CARE-I TREABA CU PLANUL NAȚIONAL DE REZILIENȚĂ?

Explic pe scurt și pe lung ce e planul național de reziliență, de ce avem nevoie de el, ce înseamnă pentru digitalizarea din România, ce ne cere UE să facem și ce am făcut noi până acum.

Pe scurt și simplu

Închipuie-ți că ai un IMM, ai început prost în urmă cu 30 de ani, ai avut parte de schimbări de conducere pe parcursul anilor, mulți angajați te-au căpușat, au furat bani din casă, dar cumva ai scos-o la capăt. Ai crescut și în 2007 ai intrat într-un club patronal, acolo unde mai găsești companii mari cu care nu îndrăznești să te compari. Aveți strategii comune de creștere, aveți grijă de angajații voștri, dar fiecare se ocupă de bucătăria sa internă mai mult sau mai puțin. Primești fonduri să te dezvolți, să crești, nu-ți iese tot timpul. Mai iese leadership-ul confederației să te critice când e cazul că n-ai rezultate, că nu te-ai modernizat (destul de des – asta e din cauza managerilor).
Vine anul 2020, vine pandemia, ești cam obligat să închizi din operațiuni, 2 luni stai pe loc și ai multe pierderi pe toate planurile. Nu te ajută nici istoricul de stagnare prin care ai trecut. Cifrele arată prost, dar hei, ai noroc cu acel club în care ai intrat în urmă cu 14 ani. Aceasta are niște bani puși deoparte, are destulă putere să se împrumute pentru membrii săi și deci îți pune la dispoziție niște sume pentru investiții menite să te ajute să te transformi pe toate planurile.

Tot ce trebuie să faci este să scrii un plan nou de afaceri. De ce nou? Pentru că lucrurile nu mai merg ca înainte. Planul trebuie regândit pe total alte baze și trebuie să fie foarte specific pentru că „prietenii” vor sta cu ochii pe tine. Trebuie să îți asumi niște ținte de digitalizare și tranziție climatică (adică ce produci să fie prietenos cu mediul și chiar neutru climatic) și să te asiguri că fiecare angajat o duce bine, printre altele. Ce mai, o corvoadă! Dacă e mulțumit, clubul îți dă banii, dar ține minte că acesta îți dă și din buzunarul propriu, și se și împrumută pentru tine!

Ce faci? Păi, scrii un plan de redresare și reziliență, dar nu chiar cum ți-a cerut clubul – nu atât de specific precum au cerut. Ei cer chiar lucruri noi, tehnologie nouă, noi moduri de a gândi lucrurile. Dar tu poate zici, „ei, poate merge și așa”. Problema e că n-ai cum să reinventezi roata având în vedere că tu ești perimat ca dotări, infrastructură, mod de lucru și ai nevoie să îi ajungi pe ceilalți din urmă cu chestii de bază, cum ar fi conectare la Internet și calculatoare prin birouri sau să-ți pregătești angajații. Ce faci? Noroc că e final de an, lumea e ocupată cu altceva, ai schimbat managerul și echipa de conducere și ai șansa de a o lua de la capăt.

Pe lung și cuprinzător

Dacă nu te-a convins explicația pe scurt, merci că ai rămas încă aici, pentru că aici răspund cu adevărat la întrebarea din titlu: care e treaba cu planul de reziliență? Adresez și alte întrebări pe care poate îți e greu să le înțelegi ca  simplu cetățean: Un cetățean care totuși vrea să rămână informat: ce val al digitalizării va veni peste noi? ce ne pune Uniunea Europeană să facem? câți bani vom lua cu adevărat?

Ce e Planul Național de Reziliență și de ce mi-ar păsa?

Nu cred că mai trebuie să spun că trăim vremuri extraordinare și dificile pe aproape orice plan. Am trăit cu toții șocul pandemiei și nimeni nu a fost cu adevărat pregătit pentru a face față provocărilor. Pe scurt, nu suntem rezilienți, conform celui mai la modă termen în științele sociale. Poate la nivel individual reușim să absorbim șocurile, dar la nivel de comunități, state și Uniunea Europeană, liderii au recunoscut această realitate.
Primul pas către rezolvarea unei probleme este să recunoști că o ai. Pasul următor ar fi să te adaptezi și să pui laolaltă un plan pentru a răspunde mai bine următoarelor provocări. Acesta este în esență planul de reziliență cerut de Uniunea Europeană, doar presupune cu mult mai mult. Cu aproximativ 30 de miliarde mai mult.

Deci, Planul Național de Reziliență e tema de casă pe care Comisia Europeană ne-a dat-o, anume să spunem cum vom cheltui cele 30 miliarde de euro promise printr-un mecanism european despre care o să scriu mai jos.

De ce ți-ar păsa? În esență, acesta e un plan de investiții publice, deci vor fi pompați bani peste tot. Dacă rămân la digitalizare, concentrarea principală e la transformarea administrației publice cu unelte digitale, dar sunt țintite și investiții în dotarea instituțiilor de învățământ, în spitale sau în sistemul judiciar. Deci dacă locuiești în România, vei intra în contact cu aceste schimbări într-o formă sau alta. Asta dacă se vor implementa, desigur.

Ce ne cere Uniunea Europeană?

Așa cum am spus mai sus, planul acesta e o temă de casă, deci avem niște indicații de lucru și vom fi verificați de către Comisia Europeană. Să le luăm pe rând.

Indicațiile de lucru ale României în realizarea planului de reziliență provin din mai multe direcții – anume din evaluările periodice făcute de către Comisie în cadrul Semestrului European, dar și din strategia de dezvoltare durabilă emisă de aceasta pentru anul 2021. Acestea sunt recomandări de țară emise de către Comisie în anul 2020:

  • să consolideze competențele și învățarea digitală și să asigure accesul egal la educație
  • să direcționeze cu prioritate investițiile către tranziția ecologică și digitală, în special către transportul durabil, infrastructura de servicii digitale, producția și utilizarea energiei în mod nepoluant și eficient, precum și către infrastructura de mediu, inclusiv în regiunile miniere.
  • (implicare indirectă a digitalizării) Să îmbunătățească eficacitatea și calitatea administrației publice, precum și previzibilitatea procesului decizional

Din strategia de dezvoltare durabilă spicuiesc câteva aferente capitolului digitalizării:

  • accent pe conectivitate – dezvoltarea rețelelor 5G și extinderea celor de mare viteză pentru reducerea decalajelor digitale (adică între cei care au acces la Internet și cei care nu au)
  • dezvoltarea competenţelor digitale pentru toate categoriile (nu doar în școli, ci ca învățare pe tot parcursul vieții)
  • transformarea administrației publice, inclusiv digitalizarea sistemelor de justiție
  • digitalizarea întreprinderilor – prin adoptarea durabilă a unor soluții digitale și printr-o transformare digitală rezilientă din punct de vedere cibernetic în toate sectoarele
  • dezvoltarea capacităților digitale de vârf
  • cheltuielile publice vor trebui să sprijine tranziția verde și digitală, inclusiv prin achiziții publice verzi și digitale
Așa cum am mai spus pe aici, par lucruri de bun simț, iar Comisia ne cere coerență, lucruri cu impact pe termen lung și țintire a provocărilor atât pe plan național, cât și pe plan european. Investițiile din România trebuie să țintească provocările din imaginea de mai jos: accelerarea, renovarea, reîncărcarea, conectarea, modernizarea, dezvoltarea și recalificarea/perfecționarea. Spre exemplu, trebuie să existe programe de modernizare a competențelor digitale la toate vârstele în conformitate cu prioritatea pe recalificare… și așa mai departe.
Sursă foto: Comisia Europeană
Nu doar atât, dar primim cam „mură-n gură” printr-o serie de documente de lucru ale Comisiei, unde sunt ilustrate exemple de priorități și investiții, dar și un draft cum ar trebui să arate planul. Oare de ce sunt puse toate așa la dispoziția statelor? Pentru că aceste planuri trebuie să se materializeze cât mai repede, având în vedere că mare parte a sumelor vor trebui cheltuite până în 2023, iar implementarea ar trebui să se încheie până în 2026.
Nu doar atât, dar contează și originea sumelor. Vedeți voi, în general „fondurile europene” de care știm cu toții se adună prin contribuția fiecărui stat membru la un buget intitulat Cadrul Financiar Multianual. Doar că acest mecanism european pentru reziliență, denumit Facilitatea pentru Redresare și Reziliență și care ne cere nouă acest plan, se constituie și din granturi, dar și din împrumuturi. Comisia se va împrumuta prin obligațiuni pe piețele financiare pentru a finanța aceste investiții. Deci nu mai vorbim doar de solidaritatea statelor membre, ci și de asumarea unor riscuri pe piețele financiare. Oricum, să nu uităm, fondurile europene pe care le știm cu toții vor exista și ele în tandem cu planurile de reziliență, iar suma totală care se previzionează a se investi la nivel european e 1,7 trilioane euro.
Am spus și că vom fi verificați de către Comisie. Acest lucru se va întâmpla atât în perioada imediat următoare din punct de vedere al măsurilor propuse și al coerenței planului. Implementarea va fi supervizată atât de către Comisie, cât și de către Parlamentul European care va putea interpela Comisia cu privire la progresul statelor. Desigur, vom avea și un scoreboard al progresului statelor membre către țintele asumate în plan și către țintele digitale și climatice la nivel european.

Cum arată planul nostru (până acum)

Secțiunea asta ar putea fi catalogată și ca un „work in progress”, dat fiind că da, România are un plan de reziliență publicat, dar este produs de fosta conducere a Ministerului (care acum se numește Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – iar trebuie să schimbe domeniul .gov.ro!). Actualul ministru a declarat deja că va face o serie de schimbări la plan (nu știu prea multe aici, din păcate) și după ce am parcurs atât documentul României, cât și documentele puse la dispoziție de către Comisie, trebuie să fiu de acord cu el.

În primul rând, trebuie refăcută structura care nu respectă modelul Comisiei, dar și lipsesc câteva elemente de strategie destul de necesare pentru oricine a scris vreodată un proiect. O să exemplific două care mi se par cele mai evidente:

  • Comisia cere ținte clare de atins – dar cum le poți atinge dacă nu ai o valoare de bază de la care pornești? Spre exemplu, planul românesc nu conține valori de bază (baselines) pentru procentul elevilor cu competențe digitale scăzute care vor trebui crescute sau pentru procentul funcționarilor publici care vor necesita pregătire pentru competențe digitale. Aceste date nu pot fi extrapolate din Indexul Societății și Economiei Digitale. Sau numărul cetățenilor care vor utiliza instrumentele administrației digitalizate? Planul vorbește doar de infrastructurile care vor fi create, numărul de instituții care vor fi vizate, etc.
  • Comisia mai cere o evaluare ex ante, să-i zicem, a impactului măsurilor asupra tranziției digitale. Mai simplu – în ce măsură o anumită reformă contribuie la tranziția digitală? În totalitate (100%), parțial (40) sau deloc? (cu mențiunea că vor fi și alte tipuri de investiții – cum ar fi pentru infrastructură de transport care nu au cum să contribuție la tranziția digitală cerută de UE)
În al doilea rând, poate că ar trebui regândite unele intervenții. Prezint pe scurt reformele propuse pe digitalizare din actualul plan (secţiunea 11 din planul disponibil pe site-ul MFE, pardon MIPE) ca apoi să mă întorc la cerinţele Comisiei:
  • digitalizarea serviciilor de sănătate și educație – pentru a crește capacitatea de reziliență în criză pandemică
  • digitalizarea sistemului de administrare fiscală și vamală
  • eficientizarea sistemului judiciar prin digitalizare
  • îmbunătățirea activității de securitate cibernetică multifuncțională
  • elaborarea și implementarea unor strategii de transformare digitală a României:
    • elaborarea și implementarea strategiei de digitalizare a serviciilor publice în conformitate cu prioritățile Agendei Digitale pentru Europa; (funny story, DAE este numele unei strategii vechi din 2010, deci nu mai e valabilă)
    • elaborarea și implementarea Strategiei de Transformare Digitală a Întreprinderilor cu scopul de a îmbunătăți competitivitatea pe piața europeană dar și pentru a crește accesibilitatea la robotizare, automatizări industriale și conectivitate;
    • cadru național de implementare a strategiei 5G

Nu contest că toate cele de mai sus trebuie făcute, desigur că sunt necesare. Doar că lipsesc câteva lucruri din cerințele Comisiei:

  • accentul pe reducerea decalajelor digitale prin extinderea accesului la Internet (dacă suntem pe locul 11 în DESI la conectivitate nu înseamnă că nu avem de lucrat la asta)
  • accent pe dezvoltarea competențelor digitale la toate categoriile (deși aceasta va fi abordată într-un program separat din celelalte tipuri de fonduri structurale care ne vor fi puse la dispoziție – voi discuta și despre asta). Ceea e ciudat având în vedere că face parte din recomandările noastre de țară
  • nu există acea raportare la prioritățile europene: accelerarea, renovarea, reîncărcarea, conectarea, modernizarea, dezvoltarea și recalificarea/perfecționarea

Desigur, timpul nu e pierdut și noua guvernare va reface planul, deoarece primele sume urmează a fi eliberate cel mai devreme începând din martie-aprilie 2021, conform Comisiei. O să revin cu detalii atunci când va apărea noua versiune. Lucrurile sunt oricum mai cuprinzătoare decât am reușit eu să cuprind aici.

Dilema rezilienței și alte concluzii

Închei cu o serie de idei legate de o întrebare din introducere pe care n-am adresat-o în mod expres: ce înseamnă acest plan pentru digitalizarea din România? Nicio grijă, nu voi vorbi despre șansa României sau de momente astrale sau orice pe sistemul ăsta.
România are o dilemă, din ce văd eu în ceea ce privește tranziția digitală și reziliența. Trebuie să „înghesuie” atât reforme de bază, cum ar fi extinderea conexiunii de Internet sau dotarea cu calculatoare a școlilor, cât și planuri despre utilizarea tehnologiilor de vârf în institute de cercetare avansată. Are un gol de umplut mult mai mare decât au alte state membre. Dilema rezilienței pentru României ar fi următoarea: cum balansezi această cerință de inovație prin tehnologii de vârf cu lucrurile de bază pe care să le faci ca să asiguri pasul către tranziția digitală? În anumite contexte, e vorba nu de tranziție digitală, ci pură tehnologizare. Tehnologizarea este trecerea de la hârtie și pix la calculator, iar tranziția digitală este mai mult decât atât. Simpla tehnologizare nu îți asigură reziliență.
Vor apărea multe platforme – platformă unică/integrată la școli, spitale, pentru evenimente de viață. Rămâne să urmărim cine le va realiza, având în vedere că rezilliența înseamnă să ai și control asupra infrastructurii și a datelor.

Planul se va completa cu celelalte instrumente pe fonduri europene care vor finanța aspecte ale digitalizării, cum ar fi Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare sau Programul Operațional Regional care va avea o componentă pe acțiuni smart region/smart city/smart village. Ar fi fost bine dacă cele două documente ar fi avut o strategie națională de transformare digitală la care s-ar fi putut raporta. Nu avem.

Adaugă comentariu

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter