De ceva vreme țin un curs intitulat oarecum pompos – „Cyberpolitics in international affairs”. Cursul este teoretic, dar combină studiul asupra Internetului și transformării digitale cu unele din domeniile de studii ale relațiilor internaționale și studiilor europene: politica internațională, economia globală, politicile publice, guvernanța, etc. Partea care atrage tot mai mult interes din partea studenților este discuția legată de relația pe care noi o avem cu tehnologia și de modul în care aceasta ne scapă de sub control ca urmare a datelor pe care le producem zilnic și le transmitem platformelor ca parte a acestui nou tip de contract social.
Discuția începe inocent cu o auto-evaluare generoasă a competențelor digitale conform Cadrului European de Competențe Digitale și se încheie cu priviri mirate sau reacții aproape șocate legate de modul în care datele se colectează, cum se analizează și ce predicții fac platformele pe seama lor. Acest lucru se întâmplă pentru că trecem împreună prin setările de confidențialitate ale Facebook.
Discuția se mută către întrebarea inevitabilă: ce putem face? Și încep posibilitățile:
- Să devenim luddiți
- Să devenim minimaliști digitali
- (poate cea mai realistă variantă)… să controlăm cât mai mult din ce oferim platformelor online cu riscul de a da în anxietate
- Shoshana Zuboff menționează și altă variantă: să opunem rezistență, amintind de cazul spaniolului care s-a adresat CEJ pentru „dreptul de a fi uitat” și a câștigat
Nu știu cu adevărat pentru ce optează studenții mei, dar știu că le-a crescut gradul de abilități digitale ca urmare a acestei discuții (încă mai vorbim despre asta la alte cursuri). Totuși, un seminar dintr-un curs nu este suficient.
Ce vreau să ilustrez de fapt cu această poveste?
- Credem că știm și avem competențe digitale suficiente, dar nu e întotdeauna așa
- Luăm adesea tehnologia de bună – deși nu e întotdeauna o „cutie neagră”
Poate totuşi avem și altă variantă la întrebarea ce putem face: să cultivăm ideea de data ownership în sensul recunoașterii noastre ca sursă de date și a gândirii active asupra datelor noastre personale.
Acum, cadrul european pentru competențe digitale dispersează destul de mult indicatorii legați de protecția datelor personale, astfel:
- information and data literacy (alfabetizare cu privire la date și informații din mediul online)
- administrarea datelor, informației și a conținutului digital
- communication and collaboration (comunicare și colaborare)
- administrarea identității digitale
- safety (siguranță)
- protecția intimității și a datelor personale
Realitatea noastră online e creată mai nou mai ales de datele pe care le generăm.
Având în vedere faptul că realitatea noastră online e creată mai nou mai ales de datele pe care le generăm, s-ar cuveni un indicator separat pentru măsurarea competențelor legate de datele personale. În final, cursurile pentru dezvoltarea abilităților digitale ar trebui integrate în orice platformă de studii – mai ales pe linia educației civice – gândirii critice. Acest lucru pare şi mai evident după ce aflăm că ultimul indicator al cadrului european este:
Identificarea lipsurilor în ceea ce privește competențele digitale
– A înțelege unde trebuie unde trebuie îmbunătățite propriile nevoi de competențe digitale. A fi capabil de a-i ajuta pe alții cu dezvoltarea competențelor digitale. A căuta oportunități de auto-dezvoltare și a se ține la curent cu evoluția digitală (traducere proprie)
