CategorieRomânia

Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România

Două studii apărute la câteva zile unul de altul par a arăta o nouă preocupare a instituțiilor europene (au fost cerute de Comisie și Parlament, respectiv), anume transformarea digitală și efectele sale sociale. O preocupare care n-a mai fost în prim plan în ultimii ani, ocupați cu accentul pe aspectele economice de finalizare a pieței unice digitale și accentul pe reglementarea spațiului digital și inteligența artificială.

Dar până acolo, nu trebuie să uităm că nu toți suntem pe net, nu toți știm să ne folosim de tehnologie la adevărata sa capacitate, nu toți putem lucra cu tehnologia și mare parte din motivele pentru care suntem aici vin din disparități socio-economice. Mai mult, unii dintre noi stăm în slujbe care sunt supuse riscului automatizării, iar asta nu face decât să adauge la aceste probleme cunoscute sub numele de diviziune digitală/digital divide. Aceste aspecte sunt subiectul acestor două studii.

Acestea se uită la întreaga Uniune Europeană și analizează și performanțele statelor membre. De aici a venit întrebarea: Cum arată România? Ne arătăm durerea? Impactul social al digitalizării în România nu este foarte evident în discursurile publice.

Cine ce a scris?

Cine ce a scris? Primul studiu e cerut de Comisie și se numește Study on poverty and income inequality in the context of the digital transformation și se uită la piața muncii, competențele digitale ale populației și aspecte legate de protecția socială, încercând să înțeleagă dacă statele membre au capacitatea și politicile publice pentru nu lăsa oamenii pe dinafară în era automatizării și transformării digitale. Al doilea e cerut de Parlament și se numește Implications of digital transformation on different social groups și se uită la impactul digitalizării asupra grupurilor sociale vulnerabile – de la persoane cu dizabilități la persoane care locuiesc în zone rurale sau izolate.

Unde apare România în aceste studii? Cum arată România transformării digitale? Este ea corectă cu grupurile vulnerabile? Păi, arată cam ca în acest meme intitulat Hide the pain Harold:

Impactul social al digitalizării în România. Piața muncii

  • Producția (19,9%), comerțul (17%) și agricultura (10,8%) sunt sectoarele economice cu cele mai mari rate de angajare în 2022. Dintre toate acestea, sectorul agriculturii va pierde angajați până în 2035 (o estimare de -4,4% până în 2035)
  • Serviciile IT, serviciile profesionale și furnizare de energie sunt sectoarele economice cu cel mai mare număr de specialiști IT angajați (considerat de studiu ca un indicator relevant al transformării digitale a unei întreprinderi)
  • Cum se compară gradul de transformare digitală cu rata de angajare și perspectivele de angajare pe viitor? sectorul producției – locul 6 la transformare digitală – are o rată de creștere estimată de 1,2% până în 2035, cu o proiecție de rată de angajare de 23,6%. până atunci. Serviciile IT ar ajunge la 3,8%, iar cea serviciile profesionale ar avea cea mai mare rată de creștere anuală de 5,0%, ajungând la 5,6% din rata de angajare. Având în vedere poziția în clasamentul de transformare digitală și rata de creștere, putem să deducem că vor rămâne în acest top. În general, se identifică o corelare pozitivă între nivelul de transformare digitală (prin specialiști IT) și rata anuală estimată de creștere la nivel de angajați
  • Producția e cel mai interesant sector pentru că aici pot interveni și automatizarea și robotizarea, ceea ce ar putea reduce ratele de angajare, dar datele din acest studiu sunt că România are o “densitate a roboților” mult mai scăzută decât media europeană, deși recuperează decalajul (cf. Industrial and Service Robots, date citate din studiul CEPS)
  • Dacă ne uităm la slujbe – cele din domeniul manufacturii și al comerțului – operatori și meseriașii și cei din vânzări sunt cei mai expuși automatizării, conform Cedefop. Adică acele sectoare cu cea mai mare rată de angajare. Desigur, nu toți operatorii vor fi înlocuiți și nu tot sectorul de productie e format din operatori, așa cum se vede în imaginea de mai jos. Dar e o tendință de urmărit. De asemenea, acest studiu prezintă date dinainte de era Chat-GPT, deci se pot schimba aceste procente și sectoare.

Impactul social al digitalizării în România. Protecția socială.

Studiile pornesc de la premisa că statele cu sisteme de protecție socială cuprinzătoare pot fi poziționate mai bine pentru a face față unui impact negativ al transformării digitale asupra cetățenilor

  • din start, România are “dezavantaje semnificative” în domeniul protecției sociale – a doua ce mai mare rată a populației la risc de sărăcie după prestații sociale, rata de beneficii acordate pentru populația la risc de sărăcie înainte de prestații sociale este 7,4% (procentul indivizilor capabili de muncă și înainte de pensionare care primesc orice tip de beneficii sociale în afară de pensie sau ajutor de urmaș), impactul prestațiilor sociale asupra reducerii sărăciei este 17,9% – al doilea cel mai mic din UE.
  • domeniile în care este marcantă diviziunea digitală sunt comerțul electronic, internet banking și accesul la informație
  • la nivel de utilizare a tehnologiei în rândul persoanelor dezavantajate, avem următorul tablou:
    • 5% din vârstnici cumpără online (65-74 de ani) – 2022 – tot cele mai scăzute niveluri din UE
    • 12,32% din persoanele cu educație scăzută (creștere de la 1,55% în 2013) cumpără online
    • 4,28% din vârstnici utilizează internet banking, iar la persoanele cu grad scăzut de educație procentul e de 3%
    • 73% din persoanele șomere au folosit internetul cel putin o dată in 12 luni

Deci, cum rămâne cu România?

  • Suntem o țară a contrastelor sociale care se reproduc și în mediul online. Mai adăugăm aici și că suntem pe ultimul loc în toate clasamentele europene și rezultă că avem nevoie de intervenții țintite pentru a readuce aceste contraste. Soluția până acum: bibliotecile – centre de competențe digitale? Bun, cum funcționează bibliotecile în mediul rural față de mediul urban? Câte biblioteci din orașele mici pot deveni cu adevărat? Există resurse pentru a ține aceste centre funcționale? Mai departe, cum ții un curs de competențe digitale unor persoane șomere? E același curs ca întotdeauna? Aici avem nevoie de un cadru de competențe digitale, la care am înțeles că se lucrează.
  • Sistemul de protecție socială nu oferă premisele pentru reducerea acestor disparități, iar o intervenție singulară de tip “hai să-i trecem printr-un curs de competențe digitale” nu rezolvă problema. Iar o strategie de incluziune digitală nu avem.
  • Dar cu automatizarea cum facem? studiul CEPS privind piața muncii și inegalitatea în termen de venit ne arată o imagine a pieței muncii în România angrenată în sectoare unde transformarea digitală încă nu a ajuns complet (producția) sau unde vom pierde angajați ca urmare a automatizării (comerț, vânzări, agricultură). Desigur, trebuie să menționăm că indicatorul folosit pentru transformarea digitală (numărul de specialiști IT angajați) este imperfect.

Înapoi în viitor? Cum digitalizăm IMM-urile în România

Anul e 2027. Suntem în viitorul pe care UE ni l-a făgăduit. 90% din IMM-urile românești au intensitate digitală de bază, 75% din companii utilizează cloud/AI/Big Data. Alegerile pe care le-am făcut la începutul deceniului 20 au dat roade. Efectele economice se văd, productivitatea e ridicată, totul e roz. Or is it?

Să ne întoarcem la deciziile pe care le-am luat la începutul deceniului 20 ai secolului XXI. Cum anume stimulăm întreprinderile să adopte tehnologii în activitatea lor? Ce finanțăm în acest sens? Cum măsurăm adoptarea tehnologiilor la nivel de întreprinderi? Despre asta e vorba în această analiză. Ne uităm la:

  • Ce finanțări sunt disponibile pentru digitalizare IMM-uri?
  • Cum digitalizam IMM-urile in Romania?
  • Ce urmărește România cu aceste finanțări? Se aliniază asta cu ce ne cere UE?

Dacă n-ai chef să citești până la capăt, uite principalele idei:

  • toate programele regionale au oportunități de finanțare pentru digitalizarea IMM-urilor, pe lângă oportunitățile prin PNRR
  • întreprinderile trebuie să bifeze o listă de 12 elemente care definesc intensitatea digitală
  • la fel ca tehnologia, intensitatea digitală evoluează, deci, chiar și Eurostat spune că posibilitatea de a urmări evoluția în timp a indicatorului e limitată.
  • programele cu finanțare europeană măsoară diferit intensitatea digitală – indicator-cheie care monitorizează digitalizarea întreprinderilor – pentru că folosesc versiuni diferite ale acestui indicator
  • cheltuielile eligibile din programele analizate permit achiziția unei varietății de tehnologii care se leagă indirect de intensitatea digitală cerută, dar accentul cade pe bifarea indicatorilor și nu neapărat pe îmbunătățirea proceselor interne
  • la nivelul a patru dintre cele 8 regiuni de dezvoltare, ghidurile de finanțare folosesc versiunea din 2018 a indicatorului de intensitate digitală
  • programele de digitalizare prin PNRR măsoară intensitatea digitală diferit față de programele regionale – dar folosesc varianta din 2021

Ce finanțări sunt disponibile pentru digitalizare IMM-uri?

Toate programele operaționale au oportunități pentru digitalizarea IMM-urilor., la care mai adăugăm și oportunitatea dată de PNRR. Mici diferențe apar între regiuni referitor la organizarea și gândirea apelurilor:

Cum digitalizam IMM-urile in Romania

Și acum vine dilema: ok, dăm bani, dar pentru ce? Aici intervine intensitatea digitală, o scară de măsurare drăguță venită de la Comisia Europeană și Eurostat care oferă o privire de ansamblu asupra utilizării tehnologiei într-o companie. Deci, finanțarea acoperă achiziție de tehnologie care să contribuie la bifarea indicatorilor aferenți intensității digitale. Bun, și care or fi indicatorii? Păi, depinde de an și aici cităm din Eurostat: indicatorul este unul compus, fiind derivat din chestionarul european cu privire la utilizarea TIC și comerțul electronic în cadrul întreprinderilor. Compoziția acestuia variază, în funcție de întrebările din chestionar. Compararea acestui indicator în timp este astfel limitată”. Deci, indicatorul evolulează aproape anual, ținând pasul cu tehnologia. Actualmente, scara de intensitate digitală pentru anul 2023 arată astfel:

Sursă: Eurostat
Finanțările europene pentru digitalizarea IMM-urilor funcționează deci pe baza acestui indicator, întreprinderile trebuind să bifeze cât mai multe din cele 12 elemente cu ajutorul achizițiilor de tehnologie prin proiect. De regulă, finanțatorii cer obținerea a minim 6-7 elemente din cele 12 pentru a atinge un nivel de bază de intensitate digitală. Cu cât mai multe elemente bifezi, cu atât ai dreptul la mai multă finanțare. Acum să vedem ce anume trebuie să urmărească firmele românești care achiziționează tehnologie pentru creșterea intensității digitale, conform finanțărilor disponibile:

  • POR Centru – varianta din 2018 de intensitate digitală
  • POR NV – varianta din 2018 de intensitate digitală
  • POR Vest – varianta din 2018 de intensitate digitală
  • POR NE – varianta din 2018 de intensitate digitală
  • POR SE – nu avem informații specifice despre apel
  • POR Sud-Muntenia – nu este un apel distinct pe digitalizare, iar apelul disponibil care integrează digitalizarea nu vorbește despre intensitate digitală
  • POR Sud Vest Oltenia – varianta din 2021 de intensitate digitală
  • POR București Ilfov – nu avem informații specifice, știm doar că se vizează și intensitatea digitală ridicată a întreprinderilor (deci cel puțin 9 din 12). Nu știm totuși ce variantă de intensitate se va alege
  • PNRR – varianta din 2021 de intensitate digitală

Să vedem cum arată asta în practică. Ce însemna intensitate digitală pentru anul 2018, respectiv pentru 2021?

Ce diferențe sunt?
  • elemente legate de procesele interne ale întreprinderii apar mai târziu, în varianta din 2021: ERP, CRM, AI
  • varianta din 2018 era bazată foarte mult pe web – 2 elemente legate de pagini web, două de comerț electronic
  • în 2021 – apar mai multe elemente legate de social media

Cea mai importantă diferență este că….păi, nu se potrivește cu actuala definiție a intensității digitale de mai sus de la nivelul anului 2023. Într-adevăr, varianta din 2021 se apropie mai mult de ceea ce urmărește acum Uniunea Europeană. Oricum, simplul fapt că acest indicator evoluează ne arată că nu putem să condiționăm prea mult adoptarea tehnologiei în mediul privat de bifarea unei liste de tehnologii achiziționate.

Deci, cum vor arăta întreprinderile românești digitalizate cu ajutorul acestor fonduri? Păi, majoritatea fondurilor disponibile, așa cum arată ghidurile acum, vor urmări indicatori care nu se aliniază foarte bine cu trendul tehnologiei:

  • cu accent pe achiziții de dispozitive mobile pentru angajați, pagina web și e-commerce, care nu este dublat în mod direct de exploatarea unor tehnologii pentru îmbunătățirea proceselor interne, cum ar fi ERP sau CRM
  • fără accent pe dezvoltarea unui model de business digital, care să colecteze date cu ajutorul programelor de tip CRM și ERP și care să le analizeze pentru a lua decizii mai bune
  • fără accent pe inteligența artificială

Informație importantă aici: într-adevăr, ghidurile consultate prevăd o listă de cheltuieli eligibile care permit achiziția de tehnologii de genul acesta – AI, CRM sau ERP etc. Dar legătura cu acești indicatori este indirectă și nu stimulează neapărat întreprinderile să își adapteze modelul de business și să-și îmbunătățească procesele interne. Accentul rămâne pe bifarea acestor indicatori, o condiționalitate a programelor de finanțare.

Ce urmărim cu intensitatea asta digitală?

În primul rând, intensitatea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii este o țintă semnificativă pentru măsurarea progresului României la nivelul societății și economiei digitale. Ne-o cere Uniunea Europeană. Mai precis, la nivelul anului 2030, 90% din IMM-uri vor avea un nivel de intensitate digitală cel puțin de bază (6/12 tehnologii). Dar problema e că nu știm cum va arăta această intensitate digitală la nivelul anului 2030 pentru că indicatorul evoluează odată cu tehnologia. Iar monitorizările sunt diferite la nivel regional, pare-se.

În al doilea rând, intensitatea digitală este o modalitate de a măsura digitalizarea IMM-urilor, care la rândul ei ar trebui să aducă beneficii socio-economice pentru regiuni. Cheia e aici legată de modalitatea în care sunt folosite aceste tehnologii odată ce sunt achiziționate și modul lor de exploatare. Achiziția nu trebuie să rămână un scop în sine, dar accentul pe bifarea indicatorilor și așa invechiți în unele cazuri și a rezultatelor cerute de finanțator poate să ducă în direcția asta.

Mai există și alte moduri de a măsura digitalizarea IMM-urilor? Mai poți urmări gradul de maturitate digitală, o altă unealtă pusă la dispoziție de către UE pentru IMM-uri prin intermediul centrelor de inovare digitală. Acest indicator se uită mai adânc la procesele interne, aspecte legate de management și pregătirea angajaților sau chiar angajamentul către sustenabilitate în utilizarea tehnologiei.

Câteva recomandări de final…

  • pentru întreprinderi interesate de aceste apeluri: apelați la o analiză consistentă înainte de a alege și a scrie proiectele pentru digitalizare. Analiza trebuie să vizeze nu doar lista echipamentelor care se recomandă, dar a beneficiilor pe care le aduc pentru funcționarea întreprinderii. Aici mergem deja către transformare digitală și nu ne limităm la a digitaliza unele procese deja existente.
  • pentru întreprinderi interesate de apeluri: gândiți-vă și la maturitatea digitală, o analiză mai deep pentru regândirea modelului de business bazat pe date și care vă poate ajuta să inovați.
  • pentru policy-makers: corelați intensitatea digitală la nivel național pentru a asigura acele puncte în plus pe care le vrem cu toți în Indexul Societății și Economiei Digitale.
  • pentru policy-makers: o altă variantă de susținere a IMM-urilor este kitul digital, element care asigură uniformitate în tehnologiile pe care acestea le folosesc în afacerea lor. Spania face asta, de exemplu.

 

De la roz cu picățele la realitate. 10 moduri prin care putem îmbunătăți strategia IA

Ce este și cu ce se mănâncă strategia națională privind inteligența artificială

Scopul acestei strategii este să contribuie la transformarea digitală a țării și să se alinieze la viziunea și valorile Uniunii Europene privind IA. Strategia încearcă o acoperire destul de largă a inteligenței artificiale în România, vizând aproape toate fațetele vieții noastre în această țară. Înțelegem această abordare, având în vedere paginile în care strategia deplânge performanța României în materie de transformare digitală și rămânerea în urmă în ceea ce privește cercetarea și inovarea în general. 

Dar tocmai această abordare poate să se întoarcă împotriva implementării, având în direcțiile multiple care trebuie urmărite și numărul de instituții implicate în implementare și monitorizare. Nu zicem că ar trebui restrânsă implicarea instituțională, dar o structură de guvernanță robustă și bine pusă la punct poate duce la îndeplinire această strategie. Asta și încă mai multe se află mai jos în secțiunea „10 moduri prin care putem îmbunătăți strategia IA”.

Principalele aspecte ale documentului:

  1. Viziune, misiune și principii: Strategia prezintă o viziune asupra dezvoltării IA în România, precum și misiunea de a utiliza IA pentru beneficiul cetățenilor și economiei naționale. Principiile de pornire includ transparența, etica și securitatea datelor. Misiunea este: IA de încredere și excelență, motor de creștere economică și bunăstare socială în România.
  2. Obiective generale și specifice:
Tabelul nr.1 - Lista obiectivelor generale și specfice. Preluat din SN-IA, p. 73

Așa cum am menționat mai sus, putem vedea încercarea de a surprinde toate fațetele vieții societății și economiei românești în această strategie. De la educație la agricultură, cercetare și transport, IA ar trebui să fie peste tot. Totuși, ceva lipsește din această abordare: totul este roz cu picățele, iar abordarea bazată pe risc, exact abordarea pe care o are UE în recent aprobatul Act privind Inteligența Artificială și în Carta Albă privind IA, lipsește. Dovadă? Secțiunea cu privire la “impactul cu privire la drepturile fundamentale ale omului” din Nota de fundamentare care însoțește proiectul de Hotărâre de Guvern este completată astfel: “Nu este cazul”.

3. Rezultate așteptate și impact socio-economic:

Ideile de mai jos le-a extras Copilot:

  • Îmbunătățirea calității vieții prin soluții IA inovatoare.
  • Creșterea competitivității economice prin adoptarea IA.
  • Îmbunătățirea serviciilor publice și a administrației prin implementarea IA.
  • Promovarea inovării și a spiritului antreprenorial în domeniul IA.
  • Asigurarea securității și rezilienței sistemelor IA.

De aici intervin eu 🙂

În realitate, secțiunea de rezultate așteptate este destul de puțin dezvoltată, aducând în discuție doar elemente generale neadaptate cu adevărat măsurilor și obiectivelor. Pe scurt, nu vedem legătura directă dintre obiective și rezultate sau impact. Aici intervine iarăși “pictura în roz cu picățele” asupra impactului, pentru că toate cifrele și elementele date sunt pozitive. Nu vorbim de job displacement, de necesitatea transformării modelelor de business ale multor companii pentru a rămâne competitive, lucru iarăși greu de realizat fără un ghidaj bine pus la punct sau de intruziuni în drepturile fundamentale ale oamenilor.

În cartea “Power and Progress. Our Thousand-Year Struggle over Technology and Prosperity”, Acemoglu și Johnson (ambii profesori la MIT, deci nu sunt chiar “nime-n drum”) arată că această viziune pozitivă asupra tehnologiei vine cu inegalități și cu efecte nedorite. Depinde de noi ce alegeri facem cu privire la utilizarea tehnologiei. Mai mult, ei aduc argumente în favoarea unui cadru legal și instituțional care să ghideze utilizarea tehnologiei în așa fel încât progresul tehnologic să nu vină cu mai multe inegalități.

10 moduri prin care putem îmbunătăți Strategia privind IA

Imagine generată cu ajutorul Microsoft Designer

Ok bun, și ce facem acum? Păi, putem îmbunătăți strategia pentru a reflecta mai bine contextul socio-economic românesc și reglementările și discuțiile internaționale pe temă. Am inclus mai jos 10 moduri prin care strategia poate fi îmbunătățită. Am identificat cele 10 moduri pornind de la misiunea asumată a strategiei, de la alte exemple de strategii și de la necesitatea unei legături cu politicile europene și unei raportări la contextul românesc. Nu sunt singurele 10 moduri posibile, desigur. Sunt structurate pe câteva elemente principale:

Drepturi fundamentale

  1. Dezvoltarea conținutului strategiei cu aspecte legate de impactul inteligenței artificiale asupra drepturilor omului. Măsurile prevăzute, cum ar fi extinderea utilizării IA în diverse domenii socio-economice, de la transporturi la agricultură, au impact la nivelul autonomiei, libertății individuale și de expresie a cetățenilor. Strategia nu abordează aceste aspecte, decât ca fundamentare a acesteia pe anumite principii. De ce? Strategia vizează IA, o tehnologie cu profund impact asupra drepturilor fundamentale, lucru scos în evidență de politica digitală a Uniunii Europene, mai ales prin prisma Declarației privind Drepturile și Principiile Digitale, aprobată la nivelul UE în 2023. Mai mult, etica în inteligența artificială și grija față de respectarea drepturilor fundamentale este analizată și în raportul grupului consultativ al ONU cu privire la inteligența artificială.

Noi măsuri în linie cu contextul românesc și politicile europene

2. Includerea abordării bazate pe risc. Modificarea titlului OS1.2. din “Creșterea nivelului de înțelegere de bază a populației privind beneficiile, utilizarea și reglementarea tehnologiilor IA” în “Creșterea nivelului de înțelegere de bază a populației privind beneficiile, riscurile, utilizarea și reglementarea tehnologiilor IA” și integrarea de măsuri aferente conștientizării riscurilor. De ce? Această modificare este în concordanță cu abordarea europeană a IA bazată pe risc și echilibrează discursul cu privire la IA.

3. Ce zic românii despre IA? Includerea unei măsuri privind măsurarea percepției și nivelului de înțelegere a IA la nivelul populației ca punct de pornire pentru măsurile de instruire și informare a populației generale cu privire la inteligența artificială. De ce? OS 1.2 se intitulează “creșterea nivelului de înțelegere a populației”, dar acest lucru nu se poate realiza fără o măsurare inițială a nivelului de înțelegere și percepție asupra IA. Nivelul competențelor digitale din România se poate utiliza doar parțial ca “proxy”, având în vedere potențialul și riscurile inteligenței artificiale.

4. Sprijin pentru companiile mici. Includerea în interiorul OS5.2. Adoptarea și valorificarea tehnologiilor de IA în sectoare socio-economice prioritare a unei măsuri de sprijin pentru alinierea la prevederile Actului privind Inteligența Artificială pentru startup-uri și IMM-uri care dezvoltă produse IA. De ce? Actul privind Inteligența Artificială a fost adoptat de curând și prevede o serie de obligații legale în funcție de tipul de produse IA realizate și domeniul în care acestea se utilizează. Costurile cu privire la respectarea prevederilor acestui act variază în funcție de stakeholder implicat și domeniu, dar startupurile au nevoie de sprijin pentru a putea continua dezvoltarea produselor. O astfel de măsură de sprijin legal/financiar/organizațional completează măsurile privind realizarea de infrastructuri de testare și regulatory sandboxes (medii de testare a unor soluții noi al căror impact nu se cunoaște, iar companiile pot testa fără repercusiuni legale) sau de stimulare a inovației în IA.

5. Chat-GPT et co. Includerea unor măsuri privind informarea, integrarea și utilizarea aplicațiilor de tip GenAI în societate și economie, în special cu privire la impactul deepfakes și a “synthetic media” în societatea românească. De ce? Aspectele privind GenAI lipsesc din stategie, cu toate că acestea sunt deja utilizate la nivelul populației. GenAI a devenit una dintre cele mai facile tehnologii IA de utilizat și necesită o serie de măsuri țintite. Această măsură ar trebui coroborată cu proiectul de lege privind deepfake, aflat în proces decizional. Proiectul nu conține prevederi privind informarea populației.

6. Cum ajută IA mediul? Dezvoltarea măsurilor din Programul – Adoptarea și valorificarea IA în sectoarele mediu înconjurător și energie – pentru a include măsuri mai clare cu privire la utilizarea IA în sprijinul mediului înconjurător, mai ales pentru cercetarea în domeniul schimbărilor climatice, spre exemplu. De ce? Utilizarea IA nu trebuie să fie un scop în sine, ci un vehicul pentru rezolvarea unor probleme societale și economice, dincolo de creștere economică etc.

Guvernanță și implementare

7. Dezvoltarea cadrului de guvernanță a strategiei naționale prin:

    • operaționalizarea unei structuri de guvernanță care să nu se limiteze doar la un comitet interministerial,
    • explicitarea legăturii și a contribuției Comitetului Român pentru Inteligență Artificială, împreună cu toate componentele sale, și Comitetul interministerial,
    • implicarea societății civile în Comitetul Român pentru Inteligență artificială cu rol de monitorizare a efectelor inteligenței artificiale asupra societății și drepturilor fundamentale în particular (în momentul de față nu avem cunoștință de un grup de lucru format în acest sens, iar structura Comitetul pentru AI nu cere explicit creionarea unei astfel de inițiative)
    • realizarea unei legături dintre viitoarea instituție care va fi parte din structura de guvernanță a AI Act la nivel european și structura de guvernanță a strategiei naționale pentru inteligență artificială. Există deja o arhitectură a inițiativelor strategice privind IA în România, aprobată prin Memorandum în 2022, dar aceasta nu se leagă de Comitetul interministerial propus spre înființare.

De ce? Justificarea ține de caracterul orizontal pe care IA îl are pentru societate și economie, ce cere o structură de guvernanță cu viziune largă asupra schimbărilor prin care vor trece societatea și economia. Also, vezi mai sus ce am mai scris 🙂

8. Clarificarea referirilor cu privire la urmărirea indicatorilor de realizare imediată. Ca să putem urmări tot ce se întâmplă sub umbrela acestei strategii, avem nevoie să știm la ce vrem să ajungem. Pentru asta sunt indicatorii și țintele, care pot urmări măsuri pe termen scurt (indicatori de realizare) sau pe termen mai lung (de rezultat). Ei bine, indicatorii aceștia de urmărit pe termen scurt nu se regăsesc în textul strategiei. Deci, nu știm pașii mărunți care se vor face pentru a ajunge la ceea ce-și dorește strategia. Sau, în limbaj academic: Strategia cuprinde obiective generale cu indicatori de impact aferenți, obiective specifice cu indicatori de rezultat aferenți, dar indicatorii de realizare nu transpar în textul strategiei. De ce? Indicatorii de realizare imediată sunt menționați semnificativă a implementării și monitorizării strategiei, dar nu sunt descriși.

9. Dezvoltarea și asumarea unui buget mai conturat, coroborat cu un calendar general de implementare, pentru a corela direct obiectivele generale și specifice cu un posibil buget. Mai precis: asumarea deschiderii unor linii de finanțare pentru implementarea măsurilor și atingerea țintelor strategiei.

 

Imagine generată cu ajutorul Microsoft Designer

Impact

10. Impactul socio-economic al adoptării strategiei necesită o analiză profundă și mult mai extinsă decât ceea ce se prezintă în acest document. Nu regăsim analize de impact sau corelarea dintre obiectivele asumate și atingerea țintelor. Este nevoie să se integreze analize adaptate la specificul mediului românesc, unde nivelul de competențe digitale este cel mai scăzut din UE și unde integrarea tehnologiilor digitale în companii este la un nivel scăzut. De ce? Do I really have to say it? 🙂 Ok fie: Prezentarea contextului și analiza problemelor se află într-un contrast pregnant cu prezentarea rezultatelor și impactului. Această secțiune nu face legătura aproape deloc cu principalele probleme evidențiate în debutul strategiei. De asemenea, fără date și analize care să se refere exact la specificul socio-economic al României, prezentarea impactului socio-economic din strategie nu are cum să fie strict de natură pozitivă, așa cum este prezentat în strategie.

Concluzionând…

Era o replică într-un serial, de unde parafrazez: în momentul în care nu știi unde să mergi mai departe, te întorci, citești misiunea și ai răspunsul acolo. Misiunea strategiei începe cu: „IA de încredere și excelență”. Partea de excelență e acoperită, dar cea de încredere e cu adevărat acoperită în obiectivele și măsurile strategiei? Dar bunăstarea socială? Avem roz cu picățele. Mai avem nevoie de realitate.

Ce a mers bine și ce a mers prost în 2023? Ediția de #digital

Ce a mers bine și ce a mers prost în 2023? O scurtă postare de #yearinreview, varianta pe digitalizare. De ce? Păi, în pregătirea pentru această recapitulare, am citit să văd ce au mai scris ziarele pe acest subiect. În România, am găsit un mare nimic, iar în străinătate cam singura poveste a fost legată de inteligența artificială. Not that there’s anything wrong with that, cum ar zice Seinfeld, dar parcă s-au mai întâmplat și alte lucruri. Deci, să purcedem.

Ce a mers bine în UE?

A fost un an foarte foarte foarte încărcat, aș putea zice. Încărcat pentru că se încheie în curând mandatul actualei Comisii și au fost nenumărate propuneri legislative care au trebuit duse la bun sfârșit. Unele mai repede decât altele. Unele mai bine decât altele. Să le vedem, in no apparent order:

  • primele semne de funcționare pentru Digital Services Act și Digital Markets Act. Ce înseamnă asta? Comisia Europeană a desemnat primele companii cu influență semnificativă pe piețele digitale în cazul DMA- vezi mai jos. Ce înseamnă asta pentru noi? Printre altele, vom putea dezinstala aplicații care nu puteau fi dezinstalate până acuma. Nu ne vor mai putea urmări în afara platformei dacă nu consimțim asta (nu uitați să nu mai apăsați “Accept all”)
Sursă: Comisia Europeană
  • pentru DSA – avem o listă de VLOPs și VLOSEs: platforme și motoare de căutare foarte mari. Pornhub e cel mai recent 🙂 Ce înseamnă aceste desemnări pentru noi? Printre altele, existența unor puncte de contact unde ne putem plânge dacă conținutul nostru a fost dat jos de platformă, eliminarea conținutului ilegal, opțiunea de a ști de ce vedem un anumit tip de conținut (asta dacă știm unde să ne uităm, desigur)
  • adoptarea Chips Act – care creează niște mecanisme prin care aparent ar trebui să crească producția de cipuri în UE. Să mai reducem din dependența de alte teritorii. Nu uitați, n-avem cipuri, n-avem nimic.
  • finalizarea negocierilor pe Digital Wallet. Vom avea un portofel digital european, unde ne vom putea încărca actele și vom avea aici și o semnătură digitală. Nu, nu e obligatoriu, nu ne cipează nimeni.
  • adoptarea Data Act. Apar reguli cu privire la utilizarea și partajarea datelor pe care le produc dispozitivele pe care le folosim. Aici regulamentul e cu bătaie către companiile care au nevoie de date pentru a-și antrena sistemele de inteligență artificială
  • Ok, bine bine, vorbim și de inteligența artificială. După luuuuungi negocieri și aproape un eșec, a venit un acord provizoriu pe regulamentul care va marca modul în care sistemele IA sunt puse pe piață. Am vorbit muuult aici și aici despre acest regulament. Aproape că l-am pus la “ce nu a mers bine în UE”, dat fiind că a existat un “last minute push” să nu apară prevederi cu privire la utilizarea sistemelor de tip Chat-GPT în regulament, ceea ce ar fi dus la deraierea întregului dosar.

Ce nu a mers bine în UE?

  • putem pune aici și o mică referire cu privire la inteligența artificială. Societatea civilă și-a exprimat îngrijorările cu privire la utilizarea supravegherii în timp real cu ajutorul acesteia în anumite condiții care deocamdată sunt vagi. Pentru textul final mai avem de așteptat, pentru intrare în vigoare avem și mai mult, undeva până în 2025.
  • alt punct slab: primul raport privind Deceniul Digital care spune că, așa cum merg lucrurile, nu vom atinge țintele asumate pentru 2030. Raportul cere eforturi mai mari din partea statelor membre și o mai bună conectare între politici.
  • eram gata să o scriu pe asta la “ce a mers bine”. Nici acum nu avem un acord cu privire la directiva care ar reglementa munca pe platformele de freelancing sau sharing economy. Eram gata să o pun acolo pentru că Parlamentul și Consiliul ajunseseră la un acord provizoriu, dar până la urmă propunerea nu a primit votul final în Consiliu. Ce ar fi însemnat acest acord? O relație mai clară între persoanele care lucrează și platforma care îi găzduiește și drepturi sociale aferente muncii pe care o prestează. Prezumția angajării – așa cum a fost desemnată de către Comisie – ar apărea dacă relația contractuală ar bifa mai multe criterii (care au fost de fapt mărul discordiei). Oh well, o lăsăm pe asta pentru la anul.

Ce a mers bine în România?

  • lansarea primelor programe de finanțare pentru digitalizare. Într-un final. Am avut celebrul “digitalizare IMM prin PNRR”, dar care de-abia la final de an și-a desemnat primii 1000 de “câștigători”. Am avut diverse programe lansate pentru dezvoltarea competențelor digitale prin tot felul de mecanisme care seamănă mult unul cu altul.
  • avem câteva cadre strategice naționale finalizate – inteligența artificială, centrele de inovare digitală, quantum – care ar trebui să creeze fundamentul pentru niște politici publice coerent pentru aceste tehnologii.
  • pentru prima dată și ceva din sfera guvernanței digitale. Avem comitete și comiții 🙂 Consiliul Științific și de Etică în Inteligența Artificială, Consiliul de Educație în IA, Comitetul de IA. Deocamdată nu știm cum și când funcționează și ce rezultate sunt pe acest palier. Cel mai cu tam-tam ar fi primul Consiliu Științific care conține experți din diaspora care lucrează în domeniu
  • primele finanțări pentru centrele de inovare digitală (Digital Innovation Hubs) prin fonduri europene. Am mai vorbit despre asta, rolul acestor centre este să sprijine companiile să treacă prin procese de digitalizare, nu prin simpla dotare cu echipamente, ci cu sprijin strategic prin realizarea de strategii de transformare digitală, spre exemplu.

Ce nu a mers bine în România?

  • lansarea eID în România. Fără evaluare de impact pentru datele personale, un pic cam inutilă deocamdată pentru că încă nu sunt servicii digitale interoperabile disponibile, dar na, era un deadline de respectat pentru finalizarea proiectului 🙂 Plus posibila suprapunere cu buletinul electronic.
  • avem cadru strategic pentru IA, dar degeaba avem, dacă n-avem un cadru legal care să oficializeze această strategie. E ok, bine că avem strategia națională pentru educație pentru schimbări climatice și mediu. Când vrei să treci cu adevărat ceva, se trece 🙂. Din nou din Seinfeld: not that there’s anything wrong with that…
  • raportul românesc pentru Deceniul Digital, care, desigur, ne situează pe ultimul loc în UE și arată că, dacă totul merge în continuare la fel, nu ne vom atinge țintele pentru 2030…
  • ținte pe care nu le știm foarte clar (în afară de cele care cer să atingem 100% servicii publice digitale de exemplu) pentru că nu avem încă aprobată foaia de parcurs națională pe care o cere Comisia Europeană, anume angajamentele pe care ni le asumăm pentru a realiza acele ținte și pentru a contribui la realizarea țintelor europene – cum ar fi 80% din cetățeni cu competențe digitale de bază. To be fair, n-am găsit foi de parcurs nici la alte state.
  • câteva programe de finanțare în care s-au pus foarte mari speranțe au cam fâsâit. De exemplu, transformarea bibliotecilor în huburi de competențe digitale al cărui apel de finanțare a fost relansat pentru că n-au fost depuse prea multe proiecte. Sau programul pentru Smart Labs în licee, unde, iarăși, au fost mai mulți bani disponibili decât proiecte depuse

Unde să-l pun pe Ion? Nu-l pot cataloga nici la bine, nici la rău pentru că a fost anunțat cu fanfaronadă ca fiind primul consilier guvernamental artificial din lume, ca să aflăm că de fapt a fost pre-programat să zică una-alta. Pentru că n-am aflat cu adevărat ce crede după ce a fost etichetat de sute de mii de ori. Pentru că a fost abandonat pentru că s-a schimbat ministrul, pentru că nici acum nu știm cu ce a fost antrenat. Dar a fost ok și pentru că a mers printr-o caravană prin țară, caravană menită să popularizeze digitalizarea. Care nici asta nu știm ce impact a avut. Ok, m-am răzgândit. E de fapt la “ce nu a mers bine”.

Bilanț la bilanț? Păi, pare că la nivelul UE legiuitorii s-au chinuit să termine ce au început pentru că li se termină mandatul, în timp ce, în România, coaliția e tot la final de mandat, dar de-abia acum au dat drumul proiectelor. Care cine știe cum se vor continua.

 

Cum arată România de la Bruxelles? Cu ce-am rămas după Romanian Digital Day

Am participat la Romanian Digital Day în Parlamentul European, eveniment organizat de MEP Victor Negrescu și aflat la a doua ediție. Prima vizită a Digital Policy în Parlamentul European 🙂

Discuțiile din jurul evenimentului s-au legat de necesitatea ca România sa fie mai prezentă in discuțiile legate de politicile digitale, de tehnologie si inovare, simțindu-se și în rândul participanților acest apetit pentru a explora perspectiva României si a actorilor naționali, regionali și locali în ceea ce priveste transformarea digitală.

Aflându-ne in Anul European al Competențelor, mare parte din discutii s-au axat pe ce anume putem să facem ca să creștem competențele digitale ale românilor si să ne adaptăm la noua realitate a inteligenței artificiale și a automatizării.

Dacă tot am discutat o zi întreagă despre asta, e util să punem pe hârtie câteva din contribuțiile cele mai valoroase ale întâlnirii Romanian Digital Day. Astfel, putem să avem un fir roșu asupra transformării digitale a României, atât din interior, cât și din exterior. Asta pentru că am avut și invitați din străinătate care au vorbit despre România.

 

Ce zic românii despre transformarea digitală?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

  • o afirmație venită din partea unui actor privat din România care a generat câteva reacții: “România este o țară “răspândită pe toate cele patru revoluții industriale”
  • exemplu de modernitate în România: suntem una din primele țări din lume la plata contactless și numărul 2 în lume la plata biletelor pentru transportul în comun cu ajutorul cardului. DAR, doar 28% din români au cel puțin competențe digitale de bază și doar 10% din IMM-uri vând online.
  • sectorul economiei digitale este în creștere în România, existând loc destul să crească doar că două lucruri pot influența această creștere poate chiar în moduri opuse: competențele digitale relativ scăzute ale românilor, care pot ține în jos acest sector, și “generative AI”, care ar putea ajuta la dezvoltarea de noi modele de business și la creștere economică
  • s-a adus în discuție necesitatea pregătirii angajaților de către companii, atât în ceea ce privește perfecționarea, cât și recalificarea acestora. O idee interesantă aici: retenția angajaților! Degeaba pregătești angajații, dacă nu poți să-i ții la locul de muncă. Lipsa unei strategii cu privire la retenție duce la costuri extra. Aici e valabil și în ceea ce privește retenția la nivel de regiune.
  • succesul programelor de perfecționare și recalificare ține și de flexibilitatea programelor oferite, iar angajații au nevoie de sprijin în acest sens pentru a crește motivația de a participa
  • sprijinirea companiilor aflate în faza de “scale up” (adică de extindere) este una din soluțiile menționate pentru economia românească.
  • în general, discursurile românești din sectorul public se axează pe talentul și finanțările pe care le are România la dispoziție.
  • un punct semnificativ care a fost abordat doar tangențial și doar la capitolul “ar trebui să…”: decidenții ar trebui să comunice mai mult despre legislațiile care privesc trecerea serviciilor digitale în online. Cu precădere despre identitatea digitală. Completare personală: cineva în care oamenii au încredere ar trebui să vorbească despre asta, altfel e efort irosit.
  • DESI este adus în discuție de mai multe ori – câțiva din actorii privați cer fixarea țintelor Deceniului Digital ca ținte relevante pentru țară, nu doar ca aspecte de bifat pentru că ne cere Comisia Europeană.
  • dincolo de banii europeni, am remarcat și multiplele exemple de inițiative private pentru dezvoltarea competențelor digitale și a educației digitale a tinerilor. Completare personală aici: e important să punem cap la cap aceste inițiative și să le “mapăm” pentru a vedea unde există eforturi dublate, unde nu se intervine deloc etc.
  • măsurarea abilităților digitale -atât la clasă, cât și în societate – este de asemenea semnificativă pentru că permite intervenții și follow-up
  • invitații din sectorul de educație au subliniat importanța utilizării tehnologiei la clasă, sugerând că “tehnologia e o ancoră” către cunoaștere. Dilemă exprimată aici de către un profesor: cum ținem copiii departe de telefon la oră? Răspunsul unui alt cadru didactic din același panel: dacă ora e captivantă, nu va sta pe Tik-Tok.
  • “călătoria educațională” trebuie să se schimbe – atât pentru sistemul educațional, cât și pentru programele de formare. Nu mai vorbim de 4 ani de facultate și 40 de ani de muncă. Ar trebui să vorbim despre 4 ani de specializare, 4 ani de muncă și tot așa.

Ce zic străinii despre transformarea digitală a României?

Aspecte relevante pentru cetățeni / sectorul public / sectorul privat

  • în ceea ce privește educația digitală și competențele digitale – Comisia poate oferi doar unelte de sprijin, cum ar fi finanțările și monitorizarea, dar depinde de nivelul național și regional să implementeze proiecte cu impact
  • la nivel regional, e important de identificat nișele regionale și de corelat cu strategiile de specializare inteligentă pentru a pregăti forță de muncă în domenii de impact regional
  • este datoria nivelului național să se ocupe concret de realizarea și implementarea politicilor. Unii au denumit asta “datorie morală” de a rezolva problema diviziunii digitale în materie de competențe și infrastructură
  • România stă bine la echilibru de gen în IT – lucru menționat de mai multe ori de persoane din Comisie și Parlament
  • ce poate face România mai mult în afară de implementare? poate activa mai mult în programul Horizon axat pe cercetare și inovare
  • dar se sugerează și introducerea de aspecte legate de competențe digitale în programa tradițională încă din școala primară. Spre exemplu, instruire cu privire la “legile lumii digitale”, așa cum învață copiii despre legile fizicii, să învețe despre legile lumii digitale. O completare personală: legile fizicii nu se schimbă, în timp ce cele online se pot schimba, dar ideea tot e semnificativă și “jucăria” asta numită Digital Policy se încadrează și ea aici.
  • profesorii trebuie să primească “pregătire țintită” nu doar pentru a preda cu ajutorul tehnologiei, dar să instruiască la rândul lor copiii cu privire la dezinformare, inteligență artificială etc. Asta în condițiile în care în România doar 28% din cetățeni au cel puțin competențe digitale de bază. Aici includem și profesorii.
  • să nu uităm să includem și alți actori care pot contribui la educația digitală – că nu e vorba doar despre instituțiile educaționale.
  • modernizarea procedurilor de achiziții publice (hint: se referă aici la ecosistemul de GovTech) care să permită companiilor care dezvoltă produse inovatoare să crească. Aceasta e considerată una din soluții pentru sprijinul creșterii startupurilor.
  • Piața Unică – adică libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor – este un sprijin pentru companiile europene care vor să crească. Dar a apărut și altă perspectivă aici – din punctul de vedere al sectorului privat – încă sunt numeroase bariere pentru companii în drumul lor spre piața europeană. Și aici trebuie intervenit pentru a sprijini companiile cu potențial

Ce a zis Digital Policy la Romanian Digital Day?

 

Romanian Digital Day – ediția a doua, noiembrie 2023

Ce putem face pentru a crește gradul de competențe digitale a românilor, dacă ne raportăm la nivel regional? Asta am încercat să abordez în panelul intitulat “Boosting regional talent at a digital level”. La fel de bine se putea intitula si invers – Boosting digital talent at a regional level.

Daca stau bine sa ma gândesc, intervenția Digital Policy s-a încadrat mai mult in acest al doilea titlu, mai specific: cum facem ca mai multi oameni sa aiba competente digitale? Si nu cu intervenții naționale, unde numaram zeci si mii de oameni care au absolvit cursuri de competente digitale, dar poate ei au facut mai multe sau au mai fost numarati o data, pe sistemul „doua la prefectura, doua la primarie etc”. Actiunea cea mai buna pentru dezvoltarea competentelor digitale este la firul ierbii, unde actori locali – pot fi si biblioteci sau huburi de inovare digitale sau chiar si ONG-uri – intervin tintit și raportează mai departe către celelalte nivele.

Deci, ce am spus? Am identificat patru elemente semnificative în relație cu dezvoltarea competențelor digitale la nivel regional:

  • date regionale – așa cum politica regională arată că cea mai bună acțiune este cea mai aproape de cetățean, așa trebuie să se facă și intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale. Dacă stabilim ținte naționale și nu ne uităm la distribuția pe regiuni, riscăm să avem intervenții dublate sau redundante.
  • streamlining” – să conectăm diferitele inițiative pentru dezvoltarea competențelor, să le monitorizăm și să avem o privire de ansamblu asupra impactului acestora. Astfel, vom putea răspunde la întrebarea: unde trebuie să intervenim mai exact? Unde avem lipsuri? Ținta europeană e 80% din persoane cu competențe digitale de bază, care e cea românească? Care sunt nevoile la nivel regional? Unde s-a mai intervenit? Aici putem conecta ideea menționată mai sus, conform căreia nu doar instituțiile de educație tradițională se ocupă cu asta, ci trebuie un parteneriat cu mai mulți actori pentru acoperire mai mare.
  • flexibilitate” – dacă ne referim la angajați și nevoile pieței muncii. Trebuie să avem un standard de competențe digitale – cum ar fi cel de promovat de DigComp, despre care am mai vorbit aici – dar cum îl corelăm cu nevoile sectoarelor economice? Atât agricultorii, cât și zidarii poate că trebuie să știe despre securitatea cibernetică, dar ce altceva mai trebuie să știe care e specific sectorului lor de activitate?
  • forecasting – “digital skills trainings are not future-proof”, evoluția tehnologiei ne cere întotdeauna să revizităm ce știm. O combinație de competențe digitale și soft ar putea fi “future-proof”. Ideea e că e important să gândim o serie de instrumente de prevăzut ce nevoi vom avea în viitor – pe sector economic, pe regiune.

Și cu ce rămânem?

Ideea e să rămânem cu niște idei de tip #foodforthought sau care invită la mai multă acțiune din partea decidenților, actorilor privați etc. Cu ce am rămas eu:

  • educația digitală – ține de cooperarea structurată dintre mai multe instituții – școli, licee, sectorul privat și public. Structurată adică parteneriate consistente cu instrumente de livrare și măsurare clare.
  • educația digitală presupune mai mult decât predarea pachetului Office – ci cetățenii trebuie să învețe și “legile spațiului digital”.
  • DESI nu este doar un index transmis anual de către Comisia Europeană, este urmărit atent de sectorul privat (poate mai mult decât sectorul privat), dacă ne raportăm la modul în care a fost abordat în intervenții
  • nivelul regional este semnificativ pentru intervenția pentru dezvoltarea competențelor digitale – biblioteci, huburi de inovare digitală
  • economia din România duce lipsă de companii care să fie sprijinite să crească, dar în același timp are nevoie și de angajați cu competențe digitale. Provocare dublă.

 

Ce cred britanicii și românii despre inteligența artificială?

În contextul publicării cadrului strategic privind AI, a diverselor dezbateri privind inteligența artificială care au pătruns în discuțiile noastre de zi cu zi, ar fi chiar util să vedem exact ce zice populația despre asta.

Așa că azi, mai pe scurt, despre percepțiile populației cu privire la inteligența artificială. Punctul de pornire este un studiu destul de complex. Nu din România. Noi n-am făcut un astfel de sondaj reprezentativ pentru populație pentru fundamentarea strategiei de AI, dar iacătă că britanicii au făcut-o încă de anul trecut. E din UK. Pentru România, am găsit date dintr-un studiu internațional care a cuprins și România în eșantionul său.

Sondajul a fost realizat de Ada Lovelace Institute pe un eșantion reprezentativ de 4000 de britanici și a chestionat aspecte de genul: nivelul de experiență și atitudinile privind diferitele utilizări ale IA (recunoaștere facială, pentru luarea de decizii sau identificarea de riscuri medicale, reclame țintite, robotică etc), care ar fi avantajele și dezavantajele și cum ar vrea ca aceste tehnologii să fie reglementate.

Ce spun britanicii?

  • 72% sunt îngrijorați cu privire la mașinile autonome și 71% cu privire la armele bazate pe IA
  • 90% cred că utilizarea IA pentru detectarea bolilor este benefică, dar mai mult de jumătate din ei sunt îngrijorați de ideea de a conta doar pe IA în luarea unor decizii medicale
  • 47% își exprimă îngrijorarea cu privire la dificultatea de a ști cine e responsabil de greșelile făcute ca urmare a utilizării IA pentru luarea deciziilor medicale
  • eficiența, viteza și creșterea accesibilității – principalele avantaje ale utilizării IA
  • principalele probleme? potențialul de înlocuire a judecății umane, lipsa de transparență și responsabilitate în luarea deciziilor. Desigur, și lipsa unei protecții a datelor personale pentru cazuri, cum ar fi boxele inteligente sau reclamele țintite
  • majoritatea populației își dorește reglementarea IA, iar 59% vor proceduri clare pentru ca decizia ultimă să fie făcută de o persoană și nu de un sistem IA
  • reglementarea în domeniu ar trebui să conțină posibilitatea de contestare și de compensații.

 

Ce cred și ce știu britanicii despre IA?

  • 41% spun că vor o instituție independentă să vegheze la utilizarea sigură a IA. Tinerii sunt mai predispuși să fie de acord cu această idee decât persoanele peste 55 de ani.
  • Interesant este că pe locul 2 regăsim companiile care dezvoltă tehnologiile de IA. Nu ne-am învățat lecția, se pare. E ironic, gândindu-ne că reclamele țintite pe social media și protecția datelor personale (îngrijorări cauzate de auto-reglementarea platformelor) sunt pe primele locuri la aspectele problematice cu privire la IA.

 

  • pentru britanici, e important să știe cum se iau deciziile cu un sistem IA, chiar dacă asta ar reduce acuratețea reducerilor. 31% indică faptul că oamenii ar trebui să ia deciziile finale și să le poată explica
  • cele mai cunoscute utilizări ale IA – recunoașterea facială pentru deblocarea telefonului sau mașinile autonome. Cele mai puțin necunoscute? utilizarea IA pentru luarea deciziilor cu privire la eligibilitatea pentru ajutoare sociale sau utilizarea IA pentru a detecta riscul de cancer. În general, utilizarea IA pentru evaluări de risc și a eligibilității este cea mai puțin cunoscută utilizare, deși unele sunt deja utilizate la ei.
  • fără surprize – cele mai multe experiențe le au britanicii cu reclamele țintite.
  • surprize la utilizări benefice ale IA: locurile 2 și 3 sunt ocupate de utilizări ale IA la controlul de la frontieră și în activitate de poliție, utilizări de mare risc conform proiectului de regulament AI Act
  • nu există o suprapunere exactă între beneficii și îngrijorări în ceea ce privește utilizările diverse ale IA. Dar există câteva tehnologii pentru care îngrijorările depășesc beneficiile: armele autonome, mașinile autonome, reclamele țintite pentru produse și publicitate politică, și IA pentru evaluarea eligibilității pentru un loc de muncă. Companie “selectă” pentru reclamele țintite 🙂
  • viceversa: detectarea riscului de cancer, simulări pentru cercetarea cu privire la schimbările climatice, aspiratoarele robot, boxele inteligente, evaluarea riscului de neplată a unui împrumut, recunoașterea facială pentru deblocarea telefoanelor, controlul frontierei și pentru poliție

Ce treabă avem noi cu britanicii? Nu mai sunt nici măcar în UE…

Corect. Dar putem face niște corelări interesante și să luăm niște lecții și pentru România.
  • britanicii au deja o strategie pentru IA care mizează pe inovare și mai puțin pe reglementarea riscurilor. Cu toate acestea, publicul cere reglementare și mai ales pe palierele de siguranță și caracterul explicabil al acestor sisteme.
  • a înțelege cum lucrează sistemele IA presupune să ai un set de abilități digitale deja. Ei bine, putem corela cifrele legate de experiențele cu IA și îngrijorările cu faptul că undeva la 20% din populația UK nu are suficiente competențe digitale pentru a se descurca (cifre de aici). Bun și acum să ne mutăm în România, unde aproximativ 30% AU competențe digitale de bază. Cum ar arăta un astfel de sondaj la noi în țară?
  • avem și noi parte de un cadru strategic privind IA care va genera o serie de măsuri și acțiuni, dar acesta nu pune suficient de mult accent pe impactul socio-economic. Asta poate și pentru că nu a sondat opinia publică cu privire la atitudinile românilor cu privire la IA sau nu ține cont de puținele cercetări făcute pe subiect.

Dar românii ce zic?

De fapt, avem o frântură de percepții ale românilor. Un sondaj Ipsos din acest an s-a uitat la opinia publică din mai multe țări cu privire la IA, printre care și România. Ce a ieșit?

  • 77% din români înțeleg bine ce este IA. Încrezători în ei 🙂. Cum se corelează asta cu datele de la Eurostat că suntem pe ultimul loc la competențele digitale din UE?
  • apropo de încredere, în general, românii au tendința să se încreadă în sistemele IA să nu discrimineze și au încredere în companiile care dezvoltă tehnologii.
  • românii sunt mai entuziasmați de IA decât îngrijorați – 62% față de 54% media internațională.
  • dovadă a acestui entuziasm e că mare parte din ei cred că nu prea le va afecta jobul pe următorii 5 ani. Cumva e în concordanță cu acest acest studiu cu privire la eliminarea joburilor de către IA, revizitat recent de către cercetători de la Oxford. Ei afirmă că, deocamdată, potențialul de eliminare totală a slujbelor e mai limitat decât estimaseră ei inițial, dar sugerează că se vor transforma slujbele. Cele care au loc aproape exclusiv virtual, cum ar fi telemarketingul, au potențial mai mare de eliminare. Sau cele care au loc în “medii structurate”, cum ar fi depozitele. Deci, dragi români, depinde de tipul de slujbe pe care-l aveți. Și aici ar fi mers acel studiu de impact economic pentru cadrul strategic privind IA. Pentru corelarea tipurilor de industrii și de slujbe existente cu cercetările acest tip.
  • studiul care privește România nu este la fel de complex comparat cu cel realizat de Ada Lovelace Institute, deci nu putem ști clar care ar fi motivele de îngrijorare sau de entuziasm sau ce tip de tehnologie îi entuziasmează. Studiul britanic face un lucru bun și pentru dezvoltarea înțelegerii termenului de IA, anume clarifică faptul că nu există O SINGURĂ inteligență artificială.

Deci, există totuși o serie de puncte neclare în ceea ce privește atitudinea românilor cu privire la IA, iar studiul britanic ar putea fi replicat în România pentru mai multă înțelegere și fundamentare a politicilor publice.

Referințe

  • The Ada Lovelace Institute and The Alan Turing Institute (2023), How do people feel about AI? A nationally representative survey of public attitudes to artificial intelligence in Britain, https://attitudestoai.uk
  • Ipsos (2023), Românii și inteligența artificială, între ignoranță și fascinație, https://www.ipsos.com/ro-ro/romanii-si-inteligenta-artificiala-intre-ignoranta-si-fascinatie

 

Unde suntem cu digitalizarea? Raportul despre România privind Deceniul Digital

Am fost recent la o conferință internațională destul de mare, conferință axată pe studii europene. Nu am fost surprinsă să observ că programul conținea destul de multe lucrări (raportat la ultimele conferințe și discuții pe care le avusesem cu alții din domeniu) axate pe politici digitale. Baiul care a fost? că trebuia să alerg dintr-un panel în altul, să ajung să le ascult pentru că nu au fost puse într-un panel sau măcar într-o arie tematică. Majoritatea lucrărilor (printre care s-a aflat și a mea) au fost sub panelul “zone gri ale integrării piețelor”, doar că mare parte din lucrări nu s-au ocupat direct de #digital din perspectiva economică, ci mai degrabă de modul în care Comisia și alți actori orchestrează legislația în materie de #digital pentru a acumula mai multă putere la nivel european. Pasăre rară în acest context: lucrarea mea despre rolul statelor în implementarea politicilor digitale.

Nu-i surprinzător să vină o astfel de lucrare dintr-o țară care stă destul de prost la capitolul implementare a elementelor de politici digitale care vin de la UE, dar și care ar fi extrem de necesare pentru adaptarea țării noastre la nivelul civilizației vestice. Din ce am vorbit cu alți cercetători, pentru ei DESI, Indexul Societății și Economiei Digitale, este destul de necunoscut și pentru că nu stau prost în aceste clasamente și nu se pune problema să nu se facă reforme pe servicii publice digitale sau pe a dezvolta economia sau societatea digitală.

Așa e, doamnelor și domnilor, a venit acea perioadă din an. Cea în care ne uităm la Indexul Societății și Economiei Digitale să vedem dacă încă suntem pe locul 27 și să spunem că iar n-au luat datele cele bune sau că “nu se poate să fim ultimii că doar am făcut asta și asta”. Doar că acum nu mai suntem pe ultimul loc 🙂 Asta pentru că nu mai plasează în prim plan clasamentul statelor, ci cum progresează ele spre țintele europene. Convergența digitală, deci. Oricum, am cam verificat, suntem tot ultimii.

Why should you care? De ce ți-ar păsa?

  • ai auzit cu siguranță discursurile întregi referitoare la miliardele și milioanele de Euro care curg spre România. 20% din PNRR ar trebui să meargă pentru proiecte pe #digital și nu mai zic de banii pe toate fondurile structurale care sunt programați pentru #digital. Vezi aici “pomelnicul” lor. Deocamdată sunt doar teoretici și pe hârtie. Și rapoartele europene arată asta.
  • la anul sunt alegeri 🙂 de toate felurile. Vom auzi discursuri despre cum s-a implementat, s-a făcut aia și aia. E bine să știi să întrebi unde sunt serviciile publice digitale, unde sunt programele de competențe digitale promise? Să votezi în cunoștință de cauză.
  • nu se comunică suficient pe tema schimbărilor în materie de legislație digitală în România. UE ne cam împinge de la spate cu legislațiile pe #digital. Viața noastră e din ce în ce mai mult online, dar anumite aspecte încă nu se mișcă. De ce? Îți arată rapoartele Uniunii privind Deceniul Digital.

Deci, azi, despre proaspetele rapoarte privind Deceniul Digital și, în special, despre raportul privind România. Deci să nu-i mai zicem DESI 🙂 că ne dă coșmaruri:

  • cum performează Uniunea Europeană către țintele Deceniului Digital?
  • România pe unde mai e?

Cum arată raportul privind Deceniul Digital?

Așa cum am spus mai sus, rapoartele sunt diferite față de clasicul DESI care a existat începând cu 2015, dacă nu mă înșel. Nu mai facem de rușine statele că sunt pe ultimele locuri. De altfel, plasarea în ranking a dispărut din rapoartele naționale, iar tabelele cu statele lipsesc de tot din întreg raportul european. Puține state sunt luate în vizor sau oferite ca exemplu pozitiv sau negativ. Miza e europeană, nu mai e națională. Cam acesta e mindsetul.

Ce mai e diferit?

  • importanța raportului parcă e altfel – textul menționează că acesta completează rapoartele privind Semestrul European – pe baza cărora s-au realizat și Planurile de Redresare și Reziliență și care oferă orientări clare de politică dinspre Comisie spre state
  • pentru fiecare țintă din Deceniul Digital, prezintă recomandări de politici mult mai clare decât la DESI care nu se leagă doar de intervenții naționale, ci mai ales de legătura cu politicile europene în domeniu
  • deci, raportul e mult mai complex pentru că integrează și elementele de legislație, de fonduri disponibile, cât și aspecte tehnice
  • există parcă o presiune mai mare pe statele membre, pentru că raportul menționează adesea necesitatea unui efort mai mare din partea statelor, și evidențiază și necesitatea implicării părților interesate locale sau regionale. De exemplu, pentru serviciile publice digitale deja încep să se uite și la servicii locale și regionale. Ceea ce e normal
  • există referiri cu privire la progresul către țintele asumate până în 2030. Adică, pe sistemul “dacă continuăm așa, atingem doar o țintă de…până în 2030”. Analiza predictivă pentru politici publice – limbi străine pentru decidenții noștri.
  • suveran – un adjectiv prezent foarte des în textul raportului. Uneori în circumstanțe ciudate, gen “sovereign AI solutions”.
  • geopolitica apare în raport într-un mod explicit. Adesea țintele europene sunt privite în paralel cu performanța americană. Spre exemplu, acoperirea cu 5G este mult mai mare în SUA decât în UE
  • raportul face legătura cu părerea cetățenilor cu privire la tehnologiile digitale și cu îngrijorările lor privind spațiul online. Printre îngrijorări se numără securitatea cibernetică sau protecția datelor
  • să nu uităm de declarația drepturilor digitale – care are o secțiune dedicată în raport – și care se leagă de mai multe elemente de legislație adoptate sau în curs de adoptare în UE

 

Iepurele sau broasca țestoasă?

Cum performează Uniunea Europeană către țintele Deceniului Digital?

Sursă: Comisia Europeană, Raportul privind Deceniul Digital (2023)
Sursă: Comisia Europeană, Raportul privind Deceniul Digital (2023)

Cam așa arată performanța europeană pentru atingerea țintelor Deceniului Digital. Dintre toate, cele legate de nodurile periferice “edge nodes” și quantum computing sunt cele mai întârziate poate și pentru că deocamdată ele țin foarte mult de cercetarea teoretică.

Ce mai iese din evidență pe categorii?

  • conectivitatea e privită și din perspectiva tehnologiilor prin satelit și există referințe la necesitatea finanțării viitorului conectivității. Cum anume finanțăm creșterea vitezei și accesului? Hint: unii au propus să plătească BigTech 🙂
  • există programe naționale de quantum deja pornite. Ungaria, Austria sau Portugalia, iar recomandarea Uniunii e dacă că statele membre intră în programe de quantum computing, să o facă ținând cont de interesele strategice europene. Mai pe scurt: să nu intre în cooperări cu state, gen China 🙂
  • pentru integrarea tehnologiilor în companii, conform analizei, dacă trendul merge tot în acest fel, nu se vor atinge țintele la nivel de 2030 (proiecția arată că doar 20% vor folosi AI). Spania e dată exemplu în raportul european prin inițiativa de tip toolkit digital pentru IMM-uri, despre care am scris și aici.
  • ținta pentru intensitate digitală este relativ mai ușor de atins.
  • Pentru ambele componente mari referitoare la integrarea tehnologiilor digitale în companii, EDIH-urile sunt printre principalii actori pentru sprijinirea dezvoltării soluțiilor pe bază de IA, dar și pentru a sprijini companiile să crească.
  • pentru unicorni, ținta e posibil să fie atinsă dacă se continuă trendul
  • la capitolul competențe digitale – 46% nu au competențe digitale de bază. Conform raportului, dacă nu se acționează coerent, nu se vor atinge țintele până în 2030. S-ar atinge un procent de 59%.
  • Nici ținta specialiștilor IT nu s-ar atinge dacă nu se intervine cu programe educaționale și sprijin pe upskilling și reskilling. Recomandare de politică – să integreze în foile de parcurs recomandările Consiliului privind abilitățile digitale în educație
  • țintele pe servicii publice digitale nu sunt atât de îngrijorătoare, având în vedere progresul realizat deja. DAAAR, există câteva aspecte care au fost până acum ignorate și care trebuie luate în calcul de mai toate statele membre: situația serviciilor publice locale și regionale – a căror digitalizare este mai redusă decât cele centrale. Un alt aspect interesant – nu există investiții suficiente în servicii inovatoare bazate pe IA sau pe date
  • recomandare interesantă pentru statele membre: monitorizarea utilizării serviciilor publice pentru a identifica anumite disparități. Un audit de maturitate digitală

România în raportul privind Deceniul Digital

Există 2 rapoarte referitoare la statele membre – unul scurt și unul lung. Ambele au recomandări de politici pentru România care aproape toate încep cu “Romania should step up..” “Romania should accelerate” șamd.

Nu mai avem clasament, avem doar comparație cu țintele europene și parcursul spre 2030. Ce iese în evidență aici?

  • raportul recunoaște din nou lipsa unei strategii “adusă la zi și complexe” privind transformarea digitală. Iar speranța vine de la foaia de parcurs națională care ajunge să fie văzută ca înlocuitor de strategie. E bine, nu e bine? E bine că monitorizarea va fi făcută extern, de către Comisie. Nu e bine pentru că nu tragem speranțe că ceea ce va fi scris acolo va fi pe bune.

 

  • Cenușăreasa este capitolul privind abilitățile digitale – unde suntem mult în urmă și considerați un risc la adresa atingerii țintelor colective la nivel european
  • e pusă presiune pe autorități, dar și pe stakeholderii privați, pentru a reduce aceste disparități de scor. 28% au abilități digitale de bază, în timp ce media europeană e dublă.
  • interesant aici: raportul remarcă și necesitatea de investiții ale companiilor în pregătirea angajaților lor, subliniind că nu e doar apanajul statului. Aici vine și o recomandare: stakeholderii privați să fie mai implicați în dezvoltare și livrare de politici

 

  • conectivitatea este încă o excepție și încă un element care ne ține cât de cât sus. Doar că pierdem avansul din cauză că 5G nu este încă dezvoltat la noi. Aici mai vine o întrebare: oamenii simpli au nevoie de 5G?
  • pentru zonele albe „rămâne de văzut cum vor fi utilizate investițiile din PNRR sau fondurile structurale“ vor fi folosite. Sugerează aici lipsă de încredere în rostul investițiilor.

 

  • cea mai mare problemă este la integrarea Big Data, cloud și IA. La IA, de exemplu, încă nu s-a progresat față de anul trecut, tot 1% din companii folosesc soluții IA
  • strategia IA, recent lansată în consultare publică, și comitetul privind IA sunt menționate ca sprijin pentru oportunitățile IA în România. Și aici implementarea e cheia.
  • Pe cât a fost de hulit și criticat, proiectul ION este scos în evidență ca bună practică pentru a facilita înțelegerea cetățenilor asupra inteligenței artificiale
  • EDIH-urile apar iarăși ca structuri menționate cu rol de sprijin pentru autorități și companii în ceea ce privește transformarea digitală a companiilor

 

Bonus: dacă tot s-a lansat cadrul strategic privind inteligența artificială, să vedem și unde suntem în ceea ce privește adoptarea inteligenței artificiale în companii.

  • altă Cenușăreasă – serviciile publice digitale. Raportul integrează și elemente din alte rapoarte, de ex. eGovernment Benchmark – pentru a furniza un context cu privire la dezvoltarea serviciilor și calitatea lor. Una e digitalizarea, alta e apoi experiența utilizatorului 🙂 Și aici suntem relativ în urmă.
  • îmbunătățirile descrise în raport sunt strict din prisma cadrului legal.
  • câteva proiecte menționate: PSCID, eID care se testează, sistem de e-health. Și astea în derulare.

Unde suntem?

Nu foarte departe de unde am fost anul trecut. Rapoartele pe UE și pe statele membre punctează mult responsabilitatea statelor membre în ceea ce privește transformarea digitală. E normal și în alte state, așa cum am aflat, de la conferința de care am vorbit mai sus, nici măcar nu e o chestie de discuție. La noi e.

Foaia de parcurs pe care trebuie să o facă fiecare stat membru va ajuta cumva? Va ajuta la monitorizare și expertiza Comisiei va putea fi utilă pentru a recomanda modificări sau ajustări. Problema e tot la noi în ogradă.

 

DIGEST. Lansare la apă pentru Strategia privind Inteligența Artificială

Digest este un exercițiu de făcut ordine în informație mai mult decât orice altceva. Deci, Digest îți dă și rezumatul știrilor pe subiecte legate de politici digitale. Azi câteva cuvinte despre ceva mult-așteptat în peisajul de politici digitale românești: lansarea strategiei privind inteligența artificială.

Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului „Inovație în România prin IA”, cu 2 paneluri cu mai multe sau mai puține de spus: panel de policy-makers și panel de experți din zona privată și din universități. Cadrul strategic e disponibil aici.

Cu ce rămânem după lansarea cadrului strategic național privind inteligența artificială?

  • un demers așteptat deja de ceva vreme, lansarea cadrului strategic a redeschis discuția despre IA la nivelul de policymakers, dincolo de declarațiile de bune intenții și de faptul că “IA ne va lua sau nu joburile”
  • paneliștii din zona de policy au vorbit mult despre colaborare și despre cum trebuie să lucrăm împreună pentru a transforma documentul în realitate. N-am auzit foarte multe direct acolo despre structurile menite chiar să implementeze ceea ce e scris acolo, deși sunt și se formează încet-încet – Coaliția IA, Comitetul pentru Educația IA, Consiliul Științific etc. Cum le operaționalizăm pe acestea și cum ne aducem parteneri împreună pentru a sprijini implementarea strategiei și dezvoltarea sectorului IA și educația în domeniu? Asta ar fi meritat un panel sau o explorare în detaliu.
  • un exemplu concludent: istoricul foarte interesant al hubului român pentru inteligență artificială, o idee apărută încă din 2018, conform celor de la UTCN. Menirea sa? Să coaguleze eforturile chiar din interiorul universității în materie de cercetare pe IA. Fără finanțare, cu întârzieri birocratice, a sfârșit în a fi susținut chiar din fonduri proprii ale universității. Deocamdată.
  • au apărut în discuție alte două elemente favorizante: regulatory sandbox și DIH-urile. Sandbox e cadrul acela aprobat de o autoritate publică ce permite testarea unor soluții fără frica amenzilor sau repercusiunilor din partea autorităților. DIH-urile permit testarea soluțiilor din punct de vedere al viabilității ideii de business și dpdv tehnic. O idee interesantă aici: DIH-urile mai au componenta de audit, care poate fi adaptată pentru a sprijini companiile să facă o evaluare de impact în ceea ce privește categoriile de risc în care se încadrează soluțiile IA dezvoltate (aspect cerut de către viitorul #AIAct)
  • panelul 2 a arătat mai divers din punct de vedere al opiniilor și ideilor prezentate. Că startupurile de IA nu trebuie să se uite la România ca o piață țintă, că nu stăm așa de rău în ceea ce privește dezvoltarea de softuri bazate pe IA. Comparativ, poziția academică a văzut un pic mai critic lucrurile și a spus că suntem întârziați și că e nevoie de mai multă cooperare dintre universități și mediul privat.
  • Comparativ, s-a adus vorba de Spania, despre care am mai scris pe DigitalPolicy, prima țară care și-a creat organism de reglementare pe IA, care a dezvoltat un sandbox pentru testarea soluțiilor IA din perspectiva riscurilor. Să nu uităm că are deja de ceva vreme o cartă a drepturilor digitale. Asta înainte de eforturile europene în domeniu.
  • partea de etică și-a avut un loc binemeritat în discuție și poate cel mai semnificativ lucru punctat a fost ideea că trebuie să avem o reprezentativitate în antrenarea modelelor IA și trebuie ținut cont de diversitatea culturală și valorile diferite care există. Asta apropo de intervenția de final care a întrebat cum vor fi integrate principiile CREȘTINE în reglementarea IA (?!). Și apropo de ideea care a fost adusă în discuție că asiaticii n-au ei treabă cu protecția datelor și ce bine stau ei cu cercetarea și inovarea în AI (?!)

 

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor?

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor? Ca să ajungem aici trebuie să pornim de la filmele americane versus filmele europene 🙂

Cine n-a văzut un film Marvel din alea peste (cred) 30 care au apărut? Acțiune, bubuieli, gălăgie, întâmplări fantastice, reușite în ciuda tuturor adversităților, iar, în final, binele învinge. Spre deosebire de acest tablou, filmul european e artistic, încet, poate alb-negru, există tristețe, eforturi, nu se termină cu bine întotdeauna. Clasica separație dintre Europa și America, superioritatea americană versus înapoierea europeană.

La fel e și când vorbim despre tehnologie. America e țara Marvel, unde totul e posibil din punct de vedere al inovației și filmele companiile sunt mega succese, iar Europa e țara filmelor companiilor încete, care nu inovează și care par triste în comparație cu partenerii americani. Auzim chestiile astea destul de des, iar marele motiv pentru care companiile europene sunt văzute astfel este că nu există suficient capital de risc care să încurajeze inovația. Ah, și mai e și treaba aia cu reglementarea. Cică sunt prea multe reglementări care sufocă companiile. Chiar așa o fi?

Cam aici ne aflăm cu dilema și asta vreau să investigăm în acestă analiză. Mai exact, investigăm care e impactul reglementărilor noi cu privire la date și inteligență asupra companiilor. Ne-am concentrat până acum pe cetățeni, dar trebuie să vedem și alte puncte de vedere, deoarece transformarea digitală afectează cetățenii, statul, dar și sectorul privat.

Why do we care?

  • dacă lucrezi într-o companie de tech sau probabil faci produse tech, urmează perioade interesante. Cum te pregătești pentru asta?
  • auzim mult de legislația europeană și de birocrația europeană versus mirajul climatului investițional și de reglementare din SUA. Oare chiar așa de nasol ar fi?

Deci despre ce e vorba?

  • discutăm despre elementele principale ale legislațiilor europene în materie de date, inteligență artificială și securitate cibernetică
  • vedem care e impactul asupra companiilor și cum sau dacă poate ajuta UE în alte feluri pentru a reduce impactul
  • concluzionăm prin a discuta cum ar trebui să vă pregătiți pentru o serie de schimbări

Să purcedem, deci.

 

Ce mai face UE de data asta?

Ce nu face? 🙂 Aceasta este întrebarea. Ne apropiem de finalul mandatului Comisiei Von der Leyen, iar regulamentele și propunerile de reforme legate de spațiul digital au fost în număr mare. Enumăr aici doar câteva dintre ele, cu mențiunea că vedeți aici întreg universul:

  • legislație privind inteligența artificială
  • legislații privind datele (guvernanța datelor și actul privind datelor)
  • actul privind reziliența cibernetică
  • actul Gigabit
  • legislație privind identitatea digitală
  • legislație privind reglementarea muncii pe platforme de ride-sharing
  • actul european privind cipurile
  • actul privind solidaritatea cibernetică
  • actul privind serviciile digitale
  • actul privind piețele digitale
  • directiva privind “network and information systems” 2

Despre majoritatea din ele am discutat deja pe site, dar mai degrabă din perspectiva influenței asupra României și a cetățenilor. Dar cu sectorul privat cum rămâne? Vorbim cu adevărat de strangularea inovației și a sectorului privat prin reglementări stufoase și greu de aplicat? Unele reglementări se aplică tuturor companiilor (cum ar fi GDPR, care reglementează protecția datelor), altele doar sectorial (proiectul de directivă privind munca pe platforme), altele se axează mai degrabă pentru protecția consumatorilor și impactează companiile prin prisma protecției consumatorilor.

O să ne oprim pe scurt la câteva din ele, cu impact asupra sectorului IT, cât și a companiilor non-IT, care sunt mai avansate și mai cu impact:

  • actul privind inteligența artificială
  • legislațiile privind datele

Actul privind Inteligența Artificială

Am mai discutat aici despre actul privind inteligența artificială, dar să reluăm pe scurt principalele elemente ale legislației pentru a avea o fundație cu privire la impactul previzionat asupra companiilor. Încă nu a intrat în vigoare, dar se așteaptă că va intra în vigoare în anul 2024. Principalele chestii ale legislației sunt:

  • definiția sistemului IA: un sistem bazat pe mașină care este proiectat să funcționeze cu niveluri variabile de autonomie și care poate, pentru obiective explicite sau implicite, să genereze output-uri precum predicții, recomandări sau decizii care influențează medii fizice sau virtuale. (traducere realizată cu Bard)
  • clasificarea sistemelor IA pe 4 categorii de risc:
Sursă: Comisia Europeană

Cine ce obligații are?

Legislația clasifică mai multe tipuri de actori care sunt implicați în realizarea, comercializarea, importul sau distribuirea sistemelor de IA, anume: furnizori, cei care implementează aceste sisteme, importatorii, distribuitorii și producătorii de dispozitive. Principalele obligații pe care le au aceștia se vor materializa DOAR DACĂ oricare din acești actori vor pune pe piață sisteme cu risc ridicat. După unele estimări, 30% din sistemele IA produse la nivelul UE ar fi în această categorie, evaluarea de impact a UE spune că sunt mai puține, în jur de 15%. Va fi clară treaba doar după ce aceste sisteme de mare risc se vor înregistra în baza de date europeană cerută de legislație.

Să spicuim din textul de compromis realizat între Parlament și Consiliu.

Furnizorii trebuie:

  • să realizeze evaluări de conformitate înainte de a pune pe piață sisteme de risc ridicat (se pot face intern dar și externalizat) pe 3 paliere – sistemul de management al calității, documentația tehnică și evaluarea conformității dintre documentația tehnică și procesul de design și dezvoltare
  • să se asigure că persoanele fizice care realizează supravegherea umană a sistemelor IA sunt informate despre riscul biasului de confirmare (adică să știe că nu ar trebui să se bazeze în luarea deciziilor doar pe rezultatul dat de sistemul IA)
  • să ofere specificații pentru datele cu care sistemul IA se antrenează, inclusiv informații despre limitările și posibilele ipoteze deja existente în interiorul setului de date. De ex., dacă datele sunt preponderent dintr-o anumită regiune geografică, ceea ce ar putea crea limitări în utilizarea sistemelor în alte regiuni
  • să realizeze documentație tehnică
  • să realizeze acțiuni de corecție pentru a duce sistemul în conformitate și să informeze importatorul și cel care implementează

Atenție! Devii furnizor dacă faci modificări substanțiale la un sistem IA deja pus pe piață, fie de risc ridicat, fie dacă-l schimbi și devine de risc ridicat. Sau dacă îți pui marca pe un sistem care există deja.

Cei care implementează astfel de sisteme trebuie:

  • să se asigure că pun în funcțiune sistemele în conformitate cu instrucțiunile de folosință
  • dacă exercită control asupra sistemului, să implementeze sisteme de supravegherea umană
  • să se asigure că persoanele care supraveghează sistemul sunt “competente, calificate și pregătite în mod adecvat și au resursele pentru a asigura supravegherea sistemului IA”
  • să se asigure că monitorizează măsurile de securitate cibernetică puse în aplicare
  • (dacă exercită control asupra datelor de intrare), trebuie să se asigure că sunt relevante și reprezentative pentru scopul intenționat al sistemului
  • să informeze producătorul, importatorul sau distribuitor și autoritățile naționale competente dacă utilizarea sistemului ar putea rezulta într-un risc la adresa sănătății, siguranței sau la adresa drepturilor fundamentale ale cetățenilor și vor suspenda folosirea sistemului
  • să țină jurnalul generat în mod automat, dacă au acces și se află sub controlul lor
  • înainte de a pune în funcțiune un sistem la locul de muncă, trebuie să informeze reprezentanții angajaților și să ajungă la un acord cu privire la utilizarea sa. Dacă e necesar, trebuie să facă și o evaluare de impact asupra protecției datelor
  • să realizeze o evaluare de impact în contextul destinat de utilizare (cu câteva excepții – cum ar fi sistemele de siguranță din managementul traficului sau furnizarea de utilități)

Importatorii trebuie să se asigure că:

  • furnizorul a realizat o evaluare de impact
  • există documentație tehnică și instrucțiuni de utilizare
  • sistemul are marca de conformitate

Dacă sistemul interacționează cu persoane fizice, atunci furnizorii trebuie să informeze utilizatorii că aceștia interacționează cu un sistem IA. Utilizatorii de sisteme din categoria deep-fake trebuie să scoată în evidență că acel conținut este falsificat sau creat în mod artificial.

Contrabalansarea acestor obligații, din care am enumerat doar o parte, stă prin măsurile conținute pentru stimularea inovației care sunt cuprinse în acest act. Principalul instrument este “regulatory sandbox”, o unealtă de experimentare a unor produse, de testare a unor inovații înainte de a fi puse pe piață sub supravegherea unor autorități competente. Nu prezintă asta ca o obligație a statelor membre, ci e o opțiune. Mai mult, propunerea cere ca startupurile și furnizorii mici să aibă prioritate la intrarea în astfel de instrumente.

Aici cred că e momentul să ne uităm la impactul și plângerile pe care le au principalii actori țintiți de această legislație. Putem începe cu asta cu privire la sandboxes:

  • o organizație care reprezintă startupurile din UE afirmă că ar trebuie să fie mai clară legislația cu privire la aceste “cutii de nisip pentru joacă” pentru că startupurile adesea nu țin neapărat de un domeniu sau poate că-și mai schimbă locația
  • alții sunt mai pesimiști. Un raport al AI Austria arată că 2/3 din startupurile chestionate consideră că activitatea le-ar fi încetinită, având în vedere adaptările pe care trebuie să le facă. Aproximativ 30% din startupurile incluse și-ar încadra sistemele la risc ridicat, iar costurile de adaptare s-ar ridica până la câteva sute de mii de euro
  • să nu mai zicem de climatul de capital de risc, același raport arată că fondurile de capital s-ar putea reorienta, având în vedere scăderea interesului pentru sisteme de risc ridicat care ar deveni mai scumpe

Deci, cum e? Prea multă reglementare? După cum vedem, majoritatea regulilor se aplică sistemelor IA de mare risc, iar piața acestora este limitată. Încă. După estimările Comisiei, până în 15% din sisteme ar fi de mare risc. Estimările rapoartelor citate arată că undeva la 30% din sisteme ar fi afectate. Piața de IA va crește oricum, mai ales după explozia IA generativă de tipul Chat-GPT, care oricum va beneficia de alte reguli în interiorul acestei legislații, dar să nu ne lungim acum.

La o primă vedere, nu există un echilibru foarte mare între regulile puse în legislație și măsura de regulatory sandbox propusă. Compensează asta exodul capitalului de risc din UE? Poate că nu, dar fondurile puse la dispoziție la nivelul UE, prin programe cum este Digital Europe Programme, ar putea. Problema e că pitchul în fața unui VC este foarte diferit de cererea de finanțare care trebuie completată pentru a accesa astfel de fonduri. Să nu uităm că există și DIH-urile, al căror rol este să sprijine companiile să testeze soluțiile pe care vor să le pună pe piață. Problema aici e de vizibilitate, când confirmation biasul pe care AI Act vrea să-l reducă este prezent în companii. Confirmation bias de forma “mai ușor e cu VC, nu-mi bat capul că nu știu ce câștig aici etc”.

Legislațiile privind datele

Nu există inteligență artificială fără date. Actul privind Datele și Actul privind Guvernanța Datelor își propun să ușureze accesul la date pentru a putea stimula inovația. Mai multe date, mai bine antrenate sistemele, rezultate mai bune și tot așa. Wait, parcă era o chestie cu protecția datelor și minimizarea colectării? Da, așa e, dar acea chestie se referă la protecția datelor cu caracter personal, iar principiile acesteia se regăsesc în cele două regulamente. Aici vorbim mai ales despre date non-personale, cele emise de dispozitive inteligente, spre exemplu.

Speaking of, Bard a fost confuz când e vorba de cele două regulamente 🙂

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor / effects of AI and data regulations on companies

Ideea e că actul privind datele se referă la cine și cum dă acces la date, cine poate beneficia de ele, iar guvernanța datelor creează cadrul prin care companiile între ele pot da acces la date sau pot cere acces la date inclusiv de la sectorul public pentru a crea valoare din ele.

Ca o companie, te poți afla în două situații aici:

  • să ai date care le-ar trebui altora. Poate ai o serie de dispozitive care măsoară eficiența energetică a clădirii sau date cu privire la viteza prin care se realizează QA pe bandă. Ce faci cu ele? Nu prea-ți vine să le dai că sunt ale tale. Dar dacă poți să câștigi ceva din ele?
  • să ai nevoie de date ca să dezvolți un nou produs. De unde iei datele? Testezi direct la un potențial client? Poate sunt prea limitate seturile de date sau poate vrei să scalezi deja un produs pentru altă industrie și vrei să ai acces la datele unei companii din alt sector. Poate le poți lua de la o organizație terță cu rol de “intermediar de date”

Aici intervin cele două legislații. Obligații/drepturi?

  • utilizatorii care produc date prin dispozitivele pe care le folosesc, vor avea posibilitatea de a-și porta datele către alte companii. Spre exemplu, utilizatorii ar putea să-și transfere datele de utilizare pentru un serviciu de reparații terț pentru a-și repara un dispozitiv, fără limitare din partea producătorului.
  • producătorii de dispozitive vor trebui să ofere informații despre cantitatea de date generate, modul de accesare a datelor din partea utilizatorului, modul de solicitare a transferului către părți terțe etc
  • transferul de date de la deținătorul datelor la destinatarul datelor se va face cu compensare rezonabilă, singurele limitări fiind când vine vorba de secrete comerciale
  • legislația conține prevederi care limitează prevederi incorecte față de IMM-uri în contracte de distribuire a datelor, dar creează și conceptul de “deținător de secret comercial”, cu ajutorul căruia companiile pot refuza accesul la date pe motive întemeiate concurențiale
  • (din Actul privind Guvernanța Datelor) apar companii care intermediază transferul de date, deci dacă nu știi unde și cui trebuie să ceri, ai putea să apelezi la un astfel de serviciu
  • pentru anumite situații de interes public și de urgență, organizațiile din sectorul public pot cere companiilor acces la datele lor
  • apare posibilitatea de distribuire a datelor generate și de companii sub forma ideii de “altruism legat de date”. Distribuirea datelor nu doar atunci când există o cerere în acest sens, ci din proprie inițiativă

Ce zic cei afectați?

  • DigitalEurope – organizație care reprezintă companiile mari de tehnologie din UE – spune că Actul privind Datele este o “săritură către necunoscut”, care nu explică foarte clar ce și dacă trebuie să distribuie datele
  • Alianța Digital SMEs – ce reprezință IMM-urile din Europa – accentuează că IMM-urile ar trebui să fie mai protejate în această legislație, dar laudă prevederile exprese cu privire la prevederile contractuale față de IMM-uri
  • International Road Transport Union – organizație care reprezintă companiile din transport și logistică – consideră benefică această legislație pentru că ei oricum făceau acorduri de distribuire a datelor și cumpărau dispozitive pentru acces la date despre consumul de combustibil, spre exemplu.
  • Siemens – pe de altă parte – spune că astfel de legi ar putea pune în pericol secretul comercial – mai ales pentru companiile care fac piese after-market

Deci, cum e? Prea multă reglementare? Parcă aici problema nu e prea multă reglementare, având în vedere că cei care și-au dat cu părerea se leagă mai degrabă de ideea de a-și păstra secretul comercial. Piețele de date sunt necesare pentru transformarea digitală a companiilor. Nu mai e vorba doar de produsul pe care-l realizezi, ci și despre datele pe care le generezi.

 

Cum "suferă" companiile?

Intențiile reglementărilor europene se referă la promovarea valorilor etice pentru spațiul digital, dar nu lasă în urmă și perspectivele de piață, mai ales având în vedere climatul de competiție unde se află UE, exact între SUA și China.

Ce va fi nou pentru companiile europene?

  • pentru IA – obligațiile de transparență față de utilizator cu privire la sistemele de inteligență artificială pe care le produc, distribuie, importă și folosesc (indiferent de categoria de risc pe care o reprezintă)
  • pentru IA – evaluarea de conformitate pentru sistemele de risc ridicat care se va concretiza cu o declarație de conformitate și faimoasa marca CE
  • evaluarea de impact cu privire la drepturile fundamentale ale europenilor pentru sistemele IA cu risc ridicat
  • tot pentru dezvoltatorii de aplicații IA – posiblitatea realizării de “regulatory sandboxes” împreună cu autoritățile naționale
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, obligația de a desemna o persoană cu atribuții de supraveghere a sistemului, dacă exercită control asupra acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, trebuie să informeze angajații dacă vor fi utilizate sisteme IA la locul de muncă după un acord în prealabil cu reprezentanții acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, să realizeze evaluări de impact al utilizării acestor sisteme
  • în ceea ce privește legislațiile privind datele, chiar dacă nu pare, majoritatea companiilor care produc date sub o formă sau alta vor fi afectate, apărând posibilitatea de data sharing între companii sub o formă mai clară. Există potențial de realizare de venituri deoarece accesul la date este dat în schimbul unei compensații financiare corespunzătoare.
  • companiile trebuie să fie bine informate și să aibă date și proceduri puse la punct cu privire la data sharing pentru a putea să se implice în acest nou ecosistem

 

Always be prepared...

Pe final o mică listă non-exhaustivă de lucruri la care trebuie să te gândești să implementezi când vine vorba de digitalizarea sau transformarea digitală a afacerii tale.

Ce trebuie să faci pentru a te adapta la aceste noi legislații?

  1. informează-te. Regulamentele despre care am vorbit sunt în fazele finale spre adoptare (cele legate de date sunt mai avansate, Actul privind Guvernanța Datelor este deja adoptat, iar Actul privind Datele urmează să fie adoptat, în timp ce Actul IA este încă în fazele finale de negociere). Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân să așteptăm să se aplice pentru a ne pune la punct cu ce trebuie făcut pe ultima sută de metri.
  2. analizează stadiul companiei în ceea ce privește guvernanța datelor (ce și cum se colectează, unde stau, unde se duc, ce nu colectăm) – dar nu doar pentru datele personale. Pentru asta avem deja și GDPR, iar prevederile legate de date din regulamentele noi completează aspectele celui din urmă.
  3. un sfat venit și de la EY în ceea ce privește pregătirea pentru Actul privind IA – analizează ce modele de IA folosești deja, dar trebuie să te gândești și la ce ai în plan să achiziționezi. IA e în expansiune și “la modă”, dar trebuie să ții cont de ce și unde vei utiliza. Consultă aici (lista poate evolua) categoria de sisteme de IA de mare risc pentru a ști către ce fel de obligații te îndrepți, atât ca dezvoltator, cât și ca utilizator de business.
  4. pregătește resursa umană să utilizeze și să înțeleagă mai bine cum funcționează IA, ce este biasul de confirmare. De asemenea, trebuie să ai în vedere să implementezi supraveghere umană a acestor sisteme și nu uita de condițiile de transparență. Oamenii – clienții, angajații – trebuie informați dacă vor interacționa cu un sistem IA.
  5. începe să colectezi date, standardizează-le, încearcă să înțelegi valoarea lor atât pentru business, cât și ca valoare pe o piață a datelor.

Referințe

  1. https://www.digitalsme.eu/digital/uploads/DIGITAL-SME-Position-Paper-on-the-Data-Act.pdf
  2. https://www.eu-startups.com/2023/05/eu-ai-act-how-ai-regulation-could-affect-your-startup/#
  3. https://alliedforstartups.org/wp-content/uploads/2023/06/AI-Act-Open-Letter.pdf
  4. https://www.europarl.europa.eu/resources/library/media/20230516RES90302/20230516RES90302.pdf
  5. https://www.euractiv.com/section/data-privacy/news/data-act-eu-institutions-finalise-agreement-on-industrial-data-law/
  6. https://cdn.digitaleurope.org/uploads/2023/06/DIGITALEUROPE-Data-Act-trilogue-recommendations-June-2023.pdf
  7. https://www.digitaleurope.org/news/joint-statement-the-data-act-is-a-leap-into-the-unknown/
  8. https://www.politico.eu/article/europe-new-data-act-explained/
  9. https://www.ey.com/en_ch/forensic-integrity-services/the-eu-ai-act-what-it-means-for-your-business

Eu cu cine moderez? despre ANCOM și poliția Internetului

Ultimele luni au văzut o pleiadă de notificări, știri, postări pe social media despre o grămadă de proiecte de regulamente europene care vizează tehnologia și transformarea digitală. Actul privind Inteligența Artificială, Actul privind Datele, regulamentul privind portofelul european, Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale. Și mai pot continua: actul privind reziliența cibernetică, regulamentul Gigabit…ok, mă opresc aici. Pentru cine nu e nici în domeniul afacerilor europene, nici în domeniul politicilor digitale, totul pare cam abstract și de neînțeles. Să nu mai zic că mare parte din proiectele de mai sus încă sunt în proces de negociere, deci chiar dacă ai auzit că Parlamentul a decis una sau că s-a realizat un acord pe alta, nu e obligatoriu să și fie ceva definitiv.

Mai adăugăm aici un element semnificativ: mai toate elementele de legislație despre care auzim la știri, pe internet sau la radio sunt implementate în mare parte și prin autoritățile naționale. Deci, când auzi că “Actul legislativ privind serviciile digitale va conține și reguli care să garanteze că produsele vândute online sunt sigure și respectă standardele înalte stabilite de UE*” sau că Actul privind Serviciile digitale “e așa-numita poliție a internetului”, dai de două chestii:

  1. limbajul e între două extreme – fie prea complicat și nu înțelegi, fie e prea simplist și prost explicat
  2. cineva undeva trebuie să se asigure că aceste regulamente sunt puse în aplicare corect și în interesul cetățeanului. Nu rezolvă textul de lege, pardon regulament, singur chestia asta.

Punctul 1 este chiar misiunea acestei platforme, dar punctul 2 este ceea ce aș vrea să abordăm în analiza de luna asta de pe Digital Policy. Cine și ce instituții din România se ocupă/se vor ocupa cu implementarea noilor regulamente legate de ceea ce facem noi online? Voi răspunde aplicat la această problemă folosindu-mă de Actul privind Serviciile Digitale, unul din regulamentele care își propun să schimbe modul în care ne petrecem timpul pe Internet, cu predilecție pe social media, despre care auzim puțin sau spre deloc pe Internet, deși a intrat în vigoare deja.

Deci, ce e de interes?

  • drepturile pe care le vei avea în relațiile cu principalele aplicații pe care le folosești, dar și în relație cu alte site-uri
  • cine va veghea că sunt respectate și cine va aplica regulamentul? cine este și cum ar trebui să arate această instituție

Să purcedem, deci.

Ce zice la hârtie, dom’le?

Iată câteva din drepturile-cheie prevăzute de Actul privind Serviciile Digitale (listă generată cu ajutorul Notion AI, care a mai inclus unele drepturi pe care le-am scos că nu erau de fapt din regulamentul acesta):

  • Dreptul de a fi informat despre modul în care platformele moderează conținutul și aplică termenii și condițiile lor de utilizare – corespunzând obligației platformei de a da mai multe detalii despre modul în care aceasta funcționează
  • Dreptul de a contesta eliminarea sau restricționarea conținutului – corespunzând obligației platformelor de a oferi un răspuns la această contestare
  • Dreptul de a primi informații clare și accesibile cu privire la modul în care sunt colectate, utilizate și procesate datele personale – în traducere liberă – eliminarea acelor bannere uriașe de pe siteuri care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor
  • Dreptul de a ști când o postare reprezintă o reclamă plătită
  • Dreptul de a fi informat cu privire la funcționarea algoritmilor care afectează accesul utilizatorilor la informații sau oportunități – corespunzând obligației platformei de a ne informa cum ne-a recomandat anumite postări sau anumite videoclipuri
  • și să nu uităm de obligația platformelor de a elimina orice fel de conținut ilegal care le-a fost semnalat
De asemenea, mare parte din lucrurile care se vor întâmpla datorită acestui regulament se află cumva după cortină deoarece privesc modul în care Comisia Europeană și statele membre vor obliga platformele social media să fie mai deschise, să dea acces la date pentru cercetare cu scopul de a monitoriza mai atent modul în care sute de milioane de europeni se informează. Ajungem, deci, la cine va veghea la respectarea acestor drepturi.

Cine veghează?

Am identificat trei nivele de veghe pentru aceste drepturi și, desigur, că peisajul e foarte complicat. Asta e pentru că serviciile digitale pe care le accesăm zilnic sunt atât de întrepătrunse în viețile noastre și noi ne luăm foarte multe de acolo încât ai nevoie de intervenții din partea mai multor instituții. Deci, trei nivele:
  • nivelul european – Comisia Europeană va sta cu ochii pe platformele peste 45 de milioane de utilizatori, va cere rapoarte de transparență, date și le va obliga să se supună unui audit independent cel puțin o dată pe an
  • nivelul național – fiecare țară va avea un Coordonator al Serviciilor Digitale – despre asta mai multe mai jos
  • nivelul academic/societate civilă – cercetătorii și organizațiile de societate civilă se pot acredita să devină persoane/entități de încredere care să semnaleze existența conținutului ilegal pe platforme sau să aibă acces la date pentru a cerceta anumite riscuri legate de activitatea platformelor.
Desigur, toate cele trei niveluri vor colabora și își vor coordona eforturile. De exemplu, cercetătorii și membrii societății civile se vor acredita la Coordonatorul din țara unde locuiesc, care, la rândul său, va trimite cereri de acces la date la Coordonatorul de Servicii Digitale din țara unde are sediul acea platformă foarte mare sau la Comisie pentru a realiza cercetări cu privire la riscuri sistemice, cum ar fi posibilitatea de nerespectare a drepturilor fundamentale. Am simplificat un pic aici, dar tot e complicat. E un lanț al aplicării regulamentului, dar dacă o verigă e slabă, știm cu toți că devine lanțul slăbiciunilor. Iar experiența reglementării europene este că autoritatea națională e adesea veriga slabă.

Sursa: Unsplash

Poliția Internetului?

Sau mai bine spus: este Coordonatorul de Servicii Digitale noua poliție a Internetului? Răspuns simplu: nu. Și nici nu e bine să-i spui așa. Hai să vedem cum trebuie să fie și ce atribuții trebuie să aibă și apoi să vedem de ce nu e OK să-i zici așa.

  • să-și ducă la îndeplinire sarcinile într-o manieră independentă, imparțială, transparentă și de îndată
  • să aibă resurse puse la dispoziție de către statul membru – inclusiv resurse tehnice, financiare și de resurse umane
  • să aibă autonomie în managementul bugetului și să nu i se afecteze independența
  • nu vor fi supuși niciunei influențe externe, directe sau indirecte și nu vor “cere sau prelua instrucțiuni de la vreo autoritate publică sau parte privată”

Mai aplicat de atât?

  • coordonatorul reprezintă punct de contact pentru companiile ce prestează servicii digitale din teritoriul național
  • la nivel european, reprezintă poziția națională în Boardul european de servicii digitale.
  • realizează investigații comune cu alte state cu privire la nerespectarea unor drepturi sau riscuri sistemice – conținut ilegal, nerespectarea drepturilor, manipularea prin mijloace automate a rețelei
  • ridică probleme de investigat pentru Comisie – în special pentru platformele social media
  • acreditează entitățile de tip “notificator de încredere” și propun cercetători care să aibă acces la date de pe platformele social media
  • primesc plângeri legate de drepturile utilizatorilor și fie le rezolvă, fie le redirecționează la coordonatorul responsabil sau la Comisie

OK, no pressure, cum zice englezul. Cercetarea pe care am mai făcut-o pe subiect [1, 2] spune că autoritățile naționale se confruntă cu un mecanism diferit de reglementare comparat cu ce s-au confruntat până acum pentru că:

  • reglementarea serviciilor digitale presupune domenii diferite – confidențialitatea datelor, competiție, discriminare, media și audiovizual sau protecția consumatorilor, iar coordonatorul va trebui să aibă abilități pe toate aceste paliere și să se coordoneze cu celelalte instituții pe subiect
  • revine eterna problemă David versus Goliat. Resursele serviciilor digitale adesea sunt mult mai mari decât cele ale unei instituții de stat care “tocmai” a mai primit încă o atribuție de gestionat
  • activitatea de supraveghere e bazată “pe proces”, adică e un fel de supraveghere pe mai multe niveluri care cere implicare din partea mai multor actori la nivel european și național – de la societate civilă și alte instituții până la cetățenii simpli. Deci, această instituție trebuie să facă și foarte multă educație pe subiect
  • să nu uităm că trebuie să înțeleagă logica de funcționare a platformelor și a altor tipuri de servicii digitale

După portretul acesta, pare foarte facil să-i spui poliția Internetului. De ce nu e așa?

  • la nivel semantic – poliția ne duce cu gândul că cineva/ceva controlează și are autoritate asupra unui spațiu. Nu e așa, după cum am explicat mai sus. Autoritatea este împărțită pe mai multe niveluri și nu e vorba de o instituție de forță.
  • tot la nivel semantic – coordonatorul de servicii digitale nu interzice, nu moderează conținut, nu monitorizează direct Internetul pentru a elimina conținut ilegal. Pentru asta există alte entități cu rol de notificare a conținutului ilegal, iar Comisia Europeană joacă un rol important în verificare și monitorizare
  • mare parte din timp ni-l petrecem pe VLOPs și VLOSEs (platforme și motoare de căutare foarte mari), care sunt sub directa monitorizare nu doar de către Comisie, ci și de coordonatorul din țara unde-și au sediul – anume Irlanda pentru mare parte din serviciile astea mari. Deci nu coordonatorul din România, spre exemplu, poate cere eliminarea unui conținut ilegal de pe o platformă, ci, atunci când vine vorba de așa ceva, se desfășoară un întreg lanț de entități care trebuie să ducă la rezolvarea problemei.

Apropo de România, la noi cine și cum e coordonatorul de servicii digitale?

ANCOM - coordonatorul de servicii digitale

șa cum am mai spus, tema aceasta a fost discutată puțin spre deloc în media mainstream. Doar ApTI a preluat tema desemnării acestei instituții. Mai apoi, la începutul lunii martie, a apărut timid un memorandum al Guvernului care propune desemnarea ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale, iar mare parte din presă a preluat comunicatul fără a interoga prea mult ce înseamnă asta. La două luni distanță, a mai apărut așa un “vârf” al știrilor depre acest domeniu, când un anume politician a fost votat ca președinte al ANCOM. Aici a apărut ideea că acest politician va conduce “poliția internetului”.

Pe scurt, să vedem cine este și cu ce se ocupă ANCOM și dacă este într-adevăr potrivită pentru aplicarea DSA:

  • “autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii”
  • “are ca rol punerea în aplicare a politicii naţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv prin reglementarea pieţei şi reglementarea tehnică în aceste domenii”… DAR ȘI funcții, cum ar fi:
  • administrarea spectrului radio prin planificarea, atribuirea, alocarea benzilor de frecvenţe, asignarea şi monitorizarea frecvenţelor radio din benzile de frecvenţe [3].

Deocamdată, ANCOM se ocupă acum de partea de fundament, de “scheletul tehnic” al comunicațiilor electronice, dar acum a primit sarcina de a intra și în rețea pentru a supraveghea ce circulă pe aceste unde pe care le monitorizează.

Și asta practic obligă la un set de resurse pe care-l poate obține numai prin cooperare instituțională cu instituții, cum ar fi Autoritatea pentru Digitalizarea României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile pot continua.

DigitalPolicy

Să nu mai spunem de (practic) obligația de a-și constitui o rețea de experți cu adevărat independenți în materie de platforme și social media. De altfel, mare parte din discuțiile la nivel european (pe care le-am putut înțelege în germană și engleză) pun accent pe necesitatea dezvoltării unui departament puternic de data science și a unei unități de cercetare pentru a putea pune în aplicare cu adevărat prevederile DSA. Ce zic “frații mai mari?” Astfel de departamente sunt utile:

  • pentru construirea de expertiză la nivel instituțional – e de învățat mult pe acest subiect
  • ca imbold și sprijin pentru eforturile Comisiei – dacă vor să lucreze pe picior de egalitate sau să înțeleagă ce se spune la nivel de Comisie, atunci trebuie să aibă echipă de data science + expertiză la nivel național
  • pentru impulsionarea acreditării de “notificatori de încredere” și de cercetători
  • ca sprijin pentru coordonarea între diferite instituții, mai ales că platformele se mișcă foarte repede, iar autoritățile trebuie să țină pasul
Ok, cam pe aici veți zice: și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?

Ce treabă are România să mai angajeze pe unii-alții din bugetul de stat pe salarii foarte mari? Ca să ce? După cum se vede treaba, parcă noi nu contăm oricum că doar țări, gen Irlanda sau Luxembourg vor avea treabă pe subiect. Păi, hai să vedem câteva motive pentru care e relevantă și activitatea în Românica:

  • riscuri sistemice – conținut ilegal – se vând o grămadă de prostii pe Internet, iar site-urile mari de social media n-au chef să acorde resurse pentru a închide niște conturi dintr-o țară puțin relevantă “for their bottom line”. Exemplu de știre pe subiect aici. Să mai zic de informațiile cu privire la traficul de persoane umane realizat pe Facebook? (informație descoperită la nivel internațional, dar relevantă pentru România dat fiind că suntem campionii la trafic de persoane în Europa). Desigur, asta nu va rămâne doar în sarcina coordonatorului, fiind vorba și de fapte penale, dar monitorizarea este un rol semnificativ pe care-l joacă coordonatorul care acreditează și pe acei notificatori de încredere
  • riscuri sistemice – protecția drepturilor fundamentale – coordonatorul național, așa cum scrie mai sus, este cel care știe cel mai bine ce pericole sunt la nivel de țară. Bula de Facebook devine din ce în ce mai săracă în empatie, iar tendințele populiste și chiar legionare ies la suprafață. Coordonatorul este cel care trebuie să urmărească aceste tendințe, să sesizeze Comisia și pe alți coordonatori pentru a investiga anumite derapaje, cum ar fi discursul urii față de unele etnii.
  • riscuri sistemice – aspecte menite să perturbeze procesul electoral sau discursul civic. Poate că e prea devreme, dar anul viitor, an în care trebuie să funcționeze deja Coordonatorul, avem 3 seturi de alegeri ale căror rezultate pot fi infuențate prin social media.
  • să nu uităm de cea mai simplă, dar foarte importantă misiune a Coordonatorului: să ai cui să te plângi atunci când platforma ți-a făcut o nedreptate și să ai unde să-ți cauți dreptatea printr-un mecanism de soluționare a litigiilor

Pe final...

Puncte-cheie de reținut. Generate de Notion AI
  • Articolul discută despre noul regulament european privind serviciile digitale și rolul coordonatorului de servicii digitale în fiecare țară.
  • Se discută despre nivelurile de colaborare și atribuțiile coordonatorului, precum și despre ANCOM ca viitor coordonator în România.
  • Se subliniază importanța coordonatorului în monitorizarea conținutului ilegal, protecția drepturilor fundamentale și procesul electoral, dar și în soluționarea litigiilor dintre utilizatori și platforme.

Referințe

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter