Anul trecut pe vremea asta: „da, ce cheștie mișto ai făcut aici. Dar cam mică nișa asta pe care vrei să o acoperi… ești sigură?”. Azi face DigitalPolicy 1 an. Mi-am dorit să fie un spațiu unde bla bla-ul digitalizării nu-și are loc, un spațiu cu ajutorul căruia cititorii să înțeleagă mai bine discuțiile despre tehnologie și un spațiu unde pot face unele conexiuni dintr-un film pe care l-am văzut recent și cele mai recente declarații despre transformare digitală (am făcut asta în câteva articole pe care nu le mai găsesc 🙂 ).
N-am devenit un hit viral, nici n-aveam cum, având în vedere că nu promovez chestii senzaționaliste și nici meme-uri. Nu-i bai. Nu, n-am făcut bani din asta (am primit și întrebări de genul ăsta). Din contră, am băgat bani în proiect pentru a avea o scăpare de normalitate din peisajul atât de încărcat de informație pe care efectiv nu avem timp să o procesăm. Aici procesez informație legată de modul în care tehnologia ne influențează viață și o despic în mai multe fire pentru cei puțini care ajung să vadă ce scriu ca urmare a loteriei algoritmilor social media. Din aceia, mai extragem și pe cei ce au nervi și răbdare să citească. Da, cam mică nişa.
De 1 an, încerc să povestesc modul în care văd eu tehnologia, modul în care mi-a schimbat viața în bine și în rău, modul în care UE sau statul vor să ne modeleze viața cu ajutorul tehnologiei. Ce tot atâta „eu, eu, eu”? La 1 an de DigitalPolicy, am zis să fac un pas în spate: am rugat câteva tinere să-mi arate ele perspectiva lor. Cum le-a influențat lor tehnologia viața? Ce relație au ele cu tehnologia? Cum văd ele transformarea digitală din România și din jur? Vedeți mai jos ce a ieșit. Textele sunt în totalitate ale lor, eu am intervenit pentru claritate și concizie.
Social media- auto-dezvoltare sau auto-sabotaj?
Bună cititorule, mă numesc Alexandra, am 25 de ani și în momentul de față sunt masterandă la Universitatea din Oradea, iar în timpul liber visătoare, ambițioasă, idealistă și perfecționistă. Am fost extrem de încântată când am primit provocarea de a scrie un fragment pentru acest proiect minunat educativ „Digital Policy” și mă bucur mult că pot să las o parte din gândurile mele aici pentru voi.
În ultimul deceniu auzim și interacționam zilnic cu platformele de socializare online sau mai modern spus „platformele de social media”; dar ne-am gândit vreodată ce impact poate să reprezinte această interacțiune pentru noi și pentru subconștientul nostru? Se spune că tot ceea ce vedem, auzim sau simțim se înregistrează iremediabil în creierul nostru, fie conștient, fie inconștient. Oare toată nemulțumirea oamenilor din ultimul timp, toată goana aceasta după aparențe și chiar și superficialitatea se pot datora orelor petrecute în procesul de „scrolling” pe instagram și/sau facebook? Încă nu s-au facut studii care să analizeze pe termen lung efectele pozitive și negative ale acestei ere a tehnologiei accelerate. Dacă analizăm un moment în introspecția noastră, când navigăm pe Instagram, oare câte din acele ore le petrecem conștient vizitând n conturi populare și intrând pe n pagini web prin instagram/facebook?
Orice lucru care apare în lumea aceasta are un început și un sfârșit, important e ca noi să folosim acel lucru, acea tehnologie, acea invenție într-o manieră constructivă, care să ne ajute să fim o mai bună versiune a noastră în fiecare zi. Social media are foarte multe lucruri de oferit, fără costuri aferente, pentru urmăritori în materie de educație financiară, lifestyle, modă, mâncare, destinații de vacanță ș.a.m.d; însă secretul care stă la baza bunăvoinței platformelor de a oferi totul pro bono, este filtrul personal și selectarea tipului de conținut care reprezintă interes și a timpului petrecut. Să nu uităm că viața online e strict online și noi putem să punem în aplicare în viața reala tot ceea ce învățăm; dar primordial în importanță va rămâne mereu realitatea, mai precis interacțiunea cu cei din jur, modul de a ne comporta și chiar modul de a ne vedea pe noi inșine.
Poate te intrebi cum am ajuns la aceste concluzii. Permite-mi să îți răspund sincer că și eu am fost una din acele persoane, pot spune victimă a mirajului, care încă de la prima oră a dimineții, eram prezentă pe platformele de social media, mă proiectam în acea lume ideală iar când îmi blocam telefonul simțeam că nu îmi găsesc ambiția de a face lucruri care îmi aduceau împlinire, că nu am un scop bine definit în viața și că nu sunt utilă pentru nimeni. Ce crezi că făceam în momentele acelea de deznădejde ? Intram din nou online pe Instagram sau Facebook. Am continuat așa luni de zile până când am început să acord mai multă atenție, energie și timp vieții care se desfășura în afara portalului feeric numit telefon. În acest proces de detașare am descoperit că telefonul meu are în setările sale o opțiune numită “Screen Time” care te ajută să îți delimitezi timpul pe care tu intentionezi să îl petreci pe aceste platforme, iar în momentul în care acel interval de timp expiră, nu mai ai lejeritatea de a accesa acele aplicații.
Social media este un filtru ilustrând viața perfectă a unor oameni, aka „creatori de conținut”, care se ascund în spatele unor ecrane de sticlă. Tehnologia cu care am fost învățați să ținem pasul în acest ritm alert este dovada că lumea este într-o continuă dezvoltare și ca ea ne deschide porțile spre cunoaștere și spre orice curiozitate personală. Putem folosi această eră a social media pentru a ne auto-dezvolta printr-un proces în care devenim maturi, conștienți de procesul de acțiune-consecință sau chiar ne îmbogățim cultura generală în afara orelor de la școală; cultură generală care ne poate diferenția unul de altul și care ne poate oferi acea individualitate personală prin care ne facem remarcați.
O altă cale pe care o putem alege voit sau ne-voit este cea în care putem folosi platformele de social media pentru a ne auto-sabota. Scăzând nivelul încrederii de sine din pricina perfecțiunii pe care o vedem pe monitoare, se pot crea distorsiuni între realitatea virtuală cu cea fizică sau chiar lipsa interesului față de activitățile din afara sferei de cristal luminoase numită ecran. Decizia aparține în totalitate privitorului dar consecințele acestei adormiri sociale pot fi majore. Choose wisely what you see, hear or do!
Rațiunea este mijlocul nostru de a înțelege lumea. Cum se schimbă asta dacă mașinile gândesc?
Nicoleta este studentă în anul 3 la Relații Internaționale, se ocupă de licență (sau cel puțin ar trebui) și îi place poezia.
Era digitalizării a adus cu ea multe schimbări, începând cu nivelul individual până la cel global. Tehnologia nu mai e un miraj al viitorului, e un cotidian, ba mai mult, e infiltrată atât de mult in viața noastră încât nici măcar nu mai realizăm uneori cât de mult și cât de rapid avansează. Suntem dependenți de ceea ce inevitabil ne face mai fragili. Accesoriul cel mai important al fiecăruia este astăzi telefonul. Devenim frustrați dacă nu avem net bun la telefon, rămânem blocați dacă ni se pierde semnalul GPS, intrăm în panică dacă rămânem fără baterie și ne simțim mai în siguranță dacă avem telefonul în apropiere. Multora dintre noi dacă ni s-ar lua telefonul, nu am mai ști ce putem face. Nu mai memorăm o adresă decât în notițele telefonului. Contăm pe aparatul de cafea să ne umple cana și pe micul aspirator să-și facă treaba.
Am simțit asta pe propria piele. Recent, am pornit într-o călătorie, iar la destinație am suferit un mic blocaj personal, pentru că, neavând net, nu-mi puteam utiliza telefonul pentru a găsi locația de cazare. Atunci am realizat cât de puțin știu să mă descurc fără un telefon care să-mi spună încontinuu ce să fac. Am mai realizat și că am prins o frică de comunicare, s-a creat o barieră între mine și oamenii din jurul meu din lipsa unui exercițiu de relaționare susținută. Unica soluție ar fi fost să fac contact direct și să pun întrebări despre cum pot ajunge unde trebuie. Încercarea a fost și mai grea emoțional fiind nevoită să pun întrebări de mai multe ori, căci orientarea mea în spațiu a rămas blocată în GPS-ul telefonului pe care nu-l puteam utiliza.
De aceea, eu admir marii creatori de tehnologie, dar, prin dorința de a crea ceva ce ar simplifica viața oamenilor, au făcut ca abilitățile primare a acestora să devină inutile. Tehnologiile roiesc prea peste tot. Acum IA, un produs al ingeniozității umane, înlătură primatul rațiunii umane: investighează și ajunge să perceapă aspecte ale lumii mai repede decât noi, diferit de felul în care o facem și, în unele cazuri, în moduri în care nu putem înțelege.
Timp de 300 de ani, Epoca Rațiunii a fost ghidată de maxima „Gândesc, deci sunt”. Dar dacă IA „gândește”, ce mai suntem noi? IA, mai nou, ia decizii cu privire la ceea ce este important și, din ce în ce mai mult, cu privire la ceea ce este adevărat.
