Care e treaba cu Facebook? Piesă în trei acte

Într-un episod din serialul House M.D, intitulat perfect The Social Contract, pacientul suferă de dezinhibare a lobului frontal care îl face să nu poată să cenzureze niciun gând pe care-l are. Spune orice îi trece prin cap, de la mărturisirea că voluntariatul pe care-l face soția sa e o prostie care nu ajută pe nimeni până la remarcile misogine spuse doctorilor care îl tratau. Ideea era că, pentru ca să putem stabili orice fel de relații, trebuie să existe un grad de control al gândurilor noastre și că, într-adevăr, noi spunem doar o mică parte din ce gândim. Acesta e un tip de contract social: eu nu spun tot ce-mi trece prin minte acum pentru că te-aș putea jigni, iar tu nu-mi spui cât de tâmpite sunt ideile mele pe care totuși le exprim și așa reușim să formăm o fărâmă de încredere și o relație de orice fel.

Intră în scenă Facebook. Cu fascinația sa spre deschidere, comunitate și „meaningul social interactions” (algoritmul ridică postările care ar duce la astfel de interacțiuni pe site), ne-a deschis apetitul către a spune orice, de la chestii triviale (ce cafea bem, cu ce ne îmbrăcăm și ce mâncăm) până la chestii serioase (gânduri și speranțe sau chiar amenințări și violență). Spunem mai mult decât ar trebui să spunem în speranța că mulți oameni ne vor citi și, probabil ne vor admira sau vor reacționa la ce spunem.

Intră în scenă algoritmul. Algoritmul optimizat pentru participare extinsă (engagement) pe rețeaua socială îți livrează conținut „meaningful”, dar meaningful pentru cifrele Facebook, nu neapărat pentru tine. Algoritmul este controlat de către companie și a mai fost schimbat de câteva ori, în funcție de scandalurile prin care FB a trecut sau de îmbunătățirile tehnice pe care le-au testat inginerii FB.

Intră în scenă oamenii. Oamenii care respectau cât de cât contractul social înainte. 10-15 minute petrecute pe rețeaua socială ne cam arată că toată treaba asta cu contractul social s-a cam stricat. Asmuțiți de conținutul circulat de către cei cu interes să țină oamenii pe anumite pagini sau să facă vizualizări sau pur și simplu din dorința de a se da rotunzi, oamenii uită adesea de contractul social. Motivele pentru care ne comportăm cum ne comportăm pe social media sau ne simțim cum ne simțim după o perioadă petrecută acolo nu sunt foarte clare.

Intră în scenă whistleblowerul (îmi place mai mult varianta din engleză decât românescul „avertizor de integritate”) care expune câteva din aceste motive cu ajutorul unor documente interne ale FB, unde se investighează atât efectele platformei asupra utilizatorilor, cât și posibilități de a ajunge la tot mai mulți utilizatori. FB investighează practic modul în care acesta alterează contractul social, dar și modalități prin care poate extinde acest contract social alterat către alte categorii de populații.

Scena s-a pregătit, aproape ridicăm cortina. Despre e e vorba în această piesă (nu m-am hotărât dacă e dramă sau tragedie, comedie sigur nu e)?

  • intrăm în pielea unui utilizator mediu ca să explicăm efectele rețelei sociale asupra sa, a cercului său social și asupra modului în care își trăiește viața (Facebook, algoritmul și comunitatea)
  • vedem posibile soluții salvatoare sau măcar care „pansează”
  • tragem concluzii

Piesă în trei acte.

Facebook ne apasă niște butoane urâte în creier

Ești X, ai cont de FB de ceva vreme și aplicația asta e primul lucru pe care-l deschizi dimineața. Peste noapte ai câteva notificări, ești avid să treci prin toate. Ce s-a mai publicat în grupul ăla, ce a comentat Y la ce ai scris tu despre pandemie, un live cu politicianul tău preferat pe care l-ai ratat. N-ai fost pe fază nici să comentezi repede la ce ți-a scris amicul Y, oricum e loser și n-are dreptate. N-ai fost pe fază nici să urmărești live-ul, ai fi scris câteva cuvinte de încurajare și împotriva celuilalt partid pe care nu-l suferi. Te uiți așa pe scurt, dai share să vadă toți prietenii tăi pe cine sprijini, sigur mai vin comentarii de la amicul Y loser. Îi arați tu lui. Intri într-o ceartă în comentariile unui influencer, vă jignți reciproc, așa știi că trăiești.

Ce ți-a mai apărut în feed între timp? Dă un refresh. Știri negative și alarmiste, grupuri sugerate unde se dezbate intens despre cel mai recent scandal politic, live-uri de la unii care se distrează și tu stai acasă și dai scroll. Te-ai enervat mai sus, ți-a crescut nivelul de anxietate după ce ai citit știrile negative și acum ești supărat că tu nu ești la chef.

Facebook îți apasă niște butoane urâte în creier. Îți maximizează dorința de statut, de-aia jignești pe prietenul Y și îți dai cu părerea ca să știe lumea cât de deștept ești. În același timp, îți scade sentimentul de siguranță după ce citești știrile alarmiste și îți crește nivelul stresului. Îi vezi pe alții că se distrează, se laudă cu una alta pe net, nu e corect, tu de ce nu ai? Viața nu e corectă. Și astea sunt doar câteva.

Facebook ne alterează contractul social

Deja te enervează amicul Y cum comentează aiurea la toate postările tale, nu ești deloc de acord cu el. Nu contează ce spune oricum, nu are dreptate. Îl blochezi să nu-l mai vezi. Pe pagina influencerului politic treaba e foarte încinsă, deja ați ajuns la jigniri și cuvinte de tipul: „mizerie”, „dezastru”, și alte lucruri de nespus pe care le dorești celor care comentează pe lângă tine și cu care nu ești de acord. Nu știi cine sunt, dar sunt proști. Nici nu contează cine sunt, habar n-au de nimic. Îți permiți să le spui de toate neamurile lor pentru că nu-i cunoști și poate nici n-o să îi vezi niciodată.

Facebook alterează contractul social pe care l-ai semnat cu semenii tăi. Le spui sincer toate părerile pe care le ai despre ei pentru că nu îi vezi direct și nici n-o să-i mai vezi, dar ei sunt din comunitatea ta. Poate sunt cei care te lasă în față la coadă la supermarket pentru că ai produse puține, dar tu nu mai ești unul din ei, tu ești deja cel care nu-i lasă pe alții să intre în coloană când se îngustează benzile în trafic.

Facebook vrea să atragă și copiii în acest mediu

De la pozele cu bebeluși puse de părinți până la copii care mint în privința vârstei pentru a avea conturi pe Facebook sau Instagram, le-ai văzut pe toate. Ai verișori, nepoți în listă care postează tot felul de selfieuri cu ei. Copiii din jurul tău stau și ei pe aceste rețele pentru că așa văd la adulți. Vor și ei cam aceleași lucruri ca adulții, sunt dornici de interacțiune și de validare. Ei nu urmăresc ce urmărești tu, ei văd altceva: văd pe alți copii cu haine de fiță, văd vedete perfecte, pot vedea și prădători. Așa ajung să se compare cu alții, să vrea să fie ca alții și inevitabilul sentiment că nu vor fi niciodată perfecți. De aici, știi deja cum e, ai trecut și tu prin asta, dar tu ai creierul un pic mai dezvoltat să înțelegi diferența dintre real și online.

Facebook vrea să atragă copiii tot mai mult în acest mediu. Nu pentru a crea un spațiu sigur pentru ei, ci pentru a-și extinde baza de utilizatori care vor face ca adulții aceleași lucruri pe care le facem și noi: mindless scrolling.

Am expus în trei acte câteva din problemele ilustrate de Frances Haugen (cea cu fluierul 🙂 ) zilele astea peste tot pe unde a apucat: la TV, la radio, în Congres:

  • algoritmul programat pentru a încuraja indignare, mânie și toată paleta de sentimente negative care ne țin acolo (pentru că noi reținem mai mult chestiile negative decât cele pozitive)
  • eforturile de a crea produse speciale pentru copii, chiar și în condițiile în care cercetările interne arată că adolescenții și copiii suferă pe măsură ce stau mai mult pe rețelele sociale
  • avalanșa de dezinformare care vine spre noi nu este cu adevărat controlată de către FB pentru că acțiunile directe împotriva acesteia ar putea afecta timpul petrecut acolo și desigur că nu asta își doresc

Și acum vine rândul întrebării: și acum ce ne facem?

Și acum ce ne facem?

Problemele expuse sunt pe mai multe paliere: sociale, economice, democratice, de securitate. Cine trebuie să intervină când e așa de complicată treaba? Și în piesa asta există mai mulți actori care pot juca: Facebook, statele, organizațiile internaționale, noi. Enumăr aici câteva soluții din partea actorilor de mai sus (propuse deja prin articole, cărți, cercetări) care ar putea contribui la schimbarea ecosistemului.

