CategorieRomânia

Cum arată România de la Bruxelles? Cu ce-am rămas după Romanian Digital Day

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
9 minute

Am participat la Romanian Digital Day în Parlamentul European, eveniment organizat de MEP Victor Negrescu și aflat la a doua ediție. Prima vizită a Digital Policy în Parlamentul European 🙂

Discuțiile din jurul evenimentului s-au legat de necesitatea ca România sa fie mai prezentă in discuțiile legate de politicile digitale, de tehnologie si inovare, simțindu-se și în rândul participanților acest apetit pentru a explora perspectiva României si a actorilor naționali, regionali și locali în ceea ce priveste transformarea digitală.

Aflându-ne in Anul European al Competențelor, mare parte din discutii s-au axat pe ce anume putem să facem ca să creștem competențele digitale ale românilor si să ne adaptăm la noua realitate a inteligenței artificiale și a automatizării.

Dacă tot am discutat o zi întreagă despre asta, e util să punem pe hârtie câteva din contribuțiile cele mai valoroase ale întâlnirii Romanian Digital Day. Astfel, putem să avem un fir roșu asupra transformării digitale a României, atât din interior, cât și din exterior. Asta pentru că am avut și invitați din străinătate care au vorbit despre România.

 

Ce zic românii despre transformarea digitală?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

  • o afirmație venită din partea unui actor privat din România care a generat câteva reacții: “România este o țară “răspândită pe toate cele patru revoluții industriale”
  • exemplu de modernitate în România: suntem una din primele țări din lume la plata contactless și numărul 2 în lume la plata biletelor pentru transportul în comun cu ajutorul cardului. DAR, doar 28% din români au cel puțin competențe digitale de bază și doar 10% din IMM-uri vând online.
  • sectorul economiei digitale este în creștere în România, existând loc destul să crească doar că două lucruri pot influența această creștere poate chiar în moduri opuse: competențele digitale relativ scăzute ale românilor, care pot ține în jos acest sector, și “generative AI”, care ar putea ajuta la dezvoltarea de noi modele de business și la creștere economică
  • s-a adus în discuție necesitatea pregătirii angajaților de către companii, atât în ceea ce privește perfecționarea, cât și recalificarea acestora. O idee interesantă aici: retenția angajaților! Degeaba pregătești angajații, dacă nu poți să-i ții la locul de muncă. Lipsa unei strategii cu privire la retenție duce la costuri extra. Aici e valabil și în ceea ce privește retenția la nivel de regiune.
  • succesul programelor de perfecționare și recalificare ține și de flexibilitatea programelor oferite, iar angajații au nevoie de sprijin în acest sens pentru a crește motivația de a participa
  • sprijinirea companiilor aflate în faza de “scale up” (adică de extindere) este una din soluțiile menționate pentru economia românească.
  • în general, discursurile românești din sectorul public se axează pe talentul și finanțările pe care le are România la dispoziție.
  • un punct semnificativ care a fost abordat doar tangențial și doar la capitolul “ar trebui să…”: decidenții ar trebui să comunice mai mult despre legislațiile care privesc trecerea serviciilor digitale în online. Cu precădere despre identitatea digitală. Completare personală: cineva în care oamenii au încredere ar trebui să vorbească despre asta, altfel e efort irosit.
  • DESI este adus în discuție de mai multe ori – câțiva din actorii privați cer fixarea țintelor Deceniului Digital ca ținte relevante pentru țară, nu doar ca aspecte de bifat pentru că ne cere Comisia Europeană.
  • dincolo de banii europeni, am remarcat și multiplele exemple de inițiative private pentru dezvoltarea competențelor digitale și a educației digitale a tinerilor. Completare personală aici: e important să punem cap la cap aceste inițiative și să le “mapăm” pentru a vedea unde există eforturi dublate, unde nu se intervine deloc etc.
  • măsurarea abilităților digitale -atât la clasă, cât și în societate – este de asemenea semnificativă pentru că permite intervenții și follow-up
  • invitații din sectorul de educație au subliniat importanța utilizării tehnologiei la clasă, sugerând că “tehnologia e o ancoră” către cunoaștere. Dilemă exprimată aici de către un profesor: cum ținem copiii departe de telefon la oră? Răspunsul unui alt cadru didactic din același panel: dacă ora e captivantă, nu va sta pe Tik-Tok.
  • “călătoria educațională” trebuie să se schimbe – atât pentru sistemul educațional, cât și pentru programele de formare. Nu mai vorbim de 4 ani de facultate și 40 de ani de muncă. Ar trebui să vorbim despre 4 ani de specializare, 4 ani de muncă și tot așa.

Ce zic străinii despre transformarea digitală a României?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

  • în ceea ce privește educația digitală și competențele digitale – Comisia poate oferi doar unelte de sprijin, cum ar fi finanțările și monitorizarea, dar depinde de nivelul național și regional să implementeze proiecte cu impact
  • la nivel regional, e important de identificat nișele regionale și de corelat cu strategiile de specializare inteligentă pentru a pregăti forță de muncă în domenii de impact regional
  • este datoria nivelului național să se ocupe concret de realizarea și implementarea politicilor. Unii au denumit asta “datorie morală” de a rezolva problema diviziunii digitale în materie de competențe și infrastructură
  • România stă bine la echilibru de gen în IT – lucru menționat de mai multe ori de persoane din Comisie și Parlament
  • ce poate face România mai mult în afară de implementare? poate activa mai mult în programul Horizon axat pe cercetare și inovare
  • dar se sugerează și introducerea de aspecte legate de competențe digitale în programa tradițională încă din școala primară. Spre exemplu, instruire cu privire la “legile lumii digitale”, așa cum învață copiii despre legile fizicii, să învețe despre legile lumii digitale. O completare personală: legile fizicii nu se schimbă, în timp ce cele online se pot schimba, dar ideea tot e semnificativă și “jucăria” asta numită Digital Policy se încadrează și ea aici.
  • profesorii trebuie să primească “pregătire țintită” nu doar pentru a preda cu ajutorul tehnologiei, dar să instruiască la rândul lor copiii cu privire la dezinformare, inteligență artificială etc. Asta în condițiile în care în România doar 28% din cetățeni au cel puțin competențe digitale de bază. Aici includem și profesorii.
  • să nu uităm să includem și alți actori care pot contribui la educația digitală – că nu e vorba doar despre instituțiile educaționale.
  • modernizarea procedurilor de achiziții publice (hint: se referă aici la ecosistemul de GovTech) care să permită companiilor care dezvoltă produse inovatoare să crească. Aceasta e considerată una din soluții pentru sprijinul creșterii startupurilor.
  • Piața Unică – adică libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor – este un sprijin pentru companiile europene care vor să crească. Dar a apărut și altă perspectivă aici – din punctul de vedere al sectorului privat – încă sunt numeroase bariere pentru companii în drumul lor spre piața europeană. Și aici trebuie intervenit pentru a sprijini companiile cu potențial

Ce a zis Digital Policy la Romanian Digital Day?

 

Romanian Digital Day – ediția a doua, noiembrie 2023

Ce putem face pentru a crește gradul de competențe digitale a românilor, dacă ne raportăm la nivel regional? Asta am încercat să abordez în panelul intitulat “Boosting regional talent at a digital level”. La fel de bine se putea intitula si invers – Boosting digital talent at a regional level.

Daca stau bine sa ma gândesc, intervenția Digital Policy s-a încadrat mai mult in acest al doilea titlu, mai specific: cum facem ca mai multi oameni sa aiba competente digitale? Si nu cu intervenții naționale, unde numaram zeci si mii de oameni care au absolvit cursuri de competente digitale, dar poate ei au facut mai multe sau au mai fost numarati o data, pe sistemul “doua la prefectura, doua la primarie etc”. Actiunea cea mai buna pentru dezvoltarea competentelor digitale este la firul ierbii, unde actori locali – pot fi si biblioteci sau huburi de inovare digitale sau chiar si ONG-uri – intervin tintit și raportează mai departe către celelalte nivele.

Deci, ce am spus? Am identificat patru elemente semnificative în relație cu dezvoltarea competențelor digitale la nivel regional:

  • date regionale – așa cum politica regională arată că cea mai bună acțiune este cea mai aproape de cetățean, așa trebuie să se facă și intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale. Dacă stabilim ținte naționale și nu ne uităm la distribuția pe regiuni, riscăm să avem intervenții dublate sau redundante.
  • “streamlining” – să conectăm diferitele inițiative pentru dezvoltarea competențelor, să le monitorizăm și să avem o privire de ansamblu asupra impactului acestora. Astfel, vom putea răspunde la întrebarea: unde trebuie să intervenim mai exact? Unde avem lipsuri? Ținta europeană e 80% din persoane cu competențe digitale de bază, care e cea românească? Care sunt nevoile la nivel regional? Unde s-a mai intervenit? Aici putem conecta ideea menționată mai sus, conform căreia nu doar instituțiile de educație tradițională se ocupă cu asta, ci trebuie un parteneriat cu mai mulți actori pentru acoperire mai mare.
  • “flexibilitate” – dacă ne referim la angajați și nevoile pieței muncii. Trebuie să avem un standard de competențe digitale – cum ar fi cel de promovat de DigComp, despre care am mai vorbit aici – dar cum îl corelăm cu nevoile sectoarelor economice? Atât agricultorii, cât și zidarii poate că trebuie să știe despre securitatea cibernetică, dar ce altceva mai trebuie să știe care e specific sectorului lor de activitate?
  • forecasting – “digital skills trainings are not future-proof”, evoluția tehnologiei ne cere întotdeauna să revizităm ce știm. O combinație de competențe digitale și soft ar putea fi “future-proof”. Ideea e că e important să gândim o serie de instrumente de prevăzut ce nevoi vom avea în viitor – pe sector economic, pe regiune.

Și cu ce rămânem?

Ideea e să rămânem cu niște idei de tip #foodforthought sau care invită la mai multă acțiune din partea decidenților, actorilor privați etc. Cu ce am rămas eu:

  • educația digitală – ține de cooperarea structurată dintre mai multe instituții – școli, licee, sectorul privat și public. Structurată adică parteneriate consistente cu instrumente de livrare și măsurare clare.
  • educația digitală presupune mai mult decât predarea pachetului Office – ci cetățenii trebuie să învețe și “legile spațiului digital”.
  • DESI nu este doar un index transmis anual de către Comisia Europeană, este urmărit atent de sectorul privat (poate mai mult decât sectorul privat), dacă ne raportăm la modul în care a fost abordat în intervenții
  • nivelul regional este semnificativ pentru intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale – biblioteci, huburi de inovare digitală
  • economia din România duce lipsă de companii care să fie sprijinite să crească, dar în același timp are nevoie și de angajați cu competențe digitale. Provocare dublă.

 

CiteșteSalvează

Ce cred britanicii și românii despre inteligența artificială?

In DIGest, România
De Mirela Marcut
7 minute

În contextul publicării cadrului strategic privind AI, a diverselor dezbateri privind inteligența artificială care au pătruns în discuțiile noastre de zi cu zi, ar fi chiar util să vedem exact ce zice populația despre asta.

Așa că azi, mai pe scurt, despre percepțiile populației cu privire la inteligența artificială. Punctul de pornire este un studiu destul de complex. Nu din România. Noi n-am făcut un astfel de sondaj reprezentativ pentru populație pentru fundamentarea strategiei de AI, dar iacătă că britanicii au făcut-o încă de anul trecut. E din UK. Pentru România, am găsit date dintr-un studiu internațional care a cuprins și România în eșantionul său.

Sondajul a fost realizat de Ada Lovelace Institute pe un eșantion reprezentativ de 4000 de britanici și a chestionat aspecte de genul: nivelul de experiență și atitudinile privind diferitele utilizări ale IA (recunoaștere facială, pentru luarea de decizii sau identificarea de riscuri medicale, reclame țintite, robotică etc), care ar fi avantajele și dezavantajele și cum ar vrea ca aceste tehnologii să fie reglementate.

Ce spun britanicii?

  • 72% sunt îngrijorați cu privire la mașinile autonome și 71% cu privire la armele bazate pe IA
  • 90% cred că utilizarea IA pentru detectarea bolilor este benefică, dar mai mult de jumătate din ei sunt îngrijorați de ideea de a conta doar pe IA în luarea unor decizii medicale
  • 47% își exprimă îngrijorarea cu privire la dificultatea de a ști cine e responsabil de greșelile făcute ca urmare a utilizării IA pentru luarea deciziilor medicale
  • eficiența, viteza și creșterea accesibilității – principalele avantaje ale utilizării IA
  • principalele probleme? potențialul de înlocuire a judecății umane, lipsa de transparență și responsabilitate în luarea deciziilor. Desigur, și lipsa unei protecții a datelor personale pentru cazuri, cum ar fi boxele inteligente sau reclamele țintite
  • majoritatea populației își dorește reglementarea IA, iar 59% vor proceduri clare pentru ca decizia ultimă să fie făcută de o persoană și nu de un sistem IA
  • reglementarea în domeniu ar trebui să conțină posibilitatea de contestare și de compensații.

 

Ce cred și ce știu britanicii despre IA?

  • 41% spun că vor o instituție independentă să vegheze la utilizarea sigură a IA. Tinerii sunt mai predispuși să fie de acord cu această idee decât persoanele peste 55 de ani.
  • Interesant este că pe locul 2 regăsim companiile care dezvoltă tehnologiile de IA. Nu ne-am învățat lecția, se pare. E ironic, gândindu-ne că reclamele țintite pe social media și protecția datelor personale (îngrijorări cauzate de auto-reglementarea platformelor) sunt pe primele locuri la aspectele problematice cu privire la IA.

 

  • pentru britanici, e important să știe cum se iau deciziile cu un sistem IA, chiar dacă asta ar reduce acuratețea reducerilor. 31% indică faptul că oamenii ar trebui să ia deciziile finale și să le poată explica
  • cele mai cunoscute utilizări ale IA – recunoașterea facială pentru deblocarea telefonului sau mașinile autonome. Cele mai puțin necunoscute? utilizarea IA pentru luarea deciziilor cu privire la eligibilitatea pentru ajutoare sociale sau utilizarea IA pentru a detecta riscul de cancer. În general, utilizarea IA pentru evaluări de risc și a eligibilității este cea mai puțin cunoscută utilizare, deși unele sunt deja utilizate la ei.
Ce cred britanicii și românii despre IA_4
Ce cred britanicii și românii despre IA_5
Anterioară
Următoare
  • fără surprize – cele mai multe experiențe le au britanicii cu reclamele țintite.
  • surprize la utilizări benefice ale IA: locurile 2 și 3 sunt ocupate de utilizări ale IA la controlul de la frontieră și în activitate de poliție, utilizări de mare risc conform proiectului de regulament AI Act
  • nu există o suprapunere exactă între beneficii și îngrijorări în ceea ce privește utilizările diverse ale IA. Dar există câteva tehnologii pentru care îngrijorările depășesc beneficiile: armele autonome, mașinile autonome, reclamele țintite pentru produse și publicitate politică, și IA pentru evaluarea eligibilității pentru un loc de muncă. Companie “selectă” pentru reclamele țintite 🙂
  • viceversa: detectarea riscului de cancer, simulări pentru cercetarea cu privire la schimbările climatice, aspiratoarele robot, boxele inteligente, evaluarea riscului de neplată a unui împrumut, recunoașterea facială pentru deblocarea telefoanelor, controlul frontierei și pentru poliție
Ce cred britanicii și românii despre IA_6
Ce cred britanicii și românii despre IA_7
Anterioară
Următoare

Ce treabă avem noi cu britanicii? Nu mai sunt nici măcar în UE…

Corect. Dar putem face niște corelări interesante și să luăm niște lecții și pentru România.
  • britanicii au deja o strategie pentru IA care mizează pe inovare și mai puțin pe reglementarea riscurilor. Cu toate acestea, publicul cere reglementare și mai ales pe palierele de siguranță și caracterul explicabil al acestor sisteme.
  • a înțelege cum lucrează sistemele IA presupune să ai un set de abilități digitale deja. Ei bine, putem corela cifrele legate de experiențele cu IA și îngrijorările cu faptul că undeva la 20% din populația UK nu are suficiente competențe digitale pentru a se descurca (cifre de aici). Bun și acum să ne mutăm în România, unde aproximativ 30% AU competențe digitale de bază. Cum ar arăta un astfel de sondaj la noi în țară?
  • avem și noi parte de un cadru strategic privind IA care va genera o serie de măsuri și acțiuni, dar acesta nu pune suficient de mult accent pe impactul socio-economic. Asta poate și pentru că nu a sondat opinia publică cu privire la atitudinile românilor cu privire la IA sau nu ține cont de puținele cercetări făcute pe subiect.

Dar românii ce zic?

Ce cred britanicii și românii despre IA_8
Ce cred britanicii și românii despre IA_9
Ce cred britanicii și românii despre IA_10
Ce cred britanicii și românii despre IA_11
Anterioară
Următoare

De fapt, avem o frântură de percepții ale românilor. Un sondaj Ipsos din acest an s-a uitat la opinia publică din mai multe țări cu privire la IA, printre care și România. Ce a ieșit?

  • 77% din români înțeleg bine ce este IA. Încrezători în ei 🙂. Cum se corelează asta cu datele de la Eurostat că suntem pe ultimul loc la competențele digitale din UE?
  • apropo de încredere, în general, românii au tendința să se încreadă în sistemele IA să nu discrimineze și au încredere în companiile care dezvoltă tehnologii.
  • românii sunt mai entuziasmați de IA decât îngrijorați – 62% față de 54% media internațională.
  • dovadă a acestui entuziasm e că mare parte din ei cred că nu prea le va afecta jobul pe următorii 5 ani. Cumva e în concordanță cu acest acest studiu cu privire la eliminarea joburilor de către IA, revizitat recent de către cercetători de la Oxford. Ei afirmă că, deocamdată, potențialul de eliminare totală a slujbelor e mai limitat decât estimaseră ei inițial, dar sugerează că se vor transforma slujbele. Cele care au loc aproape exclusiv virtual, cum ar fi telemarketingul, au potențial mai mare de eliminare. Sau cele care au loc în “medii structurate”, cum ar fi depozitele. Deci, dragi români, depinde de tipul de slujbe pe care-l aveți. Și aici ar fi mers acel studiu de impact economic pentru cadrul strategic privind IA. Pentru corelarea tipurilor de industrii și de slujbe existente cu cercetările acest tip.
  • studiul care privește România nu este la fel de complex comparat cu cel realizat de Ada Lovelace Institute, deci nu putem ști clar care ar fi motivele de îngrijorare sau de entuziasm sau ce tip de tehnologie îi entuziasmează. Studiul britanic face un lucru bun și pentru dezvoltarea înțelegerii termenului de IA, anume clarifică faptul că nu există O SINGURĂ inteligență artificială.

Deci, există totuși o serie de puncte neclare în ceea ce privește atitudinea românilor cu privire la IA, iar studiul britanic ar putea fi replicat în România pentru mai multă înțelegere și fundamentare a politicilor publice.

Referințe

  • The Ada Lovelace Institute and The Alan Turing Institute (2023), How do people feel about AI? A nationally representative survey of public attitudes to artificial intelligence in Britain, https://attitudestoai.uk
  • Ipsos (2023), Românii și inteligența artificială, între ignoranță și fascinație, https://www.ipsos.com/ro-ro/romanii-si-inteligenta-artificiala-intre-ignoranta-si-fascinatie

 

CiteșteSalvează

Unde suntem cu digitalizarea? Raportul despre România privind Deceniul Digital

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
10 minute

Am fost recent la o conferință internațională destul de mare, conferință axată pe studii europene. Nu am fost surprinsă să observ că programul conținea destul de multe lucrări (raportat la ultimele conferințe și discuții pe care le avusesem cu alții din domeniu) axate pe politici digitale. Baiul care a fost? că trebuia să alerg dintr-un panel în altul, să ajung să le ascult pentru că nu au fost puse într-un panel sau măcar într-o arie tematică. Majoritatea lucrărilor (printre care s-a aflat și a mea) au fost sub panelul “zone gri ale integrării piețelor”, doar că mare parte din lucrări nu s-au ocupat direct de #digital din perspectiva economică, ci mai degrabă de modul în care Comisia și alți actori orchestrează legislația în materie de #digital pentru a acumula mai multă putere la nivel european. Pasăre rară în acest context: lucrarea mea despre rolul statelor în implementarea politicilor digitale.

Nu-i surprinzător să vină o astfel de lucrare dintr-o țară care stă destul de prost la capitolul implementare a elementelor de politici digitale care vin de la UE, dar și care ar fi extrem de necesare pentru adaptarea țării noastre la nivelul civilizației vestice. Din ce am vorbit cu alți cercetători, pentru ei DESI, Indexul Societății și Economiei Digitale, este destul de necunoscut și pentru că nu stau prost în aceste clasamente și nu se pune problema să nu se facă reforme pe servicii publice digitale sau pe a dezvolta economia sau societatea digitală.

Așa e, doamnelor și domnilor, a venit acea perioadă din an. Cea în care ne uităm la Indexul Societății și Economiei Digitale să vedem dacă încă suntem pe locul 27 și să spunem că iar n-au luat datele cele bune sau că “nu se poate să fim ultimii că doar am făcut asta și asta”. Doar că acum nu mai suntem pe ultimul loc 🙂 Asta pentru că nu mai plasează în prim plan clasamentul statelor, ci cum progresează ele spre țintele europene. Convergența digitală, deci. Oricum, am cam verificat, suntem tot ultimii.

Why should you care? De ce ți-ar păsa?

  • ai auzit cu siguranță discursurile întregi referitoare la miliardele și milioanele de Euro care curg spre România. 20% din PNRR ar trebui să meargă pentru proiecte pe #digital și nu mai zic de banii pe toate fondurile structurale care sunt programați pentru #digital. Vezi aici “pomelnicul” lor. Deocamdată sunt doar teoretici și pe hârtie. Și rapoartele europene arată asta.
  • la anul sunt alegeri 🙂 de toate felurile. Vom auzi discursuri despre cum s-a implementat, s-a făcut aia și aia. E bine să știi să întrebi unde sunt serviciile publice digitale, unde sunt programele de competențe digitale promise? Să votezi în cunoștință de cauză.
  • nu se comunică suficient pe tema schimbărilor în materie de legislație digitală în România. UE ne cam împinge de la spate cu legislațiile pe #digital. Viața noastră e din ce în ce mai mult online, dar anumite aspecte încă nu se mișcă. De ce? Îți arată rapoartele Uniunii privind Deceniul Digital.

Deci, azi, despre proaspetele rapoarte privind Deceniul Digital și, în special, despre raportul privind România. Deci să nu-i mai zicem DESI 🙂 că ne dă coșmaruri:

  • cum performează Uniunea Europeană către țintele Deceniului Digital?
  • România pe unde mai e?

Cum arată raportul privind Deceniul Digital?

Așa cum am spus mai sus, rapoartele sunt diferite față de clasicul DESI care a existat începând cu 2015, dacă nu mă înșel. Nu mai facem de rușine statele că sunt pe ultimele locuri. De altfel, plasarea în ranking a dispărut din rapoartele naționale, iar tabelele cu statele lipsesc de tot din întreg raportul european. Puține state sunt luate în vizor sau oferite ca exemplu pozitiv sau negativ. Miza e europeană, nu mai e națională. Cam acesta e mindsetul.

Ce mai e diferit?

  • importanța raportului parcă e altfel – textul menționează că acesta completează rapoartele privind Semestrul European – pe baza cărora s-au realizat și Planurile de Redresare și Reziliență și care oferă orientări clare de politică dinspre Comisie spre state
  • pentru fiecare țintă din Deceniul Digital, prezintă recomandări de politici mult mai clare decât la DESI care nu se leagă doar de intervenții naționale, ci mai ales de legătura cu politicile europene în domeniu
  • deci, raportul e mult mai complex pentru că integrează și elementele de legislație, de fonduri disponibile, cât și aspecte tehnice
  • există parcă o presiune mai mare pe statele membre, pentru că raportul menționează adesea necesitatea unui efort mai mare din partea statelor, și evidențiază și necesitatea implicării părților interesate locale sau regionale. De exemplu, pentru serviciile publice digitale deja încep să se uite și la servicii locale și regionale. Ceea ce e normal
  • există referiri cu privire la progresul către țintele asumate până în 2030. Adică, pe sistemul “dacă continuăm așa, atingem doar o țintă de…până în 2030”. Analiza predictivă pentru politici publice – limbi străine pentru decidenții noștri.
  • suveran – un adjectiv prezent foarte des în textul raportului. Uneori în circumstanțe ciudate, gen “sovereign AI solutions”.
  • geopolitica apare în raport într-un mod explicit. Adesea țintele europene sunt privite în paralel cu performanța americană. Spre exemplu, acoperirea cu 5G este mult mai mare în SUA decât în UE
  • raportul face legătura cu părerea cetățenilor cu privire la tehnologiile digitale și cu îngrijorările lor privind spațiul online. Printre îngrijorări se numără securitatea cibernetică sau protecția datelor
  • să nu uităm de declarația drepturilor digitale – care are o secțiune dedicată în raport – și care se leagă de mai multe elemente de legislație adoptate sau în curs de adoptare în UE

 

Iepurele sau broasca țestoasă?

Cum performează Uniunea Europeană către țintele Deceniului Digital?

Sursă: Comisia Europeană, Raportul privind Deceniul Digital (2023)
Sursă: Comisia Europeană, Raportul privind Deceniul Digital (2023)

Cam așa arată performanța europeană pentru atingerea țintelor Deceniului Digital. Dintre toate, cele legate de nodurile periferice “edge nodes” și quantum computing sunt cele mai întârziate poate și pentru că deocamdată ele țin foarte mult de cercetarea teoretică.

Ce mai iese din evidență pe categorii?

  • conectivitatea e privită și din perspectiva tehnologiilor prin satelit și există referințe la necesitatea finanțării viitorului conectivității. Cum anume finanțăm creșterea vitezei și accesului? Hint: unii au propus să plătească BigTech 🙂
  • există programe naționale de quantum deja pornite. Ungaria, Austria sau Portugalia, iar recomandarea Uniunii e dacă că statele membre intră în programe de quantum computing, să o facă ținând cont de interesele strategice europene. Mai pe scurt: să nu intre în cooperări cu state, gen China 🙂
  • pentru integrarea tehnologiilor în companii, conform analizei, dacă trendul merge tot în acest fel, nu se vor atinge țintele la nivel de 2030 (proiecția arată că doar 20% vor folosi AI). Spania e dată exemplu în raportul european prin inițiativa de tip toolkit digital pentru IMM-uri, despre care am scris și aici.
  • ținta pentru intensitate digitală este relativ mai ușor de atins.
  • Pentru ambele componente mari referitoare la integrarea tehnologiilor digitale în companii, EDIH-urile sunt printre principalii actori pentru sprijinirea dezvoltării soluțiilor pe bază de IA, dar și pentru a sprijini companiile să crească.
  • pentru unicorni, ținta e posibil să fie atinsă dacă se continuă trendul
  • la capitolul competențe digitale – 46% nu au competențe digitale de bază. Conform raportului, dacă nu se acționează coerent, nu se vor atinge țintele până în 2030. S-ar atinge un procent de 59%.
  • Nici ținta specialiștilor IT nu s-ar atinge dacă nu se intervine cu programe educaționale și sprijin pe upskilling și reskilling. Recomandare de politică – să integreze în foile de parcurs recomandările Consiliului privind abilitățile digitale în educație
  • țintele pe servicii publice digitale nu sunt atât de îngrijorătoare, având în vedere progresul realizat deja. DAAAR, există câteva aspecte care au fost până acum ignorate și care trebuie luate în calcul de mai toate statele membre: situația serviciilor publice locale și regionale – a căror digitalizare este mai redusă decât cele centrale. Un alt aspect interesant – nu există investiții suficiente în servicii inovatoare bazate pe IA sau pe date
  • recomandare interesantă pentru statele membre: monitorizarea utilizării serviciilor publice pentru a identifica anumite disparități. Un audit de maturitate digitală

România în raportul privind Deceniul Digital

Există 2 rapoarte referitoare la statele membre – unul scurt și unul lung. Ambele au recomandări de politici pentru România care aproape toate încep cu “Romania should step up..” “Romania should accelerate” șamd.

Nu mai avem clasament, avem doar comparație cu țintele europene și parcursul spre 2030. Ce iese în evidență aici?

  • raportul recunoaște din nou lipsa unei strategii “adusă la zi și complexe” privind transformarea digitală. Iar speranța vine de la foaia de parcurs națională care ajunge să fie văzută ca înlocuitor de strategie. E bine, nu e bine? E bine că monitorizarea va fi făcută extern, de către Comisie. Nu e bine pentru că nu tragem speranțe că ceea ce va fi scris acolo va fi pe bune.

 

  • Cenușăreasa este capitolul privind abilitățile digitale – unde suntem mult în urmă și considerați un risc la adresa atingerii țintelor colective la nivel european
  • e pusă presiune pe autorități, dar și pe stakeholderii privați, pentru a reduce aceste disparități de scor. 28% au abilități digitale de bază, în timp ce media europeană e dublă.
  • interesant aici: raportul remarcă și necesitatea de investiții ale companiilor în pregătirea angajaților lor, subliniind că nu e doar apanajul statului. Aici vine și o recomandare: stakeholderii privați să fie mai implicați în dezvoltare și livrare de politici

 

  • conectivitatea este încă o excepție și încă un element care ne ține cât de cât sus. Doar că pierdem avansul din cauză că 5G nu este încă dezvoltat la noi. Aici mai vine o întrebare: oamenii simpli au nevoie de 5G?
  • pentru zonele albe „rămâne de văzut cum vor fi utilizate investițiile din PNRR sau fondurile structurale“ vor fi folosite. Sugerează aici lipsă de încredere în rostul investițiilor.

 

  • cea mai mare problemă este la integrarea Big Data, cloud și IA. La IA, de exemplu, încă nu s-a progresat față de anul trecut, tot 1% din companii folosesc soluții IA
  • strategia IA, recent lansată în consultare publică, și comitetul privind IA sunt menționate ca sprijin pentru oportunitățile IA în România. Și aici implementarea e cheia.
  • Pe cât a fost de hulit și criticat, proiectul ION este scos în evidență ca bună practică pentru a facilita înțelegerea cetățenilor asupra inteligenței artificiale
  • EDIH-urile apar iarăși ca structuri menționate cu rol de sprijin pentru autorități și companii în ceea ce privește transformarea digitală a companiilor

 

Bonus: dacă tot s-a lansat cadrul strategic privind inteligența artificială, să vedem și unde suntem în ceea ce privește adoptarea inteligenței artificiale în companii.

  • altă Cenușăreasă – serviciile publice digitale. Raportul integrează și elemente din alte rapoarte, de ex. eGovernment Benchmark – pentru a furniza un context cu privire la dezvoltarea serviciilor și calitatea lor. Una e digitalizarea, alta e apoi experiența utilizatorului 🙂 Și aici suntem relativ în urmă.
  • îmbunătățirile descrise în raport sunt strict din prisma cadrului legal.
  • câteva proiecte menționate: PSCID, eID care se testează, sistem de e-health. Și astea în derulare.

Unde suntem?

Nu foarte departe de unde am fost anul trecut. Rapoartele pe UE și pe statele membre punctează mult responsabilitatea statelor membre în ceea ce privește transformarea digitală. E normal și în alte state, așa cum am aflat, de la conferința de care am vorbit mai sus, nici măcar nu e o chestie de discuție. La noi e.

Foaia de parcurs pe care trebuie să o facă fiecare stat membru va ajuta cumva? Va ajuta la monitorizare și expertiza Comisiei va putea fi utilă pentru a recomanda modificări sau ajustări. Problema e tot la noi în ogradă.

 

CiteșteSalvează

DIGEST. Lansare la apă pentru Strategia privind Inteligența Artificială

In DIGest, România
De Mirela Marcut
3 minute

Digest este un exercițiu de făcut ordine în informație mai mult decât orice altceva. Deci, Digest îți dă și rezumatul știrilor pe subiecte legate de politici digitale. Azi câteva cuvinte despre ceva mult-așteptat în peisajul de politici digitale românești: lansarea strategiei privind inteligența artificială.

Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului “Inovație în România prin IA”, cu 2 paneluri cu mai multe sau mai puține de spus: panel de policy-makers și panel de experți din zona privată și din universități. Cadrul strategic e disponibil aici.

Cu ce rămânem după lansarea cadrului strategic național privind inteligența artificială?

  • un demers așteptat deja de ceva vreme, lansarea cadrului strategic a redeschis discuția despre IA la nivelul de policymakers, dincolo de declarațiile de bune intenții și de faptul că “IA ne va lua sau nu joburile”
  • paneliștii din zona de policy au vorbit mult despre colaborare și despre cum trebuie să lucrăm împreună pentru a transforma documentul în realitate. N-am auzit foarte multe direct acolo despre structurile menite chiar să implementeze ceea ce e scris acolo, deși sunt și se formează încet-încet – Coaliția IA, Comitetul pentru Educația IA, Consiliul Științific etc. Cum le operaționalizăm pe acestea și cum ne aducem parteneri împreună pentru a sprijini implementarea strategiei și dezvoltarea sectorului IA și educația în domeniu? Asta ar fi meritat un panel sau o explorare în detaliu.
  • un exemplu concludent: istoricul foarte interesant al hubului român pentru inteligență artificială, o idee apărută încă din 2018, conform celor de la UTCN. Menirea sa? Să coaguleze eforturile chiar din interiorul universității în materie de cercetare pe IA. Fără finanțare, cu întârzieri birocratice, a sfârșit în a fi susținut chiar din fonduri proprii ale universității. Deocamdată.
  • au apărut în discuție alte două elemente favorizante: regulatory sandbox și DIH-urile. Sandbox e cadrul acela aprobat de o autoritate publică ce permite testarea unor soluții fără frica amenzilor sau repercusiunilor din partea autorităților. DIH-urile permit testarea soluțiilor din punct de vedere al viabilității ideii de business și dpdv tehnic. O idee interesantă aici: DIH-urile mai au componenta de audit, care poate fi adaptată pentru a sprijini companiile să facă o evaluare de impact în ceea ce privește categoriile de risc în care se încadrează soluțiile IA dezvoltate (aspect cerut de către viitorul #AIAct)
  • panelul 2 a arătat mai divers din punct de vedere al opiniilor și ideilor prezentate. Că startupurile de IA nu trebuie să se uite la România ca o piață țintă, că nu stăm așa de rău în ceea ce privește dezvoltarea de softuri bazate pe IA. Comparativ, poziția academică a văzut un pic mai critic lucrurile și a spus că suntem întârziați și că e nevoie de mai multă cooperare dintre universități și mediul privat.
  • Comparativ, s-a adus vorba de Spania, despre care am mai scris pe DigitalPolicy, prima țară care și-a creat organism de reglementare pe IA, care a dezvoltat un sandbox pentru testarea soluțiilor IA din perspectiva riscurilor. Să nu uităm că are deja de ceva vreme o cartă a drepturilor digitale. Asta înainte de eforturile europene în domeniu.
  • partea de etică și-a avut un loc binemeritat în discuție și poate cel mai semnificativ lucru punctat a fost ideea că trebuie să avem o reprezentativitate în antrenarea modelelor IA și trebuie ținut cont de diversitatea culturală și valorile diferite care există. Asta apropo de intervenția de final care a întrebat cum vor fi integrate principiile CREȘTINE în reglementarea IA (?!). Și apropo de ideea care a fost adusă în discuție că asiaticii n-au ei treabă cu protecția datelor și ce bine stau ei cu cercetarea și inovarea în AI (?!)

 

CiteșteSalvează

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor?

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
15 minute

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor? Ca să ajungem aici trebuie să pornim de la filmele americane versus filmele europene 🙂

Cine n-a văzut un film Marvel din alea peste (cred) 30 care au apărut? Acțiune, bubuieli, gălăgie, întâmplări fantastice, reușite în ciuda tuturor adversităților, iar, în final, binele învinge. Spre deosebire de acest tablou, filmul european e artistic, încet, poate alb-negru, există tristețe, eforturi, nu se termină cu bine întotdeauna. Clasica separație dintre Europa și America, superioritatea americană versus înapoierea europeană.

La fel e și când vorbim despre tehnologie. America e țara Marvel, unde totul e posibil din punct de vedere al inovației și filmele companiile sunt mega succese, iar Europa e țara filmelor companiilor încete, care nu inovează și care par triste în comparație cu partenerii americani. Auzim chestiile astea destul de des, iar marele motiv pentru care companiile europene sunt văzute astfel este că nu există suficient capital de risc care să încurajeze inovația. Ah, și mai e și treaba aia cu reglementarea. Cică sunt prea multe reglementări care sufocă companiile. Chiar așa o fi?

Cam aici ne aflăm cu dilema și asta vreau să investigăm în acestă analiză. Mai exact, investigăm care e impactul reglementărilor noi cu privire la date și inteligență asupra companiilor. Ne-am concentrat până acum pe cetățeni, dar trebuie să vedem și alte puncte de vedere, deoarece transformarea digitală afectează cetățenii, statul, dar și sectorul privat.

Why do we care?

  • dacă lucrezi într-o companie de tech sau probabil faci produse tech, urmează perioade interesante. Cum te pregătești pentru asta?
  • auzim mult de legislația europeană și de birocrația europeană versus mirajul climatului investițional și de reglementare din SUA. Oare chiar așa de nasol ar fi?

Deci despre ce e vorba?

  • discutăm despre elementele principale ale legislațiilor europene în materie de date, inteligență artificială și securitate cibernetică
  • vedem care e impactul asupra companiilor și cum sau dacă poate ajuta UE în alte feluri pentru a reduce impactul
  • concluzionăm prin a discuta cum ar trebui să vă pregătiți pentru o serie de schimbări

Să purcedem, deci.

 

Ce mai face UE de data asta?

Ce nu face? 🙂 Aceasta este întrebarea. Ne apropiem de finalul mandatului Comisiei Von der Leyen, iar regulamentele și propunerile de reforme legate de spațiul digital au fost în număr mare. Enumăr aici doar câteva dintre ele, cu mențiunea că vedeți aici întreg universul:

  • legislație privind inteligența artificială
  • legislații privind datele (guvernanța datelor și actul privind datelor)
  • actul privind reziliența cibernetică
  • actul Gigabit
  • legislație privind identitatea digitală
  • legislație privind reglementarea muncii pe platforme de ride-sharing
  • actul european privind cipurile
  • actul privind solidaritatea cibernetică
  • actul privind serviciile digitale
  • actul privind piețele digitale
  • directiva privind “network and information systems” 2

Despre majoritatea din ele am discutat deja pe site, dar mai degrabă din perspectiva influenței asupra României și a cetățenilor. Dar cu sectorul privat cum rămâne? Vorbim cu adevărat de strangularea inovației și a sectorului privat prin reglementări stufoase și greu de aplicat? Unele reglementări se aplică tuturor companiilor (cum ar fi GDPR, care reglementează protecția datelor), altele doar sectorial (proiectul de directivă privind munca pe platforme), altele se axează mai degrabă pentru protecția consumatorilor și impactează companiile prin prisma protecției consumatorilor.

O să ne oprim pe scurt la câteva din ele, cu impact asupra sectorului IT, cât și a companiilor non-IT, care sunt mai avansate și mai cu impact:

  • actul privind inteligența artificială
  • legislațiile privind datele

Actul privind Inteligența Artificială

Am mai discutat aici despre actul privind inteligența artificială, dar să reluăm pe scurt principalele elemente ale legislației pentru a avea o fundație cu privire la impactul previzionat asupra companiilor. Încă nu a intrat în vigoare, dar se așteaptă că va intra în vigoare în anul 2024. Principalele chestii ale legislației sunt:

  • definiția sistemului IA: un sistem bazat pe mașină care este proiectat să funcționeze cu niveluri variabile de autonomie și care poate, pentru obiective explicite sau implicite, să genereze output-uri precum predicții, recomandări sau decizii care influențează medii fizice sau virtuale. (traducere realizată cu Bard)
  • clasificarea sistemelor IA pe 4 categorii de risc:
Sursă: Comisia Europeană

Cine ce obligații are?

Legislația clasifică mai multe tipuri de actori care sunt implicați în realizarea, comercializarea, importul sau distribuirea sistemelor de IA, anume: furnizori, cei care implementează aceste sisteme, importatorii, distribuitorii și producătorii de dispozitive. Principalele obligații pe care le au aceștia se vor materializa DOAR DACĂ oricare din acești actori vor pune pe piață sisteme cu risc ridicat. După unele estimări, 30% din sistemele IA produse la nivelul UE ar fi în această categorie, evaluarea de impact a UE spune că sunt mai puține, în jur de 15%. Va fi clară treaba doar după ce aceste sisteme de mare risc se vor înregistra în baza de date europeană cerută de legislație.

Să spicuim din textul de compromis realizat între Parlament și Consiliu.

Furnizorii trebuie:

  • să realizeze evaluări de conformitate înainte de a pune pe piață sisteme de risc ridicat (se pot face intern dar și externalizat) pe 3 paliere – sistemul de management al calității, documentația tehnică și evaluarea conformității dintre documentația tehnică și procesul de design și dezvoltare
  • să se asigure că persoanele fizice care realizează supravegherea umană a sistemelor IA sunt informate despre riscul biasului de confirmare (adică să știe că nu ar trebui să se bazeze în luarea deciziilor doar pe rezultatul dat de sistemul IA)
  • să ofere specificații pentru datele cu care sistemul IA se antrenează, inclusiv informații despre limitările și posibilele ipoteze deja existente în interiorul setului de date. De ex., dacă datele sunt preponderent dintr-o anumită regiune geografică, ceea ce ar putea crea limitări în utilizarea sistemelor în alte regiuni
  • să realizeze documentație tehnică
  • să realizeze acțiuni de corecție pentru a duce sistemul în conformitate și să informeze importatorul și cel care implementează

Atenție! Devii furnizor dacă faci modificări substanțiale la un sistem IA deja pus pe piață, fie de risc ridicat, fie dacă-l schimbi și devine de risc ridicat. Sau dacă îți pui marca pe un sistem care există deja.

Cei care implementează astfel de sisteme trebuie:

  • să se asigure că pun în funcțiune sistemele în conformitate cu instrucțiunile de folosință
  • dacă exercită control asupra sistemului, să implementeze sisteme de supravegherea umană
  • să se asigure că persoanele care supraveghează sistemul sunt “competente, calificate și pregătite în mod adecvat și au resursele pentru a asigura supravegherea sistemului IA”
  • să se asigure că monitorizează măsurile de securitate cibernetică puse în aplicare
  • (dacă exercită control asupra datelor de intrare), trebuie să se asigure că sunt relevante și reprezentative pentru scopul intenționat al sistemului
  • să informeze producătorul, importatorul sau distribuitor și autoritățile naționale competente dacă utilizarea sistemului ar putea rezulta într-un risc la adresa sănătății, siguranței sau la adresa drepturilor fundamentale ale cetățenilor și vor suspenda folosirea sistemului
  • să țină jurnalul generat în mod automat, dacă au acces și se află sub controlul lor
  • înainte de a pune în funcțiune un sistem la locul de muncă, trebuie să informeze reprezentanții angajaților și să ajungă la un acord cu privire la utilizarea sa. Dacă e necesar, trebuie să facă și o evaluare de impact asupra protecției datelor
  • să realizeze o evaluare de impact în contextul destinat de utilizare (cu câteva excepții – cum ar fi sistemele de siguranță din managementul traficului sau furnizarea de utilități)

Importatorii trebuie să se asigure că:

  • furnizorul a realizat o evaluare de impact
  • există documentație tehnică și instrucțiuni de utilizare
  • sistemul are marca de conformitate

Dacă sistemul interacționează cu persoane fizice, atunci furnizorii trebuie să informeze utilizatorii că aceștia interacționează cu un sistem IA. Utilizatorii de sisteme din categoria deep-fake trebuie să scoată în evidență că acel conținut este falsificat sau creat în mod artificial.

Contrabalansarea acestor obligații, din care am enumerat doar o parte, stă prin măsurile conținute pentru stimularea inovației care sunt cuprinse în acest act. Principalul instrument este “regulatory sandbox”, o unealtă de experimentare a unor produse, de testare a unor inovații înainte de a fi puse pe piață sub supravegherea unor autorități competente. Nu prezintă asta ca o obligație a statelor membre, ci e o opțiune. Mai mult, propunerea cere ca startupurile și furnizorii mici să aibă prioritate la intrarea în astfel de instrumente.

Aici cred că e momentul să ne uităm la impactul și plângerile pe care le au principalii actori țintiți de această legislație. Putem începe cu asta cu privire la sandboxes:

  • o organizație care reprezintă startupurile din UE afirmă că ar trebuie să fie mai clară legislația cu privire la aceste “cutii de nisip pentru joacă” pentru că startupurile adesea nu țin neapărat de un domeniu sau poate că-și mai schimbă locația
  • alții sunt mai pesimiști. Un raport al AI Austria arată că 2/3 din startupurile chestionate consideră că activitatea le-ar fi încetinită, având în vedere adaptările pe care trebuie să le facă. Aproximativ 30% din startupurile incluse și-ar încadra sistemele la risc ridicat, iar costurile de adaptare s-ar ridica până la câteva sute de mii de euro
  • să nu mai zicem de climatul de capital de risc, același raport arată că fondurile de capital s-ar putea reorienta, având în vedere scăderea interesului pentru sisteme de risc ridicat care ar deveni mai scumpe

Deci, cum e? Prea multă reglementare? După cum vedem, majoritatea regulilor se aplică sistemelor IA de mare risc, iar piața acestora este limitată. Încă. După estimările Comisiei, până în 15% din sisteme ar fi de mare risc. Estimările rapoartelor citate arată că undeva la 30% din sisteme ar fi afectate. Piața de IA va crește oricum, mai ales după explozia IA generativă de tipul Chat-GPT, care oricum va beneficia de alte reguli în interiorul acestei legislații, dar să nu ne lungim acum.

La o primă vedere, nu există un echilibru foarte mare între regulile puse în legislație și măsura de regulatory sandbox propusă. Compensează asta exodul capitalului de risc din UE? Poate că nu, dar fondurile puse la dispoziție la nivelul UE, prin programe cum este Digital Europe Programme, ar putea. Problema e că pitchul în fața unui VC este foarte diferit de cererea de finanțare care trebuie completată pentru a accesa astfel de fonduri. Să nu uităm că există și DIH-urile, al căror rol este să sprijine companiile să testeze soluțiile pe care vor să le pună pe piață. Problema aici e de vizibilitate, când confirmation biasul pe care AI Act vrea să-l reducă este prezent în companii. Confirmation bias de forma “mai ușor e cu VC, nu-mi bat capul că nu știu ce câștig aici etc”.

Legislațiile privind datele

Nu există inteligență artificială fără date. Actul privind Datele și Actul privind Guvernanța Datelor își propun să ușureze accesul la date pentru a putea stimula inovația. Mai multe date, mai bine antrenate sistemele, rezultate mai bune și tot așa. Wait, parcă era o chestie cu protecția datelor și minimizarea colectării? Da, așa e, dar acea chestie se referă la protecția datelor cu caracter personal, iar principiile acesteia se regăsesc în cele două regulamente. Aici vorbim mai ales despre date non-personale, cele emise de dispozitive inteligente, spre exemplu.

Speaking of, Bard a fost confuz când e vorba de cele două regulamente 🙂

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor / effects of AI and data regulations on companies

Ideea e că actul privind datele se referă la cine și cum dă acces la date, cine poate beneficia de ele, iar guvernanța datelor creează cadrul prin care companiile între ele pot da acces la date sau pot cere acces la date inclusiv de la sectorul public pentru a crea valoare din ele.

Ca o companie, te poți afla în două situații aici:

  • să ai date care le-ar trebui altora. Poate ai o serie de dispozitive care măsoară eficiența energetică a clădirii sau date cu privire la viteza prin care se realizează QA pe bandă. Ce faci cu ele? Nu prea-ți vine să le dai că sunt ale tale. Dar dacă poți să câștigi ceva din ele?
  • să ai nevoie de date ca să dezvolți un nou produs. De unde iei datele? Testezi direct la un potențial client? Poate sunt prea limitate seturile de date sau poate vrei să scalezi deja un produs pentru altă industrie și vrei să ai acces la datele unei companii din alt sector. Poate le poți lua de la o organizație terță cu rol de “intermediar de date”

Aici intervin cele două legislații. Obligații/drepturi?

  • utilizatorii care produc date prin dispozitivele pe care le folosesc, vor avea posibilitatea de a-și porta datele către alte companii. Spre exemplu, utilizatorii ar putea să-și transfere datele de utilizare pentru un serviciu de reparații terț pentru a-și repara un dispozitiv, fără limitare din partea producătorului.
  • producătorii de dispozitive vor trebui să ofere informații despre cantitatea de date generate, modul de accesare a datelor din partea utilizatorului, modul de solicitare a transferului către părți terțe etc
  • transferul de date de la deținătorul datelor la destinatarul datelor se va face cu compensare rezonabilă, singurele limitări fiind când vine vorba de secrete comerciale
  • legislația conține prevederi care limitează prevederi incorecte față de IMM-uri în contracte de distribuire a datelor, dar creează și conceptul de “deținător de secret comercial”, cu ajutorul căruia companiile pot refuza accesul la date pe motive întemeiate concurențiale
  • (din Actul privind Guvernanța Datelor) apar companii care intermediază transferul de date, deci dacă nu știi unde și cui trebuie să ceri, ai putea să apelezi la un astfel de serviciu
  • pentru anumite situații de interes public și de urgență, organizațiile din sectorul public pot cere companiilor acces la datele lor
  • apare posibilitatea de distribuire a datelor generate și de companii sub forma ideii de “altruism legat de date”. Distribuirea datelor nu doar atunci când există o cerere în acest sens, ci din proprie inițiativă

Ce zic cei afectați?

  • DigitalEurope – organizație care reprezintă companiile mari de tehnologie din UE – spune că Actul privind Datele este o “săritură către necunoscut”, care nu explică foarte clar ce și dacă trebuie să distribuie datele
  • Alianța Digital SMEs – ce reprezință IMM-urile din Europa – accentuează că IMM-urile ar trebui să fie mai protejate în această legislație, dar laudă prevederile exprese cu privire la prevederile contractuale față de IMM-uri
  • International Road Transport Union – organizație care reprezintă companiile din transport și logistică – consideră benefică această legislație pentru că ei oricum făceau acorduri de distribuire a datelor și cumpărau dispozitive pentru acces la date despre consumul de combustibil, spre exemplu.
  • Siemens – pe de altă parte – spune că astfel de legi ar putea pune în pericol secretul comercial – mai ales pentru companiile care fac piese after-market

Deci, cum e? Prea multă reglementare? Parcă aici problema nu e prea multă reglementare, având în vedere că cei care și-au dat cu părerea se leagă mai degrabă de ideea de a-și păstra secretul comercial. Piețele de date sunt necesare pentru transformarea digitală a companiilor. Nu mai e vorba doar de produsul pe care-l realizezi, ci și despre datele pe care le generezi.

 

Cum "suferă" companiile?

Intențiile reglementărilor europene se referă la promovarea valorilor etice pentru spațiul digital, dar nu lasă în urmă și perspectivele de piață, mai ales având în vedere climatul de competiție unde se află UE, exact între SUA și China.

Ce va fi nou pentru companiile europene?

  • pentru IA – obligațiile de transparență față de utilizator cu privire la sistemele de inteligență artificială pe care le produc, distribuie, importă și folosesc (indiferent de categoria de risc pe care o reprezintă)
  • pentru IA – evaluarea de conformitate pentru sistemele de risc ridicat care se va concretiza cu o declarație de conformitate și faimoasa marca CE
  • evaluarea de impact cu privire la drepturile fundamentale ale europenilor pentru sistemele IA cu risc ridicat
  • tot pentru dezvoltatorii de aplicații IA – posiblitatea realizării de “regulatory sandboxes” împreună cu autoritățile naționale
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, obligația de a desemna o persoană cu atribuții de supraveghere a sistemului, dacă exercită control asupra acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, trebuie să informeze angajații dacă vor fi utilizate sisteme IA la locul de muncă după un acord în prealabil cu reprezentanții acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, să realizeze evaluări de impact al utilizării acestor sisteme
  • în ceea ce privește legislațiile privind datele, chiar dacă nu pare, majoritatea companiilor care produc date sub o formă sau alta vor fi afectate, apărând posibilitatea de data sharing între companii sub o formă mai clară. Există potențial de realizare de venituri deoarece accesul la date este dat în schimbul unei compensații financiare corespunzătoare.
  • companiile trebuie să fie bine informate și să aibă date și proceduri puse la punct cu privire la data sharing pentru a putea să se implice în acest nou ecosistem

 

Always be prepared...

Pe final o mică listă non-exhaustivă de lucruri la care trebuie să te gândești să implementezi când vine vorba de digitalizarea sau transformarea digitală a afacerii tale.

Ce trebuie să faci pentru a te adapta la aceste noi legislații?

  1. informează-te. Regulamentele despre care am vorbit sunt în fazele finale spre adoptare (cele legate de date sunt mai avansate, Actul privind Guvernanța Datelor este deja adoptat, iar Actul privind Datele urmează să fie adoptat, în timp ce Actul IA este încă în fazele finale de negociere). Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân să așteptăm să se aplice pentru a ne pune la punct cu ce trebuie făcut pe ultima sută de metri.
  2. analizează stadiul companiei în ceea ce privește guvernanța datelor (ce și cum se colectează, unde stau, unde se duc, ce nu colectăm) – dar nu doar pentru datele personale. Pentru asta avem deja și GDPR, iar prevederile legate de date din regulamentele noi completează aspectele celui din urmă.
  3. un sfat venit și de la EY în ceea ce privește pregătirea pentru Actul privind IA – analizează ce modele de IA folosești deja, dar trebuie să te gândești și la ce ai în plan să achiziționezi. IA e în expansiune și “la modă”, dar trebuie să ții cont de ce și unde vei utiliza. Consultă aici (lista poate evolua) categoria de sisteme de IA de mare risc pentru a ști către ce fel de obligații te îndrepți, atât ca dezvoltator, cât și ca utilizator de business.
  4. pregătește resursa umană să utilizeze și să înțeleagă mai bine cum funcționează IA, ce este biasul de confirmare. De asemenea, trebuie să ai în vedere să implementezi supraveghere umană a acestor sisteme și nu uita de condițiile de transparență. Oamenii – clienții, angajații – trebuie informați dacă vor interacționa cu un sistem IA.
  5. începe să colectezi date, standardizează-le, încearcă să înțelegi valoarea lor atât pentru business, cât și ca valoare pe o piață a datelor.

Referințe

  1. https://www.digitalsme.eu/digital/uploads/DIGITAL-SME-Position-Paper-on-the-Data-Act.pdf
  2. https://www.eu-startups.com/2023/05/eu-ai-act-how-ai-regulation-could-affect-your-startup/#
  3. https://alliedforstartups.org/wp-content/uploads/2023/06/AI-Act-Open-Letter.pdf
  4. https://www.europarl.europa.eu/resources/library/media/20230516RES90302/20230516RES90302.pdf
  5. https://www.euractiv.com/section/data-privacy/news/data-act-eu-institutions-finalise-agreement-on-industrial-data-law/
  6. https://cdn.digitaleurope.org/uploads/2023/06/DIGITALEUROPE-Data-Act-trilogue-recommendations-June-2023.pdf
  7. https://www.digitaleurope.org/news/joint-statement-the-data-act-is-a-leap-into-the-unknown/
  8. https://www.politico.eu/article/europe-new-data-act-explained/
  9. https://www.ey.com/en_ch/forensic-integrity-services/the-eu-ai-act-what-it-means-for-your-business
CiteșteSalvează

Eu cu cine moderez? despre ANCOM și poliția Internetului

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
12 minute

Ultimele luni au văzut o pleiadă de notificări, știri, postări pe social media despre o grămadă de proiecte de regulamente europene care vizează tehnologia și transformarea digitală. Actul privind Inteligența Artificială, Actul privind Datele, regulamentul privind portofelul european, Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale. Și mai pot continua: actul privind reziliența cibernetică, regulamentul Gigabit…ok, mă opresc aici. Pentru cine nu e nici în domeniul afacerilor europene, nici în domeniul politicilor digitale, totul pare cam abstract și de neînțeles. Să nu mai zic că mare parte din proiectele de mai sus încă sunt în proces de negociere, deci chiar dacă ai auzit că Parlamentul a decis una sau că s-a realizat un acord pe alta, nu e obligatoriu să și fie ceva definitiv.

Mai adăugăm aici un element semnificativ: mai toate elementele de legislație despre care auzim la știri, pe internet sau la radio sunt implementate în mare parte și prin autoritățile naționale. Deci, când auzi că “Actul legislativ privind serviciile digitale va conține și reguli care să garanteze că produsele vândute online sunt sigure și respectă standardele înalte stabilite de UE*” sau că Actul privind Serviciile digitale “e așa-numita poliție a internetului”, dai de două chestii:

  1. limbajul e între două extreme – fie prea complicat și nu înțelegi, fie e prea simplist și prost explicat
  2. cineva undeva trebuie să se asigure că aceste regulamente sunt puse în aplicare corect și în interesul cetățeanului. Nu rezolvă textul de lege, pardon regulament, singur chestia asta.

Punctul 1 este chiar misiunea acestei platforme, dar punctul 2 este ceea ce aș vrea să abordăm în analiza de luna asta de pe Digital Policy. Cine și ce instituții din România se ocupă/se vor ocupa cu implementarea noilor regulamente legate de ceea ce facem noi online? Voi răspunde aplicat la această problemă folosindu-mă de Actul privind Serviciile Digitale, unul din regulamentele care își propun să schimbe modul în care ne petrecem timpul pe Internet, cu predilecție pe social media, despre care auzim puțin sau spre deloc pe Internet, deși a intrat în vigoare deja.

Deci, ce e de interes?

  • drepturile pe care le vei avea în relațiile cu principalele aplicații pe care le folosești, dar și în relație cu alte site-uri
  • cine va veghea că sunt respectate și cine va aplica regulamentul? cine este și cum ar trebui să arate această instituție

Să purcedem, deci.

Ce zice la hârtie, dom’le?

Iată câteva din drepturile-cheie prevăzute de Actul privind Serviciile Digitale (listă generată cu ajutorul Notion AI, care a mai inclus unele drepturi pe care le-am scos că nu erau de fapt din regulamentul acesta):

  • Dreptul de a fi informat despre modul în care platformele moderează conținutul și aplică termenii și condițiile lor de utilizare – corespunzând obligației platformei de a da mai multe detalii despre modul în care aceasta funcționează
  • Dreptul de a contesta eliminarea sau restricționarea conținutului – corespunzând obligației platformelor de a oferi un răspuns la această contestare
  • Dreptul de a primi informații clare și accesibile cu privire la modul în care sunt colectate, utilizate și procesate datele personale – în traducere liberă – eliminarea acelor bannere uriașe de pe siteuri care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor
  • Dreptul de a ști când o postare reprezintă o reclamă plătită
  • Dreptul de a fi informat cu privire la funcționarea algoritmilor care afectează accesul utilizatorilor la informații sau oportunități – corespunzând obligației platformei de a ne informa cum ne-a recomandat anumite postări sau anumite videoclipuri
  • și să nu uităm de obligația platformelor de a elimina orice fel de conținut ilegal care le-a fost semnalat
De asemenea, mare parte din lucrurile care se vor întâmpla datorită acestui regulament se află cumva după cortină deoarece privesc modul în care Comisia Europeană și statele membre vor obliga platformele social media să fie mai deschise, să dea acces la date pentru cercetare cu scopul de a monitoriza mai atent modul în care sute de milioane de europeni se informează. Ajungem, deci, la cine va veghea la respectarea acestor drepturi.

Cine veghează?

Am identificat trei nivele de veghe pentru aceste drepturi și, desigur, că peisajul e foarte complicat. Asta e pentru că serviciile digitale pe care le accesăm zilnic sunt atât de întrepătrunse în viețile noastre și noi ne luăm foarte multe de acolo încât ai nevoie de intervenții din partea mai multor instituții. Deci, trei nivele:
  • nivelul european – Comisia Europeană va sta cu ochii pe platformele peste 45 de milioane de utilizatori, va cere rapoarte de transparență, date și le va obliga să se supună unui audit independent cel puțin o dată pe an
  • nivelul național – fiecare țară va avea un Coordonator al Serviciilor Digitale – despre asta mai multe mai jos
  • nivelul academic/societate civilă – cercetătorii și organizațiile de societate civilă se pot acredita să devină persoane/entități de încredere care să semnaleze existența conținutului ilegal pe platforme sau să aibă acces la date pentru a cerceta anumite riscuri legate de activitatea platformelor.
Desigur, toate cele trei niveluri vor colabora și își vor coordona eforturile. De exemplu, cercetătorii și membrii societății civile se vor acredita la Coordonatorul din țara unde locuiesc, care, la rândul său, va trimite cereri de acces la date la Coordonatorul de Servicii Digitale din țara unde are sediul acea platformă foarte mare sau la Comisie pentru a realiza cercetări cu privire la riscuri sistemice, cum ar fi posibilitatea de nerespectare a drepturilor fundamentale. Am simplificat un pic aici, dar tot e complicat. E un lanț al aplicării regulamentului, dar dacă o verigă e slabă, știm cu toți că devine lanțul slăbiciunilor. Iar experiența reglementării europene este că autoritatea națională e adesea veriga slabă.

Sursa: Unsplash

Poliția Internetului?

Sau mai bine spus: este Coordonatorul de Servicii Digitale noua poliție a Internetului? Răspuns simplu: nu. Și nici nu e bine să-i spui așa. Hai să vedem cum trebuie să fie și ce atribuții trebuie să aibă și apoi să vedem de ce nu e OK să-i zici așa.

  • să-și ducă la îndeplinire sarcinile într-o manieră independentă, imparțială, transparentă și de îndată
  • să aibă resurse puse la dispoziție de către statul membru – inclusiv resurse tehnice, financiare și de resurse umane
  • să aibă autonomie în managementul bugetului și să nu i se afecteze independența
  • nu vor fi supuși niciunei influențe externe, directe sau indirecte și nu vor “cere sau prelua instrucțiuni de la vreo autoritate publică sau parte privată”

Mai aplicat de atât?

  • coordonatorul reprezintă punct de contact pentru companiile ce prestează servicii digitale din teritoriul național
  • la nivel european, reprezintă poziția națională în Boardul european de servicii digitale.
  • realizează investigații comune cu alte state cu privire la nerespectarea unor drepturi sau riscuri sistemice – conținut ilegal, nerespectarea drepturilor, manipularea prin mijloace automate a rețelei
  • ridică probleme de investigat pentru Comisie – în special pentru platformele social media
  • acreditează entitățile de tip “notificator de încredere” și propun cercetători care să aibă acces la date de pe platformele social media
  • primesc plângeri legate de drepturile utilizatorilor și fie le rezolvă, fie le redirecționează la coordonatorul responsabil sau la Comisie

OK, no pressure, cum zice englezul. Cercetarea pe care am mai făcut-o pe subiect [1, 2] spune că autoritățile naționale se confruntă cu un mecanism diferit de reglementare comparat cu ce s-au confruntat până acum pentru că:

  • reglementarea serviciilor digitale presupune domenii diferite – confidențialitatea datelor, competiție, discriminare, media și audiovizual sau protecția consumatorilor, iar coordonatorul va trebui să aibă abilități pe toate aceste paliere și să se coordoneze cu celelalte instituții pe subiect
  • revine eterna problemă David versus Goliat. Resursele serviciilor digitale adesea sunt mult mai mari decât cele ale unei instituții de stat care “tocmai” a mai primit încă o atribuție de gestionat
  • activitatea de supraveghere e bazată “pe proces”, adică e un fel de supraveghere pe mai multe niveluri care cere implicare din partea mai multor actori la nivel european și național – de la societate civilă și alte instituții până la cetățenii simpli. Deci, această instituție trebuie să facă și foarte multă educație pe subiect
  • să nu uităm că trebuie să înțeleagă logica de funcționare a platformelor și a altor tipuri de servicii digitale

După portretul acesta, pare foarte facil să-i spui poliția Internetului. De ce nu e așa?

  • la nivel semantic – poliția ne duce cu gândul că cineva/ceva controlează și are autoritate asupra unui spațiu. Nu e așa, după cum am explicat mai sus. Autoritatea este împărțită pe mai multe niveluri și nu e vorba de o instituție de forță.
  • tot la nivel semantic – coordonatorul de servicii digitale nu interzice, nu moderează conținut, nu monitorizează direct Internetul pentru a elimina conținut ilegal. Pentru asta există alte entități cu rol de notificare a conținutului ilegal, iar Comisia Europeană joacă un rol important în verificare și monitorizare
  • mare parte din timp ni-l petrecem pe VLOPs și VLOSEs (platforme și motoare de căutare foarte mari), care sunt sub directa monitorizare nu doar de către Comisie, ci și de coordonatorul din țara unde-și au sediul – anume Irlanda pentru mare parte din serviciile astea mari. Deci nu coordonatorul din România, spre exemplu, poate cere eliminarea unui conținut ilegal de pe o platformă, ci, atunci când vine vorba de așa ceva, se desfășoară un întreg lanț de entități care trebuie să ducă la rezolvarea problemei.

Apropo de România, la noi cine și cum e coordonatorul de servicii digitale?

ANCOM - coordonatorul de servicii digitale

șa cum am mai spus, tema aceasta a fost discutată puțin spre deloc în media mainstream. Doar ApTI a preluat tema desemnării acestei instituții. Mai apoi, la începutul lunii martie, a apărut timid un memorandum al Guvernului care propune desemnarea ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale, iar mare parte din presă a preluat comunicatul fără a interoga prea mult ce înseamnă asta. La două luni distanță, a mai apărut așa un “vârf” al știrilor depre acest domeniu, când un anume politician a fost votat ca președinte al ANCOM. Aici a apărut ideea că acest politician va conduce “poliția internetului”.

Pe scurt, să vedem cine este și cu ce se ocupă ANCOM și dacă este într-adevăr potrivită pentru aplicarea DSA:

  • “autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii”
  • “are ca rol punerea în aplicare a politicii naţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv prin reglementarea pieţei şi reglementarea tehnică în aceste domenii”… DAR ȘI funcții, cum ar fi:
  • administrarea spectrului radio prin planificarea, atribuirea, alocarea benzilor de frecvenţe, asignarea şi monitorizarea frecvenţelor radio din benzile de frecvenţe [3].

Deocamdată, ANCOM se ocupă acum de partea de fundament, de “scheletul tehnic” al comunicațiilor electronice, dar acum a primit sarcina de a intra și în rețea pentru a supraveghea ce circulă pe aceste unde pe care le monitorizează.

Și asta practic obligă la un set de resurse pe care-l poate obține numai prin cooperare instituțională cu instituții, cum ar fi Autoritatea pentru Digitalizarea României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile pot continua.

DigitalPolicy

Să nu mai spunem de (practic) obligația de a-și constitui o rețea de experți cu adevărat independenți în materie de platforme și social media. De altfel, mare parte din discuțiile la nivel european (pe care le-am putut înțelege în germană și engleză) pun accent pe necesitatea dezvoltării unui departament puternic de data science și a unei unități de cercetare pentru a putea pune în aplicare cu adevărat prevederile DSA. Ce zic “frații mai mari?” Astfel de departamente sunt utile:

  • pentru construirea de expertiză la nivel instituțional – e de învățat mult pe acest subiect
  • ca imbold și sprijin pentru eforturile Comisiei – dacă vor să lucreze pe picior de egalitate sau să înțeleagă ce se spune la nivel de Comisie, atunci trebuie să aibă echipă de data science + expertiză la nivel național
  • pentru impulsionarea acreditării de “notificatori de încredere” și de cercetători
  • ca sprijin pentru coordonarea între diferite instituții, mai ales că platformele se mișcă foarte repede, iar autoritățile trebuie să țină pasul
Ok, cam pe aici veți zice: și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?

Ce treabă are România să mai angajeze pe unii-alții din bugetul de stat pe salarii foarte mari? Ca să ce? După cum se vede treaba, parcă noi nu contăm oricum că doar țări, gen Irlanda sau Luxembourg vor avea treabă pe subiect. Păi, hai să vedem câteva motive pentru care e relevantă și activitatea în Românica:

  • riscuri sistemice – conținut ilegal – se vând o grămadă de prostii pe Internet, iar site-urile mari de social media n-au chef să acorde resurse pentru a închide niște conturi dintr-o țară puțin relevantă “for their bottom line”. Exemplu de știre pe subiect aici. Să mai zic de informațiile cu privire la traficul de persoane umane realizat pe Facebook? (informație descoperită la nivel internațional, dar relevantă pentru România dat fiind că suntem campionii la trafic de persoane în Europa). Desigur, asta nu va rămâne doar în sarcina coordonatorului, fiind vorba și de fapte penale, dar monitorizarea este un rol semnificativ pe care-l joacă coordonatorul care acreditează și pe acei notificatori de încredere
  • riscuri sistemice – protecția drepturilor fundamentale – coordonatorul național, așa cum scrie mai sus, este cel care știe cel mai bine ce pericole sunt la nivel de țară. Bula de Facebook devine din ce în ce mai săracă în empatie, iar tendințele populiste și chiar legionare ies la suprafață. Coordonatorul este cel care trebuie să urmărească aceste tendințe, să sesizeze Comisia și pe alți coordonatori pentru a investiga anumite derapaje, cum ar fi discursul urii față de unele etnii.
  • riscuri sistemice – aspecte menite să perturbeze procesul electoral sau discursul civic. Poate că e prea devreme, dar anul viitor, an în care trebuie să funcționeze deja Coordonatorul, avem 3 seturi de alegeri ale căror rezultate pot fi infuențate prin social media.
  • să nu uităm de cea mai simplă, dar foarte importantă misiune a Coordonatorului: să ai cui să te plângi atunci când platforma ți-a făcut o nedreptate și să ai unde să-ți cauți dreptatea printr-un mecanism de soluționare a litigiilor

Pe final...

Puncte-cheie de reținut. Generate de Notion AI
  • Articolul discută despre noul regulament european privind serviciile digitale și rolul coordonatorului de servicii digitale în fiecare țară.
  • Se discută despre nivelurile de colaborare și atribuțiile coordonatorului, precum și despre ANCOM ca viitor coordonator în România.
  • Se subliniază importanța coordonatorului în monitorizarea conținutului ilegal, protecția drepturilor fundamentale și procesul electoral, dar și în soluționarea litigiilor dintre utilizatori și platforme.

Referințe

 

CiteșteSalvează

Există o cale mai bună. Govtech pentru servicii publice digitale

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
16 minute
(pentru această introducere, vă rog să vă închipuiți un context de reclamă de tip teleshopping. Imagini alb-negru cu aplicații ale statului român care funcționează și nu prea, utilizatori frustrați că li s-a blocat aplicația și nu pot face plăți. Totul foarte frustrant, iar copy-ul ar suna cam așa:)

ROeID – aplicație menită să ne creeze o identitate digitală. Care de fapt este doar una din celelalte încercări la nivel național și european de a gândi o identitate, hai să-i zicem “electronică”. Aplicația lansată de curând – surle și trâmbițe, you know. O verificare de identitate prin video și audio, totul foarte drăguț, dar n-a funcționat, iar bula a fost plină de oameni ale căror verificări de identitate au fost refuzate.

Portalul e-Romania (remember that?), portalul “democrației participative”, trebuie să ne aducă toate la un loc, de la informații despre toate localitățile țării până la servicii publice electronice. Fast-forward, 10 ani mai târziu, portalul nu mai există, banii-s dați. Alte tipuri de site-uri, portaluri, aplicații care mai degrabă sunt făcute pentru funcționari decât pentru cetățeni și care adesea mai degrabă încurcă sau poate dublează activitățile administrației.

Cred că pot să umplu pagini întregi cu astfel de exemple de aplicații, programe, servicii, dezvoltate de către sau pentru statul român, dar asta n-ar rezolva nimic, ci doar ne-ar frustra amintindu-ne de lungul șir al eșecurilor. Dar să nu uităm că teleshopping-ul întotdeauna trece de la imaginile alb-negru la cele colorate și la oameni fericiți. Pe sistemul: But wait, there’s got to be a better way! Da, așa și este și se numește GovTech.

Despre ce e vorba?
  • voi face un portret alternativ al posibilității de creare/îmbunătățire a serviciilor publice digitale care ni se oferă ca cetățeni prin intermediul sectorului GovTech.
  • voi descrie câteva mecanisme GovTech care funcționează în Europa la ora actuală
  • și, inevitabil, voi adresa posibilitatea ca aceste mecanisme să existe/să se dezvolte în România
Cu ce te ajută?
  • trebuie să știi că există și variante de cooperare între sectorul privat și cel public pentru servicii publice digitale care NU presupun realizarea unei aplicații costisitoare și extrem de neprietenoasă cu cetățenii
  • este loc și pentru implicare din partea cetățenilor sau a companiilor mici, dacă există deschidere din partea statului. Desigur, va fi adresată și întrebarea: “de ce să lucrez cu statul?”
  • te ajută să poți să ceri ceva diferit din partea celor care ne conduc/vor să ne conducă (naiv, știu).
Să purcedem, deci.

Cum face statul servicii publice digitale?

Înapoi la imaginea de la teleshopping. Ce cauzează toate imaginile alea alb-negru cu oameni supărați și frustrați de serviciile pe care le cumpărau? Păi, unele produse prost-gândite, prost-executate, bazate pe prea multă încredere în capacitatea de a executa lucruri. Sau graba care, știm, strică treaba. Sau, să nu uităm cazul românesc, intenția de a cheltui mulți bani fără responsabilitate și fără un rezultat satisfăcător.

Dacă ne întoarcem la teorie, există câteva “filosofii” legate de modul de a realiza și livra servicii publice:

  • guvernarea clasică – statul știe tot, face tot. Deci, statul este un aparat mare, birocratic și consumator de resurse
  • noul management public – statul e prea mare, trebuie reorganizat, consumă prea multe resurse, trebuie să introducem principii din sectorul privat în funcționarea sectorului public, reducem costurile, privatul știe mai bine. Tehnologia aici e mijlocul către costuri mai scăzute cu orice preț
  • guvernanța digitală – despre care am mai scris aici – e bine și cu stat mai mic, cu externalizarea către alte entități private, dar trebuie și participarea altora la realizarea și implementarea serviciilor publice și să nu uităm că tehnologia e o unealtă pentru binele cetățenilor, iar aceștia trebuie implicați în crearea politicilor publice

Reducționist pentru cei care vă pricepeți, dar e bun pentru un tablou în linii mari asupra posibilităților de a răspunde unor provocări legate de cum ne pune statul la dispoziție servicii publice digitale.

Minusurile primelor două sunt clare – statul nu întotdeauna știe tot sau nu poate tot (mai ales dacă resursele de care are nevoie s-au subțiat sub umbrela statului “subțirel”) și să nu uităm exemplul României unde externalizarea către privat a realizării unui serviciu s-a realizat defectuos, fără a lua în calcul experiența cetățeanului to say the least.

What now? GovTech is now.

 

Gov…ce?

Nu e roata inventată din nou, să ne înțelegem. GovTech este descris ca un sector IT care se ocupă cu realizarea soluțiilor tehnologice inovatoare pentru administrații publice de orice nivel. Ceea ce clar nu e nimic nou sub soare. Modalitatea de a realiza aceste soluții noi este diferită. Nu pornește de la ideea că statul nu știe, nu poate, și doar privatul poate și știe și transferăm expertiza direct într-acolo. Pornește, de fapt, de la ideea că statul are nevoie de colaborare pentru a rezolva problemele și perspectivele astea de colaborare se regăsesc în mai multe locuri și în mai multe feluri, iar rezolvarea unei probleme legate de administrația publică nu se realizează doar prin achiziționarea unui soft, unei aplicații. E nevoie de mai mult.

Să recapitulăm, deci. GovTech este:

  • parteneriatul dintre organizațiile sectorului public și start-upuri inovatoare sau IMM-uri pentru a rezolva probleme societale (conform definiției oferite de către Joint Research Centre al Comisiei Europene)
  • cooperarea strânsă dintre stat și companii tinere și inovatoare, cum ar fi startupurile, cu scopul de a livra servicii publice mai bine (definiție agregată din literatura de specialitate)
  • abordare integrată la nivelul sectorului guvernamental cu privire la modernizarea sectorului public, cuprinzând trei aspecte ale acesteia: centrare pe cetățean, servicii publice accesibile, abordare integrată cu privire la transformarea digitală (definiția Băncii Mondiale)

Literatura de specialitate consultată mai arată că ar fi două tipuri de activități în care inițiative de genul acesta se pot implica:

  • activități corective pentru sectorul public. Atunci când e clar că ceva nu funcționează bine la nivel de ofertă de servicii publice digitale sau există acest push către transformare digitală, cum e cel făcut de UE și prin care trebuie să trecem și noi. Gen “cum facem să emitem certificatul fiscal online”. Nu e nimic ieșit din comun, ci poate lucruri pe care alții le-au făcut deja.
  • activități de inovare pentru sectorul public. Atunci când există o provocare nouă sau când nu mai găsești pe piață o soluție la cheie. Sau poate găsești, dar nu vrei să dai atâția bani pe ea și eventual se poate face mai ieftin.

Câte abordări, atâtea definiții. Ce e clar e că ține de mentalitatea de “think outside the box”. Ce mai e clar e și că e mai mult decât un sector IT care face aplicații pe bandă rulantă pentru stat, ci ține de colaborarea dintre cele privat și public pentru a rezolva o problemă și nu e o chestie care se întâmplă o dată și aia e. Presupune susținerea acestei cooperări pe termen îndelungat pentru a putea schimba logica serviciilor publice digitale. De la simplul “cum să-mi înscriu copilul la școală” până la chestii ce țin de bucătăria internă, gen simulare de buget cu ajutorul datelor. Ok, ok, avioane, știu. Totuși nu cred că e chiar clar până acum cum funcționează și cel mai bine e să ne uităm la dinamica sectorului și la câteva exemple din Europa.

 

GovTech în Europa

Mai multe state care stau mai bine sau mai prost în Indicele Societății și Economiei Digitale al UE au arătat deschidere către astfel de inițiative și au înființat programe guvernamentale sau mixte care să sprijine dezvoltarea de soluții tech pentru serviciile lor publice. Harta de mai jos arată doar câteva inițiative.

Dacă te uiți la denumirile acestora, nu întotdeauna îți dai seama dacă sunt entități publice sau nu. And that’s the point. Unele sunt laboratoare, altele centre de competență, altele de cercetare, situate direct în subordinea guvernului (Scoția) sau a unei agenții guvernamentale (Israel). Altele sunt sprijinite de un consorțiu, cum e Accelerate Estonia (consorțiu format din administrația publică a Tallin, universitatea de tehnologie din Tallinn și guvern). Ce au toate aceste denumiri în comun este că adesea sunt locuri unde poți să experimentezi. And that’s also the point. Cercetarea Comisiei Europene arată că mai toate aceste entități beneficiază de un sprijin puternic al guvernului sau al leadershipului, ceea ce dă credibilitate demersului. Dar rămân oarecum independente.

 

Sursă: JRC European Commission (2021), GovTech Dynamics in the EU.

Cum funcționează? Una din caracteristicile principale este că bugetul pentru astfel de inițiative este limitat, dar potrivit pentru gândirea la scară mică a unor soluții de servicii publice digitale, lăsând loc la final pentru scalare. Oricum, e loc de experimentare și asta înseamnă că eșecul e parte din activitate. Dar cercetarea mai arată că trebuie atins un echilibru fin între experimente și performanță. Something’s gotta give.

Cu ce se ocupă mai exact? Comisia Europeană identifică vreo 6 moduri de operare:

  • activități de tip “challenge” – statul vine cu o problemă și oferă un premiu pentru rezolvarea acesteia. Soluția poate fi finanțată și testată direct în ministere sau în alte colțuri ale administrației publice, iar cei care au realizat inovația au și șansa de a folosi infrastructura sectorului public. Ce mai e bine e că soluția se validează mai întâi înainte de a fi extinsă utilizarea acesteia
  • hackathons – pentru mobilizare rapidă a resurselor și energiei și crearea de soluții într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor. Hackathoanele au loc timp de câteva zile, iar soluția completă este doar modelată, nu și realizată efectiv, ceea ce poate duce la pierderea ideii dacă nu se intervine concret pentru implementarea acesteia
  • programe de accelerare, adică programe structurate de pregătire, mentorat și sprijin pentru dezvoltarea unor soluții (de obicei tech), unde participă echipe pentru o perioadă limitată de timp. La finalul acestui program, există “demo day”, o zi în care echipele își prezintă ideile pentru potențiali clienți din spațiul public sau de la fonduri de investiții. Baiul e că nu e obligatoriu ca acești clienți să aleagă soluțiile câștigătoare și, desigur, ca această abordare să funcționeze trebuie “multă maturitate” din partea guvernului
  • pilotare – parteneriat cu o anumită companie pentru a testa un program în condiții bine definite. Are nevoie și aici de deschidere din partea statului, dar și de cadru legal pentru acces din partea unei părți externe. Avantajul e că cele două entități lucrează îndeaproape, iar schimbul de informație și colaborarea sunt benefice pentru autoritatea publică
  • burse de cercetare-dezvoltare – le acordă statul în urma unei competiții. Companiile sau echipele câștigătoare au un timp limitat la dispoziție pentru a lucra la o soluție, trebuind să justifice oarecum cheltuirea banilor. Cu toate acestea, cercetarea adesea se face în afara unui cadru de colaborare cu statul, iar leadershipul nu poate exploata repede rezultatele din punct de vedere politic pentru că cercetarea are nevoie de timp.
  • ultima, dar nu cea din urmă – crearea de ecosisteme – întâlnirea dintre mai mulți experți, companii, oameni din administrația publică – ce pot oferi ghidaj și expertiză. Poate tipul de activitate cel mai greu de cuantificat și justificat, dar poate și cel mai semnificativ. De ce? Pentru că o astfel de inițiativă pune bazele pentru mai multă colaborare și schimb de idei și nu se axează doar pe dezvoltarea de soluții punctuale, ci și pe crearea unei culturi organizaționale mult mai deschise și atât de necesare pentru instituțiile publice. Fiindcă nu rezolvă o problemă punctuală sau nu are rezultate direct, dar are nevoie de resurse financiare, poate fi greu de justificat.

Toate acestea se întâmplă deja în Europa.

  • Polonia – laboratorul GovTech Poland funcționează din 2018, sub leadershipul direct al primului ministru, a reușit să crească relativ repede și primește finanțare multianuală. Scopul trasat a fost să crească eficiența sectorului public și să contribuie la obținerea de date despre nevoile cetățenilor. Cu ce se ocupă? Provocări, hackathons, creare și construcție ecosistem. Își propun să crească interesul IMM-urilor pentru realizarea de unelte pentru administrație, să creeze un marketplace digital pentru soluții pentru stat sau să creeze o bază pentru antrenarea investitorilor.
  • Estonia – Accelerate Estonia funcționează din 2019 ca o asociere dintre guvern, primăria din Tallinn și Universitatea de Tehnologie din Tallinn. Tipurile de activități pe care le desfășoară sunt crearea de ecosistem și realizează concursuri cu premii pentru lucrul pe anumite misiuni – cum ar fi sănătatea mentală (da, la ei asta e o problemă de politică publică)
  • Scoția – CivTech Scotland funcționează din 2017, iar principala lor activitate este competiția de challenges, catalogată în analiza Comisiei ca fiind un exemplu de bună practică replicat în alte laboratoare. Cum funcționează? Organizația setează provocări deschise la care orice organizație, echipă sau chiar individ se poate înscrie cu o posibilă rezolvare. Există un proces de evaluare a candidaturilor, iar cele de succes trec printr-o fază de explorare unde sunt finisate, iar cele mai bune de aici trec în faza de accelerator, unde chiar vor fi construite. Ei se promovează că ajută la crearea de companii pentru că majoritatea provocărilor pe care le publică sunt universale, dincolo de jurisdicții. Printre provocările recente: cum poate ajuta tehnologia la identificarea și prioritizarea sprijinului pentru oameni în situații vulnerabile, începând cu cei cu probleme legate de energie? sau cum poate ajuta tehnologia la managementul infrastructurii utilizate de către operațiuni comerciale în zone izolate sau rurale?

Astea sunt exemple la nivel național, dar GovTech prezintă interes pentru Uniunea Europeană și e suficient să ne gândim doar la avalanșa de reglementări care vin peste noi sau care sunt deja implementate și care sunt legate de “conectarea” diferitelor servicii publice din mai multe țări. Principalul proiect care va stimula creșterea sectorului de GovTech se referă la viitorul regulament pentru stimularea dezvoltării de servicii interoperabile la nivel de UE. Adică? Avem o piață digitală unică, putând comanda online din altă țară fără alte restricții, circulăm și folosim abonamentul de Internet ca și cum am fi deja în țară, putem deschide Netflixul nostru când suntem plecați în city break. De ce n-am avea un spațiu unic pentru serviciile publice digitale (acolo unde permit competențele și politicile Uniunii, desigur)?! Atenție, nu servicii unice la nivel european, ci servicii naționale care să comunice între ele.

De altfel, chiar săptămânile trecute, Comisia Europeană a lansat GovTech Incubator – un spațiu de colaborare dintre ministere, agenții naționale care lucrează pentru digitalizare și transformare digitală, dintre sectorul privat sau cercetare. De fapt, e un consorțiu format din peste 20 de parteneri – care va dezvolta programe pilot la nivel transfrontalier, două dintre ele fiind axate pe securitatea informațiilor în spații de date transfrontaliere și sprijin pentru obținerea beneficiilor sociale cu ajutorul asistenților personali.

La noi?

Din ce am reușit să găsesc pe net, România nu face parte din asocierea GovTech4all, dar asta nu înseamnă că nu va fi pe viitor. Dar, chiar așa, în România există fărâme de GovTech despre care putem vorbi?

Banca Mondială are un index numit GovTech Maturity Index care plasează România în grupa B al țărilor cu “significant focus” pe GovTech, dar indexul se concentrează mai degrabă pe utilizarea tehnologiei în administrația publică, urmărind întrebări de genul – există o autoritate de protecție a datelor sau dacă există formulare online pentru plata taxelor sau dacă există un portal pentru achiziții publice. Deși interesant, indexul nu se aplică neapărat discuției despre încurajarea inovației în administrația publică. E bine că, la scară mondială, suntem cu focus semnificativ pe GovTech, în timp ce DESI ne arată la finalul clasamentului 🙂 . O altă perspectivă: Ucraina e în grupa A a liderilor GovTech 🙂

Revenind… enumăr aici pe scurt câteva inițiative de tip GovTech conform definițiilor și conceptualizării de mai sus, pe care le-am văzut prin România, cu mențiunea că va urma o analiză detaliată pe România în curând:

  • hackathonul TechBridge – mai 2023 – hackathon organizat în comun de către MCID al nostru și Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova. Soluțiile câștigătoare aici. Cercetarea Comisiei arată că păcatul unor astfel de activități este că pot fi abandonate destul de repede, dacă nu există un cadru pentru sprijinirea dezvoltării lor. Nicio vorbă despre premii sau pașii următori la acest eveniment. De asemenea, lectura în paralel a comunicatului de presă moldovean arată că aceste soluții se pot integra deja cu serviciile lor, dar nicio vorbă despre asta la noi. Încă.
  • desigur, Ion – “primul consilier guvernamental AI” – un exercițiu de cooperare între instituții publice, universități și companii private – care au creionat un sistem care adună date despre români. Deocamdată doar adună date – interesant ar fi să se dezvolte un sistem ca la CivicTech Scoția cu provocări de fructificare a datelor colectate. Nu e clar programul de exploatare al lui Ion, deocamdată pare un exercițiu de familiarizare a cetățenilor cu tehnologia cu ajutorul caravanei Ion.
  • GovITHub – un proiect cu adevărat de GovTech din România, care a adunat fellows (un fel de bursieri) ce au reușit să creeze o serie de soluții tech pentru sectorul guvernamental. Ca orice chestie bună, s-a sfârșit destul de repede. Se încadrează la GovTech, fiind similar cu bursele de cercetare-dezvoltare identificată de către Comisia Europeană. Din păcate, nu mai este activ.
  • eBay și Poșta Română – un parteneriat pentru dezvoltarea unei platforme pentru “creșterea exporturilor online de produse ale afacerilor românești”. Practic un spațiu unde companiile se pot înscrie pentru a expedia produse în toată lumea. Site-ul e aici. Apropo de ce zicea Comisia, adesea GovTech e rezervat pentru companiile mari.

Mai sunt inițiative similare dintre companii și autorități publice locale, cum ar fi dezvoltarea unui chatbot la nivel de autoritate locală, dar ceea ce lipsește în general este coordonarea și cadrul instituțional și structural care să permită inovarea. Chiar așa, ce lipsește? Scânteia 🙂 greu de pus în cuvinte, dar spiritul de încercare caracteristic unui laborator de inovare e ceea ce lipsește. Poate pentru că majoritatea acțiunilor căutate sunt corective, poate pentru că ne preocupăm cu realizarea chestiilor urgente, de bază.

Pe final...

Pe final, las câteva bariere identificate de către Comisia Europeană în dezvoltarea unor astfel de inițiative, cu mențiunea, din nou, că este un domeniu în creștere datorită nevoii de interoperabilitate la nivel european. Și pentru a avea o reflecție cu privire la de ce nu avem în România o astfel de activitate:

  • (problema pentru companii) așteptările legate de creștere într-un spațiu limitat de piață – adesea există doar un singur cumpărător, iar dacă te muți în alt stat, există costuri în plus și serviciile trebuie adaptate
  • (problema pentru sector) există dominația din partea integratorilor mari de servicii, companii care sunt all-service și adesea cumpără competitorii mai mici
  • (problemă pentru stat) avem de-a face cu un proces descurajant tradițional de achziiții publice, spre exemplu caietele de sarcini cer cifre pe care startupurile nu le pot acoperi
    • sau sunt prea stufoase dpdv al cerințelor – aspecte multianuale
  • (problemă pentru stat) cultura birocratică a statului, profund diferită de cea a unui startup

 

Referințe

 

CiteșteSalvează

Cum fac alții #digitalizarea IMM-urilor

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
13 minute

Am căutat pe Google – nu pe Bard – „digitalizare imm”. Căutarea mi-a returnat 320 mii de rezultate, primul din ele fiind o reclamă cât casa la un furnizor de sisteme ERP, care nu te lasă să vezi și alte rezultate fără scroll mai jos. Al doilea rezultat – tot un anunț sponsorizat – duce către o platformă cu nume suspicios de asemănător cu platforma ministerului pentru depunere a proiectelor europene. Aici poți să-ți verifici gratis eligibilitatea pentru proiectul tău de digitalizare prin investițiile oferite de PNRR. Am intrat și aici și, recunosc, am fost păcălită că sunt pe un site al guvernului – cu antet de proiect cu fonduri europene și cu culorile logoului guvernamental. Asta până am ajuns la termeni și condiții și am văzut că este o platformă, de altfel, destul de deșteaptă și destul de prietenoasă care te ajută să-ți scrii proiectul pentru magica sumă de 100 de mii de euro.

Revenind la căutare, după snippeturi din știrile puse de Google, de-abia al doilea rezultat reprezintă ghidul specific pus la dispoziție de către autorități pentru facilitarea depunerii de proiecte. Dar este vorba despre varianta de documentație emisă undeva la finalul anului trecut, fără să conțină cele trei corrigenda (ce să vezi, corrigendum nu există în DEX) sau câte or fi fost. Restul rezultatelor de pe prima pagină sunt de la firme de consultanță, care-și oferă serviciile pentru a scrie proiecte pentru digitalizare.

Ce ne spune asta? Îți trebuie oleacă de ambiție să cauți și să ajungi la informația relevantă și adusă la zi dacă vrei să te apuci să scrii un proiect. Și nici nu te prinzi de când și până când se pot depune proiecte pentru că tocmai s-a modificat data limită de depunere pentru 30 iunie, de la 31 martie. Dacă nu ai competențe digitale cel puțin de bază și puțină răbdare să sapi ca să ajungi la informație, good luck!

Despre asta voi bate câmpii în această nouă analiză. Despre:

  • o problemă de politică publică ce se răsfrânge în economie – IMM-uri rămase în urmă ca mod de funcționare –
  • și despre mai multe soluții la această problemă. Cum abordăm noi și cum abordează alții această problemă
  • și despre eterna dilemă: digitalizare sau transformare digitală?

Care-i problema?

Suntem pe ultimul loc în indexul societății și economiei digitale la dimensiunea „Integrarea tehnologiilor digitale”. Scorul României luat așa general nu spune nimic, deoarece e un agregat din mai multe sub-dimensiuni și indicatori, dar putem lua câteva exemple:
  • la sub-dimensiunea „intensitate digitală” – 2,79% din IMM-urile românești au cel puțin un nivel de bază al intensității digitale, media europeană fiind de 43,6% (revin imediat la intensitate digitală și ce înseamnă asta pentru că e un personaj important în această poveste)
  • la „utilizarea tehnologiilor digitale” – tot un compus din mai mulți indicatori – suntem tot pe ultimul loc. De ex., 16,8% din întreprinderi (aici nu mai vorbim de IMM-uri, ci sunt definite ca toate întreprinderile, cu excepția sectorului financiar și cu cel puțin 10 angajați), folosesc un software de tip Entreprise Resource Planning. La alți indicatori din această subdimensiune nu suntem chiar ultimii – la utilizarea sistemelor de efacturare pentru procesări automate suntem undeva la media Uniunii Europene
Deci, avem o problemă, care se cere rezolvată și de la nivelul Uniunii Europene. Conform strategiei Deceniului Digital, până în 2030:
  • 75% din întreprinderile europene vor trebui să utilizeze soluții de tip BigData/Cloud/IA
  • 90% din IMM-uri vor trebui să aibă cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (integrare 4/12 tehnologii). La nivelul anului 2021, mai mult de 60% din IMM-urile românești aveau un nivel de intensitate digitală foarte scăzut (până în 3 tehnologii utilizate). Mai confirm astfel încă o dată că avem o problemă.

Cum o facem noi

Cum o rezolvăm? Actualmente, am identificat trei posibilități de intervenții de politică publică pentru aceasta:

  • fondurile structurale pentru perioada 2021-2027
    • aici de-abia s-au aprobat programele operaționale care vor oferi astfel de oportunități. Mai multe detalii aici
  • oportunitățile venite pe linia de inovare și digitalizare cu ajutorul Digital Innovation Hubs
    • acestea vin nu doar cu finanțare, ci și cu un sprijin real pentru companii de a-și înțelege nevoile, de a-și îmbunătăți procesele de producție, modelele de business sau de a inova – cu ajutorul mai multor parteneri, cum ar fi universitățile.
  • PNRR și investițiile pentru digitalizare din acest program

O să mă opresc azi acestui ultim punct, din mai multe motive:

  • interesul crescut pentru această linie de finanțare, care poate aduce până la 100 de mii de euro unui IMM (desigur, dacă îndeplinește unele condiții)
  • acest apel este lansat pentru consultare și pregătire, urmând să se dea drumul înscrierilor la mijloc de februarie
  • nu, în ultimul rând, pentru a compara cu ușurință un astfel de program cu alte inițiative similare din fonduri de reziliență din alte state membre

Digitalizare IMM prin PNRR

Întreprinderile interesate trebuie să depună un proiect care pornește de la un plan de afaceri și la o analiză de nevoi pentru digitalizare, cu scopul justificării cheltuielilor propuse pentru digitalizare. Analiza de nevoi se poate realiza cu sprijinul unui consultant, dar având în vedere statistica și peisajul IMM-urilor din România, majoritatea vor avea nevoie de cam aceleași lucruri, făcând astfel munca consultantului ușoară și ușor de reprodus.

OK, bun, dar ce poți să-ți cumperi cu aceste fonduri? Un robot de bucătărie cu funcții de automatizare se pune? (Da, am văzut această întrebare pusă pe un forum de discuții referitor la această linie de finanțare). Totul se reduce la intensitate digitală – acest termen destul de fancy care ne-a intrat, văd, în vocabular și care provine de la UE. Acesta este de fapt un index calculat de Eurost și este compus dintr-o serie de 12 tehnologii care pot fi integrate într-o întreprindere. Cu cât  integrezi mai multe, cu atât mai mare este intensitatea digitală. Proiectele pe care le scrii trebuie să țintească atingerea unei cote de 6/12 de intensitate digitală, deci un nivel de intensitate digitală de bază (peste 7 se pune ca intensitate digitală ridicată) și trebuie să justifici fiecare cheltuială pentru atingerea acestui nivel de intensitate digitală. Și aici se pune totuși întrebarea (retorică): de ce nu au cerut un nivel de 7 de intensitate digitală? Să vedem dacă e greu de atins un astfel de scor. Care or fi aceste tehnologii?

Sursă: Eurostat

Cele mai ușor de bifat ar fi, după mine:

  • 50% din angajați folosesc calculator cu acces la Internet pentru muncă – achiziție calculatoare pentru birou
  • viteza minimă de Internet de 30Mbps pe secundă – cu un abonament de Gigabit ai rezolvat problema
  • utilizează orice fel de social media – deschizi un cont de social media
  • cumpără servicii de cloud computing – aici se pune și un storage mai mare pe Dropbox sau Microsoft365 sau Google Drive
  • utilizează două sau mai multe social media – deschizi două conturi de social media – Whatsapp for Business, Instagram, Facebook, LinkedIn
  • utilizare ERP/CRM – achiziționare de software

De ce să ne oprim aici? (aceeași întrebare retorică). Desigur, lucrurile pot fi mai complicate de atât pentru că totuși trebuie să cheltui niște bani, iar îndrumarul care însoțește ghidul solicitantului oferă mură în gură ce fel de cheltuieli poți justifica pentru fiecare element al indexului. Dar ajungem la situații hilare, unde îndrumarul acceptă că poți să justifici realizarea unui website, achiziționarea unui nume de domeniu sau realizarea unei rețele WIFI pentru bifarea indicatorului de social media. Bine, nici indexul nu ajută cu coerența unor astfel de investiții, având în vedere că a suferit schimbări față de anul 2021, unde erau integrate aspecte mai complicate, cum ar fi utilizarea BigData, a roboților industriali sau a sistemelor de tip e-facturare. Nu-i bai, a integrat de 2 ori cloud computing și social media.

Desigur, până aici am vorbit despre achiziție de tehnologie. Cum știe liderul unei companii de ce are cu adevărat nevoie? Să fie vorba despre nevoile actuale sau de bifarea unor criterii? Îndrumarul dă un răspuns și acestei dileme. Se acceptă realizarea unor cursuri de competențe digitale, între care ar trebui să se numere **cursuri IT „**pentru persoanele din management cu scopul conștientizării rolului digitalizării în creșterea întreprinderii”. Și acum iar mai vine o întrebare retorică: ce anume nu are un curs de competențe digitale și are un curs IT care oferă o imagine referitoare la conștientizarea rolului digitalizării în creșterea întreprinderii? Și, mai precis, ce fel de cursuri IT ar fi și astea? Iar astfel de cheltuială ar fi potrivită pentru justificarea a doar câteva din cele 12 tehnologii ale indexului – ERP, utilizare Internet, cifră de afaceri din vânzări online, IoT, CRM, IA.

Desigur, trebuie să existe și o „țidulă” pentru atestarea atingerii acelui 6/12 pe scara intensității digitale. Deci, întreprinderile trebuie să depună „un Raport tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect”. Într-o fază inițială, aici raportul trebuia făcut doar de către un auditor IT acreditat la ADR, 20 la număr pe toată țara.

Complicat? Aș zice că da. Mecanismul e făcut pentru a bifa creșterea intensității digitale la nivel de UE. Dar, și aici iar intervine o întrebare retorică, ce te faci dacă Eurostat schimbă iarăși indexul intensității digitale? Acum e la versiunea 3, iar, știm cu toții, tehnologia evoluează. Mai mult, presiunea stă pe întreprinderi să găsească furnizori, să treacă printr-un proces de achiziție și să justifice cheltuielile.

OK, să vedem acum cum fac alții.

 

Cum o fac alții

(nivelul de detaliu variază aici, în funcție de competențele mele lingvistice și capacitatea lui ChatGPT de a traduce și a rezuma 🙂 De asemenea, am ales aceste trei țări în funcție de prioritzarea procesului de transformare digitală/digitalizare a întreprinderilor asumat la nivel european prin planurile lor de reziliență)

Italia

Italia a adoptat mai multe politici pentru a sprijini IMM-urile, inclusiv facilitarea digitalizării acestora și internaționalizarea lor. Aceste politici oferă sprijin financiar în forma de grant-uri, subvenții și finanțări, împreună cu asistență tehnică și consultanță pentru a facilita digitalizarea și internaționalizarea IMM-urilor. Aceste politici abordează, de asemenea, alte subiecte, cum ar fi dezvoltarea de produse și soluții, inovare, producție și comerț electronic, precum și creșterea competitivității și a încrederii în piețele de energie și telecomunicații.

Ei împart spectrul digitalizării IMM-urilor pe câteva mari priorități. Deci, nu e toată lumea la grămadă aici:

  • sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor – scopul nu este doar digitalizarea, ci valorificarea tehnologiei în sprijinul dezvoltării prezenței internaționale a acestora. Investițiile se concentrează pe zone problematice – cum este sudul Italiei. La noi, nu există prioritizare, ci doar alocări diferite pe regiuni de dezvoltare, cu cei mai mulți alocați către Sud-Vest, Vest și Sud-Est. Aici ar ajuta și puțină statistică pe nivel regional cu privire la mediul economic – pentru intervenții mai țintite decât așa ca o plapumă peste toți și toate
  • fonduri pentru tranziția 4.0 – adică pentru transformarea digitală a proceselor de producție – printr-o schemă de scutire taxe, de cheltuieli deductibile pentru investiții în procesele de transformare digitală
  • program de transfer tehnologic, sprijin, consultanță pentru creșterea numărului de patente
Sursă aici.

Spania

Spania are o politică de promovare a digitalizării IMM-urilor prin intermediul “Kit-ului Digital”. Acest kit oferă IMM-urilor acces la diferite resurse, cum ar fi: un portal web cu informații despre digitalizare, linkuri către webinarii și instrumente de autoevaluare; recomandări și informații despre proiecte de digitalizare și despre cum să înființeze un plan de digitalizare; și o bază de date cu furnizori de tehnologie. Kit-ul Digital include, de asemenea, asistență financiară pentru IMM-uri, precum și informații despre cum să aplice pentru fonduri europene și finanțare bancară. Acest kit oferă, de asemenea, un instrument de monitorizare a progresului IMM-urilor în digitalizare. Cum funcționează?
  • programul spaniol de accelerare a digitalizării IMM-urilor (let’s face it, echivalentul “pyme” din spaniolă e waaay cuter) se desfășoară în jurul unui fel de marketplace – Accelera Pyme
  • aici firmele care se înscriu și sunt eligibile se întâlnesc cu „agenți ai digitalizării” care doresc să se acrediteze pentru acest sistem
  • firmele primesc un „voucher” pentru kitul digital pe care-l pot obține de la acești agenți – cu soluții utile și personalizate afacerii lor. Nicio vorbă de criterii DESI de îndeplinit și justificat, ceea ce macină mai nou IMM-urile noastre (bine, ei își permit, n-au treabă la DESI)
  • mai mult decât atât, pe aceeași platformă poți să faci o mică diagnoză digitală, un audit al transformării digitale și unul de securitate cibernetică – ca să știi de unde să pornești
  • ai si centre offline de sprijin pentru digitalizare, vezi aici
  • să mai zic că ai resurse utile pentru a înțelege cum trebuie să-ți transformi compania? Despre metadate, agile, BigData și așa mai departe
  • pentru sectorul comercial, ai resurse separate, împreună cu webinarii și unelte pentru a-ți crește compania

Grecia

Grecia oferă IMM-urilor o facilitate digitală importantă prin intermediul platformei numite “DigitalSME”. Acest portal oferă o gamă variată de informații și resurse privind procesul de digitalizare și transformare digitală, inclusiv articole și materiale de studiu, webinarii și podcasturi, forumuri de discuții, și asistență tehnică. Platforma oferă, de asemenea, instrumente și informații pentru a ajuta IMM-urile să-și îmbunătățească nivelul de digitalizare și să-și monitorizeze progresul în această direcție.

Grecia are un sistem similar cu Spania – o întâlnire de cerere și ofertă pe o platformă. Furnizorii se acreditează pe platformă dacă sunt interesați să ofere astfel de servicii IMM-urilor pentru digitalizare. Sistemul funcționează tot cu vouchere.

  • Programul e împărțit în trei:
    • Digital Media Tools – un sistem de digitalizare a IMM-urilor, similar cu cel românesc în care poți achiziționa diferite tipuri de tehnologii, dar pe bază de voucher ca la spanioli
    • Development of Digital Products and Services – dezvoltarea sectorului IT grec, încurajând dezvoltarea de produse IT și internaționalizarea acestuia. Sprijin pe întregul lanț de dezvoltare al unui produs
    • Digital Transactions – program pentru stimularea utilizării facturilor electronice sau a tranzacțiilor online

În cadrul primului și celui de-al treilea program poți să vezi chiar o întreagă bază de date cu toate produsele și serviciile care pot achiziționate cu ajutorul voucherului.

Digitalizare sau transformare digitală?

Din perspectiva aceasta, Spania este cea care a gândit de fapt transformarea digitală a întreprinderilor, mai degrabă decât digitalizarea. De ce? Pentru că nu a gândit toată treaba ca pe un program de achiziție de tehnologie, ci a creat un ecosistem menit să sprijine „călătoria” IMM-urilor. De la auditul de digitalizare până la centrele de sprijin și informațiile necesare pentru schimbarea modelului de business sau a culturii organizaționale. To be fair, nu știm încă cum merge pentru că programul este încă în derulare.

Celelalte două exemple au meritul de a ținti digitalizarea către ceva anume – internaționalizare, securitatea lanțului de aprovizionare sau încurajarea tranzacțiilor online. Nu zic că nu e bine că vrem să țintim direct intesitatea digitală – dar trebuie să o facem într-un mod futureproof. De ce 6/12 și nu 7/12? De ce să nu țintim și celelalte elemente ale Deceniului digital?

Revenind la călătoria pe Google spre digitalizarea IMM-urilor, am căutat pe google.es (pe private browsing, fără logare în Google și cu rezultate în spaiolă), același program – „accelera pyme” – și primul rezultat care mi-a venit a fost cel al guvernului spaniol. Maybe a coincidence…

 

Image by rawpixel.com on Freepik
CiteșteSalvează

Ce învățăm din anul 2022. Ediția de politici digitale

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
12 minute

Această postare a început cu o idee în cap, anume aceea de a prezenta ce ne așteaptă în anul 2023, dar pe măsură ce scriam mi-am dat seama că ideea că e un an nou și că uităm ce a fost anul trecut creează această mentalitate de blank slate unde poate uităm să aplicăm lecțiile din anul precedent.

Ce ne așteaptă în 2023 în domeniul politicilor digitale? An nou, rezoluții noi. Cu toții știm cum e. Umplem sălile de fitness din primele zile, cumpărăm agende să le transformăm în jurnale și decidem să nu mai utilizăm social media atât de mult. Dar cât din ceea ce ne propunem ducem la bun sfârșit? Și, mai ales, cum le ducem la bun sfârșit? Am creat DigitalPolicy mai degrabă pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare în ceea ce privește strategiile, viziunea, planurile ce privesc integrarea tehnologiei digitale în toate fațetele vieții noastre. Cu această întrebare vreau să încep postările anului 2023 pe această platformă: ce s-a petrecut bine sau rău în tot ce înseamnă transformare digitală? De obicei, bilanțurile au loc la final de an, urmând să luăm niște învățăminte pentru anul următor. Dar uităm un lucru: adesea, în mintea noastră gândim un an nou ca un „blank slate”, adică o pagină goală unde putem să luăm lucrurile de la zero. Dar cum rămâne cu lecțiile anului precedent atunci? Luăm lucrurile de la zero sau măcar pornim de la 1?

 

Nivelul european

Ce a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • (Digital Services Act și Digital Markets Act) au fost adoptate noi reguli care guvernează activitatea platformelor – cu un bullseye aproape direct către companiile BigTech. Ce înseamnă asta pentru noi? Începând cu anul acesta, ar trebui să scăpăm de acele enervante cookie banners, să putem vedea ce se află în spatele unei simple căutări online, adică modul în care lucrează algoritmii care decid conținutul pe care-l vedem online, vom avea exact de ce am fost țintiți de o anumită reclamă, iar marile platforme vor trebui să treacă prin evaluări de risc, să dea acces mai larg cercetătorilor care vor să „se uite sub capota” sistemului. Mai multe despre acestea am mai scris aici și aici.

Ca paranteză: Recent am citit o carte, Network Propaganda, care trasează foarte științific parcursul dezinformării din anii 2016-2018 în SUA. Deși autorii nu sunt de acord că DOAR rețelele sociale au influențat alegerile americane (fiind foarte convingători în argumentul lor), ei cer acces mai puțin restricționat la datele de utilizare pe care le posedă rețelele sociale pentru a putea cerceta mai îndeaproape efectele acestora. Și au făcut această cerere încă din 2018. La americani încă nu s-a întâmplat asta.

  • (Digital Governance Act) a fost adoptată propunerea de regulament privind guvernanța datelor. Datele sunt un element semnificativ în pregătirea sistemelor de inteligență artificială, spre exemplu. Te pot ajuta să cunoști mai bine cetățenii și să iei decizii mai bune. Dar ce te faci când toate datele din sectoarele public și privat sunt despărțite de ziduri sau sunt „stocate” în așa-numitele „silozuri”? Mai pe scurt, fiecare cu datele lui. Regulamentul își propune să ușureze circulația datelor, dar să respecte confidențialitatea și drepturile subiecților de date (adică ale noastre), așa că ne trezi în viitorul apropiat cu cereri prin care ni se cere acordul să ne distribuim datele anonimizate pentru dezvoltarea de produse noi. Nu e un lucru rău, dar avem nevoie de cetățeni informați care să știe cum și de ce se întâmplă asta și nu avem nevoie de paranoia și dezinformări aici. Am scris mai în detaliu despre acest regulament aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat Declarația Europeană a Drepturilor și Principiilor Digitale. Acest document ar trebui să stea la baza oricărei inițiative de politică publică la nivel național și pornește de la cinci puncte principale: transformare digitală centrată pe oameni, solidaritate și incluziune, libertate de alegere, participarea la spațiul public digital și siguranță, securitate și capacitate de acțiune. O puteți citi aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat, cu greu, programul de guvernanță a Deceniului Digital cu responsabilitățile pentru realizarea țintelor pentru 2030. Mai pe scurt: cum vor colabora instituțiile europene cu statele membre și cum le va impinge aceasta de la spate să lucreze și să raporteze ce au făcut pentru atingerea țintelor europene, cum ar fi 100% servicii publice digitale, până în anul 2030. Zic cu greu, pentru că statele membre n-au vrut să accepte un mecanism propus de Comisia Europeană prin care aceasta putea să ceară explicații și măsuri corective dacă statele membre nu-și fac treaba ca lumea. Deci, a înviat convergența. De data asta digitală.
  • Comisia a lansat câteva propuneri de regulamente cel puțin interesante. Chips Act se numără printre ele, un efort european pentru a stimula producția internă de chipuri, chestiile alea micuțe care stau la baza oricărui dispozitiv electronic, de la laptop până la mașina de spălat vase sau mașină. Interoperable Europe Act este altă propunere interesantă care va fi în negocieri începând cu acest an, pentru că-și asumă să creeze obligații de gândire a unor servicii publice direct interoperabile cu nivelul european încă de la crearea acestora.
  • lansarea platformei pentru evaluarea competențelor digitale. Încercați-o, e foarte OK!
  • multe plângeri și multe amenzi pentru companiile BigTech în ceea ce privește acordarea consimțământului colectării datelor personale. Printre cele mai importante se numără apariția formularului de consimțământ cu ACCEPTĂ și RESPINGE cookies pentru platformele mari, cum ar fi Google. Detalii aici.

De ce sunt acestea lucruri bune? În primul rând, sunt lucruri bune pentru nivelul european. Majoritatea legislației propuse mai nou pe transformare digitală este sub formă de regulament, adică aplicabil direct, semn că avem de-a face cu mai multă integrare europeană pe acest palier al politicilor digitale. În același timp, asta înseamnă că statele membre negociază mai mult timp pe o propunere de regulament pentru că se aplică direct și nu mai au așa mare masă de manevră să personalizeze în legislația națională. Asta mai înseamnă că se diluează prevederile ca să convină tuturor, în virtutea obținerii celui mai mic numitor comun.

În al doilea rând, regăsim aspecte care țintesc direct nivelul cetățenesc. Drepturi în spațiul online, mai multă acțiune statală către avansul tehnologiei digitale prin implementarea programelor naționale de redresare de reziliență și asumarea efortului comun european pentru îmbunătățirea vieții europenilor.

Finally, e vorba de acea viziune europeană privind transformarea digitală, principalul lucru care poate face diferența la nivel internațional. Exportul de valori și reguli pentru spațiul online. Influența regulilor europene la nivel internațional. Americanii se uită cu jind, așa cum am mai scris.

 

Ce nu a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Again, sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • Cu cât avansează aplicarea GDPR, cu atât ne dăm seama că poate regimul de aplicare nu funcționează chiar OK. Speța interesantă e a autorității irlandeze, care e vioara întâi în verificarea respectării GDPR în cadrul marilor platforme cu sediul european în Irlanda. Adesea această autoritate pare că ține isonul companiilor în unele decizii pe care le ia. Exemplu aici sau aici.
  • Diluarea unor propuneri de regulamente ca urmare a lipsei de consens cu privire la viziunea pentru economia digitală, așa cum am descris mai sus.
  • Întârzierea realizării planurilor naționale pentru convergența digitală, adică mai exact ce vor face statele membre pentru atingerea țintelor Busolei Digitale. Asta a fost ca urmare a lipsei de consens dintre state despre cum să funcționeze mecanismul de guvernanță.
  • Propunerea de legislație de stabilire a normelor de prevenire și combatere a abuzului sexual asupra copiilor. Are aplicare atât offline, cât și online, dar organizațiile pentru drepturile digitale au ridicat semnale de alarmă cu privire la faptul că regulamentul poate permite supravegherea extinsă a comunicațiilor online ale cetățenilor pentru scanarea după astfel de conținut ilegal. Mai multe detalii aici.

Nivelul național

Ce a mers bine la nivel național?

Pff, nici nu știu cum să le încep aici. Multe lucruri noi au fost făcute, discutate, aprobate, dar deocamdată nimic în directă implementare. Multe lansări, programe-pilot. Pare că anul 2022 a fost un an al aprobărilor, sper ca 2023 să fie anul implementărilor. Nu mai zic despre adoptarea unor legi și strategii doar pentru a bifa jaloane și ținte PNRR, dar care s-au realizat cu puțină dezbatere publică în acest sens. Oh, wait, suntem la lucruri bune. Listă non-exhaustivă:

  • (asta e și cu bătaie europeană și locală) aprobarea programelor operaționale, în special POCIDIF și POR-uri pe fiecare regiune în parte. Acestea din urmă vor fi gestionate la nivel regional și vor conține măsuri pentru digitalizarea sistemului public (unele zic digitalizare, altele zic transformare digitală), pentru smart city, iar POCIDIF țintește lucruri cu bătaie națională, cum ar fi operaționalizarea unui centru de excelență privind inteligența artificială. Mai multe am enumerat aici. Gârla de bani deja îşi arată faţa urâtă. Vom avea de lucru în anii următori pentru a urmări risipa de bani pe tehnologie care n-a adus nimic bun în plus.
  • realizarea evaluării competențelor digitale ale funcționarilor publici. Da, s-a făcut! Rezultatele nu le știm, sau nu vor să le știm deocamdată, dar bănuiesc că ar putea fi trecute la „ce nu a mers bine”.
  • legea privind interoperabilitatea și cloud-ul guvernamental. Le trec împreună că sunt gândite ca un pachet. Acestea sunt exemple de lucruri care, dacă se execută bine, vor sta la baza transformării serviciilor publice de la noi. Cu două condiții: funcționarii să fie instruiți și responsabilizați să înțeleagă și să aplice (aceia testați anul trecut ale căror rezultate nu le cunoaștem). Facem lucruri pe care alte state le-au făcut în urmă cu 5-6-7 ani.
  • apropo de asta, legea care interzice solicitarea de copii, taxarea xeroxului și alte cele. Trist că ne trebuie o lege pentru așa ceva.
  • ITU-PP, care a avut loc în București în toamna anului 2022. Despre asta nu am scris la momentul acela, dar o astfel de conferință a unei organizații internaționale cu bătaie mondială a adus vizibilitate României în ceea ce privește tehnologia digitală, cu accent pe telecomunicații. Context: ITU = Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, e o organizație unde statele cad de acord cu privire la unele standarde de telecomunicații pentru beneficiul tuturor. De exemplu, standardul JPEG pentru imagini digitale a fost agreat în cadrul ITU la începutul anilor 90.
  • caravana digitalizării. O idee bună, zic. Să mergi la firul ierbii să le explici acolo în mediul lor ce și cum se poate face. Deocamdată, în sistem de pilot
  • lansarea apelului PNRR pentru digitalizarea IMM-urilor. Proiectele se pot depune inclusiv în 2023, condițiile sunt OK sau ciudate, în funcție de cum te uiți la ele. Dacă am înțeles corect, ți se cere certificarea unui auditor IT pentru creșterea scorului de intensitate digitală pentru compania ta. Iar acel auditor IT trebuie să vină dintr-o listă aprobată de ADR, iar lista aceea e destul de scurtă. Iar scorul de intensitate digitală presupune atât investiții, cum ar fi achiziția de platforme de tip ERP sau dezvoltarea unui site sau a prezenței pe social media. Ok, presupune și integrarea de soluții de inteligență artificială. Dar, având în vedere scorul extrem de scăzut al integrării tehnologiilor digitale în companiile românești, o astfel de cerință pare cel puțin deplasată. Cu un astfel de rezultat ambivalent, să trecem și la ce nu a mers bine. Multe și aici.

Ce nu a mers bine la nivel național și local?

Ok, de unde începem? Ordinea e total aleatorie și lista non-exhaustivă:

  • apelul pentru digitalizarea universităților prin fonduri PNRR – lansat, trimis proiecte, decis proiecte în mai puțin de o lună. A fost bine că acest apel a cerut strategii de digitalizare ale universităților, dar pe care unele universități nu le avuseseră și le-au făcut așa de repede- înainte. Am scris despre asta aici. Nu e totuși cam puțin timp la dispoziție să pui pe hârtie un astfel de proiect mare și strategic pentru orice universitate?
  • ping-pong-ul instituțional care afectează mersul transformării digitale. Nu avem o clară prioritizare a acestui domeniu, o susținere la nivel înalt și o „împingere” a acestui domeniu. Să ne înțelegem, exemplele europene ne arată că transformarea digitală funcționează atunci când se află aproape de centrul puterii. Cu atât mai valabil în România, unde distanța față de putere, conform indexului lui Hofstede, ne arată că prețuim centralizarea puterii și acceptăm structurile ierarhice și lucrăm bine în astfel de condiții.
  • Legea privind securitatea și apărarea cibernetică a României. Consultare publică formală, dezinformare combătută cu ajutorul SRI, care dezinformare devine amenințare la adresa securității României, și alte prevederi cel puțin discutabile. Context aici.
  • cvasi-inexistența Consiliului Național pentru Transformare Digitală, un organism consultativ care ar trebui să fie foarte prezent și implicat. Cu un număr de aproximativ 300 de membri, conform ADR, a fost relansat anul trecut, dar fără prea multă activitate publică. Ca urmare, pe pagina acestuia, la secțiunea evenimente scrie așa: There are no upcoming evenimente.

 

Ce-am avut de învățat pentru anul 2023

Pe de altă parte, there are upcoming evenimente în ceea ce privește transformarea digitală pe anul 2023. Urmează să ne uităm și către anul viitor, dar trebuie să recapitulăm lecțiile anului 2022 și să începem de la ele acest blank slate:

  • una e ce scrii pe hârtie, alta poate fi în implementare. Degeaba îndeplinim jaloane, dacă aceste rezultate sunt contestate de către cei care se pricep și de către societatea civilă (vezi cloudul guvernamental, legea privind securitatea cibernetică)
  • avem bani gârlă pentru nivelul național și european, dar să nu uităm de mult-iubita convergență. Modul în care cheltuim banii din fondurile europene și din PNRR trebuie să justifice atingerea țintelor de țară pentru Deceniul Digital.
  • Și pentru UE, 2023 pare că e an decisiv pentru implementare. Vor veni în față prevederile DSA și DMA, iar statele membre trebuie să se pregătească pentru că vor avea responsabilități naționale, cum ar fi reprezentanți în organismul european pentru servicii digitale, care încă nu au fost numiți 🙂 Să nu uităm și despre guvernanța datelor, despre care nu s-a scris aproape nimic în spațiul public. Să ne pregătim pentru cetățeni dezorientați de cererile de distribuire a datelor.

 

Image by pch.vector on Freepik
CiteșteSalvează

Un manifest pentru orașul inteligent

In Orașe, România
De Mirela Marcut
6 minute

Acum 3 săptămâni, sărbătoream 2 ani de Digital Policy cu o serie de replici care „m-au încurajat” de-a lungul celor 2 ani să continuu. Una din ele pe care am auzit-o chiar cel mai mult ține foarte mult despre comportamentul și atenția sau lipsa de atenție pe care o avem în online: „Da, am văzut că ai scris ceva pe net…cam lung”. A doua replică pe care o aud chiar des: „cam mică nișă ți-ai găsit”. Cele două replici invariabil duc la acest meme:

Factz Facts GIFfrom Factz GIFs

Ei, iată că am scris iarăși ceva lung și așa de o nișă mai mică (să trăiți, galeria!). Azi vreau să vorbesc despre Manifest pentru Orașul Inteligent, la care am lucrat din greu anul acesta la sugestia prietenilor de la UrbanizeHub. La ce te ajută?

  • ca lider local – îți poți seta câteva principii directoare pentru ceea ce vrei să finanțezi cu fonduri europene pentru orașul tău – în materie de tehnologie
  • ca cetățean – poți urmări logica inițiativelor de smart city din orașul tău și poți să-i tragi de mânecă pe liderii locali dacă nu gândesc și implementează proiecte cu adevărat impact pentru tine
Am prezentat Manifestul pentru Orașul Inteligent la super-aniversarea de 5 ani de UrbanizeHub, care a avut loc pe 14 decembrie în București. Puteți regăsi înregistrarea prezentării aici, iar înregistrarea întregului eveniment este disponibilă aici.

Ce am gândit

Totul a pornit de la viziunea pe care DigitalPolicy și UrbanizeHub o au în comun. Ei zic orașe pentru oameni, DigitalPolicy zice politici digitale locale centrate pe oameni. Potato – Potato, cum zice americanul. Ei zic că oamenii trebuie să contureze orașe pentru oameni, DigitalPolicy remarcă faptul că adesea povestea orașului inteligent este despre tehnologie și nu este despre oameni. Cum anume? Păi, cu poza asta folosită ca titlu de exemplu:

În prim plan, tehnologia. În plan foarte pierdut în josul imaginii – oamenii. Ceva nu e în regulă cu imaginea asta și trebuie intervenit. Aici intervine Manifestul pentru Orașul Inteligent – am încercat să aducem laolaltă atât experiențe, bune practici, cât și oportunități de finanțare prin fondurile europene sau chiar soluții deja implementate la nivel național și internațional. De ce? Scopul a fost să facem din Manifest un „one stop shop” pentru comunitățile urbane inteligente la nivel de inspirație, idei și oportunități.

Ce a ieșit

În primul rând, a ieșit un manifest, definit ca o declarație prin care o entitate își face cunoscută în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc. O altă definiție arată că manifestul este un text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. Manifestul nostru nu e unul politic, desigur. Dar este gândit și pentru a-l răspândi și a determina acțiuni imediate. De ce? Pentru că, așa cum arată și Manifestul, există destulă inspirație, destule idei și surse de finanțare pentru a pune în aplicare crezul nostru. Manifestul are patru părți principale. Să le luăm pe rând.

Manifestul propriu-zis

Cele opt principii stau la baza orașului inteligent pentru oameni.

Sursă: elaborare proprie

Expertiză

Am chestionat 12 experți din domenii conexe și complementare politicilor publice – din sectorul public, din consultanță, mediul academic, inovare și business.

Sursă: elaborare proprie pe baza informațiilor din chestionarele adresate experților

Surse de finanțare

Aici a fost mai complicat decât mă așteptam. Ce a ieșit este o colecție de idei de finanțare din fondurile europene pentru orașe inteligente, de la PNRR la POR pe fiecare regiune de dezvoltare în parte. Această secțiune a suferit diverse modificări, având în vedere că majoritatea programelor consultate se afla încă în negociere cu Comisia Europeană și a fost necesar să intervenim constant pentru updates. De altfel, Manifestul se sincronizează aproape perfect cu lansarea tuturor programelor operaționale regionale care a avut loc în noiembrie-decembrie și vine cu un limbaj simplu de înțeles pentru administrația locală în ceea ce privește posibilitățile de finanțare și cerințele de eligibilitate.

Sursă: elaborare proprie

Inspirație

Degeaba vii cu surse de finanțare, dacă nu te poți inspira să vezi ce au mai făcut alții, astfel că manifestul se încheie cu o serie de proiecte-inspirație din România și Europa, pe fiecare din cele 9 domenii tematice pe care le-am identificat în analiza surselor de finanțare. Simple, dar complexe, cum este ideea relativ simplă de a reintroduce tramvaiul în Reșița. Complexe, care simplifică viața administrației publice, cum sunt platforma de date pentru oraș sau rețeaua LoRaWAN pentru colectarea de date. Proiectele de tip inspirație arată că, oricât de complicat ar putea părea limbajul birocratic specific proiectelor europene și oricât de atrăgătoare sunt finanțările de dragul finanțărilor, proiectele cele mai bune sunt cele mai utile pentru comunitate.

Manifestul pentru orașul inteligent este disponibil aici. Am demonstrat, deci, că în alte locuri și în alte contexte, nișa asta chiar nu e mică, e chiar mare. O demonstrează și deschiderea experților pentru a da input pentru administrațiile publice și multitudinea de surse de finanțare disponibile (și nici nu am cuprins alte tipuri de fonduri la nivel european!).

În loc de final...

Am muncit la acest manifest aproape un an întreg. Munca de coordonare, de citire și explicare a oportunităților de finanțare sau selecție a surselor de inspirație n-a fost chiar ușoară. Iar acum scriu acest articol cu ajutorul lui Notion, un program de management de proiecte, care tocmai azi mi-a dat dreptul să utilizez noul său asistent AI. Așa că, în loc de final, îl las pe Notion AI să îmi ia locul și să rămân cu o întrebare: oare putea Notion AI să producă ceva similar sau mai bun decât Manifestul pentru orașul inteligent?

Cinci motive pentru care Orașele Inteligente trebuie să fie centrate pe oameni

  1. Orașele inteligente îmbunătățesc calitatea vieții prin oferirea unor servicii și soluții digitale care să faciliteze accesul la informații și activități. Acestea trebuie să fie concepute în primul rând pentru a servi intereselor și nevoilor cetățenilor și abia apoi să îmbunătățească eficiența administrativă.
  2. Orașele inteligente trebuie să fie deschise către cetățeni și trebuie să le ofere posibilitatea să își exprime opiniile și să participe la procesul de luare a deciziilor. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul tehnologiilor de votare electronică și prin implicarea cetățenilor în dezbateri și consultări publice.
  3. Orașele inteligente trebuie să ofere cetățenilor un acces echitabil la informații și servicii, indiferent de statutul social, etnic, economic sau de locație. Acest lucru poate fi realizat prin soluții de e-guvernare, prin intermediul cărora toți cetățenii pot avea acces la informații și servicii, inclusiv la educație și sănătate.
  4. Orașele inteligente trebuie să fie sigure, mai ales în ceea ce privește protecția datelor personale și utilizarea lor în mod echitabil. Pentru aceasta, trebuie adoptate măsuri de securitate și se impune respectarea principiilor GDPR.
  5. Orașele inteligente trebuie să fie sustenabile și să reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător prin implementarea de soluții de eficiență energetică și utilizarea de energii regenerabile. Acest lucru va contribui la reducerea emisiilor de carbon și la crearea unui mediu mai sănătos pentru cetățeni.

 

CiteșteSalvează

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter