci cu creierul.

1. Stanislas Dehaene. How We Learn. The New Science of Education and the Brain

Dehaene situează analiza sa despre neuroștiința creierului în contextul dezbaterilor despre cum IA ne va înlocui și cum e doar o chestiune de timp până când calculatoarele ne vor stăpâni ele pe noi. Conform lui, nu mai suntem singurii campioni la învățat, una din caracteristicile umane care ne disting față de alte animale fiind capacitatea noastră de a ne învăța pe noi înșine. Doar că, de ceva vreme, sistemele IA au început și acestea să învețe singure. Cu toate acestea, conform lui Dehaene, mai e mult până departe din cauza câtorva limitări ale IA:

sistemele IA au nevoie de expunere mare la o imagine sau un cuvânt pentru a-l putea recunoaște, iar Dehaene spune că bebelușii întrec cu brio sistemele IA, fiind necesare doar câteva repetiții pentru a putea recunoaște un cuvânt
mai mult, creierul uman merge mai departe decât un sistem IA. Odată ce a recunoscut o imagine, este capabil să o proceseze din punct de vedere simbolic. Aceasta poate trezi alte gânduri sau omul își poate forma o impresie. Pe scurt, e capabil să o proceseze în mod abstract, pe când meritul IA este doar de a recunoaște acea imagine, așa cum a fost programat. Chiar dacă ne jucăm mai nou cu artă generată de IA, acele sisteme, fie DALL-E sau altele, nu pot interpreta ceea ce au creat, ci creează pe baza inputurilor pe care le-a primit. Limitarea aceasta, de a nu putea merge mai departe de simple cuvinte aranjate de o IA într-un text sau de a procesa abstract ceea ce a creat, stă și la baza obiecțiilor pe care le au cercetătorii IA față de recentele știri că un sistem IA de la Google ar fi devenit conștient (Un exemplu: dacă îi ceri asistentului personal să-ți facă ceai de coada șoricelului, îți va face chiar asta. La propriu.)
ce altceva îi mai lipsește IA?
- învățarea socială, anume capacitatea noastră de a învăța de la alții și de a relaționa cu mediul înconjurător (ideea asta apare și în alte două cărți de mai jos)
- capacitatea de a abstractiza reguli
- capacitatea de a recombina ce a învățat pentru a aplica în alt context, ceea ce Dehaene numește flexbilitatea

Așa cum am zis, cartea nu este doar despre IA, dar face o paralelă interesantă între noi și sistemele IA, mai ales că ultima parte a cărții este despre cei patru piloni ai învățării: atenția, implicare activă (algoritmul curiozității), feedback cu privire la erori și consolidarea învățării.

Capitolele sunt scrise mai degrabă pentru părinți și pedagogi, dar să nu uităm și că sistemele IA învață – două din conceptele de bază pentru actuala eră a AI sunt deep learning și machine learning. Din cei patru piloni prezentați de Dehaene, primul și al treilea sunt incluse acum în dezvoltarea sistemelor IA:

atenția – anumite modele sunt pregătite să se concentreze pe anumiți pixeli ai imaginii pentru a putea decodifica imaginea. Ca un fel de focus pus de o cameră foto pe o anumită parte a unei imagini.
feedback cu privire la erori – sistemul GAN (generative adversarial network) funcționează și cu ajutorul acestui principiu. În esență, sunt două „programe” care se „contrează” unul pe altul. Având un set de date de pornire, unul generează alte seturi noi de date pe baza celor primite, în timp ce al doilea îi spune dacă a făcut bine sau nu.

Lipsesc implicarea activă și consolidarea, despre care neuroștiința spune că sunt esențiale pentru învățare. Deocamdată, dacă ne limităm la cartea asta, IA nu este chiar atât de inteligentă. Totuși, așa cum am spus mai sus, ca să înțelegi (măcar) o parte din discuțiile actuale despre IA, atât pe partea tehnică, cât și pe partea de reglementare, trebuie să înțelegi de unde vine inspirația pentru această tehnologie, iar creierul e o bună inspirație.

2. Stuart Russell - Human Compatible

După ce am citit Stanislas Dehaene, n-a fost deloc surprinzător să văd că unul din primele capitole din cartea lui Stuart Russell, autorul unui manual celebru de introducere în IA pentru studenți, discută exact despre inteligența la oameni și mașini (folosesc mașini venind de la machines pentru că așa folosește și autorul). Analizând inteligența, anume capacitatea unui entități de a-și atinge obiectivele în mod optim, el enunță ideea că lumea este atât de complexă încât nici oamenii, nici sistemele IA nu au cum să ajungă de fiecare dată la decizia optimă. Mai mult, e posibil ca obiectivele sistemelor IA să nu se mai alinieze cu obiectivele oamenilor în moduri chiar tragice. Chiar Dehaene afirmă că sistemele IA nu au acea flexibilitate umană de a-și regândi acțiunile cu ajutorul informațiilor noi acumulate, de aici vine potențialul tragic.

De aici pornește Russell, de la ideea că e necesară o redefinire a inteligenței artificiale, adăugându-i atributul de „benefică” pentru oameni. Dar până acolo, el trece în revistă prezentul și viitorul apropiat al IA prin intermediul a câtorva exemple pozitive și negative:

mașinile autonome, unde progresul e evident în ultimii ani, dar obstacolele principale țin de siguranță și de reglementare. Conform lui, utilizarea pe scară largă a acestora depinde de un prag de siguranță mult mai scăzut decât pentru șoferul uman. Mai precis, numărul de accidente cu victime va trebui să scadă foarte mult pentru ca aceste mașini autonome să fie acceptate pe scară largă. Mai mult, un alt mare obstacol în fața acestora este chiar șoferul uman al mașinii autonome, a cărui capacitate de intervenție în caz de pericol lasă de dorit.
asistentul personal virtual, care vine cu dilema confidențialității: cum vrei să ai un Jarvis al tău să te ajute dacă el nu știe chiar TOT despre tine? și cum vrei ca acesta să funcționeze dacă nu a putut avea acces la date și conversații ale altora pentru a putea învăța? Viitorul acestor sisteme ține mai mult de reglementare și de practicile companiilor de tehnologie de a cripta datele.

Apropo de invenții..Russell tratează și anunțata venire a unei suprainteligențe, fiind oarecum precaut (oricum mai precaut decât unii din alte cărți pe care le tratez mai jos) având în vedere că e nevoie de încă o serie de descoperiri conceptuale până a ajunge acolo. Și aici e esența cărții lui Russell. Pentru ca IA să fie compatibilă cu omul, nu trebuie să stăm și să așteptăm aceste descoperiri, ci trebuie să folosim timpul rămas pentru a construi modele de inteligență artificială cu adevărat benefice, pentru a putea controla această inteligență.

Ca să-și construiască argumentul despre IA benefică, Russell se apleacă asupra utilizării incorecte a IA, care are loc aici și acum în anumite părți ale globului, cum ar fi supravegherea și controlul comportamentului cu ajutorul camerelor inteligente cu recunoaștere facială sau existența unui mediu de informații complet distorsionat sau existența armelor letale autonome. Ce ne facem dacă vom continua în acest mod până la apariția suprainteligenței? Ce ne facem când va apărea cineva sau ceva mai inteligent ca noi? Ne tot dorim avans tehnologic, dar ce ne facem dacă obținem ce dorim?

Soluția sa este IA benefică, ale cărei principii sunt:

mașini altruiste care să lucreze pentru maximizarea preferințelor umane
mașini umile, care nu sunt „sigure” care sunt preferințele noastre și aleg să țină cont de părerea oamenilor
mașini care să învețe să prezică preferințele umane

(pentru sceptici, el detailează și cum s-ar putea realiza aceste sisteme în practică). Totul bine și frumos până aici, dar un cuvânt-cheie din aceste principii amenință un astfel de model: „uman”. Să nu uităm că oamenii nu sunt totalmente raționali, că nu știu ce vor tot timpul și că nu toată lumea e bună și altruistă. Ultima parte a cărții lui Russell se apleacă acestui lucru. Dacă Dehaene atrage atenția asupra lucrurilor pe care sistemele IA le pot prelua de la oameni, Russell încheie cu minusurile oamenilor care pot cauza mult rău acestor sisteme IA.

3. Michael Wooldridge - The Road to Conscious Machines. The Story of AI

Autorul a făcut cea mai bună caracterizare posibilă pentru această carte: „e povestea inteligenței artificiale spusă prin intermediul ideilor eșuate”. În mare, așa e. E o privire istorică asupra evoluției tehnologiei din spatele sistemelor de inteligență artificială.

Câteva exemple de naivități care mi-au atras atenția:

prima școală de vară care a tratat subiectul inteligenței artificiale în 1956 (și a lansat, de altfel, acest termen) și-a propus să aducă avansuri semnificative în domeniu într-o perioadă așa scurtă de timp

ideea că poți învăța un astfel de sistem să caute soluția corectă folosind un arbore de căutare, adică (atenție, vine o explicație foarte simplistă) o rezolvare a unei probleme prin căutarea și epuizarea tuturor alternativelor greșite. Mult efort, multă putere de lucru necesară.
sisteme IA care învață prin intermediul regulilor. Intervine iar aici complexitatea lumii, cum poți să cuprinzi lumea asta complexă într-o serie de reguli de lucru rigide?
sisteme care înglobează toată cunoașterea lumii – cam asta trebuia să facă Cyc, un sistem IA din 1984 care încă există – și care se folosește de logică pentru a trage concluzii dintr-o serie de informații (un sistem similar lui Watson, celebru calculator al IBM care a concurat la Jeopardy în SUA și a câștigat)

Toată istoria IA este plină de urcușuri și coborâșuri, iar explicațiile sistemelor și abordărilor utilizate au fost puțin cam tehnice pentru mine. În rest, cartea progresează cam tradițional, trecând în revistă provocările principale ale IA, fie ele legate de armele autonome sau de știri false sau de eliminarea muncii, discutând despre viitorul suprainteligenței. Adaugă și alte probleme ale domeniului, cum ar fi lipsa de diversitate. Wooldridge mai atrage atenția asupra unor teme filosofice de discutat pentru viitor, cum ar fi:

problema conștiinței mașinilor
aspectul social al inteligenței, idee pusă pe masă mai ales de neuroștiință, ceea ce ar face creierul uman fundamental diferit și greu de replicat în sisteme IA

4. Max Tegmark - Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

După aceste 3 cărți de inteligență artificială, parcă știam deja la ce mă înham citind titlul cărții lui Tegmark. Dar m-am cam înșelat. Nu am bănuit deloc că mă înham la o privire nu peste o sută de ani, nu peste o mie, ci peste 10 mii de ani sau milioane de ani, totul pornind de la apariția unei noi forme de viață, viața 3.0 reprezentată prin suprainteligența artificială.

Nu m-am așteptat, mai ales că prima treime a cărții progresează oarecum tradițional – utilizările IA, utilizările greșite ale IA, provocările de viitor pe care le vor da aceste sisteme.

Ce e cu adevărat fascinant (și foarte greu de urmărit pentru mine) este ceea ce-și imaginează Tegmark că se va întâmpla după explozia inteligenței, culminând cu discuții privind colonizarea altor planete, capturarea mai eficientă a energiei solare folosind tehnologii doar teoretizate, dar care ar avea șansa să fie realizate folosind suprainteligența.

Ideile lui Tegmark ignoră limitele acelea conceptuale de care vorbește Russell că trebuie depășite, considerând că e doar o chestiune de timp până când vom ajunge acolo. Într-o lume în care ni se spune constant că schimbările climatice ne vor distruge, cartea asta e o evadare bună.

Cu ce rămâi?

1. Frumusețea acestei tehnologii este și poate cel mai mare blestem al său: e atât de complexă, cu idei din filosofie, matematică, statistică, psihologie, neuroștiință și altele, încât e foarte greu de înțeles pentru cei de rând, dar și pentru cei care trebuie să ia decizii pentru oamenii de rând cu privire la aceasta. Adaugă aici și ideea lui Russell că lumea e atât de complexă, încât nu te poți aștepta în mod realist ca sistemele actuale IA să ia cele mai bune decizii.

2. Nu avem de-a face doar cu o inteligență artificială, ci mai multe tipuri de sisteme de lucru care lucrează nișat pe anumite tipuri de probleme, cum ar fi recunoașterea facială, traducere automată sau modele de prezicere. De aceea, e și greu de înțeles și reglementat.

3. Ce face IA diferită de toate celelalte tehnologii este exact ideea din cartea lui Tegmark, anume că deschide ușa către altă eră, alt tip de viață complexă, care ne poate lăsa pe noi oamenii în urmă…sau nu. Depinde de cum o construim.

4. Dar până acolo..toate cărțile tratează lipsurile IA, dar mai ales utilizările greșite ale IA care trebuie înțelese, tratate cu seriozitate. Discriminarea pe bază de algoritm, controlul populației, armele autonome, eliminarea muncii, toate reprezintă amenințări pentru tipul de societate în care trăim. Ce e bine e că sunt o grămadă de inițiative pentru IA benefică, IA robustă sau alte adjective, care militează pentru siguranța și autonomia oamenilor.

Citește Salvează

Orașul digital prin ochii cetățeanului. Ediția pe bugetarea participativă

In Digital, Orașe

De Mirela Marcut

13 minute

Sunt destul de „tânără” ca să-mi aduc aminte de celebrul slogan al sfârșitului anilor 90 – dormi liniștit, FNI veghează pentru tine. Pentru cine e și mai tânăr/ă ca mine, FNI = Fondul Național de Investiții. Pe scurt, dădeai bani la fond, ei îi înmulțeau (prin magie) și primeai mai mulți înapoi. Pe lung, banii au dispărut și nimeni nu prea a văzut ceva înapoi. De fapt, toată treaba era de fapt o schemă piramidală. Zilele noastre, FNI e folosit ca exemplu negativ, adus în discuție de politicieni care vor să critice inițiativele populiste ale celeilalte tabere. Cazul FNI arată două chestii despre noi:

vrem rezultate acum și aici (cu referire la modul rapid prin care se promitea înmulțirea banilor)
nu întotdeauna înțelegem cum funcționează lucrurile de fapt, dar asta nu ne împiedică să..vezi punctul 1

Și acum legătura cu subiectul pe care-l rumeg de ceva vreme: cum vedem noi, cetățenii, digitalizarea/transformarea digitală prin intermediul interesului pentru proiectele de bugetare participativă. Bugetarea participativă – adică demersul oferit de către autoritățile locale de a „deschide” o linie de buget pentru proiecte cerute de cetățean – ne oferă posibilitatea să zicem și să acționăm noi asupra a ce ne supără, într-un mod similar cum au făcut oamenii în anii 90 când au văzut că, dacă statul nu le dă, își înmulțesc ei banii. Nu contează cum. În al doilea rând, n-a contat că lumea nu prea a înțeles cum funcționează toată treaba, ei au vrut minunea. Într-un sens similar, cam asta e și cu digitalizarea. Vrem aici și acum – deși avem probleme să înțelegem tehnologia, vezi statisticile legate de competențele digitale. Vreau să testez dacă chiar așa e.

Ca să ne înțelegem…

Pornesc cu acest text de la câteva premise și cu câteva obiective:

încerc să privesc proiectele depuse prin bugetare participativă ca un fel de indicator al interesului și a imaginii pe care tehnologia o are pentru cetățenii orașelor noastre. Mai pe scurt, spune-mi ce proiecte depui și votezi ca să-ți spun cine ești și ce înțelegi tu prin digitalizare. De ce? Păi, e simplu: bugetarea participativă reprezintă nu doar voia cetățenilor, dar și ideile și prioritățile acestora
bugetarea participativă face de fapt parte dintr-un set de politici locale mai larg, care se învârte în jurul conceptului smart city. N-o zic eu, o zic mai marii cercetători ce au scris pe subiect: guvernanța e o parte-cheie a orașului inteligent, conform lui Joss et al în această analiză de discurs pe mai multe orașe. Guvernanță înseamnă mecanisme, actori, procese de ducere la bun sfârșit a unei strategii sau a unui proiect. Actori – cuvânt-cheie aici – se referă nu doar la primărie, firme locale sau universitate, ci și la cetățeni. Da, ăia care la noi sunt buni doar la 4 ani. Mecanisme – adică modul în care inteligența colectivă, implicarea tuturor aduce la rezultate mai bune.

Pe scurt, ce vezi mai jos:

ce treabă are bugetarea participativă cu digitalul?
ca să exemplificăm, ce fel de proiecte pentru digital au fost propuse/votate prin intermediul bugetării participative în mai multe orașe din România – Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, București (primăria generală și nu pe sectoare ca să păstrăm concordanța cu celelalte orașe), Brașov, Târgu-Mureș, începând cu anul 2017, anul în care a debutat acest proces la noi
ca să tragem concluzii, ne uităm și cât de participativă și digitală/inteligentă este această bugetare

Care e treaba cu bugetarea participativă?

Am mai scris pe aici despre ideea orașului inteligent centrat pe om, iar una dintre componentele acestei viziuni a fost guvernanța colaborativă. Să creezi un mediu în care cetățenii pot să participe la luarea deciziilor, la inițierea de proiecte și programe sau la evaluarea acestora. Doar ei sunt „pe teren”, cum s-ar zice, și ei știu la firul ierbii cum merge treaba. Bugetarea participativă e unul dintre cele mai simple mecanisme, având în vedere că presupune o perioadă limitată de timp, iar regulamentele acestor mecanisme permit regândirea/comasarea proiectelor sau chiar abandonarea lor, și dacă au fost votate. Să nu mai zic că bugetele sunt, pe bună dreptate, limitate. Asta din perspectiva autorității locale. Din perspectiva cetățenilor, bugetarea participativă arată un semnal de deschidere după ani întregi în care contau doar la alegeri. Nu doar că poți propune proiecte, dar le poți și vota și alege până la urmă care se vor implementa. Deci, dublu câștig. Aparent doar, pentru că, așa cum vom vedea, voturile sunt destul de limitate. Deci, suntem prezenți la inițiere, la decizie, putem fi prezenți și la implementare – având în vedere că propunerile de proiecte au o secțiune prin care cetățeanul poate sugera modalități prin care se poate implica în implementare. Nu suntem prezenți la evaluare și nu mă refer la votarea lor, ci să vedem ce s-a întâmplat efectiv în teren și să ne dăm și noi cu părerea cu privire la execuția lor de către reprezentanții noștri, autoritățile locale.

Ce treabă are inițiativa asta cu tehnologia digitală?

Dincolo de a fi o inițiativă de implicare a cetățenilor în mecanisme de smart city, bugetarea participativă presupune:

o platformă în care cetățeanul are contact cu inițiativa și poate propune idei – într-un mod similar prin care semnalizezi probleme în oraș prin aplicații de tip „city report”, dar aici semnalizezi mai degrabă rezolvarea unei probleme
un sistem de vot online care necesită promovare și mai ales cunoștințe digitale din partea celor care vor să se implice. Din păcate, nu toți știu să folosească sau au acces la tehnologie, așa că participarea trebuie dublată și de vot offline, tradițional

Mai mult, ne poate arăta o radiografie a interesului cetățenilor pentru tehnologie, atât din perspectiva propunerilor, cât și a voturilor acordate, dacă tot reprezintă identificarea problemelor locale și a soluțiilor din partea cetățenilor.

Cum arată orașul digital din perspectiva cetățenilor?

Înainte să purcedem…

Tabelul de mai jos adună laolaltă proiectele pe care le-am considerat din sfera „smart city” – presupune utilizarea tehnologiei pentru a rezolva o problemă locală. Câteva precizări:

tabelul începe din 2017 – anul în care bugetarea participativă a „ajuns” în România, la Cluj-Napoca. Am considerat că e bine să mergem și puțin în trecut pentru a vedea evoluția lucrurilor care se cer.
având în vedere că diferite platforme locale au avut diferite moduri de a afișa informația și riscam să am multe goluri, am ales să prezint doar proiectele câștigătoare pe digital din perioada 2017-2021
pentru 2022 am decis să pun toate proiectele pe digital propuse, având în vedere că orașele se află în diverse stadii ale bugetării lor (la Brașov s-a încheiat, la Oradea și Cluj încă nu)
pentru actualitate, am inclus doar orașe care au astfel de programe în 2022. La Alba Iulia încă se propun proiecte, la Craiova a fost doar o ediție în 2020 din ce văd, la Iași nu am reușit să deschid site-ul, Suceava a avut 2 ediții – 2018 și 2019. La Constanța demarează doar în septembrie. La Ploiești a avut loc doar o ediție în 2021. M-am oprit aici cu reședințele de județ. Foarte academic, știu. Dar e un bun punct de pornire pentru revizitarea acestui articol la final de an.

Să purcedem...

cu excepția Brașovului, toate orașele analizate au acum o linie de propuneri pentru „orașul digital”/digitalizare, semn de bun augur care duce cetățenii să se uite și la cum se poate utiliza tehnologia în cartierul, pe strada lor sau în instituțiile locale.
apetitul pentru tehnologie e cel mai mare la Cluj-Napoca, ceea ce nu e o surpriză foarte mare. Vedem un prim semn că propunerile reflectă cetățenii. În fiecare an, s-au câștigat proiecte pentru orașul digital, care a reprezentat o prioritate încă de la început
dacă ne uităm la Cluj-Napoca, proiectele par din ce în ce mai aplicate/complexe și vor să construiască pe ceea ce există deja în oraș, cum ar fi posibilitatea cardului virtual sau de la plata contactless în transportul în comun la posibilitatea de vizualizare interactivă a traseelor alese (în stații). Asta vine din consecvență și păstrarea tradiției acestui proiect pe mai mult timp
dintre tehnologiile/utilizările propuse, observăm o concentrare pe câteva segmente:
- transport și mobilitate – bike sharing, trotinete electrice, semafoare inteligente, sisteme real time de mobilitate – trasee interactive în stații sau aplicații pentru transportul în comun, parcări pentru biciclete, mașini sau aplicații aferente
- educație, inovare, creativitate – laboratoare școlare, centre multimedia pentru cetățeni, hub de inovare (la Alba care nu e în acest tabel un astfel de proiect a primit finanțare în 2021)
- accesibilitate folosind tehnologia digitală – aplicații pentru persoanele cu deficiențe de vedere, îmbunătățirea mesajelor în transportul în comun, sisteme de ghidaj pentru nevăzători
- servicii publice – la Oradea titlul proiectului chiar include UiPath în titlu, ceea ce e cel puțin ciudat să se finanțeze prin bugetare participativă, iar la Cluj-Napoca proiectul pentru servicii publice digitale are ca vizual o poză de la primărie cu cozile aferente și un X mare tras peste ea :). Nu mai zic de proiectul privind digitalizarea Serviciului Cimitire de la Cluj, cu care nu te întâlnești des, dar e clară necesitatea dacă și la așa contact rar se constată probleme
- mediu – stații pentru monitorizarea calității aerului, tehnologii pentru identificarea supraviețuitorilor dezastrelor (detaliile despre proiectul propus sunt aici și sunt…interesante), purificarea aerului prin CityTree, senzori de sunet
- cultură, timp liber – zoo digital cu elemente de AR/VR, QR codes pentru statuile orădene, aplicații pentru evenimentele culturale
alte proiecte care ies în evidență (din mai multe considerente):
- platforma construction cloud pentru lucrări publice – din ce îmi dau seama, e un spațiu online deschis unde se pot modela și analiza date referitoare la constructii publice cu scopul economisirii de costuri, dar se poate transforma și într-un fel de „digital twin” pentru clădirea respectivă. Ceva super specializat care nu putea fi propus decât la Cluj-Napoca
- Bucureștiul a avut câteva propuneri din sfera…interesantului, așa cum m-am exprimat și mai sus: Tehnologie digitală revoluționară bazată pe realitate augmentală (sic!) și „TEHNOLOGIE REVOLUTIONARA MAI PUȚIN INVAZIVĂ LA URMĂRIREA RECUNOAȘTERII FACIALE, adică face-blurring la detectarea unei fețe prin deep learning. Ideea nu e rea, dar proiectul nu are niciun pic de specificitate sau localizare și a primit 0 voturi. Poate și pentru că cetățenii simt că toată treaba asta cu privacy e un moft din moment ce suntem pe social media zi și noapte. Poate sunt totuși și alte priorități pe care le are Bucureștiul în materie de tech, cum ar fi digitalizarea serviciilor publice, proiect oleacă mai bine scris decât cele menționate mai sus și care a primit 0 voturi
- sistemul CityTree de purificare a aerului de la Brașov – a primit doar 8 voturi – deși e o idee bună care duce direct la o problemă cronică a orașului, anume poluarea

Ce spun proiectele astea despre cetățeni și cunoștințele lor despre tehnologie, necesitățile pe care le au cu privire la digitalizare?

se pare că relația lor cu orașul trebuie simplificată și aici mă uit la proiectele pe mobilitate și servicii publice menite să înlesnească acest lucru, anume să traversezi orașul rapid, să nu stai prea mult la cozi etc
nu doar simplificată, ci trebuie să devină mai accesibil orașul – nu doar pentru majoritatea populației, dar și pentru bătrâni, copii, persoane cu dizabilități
există nevoie de informații și date – de la activități culturale din oraș la date despre calitatea aerului, nivelul zgomotului sau chiar despre proiectele de construcții publice. Nu pot spune cât de mare, având în vedere mostra limitată de proiecte disponibile
paleta de proiecte e destul de largă – de la foarte complexă și aplicată (vezi construction cloud) sau nerealizabilă pentru România până la aspecte cu aplicabilitate în viața de zi cu zi
foarte slabă componenta de implicare cetățenească online – doar Clujul a finanțat un proiect pe așa ceva în 2019. O fi suficient doar acest exercițiu de participare online cu proiecte și voturi? O las pe asta retorică… Poate totuși e semn că ceea ce vor oamenii trebuie să se vadă, să fie tangibil, chiar dacă nu este foarte durabil (cu referire la aici și acum de mai sus)

Am acoperit până acum partea de propuneri de proiecte, a mai rămas partea de vot, pentru că asta implică mai puțin efort și mai puține competențe digitale. Problema la proiectele astea pe digital e că adesea concurează direct cu un parc sau cu o pistă de biciclete și mai greu să ia voturi, ceea ce am constatat și în Oradea, unde actualmente cel mai bine votat proiect pe „digitalizare” este acela pentru servicii publice digitale, cu un număr mirific de 33 de voturi, iar cel mai votat proiect până acum este cel pentru extinderea unui parc și amenajarea une plaje pe malul Crișului Repede. How can you compete with that? Bine, și aici numărul de voturi e „mirific”, de 342, ultima dată când am verificat. Desigur, depinde și de regulamentul acțiunii, pentru că în alte orașe primele proiecte ca număr de voturi din fiecare categorie câștigă automat, indiferent de numărul de voturi. Ceea ce dă o șansă și cel puțin unui proiect pe „oraș digital”. La Brașov de exemplu, CityTree a acumulat doar 8 voturi, dar a primit finanțare pentru că au fost doar două proiecte pe digitalizare și celălalt a avut și mai puține voturi. Încă nu a fost complet implementat, având în vedere că a trebuit reluată licitația. În general, așa cum s-a mai plâns și lumea, acestea riscă să devină concursuri de popularitate, iar numărul de voturi este limitat prin mai multe orașe. Ceea ce poate face orașul este să dezbată și altfel proiectele acestea, iar întâlnirile și atelierele sunt o soluție. La Oradea vom avea întâlniri offline pentru discutarea lor și votul acestora, dar și aici riscă să prevaleze principiul „aici și acum, dă să văd”. Aș fi curioasă cum explică pe înțelesul tuturor proiectul de digitalizare prin RPA. În același timp, contează și cât de prietenoasă e votarea online. Singura platformă unde poți adăuga comentarii și crea discuții este la Timișioara, ceea ce s-a și întâmplat și a animat un pic platforma.

Unde am ajuns

Incontestabil, bugetarea participativă a luat avânt în România, chiar dacă, din ce îmi dau seama, Cluj-Napoca este singurul oraș unde a avut loc regulat, cu excepția anului minune 2020. Proiectele pe „oraș digital” există mai în toate orașele analizate, dar într-o proporție mai mică decât alte inițiative, cum ar fi cele de mobilitate sau pentru spațiul public, cu care adesea trebuie să intre în competiție directă. Lucru nu tocmai ok, dacă ne gândim câtă discuție avem în spațiul public despre #digital.

Ce îmi spun proiectele și voturile date despre cetățeni și relația lor cu tehnologia? Normal, există cerere și nevoie pentru tehnologie în relația dintre cetățeni și orașe, dar nu pare a fi o super prioritate. Asta cu mici excepții și mă refer aici la Cluj. Puse cap la cap, proiectele acoperă domenii destul de diferite ale vieții orașului, dar asta ne arată încă o dată cât de prezentă este și ar trebui să fie în continuare tehnologia în oraș. Cu condiția să fie implementate ok și să înțelegem cum funcționează. Sunt și proiecte care duc prea departe tehnologia, pe sistemul „vreau cea mai nouă chestie”, mă uit la București aici cu cele două-trei propuneri așa mai SF. Dar nu sunt atâtea pe cât mă așteptam.

Proiectele pentru orașul digital pot fi și la scară mai mică și asta cred că e frumusețea unor astfel de exerciții de smart governance. Nu mai trebuie să dormim că veghează alții pentru noi 🙂

P.S. Eu am votat pentru Hubul de Inovare de la Oradea. Un vot doar am avut voie.

Citește Salvează

Digest #4. Ce nebunii mai fac platformele?

In DIGest, Digital

De Mirela Marcut

5 minute

(Am început să scriu un mic rezumat pentru platformele de socializare , dar iată că mi-a ieșit un mic Digest pe subiect.)

Câteva știri mi-au atras atenția luna asta cu privire la platforme și politicile lor.

Dezvăluirile despre platforma <violența garantează succes> Uber. Platforma care a știut că încalcă legea în statele în care s-a extins, dar n-a contat, a contat doar sprijinul obținut pe la spate din partea liderilor politici.
Știrea că Facebook și Instagram ar putea fi restricționate în UE (remember that?) ca urmare a lipsei unui acord de transfer al datelor care să respecte regulile GDPR și deciziile Curții de Justiție a UE. Imediat e august – nu s-a întâmplat nimic
Update-urile Instagram care au enervat până și familia regală a Insta, familia Kardashian (nu e gluma mea, e a lui Trevor Noah). De ce e criticat Insta? Pentru că începe să semene prea mult cu Tik Tok, prioritizează conținutul bazat pe recomandările algoritmului și nu mai arată postările celor pe care îi urmărim. Update la update: la câteva zile după aceste critici, Instagram a anunțat că reduce din aceste schimbări deocamdată, dar vom continua să vedem postări recomandate
Dezvăluirile despre strategia de comunicare a Tik Tok – minimalizarea conexiunii aplicației cu China
(proaspăt scoasă din cuptor) Meta pierde bani, dar oamenii stau mai mult pe platformele Meta pentru că se uită la videoclipuri. Și ne vom uita mai mult la oameni/pagini pe care nu le știm: „Zuckerberg said that the percentage of content people see in Facebook and Instagram that comes from accounts they don’t follow will more than double next year”.
Unul din motivele pentru care Meta pierde bani este opțiunea disponibilă pe iOS care permite utilizatorilor să limiteze urmărirea activităților lor, în engleză „Ask app not to track”. Nu colectează și nu urmărește utilizatorul, există o bază de utilizatori mai mică, vinde reclame mai puțin relevante, banii băgați în platformă sunt mai puțini. O variantă a acestei idei de limitare a urmăririi utilizatorului a fost propusă și în cadrul negocierilor pentru Digital Services Act, dar a picat la vot, deci modelul de business bazat pe reclame țintite încă rezistă.
Şi, poate cea mai interesantă chestie citită zilele astea, articolul „The sunset of the social network” din Axios care argumentează că platforma de socializare devine încet-încet un„legacy service” al FB. Un produs de bază, un fel de Logan al Dacia, care parcă se îndreaptă acum către alte zări cu Duster, Jogger și Spring. Care sunt acele zări? Ați ghicit, metaverse-ul. Și aici e o cursă. Cine ajunge primul către noile zări ale Internetului, acela va dicta cum arată, iar cei care reglementează vor pierde vremea până se vor prinde ce s-a întâmplat. Nu e prima dată când se întâmplă asta, de fapt se confirmă teoria capitalismului supravegherii.
- Axios mai spune că era rețelelor sociale a dispărut pentru că problemele atrase de aceste platforme au ajuns în mainstream și nu prea le mai poți acoperi, așa că strategia Meta de a merge mai departe cu metaverse-ul are sens.
- Oamenii vor continua să comunice one-to-one și în privat și ar mai rămâne loc și pentru comunități mici de tip forum. Mai puţin zgomot.

Ce desprindem de aici?

Meta continuă rețeta clasică de a copia noul produs la modă și a-l integra în serviciul său pentru a face față competiției. Instagram, Whatsapp, Snapchat și acum Tik Tok. Au copiat și platforma audio Clubhouse, dar au eliminat acel produs. Noul serviciu care explodează e BeReal, o aplicație care îți trimite o notificare la o oră aleatorie și tu ai câteva minute să încarci o poză cu ceea ce faci pe bune în acel moment. Aștept să văd cum vor copia și asta.
Ne vom uita mai mult la videoclipuri – ceea ce înseamnă mai multe provocări societale, cum ar fi deepfakes, probleme de intimitate (filmăm orice doar să fie filmat), dar și „mașina de recomandări” bazată pe AI va face greșeli și vom vedea și chestii mai supărătoare.
Alte două platforme, Uber și Tik Tok, fac tot posibilul de a se distanța de trecutul lor destul de apropiat. Se bazează că avem memorie scurtă, mulțumită conținutului din online 🙂
Confruntate cu reglementările europene (DSA, DMA), platformele merg mai departe pe drumul lor. Ați văzut ceva schimbare clară legată de transparență, well-being pentru utilizator, combatere a dezinformării? De fapt, tocmai ce am citit că Meta regândește politica legată de dezinformarea cu privire la pandemie. Au apelat la „curtea supremă a FB”, Oversight Board, ca să îi ghideze cum să împace libertatea de exprimare și siguranța oamenilor. Posibil cea mai grea întrebare posibilă pentru spațiul digital.
Este acesta apusul rețelelor sociale? My two cents: având în vedere că Meta raportează o creștere a timpului petrecut pe platforme, iar Tik Tok crește în continuare, e greu de crezut că acestea vor pierde din influență. Ne plângem că nu mai vedem postările prietenilor și ne apare conținut random, dar nu știm că avem opțiuni prin care chiar putem vedea conținutul prietenilor. Se numește Following pe Instagram, iar FB a introdus recent o versiune cronologică a site-ului. Nu pentru că a vrut compania, ci o cere și Digital Services Act. A, dacă vorbim despre modelul tradițional al rețelelor sociale unde vedem ce mai fac prietenii și postăm una alta despre noi, acela s-a dus demult. Am uitat cumva de ce vor guvernele să intervină să reglementeze platformele? O las pe asta retorică 🙂

Citește Salvează

De la Matrix la UE. Despre Actul privind inteligența artificială

In Digital, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

14 minute

Unul din filmele mele preferate este Matrix. Prima parte, din motive evidente. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc. M-a fascinat ideea filmului încă de dinainte să mă ocup de cercetare în ceea ce privește tehnologia digitală, politicile publice și viețile oamenilor. Mai degrabă pentru ideea liberului arbitru și, desigur, a scenelor de acțiune din film 🙂

Dar acțiunea se petrece și în partea filosofică a filmului, fiind vorba despre modul în care o inteligență artificială (IA) a creat un mijloc de a-și susține existența prin asuprirea oamenilor într-o realitate simulată și transformarea lor într-o sursă de energie. De ce ar face asta? Păi, să vezi definiția inteligenței artificiale – un sistem care acționează pentru a-și atinge obiectivele setate. Și nu poți să-ți duci la capăt obiectivele setate decât dacă ai o sursă de energie stabilă și inepuizabilă.

Realitatea e alta..nu cu mult, desigur:

avem de-a face cu algoritmi care optimizează activitatea lor cu consecințe adesea dramatice – vezi algoritmii social media proiectați pentru engagement pe platformă care au venit cu efecte adverse
se lucrează la arme autonome
vrem sau nu vrem să recunoaștem, suntem deja o sursă de date pentru programe bazate pe inteligența artificială
avem de-a face cu mulți care au luat pastila albastră

Povestea inteligenței artificiale este similară în mai multe filme – tehnologia devine conștientă de sine, realizează relele pe care le-a făcut omenirea sau ajunge la concluzia că supraviețuirea ei este țelul suprem și decide să extermine omenirea.

Aici realitatea nu e chiar așa:

nu avem de-a face încă cu inteligența artificială generală – adică cea pe care o vedem în filme, cu care conversezi și care se decide să ne subjuge
avem de-a face cu narrow AI – adică aplicații de inteligență artificială realizate pentru scopuri precise cum ar fi recunoașterea facială sau algoritmii care îți personalizează căutările Google
avem frânturi de coduri de conduită pe inteligență artificială, discuții despre etică în inteligența artificială și, desigur, avem un proiect de reglementare UE pentru inteligența artificială – primul din lume, de altfel

Cu ce seamănă realitatea noastră cu filmele de care ziceam? Avem de-a face cu o cursă pentru supremația în inteligența artificială. Pe primele locuri – SUA și China, urmate undeva pe turnantă de Uniunea Europeană care de fapt aleargă într-o total altă cursă: cea a reglementării, mai degrabă.

Povestea de săptămâna asta începe, deci, de la Matrix și ajunge la Uniunea Europeană și încercările ei de a împiedica manifestarea în viața reală a oricărui film apocaliptic de genul acesta. Două construcții care par unora iluzorii oricum 🙂

Despre ce o să citești mai jos?

ce presupune proiectul de regulament european privind inteligența artificială?
de ce mă interesează? cu ce mă ajută?
cine ce spune despre acest proiect?

Nu încă un regulament european….

Oh, ba da! Acum că am terminat cu cele două regulamente privind piețele digitale și serviciile digitale, care tocmai au primit votul final în Parlamentul European, e rândul regulamentului privind inteligența artificială să intre în scenă.

De ce e nevoie de un regulament european să reglementeze inteligența artificială? Sunt mai multe motive. În primul rând, vorbim de o tehnologie cu profunde implicații în ceea ce privește liberul arbitru (hello, Matrix!), luarea deciziilor, supravegherea sau viața intimă a oamenilor.

În al doilea rând, pentru că unele companii pot comite foarte multe abuzuri pornind de la „vrăjitoria” asta numită IA. Cazul companiei Clearview e notoriu, compania lăudându-se că este „cea mai mare rețea de fețe din lume”, folosind o serie de tactici cam lipsite de etică pentru a-ți colecta selfie-urile pe care le postezi cine știe pe unde. Practic, au făcut un program de recunoaștere facială bazat pe IA folosind date de pe social media și vând acest program autorităților de aplicare a legii din toată lumea (am înțeles că și autorități din UE au achiziționat acest soft, deși ar fi ilegal conform GDPR). Au ajuns acum la a doua amendă și au primit și încă câteva decizii de încetare a activității de colectare a datelor în Franța, Italia sau UK.

În al treilea rând, ca să fie prima care setează trendul 🙂 Într-adevăr, dacă setează regulile pe care se vor dezvolta principalele aplicații de inteligență în viitor, poate forța utilizarea acestor reguli la nivel internațional. E un mod de a opera similar cu regulile pe confidențialitate, unde o cercetătoare a denumit efectul Bruxelles generalizarea normelor GDPR la nivel global deoarece înseamnă reducere de costuri. Deci, foarte probabil să vorbim de efectul Bruxelles și în domeniul IA. Asta doar dacă regulile se dovedesc destul de puternice încât să forțeze companiile să le internalizeze și piața UE este suficient de atractivă.

Care sunt principalele stipulări ale viitorului regulament?

Ca de obicei când vine vorba de reglementări europene, întrebarea-cheie este: cum să cer îndeplinirea unor obligații și respectarea unor standarde fără să omor sectorul pe care vreau să-l reglementez? Pentru că, desigur, nimănui nu-i place să respecte reguli – de la copii la companiile de tehnologie care trâmbițează sus și tare că reglementările creează costuri în plus care nu există în alte părți. Ei mai zic că reglementările ar face produsele să fie necompetitive și, desigur, că omoară libertatea și creativitatea. Ce „vinde” această reglementare și o face diferită de celelalte pe sectorul digital care s-au întâlnit cu un astfel de discurs este faptul că nu a mai fost așa ceva până acum. Deci, companiile își pot pune amprenta asupra legislației prin magicul proces de lobby.

OK, revenind, ce presupune regulamentul? Accentul cade aici pe problema riscurilor inerente și necunoscute pe care sistemele IA le pot determina – nu doar la nivel de utilizare, ci și la nivel geopolitic. Deci, principalele stipulări ale regulamentului au la bază o abordare „risk-based” care cataloghează sistemele IA pe tipurile de riscuri pe care le creează, astfel:

riscuri inacceptabile – sisteme IA care contravin valorilor europene și care vor fi interzise. Aici intră sistemele de credit social, utilizate în China – exemplu clar dat de către propunerea de regulament și care va fi interzis explicit
riscuri ridicate – sisteme IA care au efecte adverse asupra siguranței sau drepturilor fundamentale ale europenilor. Vor fi clasificate astfel cele care îndeplinesc 2 condiții cumulativ: vor fi folosite într-unul din domeniile identificare biometrică, managementul infrastructurii critice, educație, piața muncii, acces la servicii publice sau privat esențiale, aplicarea legii, migrație și controlul graniței, justiție și prezintă un risc asupra sănătății sau siguranței sau afectează drepturile fundamentale ale cetățeanului. Vor trece printr-o evaluare pentru a le stabili statutul
riscuri limitate – sisteme IA care va trebui să respecte o serie de obligații, cum ar fi transparență, adică să fii informat că vorbești cu un sistem AI și nu cu un om
riscuri minime – toate celelalte sisteme IA care nu intră în categoriile de mai sus și nu vor avea alte obligații decât ce există deja în legislații

Majoritatea legislației se învârte în jurul sistemelor cu risc ridicat și creează o serie de obligații pentru ele, dintre care cele mai importante pentru noi, cetățenii sunt:

obligațiile de transparență și de furnizare a informațiilor pentru utilizatori
supravegherea umană
evaluări de conformitate înainte de plasarea pe piață
supravegherea pieței din partea autorităților statele și europene (statele membre și, implicit, și România vor desemna o autoritate pentru supravegherea pieței de IA)

Și cu asta ajungem la mema asta:

Și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?!

Secțiunea asta se întoarce 🙂 A mai fost pe aici și mi se pare chiar o expresie relevantă pentru toate ideile debitate pe această platformă. O să prezint pe scurt câteva situații prin care IA îți poate afecta drepturile fundamentale și you be the judge.

În primul rând, am spus în secțiunea de mai sus că IA e o tehnologie cu profunde implicații în liberul arbitru (hello, Matrix!), luarea deciziilor sau supravegherea sau viața intimă a oamenilor. Să vedem câteva situații:

luarea deciziilor – cine vrei să ia decizia să scoată CV-ul tău din teancul de CV-uri primite de o corporație și să decidă să te angajeze? Un om de HR sau un soft de inteligență artificială (IA) care poate face o prognoză cu privire la cum te vei descurca în viitor la acea slujbă? De unde știe el să facă această prognoză? Poate un astfel de sistem să ia o decizie corectă?
liberul arbitru – controlul comportamentului este explicit interzis în actuala formă a proiectului de regulament. Deci, nu va exista un sistem de supraveghere menit să verifice și să pedepsească comportamente considerate nepotrivite de către o autoritate arbitrară. Aici discuția poate intra pe o pantă mai complicată dacă ne gândim că algoritmii social media ar putea influența comportamente sau crea comportamente pe social media cu implicații indirecte asupra liberului arbitru. Dar hai să nu ne băgăm aici, având în vedere că problema rețelelor sociale și a algoritmilor săi nu este considerată de risc ridicat
supravegherea sau viața intimă a persoanelor – una e sistemul de supraveghere dintr-un aeroport, alta e sistemul de supraveghere într-un oraș care, cuplat cu recunoașterea facială, poate să-ți urmărească fiecare pas. Nu suntem neapărat aici, dar povestea cu Clearview AI menționată mai sus arată că am putea fi. Să nu uităm că acest soft a fost achiziționat de forțe de poliție din Europa. Întrebarea care se pune și la care nu cred că legislația IA răspunde este: ai dreptul să mergi până jos la magazin să cumperi o pâine fără a te gândi că cineva te vede și te urmărește și pune informația asta cap la cap cu altceva? (sigur că așteptați la o întrebare filosofică aici)

Toate întrebările de mai sus, dar și proiectul de legislație, pornesc de la premisa că sistemul IA funcționează pe baza unui set de date de calitate, cu ajutorul căreia acesta „a învățat”. De altfel, există stipulări în proiectul de regulament care se asigură că sistemele cu risc ridicat vor fi dezvoltate pe seturi de date de calitate și că sistemele vor avea guvernanță a datelor clară cu privire la:

cum au decis designul sistemului
colectarea de date și procesul de procesare a datelor
formularea ipotezelor de lucru pentru sistem
examinarea posibilelor biasuri (și altele)

Testarea datelor utilizate va trebui să ia în calcul și caracteristicile geografice sau comportamentale din zona în care vor fi utilizate sistemele cu risc ridicat. Mai precis, sistemele IA nu pot funcționa universal pentru că avem particularități culturale sau de comportament, spre exemplu să recunoască că o burqa nu e tot una cu o cagulă (exemplu exagerat, dar e util pentru înțelegere).

În al doilea rând, proiectul de regulament IA ne dă posibilitatea să aflăm când avem de-a face cu un sistem IA și nu cu un om. Spre exemplu, când vei depune actele pentru un împrumut bancar, vei fi informat că un sistem IA îți calculează scorul de credit.

În al treilea rând, supravegherea umană este cheia pentru ca drepturile noastre să fie respectate, iar sistemele cu risc ridicat va trebui să se asigure că un om suficient de bine pregătit, care înțelege cum funcționează sistemul, îl va „stăpâni”. Sarcinile acestuia/acesteia vor fi de a fi conștient/ă de tendința umană de a se baza prea mult pe tehnologie, de a fi capabil/ă de a interpreta corect rezultatele sau de a decide să nu folosească sistemul. Deci, aici avem de-a face nu doar cu IT-iști care creează sistemele astea, ci va trebui să ținem cont că forța de muncă în general are nevoie de cunoștințe de IA ca să poată folosi sistemele astea care doar se vor înmulți în viitor.

În al patrulea rând, statele și Comisia vor supraveghea piața și vor putea cere scoaterea unor sisteme care se dovedesc a fi prea riscante sau care vor avea efecte neintenționate. Deci, și aici avem nevoie de oameni bine pregătiți la nivel național care să poată înțelege tehnologia, dar și drepturile noastre fundamentale 🙂

Sună totul too good to be true? E vremea să ne uităm ce mai zic alții pe acest subiect.

Cum e de fapt?

Lucrurile sunt departe de a fi perfecte în ceea ce privește abordarea „futureproof” și neutră cu care se laudă Comisia Europeană. Sau cel puțin așa zic cei care s-au pronunțat pe lege.

Institutul Ada Lovelace din UK, printre cele mai semnificative institute de cercetare pe chestiuni de tehnologie din lume, are câteva probleme cu acest proiect de regulament:

mare parte din reglementările la adresa sistemelor IA vor cădea în brațele producătorului, dar acestea nu sunt produse „finite” sau, zic cei de la Ada, statice, „comportamentul lor schimbându-se în funcție de noi seturi de date, integrări în diverse ecosisteme etc”. Iar „utilizatorii” de astfel de sisteme IA au un rol limitat în legislație. Mai pe scurt, regulamentul nu descâlcește responsabilitățile diverselor entități implicate în utilizarea sistemelor IA – de la simple firme care cumpără un sistem, la social media, unde algoritmii nu neapărat că fac parte integrantă din sistemul IA
chiar dacă face caz din ideea necesității respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, cei de la Ada cred că draftul de regulament cam ignoră contribuția cetățenilor/utilizatorilor finali ai sistemului IA. Adică nu te poți plânge unei autorități că ai fost nedreptățit de un sistem IA.
paralel cu obiecția de mai sus, cei de la Ada mai spun că regulamentul nu oferă o evaluare de impact asupra drepturilor fundamentale, cu toate că proiectul menționează importanța drepturilor fundamentale de foarte multe ori
clasificarea sistemelor pe tipuri de risc a fost făcută oarecum arbitrar, conform celor de la Ada. Și nu știm dacă se vor putea adăuga alte tipuri de sisteme în viitor. Ei spun că această listă arbitrară nu prea creează încredere în tehnologie, așa cum tot trâmbițează UE

DigitalEurope, asociația care reprezintă interesele marilor companii la Bruxells (printre care și BigTech), și-a formulat o poziție pe subiect:

și ei sunt de acord că lista sistemelor IA cu risc mare e cam vagă și ar trebui detaliată
și ei sunt de acord că utilizatorul sistemului trebuie să aibă un rol mai bine stabilit – pornind de la simpla idee că una e să-l creezi, ala e să-l folosești, dar obligațiile trebuie împărțite
sigur ar rezulta foarte multă hârțogărie din partea celor care creează astfel de sisteme – un lucru car poate dăuna IMM-urilor și start-upurilor.
sarcina implementării cade și în cârca statelor membre, care ar putea interpreta diferit unele aspecte ale regulamentului, ceea ce ar duce și la mai multă fragmentare. Deci, e nevoie de mai multă coordonare și sprijin pentru state de la nivel european (prin instituția propusă numită European AI Board)

Cercetătorii cei mai celebri pe subiect și-au formulat și ei păreri pe subiect (și nu doar cele din sfera – vai, IA va aduce pieirea omenirii). Max Tegmark este unul dintre cei mai celebri specialiști IA din lume și, invitat la o audiere a Parlamentului European pe acest subiect, s-a pronunțat că propunerea de regulament nu este „futureproof” deloc, având în vedere că nu face referire la sisteme de uz general, care sunt de fapt viitorul tehnologiei IA.

Altă obiecție a lui Tegmark – care nu este cuprinsă la rândul ei în textul legislației – se referă la potențialul de manipulare la nivel societal pe care-l au aceste sisteme și care nu cade sub incidența acestui proiect. Se referea desigur la social media.

Pe scurt: legislație limitată, vorbește despre drepturi fundamentale, dar nu face prea multe pentru a le rezolva, delimitări oarecum arbitrare ale tipurilor de riscuri și posibile implementări defectuoase.

Cum rămâne?

La aceeași audiere a Parlamentului European a participat și Stuart Russell, unul din „pionierii domeniului” care a fost de acord cu ideile lui Tegmark. El a și scris unul din primele manuale de IA în SUA și a scris o carte, numită Human Compatible, unde explică potențialul și limitările IA. Recomand cartea.

Chiar dacă recunoaște că avem de-a face cu limitări tehnologice în ceea ce privește construirea unor sisteme IA generale, în cartea cu subtitlul AI and the Problem of Control el vine deja cu o teorie cu privire la IA în așa fel încât să reducă din start unele potențiale amenințări. Deci, nu avem încă de-a face cu IA foarte puternice, dar el deja vine cu idei despre cum să schimbăm de tot definiția și construcția IA. Dacă asta nu te pune pe gânduri, atunci ce?

Ideea lui principală, cu care vă las în acest final de articol, este să regândim definiția IA de la:

„mașinile sunt inteligente atâta timp cât se așteaptă ca prin acțiunile lor să-și îndeplinească obiectivele”

la

„mașinile ne sunt benefice atâta timp cât se așteaptă ca prin acțiunile lor să ne îndeplinească obiectivele noastre”.

De la obiectivele lor – pe care noi le setăm, dar poate le setăm prost și cu consecințe nebănuite – la obiectivele noastre cu adevărat. Regăsesc ceva fărâmă din ideile astea în proiectul de regulament IA? Nu prea, deocamdată ne gândim la IA ca la niște produse pe care le cumpărăm și care trebuie să aibă marca de conformitate CE pe ele. Nu gândim societal.

Referințe

https://www.bbc.com/news/technology-61550776

https://edri.org/our-work/we-need-to-talk-about-clearview-ai/

https://noyb.eu/en/second-eu-20-mio-fine-clearview-ai

https://www.europarl.europa.eu/legislative-train/theme-a-europe-fit-for-the-digital-age/file-regulation-on-artificial-intelligence

https://oeil.secure.europarl.europa.eu/oeil/popups/ficheprocedure.do?reference=2021/0106(COD)&l=en

https://www.digitaleurope.org/resources/digitaleuropes-initial-findings-on-the-proposed-ai-act/

https://www.adalovelaceinstitute.org/report/regulating-ai-in-europe/

Citește Salvează

CategorieDigital

Cum văd partidele europene viitorul digital?

Ce vrea PPE pentru politica digitală?

Ce vor socialiștii europeni cu politica digitală?

Ce vrea Renew pentru politica digitală?

Ce vor Verzii pentru politica digitală?

Ce vor conservatorii și reformiștii pentru politica digitală?

Cum vede Consiliul viitorul digital?

Cum arată viitorul digital al UE?

Referințe

Cine ce a scris?

Impactul social al digitalizării în România. Piața muncii

Impactul social al digitalizării în România. Protecția socială.

Deci, cum rămâne cu România?

Ce zic românii despre transformarea digitală?

Ce zic străinii despre transformarea digitală a României?

Ce a zis Digital Policy la Romanian Digital Day?

Și cu ce rămânem?

Datele ca bun comun..

Care e faza cu datele acum?

Cum să valorificăm datele?

Ai, n-ai date..

Referințe

Care-i problema?

Cum o facem noi

Digitalizare IMM prin PNRR

Cum o fac alții

Italia

Spania

Grecia

Digitalizare sau transformare digitală?

Shrek, are we there yet?

Pe unde sunt alții?

Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine asta, domnișoară?

1. Stanislas Dehaene. How We Learn. The New Science of Education and the Brain

2. Stuart Russell - Human Compatible

3. Michael Wooldridge - The Road to Conscious Machines. The Story of AI

4. Max Tegmark - Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

Cu ce rămâi?

Ca să ne înțelegem…

Care e treaba cu bugetarea participativă?

Ce treabă are inițiativa asta cu tehnologia digitală?

Cum arată orașul digital din perspectiva cetățenilor?

Înainte să purcedem…

Să purcedem...

Unde am ajuns

Nu încă un regulament european….

Și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?!

Cum e de fapt?

Cum rămâne?

Referințe

Pagini

Newsletter