Din partea Facebook, e simplu:

  • schimbarea modului de funcționare a algoritmului care să aducă conținut mai variat în fluxul nostru de „știri”, care nu ar mai fi neapărat personalizat. Cum ar fi să vedem o știre de la un partid pe care-l susținem urmată imediat de o informație a unui alt partid cu privire la aceeași temă? Sau urmată de o sursă obiectivă cu privire la informația tratată.
  • acordarea unei pauze de la conținut. Dacă v-ați uitat prea mult la un serial pe Netflix, v-a întrebat: te mai uiți? Cum ar fi să ne apară un mesaj de la Zuck de genul: hei, ești de prea mult aici. ce-ți mai fac copiii? Dă o tură pe afară! (Tik Tok am înțeles că are ceva similar).
  • acordarea unei pauze înainte de distribuire. Din dezvăluirile menționate mai sus, reiese că echipa de cercetare care se uita la modalități de a face fluxul de știri mai puțin poluat de dezinformare a propus excluderea opțiunii share now sau distribuie acum pentru ca utilizatorul să aibă o pauză să se gândească la informația pe care o distribuie și să nu mai facă asta automat. FB nu a fost de acord cu această soluție.
  • crearea unui climat deschis și transparent pentru cercetători. FB a dispus întreruperea unor proiecte de cercetare independente la care utilizatorii participau benevol cu date despre obiceiurile lor de utilizare a FB pe motiv că…„afectează confidenţialitatea datelor”. Bună asta! Între timp, are un program de cercetare, dar trebuie să te înscrii, FB trebuie să te aprobe ca cercetător şi are drept de veto asupra publicării a ceea ce descoperi.

Aşa am şti cu adevărat ce efecte are FB asupra utilizării, am avea un flux de știri mai variat și mai puțin polarizat și ni s-ar acorda momente în care să ieșim din automatismul scroll-ului.

Din partea statelor, aici se împute treaba pentru că platforma e globală, iar statul e mic copil pe lângă Facebook. Sunt totuşi câteva pârghii:

  • taxe! să plătească taxe în statele în care operează. România are 8 milioane de conturi de FB, să vedem care ar fi imboldul de a șterge conturile false care distribuie conținut vătămător dacă ar trebui să plătească în funcție de conturile din țară.
  • mai multă responsabilitate. Vrei să înglobezi toată experiența online pe care cetățenii o au? Vrei să devii metaverse? Bun, atunci asumă-ți mai multă responsabilitate. Ieși cu rapoarte de transparență cu privire la dezinformarea care circulă, fii mai ferm cu privire la cenzurarea conținutului ilegal. Schimbă algoritmul pentru meaningful social harmony mai degrabă decât meaningul social interactions.
  • pune-ți câte un om în fiecare stat. Te dai metaverse, iar alții te consideră stat sau putere străină ostilă. OK, deschide câte o ambasadă. De ce să vină doar statele la tine? Vino tu la ele. Vrem să ai o prezență națională. Din câte știu, ordinea mondială are la bază (încă) statul.

Din partea organizațiilor internaționale (după mine, doar acorduri transnaționale pot să mute cumva lucrurile mai degrabă decât intervențiile statale):

  • reguli transnaționale de transparență și responsabilitate cu privire la conținutul care apare pe platformă
  • sistem de taxare agreat la nivel internațional (am înțeles că ne îndreptăm în direcția asta)

Am auzit ieri de la un oficial al Comisiei Europene o expresie interesantă, anume „să realizăm o nouă ordine mondială digitală, ceva pe sistemul acordurilor Bretton Woods, un Bretton Woods digital”. N-a explorat mai mult, dar m-a pus pe gânduri pentru că o colaborare internațională poate aduce contragreutate puterii globale ale companiilor BigTech. De gândit pe mai departe.

Am mai rămas la noi, cetățenii. Ce putem face?

  • păi, să discutăm despre asta. Cam asta vreau să fac și eu cu astfel de postări.
  • să fim atenți la noi și reacțiile noastre când utilizăm social media.
  • să spunem liderilor noștri că ne interesează acest subiect. Care lideri?! Ok, bine, o tăiem pe asta.
  • să ne prindem în sfârșit că FB nu este egal cu Internetul. Tot ce găsești pe FB, găsești și pe net, trebuie doar câteva clickuri în plus. Hai că merită. De exemplu știai că poți accesa site-ul meu direct și fără să vezi articolul pe FB?! 🙂 (glumesc, desigur. Merci, FB, că arați articolele mele la 3-4-5 persoane din cele 110 care au dat like paginii blogului și la 10% din persoanele din profilul meu privat)

Soluțiile nu sunt testate, nici nu garantează funcționarea. Nu avem de unde să știm ce va funcționa sau nu cu adevărat. De ce? Pentru că o companie cam ca Facebook sau ca toate Big Tech nu prea a fost până acuma. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm.

Și ce s-a întâmplat cu pacientul?

La început am vorbit de episodul din House cu pacientul afectat de dezinhibare a lobului frontal. Ce s-a întâmplat? Păi, a ales un tratament mai dureros ca să se întoarcă la viața de dinainte când nu spunea chiar tot ce-i trecea în minte, deși poate tot la gândea. Oare putem și noi să ne vindecăm?

Adaugă comentariu

De Mirela Marcut

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter