Ultimele luni au văzut o pleiadă de notificări, știri, postări pe social media despre o grămadă de proiecte de regulamente europene care vizează tehnologia și transformarea digitală. Actul privind Inteligența Artificială, Actul privind Datele, regulamentul privind portofelul european, Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale. Și mai pot continua: actul privind reziliența cibernetică, regulamentul Gigabit…ok, mă opresc aici. Pentru cine nu e nici în domeniul afacerilor europene, nici în domeniul politicilor digitale, totul pare cam abstract și de neînțeles. Să nu mai zic că mare parte din proiectele de mai sus încă sunt în proces de negociere, deci chiar dacă ai auzit că Parlamentul a decis una sau că s-a realizat un acord pe alta, nu e obligatoriu să și fie ceva definitiv.
Mai adăugăm aici un element semnificativ: mai toate elementele de legislație despre care auzim la știri, pe internet sau la radio sunt implementate în mare parte și prin autoritățile naționale. Deci, când auzi că “Actul legislativ privind serviciile digitale va conține și reguli care să garanteze că produsele vândute online sunt sigure și respectă standardele înalte stabilite de UE*” sau că Actul privind Serviciile digitale “e așa-numita poliție a internetului”, dai de două chestii:
- limbajul e între două extreme – fie prea complicat și nu înțelegi, fie e prea simplist și prost explicat
- cineva undeva trebuie să se asigure că aceste regulamente sunt puse în aplicare corect și în interesul cetățeanului. Nu rezolvă textul de lege, pardon regulament, singur chestia asta.
Punctul 1 este chiar misiunea acestei platforme, dar punctul 2 este ceea ce aș vrea să abordăm în analiza de luna asta de pe Digital Policy. Cine și ce instituții din România se ocupă/se vor ocupa cu implementarea noilor regulamente legate de ceea ce facem noi online? Voi răspunde aplicat la această problemă folosindu-mă de Actul privind Serviciile Digitale, unul din regulamentele care își propun să schimbe modul în care ne petrecem timpul pe Internet, cu predilecție pe social media, despre care auzim puțin sau spre deloc pe Internet, deși a intrat în vigoare deja.
Deci, ce e de interes?
- drepturile pe care le vei avea în relațiile cu principalele aplicații pe care le folosești, dar și în relație cu alte site-uri
- cine va veghea că sunt respectate și cine va aplica regulamentul? cine este și cum ar trebui să arate această instituție
Să purcedem, deci.
Ce zice la hârtie, dom’le?
- Dreptul de a fi informat despre modul în care platformele moderează conținutul și aplică termenii și condițiile lor de utilizare – corespunzând obligației platformei de a da mai multe detalii despre modul în care aceasta funcționează
- Dreptul de a contesta eliminarea sau restricționarea conținutului – corespunzând obligației platformelor de a oferi un răspuns la această contestare
- Dreptul de a primi informații clare și accesibile cu privire la modul în care sunt colectate, utilizate și procesate datele personale – în traducere liberă – eliminarea acelor bannere uriașe de pe siteuri care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor
- Dreptul de a ști când o postare reprezintă o reclamă plătită
- Dreptul de a fi informat cu privire la funcționarea algoritmilor care afectează accesul utilizatorilor la informații sau oportunități – corespunzând obligației platformei de a ne informa cum ne-a recomandat anumite postări sau anumite videoclipuri
- și să nu uităm de obligația platformelor de a elimina orice fel de conținut ilegal care le-a fost semnalat
Cine veghează?
- nivelul european – Comisia Europeană va sta cu ochii pe platformele peste 45 de milioane de utilizatori, va cere rapoarte de transparență, date și le va obliga să se supună unui audit independent cel puțin o dată pe an
- nivelul național – fiecare țară va avea un Coordonator al Serviciilor Digitale – despre asta mai multe mai jos
- nivelul academic/societate civilă – cercetătorii și organizațiile de societate civilă se pot acredita să devină persoane/entități de încredere care să semnaleze existența conținutului ilegal pe platforme sau să aibă acces la date pentru a cerceta anumite riscuri legate de activitatea platformelor.
Poliția Internetului?
Sau mai bine spus: este Coordonatorul de Servicii Digitale noua poliție a Internetului? Răspuns simplu: nu. Și nici nu e bine să-i spui așa. Hai să vedem cum trebuie să fie și ce atribuții trebuie să aibă și apoi să vedem de ce nu e OK să-i zici așa.
- să-și ducă la îndeplinire sarcinile într-o manieră independentă, imparțială, transparentă și de îndată
- să aibă resurse puse la dispoziție de către statul membru – inclusiv resurse tehnice, financiare și de resurse umane
- să aibă autonomie în managementul bugetului și să nu i se afecteze independența
- nu vor fi supuși niciunei influențe externe, directe sau indirecte și nu vor “cere sau prelua instrucțiuni de la vreo autoritate publică sau parte privată”
Mai aplicat de atât?
- coordonatorul reprezintă punct de contact pentru companiile ce prestează servicii digitale din teritoriul național
- la nivel european, reprezintă poziția națională în Boardul european de servicii digitale.
- realizează investigații comune cu alte state cu privire la nerespectarea unor drepturi sau riscuri sistemice – conținut ilegal, nerespectarea drepturilor, manipularea prin mijloace automate a rețelei
- ridică probleme de investigat pentru Comisie – în special pentru platformele social media
- acreditează entitățile de tip “notificator de încredere” și propun cercetători care să aibă acces la date de pe platformele social media
- primesc plângeri legate de drepturile utilizatorilor și fie le rezolvă, fie le redirecționează la coordonatorul responsabil sau la Comisie
OK, no pressure, cum zice englezul. Cercetarea pe care am mai făcut-o pe subiect [1, 2] spune că autoritățile naționale se confruntă cu un mecanism diferit de reglementare comparat cu ce s-au confruntat până acum pentru că:
- reglementarea serviciilor digitale presupune domenii diferite – confidențialitatea datelor, competiție, discriminare, media și audiovizual sau protecția consumatorilor, iar coordonatorul va trebui să aibă abilități pe toate aceste paliere și să se coordoneze cu celelalte instituții pe subiect
- revine eterna problemă David versus Goliat. Resursele serviciilor digitale adesea sunt mult mai mari decât cele ale unei instituții de stat care “tocmai” a mai primit încă o atribuție de gestionat
- activitatea de supraveghere e bazată “pe proces”, adică e un fel de supraveghere pe mai multe niveluri care cere implicare din partea mai multor actori la nivel european și național – de la societate civilă și alte instituții până la cetățenii simpli. Deci, această instituție trebuie să facă și foarte multă educație pe subiect
- să nu uităm că trebuie să înțeleagă logica de funcționare a platformelor și a altor tipuri de servicii digitale
După portretul acesta, pare foarte facil să-i spui poliția Internetului. De ce nu e așa?
- la nivel semantic – poliția ne duce cu gândul că cineva/ceva controlează și are autoritate asupra unui spațiu. Nu e așa, după cum am explicat mai sus. Autoritatea este împărțită pe mai multe niveluri și nu e vorba de o instituție de forță.
- tot la nivel semantic – coordonatorul de servicii digitale nu interzice, nu moderează conținut, nu monitorizează direct Internetul pentru a elimina conținut ilegal. Pentru asta există alte entități cu rol de notificare a conținutului ilegal, iar Comisia Europeană joacă un rol important în verificare și monitorizare
- mare parte din timp ni-l petrecem pe VLOPs și VLOSEs (platforme și motoare de căutare foarte mari), care sunt sub directa monitorizare nu doar de către Comisie, ci și de coordonatorul din țara unde-și au sediul – anume Irlanda pentru mare parte din serviciile astea mari. Deci nu coordonatorul din România, spre exemplu, poate cere eliminarea unui conținut ilegal de pe o platformă, ci, atunci când vine vorba de așa ceva, se desfășoară un întreg lanț de entități care trebuie să ducă la rezolvarea problemei.
Apropo de România, la noi cine și cum e coordonatorul de servicii digitale?
ANCOM - coordonatorul de servicii digitale
șa cum am mai spus, tema aceasta a fost discutată puțin spre deloc în media mainstream. Doar ApTI a preluat tema desemnării acestei instituții. Mai apoi, la începutul lunii martie, a apărut timid un memorandum al Guvernului care propune desemnarea ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale, iar mare parte din presă a preluat comunicatul fără a interoga prea mult ce înseamnă asta. La două luni distanță, a mai apărut așa un “vârf” al știrilor depre acest domeniu, când un anume politician a fost votat ca președinte al ANCOM. Aici a apărut ideea că acest politician va conduce “poliția internetului”.
Pe scurt, să vedem cine este și cu ce se ocupă ANCOM și dacă este într-adevăr potrivită pentru aplicarea DSA:
- “autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii”
- “are ca rol punerea în aplicare a politicii naţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv prin reglementarea pieţei şi reglementarea tehnică în aceste domenii”… DAR ȘI funcții, cum ar fi:
- administrarea spectrului radio prin planificarea, atribuirea, alocarea benzilor de frecvenţe, asignarea şi monitorizarea frecvenţelor radio din benzile de frecvenţe [3].
Deocamdată, ANCOM se ocupă acum de partea de fundament, de “scheletul tehnic” al comunicațiilor electronice, dar acum a primit sarcina de a intra și în rețea pentru a supraveghea ce circulă pe aceste unde pe care le monitorizează.
Și asta practic obligă la un set de resurse pe care-l poate obține numai prin cooperare instituțională cu instituții, cum ar fi Autoritatea pentru Digitalizarea României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile pot continua.
Să nu mai spunem de (practic) obligația de a-și constitui o rețea de experți cu adevărat independenți în materie de platforme și social media. De altfel, mare parte din discuțiile la nivel european (pe care le-am putut înțelege în germană și engleză) pun accent pe necesitatea dezvoltării unui departament puternic de data science și a unei unități de cercetare pentru a putea pune în aplicare cu adevărat prevederile DSA. Ce zic “frații mai mari?” Astfel de departamente sunt utile:
- pentru construirea de expertiză la nivel instituțional – e de învățat mult pe acest subiect
- ca imbold și sprijin pentru eforturile Comisiei – dacă vor să lucreze pe picior de egalitate sau să înțeleagă ce se spune la nivel de Comisie, atunci trebuie să aibă echipă de data science + expertiză la nivel național
- pentru impulsionarea acreditării de “notificatori de încredere” și de cercetători
- ca sprijin pentru coordonarea între diferite instituții, mai ales că platformele se mișcă foarte repede, iar autoritățile trebuie să țină pasul
- riscuri sistemice – conținut ilegal – se vând o grămadă de prostii pe Internet, iar site-urile mari de social media n-au chef să acorde resurse pentru a închide niște conturi dintr-o țară puțin relevantă “for their bottom line”. Exemplu de știre pe subiect aici. Să mai zic de informațiile cu privire la traficul de persoane umane realizat pe Facebook? (informație descoperită la nivel internațional, dar relevantă pentru România dat fiind că suntem campionii la trafic de persoane în Europa). Desigur, asta nu va rămâne doar în sarcina coordonatorului, fiind vorba și de fapte penale, dar monitorizarea este un rol semnificativ pe care-l joacă coordonatorul care acreditează și pe acei notificatori de încredere
- riscuri sistemice – protecția drepturilor fundamentale – coordonatorul național, așa cum scrie mai sus, este cel care știe cel mai bine ce pericole sunt la nivel de țară. Bula de Facebook devine din ce în ce mai săracă în empatie, iar tendințele populiste și chiar legionare ies la suprafață. Coordonatorul este cel care trebuie să urmărească aceste tendințe, să sesizeze Comisia și pe alți coordonatori pentru a investiga anumite derapaje, cum ar fi discursul urii față de unele etnii.
- riscuri sistemice – aspecte menite să perturbeze procesul electoral sau discursul civic. Poate că e prea devreme, dar anul viitor, an în care trebuie să funcționeze deja Coordonatorul, avem 3 seturi de alegeri ale căror rezultate pot fi infuențate prin social media.
- să nu uităm de cea mai simplă, dar foarte importantă misiune a Coordonatorului: să ai cui să te plângi atunci când platforma ți-a făcut o nedreptate și să ai unde să-ți cauți dreptatea printr-un mecanism de soluționare a litigiilor
Pe final...
- Articolul discută despre noul regulament european privind serviciile digitale și rolul coordonatorului de servicii digitale în fiecare țară.
- Se discută despre nivelurile de colaborare și atribuțiile coordonatorului, precum și despre ANCOM ca viitor coordonator în România.
- Se subliniază importanța coordonatorului în monitorizarea conținutului ilegal, protecția drepturilor fundamentale și procesul electoral, dar și în soluționarea litigiilor dintre utilizatori și platforme.
Referințe
- https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/188269
- https://www.euractiv.com/section/platforms/news/national-regulators-face-an-uphill-battle-in-enforcing-eu-digital-rulebook/
- https://dsa-observatory.eu/2023/03/10/here-is-why-digital-services-coordinators-should-establish-strong-research-and-data-units/
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/en/TXT/?uri=COM%3A2020%3A825%3AFIN
- https://www.hertie-school.org/en/news/allcontent/detail/content/hertie-school-researchers-present-recommendations-for-the-implementation-of-the-digital-services-act
