…dar n-o fac!
Ce are în comun Facebook cu administrația publică sau statul, în general? Ambele categorii de entități gestionează datele tale.
Ambele folosesc datele tale pentru a-ți oferi o experiență de utilizator/cetățean personalizată. La FB e clar că ce văd eu în NewsFeed nu seamănă deloc cu ceea ce vezi tu la tine. Și la stat e așa, deși nu pare: statul te tratează ca peX Xulescu, nu ca pe Y Yulescu. Da, știu, statul își poate bate joc câteodată de noi la fel, indiferent de cum ne cheamă.
Ambele au un profil al tău. Statul are sau ar trebui să aibă date clare despre tine: de unde vii, ce lucrezi, cu cât ești plătit, ce boli ai sau ai avut, la ce școli ai fost etc. Și Facebook a creat un profil al tău, doar că e mult mai organizat și mai detaliat: unde ești acum, unde ai fost, la ce te-ai uitat în News Feed timp de cel puțin 3 secunde și pe ce pagini ai intrat.
Ambele pot folosi tehnologia digitală pentru a afla cât mai multe lucruri despre tine. Dacă o face statul, se numește supraveghere extinsă și este atributul regimurilor autoritare. Dacă o face Facebook, e cool pentru că e pe bază de metaverse și „connecting the world”.
Mai au ceva în comun: ambele te informează cu privire la datele colectate despre tine – ce date, din ce perioadă, ce fac cu ele, cât timp le stochează etc. Nu o fac pentru că vor, ci pentru că avem un regulament european de protecție a datelor mult hulit de ambele părți.
Ambele au la bază un fel de contract social. Eu îți încredințez date și conținut, tu îmi dai acces la informație și mă ajuți că comunic cu semenii mei. Ăsta e Facebook. Ne dăm seama cu ochiul liber că nu prea mai funcționează chiar așa.
Eu îți încredințez autoritate, tu guvernezi pentru mine. Ăsta e statul. Iar în contextul mult trâmbițatelor reforme pentru transformare digitală, asta înseamnă să gândească arhitectura administrației pe date și să o facă mai agilă cu ajutorul tehnologiei. Mai precis (și super simplu explicat), lucrurile pe care ei le știu despre mine, tine și alte milioane de oameni pot fi aduse laolaltă, anonimizate (desigur!) și pot fi analizate pentru a identifica probleme din societate care nu pot fi văzute cu ochiul liber sau care nu apar pe social media, nu se viralizează și nu mai ajung subiect de politici publice.
În contextul în care ne aflăm acum, niciunul din cele două contracte sociale nu prea mai funcționează. Povestea de azi este despre cum putem rezolva măcar o parte din acest contract social, având la bază câteva elemente strâns legate de societatea digitală: o fărâmă de educație digitală și o fărâmă de gestionare/guvernanță mai coerentă a datelor și o să încerc să mă refer la ambele entități. Cum pot ajuta cele două? Pot implica și responsabiliza cetățenii mai mult atât pe social media, cât și în relație cu statul. De ce le tratez împreună? Pentru că Facebook a mai primit atribute de stat, se confundă adesea cu internetul și putem spune că creează opinia publică.
Arată-ne cum se face
Problemă: ne revoltăm despre dezinformarea pe social media, dar nu facem nimic ca să explicăm mecanismele din spate ca lumea să înțeleagă ce vrăjitorii sunt în spate.
Abordările la această problemă sunt tratate diferit de cele două entități. Facebook o dă pe aia cu mai multe soluții automate de moderare a conținutului bazate pe inteligența artificială pentru a depista și elimina conținutul violent sau fals sau se bazează pe echipe de moderatori de conținut. Dar când au escadalat violențele în Myanmar împotriva musulmanilor, Facebook avea doar câțiva vorbitori de birmaneză în toate echipele de moderare a conținutului, dar avuseseră grijă să pătrundă masiv în țară. Deci nu prea merge.
Statul? Deplânge dezinformarea, ar cere și limitarea libertății de exprimare cu privire la teoriile antivacciniste. Contracarează dezinformarea din pandemie cu postări pe social media fără a lucra cu adevărat cu platforma (ROVaccinare nu are postări sponsorizate pe Facebook deloc!). Lucrând pe conținut organic, e greu să ajungi departe pe platformă.
Soluția (sau măcar o parte din ea)? Arată-ne cum se face! Facebook, arată-ne un pic cum funcționează algoritmul și nu ascunde informația asta undeva în setările de confidențialitate. Nu toată lumea citește Facebook Papers sau reportajele din presă, care oricum nu sunt prezente decât într-o anumită bulă. Arată-ne mai clar cum a apărut știrea aia alarmistă la noi în News Feed, arată-ne că informația cu privire la Covid e disputată de medici și știință, nu e suficient să ne scrii doar sub postare că putem să ne informăm despre Covid. N-o s-o facem pentru că presupune să ne îndoim de noi. Iar Facebook nu face toate astea pentru că asta ar însemna mai puțină activitate din partea noastră pe platformă.
Dragă stat, în schimb, fă măcar niște reclame sponsorizate. Profită de platformă dacă tot ea profită de noi! Arată-ne și tu cum se face. Argumentul ăsta poate e ciudat având în vedere că discuția despre reglementarea Facebook și limitarea modelului de țintire prin date sale e tot mai prezentă. De ce am mai da bani la FB pentru asta? În primul rând, ăsta e mecanismul de lean in – mergem în întâmpinarea oamenilor pornind de la ceea ce știm despre comportamentul lor. Unde sunt oamenii? Pe Facebook. În al doilea rând, poți învăța mai bine despre cum funcționează platforma dacă faci tu o campanie plătită acolo și dacă îi vezi efectele mai clar. (Trec peste ideea nebună că o platformă ca FB ar trebui să dea la liber spațiu de reclame dacă eşti o entitate oficială care desfăşoară campanii de vaccinare).
Dar mai ales învață-ne cum funcționează distribuirea de informații pe rețelele sociale. Merităm o mai bună educație digitală cu privire la mecanismele din spatele platformei, dar și la modul în care ne adunăm în spatele unor idei false și le perpetuăm. Învață-ne la școală, la orele de cultură civică, cum se formează opinia publică și cum este ea manipulată de ceea ce circulă la un moment dat pe social media ca urmare a deciziilor luate de către un algoritm. Fă-ne un anunț de interes public: pentru sănătatea ta, nu uita că social media este o afacere care are interes să te țină cu ochii beliți acolo.
Bagă-ne mai mult în seamă
Problemă: ne revoltăm că oamenii și-au pierdut interesul în viața publică și că nu se implică, dar atunci când vine vorba de consultare, facem minimul necesar legal. Minimul legal necesar în guvernanța datelor, atât în ceea ce privește Facebook, cât și statul: informarea – transparența. Minimul legal în ceea ce privește implicarea cetățenilor în dezbaterile publice: părerile și observațiile care pot fi trimise pe mail (exemplu dintr-un oraș mare din România). Discuții semnificative despre modul în care se construiește administrația bazată pe date: aproape inexistente.
Dacă tot stăm la baza mașinăriei de bani a Facebook, dar și la baza transformării digitale a statului prin intermediul datelor, ar trebui să fim și noi parte a discuției. Mai academic spus, ar trebui să avem un contract-cadru pentru guvernanța datelor care să presupună reguli clare nu doar despre ce și cum se colectează și manipulează, dar mai ales despre ceea ce se face cu acele date și ce efecte au sistemele de inteligență artificială bazate pe date asupra noastră. Deocamdată, modul în care se povestește despre date la ora actuală e prins în discursul care prețuiește confidențialitatea, care riscă să deturneze aceste inovații (recunosc, de asta mă fac vinovată și eu câteodată). Toate astea se pot întâmpla și pentru că toate lucrurile astea sunt extraordinar de tehnice și abstracte, nu multă lume le înțelege și, desigur, nici nu suntem parte a poveștii. Dar cum ar fi să existe alte „povești” despre date în care și noi cetățenii să fim personaje semnificative?
Cercetătorii britanici (da, chiar ei) de la Ada Lovelace Institute au elaborat un cadru pentru „data stewardship” (gestiunea datelor) în ceea ce privește datele și inteligența artificială, pornind de la ideea că simpla informare nu este de ajuns, iar avansul tehnologic riscă să lase în urmă unele categorii sociale din pricina asta. Ideea pe care construiesc ei este că implementarea unor mecanisme de participare la luarea deciziilor în ceea ce privește datele poate duce la mai multă încredere publică în utilizările datelor și în sistemele create pe baza acestora. Pe scurt: bagă-ne în seamă! Cum?
- informează-ne: pune-ne la dispoziție o „simulare” a algoritmului (algorithm register) ca să văd cum m-ar afecta (ei îl numesc „audit din fotoliu” și se implementează în Helsinki și Amsterdam)
- consultă-ne cu privire la proiectele bazate pe date și sisteme AI pe care vrei să le faci. Nu, nu după ce e gata tot și vrei să bifezi că ne-ai consultat, ci înainte, ca să simțim și noi că avem o voce. Creează și aderă la câteva principii pentru consultări publice pentru a asigura uniformitate (pentru smart cities = workshopuri, consultări de cartier, cercetări sociologice etc)
- implică-ne (da, e o diferență față de consultare) – cere-ne părerea despre anumite utilizări și tehnologii printr-o serie de consilii cetățenești (danezii au avut într-o vreme rapoarte realizate de cetățeni cu privire la tehnologii emergente în cadrul agenției lor pentru tehnologie)
- colaborează cu noi- creează modele prin care ne încurajezi să dăm acces la datele noastre de bună voie – așa știm clar ce beneficii societale putem aduce (există un proiect de creare a unei bănci de date cu privire la sănătatea mintală a tinerilor, unde aceștia sunt și implicați în procesul de creare a băncii de date prin participarea la întâlniri deliberative)
- mobilizează-ne – creează condiții prin care să ne realizăm noi cadrul de guvernare a datelor (prin cooperative de date, spre exemplu, pentru cercetare)
Toate astea de mai sus pot fi preluate într-o formă sau alta de către una din cele două entități vedetă ale acestui articol – statul și Facebook. Nu cer de la Facebook să ne dea „sosul secret” al algoritmului, dar ne poate arăta mai clar de ce vedem anumite reclame sau de ce vedem anumite tipuri de conținut. Să cer să schimbe modelul de business în așa fel încât noi să alegem ce date punem la dispoziție aplicației și care pot fi procesate…asta deja e de domeniul SF-ului 🙂 Nu mai zic nici de ideea de a ne consulta cu privire la ce am vrea noi de la aplicație, că și așa ni se împinge în față metaversul acum.
Cât despre stat…ce să mai zic. După ce am parcurs cercetarea pomenită, mi-am dat încă o dată seamă cât de departe suntem, încât nu mai pot să fiu la fel de vehementă ca mai sus. Dar, așa pe final, vă rog eu, măcar un proces de consultare pe bune, nu cer mult.
