Misiune

De ce digitalpolicy.ro?

Indexul DESI plasează România printre ultimele locuri din Uniunea Europeană, dar România are pretenția vitezei rapide de Internet și a sectorului IT bine dezvoltat. Problema e că doar aceste elemente nu pot rezolva singure blocajele de transformare digitală din România și decalajele sale față de celelalte state membre.

De prea multă vreme, ciclul de politici publice în România se realizează mai mult sau mai puțin pe hârtie, fără un fundament clar și o justificare. Transformarea digitală nu face excepție. Acest efort editorial – de storytelling și analiză –  își propune să reducă din acest handicap al politicilor publice digitale în România.

Bla-bla-ul digitalizării este peste tot în România, în termeni care induc ideea unei surse sigure de prosperitate socio-economică, care de altfel este posibilă, dar are nevoie de mai mult decât discurs. Are nevoie de analiză critică a transformărilor care au loc. Realitatea nu funcționează ca discursurile care abundă în acest bla-bla.

DigitalPolicy este un astfel de mediu de analiză, dar și de storytelling. Este un mediu de analiză pentru că în România expertiza în acest domeniu provine mai degrabă din mediul privat decât din mediul academic. Dar este și un mediu de storytelling digital pentru că trebuie să privim și cu alți ochi transformările digitale. Să privim cum ne afectează digitalul și toate politicile în viața de zi cu zi și să vedem că există și alternative la tăvălugul tehnologiei.

Misiunea acestui demers este de a deveni o sursă deschisă de analize pe politici publice pe cele mai multe nivele: european, național, local și personal.

Această pagină își propune să pună la dispoziția decidenților o privire interdisciplinară a transformării digitale, dincolo de aspectele tehnice care prevalează.

Digitalpolicy.ro își asumă misiunea de a fi o sursă deschisă de analize de politici publice în domeniul tehnologiei digitale cu accent pe caracterul interdisciplinar și orizontal al acestui domeniu.

Adaugă comentariu

De Mirela Marcut

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter