CategorieDIGest

Digest 2. Noutăți din politicile digitale europene

Multe lucruri se întâmplă pe scena europeană. Câteodată nici nu știi unde să te uiți. „De vină” sunt complexitatea Uniunii și eforturile pe care aceasta trebuie să le depună pentru a se poziționa diferit pe scena mondială în ceea ce privește tehnologiile digitale.

Ediția de astăzi de DIGest se concentrează exact pe aceste eforturi. GDPR, roaming, dar și câteva din declarațiile pe care le-a semnat și România ce setează unele direcții de politici publice la nivel național și european. Să purcedem!

GDPR fără colți?

Parlamentul European „ceartă” autoritatea responsabilă de protecția datelor din Irlanda că nu-și prea face treaba să tragă la răspundere companiile care nu respectă GDPR. De ce pe irlandezi? Pentru că Irlanda este statul european unde majoritatea giganților BigTech își au sediul în Europa, iar GDPR are un mecanism de control de tip punct unic de contact pentru companiile care fac procesări de date transfrontaliere. Adică? Majoritatea sesizărilor se duc la irlandezi care nu prea fac față cererilor și, conform Parlamentului, ajung mai degrabă la înțelegeri fără prea multe amenzi.

De ce e relevant? De ceva vreme circulă printre specialiștii în protecția și guvernanța datelor ideea că GDPR ar fi atât de eficient pe cât pot autorităţile naţionale responsabile să îl implementeze. Putem vorbi de o luptă de David versus Goliat atunci când o instituție prost finanțată și fără resurse adecvate trebuie să se „lupte” cu giganții IT. Știrea aici.

Roaming cu viteza melcului

Centrul de cercetare al Comisiei Europene a făcut o evaluare a calității experienței de roaming pentru cetățenii europeni. Au măsurat vitezele de descărcare și încărcare a informației, au comparat experiența pe aceeași rețea a unui utilizator de roaming cu cea a unui client, dar și diferențele dintre rețeaua „de acasă” și cea de roaming atunci când călătorim.

Ce au aflat? Vitezele de navigare sunt în general mai scăzute acasă decât atunci când călătorim. Asta o știm și asta a aflat-o și Comisia acum 🙂 Dar se pare că sunt și diferențe între experiența pe care o au utilizatorii de roaming într-o rețea pe care o accesează și clienții pentru care aceeași rețea e „acasă”. Probabil că viteza și, deci, calitatea serviciului vor fi luate în vizor pentru o reglementare roaming mai extinsă. Detalii aici.

Ce a mai semnat România? 🙂

Pe 19 martie a avut loc conferința anuală„Digital Day” organizată de către Portugalia care deține președinția Consiliului UE. Cu acest prilej, s-au semnat niște declarații solemne, dar de intenții cu privire la transformarea digitală. Ocazie bună să vedem ce a mai semnat și România:

  • European Data Gateways as a key element of the EU’s Digital Decade – angajament pentru îmbunătățirea gradului de conectivitate prin investiții în rețele sigure, cabluri submarine, dar și spații de stocare a datelor în Europa – pentru a sprijini Africa sau America Latină, dar și vecinătatea europeană și Balcanii de Vest
  • EU Startup Nations Standard of Excellence – un angajament pentru a stabili puncte de referință comune cu privire la sprijinirea activităților start-up-urilor, schimbul de bune practici la nivelul statelor membre cu privire la politici pentru antreprenoriat, dar și crearea unui Startup Nations Hub pentru acest tip de schimb de bune practici și o platformă de date pentru monitorizarea implementării acestor practici cu privire la companiile start-up
  • A Green and Digital Transformation of the EU – un angajament către transformarea digitală care să protejeze mediul, având în vedere că centrele de date, de exemplu, consumă cantități mari de energie sau că simplele baterii de telefon au litiu care e toxic pentru mediul înconjurător.

Sunt semnificative aceste declarații? Da și nu. Nu, nu sunt obligatorii, dar da, dau semnale către ce se îndreaptă Uniunea Europeană și arată calea de urmat pentru statele membre, implicit și România. Liniile sunt clare:

  • companiile IT trebuie sprijinite prin politici comune pentru a putea crește mai ușor, aceasta fiind una din dezavantajele pe care le are UE față de SUA. Dacă nu poți sprijini companiile să scaleze la nivel european, ele se vor îndrepta către piața americană pentru investiții
  • UE și statele membre au și o misiune geopolitică în deceniul digital pe care l-au proclamat, anume să devină actori influenți în tehnologiile digitale. Relevante sunt câteva din regiunile către care UE întinde o mână – vecinătatea de est, Balcanii de vest.
  • Trendul către „verde” e clar și în ceea ce privește transformarea digitală. Deci nu e suficient să extindem tehnologia peste tot, ci să implementăm măsuri de eficiență energetică pentru orașele și administrațiile noastre

Cam atât pentru săptămâna asta. Semnez și eu o declarație solemnă aici că voi publica ceva mai consistent săptămâna viitoare 🙂

7 buzzwords despre Internet și digital și ce înseamnă ele

Adesea, copiii trebuie să învețe poezii pe de rost și să le recite în fața părinților sau a clasei. La serbări, noi ne distrăm copios cum ei stâlcesc poate unele cuvinte reproducând acele poezii. Ei își exersează memoria …și cam atât. Învață cuvintele, nu învață înțelesul lor și ce ar putea transmite acea mică poezie.

Intervențiile din mediul public pe domeniul digitalizării au o tentă similară. În ultima vreme, nu cred că există intervenție publică a liderilor politici de la oricare nivel decizional care să nu aducă vorba de digitalizare, autostrăzi informaționale, competențe digitale, inteligență artificială și alte cuvinte SF pentru a ne arăta nivelul de competență și cunoștințe pe subiect. În engleză, acestea se numesc buzzwords, tradus cam la propriu „cuvinte care atrag atenția”. În politică și tot în limba engleză, acestea fac parte din categoria talking points.

Nu zic că decidenții nu știu despre ce vorbesc, ci ei reproduc aceste talking points şi nu explică întotdeauna pe înțelesul tuturor celor cu minime cunoștințe digitale cum li se poate schimba viața acestora din urmă. Pentru că da, tehnologia și transformarea care vine cu ea ne vor schimba viețile. Poezia se spune ca la grădiniță, dar spectatorii nu sunt la grădiniță, ci sunt cetățeni care au nevoie de o imagine mai clară. DigitalPolicy este și despre această imagine de ansamblu. Deci, ca să mai completăm imaginea transformării digitale, am luat 7 astfel de buzzwords referitoare la transformarea digitală și le explic pe scurt.

1. Digitalizare - the big one

Incontestabil, cel mai utilizat. Trebuie să facem digitalizare, serviciile publice nu funcționează pentru că nu sunt digitalizate, digitalizăm administrația, educația, sănătatea, etc. Pe cât de des e folosit, pe cât de complicat este ca proces. Digitalizarea nu se referă la doar achiziționarea de tehnologie hardware și software și…atât. Digitalizarea presupune transformarea din temelii a unui seviciu sau a unui sector, pornind de la tehnologia digitală ca fundament.

Deci, digitalizare nu este când un formular este scanat sau poate fi completat direct online, fiind pus la dispoziția cetățenilor pe un portal public. Când trece printr-o transformare digitală, instituția care cere acel formular trebuie să se analizeze dacă ar mai avea nevoie de acel formular de depus din partea cetățeanului sau ar putea să-și ia datele de la altă instituție. Pentru că instituțiile ar urma să fie integrate într-un sistem care să permită comunicarea și transferul de date. Arhitectura instituțiilor trebuie regândită și, desigur, simplificată.

După regândire, trebuie și schimbare de mentalitate. Că vrem, că nu vrem, digitalizarea este un proces profund de schimbare, nu doar tehnică, cât și de mentalitate. De ce? Păi, acei funcționari publici vor funcționa într-un sistem diferit, unde reflexele eterne de a cere alte acte sau dovezi de la contribuabili nu mai funcționează. Schimbarea de mentalitate ar putea proveni din parcurgerea unor cursuri pe bune de competențe digitale, unde ți s-ar solicita nu doar creativitate, ci și multă gândire analitică.

2. Date, date și iar date

Se leagă strâns de digitalizare. Am auzit sintagma „datele sunt noul petrol” în urmă cu vreo 4 ani de la un comisar european. Atunci mi s-a părut o abordare interesantă, astăzi deja e prea mult. Ce vrea să spună sintagma? Datele sunt materia primă pentru noua economie, așa cum a fost petrolul pentru a doua revoluție industrială și tranzistorul pentru cea de-a treia revoluție industrială. Să lămurim: datele sunt colectate (voit sau nevoit) de autoritățile publice, senzori puși pe toate gardurile, camere video etc și pot servi ca materie primă pentru luarea unor decizii de politică publică.

Cine produce aceste date? Simplu: noi – cetățenii – la fiecare interacțiune cu statul sau plimbare prin oraș, dacă e vorba de senzori.

Ce date producem? Prima dată producem date personale, care apar de fiecare dată când ni se cere o copie de buletin la un ghișeu. Mai putem produce de fiecare dată când mergem cu mașina pe lângă senzori de poluare sau de trafic, care nu colectează numărul nostru de înmatriculare, ci colectează informația că noi am trecut pe acolo. Agregate, acele date dau detalii despre drumul respectiv, dacă ar trebui lărgit sau dacă e prea multă poluare în zonă și trebuie îmbunătățit.

De ce ar fi necesare? Combinația de date din mai multe „silozuri” poate crea un tablou mai clar al societății, de ex. ar putea identifica elevii aflați în risc de abandon școlar (prin corelarea datelor economice cu cele din sistemul de educație). Datele din sistemul de sănătate ar putea fi foarte prețioase, deoarece ele pot spune multe despre starea de sănătate a populației și pot arăta către piste de îmbunătățre a acesteia. De exemplu, parcă nu aveam un registru al pacienților cronici de orice fel. Deocamdată… în România nu avem o imagine clară asupra cantității, calității și tipurilor de date existente.

Probleme? Desigur, de aici se desprind alte dileme legate de politici publice. Există o discuție în literatura de specialitate legată de data-driven policy, adică alegerile de politici publice bazate pe analiza datelor. O să menționez doar două aici pe scurt. Prima ar fi de fapt inversarea acestui termen – policy-driven data – adică „sucirea” datelor pentru a se potrivi unui demers de politică publică pe care decidentul ar vrea neapărat să-l pună în practică. A doua ar fi ceva de genul: până unde s-ar extinde acest „minerit” de date? Ok, naveta mea până la muncă poate fi dataficată, conținutul tomberonului meu inteligent la fel, dar unde ne oprim? Așa-i că vă pare rău că am explicat acest buzzword? 🙂

3. A patra revoluție industrială

Am vorbit mai sus despre materialele care au făcut posibile precedentele revoluții industriale. Conform lui Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, noi trecem acum prin cea de-a patra revoluție industrială bazată pe date și pe interacțiunea mai strânsă dintre om și tehnologie. Inteligența artificială, robotica și Big Data sunt doar câteva din uneltele acestei revoluții industriale. Iarăși buzzwords, știu. O ilustrare oarecum drăguță a acestei faze este în acest videoclip de la Boston Dynamics – roboți care au învățat să danseze aproape uman. Dacă v-a speriat videoclipul, există și o parte bună la acel experiment pentru rasa umană. A durat aproximativ un an și jumătate până au ajuns să facă asta.

Revenind la actuala revoluție industrială, Schwab o consideră diferită de precedenta prin extinderea acesteia în fiecare fațetă a vieții noastre, astfel că el afirmă că ne poate schimba și identitatea. Așa cum revoluția industrială a cauzat și schimbări sociale, consfințind (cu greu) timpul de lucru de 8 ore zilnic, așa și această fază ne schimbă societatea.

În același timp, se pun întrebări despre societatea noastră: va mai fi nevoie să lucrăm dacă roboți ne vor face treaba? cum ne vom câștiga existența? Poate vota o inteligență artificială în locul nostru, având în vedere că poate face analize complexe asupra personalității din prezența noastră online?

Deci, acest termen nu e doar un buzzword, ci chiar pune niște întrebări la care nu suntem pregătiți să răspundem, dar nici nu discutăm despre asta în societate.

4. Inteligența artificială

Primul instinct avut în legătură cu inteligența artificială e poate să ne gândim la vocea aia feminină care răzbate din spatele unui calculator din filmele SF.  Apare când urmează să se întâmple ceva nasol.

De fapt, se referă la capacitatea unui dispozitiv tehnologic de a imita funcții umane (definiția Parlamentului European). Dispozitivul primește datele sau le colectează el, le prelucrează și ajunge la o decizie sau realizează o acțiune. Noi interacționăm cu unele programe bazate pe inteligența artificială zilnic în activitatea noastră online. Facebook folosește unelte de inteligență artificială pentru a identifica conținut ilegal pe rețeaua lor, Google folosește AI pentru motorul său de căutare, reclamele ne sunt personalizate folosind aceleași unelte. Alexa este un dispozitiv de inteligență artificială. O folosim zilnic și învață de la noi.

Deci, nu este vorba de o singură inteligență artificială, deși și eu m-am exprimat mai sus la singular. Sunt o mulțime de mașini separate, dar care funcționează cu aceleași tehnologii, cum ar fi acele rețele neuronale.

Inteligența artificială învață, dar nu învață în același ritm cu oamenii. Aici puteți vedea cum învață să identifice desene făcute de oameni (printr-o rețea neuronală, care imită modul în care funcționează neuronii noștri). Aici puteți citi un editorial scris de GPT-3 (unul dintre cele mai puternice sisteme AI), dar atenție, nu a pornit de la sine să scrie acest articol, ci a primit instrucțiuni!

Ce poate face AI în România? În general, se speculează utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică, de exemplu. Totul la nivel de discuție teoretică. Unde s-ar putea folosi? Spre exemplu, ca mai sus, se poate utiliza pentru a oferi un fel de „predicții” asupra succesului unei politici publice. O mașină ți-ar putea spune dacă podul pe care vrei să-l construiești va aduce beneficiile scontate pentru comunitate sau va fi o cheltuială scumpă și degeaba.

La nivel individual? Aici apar considerente de tip etic. Cum ar fi? Predictive policing, spre exemplu, adică forțe de poliție care ar acționa înaintea comiterii unei infracțiuni pe baza analizelor unei inteligențe artificiale. De unde ar știi? Păi, ar analiza datele colectate conform explicației de mai sus cu privire la mișcările oamenilor.

5. Big Tech

…sau the Big Evil Corporations? Termenul adună laolaltă marile companii de tehnologie – Google, Amazon, Facebook, Apple (mai sunt și altele, desigur – Microsoft, Alibaba etc.) – care încet, dar sigur s-au insinuat în viețile noastre și poate că sunt zile în care nu ne putem imagina viața fără unele din acestea. Sunt puse laolaltă pentru că sunt platforme globale cu miliarde de utilizatori și în care oamenii ajung să-și petreacă mare parte din viață.

De ce sunt abia acum luate în vizor? Pentru că au acumulat foarte multă putere datorită datelor pe care le colectează și a conținutului pe care-l intermediază. Pentru că stau deoparte atunci când conținutul o ia razna pe platformele lor. Pentru că sar automat atunci când un competitor le amenință poziția. Pentru că ele sunt mai egale decât ceilalți de pe platforma pe care o păstoresc.

Se poate face ceva în privința asta? Există proiecte de reglementări în UE pentru a stopa poziția lor anti-competitivă sau a crește responsabilitatea în a șterge conținut semnalizat ca fiind ilegal. Am scris aici despre aceste propuneri.

Cum mă afectează pe mine? A prins popularitate de ceva vreme termenul de „economia atenției”, adică ideea că aceste platforme monetizează atenția noastră îndreptată către ele. Cu cât stăm mai mult conectați, cu atât mai mult vor putea colecta despre noi și cu atât mai mult vor știi să ne țină cu ochii lipiți de ecrane. Gândește-te la asta data viitoare când te surprinzi singur cum iei telefonul în mână fără să-ți dai seama 🙂

6. Competențe digitale

Sau mai degrabă dezvoltarea competențelor digitale. Am povestit pe larg aici despre competențele digitale, dar pentru cine nu are răbdare să citească, rezum mai jos.

Competențele digitale se referă la ce știm și ce nu știm să facem pe calculator, pe Internet, cu datele noastre sau cum știm să rezolvăm probleme folosindu-ne de tehnologia digitală. Duse sunt vremurile în care se măsurau doar prin prisma utilizării unui pachet de tip MS Office. Acum da, tot trebuie să știi să faci o prezentare, dar o salvezi în cloud despre care ar trebui să știi cum criptează datele în așa fel încât să te simți în siguranță că nu vor fi furate de către alții. Înseamnă să știi să nu deschizi un e-mail suspicios la locul de muncă pentru că riști să infectezi toată rețeaua sau să știi că telefonul mobil stricat nu se aruncă la gunoi.

