Adesea, copiii trebuie să învețe poezii pe de rost și să le recite în fața părinților sau a clasei. La serbări, noi ne distrăm copios cum ei stâlcesc poate unele cuvinte reproducând acele poezii. Ei își exersează memoria …și cam atât. Învață cuvintele, nu învață înțelesul lor și ce ar putea transmite acea mică poezie.
Intervențiile din mediul public pe domeniul digitalizării au o tentă similară. În ultima vreme, nu cred că există intervenție publică a liderilor politici de la oricare nivel decizional care să nu aducă vorba de digitalizare, autostrăzi informaționale, competențe digitale, inteligență artificială și alte cuvinte SF pentru a ne arăta nivelul de competență și cunoștințe pe subiect. În engleză, acestea se numesc buzzwords, tradus cam la propriu „cuvinte care atrag atenția”. În politică și tot în limba engleză, acestea fac parte din categoria talking points.
Nu zic că decidenții nu știu despre ce vorbesc, ci ei reproduc aceste talking points şi nu explică întotdeauna pe înțelesul tuturor celor cu minime cunoștințe digitale cum li se poate schimba viața acestora din urmă. Pentru că da, tehnologia și transformarea care vine cu ea ne vor schimba viețile. Poezia se spune ca la grădiniță, dar spectatorii nu sunt la grădiniță, ci sunt cetățeni care au nevoie de o imagine mai clară. DigitalPolicy este și despre această imagine de ansamblu. Deci, ca să mai completăm imaginea transformării digitale, am luat 7 astfel de buzzwords referitoare la transformarea digitală și le explic pe scurt.
1. Digitalizare - the big one
Incontestabil, cel mai utilizat. Trebuie să facem digitalizare, serviciile publice nu funcționează pentru că nu sunt digitalizate, digitalizăm administrația, educația, sănătatea, etc. Pe cât de des e folosit, pe cât de complicat este ca proces. Digitalizarea nu se referă la doar achiziționarea de tehnologie hardware și software și…atât. Digitalizarea presupune transformarea din temelii a unui seviciu sau a unui sector, pornind de la tehnologia digitală ca fundament.
Deci, digitalizare nu este când un formular este scanat sau poate fi completat direct online, fiind pus la dispoziția cetățenilor pe un portal public. Când trece printr-o transformare digitală, instituția care cere acel formular trebuie să se analizeze dacă ar mai avea nevoie de acel formular de depus din partea cetățeanului sau ar putea să-și ia datele de la altă instituție. Pentru că instituțiile ar urma să fie integrate într-un sistem care să permită comunicarea și transferul de date. Arhitectura instituțiilor trebuie regândită și, desigur, simplificată.
După regândire, trebuie și schimbare de mentalitate. Că vrem, că nu vrem, digitalizarea este un proces profund de schimbare, nu doar tehnică, cât și de mentalitate. De ce? Păi, acei funcționari publici vor funcționa într-un sistem diferit, unde reflexele eterne de a cere alte acte sau dovezi de la contribuabili nu mai funcționează. Schimbarea de mentalitate ar putea proveni din parcurgerea unor cursuri pe bune de competențe digitale, unde ți s-ar solicita nu doar creativitate, ci și multă gândire analitică.
2. Date, date și iar date
Se leagă strâns de digitalizare. Am auzit sintagma „datele sunt noul petrol” în urmă cu vreo 4 ani de la un comisar european. Atunci mi s-a părut o abordare interesantă, astăzi deja e prea mult. Ce vrea să spună sintagma? Datele sunt materia primă pentru noua economie, așa cum a fost petrolul pentru a doua revoluție industrială și tranzistorul pentru cea de-a treia revoluție industrială. Să lămurim: datele sunt colectate (voit sau nevoit) de autoritățile publice, senzori puși pe toate gardurile, camere video etc și pot servi ca materie primă pentru luarea unor decizii de politică publică.
Cine produce aceste date? Simplu: noi – cetățenii – la fiecare interacțiune cu statul sau plimbare prin oraș, dacă e vorba de senzori.
Ce date producem? Prima dată producem date personale, care apar de fiecare dată când ni se cere o copie de buletin la un ghișeu. Mai putem produce de fiecare dată când mergem cu mașina pe lângă senzori de poluare sau de trafic, care nu colectează numărul nostru de înmatriculare, ci colectează informația că noi am trecut pe acolo. Agregate, acele date dau detalii despre drumul respectiv, dacă ar trebui lărgit sau dacă e prea multă poluare în zonă și trebuie îmbunătățit.
De ce ar fi necesare? Combinația de date din mai multe „silozuri” poate crea un tablou mai clar al societății, de ex. ar putea identifica elevii aflați în risc de abandon școlar (prin corelarea datelor economice cu cele din sistemul de educație). Datele din sistemul de sănătate ar putea fi foarte prețioase, deoarece ele pot spune multe despre starea de sănătate a populației și pot arăta către piste de îmbunătățre a acesteia. De exemplu, parcă nu aveam un registru al pacienților cronici de orice fel. Deocamdată… în România nu avem o imagine clară asupra cantității, calității și tipurilor de date existente.
Probleme? Desigur, de aici se desprind alte dileme legate de politici publice. Există o discuție în literatura de specialitate legată de data-driven policy, adică alegerile de politici publice bazate pe analiza datelor. O să menționez doar două aici pe scurt. Prima ar fi de fapt inversarea acestui termen – policy-driven data – adică „sucirea” datelor pentru a se potrivi unui demers de politică publică pe care decidentul ar vrea neapărat să-l pună în practică. A doua ar fi ceva de genul: până unde s-ar extinde acest „minerit” de date? Ok, naveta mea până la muncă poate fi dataficată, conținutul tomberonului meu inteligent la fel, dar unde ne oprim? Așa-i că vă pare rău că am explicat acest buzzword? 🙂
3. A patra revoluție industrială
Am vorbit mai sus despre materialele care au făcut posibile precedentele revoluții industriale. Conform lui Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, noi trecem acum prin cea de-a patra revoluție industrială bazată pe date și pe interacțiunea mai strânsă dintre om și tehnologie. Inteligența artificială, robotica și Big Data sunt doar câteva din uneltele acestei revoluții industriale. Iarăși buzzwords, știu. O ilustrare oarecum drăguță a acestei faze este în acest videoclip de la Boston Dynamics – roboți care au învățat să danseze aproape uman. Dacă v-a speriat videoclipul, există și o parte bună la acel experiment pentru rasa umană. A durat aproximativ un an și jumătate până au ajuns să facă asta.
Revenind la actuala revoluție industrială, Schwab o consideră diferită de precedenta prin extinderea acesteia în fiecare fațetă a vieții noastre, astfel că el afirmă că ne poate schimba și identitatea. Așa cum revoluția industrială a cauzat și schimbări sociale, consfințind (cu greu) timpul de lucru de 8 ore zilnic, așa și această fază ne schimbă societatea.
În același timp, se pun întrebări despre societatea noastră: va mai fi nevoie să lucrăm dacă roboți ne vor face treaba? cum ne vom câștiga existența? Poate vota o inteligență artificială în locul nostru, având în vedere că poate face analize complexe asupra personalității din prezența noastră online?
Deci, acest termen nu e doar un buzzword, ci chiar pune niște întrebări la care nu suntem pregătiți să răspundem, dar nici nu discutăm despre asta în societate.
4. Inteligența artificială
Primul instinct avut în legătură cu inteligența artificială e poate să ne gândim la vocea aia feminină care răzbate din spatele unui calculator din filmele SF. Apare când urmează să se întâmple ceva nasol.
De fapt, se referă la capacitatea unui dispozitiv tehnologic de a imita funcții umane (definiția Parlamentului European). Dispozitivul primește datele sau le colectează el, le prelucrează și ajunge la o decizie sau realizează o acțiune. Noi interacționăm cu unele programe bazate pe inteligența artificială zilnic în activitatea noastră online. Facebook folosește unelte de inteligență artificială pentru a identifica conținut ilegal pe rețeaua lor, Google folosește AI pentru motorul său de căutare, reclamele ne sunt personalizate folosind aceleași unelte. Alexa este un dispozitiv de inteligență artificială. O folosim zilnic și învață de la noi.
Deci, nu este vorba de o singură inteligență artificială, deși și eu m-am exprimat mai sus la singular. Sunt o mulțime de mașini separate, dar care funcționează cu aceleași tehnologii, cum ar fi acele rețele neuronale.
Inteligența artificială învață, dar nu învață în același ritm cu oamenii. Aici puteți vedea cum învață să identifice desene făcute de oameni (printr-o rețea neuronală, care imită modul în care funcționează neuronii noștri). Aici puteți citi un editorial scris de GPT-3 (unul dintre cele mai puternice sisteme AI), dar atenție, nu a pornit de la sine să scrie acest articol, ci a primit instrucțiuni!
Ce poate face AI în România? În general, se speculează utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică, de exemplu. Totul la nivel de discuție teoretică. Unde s-ar putea folosi? Spre exemplu, ca mai sus, se poate utiliza pentru a oferi un fel de „predicții” asupra succesului unei politici publice. O mașină ți-ar putea spune dacă podul pe care vrei să-l construiești va aduce beneficiile scontate pentru comunitate sau va fi o cheltuială scumpă și degeaba.
La nivel individual? Aici apar considerente de tip etic. Cum ar fi? Predictive policing, spre exemplu, adică forțe de poliție care ar acționa înaintea comiterii unei infracțiuni pe baza analizelor unei inteligențe artificiale. De unde ar știi? Păi, ar analiza datele colectate conform explicației de mai sus cu privire la mișcările oamenilor.
5. Big Tech
…sau the Big Evil Corporations? Termenul adună laolaltă marile companii de tehnologie – Google, Amazon, Facebook, Apple (mai sunt și altele, desigur – Microsoft, Alibaba etc.) – care încet, dar sigur s-au insinuat în viețile noastre și poate că sunt zile în care nu ne putem imagina viața fără unele din acestea. Sunt puse laolaltă pentru că sunt platforme globale cu miliarde de utilizatori și în care oamenii ajung să-și petreacă mare parte din viață.
De ce sunt abia acum luate în vizor? Pentru că au acumulat foarte multă putere datorită datelor pe care le colectează și a conținutului pe care-l intermediază. Pentru că stau deoparte atunci când conținutul o ia razna pe platformele lor. Pentru că sar automat atunci când un competitor le amenință poziția. Pentru că ele sunt mai egale decât ceilalți de pe platforma pe care o păstoresc.
Se poate face ceva în privința asta? Există proiecte de reglementări în UE pentru a stopa poziția lor anti-competitivă sau a crește responsabilitatea în a șterge conținut semnalizat ca fiind ilegal. Am scris aici despre aceste propuneri.
Cum mă afectează pe mine? A prins popularitate de ceva vreme termenul de „economia atenției”, adică ideea că aceste platforme monetizează atenția noastră îndreptată către ele. Cu cât stăm mai mult conectați, cu atât mai mult vor putea colecta despre noi și cu atât mai mult vor știi să ne țină cu ochii lipiți de ecrane. Gândește-te la asta data viitoare când te surprinzi singur cum iei telefonul în mână fără să-ți dai seama 🙂
6. Competențe digitale
Sau mai degrabă dezvoltarea competențelor digitale. Am povestit pe larg aici despre competențele digitale, dar pentru cine nu are răbdare să citească, rezum mai jos.
Competențele digitale se referă la ce știm și ce nu știm să facem pe calculator, pe Internet, cu datele noastre sau cum știm să rezolvăm probleme folosindu-ne de tehnologia digitală. Duse sunt vremurile în care se măsurau doar prin prisma utilizării unui pachet de tip MS Office. Acum da, tot trebuie să știi să faci o prezentare, dar o salvezi în cloud despre care ar trebui să știi cum criptează datele în așa fel încât să te simți în siguranță că nu vor fi furate de către alții. Înseamnă să știi să nu deschizi un e-mail suspicios la locul de muncă pentru că riști să infectezi toată rețeaua sau să știi că telefonul mobil stricat nu se aruncă la gunoi.
De ce e buzzword atât de popular? Pandemia ne-a arătat că nu suntem atât de buni la tehnologie cum ne credem. Iar tehnologia nu acționează într-un vid, are nevoie de oameni care s-o utilizeze cu cap. Și dacă n-ai cap, vai de.. tehnologia ta 🙂 Deci, digitalizarea va funcționa pe atât de bine pe cât vom avea noi competențe digitale s-o utilizăm și s-o punem la lucru pentru noi.
7. Securitate cibernetică
Ultima, dar nu cea din urmă. Odată cu victoria obținerii viitorului centru pe cybersecurity al Uniunii Europene a urcat acest cuvânt în topul buzzwords. Deci, cu ce se mânâncă? E vorba de hackeri și războaie sau e ceva plictisitor? Cam ambele.
De fapt, e o lume în sine, cam cum e cu transformarea digitală. Securitatea cibernetică se practică la nivel individual, de companii, de instituții și de stat. Când alegi autentificare în doi factori pentru contul tău de e-mail, când nu intri pe e-mailuri pe care nu le cunoști la serviciu sau când protejezi datele dintr-o instituție printr-un sistem de back-up și redundanțe, atunci te angajezi într-un efort de a fi sigur pe Internet.
La nivel mai mare, statele au cadre de securitate cibernetică pentru a se asigura că infrastructurile lor esențiale și instituțiile se află în siguranță. Imaginați-vă un atac asupra unei țări întregi care să întrerupă comunicații esențiale sau activitatea de zi cu zi a oamenilor. Nu trebuie să vă imaginați pentru că s-a întâmplat în Estonia în anul 2007. De atunci, Estonia investește mult în securitatea cibernetică concomitent cu transformarea digitală și a devenit sediul centrului de cercetare al NATO privind securitatea cibernetică.
De ce e buzzword acum? Desigur, despre securitatea cibernetică nu aflăm decât atunci când se întâmplă ceva nasol sau când apare centrul pe cybersecurity în țara ta. Mult lăudat, numele său oficial este European Cybersecurity Industrial, Technology and Research Competence Centre și se va ocupa de coordonarea cercetării și inovării în materie de securitate cibernetică în UE și de fondurile pentru cercetare.
Pe final…
O să spuneți: ok, bine, am citit, dar multe din lucrurile astea nu se vor întâmpla prea curând în România. Dar să nu uităm că Facebook este doar din 2008, iar telefonul inteligent nu are mai mult de două decenii. Ca oameni nu suntem obișnuiți să gândim uitându-ne la imaginea de ansamblu pentru că avem de-a face cu toate chestiile de zi cu zi, dar lucrurile astea se întâmplă :). Iar ceea ce e caracteristic la buzzwords este că trec destul de repede pentru că apar altele. Poate că vor apărea, dar elementul central al lor va rămâne, anume transformarea cu care vin.