Astăzi oamenii nu par a mai fi decât o mare sursă de date pentru care concurează marii producători de tehnologie și IA. Însă aceste rețele au ajuns să creeze mai degrabă monopoluri. Fiecare achiziție tehnologică ne face mai vulnerabili din cauza curentului de date pe care îl oferim acesteia ca să ne poată oferi serviciile dorite. Din păcate, aceasta e partea pe care puțini o pot discuta, căci, invers, beneficiile tehnologiilor, cum ar fi comoditatea, rapiditatea, flexibilitatea, proximitatea și satisfacția, sunt enorme, iar micile fisuri ce țin mai mult de partea abstractă sunt ignorate. Nu cred că mai există servicii ce pot fi accesate doar prin bani și nici tehnologii ce odată achiziționate sau utilizate să ne aparțină în totalitate.
Ce vreau de fapt să subliniez? Că treptat am început să pierdem din realitate, având la îndemână roboți care o monitorizează pentru noi, fapt ce îi face pe oameni, după părerea mea nevoiți, să-și definească – sau poate să-și redefinească – rolul în lume.
Eu și tehnologia – relație serioasă. Statul și tehnologia? It’s complicated.
Maria e studentă în anul I la masterat în Securitate Europeană și anul acesta s-a stresat cu lucrarea de licență, deși, mie, coordonatoarei, nu-mi spunea că e stresată. Cum știu asta? Am văzut pe Instagram 🙂
Tehnologia a devenit o parte semnificativă din viața fiecărui cetățean. Astăzi e la ordinea zilei ca fiecare din noi să aibă acasă un televizor, computer, frigider sau poate chiar și un aspirator performant și cel mai important gadget pe care îl are fiecare din noi – un smartphone.
Relația mea cu tehnologia, la fel ca a oricărui tânăr european, e una suficient de strânsă. Nu mi-aș mai imagina viața fără de un smartphone sau de un laptop, care au devenit a must odată cu izbucnirea pandemiei și a lockdown-ului, în momentul în care toată lumea a trecut în mediul online, atât pentru lucru cât și pentru studiile de acasă. Social Media, precum și tehnologia în general, au un rol important în viața mea, în momentul în care acestea sunt sursa mea de conexiune cu cei dragi din Chișinău, unde profilul de Facebook e mai bine organizat decât cel de pe Linkedin, iar Instagramul mă face să mă simt aproape de prietenii mei, prin stories-uri și postări de pe feed despre aventurile lor prin viață chiar dacă sunt pe un alt continent. De asemenea, mai nou, stories-urile și postările mele de pe Facebook îi fac pe părinții mei să se simtă mai prezenți în viața mea de zi cu zi, chiar dacă sunt ocupați și ei în rutina lor zilnică la sute de kilometri de mine.
Consider că în 2021 „digitalizarea” și „România” sunt două termene ce nu au practic nimic în comun în momentul în care, în urmă cu ceva vreme, când site-ul companiei Electrica nu dispunea de serviciul de plată a facturilor online, și trebuia să stăm toată lumea la cozile lor infernale de e frig sau cald. La ghișeu mi-a fost refuzată plata cu cardul chiar dacă doamna avea un POS în fața ei, pe motiv că „habar n-am cum să-l folosesc, la fel ca și colegele, deci plătiți doar cash, domnișoară”.
Totuși, putem observa și unele schimbări digitale spre bine, precum unele aplicații de urmărire și informare pentru transportul public. Eu folosesc de ceva timp Moovit și recomand tuturor. Folosesc și Oradea City Report unde e posibilă raportarea în timp real a unor probleme fără a ocupa ore în șir o linie telefonică sau fără a te prezenta fizic la vreo instituție. Aplicația respectivă funcționează foarte bine, problema e că autoritățile competente parcă iau măsuri atunci când au chef. De ce spun asta? Acum ceva timp, am anunțat în aplicație și despre tulburarea liniștii publice și despre lipsa iluminatului stradal și despre mizerii întâlnite pe anumite străzi, iar petițiile respective erau marcate ca „rezolvate”, chiar dacă problema a persistat. Din acest motiv, mi-am șters aplicația în cele din urmă.
Putem observa aplicații de taxi, de livrare la domiciliu, etc, care totuși sunt eclipsate de lipsa de digitalizare în unele instituții, precum școlile sau universitățile. Majoritatea școlilor din țară nu au un echipament necesar pentru orele de informatică, unde limbajele programării sunt încă învățate pe foi de hârtie sau universități care nu pun la dispoziția studenților măcar un xerox în zona campusului sau în facultate.
Consider că România mai are de făcut un traseu lung până va ajunge ca școlile și universitățile să dispună de laboratoare performate de informatică sau robotică, unde instituțiile de stat vor facilita accesul public la servicii prin accesare rapidă a unor aplicații sau a diferitelor site-uri, și unde procesul de digitalizare va reduce timpul de așteptare și va facilita accesarea serviciilor și nu va îngreuna munca deja existentă a lucrătorilor din sfera publică.
