EU Digital Policy for Dummies – partea a III-a

Această scurtă postare face parte din seria aniversară DigitalPolicy, numită EU digital policy 4 dummies, prin care încercăm să explicăm pe înțelesul tuturor ceea ce schimbă, modifică, alterează, îmbunătățește sau înrăutățește Uniunea Europeană în spațiul digital cu ajutorul propunerilor sale de legislație. De ce? Păi, am stabilit deja că UE comunică mult, nu neapărat prost, dar într-un mod în care nu prea ajunge la cetățeni. Pune asta lângă un domeniu așa complex cum e tehnologia și îți iese un jargon birocratic de toată frumusețea pe care nu-l înțelege nimeni.

Partea I e aici – despre Actul privind Guvernanța Datelor. Partea a II-a este aici – despre Cadrul European privind Identitatea Digitală.

Precizare importantă pentru cei care se pricep: o să vedeți aici unele detalii care lipsesc sau niște lucruri simplificate destul de mult. That’s the point.

 

Interoperable Europe Act - for dummies

Care e problema?

Greu de descris care e problema care a cauzat necesitatea unei alte reglementări europene cu privire la spațiul digital. Până și pentru UE cred că e greu, din moment ce răspunsul la întrebarea „ce este interoperabilitatea?” de pe pagina informativă a Comisiei Europene începe cu etimologia cuvântului 🙂

Să încerc și eu atunci. Ca membri ai Uniunii Europene, circulăm, muncim, învățăm în diverse locuri din Uniunea Europeană. Ca să facem asta legal, e inevitabil că vom trece pe la diverse instituții ale statului în care ne desfășurăm în mod curent activitatea pentru diverse situații, de la înregistrarea domiciliului până la cereri de pensionare și așa mai departe. Iar în momentul de față, administrațiile publice ale statelor membre funcționează cam ca statul român: una nu are acces la datele celeilalte, serviciile sunt fragmentate, unele administrații folosesc anumite aplicații pe care altele nu le recunosc și așa mai departe. Deci, noi trebuie să fim purtătorii de hârtii și documente din stânga în dreapta. First first world problem. Noi, românii, suntem obișnuiți cu asta 🙂

De ce se întâmplă asta? Nu că n-am fi avut până acum cadrele pentru a coopera și a face schimb de date și informații. De exemplu, avem portalul Your Europe, care ne permite să accesăm informații și posibile servicii publice din alte state. Nu e suficient, din păcate. Fiindcă schimburile de informații date de tot mai frecventele interdependențe dintre statele UE vor fi tot mai mari și fiindcă serviciile se vor tot digitaliza, iar hârtiile de purtat vor dispărea, ceva trebuie să se schimbe și la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, dacă iei în calcul de la început ideea că vei crea aplicații pentru servicii publice care vor trebui să comunice cu altele din alte state, atunci te vei gândi de la început cum să faci să nu pară totul cârpit și făcut pe genunchi. Aceasta este a doua problemă pe care UE vrea s-o adreseze, o așa-zisă second first world problem.

Care e soluția?

Interoperabilitatea. Și încurajarea interoperabilității.

Interoperabilitatea pare că e pe toate gardurile. Sau mai degrabă statul român a venit mai târziu la petrecere, dacă doar anul acesta a venit cu propria sa lege pentru interoperabilitate. În condițiile în care alte state europene au acest cadru legal și profită de el de câțiva ani buni.

În cazul UE, aș zice că soluția e mai multă interoperabilitate și mai multe stimulente de a lucra împreună pentru a aduce serviciile publice laolaltă. Asta presupune și gândirea din start a unor servicii care pot comunica unele cu altele, cum ar fi accesul la datele cu privire la vechimea în muncă, spre exemplu.

Soluția aleasă de către Comisia Europeană este Actul privind Europa Interoperabilă (încă nu am găsit denumirea oficială tradusă – Interoperable Europe Act). Ce presupune? Printre multe altele, sunt patru mari stipulări:

  • cooperare mai structurată între statele membre pe acest subiect – cooperare care va include și autoritățile sub-naționale, anume orașele sau județele
    • fiecare stat va avea un reprezentant în Interoperable Europe Board – în cadrul căruia se vor gândi măsuri concrete de cooperare și resurse comune pentru a aduce serviciile publice mai aproape
  • instituțiile publice vor trebui să realizeze evaluări de impact asupra oricăror aplicații noi sau schimbări ale aplicațiilor existente. Mai precis, înainte de a face schimbări, ele vor trebui să evalueze dacă aceste schimbări gândite vor afecta interoperabilitatea cu alte sisteme din alte state membre. De exemplu, acest lucru va fi obligatoriu atunci când aplicațiile noi dezvoltate sunt finanțate din fonduri europene
  • crearea unui portal unde se vor putea încărca, distribui și reutiliza soluțiile de interoperabilitate pentru instituțiile publice. Instituțiile publice vor putea pune la dispozițiile soluțiile lor la cerere.
  • proiecte și măsuri de sprijin pentru sectorul public pentru a încuraja experimentarea chiar și atunci când cadrul legal nu există sau este limitat. Acesta este conceptul de regulatory sandbox. Aici putem include și cadrul de cooperare între autoritățile publice și companiile care realizează tehnologii pentru sectorul public (GovTech) permis de către regulament. Va exista sprijin din partea unei comunități europene pentru interoperabilitate, organizată din experți naționali în domeniu

Unde e acum?

Proiectul de regulament e „proaspăt ieșit din cuptor”. Comisia Europeană a publicat proiectul la final de noiembrie. Deci, e doar la stadiul de propunere, urmează la anul să intre în discuții cu Parlamentul și Consiliul.

Și cu ce mă ajută pe mine, cetățeanul, domnișoară?

Cam cum ne-a ajutat cu certificatul verde pe timpul pandemiei când nu puteai trece granița fără el. Cam asta a fost interoperabilitatea în acțiune. Ne-a ajutat că o aplicație făcută în țara noastră este recunoscută în altă țară.

Cum ar fi să fi avut mai multe contracte de muncă în mai multe state, iar completarea formularelor pentru calculul taxelor să se facă automat cu surse din mai multe țări?

Cum ar fi ca diplomele tale și toată informația legată de educația și pregătirea profesională pe care ai făcut-o să fie accesibilă direct unei alte instituții din străinătate? Asta fără ca tu să duci cu tine teancul de diplome ÎN ORIGINAL care să certifice ceea ce ai studiat.

Pe scurt, ți-ar ușura un pic viața și dosarul de acte de purtat dintr-o parte într-alta. Dar asta doar dacă ai treburi transfrontaliere, desigur.

Și cu ce mă ajută pe mine, decidentul, domnișoară?

Din ce în ce mai multe responsabilități la nivel de politici digitale pentru autoritățile publice române. Vine Actul privind Serviciile Digitale, care cere o instituție acreditată pentru supravegherea platformelor, apoi actul privind inteligența artificială are și el stipulări pentru autoritățile noastre, apoi mai vine Actul privind Guvernanța Datelor. Iată că o primă chestie pentru decidenți e că primesc o grămadă de lucru. Desigur, și propunerea de regulament pentru interoperabilitate vine cu noi responsabilități – de a avea un coordonator național pe interoperabilitate și de a monitoriza interoperabilitatea serviciilor publice digitale.

A doua chestie: având în vedere că noi de-abia din 2022 avem o lege privind interoperabilitatea, cumva am impresia că interoperabilitatea la nivel național se va construi deodată cu cea europeană. Ceea ce nu e un lucru rău neapărat. Și aici decidenții vor primi mai mult de lucru. Cum anume? Păi, degeaba comunică aplicațiile tale între ele, dacă nu înțelegi datele care circulă.

Un exemplu am văzut recent la Euronews, despre cum o pacientă din Portugalia s-a îmbolnăvit în Luxembourg și, fiindcă cele două state participă într-un proiect transfrontalier pentru servicii de sănătate, a mers la medic cu întreg istoricul său medical la dispoziție. Medicul a vorbit despre faptul că e important ca datele medicale să fie înțelese de „celălalt capăt” al firului și se refera aici, desigur, și la traducerea datelor din portugheză în franceză. Deci, nu e doar vorba despre chestiuni tehnice, ci și despre semantică, utilizarea aceluiași cod, și, desigur, despre posibilitatea unei traduceri.

A treia chestie și cea mai importantă ține tot de munca în plus realizată de instituțiile publice – pentru că trebuie să-și aducă expertiză pe interoperabilitate pentru a putea realiza acele evaluări de impact ÎNAINTE de a realiza schimbări cu privire la sistemele lor.

Până acum am adus vorba doar de muncă în plus, care, let’s face it, nu e întotdeauna de foarte mare ajutor pentru decidenți. Dar studiile pe care le-am citit despre serviciile publice digitale, un exemplu aici, arată că problemele de încredere pe care administrația publică le are pot fi remediate cu servicii proactive și „venirea în întâmpinarea” cetățenilor.

Probleme, Gogule?

Deocamdată e prea fresh propunerea pentru ca Gogu să găsească probleme cu propunerea de legislație. Deci, mai jos veți regăsi speculațiile mele.

Cea mai clară va fi necesitatea menținerii securității sistemelor și a datelor care vor circula printre aceste noi sisteme care vor comunica mai des între ele. Adesea, vulnerabilitățile se află la intersecția a două astfel de sisteme.

Poate altă chestie care va cauza probleme va fi lipsa unui personal bine pregătit pentru a putea înțelege și evalua corect potențialul de interoperabilitate transfrontalieră a sistemelor IT, mai ales în state în care birocrația primează.

A treia chestiune va fi și aducerea interoperabilității la nivel local. Propunerea vorbește destul de mult și de implicarea administrațiilor locale sau regionale, care vor trebui și ele să realizeze astfel de evaluări de interoperabilitate. Desigur, cu sprijinul coordonatorului național și, probabil, se va realiza externalizat. Atât în cazul acestei chestiuni, cât și în cel al celei de mai sus, propunerea nu vorbește despre imposibilitatea externalizării acestor servicii pentru instituțiile publice.

Surse

Adaugă comentariu

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter