Am spus o idee săptămâna asta studenților mei, care și pe mine m-a pus un pic pe gânduri. Sau poate că îmi era în subconștient după ce am făcut research pentru această serie (mult-întârziată) pe DigitalPolicy. În fine, ideea asta era: Și când mută un scaun în sediu, Comisia Europeană comunică public despre asta. Despre cum scaunul scârțâie pe podea, dacă are 3 sau 4 picioare. Comunicatul vorbește și despre necesitatea de a fi totuși 4 picioare pentru mai multă stabilitate. Apar și declarațiile oficialilor Comisiei cu privire la mutarea scaunului și așa mai departe. O spune într-un mod simplu și ușor de înțeles pentru cetățenii afectați de mutarea scaunului și de reverberațiile acestei decizii? Mai multă lume spune că nu (Sursa sursei: aici). O spune complicat, vorbește cu cuvinte de genul, „Comisia vrea să stimuleze dezvoltarea mobilității prin transplantarea poziției fizice a piesei de mobilier cu scopul maximizării spațiului”. Adică mută scaunul pentru a face loc.
Desprind două probleme aici care vin să complice și mai mult un domeniu și așa foarte complicat, cum este cel al politicilor publice digitale: comunică mult și/sau des, poate cu diferite tipuri de publicații – de la comunicate de presă la factsheets sau Q&A – și comunică într-un mod stufos, tipic birocratic. Rezultatul? Inițiative greu de înțeles, muntți de informație consultați doar de specialiști, informații care nu ajunge la presă și care presă nu prioritizează oricum inițiativele europene sau le prezintă ciuntit.
Aici vine DigitalPolicy to the rescue 🙂 Mi-a venit ideea acestei serii de tip „EU digital policy for dummies” pentru explicații pe înțelesul cetățenilor, dar și al decidenților (let’s face it, și aceștia au nevoie de explicații mai simple pe domeniul acesta) cu privire la:
- strategii/legislație în curs de implementare
- legislație în curs de negociere între cele trei instituții – Comisia, Parlamentul European și Consiliu
- implicații pentru România.
Cum rezolvă asta problemele de comunicare menționate mai sus?
- limbaj simplu și accesibil
- limbaj centrat pe implicațiile pentru cetățeni, decidenți și România
- dacă mutăm scaune, nu scriem despre asta 🙂
Promit că articolele din serie vor fi mai scurte și mai la obiect decât altele de pe site. Oricum va fi mai bine, zic eu, decât decizia Comisiei de a numi două propuneri de regulamente aproape la fel: Actul privind Guvernanța Datelor versus Actul privind Datele 🙂
Actul privind Guvernanța Datelor - 4dummies
Care e problema?
Care e soluția?
Soluția e să iei date de la mai mulți și să le aduci laolaltă. Soluția e să nu ții datele doar în curtea ta, atât în calitate de cetățean, cât și de stat sau companie privată. Acum suntem într-o structură de tip „fiecare cu a lui”, dar trebuie să trecem la ideea „ok, eu-ți dau ție, tu-mi dai mie, lucrăm împreună”. Asta e partea de guvernanță din titlul actului.
Soluția e un regulament – care se aplică direct în statele membre, deci și în România. Ce va permite?
- reutilizarea unor date din tolba statului care nu intră în categoria de date deschise – cu respectarea anumitor reguli de confidențialitate.
- posibilitatea ca noi, cetățenii, să dăm acces la datele produse de dispozitivele noastre sau de către noi ca să fie adunate de la mai mulți într-o altă tolbă pentru niște scopuri precise de cercetare, de exemplu. Se numește altruism în materie de date. Vom avea acces la un formular de consimțământ pentru asta – unic la nivel european.
- crearea și responsabilizarea unor servicii de intermediere a datelor. Adică o companie care are poate să faciliteze unei firme sau unui institut de cercetare accesul la un anumit set de date. Cu anumite condiții.
Unde e acum?
Actul privind Guvernanța Datelor a fost votat și a intrat în vigoare anul acesta. Va fi aplicabil doar din septembrie 2023. Cam ca GDPR, adoptat în 2016, dar care a intrat în vigoare de-abia din 2018. Și atunci ne-a luat prin suprindere.
Și cu ce mă ajută pe mine, cetățeanul, domnișoară?
Direct, nu cu multe. Indirect, mai degrabă. Indirect pentru că, dacă totul merge bine cu regulamentul ăsta, s-ar putea să apară inovații, tratamente noi sau alte tipuri de software care s-au „antrenat” și pe baza datelor provenite și de la tine.
Foarte probabil, odată cu aplicarea acestuia regulament, vei primi formulare de la diferite entități de la care tu ai cumpărat poate un dispozitiv de tip Internet of Things (orice cu smart în față) ca să-ți dai acordul pentru reutilizarea datelor în alte scopuri. Nu te speria, aceștia, la fel ca producătorii, trebuie să respecte la rândul lor prevederile Regulamentului General pentru Protecția Datelor. Acest regulament nu reduce cu nimic prevederile GDPR. Din contră, reutilizarea datelor va trebui făcută trecând prin procedee tehnice, cum ar fi anonimizarea sau pseudonimizarea.
În același mod, va apărea o nouă chestie – altruismul în materie de date (data altruism) – la care foarte probabil că vei fi invitat/ă să faci parte. Mai simplu, sunt și acum organizații, se numesc cooperative de date, care te invită să contribui cu datele tale, care se adună într-o tolbă cu ale altora, și se pot folosi pentru diverse proiecte. Un astfel de exemplu vine din UK, se numește MiData. Ai ghicit, dacă e cooperativă, înseamnă că și tu vei fi șeful/a.
Și cu ce mă ajută pe mine, decidentul, domnișoară?
Ajută sau încurcă, depinde de valențele politice pe care le aveți. OK, aici sunt mai multe de zis.
- vor exista cereri de reutilizare a datelor statului, iar acesta va trebui să le analizeze în virtutea scopurilor de reutilizare. Mai mult, va trebui să asiste entitatea în obținerea consimțământului pentru reutilizare direct de la sursă, adică de la cetățeni.
- ca să ai și alte tipuri de date de dat, pe lângă cele deschise, e un pic de lucru, adică trebuie să le ai într-un format acceptabil la nivel de instituții publice. La date deschise, stăm relativ bine, la date în general….mai e de lucru
- o astfel de legislație mai ajută cu bani 🙂 statul va putea cere o taxă de reutilizare, excepții fiind cercetarea științifică sau dacă solicitantul este un IMM.
- fiecare stat va desemna o autoritate națională care se va ocupa de…certificarea „serviciilor de intermediere a datelor”, adică acele entități care facilitează accesul la anumite tipuri de date din sectorul privat, de exemplu. Mai mult, aceasta va avea un rol de monitorizare și supraveghere a acestor entități în activitatea lor să nu cumva să abuzeze de datele respective
- last, but not least, o veste bună: entitățile din sectorul public nu vor fi obligate să permită reutilizarea datelor. Ele vor decide, dar vor exista cereri. Rămâne de discutat un pic aici despre lipsa de transparență a autorităților române de exemplu, care adesea nu dă acces nici la informații care ar trebui să fie publice din start.
Probleme, Gogule?
Două probleme cu aplicabilitatea acestui regulament:
- probabil că cetățenii vor primi formulare pentru consimțământ pentru așa ceva – cum vor înțelege ei cu adevărat la ce anume vor da acces? Într-adevăr, regulamentul cere ca exprimarea să fie simplă, limbajul accesibil etc. Dar, să nu uităm de acele cookie banners care nu prea sunt accesibile și simple și a trebuit să vină un alt regulament european – Digital Services Act – care să elimine aceste grozăvii.
- încă un punct unic de contact pentru autoritățile naționale…încă o instituție supraaglomerată care va pune treaba asta cu guvernanța datelor în aplicare cu puținele resurse avute la îndemână. Să nu uităm care e situația autorităților naționale care se ocupă cu protecția datelor, adesea prost finanțate și trebuie să se lupte cu resursele giganților tech. Deși, mai au și rezultate câteodată 🙂
