Orice oraș este o poveste. New York este povestea orașului rezilient care poate trece peste toate, Paris este orașul romantismului, Berlin (unul din preferatele mele), orașul hipsteresc și renăscut. Ne-am format percepțiile acestea vizitând aceste orașe, urmărindu-le în filme sau, pur și simplu, preluând unele clișee repetate (Paris – orașul romantismului – s-ar încadra aici).
Dacă mă mut la România, Clujul este orașul universitar și tânăr și, desigur, acest Silicon Valley al României. Bucureștiul devine orașul în care nu este apă caldă, iar Timișoara este primul oraș liber de după comunism. Ne-am format și aceste impresii ca urmare a știrilor despre ce se întâmplă la nivel local, ca urmare a branding-ului și, desigur, ca urmare a deciziilor de politică locală. Putem aplica afirmația de început la smart cities? Desigur. N-o zic eu, o zic cercetătorii pe subiect, care au analizat în mai multe instanțe principalele „narative” despre smart city.
Și acum vine întrebarea pe care o să v-o puneți: și cu ce mă ajută asta pe mine, domnișoară? Dacă ești decident politic, trebuie să știi că orice efort către construirea unui smart city ar trebui să fie justificat public în fața cetățenilor și unul din cele mai bune moduri de a face asta este prin creionarea unui fir narativ care să explice oamenilor ce urmează să se întâmple în orașul lor și cum se vor cheltui banii în perioada următoare. Dacă ești cetățean, să știi că transformarea digitală presupune niște schimbări în orașul tău și nu o să poți să înțelegi cu adevărat cum funcționează, așa că ar trebui să auzi niște informații simplificate despre proiecte.
Oricine ai fi, trebuie să înțelegi că orașul nu este o tablă de Monopoly unde pionii se mișcă așa cum vrei tu sau zarul. Orașul nu este o singură tablă de joc, poate lua diverse forme, iar pionii se implică și ei în joc 🙂 Deci, astăzi, avem o mică discuție despre pioni și poveștile din spatele orașelor inteligente cu inspirație din literatura de specialitate.
Deci, cum?
- vei citi despre trei tipuri de narative de smart cities (plus alte câteva mențiuni din alte cercetări)
- vei înțelege care e relația dintre acestea și cetățeni
- vom vedea câteva exemple din România și cum se pot aplica aceste narative
Care-i povestea aici?
Când auzim vreo știre despre tehnologie, cumva povestea poate lua două forme. Fie vorbim despre o inovație prezentată ca fiind revoluționară și care va schimba modul în care ne desfășurăm activitatea, fie vorbim despre ceva cu potențial distructiv. Depinde și de publicul țintă și de instrumentul media, adesea cele două dictează modul în care prezintă o astfel de inovație. Dacă e o companie privată ce își prezintă recenta inovație, atunci inevitabil accentul va fi pe îmbunătățirea vieții și pe acele imagini utopice cu flying cars și tehnologie peste tot. Oricum ar fi, vorbim despre caracterul inevitabil al tehnologiei care se împletește cu viața de zi cu zi a cetățenilor.
Cam așa e și în cazul orașelor inteligente ce mizează pe tehnologie pentru a se dezvolta. Prezintă o viziune utopică cu privire la oraș, care se poate realiza doar prin anumite investiții în tehnologii și anumite acțiuni, iar cetățenii ar trebui să accepte necondiționat aceste schimbări sau ar trebui să joace anumite roluri în acest scenariu. De fapt, ideea implicării cetățenești este destul de dezbătută în literatura de specialitate pe care am parcurs-o anul acesta, cercetătorii deplângând adesea că rolul cetățenilor este cumva de figurație sau pur și simplu nu există interes din partea lor în a se implica, iar această situație știrbește din succesul unor astfel de proiecte de transformare digitală la nivel local. Dar cum ar trebui să arate o astfel de poveste și ce rol ar trebui să joace cetățenii?
de Waal și Dignum (2017) au identificat trei posibile narative cu privire la smart cities și rolul jucat de cetățeni:
- orașul – „control room” / cameră de comandă
- orașul creativ
- orașul cu cetățeni inteligenți
Orașul - cameră de comandă
Dacă ai văzut The Dark Knight, este o scenă acolo când Batman a inventat un fel de centru de comandă care folosește toate telefoanele din Gotham city pentru a crea un fel de hartă digitală a orașului cu ajutorul unei tehnologii similare cu sonarul.
Ok, gândește-te la o scară mult mai mică și nici chiar așa de SF, dar orașul cameră de comandă funcționează pe principii asemănătoare. Orașele își realizează un centru de operațiuni, care adună laolaltă mai multe tipuri de date extrase din senzori de la semafoare, senzori de calitate a aerului, camere video etc. Acestea sunt analizate și împachetate pentru a lua decizii mai bune pe chestii, cum ar fi cum să direcționezi traficul într-o anumită zonă ca să reduci poluarea sau cum să planifici transportul în comun ca să fie mai eficient. Desigur, acest centru de comandă se poate regăsi și sub forma unei platforme centralizate care să medieze relația ta cu orașul – ce variante de transport ai? cât gunoi se reciclează? care e drumul cel mai rapid până la următoarea parcare? Ideea care ghidează o astfel de operațiune se leagă de de optimizare – eficiență pentru administrație locală și confort pentru cetățean.
Sună bine. În teorie, viața ni se ușurează că nu stăm 15 minute în stație așteptând tramvaiul pentru că știm exact când va veni următorul. Poate că putem oferi servicii de ride-sharing pe aceeași platformă, deci mai facem un ban pe lângă. Câteva aspecte problematice:
- relația dintre tine și oraș se reduce la un act de consum – tu consumi ceea ce oferă orașul, iar orașul consumă ceea ce produci tu – date
- (asta m-a pus pe gânduri) optimizare a ce? creșterea veniturilor pentru administrație? cum optimizezi pentru sustenabilitate? asta e o decizie care ar trebui lăsată unor sisteme non-umane?
- la ora cutare, intersecția cutare, ai fost acolo. peste câteva ore, ai făcut asta și asta. Poate că ai comis o fărădelege. Supravegherea e bună în acest sens. Dar dacă ți-ai văzut de treabă? Deci, riști să iști o dezbatere despre viață privată.
Deci, cine e cetățeanul în acest scenariu? Cetățenii sunt subiecți ai administrației locale, producători de date, pot fi și mici antreprenori. Cetățenia este individualizată pentru că și experiența cu orașul este una personalizată – eviți unele zone care au fost marcate ca fiind nesigure, datele pe care le produci pot să-ți sugereze doar anumite tipuri de experiențe – parcare doar într-un anumit loc, un anumit traseu prin oraș. Și da, se presupune că cetățenii sunt un element unitar, toți au aceleași nevoi și competențe digitale.
Orașul creativ
Dacă ai auzit cel puțin o dată de declarația că un oraș este Silicon Valley al… Europei de Est, Asiei sau Antarcticii, șansele sunt ca acel oraș să fie acest tip de oraș creativ (Da, Cluj s-a tot folosit de această titulatură în ultimii ani). Imaginea e a unui oraș unde au loc o grămadă de inovații tehnologice, a cărui economie se bazează pe sectorul IT, dar nu pe outsourcing, ci pe producere de tehnologie. Un oraș vibrant, care atrage populație educată, de un anumit calibru. Un oraș care experimentează o grămadă de aplicații noi (vezi celebra stradă smart tot din Cluj-Napoca) și care se vrea a fi futurist.
Poate oferi anumite condiții pentru relocarea unor companii IT sau condiții pentru dezvoltarea unui ecosistem de start-up-uri. De asemenea, poate și extinde acest accent pe creativitate și pe modul în care își dezvoltă politica urbană pentru că adesea astfel de orașe îmbrățișează ideea de inovație locală sau „laboratoare urbane”, unde se dezvoltă anumite soluții pilot care pot fi replicate în alte zone ale orașului. Și asta nu e vorba doar de tehnologie, ci și de mobilitate sau mediu.
Cine sunt cetățenii? Oameni educați, creativi, care pot să fie „cultivați” în oraș cu ajutorul instituțiilor de învățământ locale sau pot fi atrași în oraș cu alte elemente – viață socială, activități culturale (vezi Cluj-Napoca, din nou). Având acest fundament, cetățenii se pot implica activ în procese de inovație locală, dar pot contribui și la acest ecosistem antreprenorial – pot deschide companii inovatoare. Inovația locală poate rezolva probleme ale comunității, deci cetățenia nu e complet individualizată. Dar, există câteva aspecte problematice:
- riscul de excludere a unor cetățeni care nu mai corespund acestei viziuni
- inovația locală este gândită din perspectiva unei anumite categorii de cetățeni, deci există riscul de polarizare și de group-think, și, deci, unele soluții să nu fie replicabile
- orașul poate să se mențină într-o perpetuă competiție pentru atragerea talentelor, putând cauza unele costuri
Orașul cu cetățeni inteligenți
O astfel de viziune a preluat termenul smart din smart cities și l-a plasat în dreptul singurelor ființe cu adevărat inteligente din acest univers (din câte știm): oamenii. Oamenii devin mai puternici cu ajutorul tehnologiei și își pot rezolva problemele din oraș cu ajutorul acesteia, de la funcții plictisitoare legate de achitarea unor taxe la includerea părerilor lor în luarea deciziilor. Ideea este să cultivi o relație mediată de tehnologie – cu cetățenii orașului, de la lucruri pasive până la chestii active – să le asculți opinia și să preiei cele mai bune idei.
Probleme? Păi, o astfel de viziune e greu de realizat. Cel mai simplu e să pui la îndemână niște soluții online pentru lucrul cu administrația locală și să zici că ai contribuit la crearea cetățenilor inteligenți. Simplu e și să organizezi o consultare și să arunci apoi responsabilitatea pe cetățeni dacă ceva iese prost. Mai greu e să organizezi o consultare pe bune, să te ții de angajamentul de a le lua în serios opiniile și să pui în balans opinia populară cu opinia expertă.
Deci, cum este cetățeanul inteligent? Pentru viziunea limitată, este o persoană care are tehnologia la degetul mic și telefonul inteligent în buzunar, care alege să-și rezolve problemele administrative de la distanță.. și cam atât. Cetățenia este iarăși individualizată. Dacă alegi o viziune mai deschisă spre a învăța, vei putea crește cetățeni implicați în rezolvarea comunității, dar vei risca iarăși să excluzi anumite persoane pentru că nu le au cu tehnologia.
Exemple din România
Aceste narative sunt stilizate și desigur că nu vei găsi un model perfect în realitate pentru că orașele ar trebui să se adapteze la profilul lor în realizarea unei viziuni. Cu toate acestea, putem observa câteva elemente definitorii la orașele din România și le prezint pe scurt mai jos:
- Cluj-Napoca are cele mai multe trăsături de oraș creativ – de la discursul referitor la Silicon Valley de… (inserează toponimie aici) la modul în care au atras profesioniști în IT în oraș. Mai putem regăsi și elemente ale orașului cu cetățeni inteligenți, având în vedere că au deschis un Centru de Inovație și Imaginație Civică – „locul unde culegem și dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea și dezvoltarea orașului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană la orașul Smart City, de la proiecte cultural-artistice la aspecte care țin de dezvoltarea socială”
- Oradea își dezvoltă un centru de comandă, deocamdată un sistem unic de supraveghere video, deci vedem o primă licărire a orașului centru de comandă. Mai dezvoltă și proiecte pe e-guvernare, dar nu are foarte mult (sau chiar spre deloc) apetit spre consultare publică. Deci, am putea discuta și de o viziune limitată către „creșterea” cetățenilor inteligenți
- Timișoara a dat drumul unui proces inedit de co-creare a strategiei de transformare digitală 2021-2027. Și au și consilii consultative pe cartiere. Avem, deci elemente de viziune de oraș cu cetățeni inteligenți și implicați în comunitate.
Și cu ce mă ajută pe mine, domnișoară?
Astfel de povești cu privire la orașele inteligente sunt doar asta – niște variante stilizate, poate idealizate asupra a cum se pot construi acestea. Ideea e să vezi relația dintre ceea ce faci în oraș cu privire la tehnologie și ce tip de cetățean „crește” în jur. Și viceversa, desigur.
Ce fel de populație ai în orașul tău? Care sunt profilele de cetățeni care există în oraș? Te poți baza că soluțiile tale de e-guvernare vor funcționa într-un oraș unde nivelul de competențe digitale este de bază? Cum vrei să încurajezi dezvoltarea de start-up-uri, deci să atragi oameni cu apetit pentru risc, dacă tu nu riști să vezi cum pot contribui cetățenii la rezolvarea problemelor lor? Ești pregătit să îți asumi că unele categorii de cetățeni vor fi excluse?
Referințe
- Cardullo, P., Kitchin, R. (2019) Being a ‘citizen’ in the smart city: up and
down the scaffold of smart citizen participation in Dublin, Ireland.
GeoJournal 84, 1–13. https://doi.org/10.1007/s10708-018-9845-8 - de Waal, M. and Dignum, M. (2017) The citizen in the smart city. How the smart city could transform citizenship. it – Information Technology, 59:6, pp. 263-273. https://doi.org/10.1515/itit-2017-0012
- Söderström O., Paasche, T. & Klauser, F. (2014) Smart cities as corporate storytelling, City, 18:3, 307-320, DOI: 10.1080/13604813.2014.906716
