(notă: în acest articol folosesc mai mult termenul de „digitalizare” pentru că acesta este folosit exclusiv în descrierile proiectelor europene, deși am stabilit deja că nu acesta este termenul potrivit pe care trebuie să-l folosim)
Am participat săptămâna trecută la o dezbatere despre #digitalizare sau, mai bine zis, transformare digitală. Mulțumesc pentru invitație încă o dată, mi-a făcut plăcere să-mi expun ideile într-un cadru oficial (întreaga dezbatere o puteți găsi aici). Printre altele, am spus atunci că serviciile digitale din România suferă de fragmentare și că putem avea experiențe foarte diferite ca cetățeni în diferite colțuri ale țării sau chiar în același oraș, dacă ne mutăm de la o instituție la alta.
Little did I know then …că m-am înșelat, dar am și avut dreptate în același timp 🙂
Ca să ilustrez asta, o să pornesc oarecum azi invers în postarea asta, anume cu una dintre concluziile la care am ajuns după analiza proiectelor cu fonduri europene realizate de autoritățile publice (locale, centrale, sistemul judiciar etc) în perioada 2014-2020: serviciile nu au cum să fie fragmentate dacă multe din proiectele cu fonduri europene sunt aproape identice 🙂 Deci cum? Am descoperit proiecte aproape scrise la indigo, cu formulări identice sau aproape identice. Indiferent că există aceleași obiective de urmat prin programul operațional , formulările nu au cum să fie la fel dacă proiectul e făcut „personalizat”.
Pănă una-alta, să vedem mai clar despre ce e de învățat în postarea de azi:
- există peste 100 de proiecte pe servicii publice digitale implementate cu fonduri europene (finalizate sau în curs de implementare)
- orașele mari performează neuniform la atragerea unor astfel de fonduri
- orașele mai mici implementează proiecte pe servicii publice digitale – asigurând astfel o posibilă dimensiune teritorială pentru transformarea digitală și experiență uniformă de cetățean în raportul cu autoritățile
- entuziasm scăzut în unele județe (doar 1 proiect de genul acesta în mai multe județe)
- o să fac și câteva referiri cu privire la arhitectura proiectelor și la conținut (cu unele surprize)
Înainte de analiza propriu-zisă, câteva cuvinte despre programul operațional analizat, sursa de date și câteva limitări ale analizei mele.
Cine și pentru ce dă bani autorităților PUBLICE pentru „digitalizare”?
În acest caz, cine = Uniunea Europeană care are un acord, numit Acordul de Parteneriat, cu România și prin intermediul căruia se stabilesc prioritățile de finanțare cu fonduri structurale pe o perioadă de 7 ani. La nivelul României, autoritatea care se ocupă de acest program este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin direcția sa de programe europene.
Pentru ce = îmbunătățirea capacității administrative a autorităților locale. Fondurile se împart în programe operaționale, iar acesta aferent autorităților se numește Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Autoritățile care pot beneficia de aceste fonduri sunt autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, autorități și instituții publice locale de la nivelul județelor și municipiilor, autorități și instituții publice locale beneficiare ITI, instituțiile din sistemul judiciar.
Programul are o serie de axe și obiective prin intermediul cărora se pot finanța aceste proiecte de „digitalizare”, cum ar fi: măsuri de creștere a transparenței în administrația publică, simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățean, dezvoltarea abilităților personalului din instituții etc.
Scop, întrebări și limitări
Normal, aceste proiecte reprezintă informații publice și aici ajungem și la sursa de date care stă la baza acestei analize. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat o hartă a stadiului implementării proiectelor cu fonduri europene până la 31.02 2021 pe programele operaționale din ciclul 2014-2020. Date deschise = food for research 🙂 Am luat la rând județele și am extras proiectele care făceau referire la digitalizare, soluții informatice, smart city etc.
De ce această analiză? Transformarea digitală este doar de puțin timp în textul fiecărui discurs public, dar banii puși la dispoziție pentru servicii publice digitale sunt acolo de mult mai mult timp. Sunt puși la dispoziție tocmai pentru că cineva dintr-un minister a negociat ca acești bani să fie acolo. Deci, scopul acestei analize este să scoată la iveală interesul pentru transformare digitală al autorităților publice eligibile pentru aceste fonduri.
M-au interesat următoarele chestii:
- interesul pentru fondurile europene la nivel local este ridicat?
- marile orașe au avut resurse mai mari de a se implica în astfel de proiecte?
- care sunt prioritățile de digitalizare pentru autoritățile locale? care este specificul proiectelor?
- ce iese în evidență din punct de vedere al conținutului și arhitecturii proiectelor?
Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt universale, deci pot accepta că există unele limitări:
- doar unele tipuri de autorități publice pot să acceseze aceste fonduri
- transformarea digitală nu se realizează doar cu fonduri europene, ci se poate realiza cu fonduri proprii sau din alte surse. Depinde de capacitatea administrativă a autorităților
- analiza se limitează la POCA, nu și la alte programe operaționale sau fonduri europene.
- e posibil să-mi fi scăpat proiecte de digitalizare având în vedere că am avut acces doar la obiectivele proiectelor și mai puțin la activități din proiecte mari
Și acum că am acceptat că nu am de gând să ofer certitudini sau răspunsuri universal valabile, să purcedem 🙂
Care e tabloul general al interesului autorităților pentru „digitalizare”?
La prima vedere, tabloul este chiar optimist. Cifrele arată cam așa:
- 141 de proiecte cu fonduri europene care vizează „digitalizarea” – atât la nivel de județ, cât și la nivel de autorități centrale (nu prea multe aici)
- cele mai puține proiecte pe județ – 1 – Covasna, Dâmbovița, Gorj, Olt, Vaslui, Mureș etc
- cele mai multe proiecte pe județ: Cluj – 7, Sibiu – 6, Hunedoara – 9, Alba – 8 + București (pe sectoare) – 8,
- bani: total valoare proiecte – 561. 246. 050 lei, din care fonduri UE = 457. 306. 271 lei (diferența e din cofinanțări + contribuții private etc)
Totuși, proiectele pentru digitalizare par totuși relativ puține printre pleiada de proiecte pentru planificare strategică, pentru strategii anti-corupție sau managementul calității, training-uri pentru funcționari și altele. Probabil că acestea sunt mai multe pentru că sunt mai ușor de implementat decât soluțiile IT la nivel intern.
Distribuția pe județe este și ea neuniformă. În general, județele mai dezvoltate au bifat mai multe proiecte (Cluj, Sibiu, Alba). Aceeași distribuție poate fi explicată și altfel: județele cu mai multe orașe mici au bifat mai multe proiecte. Hunedoara este cap de afiș aici: Petroșani, Lupeni, Vulcan, Brad, Orăștie, Hunedoara, Deva (proiectele lor sunt similare). Harta cu proiectele e mai jos.
Mai departe can-can-urile. Că și aici sunt destule.
Made with Visme Infographic Maker
Ce iese în evidență?
- proiecte aproape la indigo – cu obiective la fel – înfrumusețate cu 1-2 obiective extra -chiar și cu aceleași formulări (de la Târnăveni la Urziceni, la Onești și așa mai departe)
- parteneri fantomă în proiecte sau deloc (e drept, în 6 proiecte), dar de unde vine expertiza de simplificare administrativă?! (întrebare retorică)
- sintagma „masuri din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor) si front-office” este foarte prezentă 🙂 – cu referire la simplificarea procedurilor interne, dar și ale celor cu contact cu cetățenii. În 6 proiecte regăsesc aceeași sintagmă fără nicio schimbare, iar în total 59 de proiecte folosesc separația back-office/front-office explicit. Coincidență?
- formarea personalului este strict în legătură cu „utilizarea solutiilor informatice implementate in cadrul proiectului” – o înțelegere îngustă a termenului de competențe digitale -mai multe proiecte stipulează o astfel de formare în aceeași formulare (aprox.8)
- nu există proiecte care să lucreze pe baza datelor
- folosirea de ERP în unele proiecte 🙂 – exemplu- Eficientizarea si simplificarea serviciilor furnizate cetatenilor de catre Consiliul Judetean Calarasi prin implementarea unei solutii de portal cu servicii digitale pentru cetateni, managementul documentelor, ERP si digitalizarea arhivei – Lugoj, Mediaș, Constanța, Călărași, Reșița (aceeași formulare în toate proiectele)
- retrodigitalizarea!!! Am învățat acest cuvânt trecând prin proiectele autorităților locale. Adică arhivarea documentelor pe un suport digital. Cuvântul nu există în română, desigur.
Există interes pentru digitalizare în rândul autorităților locale?
141 de proiecte par multe, dar, dacă le împart la 40 de județe, nu mai e același lucru. De asemenea, autoritățile locale nu pornesc din același punct. Unele județe și municipii sunt mai avansate în tranziția digitală (cum e Cluj), altele mai puțin și de-abia acum se aventurează. Așa se explică de ce Cluj are proiecte mai avansate (funcționarul virtual Antonia) și altele de-abia acum fac strategii și proceduri pentru simplificarea lucrului în instituție (Călărași, de exemplu).
Deci, există interes, doar că este neuniform. Acest lucru este valabil și dacă ne uităm la orașele mari. Aproape toate au proiecte de genul acesta, dar nu în grad foarte ridicat. Oradea are doar 1, Timișoara la fel, în timp ce Cluj-Napoca are 3 (2 la primărie și unul la CJ, restul fiind pentru alte orașe mai mici), Sibiu (orașul, nu județul) are 4 (2 la primărie, 2 la CJ).
Oricum, majoritatea proiectelor de digitalizare se derulează la nivelul municipiilor (106 + cele 8 de la nivelul sectoarelor Bucureștiului). La nivel județean, se derulează doar 25 de proiecte*, ceea ce este chiar puțin și poate duce către această fragmentare despre care vorbeam eu mai sus. Autoritățile locale nu sunt bule de sine stătătoare, ele există într-un ecosistem și colaborează cu nivelul județean, deci nu putem vorbi despre interconectare între cele două nivele. E bine că municipiile au astfel de proiecte, dar ele nu vor fi cu adevărat de succes fără a fi integrate mai bine în ecosistemul autoritățlor.
(* restul de 2 proiecte sunt derulate la nivelul instituțiilor centrale – Ministerul Justiției și Agenția Națională Antidrog)
Marile orașe sunt cap de afiș?
Da și nu. Așa cum am spus mai sus, interesul este neuniform și la nivelul orașelor mari și proiectele lor variază în funcție de momentul de tranziție în care se află. Constanța se află la momentul continuării arhivării electronice a documentelor și are un proiect de introducere a unui „sistem informatic”, în timp ce altele au funcționari virtuali.
Alte orașe mari se află mai degrabă în stadiul realizării strategiei lor de smart city – aici sunt Constanța, Ploiești, Galați. La Ploiești sunt chiar cursuri pentru ”smart city management”.
De fapt, orașele mai mici sunt mai semnificative pentru transformarea digitală pentru că dau o dimensiune teritorială acesteia și elimină insulele de servicii publice digitale din marile orașe. Ele ar trebui să aibă cel mai mare interes pentru a accesa astfel de finanțări, având în vedere finanțarea lor deficitară de la bugetul de stat. Deci, e îmbucurător să văd orașe mai mici cu proiecte pentru servicii publice digitale – Lupeni, Reghin, Băilești, Mediaș, Orșova etc.
Orașele mici ar trebui să fie capul de afiși aici.
Ce priorități au aceste proiecte? Care e specificul proiectelor?
Fără a număra steagurile ca Pristanda, am identificat câteva din prioritățile proiectelor:
- arhivare electronică, ”retrodigitalizare” sau chiar „retrodigitizare” 🙂
- simplificarea procedurilor interne și a celor care presupun contactul cu cetățeanul
- implementarea de „soluții informatice” și realizarea de portaluri + soluții de plăți electronice – registratură electronică de exemplu
- formarea personalului, dar explicit în utilizarea soluțiilor informatice care s-au cumpărat din proiect
- e plin de strategii – smart city, dezvoltare durabilă etc
- există proiecte pentru servicii sociale și medicale care să fie gestionate digital (Brașov)
Cine vine cu expertiza?
Aici recunosc că am fost surprinsă. Marea majoritate a proiectelor presupun muncă de simplificare a fluxurilor de lucru, a procedurilor, a serviciilor oferite, dar această simplificare se analizează de către mediul intern. Nu au parteneri în proiect care ar putea veni cu o perspectivă diferită și mai ales cu expertiză – un ONG, o instituție academică etc.
O astfel de muncă presupune cel puțin un audit și expertiză, de preferabil din exterior pentru că ar elimina subiectivitățile funcționarilor sau inerția în care se află atunci când pun în practică niște proceduri. Sau ar mai fi altă explicație – proiectul ar realiza aceste simplificări doar prin simpla achiziție a unor programe. Nici asta nu e ok – simpla achiziție de tehnologie nu simplifică munca funcționarului.
Cu toate acestea, există proiecte cu parteneriate – 19 la număr, dar nu sunt neapărat din exterior (pot să fie Asociații de Dezvoltare Integrată) și nici la categoria „experți” nu i-aș încadra pe toți.
La categoria parteneri pe bune, includ:
- UBB – care are doar 1 proiect la Drobeta Turnu Severin
- Transparency International – la Aiud și Sibiu
Nu pot să nu adaug și categoria parteneri „dubioși”:
- ASOCIATIA PENTRU IMPLEMENTAREA DEMOCRATIEI – Alexandru Cumpănașu se află în spatele acesteia – și este partener în proiecte de la Alexandria, Sector 5 și Sector 3
- Asociația Centrul de Resurse în domeniul Științelor Socio-Umane – care implementează proiecte la Medgidia și Dorohoi. Proiectele celor 2 orașe sunt aproape identice, nu doar în ceea ce vor să facă, ci și în exprimare 🙂
Și acum e rândul întrebării retorice: alți parteneri care se pricep la transformare digitală nu sunt în țara asta?! Ori nu au nevoie de expertiză, ori sunt parteneri dubioși.
Cum rămânem?
Cu proiecte scrise la indigo sau foarte asemănătoare, fără prea multă expertiză în spate, dar cu promisiunea simplificării procedurilor de lucru. Simplificare fără expertiză prin parteneriate.
Cu proiecte cu parteneriate dubioase.
Cu elaborare de strategii care nu știm dacă vor fi urmate sau nu.
Cu proiecte de „digitalizare” în orașele mici, lucru îmbucurător, totuși.
Cu formarea personalului strict din perspectiva utilizării programelor achiziționate prin proiect, deci cu competențe digitale prost înțelese la nivel de autoritate.
O să ziceți: OK, sunt proiecte identice, la indigo. Ce mai contează ce scriu dacă fac totuși ceva în direcția asta? Da, dar proiectele nu își vor îndeplini de fapt scopurile și nici programul operațional nu își va atinge țintele, dacă funcționarii sunt instruiți prin proiect să utilizeze doar soluțiile informatice achiziționate, dacă nu există expertiză prin parteneriate și dacă soluțiile IT doar cârpesc problema și nu simplifică cu adevărat lucrurile.