De ce e buzzword atât de popular? Pandemia ne-a arătat că nu suntem atât de buni la tehnologie cum ne credem. Iar tehnologia nu acționează într-un vid, are nevoie de oameni care s-o utilizeze cu cap. Și dacă n-ai cap, vai de.. tehnologia ta 🙂 Deci, digitalizarea va funcționa pe atât de bine pe cât vom avea noi competențe digitale s-o utilizăm și s-o punem la lucru pentru noi.

7. Securitate cibernetică

Ultima, dar nu cea din urmă. Odată cu victoria obținerii viitorului centru pe cybersecurity al Uniunii Europene a urcat acest cuvânt în topul buzzwords. Deci, cu ce se mânâncă? E vorba de hackeri și războaie sau e ceva plictisitor? Cam ambele.

De fapt, e o lume în sine, cam cum e cu transformarea digitală. Securitatea cibernetică se practică la nivel individual, de companii, de instituții și de stat. Când alegi autentificare în doi factori pentru contul tău de e-mail, când nu intri pe e-mailuri pe care nu le cunoști la serviciu sau când protejezi datele dintr-o instituție printr-un sistem de back-up și redundanțe, atunci te angajezi într-un efort de a fi sigur pe Internet.

La nivel mai mare, statele au cadre de securitate cibernetică pentru a se asigura că infrastructurile lor esențiale și instituțiile se află în siguranță. Imaginați-vă un atac asupra unei țări întregi care să întrerupă comunicații esențiale sau activitatea de zi cu zi a oamenilor. Nu trebuie să vă imaginați pentru că s-a întâmplat în Estonia în anul 2007. De atunci, Estonia investește mult în securitatea cibernetică concomitent cu transformarea digitală și a devenit sediul centrului de cercetare al NATO privind securitatea cibernetică.

De ce e buzzword acum? Desigur, despre securitatea cibernetică nu aflăm decât atunci când se întâmplă ceva nasol sau când apare centrul pe cybersecurity în țara ta. Mult lăudat, numele său oficial este European Cybersecurity Industrial, Technology and Research Competence Centre și se va ocupa de coordonarea cercetării și inovării în materie de securitate cibernetică în UE și de fondurile pentru cercetare.

Pe final…

O să spuneți: ok, bine, am citit, dar multe din lucrurile astea nu se vor întâmpla prea curând în România. Dar să nu uităm că Facebook este doar din 2008, iar telefonul inteligent nu are mai mult de două decenii. Ca oameni nu suntem obișnuiți să gândim uitându-ne la imaginea de ansamblu pentru că avem de-a face cu toate chestiile de zi cu zi, dar lucrurile astea se întâmplă :). Iar ceea ce e caracteristic la buzzwords este că trec destul de repede pentru că apar altele. Poate că vor apărea, dar elementul central al lor va rămâne, anume transformarea cu care vin.

DIGEST #1

Ce este Digest?

Digest este un exercițiu de făcut ordine în informație mai mult decât orice altceva. Încerc să fiu în pas cu ceea ce se scrie în acest domeniu vast și tot am sentimentul că nu sunt la curent cu evenimentele și analizele. Îl fac atât pentru mine, cât și pentru voi. În engleză, Digest denumește atât un rezumat al știrilor sau a unor analize , dar înseamnă și a înțelege, a digera “to read or hear new information and take the necessary time to understand it”. Deci, Digest îți dă și rezumatul știrilor pe subiecte legate de politici digitale, dar îți oferă și șansa de a înțelege informația cu o scurtă analiză pe baza a câteva întrebări:

  • de ce e semnificativ?
  • cu ce mă afectează?
  • ce învăț nou?

Transformarea digitală are loc rapid și avem nevoie să o procesăm. Digest te ajută să faci asta.

Vântul schimbării pentru Big Tech în Europa - Ce spun primele analize?

Electronic Frontier Foundation
– una dintre cele mai vechi organizații pentru drepturi civile în lumea
digitală – are o recenzie „mixtă” la propunerea UE pentru legiferarea
spațiului online și a piețelor digitale.

Reminder:
Digital Markets Act își propune să limiteze din puterea unor
mega-platfome care pot distorsiona piețe întregi din cauza mărimii lor.
Sau au devenit piețe în întregul lor. Exemplu dat de cei de la EFF: dacă
ești dezvoltator de aplicații, slabe șanse să ai succes și descărcări
dacă nu ești prezent în magazinul de aplicații Apple/Google.

Cele bune să se adune:

  • EFF apreciază câteva lucruri la propunerea UE – interzice
    acestor platforme gatekeeper să te forțeze să accesezi și serviciile lor
    „auxiliare”. Exemplu EFF: să nu mai fi obligat să îți faci un cont de
    Gmail pentru telefonul tău Android
  • pedepse „reale” și soluții remediale – amenzi reale pentru
    companiile care sunt prinse cu „monopolul” în sac ajungând chiar la forțarea separării lor în cazuri extreme
  • limitarea „amestecării” datelor de la diferite servicii – date provenite din Gmail și Youtube de exemplu

Cele rele să se spele:

  • portabilitatea datelor nu este lipsită de capcane – deci dacă vrei să îți muți datele dintr-o rețea socială în alta, nu vei putea să-ți stergi contul inițial, ci va trebui să-l păstrezi. Văd că această problemă este semnalată și de alții aici
  • interoperabilitatea adevărată nu este rezolvată

Alții ce spun? EDRI (European Digital Rights) tratează ambele propuneri – Digital Services Act (DSA) și Digital Market Act – dar sunt mai sceptici.

Reminder: DSA e legislația „soră” cu DMA și se referă mai degrabă la interacțiunea noastră cu conținutul online și reglementează câteva obligații ale platformelor față de conținutul pe care-l găzduiesc.

Care e problema?

  • analiza celor de la EDRI concluzionează că DSA ar forța platformele să șteargă prima oară conținutul semnalizat ca fiind ilegal pentru că va interveni mai repede responsabilitatea lor legală. Deci, acestea ar fi cu atât mai mult în controlul informației care circulă în online, dar ar fi mânate mai degrabă de „frica” responsabilității legale
  • legislația nu ar avea „colți” pentru a limita circulația dezinformării (catalogată ca fiind conținut dăunător și nu ilegal) prin reclame țintite sau hiper-țintite. Cei de la EDRI deplâng lipsa unor stipulări mai stricte în ceea ce privește modelul de reclame țintite al marilor platforme – Google, Facebook mai ales.

De ce e semnificativ? Cu ce mă afectează?

Merită să-ți faci o idee despre cum va arăta viața ta pe Internet în următorii ani și ce vei putea face în plus. Experții pe care i-am urmărit știu că traducă mai bine decât mine limbajul legal în posibile efecte din viața de zi cu zi. Deci, ai putea să scazi din numărul de conturi pe care trebuie să ți le faci la orice serviciu, vei putea raporta conținut potențial ilegal mult mai facil, iar compania ar fi obligată să-l elimine mult mai repede, iar căutările tale pe platformele de e-commerce ar trebui să fie mai „corecte”, în sensul că nu te vor mai direcționa indirect către produsele companiei care deține acea platformă. Ce ar putea fi enervant? Dacă te-ai loga pe Gmail, nu ai mai fi automat logat pe Youtube, de exemplu. Asta ține de obligația platformei de a nu mai „amesteca” datele din diferitele servicii pe care le are.

Despre aceste propuneri am scris și eu aici în contextul unei nevoi de a regândi modul în care facem lucrurile pe Internet.

"Avem nevoie de cursuri de educație civică digitală"

Phil Howard, directorul Oxford Internet Institute discută cu Der Spiegel despre cel mai raport al instituției cu privire la manipularea organizată pe rețelele sociale.

Reminder: contextul discuției este dat de revoltele sau insurecția de la Capitoliu, în urma cărora Trump a fost eliminat de pe marile rețele sociale, pierzându-și principalele platforme de viralizat dezinformări (nu înseamnă că nu poate posta pe Internet, doar că mesajul ajunge mai greu dacă lumea aproape pune semn de egalitate între Internet și rețelele sociale).

De interes:

  • dezinformarea organizată a ajuns la scară „industrială”, cu cerere și ofertă la nivel global. Clienți ruși cumpără servicii de dezinformare de la firme specializate din Nigeria.
  • nici metaforele n-au scăpat de COVID-19. Ideile conspiraționiste sub formă de memes se „coc” în laboratorul unor platforme, cum ar fi Parler. „Scapă” din acest laborator cu ajutorul unor agenți de transmitere în arii mai largi, cum ar fi Reddit sau Twitter, de unde capătă putere și se viralizează (cuvânt folosit aici atât la sens propriu, cât și la figurat!)
  • avem nevoie să ne „inoculăm” de aceste virusuri, așa cum ne-am vaccina. Phil Howard vorbește mai degrabă de ideea de a avea un „sistem imunitar sănătos”- să fim pregătiți devreme să facem față unei astfel de molime. Una din soluții este cea din titlul secțiunii, având în vedere că mulți tineri până în 18 ani recunosc aceste memes și ei sunt următorii votanți. Aceștia își formează comportamentul de cetățeni și ideile legate de demicrație având Internetul ca principal mijloc de informare.

De ce e semnificativ? Cu ce mă afectează?

Dacă ai un cont pe o rețea socială, sunt șanse mari să fi fost țintit de către o tentativă de manipulare, fie printr-o postare sponsorizată, fie printr-una pe care crede Facebook că ai aprecia-o. Fluxul de știri este personalizat pentru tine, deci vezi doar o parte a realității. Aceasta este formată din ce vrea algoritmul Facebook să vezi, dar și ce plătesc alții să vezi tu. E rezonabil să concluzionăm că nu aceasta este realitatea de fapt.

Dacă ai un copil care are conturi pe rețelele sociale, el/ea își va forma unele păreri cu ajutorul memes și pe fondul „viralelor”. Par amuzante la început, dar odată ce vezi unul-două, algoritmul îți sugerează altele similare și ….down the rabbit hole. E amuzant când contribui și tu la o memă, dar nu mai e la fel când acestea implică mesaje de ură.

Bun simț, nu rocket science pentru România digitală

Ultima recomandare vine din România. Nici metaforele nu au scăpat de COVID, iar în România comparațiile trebuie făcute în termeni de „autostrăzi”, „km construiți” pentru a înțelege cu adevărat caracterul strategic al transformării digitale în România. La trucul acesta au apelat și cei de la Code4Romania, organizație care a desenat traseul unor „autostrăzi” de transformare digitală pentru următorii 5 ani în România. Nu ne promit 800-1000 km de autostradă în 5 ani, ci promit dedicare pentru o serie de soluții (și iarăși folosesc expresia aia) de bun simț pentru România digitală. Bun simț, nu rocket science.

Reminder: Printre multe altele, Code4România au dezvoltat știrioficiale.ro care a prins bine în primele zile de pandemie când nu mai știai ce se întâmplă în jur.

De interes:

  • există cinci mari autostrăzi de digitalizare care s-au deschis construcției sau se vor deschide în această perioadă de cinci ani: Education for Romania, Care for Romania, Health for Romania, Environment for Romania, Participation for Romania. Fiecare conține obiective mai mici cu soluții propuse în urma experienței lor în domeniu
  • în planul lor, ei oferă și câteva linii pe partea de politici publice digitale – dezvoltarea de aplicații în regim de sursă deschisă pentru administrația publică (pentru ca să se poată contribui din exterior la îmbunătățirea soluțiilor), evaluarea competențelor digitale ale funcționarilor publice (yes, please!) sau un audit clar și specializat al instituțiilor publice pentru identificarea soluțiilor digitale potrivite.
  • pentru a sprijini demersul, puteți dona 4 Euro/lună la 8864 cu textul PUTEM. Hai că se poate! O fac și eu lunar.

De ce e semnificativ? E semnificativ pentru că deocamdată statul român nu are o strategie de transformare digitală asumată, iar planul celor de la Code4Romania poate fi sămânța unei astfel de strategii. E semnificativ pentru că mesajul lor este axat pe soluții venite dinspre comunitate și nu unele livrate pe sistem top-down și mai ales că noi nu avem exercițiul adoptării ideilor dinspre comunitate. Dar faptul că unele soluții dezvoltate de ei au ajuns deja să fie folosite în sistemul public e un lucru îmbucurător.

Cu ce mă afectează? Cu 4 Euro pe lună 🙂 Te afectează mai degrabă lipsa/eșecul implementării unor astfel de planuri, fie ele publice sau private, prin fiecare frustrare constatată la un ghișeu public sau fiecare rateu al unei platforme publice.

Implicarea din partea comunității nu poate avea tot timpul forma unui cod sau unui audit instituțional, dar poate lua forma unui sprijin printr-un SMS sau unor analize de politici publice care să pună umărul la dezvoltarea expertizei în politici digitale.

Despre cum arată transformarea digitală în viziunea guvernului am scris și eu aici.

Cam atât pentru Digest #1. Patru articole de interes pe partea de politici digitale. Explicate și contextualizate într-un singur text și având în vedere semnificația lor pentru noi și comunitatea noastră. Stay tuned!

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter