Speță: dacă plătești taxele locale online și cât mai devreme, primești o „bonificație” mai mare decât dacă mergi fizic să plătești taxele în același interval. E aceasta o politică demnă de un smart city*?
E smart dacă te gândești că stimulezi plata online astfel și încurajezi „transformarea digitală”, deși plata online nu e cu adevărat un aspect revoluționar ca tehnologie.
Nu e smart dacă te gândești că există mulți cetățeni care nu știu, nu au capacitatea, nu pot face acest lucru, iar statisticile arată că aceștia nu sunt puțini.
OK și care e problema totuși? Ambele categorii primesc o reducere dacă plătesc până la un anumit moment din an. Dacă ne uităm politic, lucrurile stau așa:
- e o chestie de justiție socială – nu e corect având în vedere că aceia lipsiți de mijloace – nu doar tehnice, cât și de competențe – ajung să plătească mai mult decât cei care au mijloacele de a face asta
- e de fapt un „nudge” – un tip de inițiativă, izvorâtă din economia comportamentală, când cei care creează politicile publice vor să ajungă la un anumit scop și pentru asta, nu folosesc coerciția sau favoritismele, ci aleg să schimbe „arhitectura alegerii”. Mai precis, schimbă contextul în care faci o alegere și nu intervin direct asupra ta pentru a te „mișca” într-o direcție sau alta.
Doar că acest exemplu nu e chiar un „nudge” (cel puțin, după mine, dar, vă rog, să mă contraziceți) pentru că intervenția nu e asupra contextului în care faci alegerea – să mergi fizic sau să plătești online – ci direct asupra comportamentului. Un exemplu clasic de „nudge” corect realizat este un formular care are deja bifată opțiunea de a muta 10% din contul tău în fondul de economisire, pentru că tu nu mai apeși acea bifă. Cineva a intervenit și ți-a modificat contextul în care aprobi ceva (Thaler, Sunstein, 2008).
OK, OK și vorba lui Dragnea, și cu ce mă ajută asta pe mine, domnișoară? Ce treabă are asta cu tehnologia?
- când utilizăm tehnologia, avem de-a face (cred) aproape zilnic cu astfel de nudge-uri, de la formulare care bifează automat colectarea datelor (și care sunt ilegale conform GDPR) la plasarea unor produse pe un site de ecommerce în așa fel încât să fie irezistibile.
- povestea e despre plata online a taxelor locale – deci avem de-a face cu tentative de smart city – e despre nevoia de a schimba, simplifica și transforma administrația publică și relația sa cu cetățeanul. Adică transformare digitală.
Îndrăznesc, deci, să pornesc de la povestea asta și să vorbesc despre un trend în lumea smart cities, dar și în ceea ce privește transformarea digitală în Uniunea Europeană. Despre „human centric smart cities” sau despre „human centred digital transformation”. Mai simplu: it’s the people, stupid!
Deci, ce câștigi dacă nu dai scroll repede și închizi link-ul?
- o să ai un prim „A-HAA moment” când o să vezi că smart city nu este doar despre tehnologie de dragul de a avea tehnologie și despre cum trebuie să fii uman atunci când adopți chestii „disruptive”, pentru a-i câștiga pe oameni
- o să ai un al doilea „A-AHAA moment” când o să citești despre ideea de a integra tehnologia în oraș pornind de la nevoile cetățenilor și de la valori, cum ar fi transparența sau responsabilitate
- (foarte probabil) o să te „dezumfli” când o să vezi cât de greu se realizează această viziune în România
Primul A-HA: fără tehnologie de dragul tehnologiei
Povestea termenului de smart city începe de la brandingul corporatist al IBM, venind din dorința de a extinde piața de tehnologie către alte zări. Deci, nu vorbim neapărat despre o inițiativă publică, ci de un marketing deștept pentru regândirea orașului ca în filmele science-fiction unde totul funcționează ca la carte. Ok, dar în filmele astea, adesea roboții și inteligența artificială se răscoală și avem de-a face cu un viitor distopic. Nu prea vrem asta, așa-i? Mai mult, utilizarea tehnologiei în oraş și implementarea corectă a politicilor digitale nu depinde doar de achiziția de tehnologie. Asta e cel mai ușor lucru de făcut. Depinde de:
- specificitățile și diversitatea deopotrivă a orașului și cetățenilor. Oradea e un fel de oraș, Reșița e altul, București altul și tot așa. O singură viziune nu se potrivește la toate cele trei exemple.
- capacitatea administrativă a celor care gândesc și implementează unele soluții. Funcționar public, șef serviciu și tot așa pe scara ierarhică.
- modul de lucru și mindset-ul persoanelor care urmează să implementeze și să schimbe lucrurile. Pentru că tehnologia schimbă lucrurile.
- iterația în care te afli și ce ai învățat din ce ai implementat până acuma. Adică orașul inteligent nu e niciodată terminat, la fel ca un oraș (a se citi Oradea) ale cărui șantiere de infrastructură nu se termină niciodată pentru că tot intervine câte o necesitate dată de precedenta investiție. Sau, în cazul tehnologiei, o inovație nouă, cum e digital twin actualmente.
Fiindcă avem iterații, specificități, avem de-a face cu oameni și mentalități, transformarea e al naibii de greu de realizat. Dar, un lucru e cert, nu poți pune tehnologia în față și să te consideri smart city. Poți porni de la altceva: de la ce fel de oraș vrei să fii, ce valori promovezi, de la cetățeni, dar și de la nevoia de a experimenta și a fi în avangardă (there’s nothing wrong with that!)
Răspunzând la asemenea brandinguri și poate și eșecuri ale proiectelor și strategiilor de smart city, literatura de specialitate, dar și oamenii din administrație, au început să gândească altfel de modele de smart cities, pornind de la incluziune, guvernanță incluzivă, transparență, etc. Dar și de la ideea că tehnologia disruptivă schimbă viețile și obiceiurile oamenilor, iar când e vorba de o entitate publică, cineva trebuie să explice și să fie răspunzător în fața cetățeanului. Și iacă-tă că așa s-a născut conceptul de human centric smart cities**.
**am ales să păstrez termenul în engleza originală pentru a păstra cât mai mult din înțelesul original, dar și pentru a avea concordanță cu termenul principal de smart city
Al doilea A-HA: it’s the people, stupid!
Citez aici: ”human centric smart cities practică guvernanța inteligentă, sunt colaborative, concentrate pe nevoile cetățenilor, sprijină inovarea și se axează pe creșterea bunăstării și crearea valorii publice” (McBride et al., 2022). Avem cumva tehnologie în definiția de mai sus? Pare-mi-se că nu. Nu direct.
Conceptul țintește bunăstarea populației și pornește de acolo în definirea unor linii directoare și politici pentru a utiliza tehnologia în acest sens. Dacă mă raportez la exemplul de la început, o astfel de inițiativă într-un astfel de oraș n-ar fi funcționat deloc, ci mai degrabă ar fi fost organizat altfel. Prin centrele de cartier, autoritatea locală responsabilă ar fi putut realiza sesiuni scurte de pregătire a persoanelor în vârstă (adesea acestea sunt cele fără capacități tehnologice) cu finalitatea de a-și plăti taxele locale online. Cu voluntari tineri, nu trebuie să fie traineri hi-tech. Elimini și coada la ghișeu, dar și utilizezi și centrele de cartier și mai valorizezi și cetățenii. Win-win-win, cum ar zice Michael Scott din The Office.
Sau cum ar fi să faci o consultare publică (bine organizată și nu pe Facebook) pentru a găsi modalități de a pregăti cetățenii să nu mai meargă la ghișee? Pentru că..guess what..consultarea publică, co-crearea și co-producția sunt parte integrantă a acestei filosofii. Bifezi la transparență, la incluziune, recunoști că nu întotdeauna ai cele mai bune idei. Să nu mai zic că cercetarea pe human centric smart cities spune să reflectezi dacă soluțiile pe care le-ai gândit sunt centrate cu adevărat pe oameni și dacă țintesc cu adevărat bunăstarea populației.
Oare de ce? Mai aduc o chestie în discuție – Comisia Europeană a publicat recent cel mai nou Strategic Foresight Report, un document de analiză care evidențiază trendurile strategice până în 2050. No surprise…documentul analizează interferența dintre transformarea digitală și tranziția verde marcate de noul context geopolitic. Majoritatea trendurilor evidențiază schimbări nu doar tehnologice, ci de stil de viață, de la schimbări în ceea ce privește alimentarea cu energie, la circularitate la transport sustenabil, la „acceptarea socială a mașinilor autonome” etc. Marea majoritate a acestor schimbări vor avea loc la oraș – care va deveni laborator de testare de noi soluții. Ce sugerează acest raport? Una din liniile de acțiune e: „UE trebuie să întărească coeziunea socială și economică de-a lungul acestor tranziții [..] prin oferirea de stimulente de adaptare, dialog social, parteneriate între diferite entități, întărirea protecției sociale și a statului social etc” (Comisia Europeană, 2022). Cum poți să bagi pe gât oamenilor astfel de schimbări fără să-i întrebi?
Fac aici trecerea către următoarea componentă a acestei filosofii de smart city, anume nevoia de colaborare intersectorială prin dezvoltarea de spații de dezbatere, inițiere și testare, a unor Living Labs. Ideea e că monopolul inovației nu stă doar la tine, oraș sau reprezentant autoritate publică, ci inovația apare de unde nu te aștepți, tu trebuie să stai deoparte și să facă alții treaba asta. Nu cred că mai suntem în perioada în care implementăm soluții a la carte.
A treia componentă se referă la capacitatea administrativă de a facilita un mediu care încurajează astfel de inovații, de a recunoaște că unele lucruri nu mai pot fi făcute ca până acum și, desigur, capacitatea de a înțelege cum funcționează tehnologia și care sunt părțile sale mai rele sau mai bune. Ca să nu mai spun că trebuie să fii conectat la trendurile globale pentru a nu pierde trenul. Asta apropo de trendurile identificate de către Comisia Europeană, de unde orașele își pot lua inspirație pentru viitoare proiecte sau provocări, cum ar fi schimbările pe piața muncii (de văzut ideea unei infrastructuri care încurajează car sharing-ul sau carpool) sau digitalizarea energiei, transformarea producției industriale pentru a avea mai puține deșeuri etc. Cheia e experimentarea.
Ultima, dar nu cea din urmă componentă, face referire la guvernanța datelor, anume realizarea unui set de reguli și mecanisme și structuri pentru colectarea, stocarea, procesarea datelor la nivel de oraș, având în vedere creșterea numărului de senzori, camere de supraveghere și alte dispozitive care generează date. De ce? Păi, cum se numeau orașele astea? HUMAN-centric, adică centrate pe aceia care produc datele alea și care ar trebui să știe ce și cum. Aceștia trebuie „să stea la o masă” cu cei care le manipulează și le procesează pentru un strop de transparență și responsabilitate.
OK, OK, totul pare prea bun ca să fie adevărat, sau cel puțin așa ar spune cineva care lucrează în administrație publică. Nu totul se face peste noapte, cu atât mai mult dezvoltarea capacității administrative și mai ales schimbarea de mindset. Pentru autoritățile publice, câteodată asta e ca și cum ai încerca să întorci un petrolier în cealaltă direcție. Sau se întâmplă la fel de repede ca mișcarea plăcilor tectonice. Dar, așa cum mi s-a confirmat deja din câteva direcții diferite, trebuie să ai un inside man/woman care să miște lucrurile din interior și…baby steps.
Și acum să te descurajez…
Lucrurile sunt foarte departe de această viziune în orașele noastre. Câteva exemple:
- fondurile structurale au priorități pentru smart cities – dar pe un cadru de definire a smart cities ce datează din 2007 (Giffinger et al, 2007) – când o cercetare a identificat șase „verticale” și de atunci aceasta e singura variantă acceptată. Adică, viziunea e că „băgăm tehnologie” în oraș și-l facem smart. La „verticala de guvernanță inteligentă”, tipurile de activități sugerate sunt sisteme de management al proiectelor, city apps, platforme de servicii publice digitale. La „cetățeni inteligenți”, se sugerează „platforme și aplicații de comunicare cu cetățenii, de implicare civică și voluntariat, de raportare de probleme” (ADR NV, 2022)
- un proiect pilot de încurajare a selectării deșeurilor folosind camere de supraveghere și coduri de bare pentru sacii de gunoi (deci tranziție digitală și verde), s-a soldat direct cu amenzi și cu discuții cu privire la validitatea proiectului
- proiectele pe servicii publice digitale pe care le-am analizat aici.
- doar câteva din strategiile de transformare digitală ale orașelor fac referire la tehnologie ca un sprijin pentru bunăstare și calitate a vieții, cum ar fi cea a Clujului sau a Timișoarei.
- și să nu uităm de speța de la începutul articolului
Pe de altă parte, pe bună dreptate, unele orașe vor spune sau au zis deja pe la unele conferințe la care am participat: ce-mi trebuie mie avioane când n-am căldură, când n-am drumuri etc? Prima dată să-mi fac drumuri și să rezolv problemele principale și vedem mai încolo.
Răspund acestei critici cu un exemplu din istoria Internetului în România: România a adoptat tehnologii noi pentru dezvoltarea infrastructurii Internetului, n-a adoptat ce au avut alte state de zeci de ani și așa ne-am trezit cu viteze de Internet cu mult peste media europeană. Și nici atunci n-am avut drumuri sau alte cele. E drept, asta a fost investiție în mare parte privată, dar și sprijinul statului a contat mult. Țin minte cum, în urmă cu 10 ani, plăteam 40 de euro pe lună în Spania pentru o conexiune la Internet extrem de slabă de aveai nevoie de o zi întreagă pentru un transfer video, în timp ce în România plăteam de 4 ori mai puțin pentru o viteză mult mai mare.
Dacă nu te raliezi trendurilor globale, riști să pierzi mult mai mult pe termen lung. Iar trendul global e dat exact de asta, transformarea digitală centrată pe om.
Referințe
ADR NV (2022), POR NV 2021-2027, https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/
Comisia Europeană (2022), 2022 Strategic Foresight Report. Twinning the green and digital transitions in the new geopolitical context, https://ec.europa.eu/info/strategy/strategic-planning/strategic-foresight/2022-strategic-foresight-report_en
Giffinger et al (2007), Smart Cities. Ranking of European Medium-Sized Cities, https://www.researchgate.net/publication/261367640_Smart_cities_-_Ranking_of_European_medium-sized_cities
McBride et al (2022), Human Centric Smart Cities. Redefining the smart city, https://www.hertie-school.org/en/digitalgovernance/news/detail/content/policy-brief-human-centric-smart-cities
Thaler, Sunstein, (2008), Nudge, București: Publica