CategorieUniunea Europeană

Totul e o platformă. Despre Actul privind Serviciile Digitale

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
11 minute

„Information french fries”. Când suntem online, consumăm informație ca pe cartofi prăjiți. E delicioasă (cine n-a râs la un video de pe TikTok să fie ăla care ridică primul/prima piatra). Nu știm să ne oprim la 2-3 scroll-uri, ci dăm la infinit, dacă se poate, cât mai mult. Dar la fel cum cartofii prăjiți nu sunt cel mai bun lucru din lume pentru sănătatea ta, nici informația asta nu este adesea de foarte mare calitate și, oricum, prea multă strică. N-ai observat că multă lume parcă o ia razna în ultima perioadă?

Expresia nu-mi aparține mie, ci lui Frances Haugen, cea mai nouă persoană pe care Mark Zuckerberg a adăugat-o în loc de țintă la jocul lui de darts din metaverse. Ea a scos cercetări interne din companie care arată că Instagram poate dăuna sănătății mintale a adolescenților, că Facebook e folosit pentru traficul de persoane, că maximizează timpul stat pe platformă și ne trimite cele mai nocive postări. Frances, să revin la ea, a participat zilele trecute la un webinar organizat de un MEP german, Alexandra Geese, unde a vorbit despre acest obicei pe care-l avem de a ne îndopa cu informația pe care social media ne-o poate furniza la infinit.

De fapt, webinarul era dedicat „constituției digitale europene”, adică Actului privind Serviciile Digitale, acest regulament pe care cei deja din BigTech sigur îl studiază pentru a vedea cum îl pot submina (așa cum au făcut și cu GDPR). Nu, nu e aplicat încă, dar a atras atenție la finalul lunii ianuarie pentru că Parlamentul European a adoptat prima sa poziție, după cea a Consiliului din noiembrie 2021. Asta înseamnă că poate începe negocierea dintre cele două instituții pentru a-i găsi o formă finală. Francezii, care dețin președinția Consiliului, o vor adoptată până la finalul mandatului lor, deci iunie 2022.

Deci, de ce să discutăm despre asta dacă tot nu s-a adoptat încă? Pentru că …ce am scris în titlu. Totul e o platformă azi. Totul e un serviciu online de intermediere, deci modificările astea ne vor afecta mare parte din viața noastră. Nu crezi? Citește și vezi 🙂

Deci, despre ce e vorba?

  • te conving că mare parte din lucrurile pe care le facem online sunt „platformizate”
  • în calitate de cetățean, vei vedea ce drepturi ai ca utilizator al acestor servicii online și, mai important, ce poți face să te protejezi
  • vei vedea cum poate arăta Internetul tău peste câtva timp

Totul e o platformă, deci.

Internetul comercial devine din ce în ce mai mult o platformă și devine tot mai centralizat. Ne e ușor să intrăm pe emag să comandăm ceva de la un vânzător de pe platformă, decât să intrăm pe site-ul vânzătorului să luăm. Ce tot atâtea aplicații de restaurante pe telefon, când poți folosi doar una care adună restaurantele tale preferate? Să mai continuu?

Mare parte din activitățile comerciale pe care le facem online sunt platformizate și sunt acoperite de acest proiect de regulament

  • vrei să cauți pe net, folosești un motor de căutare – acoperit de acest proiect de regulament
  • vrei să comanzi ceva de pe net, șanse mari să folosești un marketplace – acoperit de acest proiect de regulament
  • vrei să vinzi ceva pe net, folosești o platformă de vânzare – cumpărare – acoperită de acest proiect de regulament
  • stai pe rețelele sociale, comentezi, postezi acolo – și acestea sunt acoperite de act proiect de regulament
  • vrei să îți rezervi o vacanță, folosești o platformă de rezervări sau chiar una unde proprietarii își listează casele  – și aceasta este acoperită de acest proiect de regulament
  • folosești un serviciu de cloud pentru a stoca documente sau poze – și acesta este acoperit de acest proiect de regulament
  • seara după muncă, dai drumul la un Netflix, care folosește sisteme de recomandare să-ți spună la ce să te uiți – și acesta e acoperit de acest proiect de regulament

Aproape toate aceste platforme folosesc sisteme de recomandare a conținutului, înșiră ceea ce vezi tu după cum te cunosc ele pe tine. Sau poate găzduiesc șarlatani care îți închiriază o casă de vacanță care de fapt nu există. Sau poate îți recomandă să cumperi un produs vândut de deținătorul marketplace-ului în detrimentul unui vânzător obișnuit pe platformă, dar care poate oferi un preț mai bun la același produs. Și desigur, să nu uităm, rețelele sociale ne dau conținut doar ele știu cum, șterg postări care nu ar trebui să fie șterse etc.

Toate acestea sunt vizate de către această viitoare „constituție digitală europeană”. Sau, ca să folosesc metafora lui Frances Haugen, acest bol pentru cartofi prăjiți care ar trebui să se transforme miraculos într-un bol de salată sau măcar salată de fructe.

Unde suntem cu Actul privind Serviciile Digitale?

Discuția pe forma originală a acestui regulament și principalele prevederi le găsești aici.

Ideea generală a acestor reguli este să ne protejeze pe noi de practicile opace ale platformelor online, dar și de propagarea conținutului ilegal pe Internet. Am scris într-un articol mai vechi că adesea luăm situația actuală de bună, în sensul că suntem confortabili în acest mediu online care, din păcate, devine tot mai toxic. Acceptăm politici de colectare și procesare a datelor pe care nu le înțelegem, acceptăm ce conținut ni se recomandă și ne apare pe rețelele sociale fără să știm ce motive se află în spatele acestuia sau cădem pradă unor păcăleli sau unor ilegalități în spațiul online și nu știm cu adevărat cui să ni se adresăm că ni s-a eliminat o postare total fără temei sau că am fost păcăliți într-o tranzacție online.

Deci, unde suntem? Așa cum spuneam mai sus, actul se pregătește să intre în negocieri interinstituționale, adică cele două – Consiliul (care reprezintă statele membre) și Parlamentul European – pregătesc o variantă de consens pentru ca acesta să fie adoptat cât mai repede. Apoi, ar urma vot final pe varianta agreată în fiecare din cele două instituții. Cine a zis că cineva de la Bruxelles dictează regulile așa cum vrea el/ea, chiar nu știe despre ce e vorba de fapt.

Ce vrea Consiliul

Încep cu Consiliul pentru că reprezentanții statelor membre au o abordare mai „relaxată”, ca să-i citez aici pe cei de la Electronic Frontier Foundation. Trei aspecte sunt semnificative aici:

  • au aprobat introducerea Comisiei Europene ca organism de verificare pentru „platformele foarte mari” – adică toate platformele cu peste 45 de milioane de utilizatori
  • au introdus și motoarele de căutare explicit ca servicii care intră sub incidența acestui regulament și au introdus și sintagma de motoare de căutare foarte mari – deci vizează Google cu aceleași obligații ca Facebook
  • toate serviciile astea online au obligația de a notifica suspiciuni de activități ilegale grave, nu doar platformele foarte mari (așa cum era vorba înainte).

Pe scurt, mai multă responsabilitate pentru ceea ce găzduiesc în online, dar nu neapărat statutul de „polițiști” ai spațiul digital. Se vor ocupa de conținutul ilegal, nu de cel dăunător. Per total, modificări mai tehnice decât a făcut Parlamentul.

Statele ar vrea mai multe dar n-au obținut încă. Reiau pe scurt câteva idei:

  • Germania vrea ca platformele să aibă termene clare de eliminare a conținutului ilegal după notificare
  • tot Germania – interzicerea comerțului anonim pe Internet cu animale
  • Ungaria – prima frază din declarația lor: Hungary attaches great importance to the protection of freedom of expression and freedom of speech of EU citizens. Am râs 🙂
  • tot Ungaria – principiul țării de origine se aplică (adică platformele vor avea de-a face mai mult cu Luxembourg sau Irlanda, țări unde își au sediul), dar Ungaria vrea ca și autoritățile țării de destinație să fie implicate în supravegherea platformelor foarte mari pentru că sunt importante specificitatea națională și contextul
  • Ungaria – utilizatorii să aibă dreptul de a iniția acțiuni legale împotriva unei decizii de a elimina conținut într-o instanță din țara lor, în conformitate cu legile naționale
  • România – nimic. N-am văzut nicio declarație 🙂
  • Luxembourg vrea neapărat – chiar insistă – să se păstreze și chiar întărească principiul țării de origine. Desigur. Și nu vrea să se „importe” alte probleme în DSA. Au prea mult de lucru, se pare. You asked for it.
  • Danemarca – mai multe obligații pentru importatorii din țări terțe UE care vând aceste produse în online. Pentru că mulți vând produse neconforme cu standardele UE.

Ce vrea Parlamentul

Păi, mai multe decât Consiliul. Câteva aspecte semnificative aici:

  • Acele reclame țintite de ajungi să zici că ți-au ghicit gândurile. Parlamentul n-a reușit interzicerea lor totală (deși sunt care au propus asta), dar au interzis reclamele țintite pentru minori. Problema e când Ionică își face cont de social media și minte că are peste 16 ani.
  • S-a interzis țintirea reclamelor pe categorii, cum ar fi religia, apartenența politică sau orientarea sexuală. Da, se poate face asta acum pe reţelele sociale, anume să trimiţi reclame doar celor de o anumită religie
  • Știi când intri pe un site și îți apare un banner uriaș care te trimite direct să accepți politica de colectare a datelor? Am vorbit despre asa aici. Ei bine, nu vor mai putea afișa aceste bannere enervante și vei putea să refuzi colectarea la fel de ușor pe cum o accepți. Acum mă costă ca 3-4 click-uri în plus să refuz colectarea.
  • Știi atunci când îți apre conținut recomandat sau sugerat pe social media? Păi, de acum înainte, platformele foarte mari vor trebui să te lase să alegi dacă vrei să fii supus unor astfel de sisteme care îți recomandă conținut și vor trebui să ofere o versiune „generică” fără a-ți crea un profil bazat pe obiceiurile tale de utilizare. Nu uita că scopul platformei e să te țină acolo și poate să ajungă să îți recomande tot felul de videoclipuri polarizante, spre exemplu, unde lumea se ceartă ca să stai și tu să mai citești comentariile, spre exemplu
  • Știi termenii și condițiile pe care nu le citești? Ei bine, serviciile vor trebui să aibă termeni și condiții ușor de înțeles și accesibile (deci așteaptă la multe vizualuri) și, cel mai important, vor trebui să îți explice cum moderează conținutul pe site, cum funcționează algoritmul de recomandare. Deci, ai face bine să mai arunci o privire pe acolo
  • Dacă nu vrei să știe lumea ce ai cumpărat tu pe numele tău pe net, vei putea achiziționa unele servicii online anonim. O semnezi anonimă, cum ar veni.
  • Platformele de tip marketplace trebuie să verifice cine vinde pe platforma lor – adică cei care vând pe marketplace trebuie să-și arate fața. La propriu sau la figurat.
  • Platformele vor putea suspenda serviciile utilizatorilor sau entităților care distribuie conținut ilegal – fie după mai multe avertismente, fie dacă e conținut ilegal clar și fără echivoc.

Cu aceste două stipulări, cumva aici se determină statutul de controlori de informație al platformelor. Nu știu dacă e un lucru bun sau nu, dar e o dovadă de cât de înrădăcinate sunt în sistemul actual. Unele lucruri nu le poți controla sau opri fără concursul lor. Până la urmă, și-au dorit să ne medieze activitățile online. Asta nu are cum să vină fără responsabilități. Și-au făcut-o cu mâna lor.

Cum va arăta Internetul?

Nu va fi o câmpie cu floricele unde toată lumea zburdă liber și nemijlocit. Și nu toate aceste amendamente vor intra în regulamentul final pentru că încă se mai poate dilua având în vedere că lobbyul este fără precedent, conform europarlamentarilor implicați în dosar.

Ar trebui să fie un loc unde să te simți în siguranță să fii și tu însuți/însăți și anonim, unde să nu fii urmărit constant de formulare care te pun să accepți colectarea datelor fără să poți refuza instant, un loc unde nu devii un hamster în roată care urmărești doar ce ți se recomandă, unde dacă ai o problemă cu o platformă să ai un loc unde să te plângi, unde să poți apela la instanțe.

Dar nimic din toate astea nu va funcționa decât dacă ne asumăm și noi responsabilitatea de a acționa și ne asumăm că nu totul poate fi colectat și procesat de către aceste servicii. Apropo, IAB Europe, una din organizațiile care reprezintă industria de advertising și companiile tech la nivel UE, s-a arătat îngrijorată că, dacă utilizatorii vor putea accesa aceeași versiune a unui site și fără a oferi consimțământ pentru date ca utilizatorii care acceptă colectarea datelor, se va crea o problemă de tip „free rider” sau parazit. Deci, recunoaște indirect că serviciile pe care le primești online sunt plătite cu date 🙂 Bine, era un secret știut de toată lumea.

Nu va arăta așa cum își doresc instituțiile europene decât dacă ne facem și noi treaba și suntem atenți/atente cum funcționează serviciile unde ne petrecem mare parte din timpul nostru online și la ce drepturi avem.

Referințe

Nu sunt la universitate, deci le pun așa cum nu-mi place când le văd în bibliografia studenților 🙂

Sursă foto.

 
CiteșteSalvează

[Aproape] Tot ce trebuie să știi despre transformare digitală în 2021

In DIGest, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
14 minute

Fac azi un tur de forță prin ceea ce a însemnat 2021 pentru politicile digitale, legislație și guvernanță digitală. Nu am pretenția să fie o listă exhaustivă, dar am încercat să includ toate evenimentele, politicile și declarațiile care au marcat acest an. Pe scurt: un an cu multe proiecte și discuții, nu foarte multe schimbări, un an de pregătire.

Nivelul european

Februarie 2021 – Comisia Europeană a venit cu o propunere de extindere a regulilor de roaming la nivelul european pentru încă 10 ani. Știți voi, acelea care ne permit să stăm cu Google Maps pornit în acel city break pe care ni l-am dorit. În decembrie 2021, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord pentru prelungirea până în 2032 a regulilor. La reglementare se adaugă și câteva cerințe de asigurare a calității serviciilor și în roaming. Adică să poți să te bucuri de aceeași viteză de Internet ca acasă (să recunoaștem, cu toții am pățit-o că Internetul mobil din roaming era mai slab ca acasă). Regulile intră în vigoare din iulie 2022, deci ne aşteaptă vremuri bune în ceea ce priveşte postarea selfie-urilor din vacanță 🙂

Martie 2021 – Comisia Europeană a lansat Busola Digitală – planul concret pentru transformarea digitală a Europei până în 2030. Gândit ca o vizualizare a viitorului până în 2030, planul seamănă mai degrabă ca o misiune prin ralierea tuturor resurselor disponibile pentru realizarea acesteia. Ce va înseamna pentru noi? Proiecte, multe proiecte și mult digital peste tot. Printre altele, servicii digitale publice, viteză de Internet superioară și acoperire ridicată cu Internet. Deci, am putea înregistra un teren la primărie din vârful dealului 🙂 În general, ar trebui să ne așteptăm la multe schimbări, totul depinde doar de decidenții noștri, mai ales cei care vor să stea la putere pentru 8 ani 🙂. Am mai scris despre asta aici.

Aprilie 2021 – Comisia Europeană pune pe masă propunerea de regulament pentru inteligența artificială, prima încercare de setare a unor standarde pe această tehnologie atât de promițătoare, dar atât de riscantă. Apropo de risc, pe asta se bazează și propunerea de reglementare. Sistemele pe bază de inteligență artificială vor fi evaluate din punct de vedere al riscului pe care îl prezintă față de „siguranța, viața și drepturile” cetățenilor. Filtrul de spam la emailul tău nu va avea de suferit pentru că nu reprezintă o amenințare la adresa siguranței tale, dar sistemele de IA din sectorul public (transport, educație, justiție) sunt considerate sisteme cu risc înalt, deci vor fi supuse unor obligații suplimentare: vom fi informați că vom fi supuși unei decizii a unui sistem de IA, va exista supraveghere umană, deci IA nu va lua decizia singură, iar cei care realizează astfel de sisteme va trebui să respecte proceduri de evaluare a riscului și să asigure seturi de date de calitate. Deocamdată, textul regulamentului se află în faza de discuție atât la Parlament, cât și în Consiliu.

Iunie 2021 – Tot Comisia 🙂 Au fost multe proiecte anunțate anul ăsta. Deci, Comisia a propus cadrul pentru identitatea digitală europeană. Așa cum avem un portofel digital pentru cardurile noastre și putem folosi telefonul să plătim una alta, vom putea utiliza identitatea digitală pentru a ne identifica oriunde în Uniunea Europeană. Vrem să deschidem un cont în altă țară? Ar trebui să putem face asta de acasă cu ajutorul acestui instrument, care e de fapt portofelul digital în care ne vom putea încărca buletinele de exemplu. Nu, nu va fi obligatoriu și da, vom putea controla ce fel de date vom furniza. E de lucru atât la nivel de stat membru, cât și la nivel de UE. Statele se ocupă de soluțiile lor de identitate digitală, iar UE va coordona realizarea cadrului de identitate europeană. Spre exemplu, România are stipulat în PNRR o reformă și investiții pe identitate digitală. Mai multe informații aici. Deocamdată, e la stadiul de propunere, având în vedere că votul în comisie e prevăzută de-abia pentru iulie 2022.

Tot iunie 2021 – Termen limită pentru implementarea națională a mult-discutatelor reguli noi pentru copyright. Ce a fost așa de contestat? Articolul 17 care cere ca serviciile de distribuire a conținutului trebuie să ceară autorizare de la deținătorii de drepturi pentru utilizarea conținutului. În caz contrar, platformele au obligația de a șterge conținutul. Pe scurt, cade în sarcina unor servicii ca Google și Facebook să identifice conținut încărcat fără acordul titularului dreptului de autor. Good news: parodia nu e inclusă aici 🙂 Nici Wikipedia nu e inclusă aici. A implementat România aceste reguli? Am găsit doar un proiect de lege, nimic aprobat deocamdată.

Tot iunie 2021 – Crearea Trade and Technology Council, un forum transatlantic de dezbatere pentru SUA și Uniunea Europeană. Mandatul său e mai general decât politicile digitale, dar acestea sunt un pilon semnificativ tocmai pentru că UE vrea să schimbe o grămadă de reguli în spațiul digital, iar principalele entități afectate vor fi companiile mari americane ale căror produse le folosim zi de zi (Scriu asta de pe un Dell, folosind Windows 10, aplicația Notion – toate americane). Primele întâlniri bilaterale au avut loc în septembrie 2021.

Octombrie 2021 – Statele OECD au ajuns la un acord pentru o nouă schemă de taxare a companiilor multinaționale în condițiile digitalizării economiei. Planul de taxare are două componente: distribuirea profiturilor și a drepturilor de taxare între țări (adică o parte din taxe se vor plăti în țările unde companiile au activități, indiferent dacă au un sediu acolo) și o cotă minimă de impozitare de 15% (pentru companii cu venituri de peste 750 milioane euro). Partea cu „indiferent dacă au sediu acolo” și „cota minimă de impozitare” lovește în companiile tech, având în vedere că au activități aproape peste tot în lume și sedii în țări cu scheme de impozitare foarte atractive. De altfel, Irlanda, gazda majorității companiilor tech în Europa, s-a opus destul de mult acestei inițiative. Acordul va fi implementat de-abia în 2023, deci companiile au timp să-și regândească strategiile fiscale 🙂

Noiembrie 2021 – Frances Haugen este audiată în Parlamentul European, parte a „turneului” său de avertizoare de integritate. Ea este cea care a dezvăluit o parte din lucrurile pe care le știam deja despre Facebook, dar nu știam că și FB le știe și nu face foarte multe în privința asta: că rețelele sociale dăunează sănătății mintale, că au fost folosite pentru traficul de persoane, că algoritmul lor provoacă indignare și asta ne face să stăm pe platformă mai mult etc. O astfel de mărturie e importantă în UE pentru că vor începe în curând negocierile interinstituționale pentru două regulamente care pot aduce ceva schimbare în modul în care giganții tech funcționează: Digital Services Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA). În mărturiile ei, s-a referit și la acestea și a îndemnat eurodeputații să se asigure că cele două legi vor fi ferme și nu vor crea ambiguități.

Decembrie 2021 – Apropo de Frances Haugen…Parlamentul European a adoptat poziția sa privind DMA (în plen) și DSA (în comisie). Nu pare nu-știu-ce milestone având în vedere că e doar o poziție intermediară și textul regulamentelor va mai suferi schimbări, dar e bine să ne informăm despre ce ne dorim și ce vom primi 🙂 Despre cele două proiecte am mai scris aici. Scopul e ca platformele unde ne petrecem mult timp din viață să își asume mai multe responsabilități, să nu ne mai țină captivi pe platformă și să se asigure că drepturile noastre sunt respectate în spațiul online. Pe lângă regulile propuse de Comisie, Parlamentul mai vine cu două propuneri cel puțin interesante. Prima e restricționarea reclamelor țintite bazate pe toate datele pe care le produci pe social media și utilizarea lor doar dacă există „consimțământ clar, explicit, reînnoit și informat”. Știi mesajele alea despre care vorbeam aici, unde dai accept fără să știi ce accepți și dreptul tău la confidențialitate nu este de fapt respectat? Păi, astfel de reguli ar face mai greu ca tu să accepți să fii țintit/ă cu tot felul de reclame enervante și da, probabil că vor apărea multe mesaje unde ți se va cere acordul pentru una sau alta. A doua – interoperabilitatea pentru serviciile de mesagerie și social media gestionate de „gatekeepers”, adică Facebook de exemplu. Adică dacă vrei să te muți de pe o rețea pe alta (desigur să nu fie de la aceeași companie), să poți face asta fără să îți pierzi toate conexiunile și activitatea. Să poți vorbi de pe Signal cu prietenii de pe Whatsapp.

Decembrie 2021 – Comisia anunță un pachet legislativ pentru lucrătorii de pe platformele digitale (cei pe care îi vedeți cu diverse rucsacuri de formă cubică prin oraș și alții). 28 de milioane de europeni lucrează pe aceste platforme, dar regulile actuale permit anumite „scăpări”, cum ar fi faptul că o parte din acești europeni nu se bucură de drepturile sociale de care se bucură cei angajați pe sistem convențional: salariu minim, timp de lucru maxim, dreptul la concediu și altele. Dacă se va implementa, directiva va crea un set de criterii pentru a stabili dacă un astfel de lucrător trebuie considerat ca „angajat”, iar platforma „angajator”. Printre criterii se numără restricționarea orelor de lucru sau a dreptului de a refuza sarcini sau supravegherea electronică a muncii. Dacă cel puțin două sunt respectate, platforma devine angajator și atunci trebuie să asigure angajatului drepturile așa cum derivă ele din legislația națională a muncii. Desigur, platformele pot să combată acest statut și cade în sarcina lor să dovedească că nu sunt angajatori. Discuția e de-abia la început, având în vedere că propunerea a fost lansată doar în decembrie, deci vom mai auzi de acest proiect. Mai multe informații aici.

Decembrie 2021 – să încheiem anul și cu ceva drăgut. Digital Skills and Jobs Platform a lansat un test pentru competențele digitale. Combină autoevaluarea cu câteva întrebări tehnice pentru a obține o evaluare a competențelor tale digitale pe cele 5 componente. Mie mi-a ieșit advanced 🙂 După test, poți alege o serie de cursuri pentru a-ți perfecționa cunoștințele. Necesită cont EU Login, dar poți salva rezultatele testului în profilul tău de unde poți genera și un CV Europass cu rezultatele de la test. Rezolvăm astfel și dilema „ce scriu la competențe digitale în CV”.

Nivelul național

Și câte s-au mai întâmplat și aici 🙂

Mai 2021 – Regulamentul european care instituie Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică a intrat în vigoare. Care e faza? Centrul va avea sediul în București, prima agenție europeană cu sediu în România. Cu ce se va ocupa? Cu…securitatea cibernetică. Va fi un loc unde se dezvoltă cercetare în securitate cibernetică și se dezvoltă competențe și capabilitate. Centrul va manageria de fapt și o rețea de centre naționale pe dezvoltarea de competențe în securitate cibernetică

Iunie 2021 – Aprobarea legii 5G, mai precis Legea nr. 163/2021. Principala prevedere se referă la necesitatea autorizării producătorilor de tehnologii și echipamente 5G. CSAT-ul dă un aviz, iar prim-ministrul dă o decizie privind autorizarea producătorilor. Partea mai importantă e realizarea licitațiilor pentru atribuirea spectrumului 5G, adică „spațiul” pe care-l pot ocupa companiile de tehnologie pentru rețeaua 5G. Telefoane 5G avem, semnal 5G se mai lasă așteptat un pic.

August 2021 – Lansarea proiectului pilot pentru cartea electronică de identitate la Cluj-Napoca. Cartea electronică va avea un cip ce va conține datele despre tine, esențiale pentru identificare la distanță, dar îți vei putea încărca și o semnătură electronică, spre exemplu. Nu, nu va fi obligatorie, dar ca să călătorești în străinătate, vei avea nevoie de o carte cu cip.

Septembrie 2021 – Înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică, o structură care preia rolurile vechiului CERT-RO, centru pe securitate cibernetică înființat ca urmare a cerințelor europene. Directoratul va acoperi o plajă mai mare de responsabilități. Principala responsabilitate din ordonanța care îl înființează? „DNSC este autoritatea competentă la nivel naţional pentru spaţiul cibernetic naţional civil, precum şi pentru gestionarea riscurilor şi a incidentelor de securitate cibernetică”. Structură complexă, buget redus pe anul 2022, din ce am auzit. Tough luck..

Septembrie-octombrie 2021 – Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. După lupte seculare, scandaluri și politizări, vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen din septembrie consfințește aprobarea planului. Componentele legate de transformarea digitală sunt o parte semnificativă a planului, de la infrastructura de cloud pentru serviciile publice digitale până la buletinele electronice sau programe de competențe digitale. Nu ajută deocamdată că s-a primit o primă tranșă de bani deja în decembrie, dar cadrul de reglementare s-a aprobat doar după ce s-au primit banii 🙂

Noiembrie 2021 – Finalizarea primului catalog național al serviciilor publice de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Cuprinde o listă de peste 2300 de servicii publice împărțite pe servicii digitalizate, nedigitalizate sau parțial digitalizate oferite de către instituțiile administrației centrale și cele subordonate acestora. Printre cele mai accesate servicii digitalizate se numără servicii ale oficiilor de cadastru și cele legate de înmatriculare/circulația mașinilor. Încă nu e foarte data-friendly, dar așteptăm versiuni ulterioare pentru analize mai consistente. Catalogul e aici, vezi deocamdată mai degrabă doar lista instituțiilor, nu serviciile în sine.

Noiembrie 2021 – ADR a aprobat norme privind identificarea de la distanță a cetățenilor, iar instituțiile sau companiile care utilizează astfel de servicii au opt luni la dispoziție să le pună în aplicare. Deci, dacă vreți să utilizați un serviciu digital public de acasă, vor exista norme clare despre cum puteți fi identificați – ai nevoie de o cameră video și buletinul. Cei de la celălalt capăt al discuției te pot întreba diverse lucruri ca să confirme că tu ești tu și apoi vei primi un cod unic sau un link de conectare.

Noiembrie 2021 – Tot ADR a dat drumul unui alt proiect – Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală. Desigur că are nume boring. De fapt, e poarta de intrare către serviciile publice digitale pe care le vom putea folosi. Un singur cont, cu autentificare în siguranță, acces la mai multe servicii, se va lega cu cartea electronică cu cip de care am povestit mai sus. Nu doar atât, va fi și un portofel electronic, așa cum este propus la nivel european. Niciun mare proiect fără critici semnificative, se pare. Mai avem de așteptat până va fi funcțional.

Tot noiembrie 2021 și tot ADR – lansarea sistemului național de interoperabilitate, proiect de interconectare a bazelor de date a instituțiilor administrației publice. Îl poți accesa aici, deocamdată nu poți face foarte multe cu el și ai nevoie de semnătură digitală.

Decembrie 2021 – Încheiem anul cu un pic de scandal 🙂 Nu, nu e vorba de ministrul care nu are treabă cu domeniul, ci de problema semnalată cu privire la interceptările introduse în codul comunicațiilor. Codul comunicațiilor e un pachet legislativ de directive europene care trebuie transpuse în legile naționale. Aici a fost introdus un articol care prevede obligația furnizorilor de servicii de mesagerie (mai precis Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere) de a sprijini organele de aplicare a legii (poliție, procuratură etc) și cele cu atribuții în securitatea națională (știți voi care) în „punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică”. Problematic, to say the least, în condițiile în care trendul european merge către asigurarea confidențialității și a drepturilor cetățenilor în spațiul digital.

Și care-i rostul?

Multe proiecte, atât la nivel european, cât și la nivel național. Nu foarte multe lucruri definitive încă. Și totuși, care-i rostul atâtor discuții? Păi, să ne pregătim pentru mai multe schimbări care vor veni din 2022 sau 2023. Cartea electronică de identitate va fi probabil chestia cea mai palapabilă la nivel național, iar la nivel european se pregătește terenul pentru a schimba din ce în ce mai mult modul în care interacționăm online. Dacă ești lucrător pe una din platformele digitale de muncă, ți se pregătesc niște reguli care ar trebui să îi ușureze munca. Dacă dezvolți sisteme de inteligență artificială, ar trebui să te pregătești pentru niște cerințe în plus. Dacă ai de-a face cu platforme social media și cu toții avem de-a face, urmează niște schimbări esențiale: posibila restricționare a reclamelor țintite, posibila utilizare a mai multor servicii de mesagerie cu un singur cont.

Multe schimbări, dar multe nu își vor avea efectul scontat dacă nu se comunică eficient și corect despre acestea. Și vorba unui clasic în viață, e mai bine să ne pregătim decât să nu ne pregătim. Spusă în țara care nu se pregătește aproape niciodată corect de nimic.

CiteșteSalvează

Să despicăm societatea și economia digitală în patru

In Orașe, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
11 minute

În filmele cu tematică sportivă, există un moment de cotitură undeva între două reprize când antrenorul vine către echipa condusă cu un discurs motivațional, menit să le ridice moralul și să le trezească un spirit de luptători. Cel mai celebru poate e Al Pacino din Any Given Sunday: life is a game of inches and we fight for each inch […] we crawl with our fingernails for that inch. Because we know that when we add up all those inches, that is going to make the f***in’ difference between winning and losing. [..] Either we heal as a team, or we will die as individuals. Recomand toată bucata asta atunci când aveți nevoie de un plus de motivație în activitatea voastră.

Azi vreau să mă leg de „life is a game of inches”. Ar urma acum să povestesc despre cum România luptă pentru fiecare inch în Indexul Societății și Economiei Digitale (DESI) și pune la punct o strategie pentru a urca în clasament. Ar urma, la condițional optativ pentru că asta nu se întâmplă, din păcate. Mai jos e ilustrația luptei României pentru fiecare inch în ceea ce privește DESI. E evident că nu avem un Al Pacino care să ne insufle un spirit de luptă, pare că n-avem nicio strategie de joc.

Pe de altă parte, pericolul unui astfel de clasament este că, adunând laolaltă mai multe informații și statistici, acoperă România de valorii medii și uniformizează foarte mult experiențele digitale ale cetățenilor în România. Asta poate fi de rău, dar și de bine. Vreau să spun că, da, indexul ne plasează la coada UE, dar în același timp reușește să ascundă bright spots și dark spots și că trebuie să ne uităm mai în detaliu. Mă refer că trebuie să privim şi la nivel regional sau chiar local să vedem ce, cine şi de unde ne trage în jos şi ce, cine şi de unde ne trage în sus. Dacă ar fi să revin la maxima lui Al Pacino, trebuie să ne uităm şi la inchii care ne separă de victorie, dar şi la inchii care ne aduc aproape de înfrângere, să analizăm fiecare membru al echipei și să vedem ce performanțe personale are.

Deci, azi avem o privire în adâncurile societății și economiei digitale din România, pentru un tablou mai clar și pentru a putea interveni mai clar acolo unde trebuie:

  • cum arată performanțele pe regiuni de dezvoltare în materie de societate digitală
  • cum se caracterizează o regiune de dezvoltare în ceea ce privește societatea digitală

Regionalizarea...societății digitale

Închipuiți-vă că de pe harta Uniunii Europene facem un zoom in pe România. Cum ar arăta acest index atunci? De câțiva ani, Eurostat măsoară societatea și economia digitală la nivel de regiuni NUTS II (acele regiuni de dezvoltare pe care le știm noi de la televizor). Având în vedere complexitatea subiectului, dar și a multitudinii de informație care ar rezulta, au redus cercetarea la câteva statistici (5 pentru societatea digitală și pe partea de economie au mers mai degrabă pe capacitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și pe resursele umane antrenate în știință și tehnologia). Eu am ales utilizarea social media, cumpărarea și vânzarea în mediul online, utilizarea internet bankingului la nivel de regiune NUTS 2 (în România, o astfel de regiune acoperă 5-6 județe) pentru că acoperă o paletă relativ mare de activități pe care le fac cetățenii online și arată pătrunderea tehnologiei în economie (lipsește o statistică importantă după mine: utilizarea serviciilor publice digitale la nivel de regiune – ar arăta atât competențele cetățenilor, cât și disponibilitatea acestor servicii la nivel local/regional). Să purcedem.

Comerțul electronic - indivizi care au cumpărat online în ultimele 12 luni (%, 16-74 ani)

  • observăm împărțire între Transilvania, București și restul țării (media UE 65%, restul țării se află sub 38%)
  • foarte probabil, regiunile din Transilvania sunt trase în sus de orașele magnet din zonă – Cluj, Brașov, Timișoara, Sibiu etc. Există și o serie de orașe mai mici atrăgătoare (Mediaș, Sebeș, Turda, zonele metropolitane ale acestor orașe)
  • Bucureștiul se află pe undeva pe la media UE (spoiler alert: nu e singura categorie la care Bucureștiul performează la media UE)

Trebuie să menționez și evidenta diferență dintre România și alte state din Europa Centrală. De altfel, dacă ne uităm în Anuarul regional al Eurostat, regiunile din România se află la coada clasamentului regional pentru întreaga UE. Harta colorată poate induce în eroare, dar clasamentul Eurostat arată așa:

Două regiuni – Nord-Est și Sud-Est au printre cele mai scăzute niveluri din UE. Ne „batem” cu Italia și Bulgaria aici.

Indivizi care au utilizat internet banking în ultimele 3 luni (%, 16-74 ani)

  • harta destul de uniformă, dar diferența apare între noi și celelalte state din Europa centrală
  • ne încadrăm mai degrabă în peisajul balcanic – laolaltă cu Bulgaria și țările din Balcanii de Vest
  • explicații? lipsa încrederii sau mai degrabă lipsa competențelor digitale (din Programul Operațional Regional pe Nord Vest am mai găsit o posibilă explicație – lipsa conștientizării oportunității, mi se pare mai clară).

Dacă aruncăm o privire mai clară pe clasamentele regionale, lucrurile arată oleacă mai rău:

5 regiuni din RO se numără printre regiunile cu cel mai mic procentaj din UE (Sud-Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est, iar regiunea Vest este penultima).

Indivizi care au utilizat rețelele sociale în ultimele trei luni (%, 16-74 ani)

  • suntem la valorile medii sau peste media UE
  • ce ne spune asta? întărește ideea că românii ar putea avea competențe digitale de bază – informarea/comunicarea sunt doar primele „straturi” din alcătuirea competențelor digitale
  • mai poate fi vorba despre faptul că așa păstrăm contactul cu persoanele dragi din diaspora, având comunități masive de români plecați în străinătate

Nu suntem la coada clasamentului, nici chiar în top, dar o să pun și graficul pe regiuni pentru coerență. Francezii sunt printre cei mai „absenți” pe social media. Regiunea Budapestei e un caz interesant, speculez că, fiind o regiune cosmopolită unde s-au coagulat forțele anti-Orban, se folosesc de social media ca să scape de controlul asupra mass-media tradiționale.

Acum că am „desfăcut” indexul și la nivel regional, vedem diverse diferențe între regiuni și putem vedea unde să țintim mai clar politicile publice. Regiunea de Nord-Est are nevoie de cele mai mari intervenții, are cei mai mulți inchi de recuperat. Nu este cazul pentru utilizarea social media, desigur, unde suntem campioni. Cum ar fi dacă am putea depune același efort la utilizarea serviciilor de internet banking pe care-l depunem când postăm ceva pe FB? Avem serviciul la dispoziție, de la pensionari la copii cu alocații. De ce nu-l folosim? Nu știm și poate că nu înțelegem la ce ne trebuie. Poate că intervenții în promovarea conștientizării oportunităților mai trebuie realizate adaptate pe nevoile și minusurile fiecărei regiuni, nu doar să punem la dispoziție soluții generale pentru societatea digitală.

Programele europene sunt surse de intervenție țintită și niciun program n-o face mai bine decât POR – Programul Operațional Regional. Ca să știi ce trebuie să faci, trebuie să vezi mai clar cum ești, dincolo de evidentele programe naționale. Secțiunea următoare acoperă un astfel de autorportret al unei regiuni – cea Nord-Vest care nu apare în clasamentele de mai sus, deci ceva or face bine, nu?! Păi, o trage în sus unele bright spots.

Digitalizarea unei regiuni

Când zici Nord-Vest, imediat te gândești la Cluj-Napoca, acest „Silicon Valley” al României, Europei de Est și ce mai vreți voi. Facem asta cam la fel cum ne gândim automat că România e pe ultimul loc la indexul DESI. Dacă facem asta, riscăm să uniformizăm experiențele cetățenilor din Belcean cu cele din Cluj-Napoca și nu e ok. Cluj-Napoca e doar o parte din regiunea Nord-Vest, mai există și alte orașe și județe. Să privim mai atent regiunea Nord-Vest. Citez mai jos din POR NV, documentul care va ghida proiectele europene din POR în perioada 2021-2027:

  • „economia regiunii contribuie cu aproximativ 12% la PIB național, beneficiind de cele mai mari densități de companii în domeniile IT și industrii creative, după capitală. Orașe precum Cluj-Napoca, Oradea reprezintă repere la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor publice digitale, guvernanța și mai ales implicarea cetățenilor în dezvoltarea locală”
  • doar 2,5% din forța de muncă este ocupată în activități de tehnologie înaltă, mult sub nivelul regiunii București Ilfov (9.3%)
  • în peste jumătate din companii există procese de digitalizare pe partea administrativă (57.8%) și în doar un sfert pe partea de producție (24.1%). Utilizarea tehnologiilor digitale, serviciile cloud și comerțul electronic sunt limitate, majoritatea regăsindu-se în întreprinderile mari
  • Peste jumătate dintre întreprinderile din regiune investesc foarte puțin în tehnologii digitale (sub 10% din cifra de afaceri).
  • întreprinderile ratează oportunități semnificative de dezvoltare, mai bine de două treimi realizează mai puțin de 25% din cifra totală de afaceri în urma activităților online și doar 9% realizează peste 75% din cifra de afaceri din activități online. Oferta limitată afectează negativ și cererea, astfel că numai 9% din persoanele din regiune efectuează cumpărături online, sub media națională (18%) și mult mai puțin decât în UE-28 (47%)
  • Peste 70% dintre firme confirmă interesul pentru adoptarea unei strategii de digitalizare, pentru creșterea productivității și transparentizarea proceselor interne, iar aprox. 71% dintre întreprinderi interacționează online cu administrația (INS, 2018), iar 12% analizează big data (DESI2020), similar cu media UE
  • Implementarea conceptului de „smart city” este în etapă incipientă. Doar județul Cluj și municipiile Cluj-Napoca și Oradea au dezvoltat strategii sau planuri „smart city”, Cluj-Napoca fiind singurul oraș care apare în clasamentele și rețelele europene specifice. Doar un număr foarte redus de orașe utilizează piese de mobilier inteligent sau aplicații specifice (de tip City App / City Health) [..] 11,8% dorind să implementeze conceptul în această perioadă de finanțare, iar 8,8% să demareze proiecte pilot.
  • La nivelul autorităților publice din mediul rural, nu sunt identificate soluții de tip smart, gradul de digitalizare al acestora fiind minimal, iar serviciile publice oferite cetățenilor și mediului privat sunt de cele mai multe ori birocratice și incomplete.
  • Din punct de vedere al stadiului de implementare a conceptului de Smart City la nivel regional, 70,6% din administrațiile publice sunt în fază incipientă. 24 din 31 de orașe și municipii dețin camere de supraveghere utilizate pentru monitorizarea traficului.
  • Având în vedere discrepanțele teritoriale între mediul urban și rural, respectiv nevoia unei dezvoltări teritoriale echilibrate în regiune, se vor sprijini inițiative locale de digitalizare și în zona rurală.
  • În ceea ce privește serviciile realizate integral online, în regiune, doar 19 orașe din 43 permit plata taxelor și impozitelor locale prin platforma ghișeul.ro. Doar reședințele de județ și câteva orașe și municipii precum Turda, Șimleul Silvaniei sau Aleșd oferă o varietate mai mare de servicii publice digitale.

Concluzii și impresii

Tabloul e mai complet așa, inchii de recuperat sunt mai clari (mediul rural, mediul economic, educația digitală). Știm ce ar trebui să facem, avem și fondurile la dispoziție. Vorbim despre programe complementare – PNRR, POR, dar și alte programe operaționale (POCIDIF) care pot finanța transformări în următorii ani. Care e problema?

  • sunt mulți bani și puțină expertiză – rețetă propice pentru risipă de bani. M-aș uita mai atentă la mediul rural și transformările de acolo pentru că, dacă nu există o potrivire între nevoile cetățenilor și proiectele realizate, ne vom trezi cu echivalentul digital al „facem grădiniță în sat, dar noi nu mai avem copii care cresc aici”
  • sunt mulți bani și multe probleme – cu ce începi? M-aș uita mai atentă la capacitatea de a proiecta, gândi o strategie și un roadmap pentru transformare pentru fiecare mică localitate
  • sunt multe probleme și nu sunt înțelese la adevăratele lor magnitudini. Am mai auzit păreri ale cetățenilor: „mie-mi trebuie gaz, nu-mi trebuie pistă de biciclete în comună”. Discuția asta sigur se poate repeta în alte zone, mai ales pentru ceva considerat câteodată „frivol”. După ce să trimit o cerere online când pot rezolva cu Maricica de la registratură? Mai mult, conform indexului lui Hofstede, nu ne place incertitudinea viitorului, deci vrem ca totul să se păstreze la fel oricât de nașpa ar fi el acum. Rețetă pentru pierderea de inchi, nu pe recuperare.

Referințe

  • Eurostat Regional Yearbook Atlas, https://ec.europa.eu/statistical-atlas/viewer/?mids=BKGCNT,BKGNT22016,C01M01,CNTOVL&o=1,1,1,0.7&ch=INT,C01&center=49.97812,19.97593,3&
  • Eurostat Regional Yearbook (2021 edition), https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/13389103/KS-HA-21-001-EN-N.pdf/1358b0d3-a9fe-2869-53a0-37b59b413ddd?t=1631630029904
  • POR NV, https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/
CiteșteSalvează

Discursul despre starea Uniunii. Trei lucruri despre politicile digitale

In Digital, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
7 minute

Pentru EU geeks, azi a fost o zi importantă. Discursul despre Starea Uniunii. Nu, nu cel american, ci discursul european. Ziua în care ascultăm prioritățile și liniile de acțiune ale Comisiei pentru perioada următoare, dar și ziua în care ar trebui să ne emoționăm. Pentru că, desigur, scopul unui astfel de discurs este să trezească o fărâmă de spirit european în noi. Discursul nu este sec și birocratic de obicei, ci este o combinație între prezentarea priorităților și povești din care să reiasă acest spirit european și rolul de lider pe care trebuie să și-l asume Europa. Povestea impresionantă de anul acesta? O tânără din Italia care, la 119 zile de la externarea din spital după ce i s-a spus că viața ei e în pericol, a câștigat medalia de aur la Jocurile Paralimpice. De reținut ce a spus: if it seems impossible, then it can be done.

Având în vedere însemnătatea discursului și prioritizarea politicilor digitale, am purces să trec în revistă mesajele-cheie cu privire la digital din discursul despre starea Uniunii Europene.

Despre ce citești azi:

  • Prezint azi pe scurt ceea ce e semnificativ la acest discurs din perspectiva politicilor digitale
  • Ce a lipsit din discurs, după mine
  • Vedem și ce înseamnă aceste priorități pentru noi, cetățenii

Ce a spus Președinta Comisiei despre digital?

O să încep secțiunea asta cu niște ”soundbites” cu ajutorul cărora voi reconstitui elementele principale ale discursului.

”Digital is the make or break issue”.

Digitalul (că acuma se pare că l-am substantivizat) este elementul esențial pentru competitivitatea economică a Uniunii Europene, iar instrumentul NextGenerationEU (transpus la noi prin PNRR-ul mult-așteptat) va garanta că se va accelera transformarea digitală, în special pentru că, spune Von der Leyen, statele membre se află în consens că trebuie cheltuit mai mult și cu cap pentru asta. Adevărul e că are dreptate, nu prea au existat contre că n-ar trebui cheltuiți bani pe asta, iar statele membre sunt mulțumite că pot cheltui o grămadă de bani pe priorități setate la nivel național, nu direcționate de la Bruxelles (dar da, cu respectarea unor cerințe și cu aprobarea finală de la Comisie).

Ca anul trecut, digitalul a rămas esența reconstrucției europene. Dar degeaba investești în tehnologie, dacă nu te axezi și pe componenta umană. Așa că Von der Leyen a avansat ideea că și competențele digitale sunt la fel de importante ca 5G sau conectivitatea sau inteligența artificială. Semn că asta e o prioritate este faptul că va porni un dialog cu statele membre pentru a crea consens către prioritizarea competențelor digitale. De ce nu face mai mult? Păi, pentru că nu poate face foarte multe, educația fiind o competență principală a statelor membre, unde Uniunea Europeană joacă un rol de sprijin mai degrabă. N-am zis-o eu, o zice tratatul.

”We are entering a new era of hyper-competitiveness”.

Competiție în care și Uniunea a intrat și în care va juca, în calitate de cea mai mare piață unică din lume. La nivelul politicilor digitale, competiția nu se dă doar pe inteligența artificială (care n-a prea fost în atenție în acest discurs), ci se dă pe „chestiile” care fac să existe spațiul digital și tehnologiile de tot felul: cipuri și semi-conductori. Pentru că breaking news: oricât ar vrea el să fie virtual, digital, online, spațiul cibernetic își rădăcinile tot în ceva palpabil!

Semi-conductorii snt esențiali pentru telefonul unde dai scroll minute în șir fără să gândești , dar sunt esențiali și pentru întregi sectoare economice sau strategice (Dacia și-a încetinit producția pentru că duceau lipsă de ei pentru computerele de bord). Dacă rămâi fără ei, nu ai cipuri, adio telefon, adio mașină. Europa stă destul de prost la capitolul acesta și, printr-o nouă propunere de legislație, European Chips Act, își propune să își crească prezența pe întreg lanțul de aprovizionare, de la cercetare la producție europeană de semiconductori.

Ce înseamnă această hipercompetitivitate pentru Europa? Șansa de a face ceva pe cont propriu, unde-și poate dovedi sau nu capacitățile autoproclamate prin astfel de discursuri. La nivel de politici digitale, a mai făcut lucruri pe cont propriu, cum ar fi un regim strict de protecție a datelor și începe să schimbe discuția globală pe acest subiect. Desigur, nu-i iese întotdeauna. Dar premiul nu cred că este locul 1 la semiconductori sau locul 1 la inteligență artificială. Premiul pe termen lung este șansa de a face ceva pe cont propriu și de a-i reuși nu doar în planul acelei politici, ci și per total în ceea ce privește integrarea europeană.

”If everything is connected, everything can be hacked.”

Ultima chestie, dar nu cea din urmă, pentru că mare parte din discurs a fost dedicată apărării europene pe mai multe paliere, de la dezvoltarea capacităților de „intelligence sharing” până la o Uniune a Apărării. Dincolo de motivele evidente ale necesității unei astfel de abordări pentru apărare, accentul a fost și pe transformarea UE în lider în domeniul securității cibernetice, prin crearea unei politici comune pentru apărare cibernetică și crearea de standarde comune. De ce? Din cauza a ceea ce scrie mai sus. Dacă totul e conectat, totul poate fi ”spart” și nu doar contul tău de facebook unde parola ta e ”parolă”, ci infrastructura de electricitate a unei țări, spre exemplu.

O astfel de afirmație este cu două tăișuri pentru că poate responsabiliza Europa (și asta e necesar), dar poate crea și o cursă a „înarmărilor cibernetice”. Rămâne de văzut.

Ce a lipsit?

Față de anul trecut, digitalul nu a fost chiar așa în centrul atenției, poate și pentru că anul trecut de-abia se anunța NextGenEU, iar cheltuielile pe digital și prioritățile deceniului digital au ținut capul de afiș. Să lăsăm și alte arii de politică să fie în prim plan 🙂

Chit că a adus vorba de competențe digitale înainte de orice altă arie din politicile digitale, mă așteptam la o dezvoltare a subiectului, eventual cu niște măsuri, fie ele și „reîncălzite”. Cum ar fi acele „digital opportunity traineeships”, un fel de stagiaturi de tip Erasmus pe care le pot face tinerii pe domenii IT în Europa. Mai ales că o mare parte din discurs a fost dedicat tinerilor, adevărații „next generation”.

Suveranitatea digitală a apărut doar o dată în discurs, deși s-a simțit spiritul acesteia când a vorbit de readucerea acasă a unor industrii și dezvoltarea de capabilități la nivel european. Mă așteptam să reiasă mai mult în discuțiile cu privire la planurile pe plan global pentru că nu presupune doar readucerea acasă a industriilor-cheie, ci și proiectarea în extern a unui anumit model. Care iarăși nu a apărut.

Ce înseamnă toate astea?

Ok, sper că ai citit până aici pentru că urmează să ne întrebăm ce înseamnă toate astea. Te va afecta ceva? La prima vedere, acestea sunt lucruri acolo sus unde noi nu avem acces. Oare?

În primul rând, înseamnă că Europa începe să strângă rândurile și continuă angajamentul de a modela spațiul digital, de la piesele care îl fac (semiconductorii) la apărarea acestuia. Intenția de a aduce producția de semiconductori în UE sau de a produce în general mai multe lucruri în Europa nu poate însemna decât de bine pentru cetățeni – pentru că vor fi investiții în cercetare, fabrici etc. Ceea ce poate însemna mai multe slujbe. Depinde de leadership-ul românesc să preia tema și să se poziționeze ca atare. Oh wait…

În al doilea rând, dacă Europa strânge rândurile să creeze capabilități de apărare în spațiul cibernetic, așa ar trebui să faci și tu. Autentificare în doi pași, schimbarea parolelor, securizare, toate astea țin și de tine. Sunt lucruri pe care le poți face și nu te costă. De ce trebuie să le faci? Pentru că dacă totul e conectat, totul poate fi spart.

În al treilea rând, vom vedea un avans cel puțin declarativ cu „creșterea competențelor digitale” pe care trebuie să o facem, dar nu spune nimeni ce și cum. Extinderea definiției competențelor digitale, cursuri de educație media coroborate cu cele de competențe digitale, adaptarea programelor școlare, centre de testare și pregătire, acestea sunt câteva propuneri.

Deci?

Trei lucruri care au ieșit în evidență: competențele digitale, legislație pentru promovarea industriei de semiconductori în UE și securitatea cibernetică. Două lucruri care au lipsit: acțiuni concrete pentru competențele digitale la orice nivel și modelul de societate digitală la care să aspire și tinerii mult-menționați în discurs. Poate la anul.

CiteșteSalvează

PNRR și Capra vecinului. Pe ce cheltuie statele pentru tranziția digitală?

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
11 minute
transformare digitala

Dacă s-ar face un studiu cu privire la sportul național al românilor, ar ieși fotbalul sau oina. Dar nu e acesta. Mai degrabă e cel în care să ne uităm la alții și să ne comparăm cu ei. Ne place să ne uităm la ce au alții și ce nu avem noi, să râvnim la ce au și să și râdem că ei n-au ce avem noi. Dacă în viețile noastre comparația constantă cu ceilalți poate nu e cel mai bun exercițiu pe care-l putem face cu energia pe care o avem într-o zi, în științele sociale comparația este un instrument util pentru cercetare. Ne ajută să privim o situație din mai multe perspective și să extragem învățăminte.

Având în vedere că bifez atât calitatea de a face parte din această națiune, cât și cea de a fi în științele sociale, era normal că voi ajunge să fac o comparație pe aici. Și având în vedere că PNRR este „pe toate gardurile” și în majoritatea discuțiilor politice, m-am gândit că acesta ar fi bun prilej să vedem ce mai face capra vecinului. Capra = PNRR, vecinul = câteva state membre UE care au deja PNRR aprobat. Pentru că da, unele state membre au primit aprobare pentru planurile lor, în timp ce România este încă sub evaluare.

Ce poți urmări în acest articol:

  • cum arată procesul de aprobare a PNRR
  • cheltuielile din secțiunea „digital” propuse de către câteva din statele membre cu planurile aprobate
  • comparația cu România

Cum se evaluează și aprobă PNRR?

Fiind vorba de bani mulți, e vorba de un proces de evaluare și aprobare. Fiind vorba de reforme complexe și investiții substanțiale într-un mod în care nu s-a mai făcut până acum în UE, e vorba de un proces de evaluare și aprobare. „We need to get this right”, spune site-ul Comisiei Europene.

Comisia Europeană se ocupă de evaluarea lor și oferă o propunere de aprobare către Consiliu, care face aprobarea formală. La baza evaluării lor stau 11 criterii, dar cele mai importante sunt cele legate de:

  • țintele de 37% și 20% din buget alocate pentru investiții și reforme care sprijină obiectivele legate de climă, respectiv tehnologiile digitale
  • investițiile nu fac rău mediului înconjurător
  • investițiile și reformele se „mulează” priorităților și specificității statului membru
  • bifează recomandările de țară și contribuie la întărirea rezilienției și a potențialului de creștere a statului membru (nu știu exact cum se măsoară ultima parte, dar de-aia sunt oameni deștepți în DG-uri)

În urma evaluării, Comisia realizează un raport pentru un proiect de decizie a Consiliului pentru aprobarea planului statului respectiv. Până acum, Comisia a aprobat planurile Italiei, Spaniei, Greciei, Franței, Portugaliei, Letoniei, Luxembourgului, Austriei, Danemarcei, Germaniei, Slovaciei, Sloveniei, Belgiei, Lituaniei (până la ora la care scriu). Dacă n-ați numărat, jumătate din statele membre au planuri aprobate deja.

CE FACE CAPRA VECINULUI? (ĂLA DE CE ARE ȘI EU NU?)

Ca să nu plictisesc audiența, am ales doar o parte din cele 14 (până acum!) planuri aprobate. Toate sunt state care stau în fața României la indexul Economiei și Societății Digitale (DESI), dar sunt state cu grade diferite de dezvoltare socio-economică și sunt și state către care tindem sau cu care ne asemănăm. Franța, Germania, Danemarca ar fi din categoria statelor către care tindem. Slovacia, Lituania, Grecia sunt state cu care ne asemănăm în anumite circumstanțe. Voi include detalii despre Italia și Spania sporadic pentru că sunt țări unde trăiesc mulți români care vor interacționa cu autoritățile digitalizate și își vor trimite copiii la școlile viitorului. Le voi trata în aceste categorii și la final tragem niște învățăminte împreună.

Vecinul bogat

Prin ce se distinge calupul țărilor către care tindem? În primul rând, prin sumele acordate către investiții și reforme pentru tranziția digitală și schimbări climatice. Danemarca alocă 59% pentru obiectivele de climă, în timp ce Germania alocă 52% pentru tranziția digitală. Franța e undeva între cele două cu 46% pentru climă și 21% pentru tranziția digitală. Cel puțin unul din aceste obiective mari ale MRR este evidențiat prin aceste procente.

Rămânând la tranziția digitală, Danemarca și Franța prioritizează transformarea digitală a IMM-urilor, fie cu stimulente financiare pentru achiziționarea de echipament digital (Danemarca), fie prin scheme de granturi (Franța – din ce-mi dau eu seama din materialele Comisiei Europene) pentru a contribui la tranziția digitală a 200 de mii de IMM-uri. Altceva ce mi s-a părut interesant la Germania, apropo de domeniul economic: se va axa pe tranziția digitală a sectorului automotive. Franța dublează eforturile prin angajamente de pregătire și recalificare a forței de muncă în ceea ce numesc ei „slujbele viitorului”, cu o țintă de 25 de mii de persoane. Germania se axează pe extinderea accesului la Internet, fiind undeva sub media europeană la acces și viteză de Internet. De fapt, zonele rurale sunt țintite de toate cele trei state pentru extinderea accesului la Internet, dar să nu uităm nici de eforturile pentru dezvoltarea 5G.

Danemarca și Germania plusează mult la capitolul servicii publice digitale. Formularea din documentele aferente Danemarcei este amuzantă (pentru mine, românca): „further digitalising digital public services”. Deci, „digitalizarea” nu se încheie niciodată, nici în Danemarca. Iar Germania își asumă transformarea digitală a 115 servicii publice federale și a 100 de servicii publice regionale până în 2022.

Franța se distinge prin eforturile de dezvoltare a competențelor digitale ale cetățenilor, începând cu cei mai mici, anunțând programe pentru elevii din școlile primare și secundare, dar și pentru a pregăti viitori specialiști IT. La acest capitol se distinge și Germania cu programe digitale remediale pentru elevii care au rămas în urmă din cauza COVID.

Atât Germania, cât și Franța au anunțat participarea în proiecte de transformare digitală de tip „transfrontalier”, adică de interes comun care pot fi dezvoltate de mai multe state membre. Acestea implică facilități de „high performance computing”, cloud de nouă generație etc.

Vecinul mai sărac

Prioritățile sunt cam aceleași: conectivitate, competențe digitale, servicii publice digitale. Accesul la Internet este un mare minus pentru Grecia care, din cauza specificului teritoriului său, are probleme de conectare a insulelor. Prin planul lor, ei vor trage cabluri submarine care vor aduce Internet mai rapid pe insule (deci Netflix la anul prin Lefkada! :)). Mai mult, vor să dezvolte tehnologia 5G de-a lungul autostrăzilor care străbat ţara, făcând la propriu autostrăzi informaționale. Lituania a alocat și ea bani pentru extinderea accesului în zonele rurale. Slovacia nu apare la acest capitol decât cu investiții pentru dezvoltarea 5G.

Dar Slovacia apare cu fonduri alocate pentru dotarea școlilor cu infrastructură digitală, pentru dezvoltarea unui ecosistem de învățare în era digitală și pentru pregătirea profesorilor. La capitolul reforme, Slovacia propune o strategie de îmbunătățire a competențelor digitale ale cetățenilor la toate vârstele, un semn clar de incluziune digitală. Din aceeași categorie a incluziunii digitale, Lituania propune un proiect de tehnologie adaptată limbii lituaniene (cel mai probabil pentru încurajarea realizării de programe și servicii digitale în limba maternă ce va deschide accesul către alte categorii de populație care nu vorbesc engleza).

Capitolul servicii publice digitale este vast la toate cele trei state. Slovacia propune o viziune mai degrabă de „business” pentru serviciile publice digitale, vizând dezvoltarea de „servicii orientate pe client”. La fel, Grecia propune un sistem de tip „customer relationship management” pentru administrație, care va fi menit să administreze întreg ciclul de viață al relației cu cetățeanul. Evident, sunt mai multe proiecte de transformare a serviciilor digitale, Slovacia vizează de exemplu modernizarea serviciilor echivalente unui ITM din România, iar Grecia vizează și modernizarea sistemului vamal.

Atât Grecia, cât și Slovacia au în plan și proiecte de interes comun cu alte țări. Grecia va lucra împreună cu Cipru pentru sistemul de cabluri submarine de Internet.

Dar Spania și Italia?

Cele două state vizează și ele extinderea accesului la Internet, având și ele probleme cu conectarea zonelor izolate, a celor mai sărace (sudul Italiei) sau cu conectarea centrelor istorice ale orașelor din Spania (unde peisajul și arhitectura n-au permis prea multe intervenții).

Ce mi-a plăcut la planul Italiei este că menționează cu subiect și predicat necesitatea transformării procedurilor administrației centrale, regionale și locale, deci nu doar vizează ridicarea acelorași proceduri în cloud. Spania va oferi IMM-urilor un „toolkit digital”, hai să-i zicem un trusou pentru digitalizare 🙂

Realizarea unui cloud guvernamental este și ea prioritară în Italia, iar Spania preconizează investiții pentru schimbarea modului de lucru a sistemelor de sănătate, justiție și a celor de servicii sociale.

Noi cum stăm?

Am mai vorbit despre PNRR-ul nostru și nu mai intru în explicații. Pentru detalii, intrați aici.

În primul rând, al nostru plan nu este încă aprobat, suntem încă în faza de clarificări și evaluare, deci e posibil să se mai schimbe ceva, nu neapărat doar pe tranziție digitală. Chiar și secţiunea de FAQ a Comisiei Europene spune alb pe negru că un astfel de plan cu un astfel de buget trebuie gândit cu atenție. Deci, aș putea spune că nu e neapărat un lucru rău că încă nu e aprobat. Plus că unele state cu guverne stabile lucrează la ele de ceva vreme, la noi s-a schimbat guvernul și a trebuit practic luat totul de la început.

Ce să mai zic că e foarte greu să prioritizezi reforme și investiții în condițiile în care nu stăm prea bine la niciun capitol al DESI. Ai un vas care curge prin mai multe găuri și trebuie să-l faci să nu se scufunde. Faci tot ce poți să astupi cât mai multe găuri sau astupi cele mai mari găuri? Grea decizie.

În ceea ce privește comparația dintre măsurile României și cele ale celorlalte state, liniile de reforme și investiții sunt cam aceleași. Deci nu prea avem ce să ne fie ciudă că unii s-au gândit la una și noi nu. Cloud-ul guvernamental care va lega instituțiile este cea mai semnificativă investiție (Italia, Grecia au astfel de idei). Investiții pe zona de securitate cibernetică pentru administrația publică. Dezvoltarea 5G pe teritoriul țării prin stimularea de investiții private (Slovacia, Grecia la fel). Dezvoltarea competențelor digitale ale funcționarilor publici – asta e cam unică României (30.000 de funcționari la un total de 1,3 milioane de funcționari, conform articolului de aici). Dezvoltarea competențelor digitale ale cetățenilor de toate vârstele, asta prin intermediul bibliotecilor (cu o țintă de 100.000 de oameni / 40 județe = 2500 pe județ până în 2026?). Lituania, Slovacia, Grecia, Franța au inițiative similare, dar nu prin biblioteci. Sprijin pentru cel puțin 3000 de IMM-uri prin ajutor de stat pentru „digitalizare”. Dotarea școlilor cu tehnologie (similar cu Franța, Slovacia, Spania). Și tot așa. Foarte multe intervenții pe foarte multe linii. Avem scheme similare de granturi pentru IMM-uri cu alte state, cum ar fi Spania, Franța, Germania, Danemarca etc.

Ce mai avem noi în plus față de alte state? Granturi pentru smart cities, ceea ce nu am văzut la alte state. În afară de Germania, nu am văzut măsuri pentru nivelurile sub-naționale. Noi marșăm mult și pe pregătirea funcționarilor publici, deși cifra pare puțin cam mică (și termenul de realizare e la fel de mic).

Ce ne lipsește? În afară de aprobare, lipsesc mai multe proiecte de interes comun – din ce văd avem în plan participarea într-un plan de interes comun în microelectronică. Cercetarea pe inteligență artificială pare un pic lăsată în afară, fiindcă văd că se vizează dezvoltarea în privat a astfel de aplicații prin scheme de grant pentru IMM-uri. La alte state, schemele pentru competențe digitale sunt puțin mai largi decât la noi.

Și ne mai lipsesc câteva puncte în clasamentul DESI și în viitoarea busolă digitală care să ne aducă cu adevărat undeva pe lângă statele pe care le tot urmărim.

Limitări ale acestui articol:

  • pentru planurile aprobate, am lucrat cu evaluările Comisiei cu privire la plan (există riscul să nu intre prea mult în detalii de reforme). Pentru discuția despre România, am folosit planul integral (foarte extins la 1350 de pagini și deci și opțiunea de CTRL+F 🙂 )
  • alegerea relativ subiectivă a statelor din articole (mi-ar fi plăcut să fie și Bulgaria printre cele aprobate ca să ne comparăm cu vecinii cu care împărțim ultimele locuri)

Referințe

CiteșteSalvează

Spațiul digital nu e ca spațiul cosmic. Despre suveranitatea digitală

In Digital, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
11 minute

De cele mai multe ori ne entuziasmăm atunci când statele lumii anunță vreun breakthrough care a avut loc în spațiu. Cele mai recente lucruri care ne-au entuziasmat au fost prima fotografie a unei găuri negre (o menționez că s-a realizat și cu fonduri de cercetare UE) sau „amartizarea” Roverului împreună cu primele imagini trimise de acesta de acolo. E ceva în aceste imagini care ne face să ne minunăm, cu toate că atunci când ne uităm la ele cred că ne simțim mai mici și mai insignifianți ca oricând.

Să fim corecți: ne mai și speriem atunci când vine vorba de spațiu pentru că este un mediu ostil omului și dacă faci câteva calcule greșite ajungi să pierzi controlul, cum s-a întâmplat recent cu racheta intrată greșit în atmosferă despre care nu știam unde va cădea.

În spațiu pare-se că toată lumea are loc să-și desfășoare treaba fără să se deranjeze unii pe alții și asta e și pentru că există un tratat care guvernează spațiul cosmic – Outer Space Treaty (+ o serie de alte convenții complementare). Câteva din principiile din tratat, mai jos:

  • spațiul cosmic va fi liber pentru explorare și utilizare de către toate statele fără discriminare și va exista acces liber la toate corpurile cerești (art.1)
  • spațiul cosmic nu este supus niciunei apropriațiuni naționale prin proclamări ale suveranității, nici prin ocupație, nici prin orice alte mijloace (art.2)
  • statele sunt responsabile de toate activitățile naționale desfășurate în spațiul cosmic, indiferent dacă acestea sunt realizate de agenții guvernamentale sau entităţi non-guvernamentale (art.6)
  • activitățile entităților non-guvernamentale în spațiul cosmic vor necesita autorizare de la statul parte la tratat
  • principiile cooperării și asistenței mutuale stau la baza explorării și utilizării spațiului cosmic

Recunosc că acest tratat este o lectură fascinantă. Când am citit principiile de mai sus, nu am putut să nu mă gândesc la cât de diferit stau lucrurile acum pentru spațiul digital. Spun acum pentru că lucrurile s-au schimbat mult în optica spațiului digital de la crearea acestuia, dar asta cred că poate fi subiectul unei alte postări.

Care sunt diferențele?

  1. Spațiul digital nu este liber pentru explorare și utilizare din varii motive. Avem parte de bariere socio-economice de acces, informația pe care o consumăm online e mediată din ce în ce mai mult de algoritmi, iar explorarea este mai degrabă asupra noastră pentru extracția de date.
  2. Spațiul digital nu este controlat doar de state. Este controlat din ce în ce mai mult de entități non-guvernamentale, mai ales companiile private, iar relația dintre state și celelalte entități e inversată față de spațiul cosmic. Dacă în spațiu cosmic entitățile au nevoie de autorizări de la state, în spațiul digital statele se văd din ce în ce mai mult constrânse de puterea companiilor private și acelea din ce în ce mai puține. (Desigur, acest punct de vedere e eminamente bazat pe statele democratice, statele autoritare au total altă atitudine față de companiile care ne dau Internet și ne facilitează accesul la informație).
  3. Spațiul digital obișnuia să însemne cooperare și asistență. Exemplele pot include Primăvara Arabă, inovațiile open source sau pur și simplu grupurile de Facebook care ne-au adus mai aproape de oameni cu aceleași interese, dar aceste comportamente au pierdut teren în fața scindării, bulelor și informațiilor false care mai degrabă ne dezbină.

De ce am ales această comparație? Pentru că explorarea ambelor spații a început din curiozitate științifică și din dorința de a ne aduce împreună (și da, desigur, Internetul este produsul și fluxului de cercetare impulsionat de space race din timpul Războiului Rece), dar undeva lucrurile s-au schimbat radical. În momentul în care scriu asta, nu știu care este acel ceva care s-a schimbat, dar poate aflăm până la sfârșit 🙂

Totuși, cea mai importantă diferență dintre cele două rezidă în textul articolului 2: „Spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cerești, nu este susceptibil de apropriațiune națională prin proclamarea suveranității, prin folosință sau ocupație, sau prin orice alt mijloc”.

În spațiu nu există suveranitate sau granițe, așa cum nu găsim nici aer. În spațiul digital însă lucrurile stau altfel. Avem parte din ce în ce mai mult de discuții privind suveranitatea digitală și asta cu atât mai mult în cadrul Uniunii Europene. Și despre asta e vorba în acest articol. La fel ca orice alt concept pe care-l discut în acest blog, nu este doar despre implicații politice internaționale, una mai abstractă ca alta, ci este vorba și despre noi. Despre ce e vorba deci?

  • vei înțelege la ce se referă liderii UE când vorbesc de suveranitate digitală – deci traducem termenul și în comparație cu spațiul cosmic/extraatmosferic
  • vei afla de ce e importantă această discuție la ora actuală – deși pare o contradicție între termeni
  • vei vedea cu ce te afectează pe tine și dacă poți și tu să devii suveran digital 🙂

UE și suveranitate în aceeași propoziție. Cum e posibil așa ceva?

De când s-a dezvoltat ca entitate supranațională, Uniunea Europeană s-a tot plâns că este în urmă la capitolul tehnologie (trust me on this, am cercetat asta și am pus-o într-o carte). În urmă cu 30 de ani, rămânerea în urmă era în comparație cu SUA și Japonia și se referea la „noile tehnologii”, adică printre altele, chestiile fără de care nu ne putem închipui acum viața: telecomunicații și telefonie mobilă, Internet, calculatoare, microprocesoare etc. Azi s-a schimbat o țară din acea comparație (a apărut China), dar până nu demult discuția a fost tot aceeași. Asta până nu a venit noua Comisie și pandemia, desigur.

Noua Comisie a schimbat discursul, trecând la ideea că societatea digitală din UE este diferită și se fundamentează pe principiile și valorile fundamentale europene și că UE trebuie să își asume o voce mai sigură pe sine în ceea ce privește politicile digitale. Pandemia a exacerbat aceste discuții, dar a expus și mai multe eternele slăbiciuni europene: nu avem mari companii tehnologice europene, inovația are loc prin alte părți și suntem prea dependenți de alții pentru tot: de la hardware la software și să nu mai zic de date. În acest context a apărut discursul privind suveranitatea digitală. Mai simplu spus, am constatat că nu putem avea control asupra spațiului digital – de la lipsa aparaturii care ne va da viitorul 5G până la lipsa unui serviciu european de cloud.

Prima lecție în ceea ce privește suveranitatea digitală, deci: nu o mai privim ca pe un control teritorial care e în strânsă legătură cu statul, ci o privim din prisma controlului care îi stă la bază și din prisma independenței care urmează suveranitatea. Astfel este posibil să avem parte de UE și de suveranitate în aceeași propoziție. Și devine tot mai clar de ce spațiul digital nu e același cu spațiul cosmic, acesta din urmă nu poate fi supus controlului și este reglementat strict din punct de vedere al statului.

Suveranitate și digital în aceeași propoziție. Cum e posibil așa ceva?

Conform clișeului, Internetul nu cunoaște granițe și, deci, niciun fel de control asupra spațiului. Dar oare chiar așa e? Înainte de Piața Unică Digitală din UE, dacă încercai să cumperi ceva dintr-un alt stat membru, exista riscul să ți se refuze comanda, să-ți crească prețul la comandă sau să te redirecționeze către site-ul național. Deci, îți era recunoscut statutul de cetățean român, spre exemplu, și puteai fi discriminat pentru că ai trecut granița virtuală. O formă de control asupra piețelor digitale naționale exista. I se mai spunea „barieră”.

Pe de altă parte, există mai multe viziuni cu privire la internet și guvernanța spațiului digital creat de acesta care pot să contrazică ideea de suveranitate. Primii entuziaști care au creionat arhitectura Internetului au fost aproape utopici, distingând spațiul digital totalmente de spațiul analog, spunând de fapt că lumea online nu se poate supune acelorași reguli ca lumea fizică pentru că nu funcționează pe aceleași baze. De ce? Pentru că legile nu țin pasul cu inovațiile tehnologice, iar legile naționale nu se pot aplica la probleme globale, ceea ce de fapt ar scinda spațiul digital.

Sentimentul că au creat ceva total distinct care trebuie păzit în continuare pentru a rămâne deschis tuturor este și una din tezele creatorului World Wide Web, Sir Tim Berners Lee. Deci, conform acestora, nu putem vorbi de suveranitate în spațiul digital pentru că asta ar însemna sfârșitul spiritului Internetului.

În realitate, există totuși un sistem care guvernează Internetul, dar nu-l controlează, anume sistemul de guvernanță multi-stakeholder care adună laolaltă atât state, cât și instituții internaționale. Și conform acestora controlul statal nu este de dorit pentru că ar duce la scindarea spațiului digital (așa cum se întâmplă de fapt în cazul unor state, ca Rusia sau China). De ce funcționează controlul statal în cadrul spațiului cosmic și nu funcționează în spațiul digital? Cred că răspunsul e evident, dar tot trebuie să clarific și asta: spațiul digital este cel mai aproape de noi, cetățenii, și este o resursă economică esențială pentru a patra revoluție industrială. Mai mult, în spațiul cosmic nu există (deocamdată sau din ce știm noi 🙂 ) entități care le pot amenința existența. Și aici ajungem și la discuția – de ce a apărut suveranitatea digitală în discursul public și la ce se referă.

De ce suveranitate digitală și la ce se referă?

Principalul motiv este legat atât de apariția unui nou spațiu cu reguli diferite (vezi the sharing economy – cea reală, nu cea Uber, AirBnB), cât și de apariția unor noi entități care pot amenința controlul statal sau chiar supranațional. E vorba aici, desigur, de marile companii tehnologice care mediază din ce în ce mai multe dintre interacțiunile sociale și economice și fără de care ne-ar fi din ce în ce mai greu să funcționăm ca societate. De aceea, statele, dar și UE, le-au vizat de investigații prin care le acuză de abuz de putere comercială, mai precis monopol. Paradoxal, Big Tech nu elimină statul național, ci îl forțează să încerce să exercite mai mult control pe care-l obține prin intermediul reglementării.

Alt motiv ar fi ceva mai tradițional în relațiile internaționale- e vorba despre state versus state. Discuția poate pendula aici între mize economice și mize de securitate, din cauza competiției accelerate dintre state pentru supremație tehnologică. Discuția cu privire la infrastructura 5G și pericolul ca o companie cum este Huawei să aibă acces la infrastructuri critice ale statelor a stârnit cu siguranţă „niște piele de găină” pe la Bruxelles și prin alte cancelarii. Nevoia de control a intervenit și aici. Miza economică e ca o companie europeană sau americană să construiască aceste noi infrastructuri pentru a păstra acest flux de venit într-un teritoriu pe care-l doresc statele.

Ce mai controlează acum Big Tech? Iar o zic pe asta: autonomia utilizatorilor. Dacă cetățenii s-au transformat în simpli utilizatori pasivi, care primesc informație în baza profilului lor, ei nu sunt cu adevărat liberi. Iar dacă există monopol-duopol pe pieţele digitale, atunci cetățenii, pardon, utilizatorii nu pot alege cu adevărat un serviciu în mod liber. Iar acesta este al treilea motiv pentru care suveranitatea digitală prinde aripi în zilele noastre.

Deci, la ce se referă mai exact? Date industriale care se găsesc pe servere europene, companii europene care inovează, reglementări care au la bază valori europene, cum ar fi protecția datelor sau transparența algoritmilor. N-o să disec aici discursurile adesea plictisitoare de la Bruxelles, dar se referă la ideea de a avea un anumit control (deci nu total) asupra resurselor care există în spațiul digital și, desigur, și la exercitarea prerogativei pe care le are orice entitate care guvernează – aceea de a face legi și reglementări. Dacă e și legitimă, atunci această entitate ar trebui să facă legi pentru cetățeni. Nu iese întotdeauna, de aici și discuția despre suveranitatea la nivel individual.

Back to space..

În spațiu nu avem control, dar în spațiul digital putem avea. În spațiu suntem mici și insignifianți, în spațiul digital noi suntem sau ar trebui să fim piesa centrală.

Deci, cum poți fi un cetățean suveran digital?

Atenție, nu un suveran care și-a făcut un buletin și numere de înmatriculare recunoscute doar de el. Revin la ideea de suveranitate care predomină în acest articol – adică un anume control asupra vieții sale în condițiile în care spațiul digital se confundă din ce în ce mai mult cu spațiul analog (îmi pare rău, dragi entuziaști tech, spațiul digital nu e unul utopic și separat de lumea reală).

  • să poți să înțelegi ce date se colectează despre tine și cum te afectează în alegerile tale
  • să ceri socoteală atunci când datele tale sunt folosite abuziv
  • să nu permiți ca activitatea ta să fie urmărită
  • să știi că poți folosi și alte servicii, decât Google. Spre exemplu DuckDuckGo. Da, nu întotdeauna e la fel de precis ca Google, dar are un motiv pentru asta. Nu stochează date despre tine sau date agregate
  • să înțelegi că spațiul digital evoluează în permanență și tu trebuie să evoluezi în tandem cu el

Referințe:

Carla Hobbs (ed.) (2020) Europe’s digital sovereignty: From rulemaker to superpower in the age of US-China rivalry

Floridi L (2020) The Fight for Digital Sovereignty: What It Is, and Why It Matters, Especially for the EU. Philos Technol 33:369–378. https://doi.org/10.1007/s13347-020-00423-6

Pohle J, Thiel T (2020) Digital sovereignty. Internet Policy Review 9:

CiteșteSalvează

7 motive pentru care Uniunea Europeană e mișto. Ediția pe digital

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
4 minute

Un articol mai scurt azi – doar e duminică și sărbătorim și #EuropeDay. UE e în viața mea încă din anii de facultate când îmi storceam creierii să îi înțeleg mecanismul decizional, după care l-au schimbat că a venit Tratatul de la Lisabona 🙂 Așa că am luat-o de la început cu storsul creierilor. Deci, dacă ar fi să spun ce îmi place la #UE, e exact asta: evoluează constant și trebuie să te pui la punct cu noile atribuții, mecanisme, funcționalități. E ca în viață, trebuie să înveți constant ca să te menții relevant. Gata cu filosofia acum, să purcedem la cele 7 motive pentru care Uniunea Europeană e mișto pe digital.

  1. Poți călători în Uniunea Europeană și poți utiliza datele mobile din abonamentul tău național. Orientare prin GPS? Permisă și gratuită. Selfie la Turnul Eiffel? Urcat instant pe rețelele sociale. Bilet online la muzeu? Achitat pe loc.

  2. Poți cumpăra online fără piedici de oriunde din Uniunea Europeană și nu îți mai este blocat accesul la produse din Cehia, Franța, Spania etc.

  3. Te-ai săturat de modul în care platformele social media îți exploatează atenția, datele și informațiile pe care le postezi? Uniunea Europeană creează mecanisme pentru ca tu să știi cine și de ce ți-a livrat acea reclamă care te enervează, pentru ca tu să raportezi conținut dăunător și el să fie chiar dat jos de pe rețelele sociale și, mai ales, pentru ca tu să înțelegi ce date și cum le colectează despre tine

  4. Știi infomările alea cu „acest site colectează date despre tine….”? Da, sunt enervante, dar au scopul de a te informa ce date colectează fiecare despre tine și ce amprentă digitală ai. Data viitoare, nu mai da „accept toate”, ci mai degrabă „vreau să modific setările individual” pentru a vedea mai exact ce anume știe magazinul acela online despre tine.

  5. Datorită regulamentului de protecție a datelor, orice companie/instituție care colectează date despre tine e obligată să-ți ceară consimțământul explicit și informat. Adio căsuțelor bifate automat prin care ești de acord cu termenii și condițiile site-ului, adio newsletter-ului la care ești abonat automat și adio comunicărilor enervante.

  6. Crezi că „te știi cu calculatoarele și Internetul?” Datorită Uniunii Europene, acum îți poți auto-evalua competențele digitale. O poți face aici . Știi să cauți informații pe Google, dar nu știi să personalizezi un software să funcționeze pentru nevoile tale? S-ar putea să ai competențe digitale de bază. Știi la ce trebuie să lucrezi!

  7. Prin noile propuneri privind inteligența artificială, vei fi informat dacă candidatura ta pentru o slujbă într-o corporație va trece printr-un sistem de inteligență artificială care filtrează CV-urile, iar sistemele de supraveghere care ne pot crea un credit social pentru a ne controla comportamentul vor fi strict interzise.

La final, în loc să scriu într-un avânt super duper european că ar fi mai multe motive pentru care UE e cool pe partea de politici digitale și transformare digitală, o să zic mai degrabă că mai are mult de lucrat. Despre asta e și „Deceniul Digital 2030” – noua strategie care urmărește parcursul UE către o societate digitală bazată pe valori și, de ce nu, către un leadership digital global. Unde mai are de lucrat?

  • la realizarea de „campioni” europeni digitali – companii de succes care să rivalizeze cu giganții tech. Unii mai pricepuți ca mine spun că ar exista riscul ca legislațiile europene să limiteze avântul de dezvoltare al start-up-urilor europene. Alții spun că există „efectul Brussels”, prin care legislația privind protecția datelor, spre exemplu, a fost adoptată la nivel global de mai multe companii pentru că ar fi mai avantajos din punct de vedere al costurilor. Oricum, mai este de lucru aici.
  • la efortul de dezvoltare a competențelor digitale a cetățenilor europeni și popularizarea conceptului mai ales în legătură cu ceea ce presupune să fim niște cetățeni digitali activi, informați, dotați cu abilități analitice și critice care să ne permită să-i tragem la răspundere pe liderii noștri
  • la coagularea statelor membre către aceste obiective. Degeaba vrea Comisia Europeană legislație ambițioasă pe securitate cibernetică sau inteligență artificială, dacă statele diluează propunerile prin negocieri sau dacă tergiversează implementarea legislației din diferite interese.
CiteșteSalvează

CARE-I TREABA CU PLANUL NAȚIONAL DE REZILIENȚĂ? (updated)

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
17 minute

Am citit în weekend o analiză a European Policy Centre (EPC) cu privire la potențialul PNRR-urilor de a contribui la tranzițiile digitală și verde, dar și la coeziune. Da, știu, light reading în vacanța de Paște. Ideea era să înțeleg cum e cu PNRR în alte state membre, în condițiile în care discuțiile publice la noi se rezumă la „vai, ne facem de râs la Comisie cu planul ăsta” și la „planul a fost respins”, fără să se discute despre conținut. În plus, având în vedere că am mai scris despre PNRR varianta 1.0, era normal să purced și la analiza planului 2.0 formulat de coaliția actuală. Din motive evidente, analiza se va axa pe transformarea digitală previzionată de către PNRR.

Ce e de reținut de aici?

  • Veți fi ghidați prin analiză de către Ion, un cetățean român simplu care trăiește povestea transformării digitale și a reformelor implementate de PNRR;
  • Veți vedea cum arată reformele propuse prin PNRR pe transformare digitală (traduse în limbaj simplu să înțeleagă și Ion);
  • La final, o scurtă analiză asupra coerenței, caracterului structural și a impactului – atât cât se poate:
    • Fragmentarea poate afecta implementarea planului
    • Lipsește viziunea centrală către care țintesc reformele și investițiile din PNRR – alta decât „tradiționala” tranziție digitală și verde
    • Investițiile au adesea un caracter vag, astfel că impactul e greu de măsurat

Care e situația transformării digitale în România?

De la om la instituție, toți suntem cu cel puțin câțiva pași în urma transformării digitale. Ca să exemplific situația României cu transformarea digitală, o să folosesc o poveste, desigur:

Ion locuiește într-un orășel din România, a absolvit liceul, este muncitor „la bandă” într-o fabrică de subansamble și are 2 copii la școală. Își petrece timpul liber cu familia și, desigur, nu ratează ocazia de a da scroll pe Facebook să vadă ce mai fac neamurile din străinătate și să mai posteze una alta pe acolo. Totuși, nu are încredere foarte mare în tehnologie. Ce-i în mână nu-i minciună, îi place să zică. Copiii au un calculator mai vechi, cu o conexiune stabilă de Internet, doar că nu are nevoie de ceva super complicat pentru jocurile copiilor și scroll-ul lui. În general, are o viață relativ simplă.  Asta până a venit pandemia.

Din cauza scăderii comenzilor de la fabrică și a măsurilor de distanțare socială (presupunând că firma chiar a respectat regulile pentru a proteja sănătatea angajaților), programul lui de lucru a fost redus. La fel și salariul. Copiii au trecut la școala online, dar au un singur calculator pe care să participe la ore. Au făcut cu schimbul, au luat și telefonul lui Ion pentru a intra, doar că, ce să vezi, conexiunea de Internet nu e stabilă și copiii nu prea reușesc să participe la ore. Profesorii nu se pricep oricum foarte bine și le trimit fișe pe Whatsapp pe care copiii le copiază pe caiet și încearcă să le completeze. Copiii ar vrea să „lucreze pe calculator ” când vor fi mari, doar că șansele sunt slabe.

Între timp, firma a decis să mai facă niște investiții pentru a optimiza costurile pe termen lung și automatizează o parte de producție. Asta înseamnă că slujba lui Ion este în pericol, firma hotărând să păstreze și să recalifice doar o parte din angajații săi, mai ales pe cei care au competențe de utilizare a calculatorului.

Relația lui cu autoritățile locale? E limitată la statul la coadă și umblăturile de la una la alta pentru a-și înmatricula mașina și a-și plăti taxele. Și, desigur, se plânge că „nu se schimbă nimic în orașul ăsta”. Și așa, Primăria nu prea oferă multe. Nu este înscrisă pe Ghișeul.ro și adresa lor de contact este primaria.x[at]yahoo.com. La care nu răspund oricum.

Povestea de mai sus ilustrează poziția noastră în clasamentele DESI și este despre rămânerea în urmă a oamenilor, dar și a regiunilor și orașelor noastre – atât din cauza intervențiilor fragmentate, cât și din cauza mindset-ului oamenilor.

PNRR și transformarea digitală din România trebuie să treacă peste acest obstacol dublu (așa cum am spus și în cealaltă postare despre PNRR): nu doar să reducă din rămânerea noastră în urmă, ci și să contribuie la schimbarea asta de mindset. Cu atât mai mult, așa cum se concluzionează în analiza celor de la EPC, trebuie să facă asta ținând cont de lipsa de coeziune socio-economică și teritorială din România. Adică orășelul unde locuiește Ion să nu fie lăsat în urmă și mai mult, iar cloud-ul guvernamental și alte proiecte SF să creeze obstacole și mai mari pentru Ion. Ceea ce ar duce la și mai multe disparități. Grea misiune.

Care sunt măsurile?

Reuşesc măsurile din PNRR-ul nostru să atace transformarea digitală, rămânerea noastră în urmă și coeziunea teritorială? Să vedem. PNRR este organizat pe mai mulți piloni, așa că voi detalia măsuri din mai mulți piloni, nu doar cei legați direct de transformarea digitală. Măsurile privesc atât investiții (deci bani efectivi), cât și reforme (acțiuni de politică publică). Am simplificat limbajul birocratic ca să înțeleagă toată lumea, chiar și Ion.

Cloud guvernamental și sisteme digitale interconectate în administrația publică, semnătură și identitate electronică, promovarea investițiilor cu valoare adăugată mare în TIC
  • Investiții:
    • Investiții în structurile care vor „găzdui” datele despre noi (centre de date, cloud)
    • Investiții în aplicații pentru statul român și conectarea instituțiilor publice la aceste structuri
    • Aici intervin și o grămadă de fonduri puse la dispoziția instituțiilor publice pentru digitalizare – de la fonduri pentru parcuri științifice și tehnologice la fonduri pentru automatizarea proceselor în administrație la fonduri pentru transformarea bibliotecilor publice în hub-uri de învățare sau fonduri pentru creșterea numărului de servicii digitale care se pun la dispoziția cetățenilor
    • Să nu uităm de investiții de tip smart city/smart village (deși nu se spune cum și unde vor avea loc)
  • Reforme:
    • Catalogarea și standardizarea și verificarea datelor pe care le colectează statul român despre noi (statul român încă nu știe per total ce și cum colectează despre noi) care va duce la schimbarea arhitecturii statului român în ceea ce privește accesul la date și informații
    • Legislație pentru interoperabilitate – adică instituțiile să comunice între ele și să nu mai ceară hârtii de la noi
    • Legislație pentru semnătura electronică și cetățenia digitală (adică statul să poată să ne trimită de exemplu comunicări importate pe adresa de e-mail pe care o declarăm ca „domiciliu digital”)
    • Reforme pentru digitalizarea sistemelor de justiție – de la îmbunătățirea accesului la informație până la asigurarea securității cibernetice a sistemelor
    • Digitalizarea sănătății – de ex. crearea dosarului electronic al pacientului (deci toate informațiile despre starea ta de sănătate să existe la un loc pentru a ajuta la realizarea unui diagnostic mai rapid)
    România Educată –Digitalizarea educației
    • Investiții
      • Granturi pentru îmbunătățirea dotărilor școlilor cu accent mai mare pe școlile din medii vulnerabile
      • Granturi pentru realizarea de „centre digitale avansate” (recunosc, aici nu știu la ce se referă)
      • Crearea unui cadru de accesibilitate digitală pentru ca elevii cu dizabilități, sportivii sau elevii spitalizați să aibă acces la educație
    • Reforme
      • Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor pentru a se adapta la educația online
      • Revizuirea a ceea ce se predă la materiile TIC din școală și adaptarea programei la realitatea actuală
      • Revizuirea platformei online de manuale a ministerului pentru a include și materiale auxiliare pentru elevi
    Trebuie să recunosc, PNRR include aici niște propuneri de reformă pe care nu știu efectiv unde să le includ pentru că nu-mi spun nimic, cum ar fi: Dezvoltare digitală în domeniul educației și formării profesionale pentru o societate digitală și o economie verde (?!) și Flexibilizarea și centrarea pe elev a sistemului educațional prin digitalizare. Am auzit-o pe asta ultima cu centrarea pe elev de o grămadă de ori, iar din experiența din jur nu-mi arată asta deloc. Partea de administrație publică e mult mai coerentă și urmează așa secvențial niște pași. Partea cu digitalizarea educației îmi pare doar o adunătură de reforme despre care s-a mai discutat, dar exprimate la fel de vag.

Broadband și 5G

  • Investiții
    • Investiții în rețele de mare viteză pentru a elimina decalajul în conectivitate (Internet de mare viteză în orășelul lui Ion)
    • „Realizarea unor investiții în domeniul tehnologiei Open RAN” (am preluat asta direct pentru a arăta gradul de „specificitate”)
  • Reforme
    • Reformarea strategiei naționale pentru conectivitate pentru a stimula dezvoltarea rețelelor de Internet pentru a acoperi întreaga țară
    • Eliminarea obstacolelor administrative care împiedică dezvoltarea rețelelor 5G în România (aici suntem cam în urmă față de restul Europei)
    • Finanțare pentru IMM-uri pentru dezvoltarea de aplicații 5G

Și partea de broadband și 5G este cam subțire, la fel ca partea de educație.

Cum ar arăta universul lui Ion dacă aceste reforme se realizează? Multe din investițiile de mai sus nu vor privi viața lui Ion direct, ci vor ajuta statul să funcționeze mai bine și, în mod normal, și lui Ion ar trebui să-i fie mai bine. Dar Ion va putea avea acces la semnătură digitală pentru a semna contracte de muncă, spre exemplu, sau documente primite de la autoritatea locală prin adresa sa de email înregistrată ca domiciliu digital. Va putea merge la biblioteca din oraș, unde se vor organiza cursuri de competențe digitale pentru adulți, pentru a se specializa și a crește șansele de a-și găsi un nou loc de muncă. Va putea avea Internet mai rapid întrucât rețelele de mare viteză vor veni și la el în oraș. Dacă se îmbolnăvește, va putea comunica cu mediul de familie nu prin Whatsapp ca acum, ci printr-o platformă securizată, unde medicul va avea acces la toate dosarul medical unic ce îi arată tot istoricul, crescând astfel șansele să diagnosticheze o problemă cronică mai devreme. Copiii lui Ion vor merge la o școală modernă, unde vor învăța cu ajutorul tabletelor, calculatoarelor și aplicațiilor de educație care transformă predarea într-un joc. Sună bine, nu? Ce garanții sunt că aceste investiții vor ajunge și la orașul lui Ion?

Fiindcă acest articol vizează și investigația cu privire la asigurarea coeziunii socio-economice și teritoriale, am aruncat o privire și la componenta din PNRR care cam așa se numește. Dacă ar fi să revin iar la Ion și povestea lui de mai sus, aș extinde-o și la povestea orășelului din care vine – unde administrația locală nu are fonduri prea multe, este ineficientă și inadaptată la tehnologie, iar orașul este prăfuit, cu drumuri proaste și școli nu prea bine dotate.

Am aflat deja din propunerile de reforme că școala copiilor lui Ion va putea beneficia de bani pentru dotarea unității școlare cu calculatoare, proiectoare, aplicații de educație digitală sau cataloage digitale, iar biblioteca din oraș va putea fi folosită de Ion și familia lui pentru a învăța să lucreze pe calculator. Dar cum rămâne cu celelalte aspecte ale vieții în oraș?

Vor fi câteva modalități prin care orașele vor avea fonduri la dispoziție pentru transformare digitală. Unul este Fondul de Reziliență pentru Localități care presupune bani la dispoziția unității respective pentru a implementa proiecte „digitale și verzi”, spre exemplu. Orașele, indiferent că sunt reședințe de județ sau orășele mici, va trebui să folosească minim 10% din acest fond alocat pe proiecte de tip smart city, dar componenta prevede și alte „chestii digitale”: iluminat public digitalizat (mi se pare că o exprimare nefericită aici, cred că se referă la iluminat public inteligent), investiții în cartiere inteligente (probabil cu locuințe unde se citesc contoarele de la distanță, iluminat public inteligent, gestionare inteligentă a deșeurilor etc). Orașul lui Ion ar trebui să aibă iluminat public inteligent, care consumă mai puțină energie, sistemul de gestiune a deșeurilor ar monitoriza de la distanță umplerea pubelelor, certificatele și aprobările de la primărie ar fi obținute de la distanță, iar mediul economic ar trebui să se diversifice.

Al doilea este fondul pentru dezvoltare comunitară în rural și zone urbane sărace, unde se vizează sprijinirea Grupurilor de Acțiune Locală, care vor primi granturi pentru proiecte din aria PNRR. Lipsește și aici specificitatea, nu pot să spun mai multe despre asta.

În rest, cam toate componentele de acțiune conțin cel puțin o dată termenul de „digitalizare” când se referă la un sistem public – de la sectorul de tineret (?!) la agențiile de ocupare a forței de muncă la sistemul de pensii sau asistență socială. Deci, că vrea, că nu vrea, viața lui Ion se va învârti cel mai mult în jurul tehnologiei sau tehnologia va avea un rol tot mai semnificativ în viața sa. E chiar așa? Următoarea secțiune analizează PNRR și transformarea digitală din punct de vedere a coerenței, eficienței și impactului.

(Scurtă) Analiză pe coerență, eficiență și impact

Analiza publicată de către European Policy Centre merge pe aceste trei linii în explorarea efectului asupra coeziunii  și subliniază ideea că planul de reziliență trebuie să fie bine închegat pentru ca reformele propuse să aducă cu adevărat beneficii statului membru. Am preluat și eu aceste trei idei și le-am aplicat la PNRR-ul nostru.

Fragmentat sau coerent?

Pe transformare digitală, măsurile par a se completa bine, iar cel mai coerent este pilonul referitor la cloud-ul guvernamental și interconectarea serviciilor publice. Mai mult, reformele propuse și investițiile se întrepătrund bine. Spre exemplu, cadrul național pentru interoperabilitate va crea condițiile pentru interconectarea bazelor de date și a serviciilor publice. Existenţa unei legi clare pentru identitate electronică va pune umărul la dezvoltarea serviciilor publice la distanță. Partea referitoare la conectivitate se referă la revizuirea politicilor publice, a legislației și promovarea unor investiții pentru dezvoltarea rețelelor de mare viteză, dar cum rămâne cu oamenii care trebuie să-și dezvolte competențele digitale în așa fel încât să poată profita la maxim de ceea ce le poate oferi un 5G? Partea de competențe digitale e fragmentată între piloni – ba la servicii publice, ba la educație – și nu văd prea mult detaliu sau accent pe dezvoltarea acestora ca formare profesională.

Încă două idei aici. Fragmentarea planului intervine mai ales din modul în care a fost așezat – România Educată apare în mai mulți piloni și e greu de urmărit coerența ideilor. Pe de altă parte, unii piloni înghesuie mai multe tipuri de intervenții – de la cloud guvernamental la stimularea competitivității în afaceri?! Pilonul de transformare digitală nu include și măsuri și intervenții de digitalizare a autorităților fiscale sau de utilizare a analizei datelor în facilitarea luării deciziilor la nivel central. Acestea sunt puse în pilonul de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Nu înțeleg lipsa unei viziuni de ansamblu a României de după PNRR, adică să știm unde trebuie să ne îndreptăm odată ce proiectele vor fi realizate. Planul face o analiză detaliată a locului unde suntem, dar nu spune unde ne va duce. O astfel de viziune ar da coerență și mai mare planului.

Măsuri pe termen scurt sau structurale?

În ceea ce privește transformarea digitală, se presupune că toate propunerile de reformă ar trebui să fie structurale și unele chiar sunt – pornind de la cloud-ul guvernamental până la transformarea funcționării instituțiilor publice. Doar că nivelul de detaliu menționat la unele propuneri de reformă nu ne permite să vedem dacă se vizează măsuri pe termen scurt sau nu. Granturile și fondurile care se presupune că vor fi puse la dispoziția localităților, școlilor etc. va trebui să fie folosite în linie cu obiectivele PNRR, dar nu știm cine și cum va evalua cheltuielile pe care acestea le vor angaja. Deci, aici va depinde de înțelepciunea liderilor locali să gândească măsuri cu adevărat structurale, nu soluții pe termen scurt, în așa fel încât transformarea digitală să se manifeste uniform în țară. Da, fondul pentru localități cere 10% pentru soluții de smart city, dar și acel 10% trebuie gândit bine.

Din ce văd în structura de guvernanță (care nu se regăsește în plan, dar am dedus-o din OUG 155/2020), Ministerul Fondurilor și Proiectelor Europene va fi structura principală care va evalua proiectele și ei probabil că vor și evalua dacă proiectele contribuie cu adevărat la redresare nu prin cârpeli, ci prin transformări profunde.

Ca recomandare pentru planurile analizate, cei de le EPC menționează necesitatea de a „lega” oarecum diferitele intervenții din piloni diferiți pentru a se vedea cu adevărat coerența, dar și potențialul de schimbare structurală prin intervenții care se leagă cu adevărat între ele. Și în PNRR această conexiune ar fi bună, mai ales că nu vedem o serie de obiective mari pentru plan, nu doar trâmbițatele tranziții verzi și digitale care nu sunt neapărat adaptate la contextul nostru național. Mai mult, aceste intervenții „legate” între ele ar trebui să fie corelate cu alte tipuri de investiții din fondurile europene „clasice”, pentru a se asigura coerența și transformarea structurală. Asta tot cei de la EPC o spun. Planul vechi avea această legătură, care s-a pierdut în varianta actuală.

Impactul măsurat sau de-abia menționat?

De-abia menționat mai degrabă. Sau mai degrabă deloc. Reformele pentru transformare digitală nu au un impact pronunțat, cu atât mai mult cu cât regulamentele Comisiei cer măcar menționarea de milestones și rezultate estimate în plan. Multiplicate, acestea ar trebui să ducă la un impact pe termen mediu și lung. Lipsa unei astfel de evaluări ex-ante poate fi justificată prin termenul relativ scurt de realizare al planurilor, dar nici așa nu e scuzabilă în condițiile în care vor fi multe proiecte care se vor implementa fără să știm cu adevărat către ce vor contribui ele cu adevărat.

În aceste condiții, măsurarea impactului asupra coeziunii socio-economice și teritoriale rămâne la nivelul speculațiilor, iar fragmentarea menționată mai sus nu ajută la realizarea unei imagini de ansamblu. De exemplu, planul proclamă investiții pentru automatizarea unor procese din administrația publică. Presupune asta pierderea unor slujbe? Ce se va întâmpla cu oamenii ale căror slujbe vor dispărea? Dar analiza de date la nivelul instituțiilor centrale cum se va realiza? Și, mai ales, cine o va face? Funcționarul public recalificat? Alți viitori angajați?

La nivel teritorial intervine iar o problemă. Investițiile în broadband nu sunt țintite către anumite regiuni care sunt în urmă. Cum rămâne cu zonele unde nu sunt biblioteci care să se transforme în hub-uri de învățare? Primăriile din zonele rurale va trebui să transforme și ele modul de lucru pentru a aduce tehnologia mai aproape. Cum ne asigurăm că nu vor fi lăsați în urmă cei din mediul rural? Așa țintit. Investițiile în dotarea școlilor vor pune accent pe școlile cele mai vulnerabile, dar care sunt acelea? Analizele de situație menționează regiunile de dezvoltare care sunt rămase în urmă, dar dimensiunile teritoriale trebuie să fie axate mai local.

Ce înțelege Ion din asta?

Ion sigur nu va înțelege ce înseamnă dimensiunea teritorială a PNRR, dar va înțelege dacă orașele mai mari din jur vor accelera investițiile, iar orașul său va rămâne tot așa cum îl știe el de 30 de ani. Discuțiile publice pe baza PNRR nu ajută nici ele ca Ion să înțeleagă ce se petrece, ce e în regulă și ce nu e în regulă.

Pe partea de tranziție digitală, nu au fost multe dezbateri încinse, deși poate că ar fi trebuit să fie, având în vedere potențialul de redefinire pe care tehnologia îl are pentru societate și economie. Iar cum Ion este sceptic la tehnologie, va trebui convins să facă un curs de dezvoltare a competențelor.

Problema în presă este mai degrabă legată de faptul că ne facem de rușine la Comisia Europeană că, vezi Doamne, s-a respins planul, în loc să se discute despre măsurile din interiorul acestuia. Sau măcar să se propună măsuri alternative în spațiul public, lucru pe care nu l-am observat să se fi făcut. Ce va reține Ion din toate discuțiile politice? Păi, va avea o umbră de îndoială și suspiciune cu privire la banii care se cheltuie, suspiciune care oricum există în mintea noastră, a cetățenilor, oricând vine vorba de investiții publice și autorități locale. Și asta sigur nu ajută.

CiteșteSalvează

A global digital rulebook?

In English, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
11 minute

(disclaimer: this article is a public-friendly version of a presentation delivered at the first edition of EUXGLOB, organized by the Faculty of European Studies at Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca). The academic version is available here.

„It was the best of times, it was the worst of times”. Charles Dickens’ opening line from „A Tale of Two Cities” certainly characterizes the times that we live in. It’s the best of times if we think of how much technology we have at our disposal and how this has made our lives easier, from ordering crazy stuff online to data science that can help in the fight against COVID-19. Speaking of COVID-19, it’s also the worst of times and suffice it to think about the ideas perpetrated online that 5G makes you sick or that the vaccine will implant a chip in you. That’s disinformation, pure conspiracy theories that travel six times faster than the truth that vaccines work.

We take technology for granted, but we also take it as it is, with its highs and lows without considering that there might be a different way of doing things. We are complacent and shrug at fake news, as it would be an inevitable side effect of online communication. We are trapped in the platform ecosystems because it is easier for us and because this is presented as the best convenience for us.

Is there another way of doing things? The European Union’s answer is „a set of rules based on our values: human rights and pluralism, inclusion and the protection of privacy„. A Global Digital Rulebook. By crystallizing these rules, the idea is to create a common foundation for today and tomorrow’s digital society and economy to be shared by a critical mass of actors – especially the EU and the US. What does this have to do with digital technology, social media, e-commerce or fake news or with the things that we experience online on a daily basis?

Although it might seem as a political discussion or at least a very abstract one, this conversation really regards you and me and should not be only left to the domain of high-politics. Why? Because you and I use social media on a daily basis, we organize our lives on the Internet and our lives are shaped by AI, data etc. Will we lose our jobs in the next couple of years? How will we communicate? These are just some of the questions that this rulebook might help with. Nevertheless, they can only find their answer in the domain of high politics.

So, first things first. This article will:

  • detail what the rulebook is
  • how the EU and US stand on policy fields where this digital rulebook would apply
  • assess whether it actually has a chance to function and to be applied
  • also talk about you and me 🙂

What is the global digital rulebook?

Basically, it’s an invitation that the EU has extended to the US to shape the digital space together, to work together, to make sure that human rights, privacy, transparency, freedom of speech… all these are respected online.

You see..the development of the digital space has seen its fair share of craziness – from tracking and mass surveillance of people to unethical use of technology and let’s not forget the influence in elections. The purely positive narrative about digital technology, i.e. that will help solve humanity’s problems, is long gone.

All this craziness has taken away the veil of naivety and has exposed the fact that the free space that we call cyberspace still needs to function by some rules, not technical ones, but more generally accepted principles. Those principles should be set not by private entities, but by ones whose purpose should be to protect the citizens. Aiming to secure a „pole position” in these issues, the EU has invited its American friends to join this initiative.

A set of general principles supported by the world’s technological leader, the US, and the world’s policy factory, the EU, would go a long way in protecting citizens. The EU made the first move for this rulebook, but did so internally, as it has spent years working on and developing its digital single market and consumer protection regimes. Despite having experience in regulating internally, things are not that easy when you aim for a global regime, because one must deal with different actors and different agendas.

Speaking of, where and how would this rulebook apply? Since digital technology is everywhere nowadays, it is difficult to pinpoint the exact domains where it might work. To be concise, I selected some policy domains that target the major layers of the digital space:

  • its foundations – security of infrastructures
  • rights – data protection and transparency of algorithms
  • economic layer – digital markets, taxation, competition
  • social layer – disinformation
  • future developments and research – AI

The simplest way to explain the need for a rulebook is to refer to AI. Its potential to replace human decision-making, but also its potential to influence people’s lives due to its decision-making, certainly require some generally accepted principles or, at least, some red lines that should not be crossed. Would you want a private company with an opaque AI algorithm to decide whether you would qualify for a job or a bank loan? Don’t think so. AI is a domain where the EU has just revealed its proposed rules, aimed at boosting innovation, but also at protecting citizens and giving them means to trust these new technologies. The US has not been particularly keen on doing the same, focusing rather on the competitive edge that AI can give it against China. While the US sees competition, the EU sees the need to build trust. These are different views, not necessarily resembling a strategic partnership. So what about the other areas?

How do the US and the EU stand? Is there room for a rulebook?

The answer for the second question is, declaratively, yes. From Ursula von der Leyen’s statement that „Europe stands ready” to Biden’s „We are back”, statements are promising. Let’s dig deeper.

On security of infrastructure, the two are seemingly on the same page, since they share the same foes – China and Russia. Speaking of China, Huawei started the whole debate on the security of 5G infrastructure since it has been suspected of espionage for the Chinese government. The Trump administration banned the company from doing business in the US and lobbied the EU and the Member States to basically do the same. With the launch of the EU Cybersecurity Toolbox, the Commission urged the Member States to exclude companies that might be suspected agents of foreign governments from 5G procurement. That’s basically a rule tailor-made for Huawei. So, it seems that, on this subject, the US and EU are in sync, but the US is the first violin.

On digital markets and competition, things are a bit more complicated. The EU is a „policy factory” and, of course, it’s in its DNA to regulate, since it needed to create a single market that would unify its national markets. The regulations in recent years have definitely crystallized the Digital Single Market – from roaming to portability of online content. Besides these building blocks, recent years have seen additional regulatory requirements for tech companies, everything from the copyright legislation to transparency requirements in the new Digital Services Act and Digital Markets Act. Additionally, competition is also something that gives the EU its edge. Since the Digital Single Market cannot properly function without proper enforcement of competition policy, various antitrust investigations have targeted and fined BigTech platforms.

The US has had a different approach, by providing a framework of self-regulation that has probably allowed tech giants the space to flourish, expand and buy their competitors. Why? Well, a powerful Google also translates into a powerful US overseas, of course. Nevertheless, things are apparently changing, since we have seen antitrust investigations against Facebook and parades of tech CEOs in front of Congress or even calls to break up BigTech.

On rights, the EU has the upper hand here as well. I think I just have to mention the GDPR and that would be enough, especially since the US does not have a federal data protection law. I do have to mention also the „Brussels effect” – the idea that the level of data protection is so high in Europe that companies have extended the application of this regime even worldwide.

Privacy is a whole other question in the US. The aftermath of 9/11 saw an emphasis on expanded surveillance and the Edward Snowden revelations have certainly showed this. The whole Privacy Shield debate shows that the US has a lower privacy regime, as well as other interests. Cooperation on a privacy regime or other enforced consumer protection rights would seem problematic, from this standpoint.

On social media and disinformation, times are definitely rough both for BigTech, but much more rough for democracies, which have started to hit back at them for the environment that they have helped foster on their platforms. Since the current legal context practically shields them from assuming responsibility for the content they help propagate, EU aims to change this and demands more accountability and transparency from these companies. No wonder that the von der Leyen has criticized the very business model of these companies.

What about the US, the land of BigTech? Well, since the propagation of alternative facts, the claims of fake elections, and the Capital riot, there is definitely groundwork for rethinking the responsibilities that social media companies have. Section 230, the law regulating the intermediary role of platforms or the 26 words that created the Internet, will probably be under review, even if social media companies have opposed this quite a lot. But, aside from parades in front of Congress, there are no official signals in the US about how BigTech might have more accountability.

Different fields, different interests, one rulebook?

Does this partnership have any chance to function?

The short answer is yes, because the main components of this proposed rulebook regard democratic values and, of course, the two share them (more or less). But others relate to cultural preferences and traditions, such as the choice between protecting privacy versus achieving security. This leads me to the long and probably complicated answer, which is maybe. Why? Well, first, when talking about norms and principles, we automatically know that they are non-binding and whenever the preferences or the conditions shift, they may be left aside for some period (of course, I’m talking about a pandemic here).

Nevertheless, the partnership may be boosted by China. Both the US and the EU have completely different views than China. They both want to deter its expansion on the global stage, since it offers another model for digital society and economy – a controlled digital society with an economy serving the interests of the Communist Party.

What else can bring the US and EU together? Definitely the need to reign in BigTech. Both actors have started internal discussions about updating the current system of rules so that BigTech can be more accountable. While the EU is more advanced, since it has already proposed a new set of rules for digital platforms, the US is a bit timid so far.

Finally, their „insides” may play a part in the organization of this digital rulebook. While partisanship will definitely shape the debates on how to handle digital platforms as well as AI in the US, EU member states have their own interests. For instance, Ireland has opposed the idea of this digital tax, since it’s the European headquarters of major tech companies.

Bottom line: the rulebook is declarative so far, but what matters are the varying interests and behaviors of both actors varying from one issue to another.

What about you and me?

I said in the beginning that the discussion is about you and me, since we interact with digital technology on a daily basis and digital tech, as it is now, has a massive impact on the way in which we lead our life. We get ourselves trapped in doom scrolling, we are targeted with massive amounts of information and we don’t have time to go through all of it, so we make snap decisions that may be true or false. And they might have serious consequences.

How would this rulebook improve OUR lives? We will continue to be able to speak freely online. Will we? We might be better informed about what happens with our data. But will we be able to truly control what happens to it? We might know more about how social media works, how it influences us and we might be able to signal bad and illegal behaviors faster and also change our behavior and quit the doom scrolling. But will we?

CiteșteSalvează

Busola Digitală a UE – Ne-am rătăcit?

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
10 minute

Chinezii au inventat busola, europenii o transportă acum în spațiul digital. Dacă în viața reală busola a fost înlocuită de marele GPS și în general de orientare prin satelit, se pare că busola își recapătă din grandoare, dar doar la nivel semantic ca instrument de orientare în „marea” de politici digitale pe care statele și UE va trebui să le deruleze până în 2030.

Cum știrea cu busola digitală a trecut under the radar în presa românească, (ca să nu trebuiască să o faceți voi), am ales să citesc eu cele 27 de pagini ale Comunicării Comisiei cu privire la busola digitală – instrument de ghidare prin deceniul digital al Europei.

Despre ce vorbim?

  • ce este busola digitală și de ce avem nevoie de ea
  • ce piste de dezvoltare și politici ne prezintă
  • ce trebuie/ar trebui să facă România?
  • ce înseamnă pentru noi cetățenii
Să-i dăm bătaie!

Ce este busola digitală?

Închipuie-ți că faci o călătorie pe o mare agitată și vastă și trebuie să ajungi cât mai repede la siguranță la mal. Nu vezi pământ încă. Nu poți să ajungi repede dacă nu ai un instrument care să-ți ghideze călătoria, chiar dacă vasul tău are un echipaj cât de cât profesionist și ai marfă bună ca încărcătură. Marea agitată e transformarea digitală, vasul este Uniunea Europeană, echipajul se referă la capitalul uman al Uniunii, iar marfa bună se referă la capabilitățile tehnologice ale acesteia. Busola este instrumentul care te ghidează la mal, adică spre statutul de lider digital pe care Uniunea și-l tot dorește de ceva vreme.

În vâltoarea de transformări de realizat cu care vine utilizarea tehnologiilor digitale, decidenții europeni au decis că, degeaba vrea UE să fie super-duper putere digitală, pentru că încă nu e acolo și are totuși nevoie de coerență și concentrare pe câteva domenii clare. Busola este provocarea dată de Consiliul European către Comisie ca răspuns la prioritățile asumate de Ursula von der Leyen la discursul despre starea Uniunii din 2020. Ea vorbea despre capabilitățile tehnologice pe care trebuie să și le dezvolte Uniunea (calculator cuantic, inteligență artificială, cloud european etc), dar Consiliul a cerut un instrument de convergență pentru ca și statele să-și accelereze eforturile de transformare digitală și să contribuie la creșterea influenței globale pe care o are UE în ceea ce privește tehnologia digitală.

De ce avem nevoie de ea?

Simplist spus, ca să nu facem cum zice Hagi: ai, n-ai mingea, dai la poartă. Ca statele să nu alerge oarbe să distribuie eforturile pe prea multe planuri care să nu se adune către ceva cu adevărat semnificativ. Are sens ca instrument de politică publică de coordonare a eforturilor statelor membre pe câteva paliere ale transformării digitale. Deci, ajută atât la nivel național, cât și la nivel european. La nivel european, ajută Comisia Europeană să vadă cum progresează statele membre pe câteva paliere, să monitorizeze și să facă recomandări. Dar cetățenii? Imediat!

În rest, Uniunea Europeană chiar pare ca o navă în deriva transformării digitale și asta nu de azi, de ieri. Bunăoară, chiar și în anii 80, Jacques Delors afirma public că europenii trebuie să facă mai mult pentru a dezvolta tehnologii de informații și comunicații în Comunitatea Europeană și că europenii se află în urma americanilor și a japonezilor. Fast forward aproape 40 de ani mai târziu, situația privind rămânerea în urmă este aproape la fel, doar s-au schimbat competitorii. Multiplele încercări de coordonare de politici publice din ultimele decenii au beneficiat de propriile instrumente de măsurare, cel mai recent fiind DESI, doar că nu au fost legate chiar foarte bine de eforturile de remediere a performanței slabe a statelor membre.

Care-i nordul?

Față de precedentele inițiative de politici publice, Comisia vizează un adevărat „moonshot”, un efort consolidat așa cum l-a gândit Kennedy pentru aselenizare. UE lucrează pentru deceniul digital al Europei până în 2030. 2030 va fi anul în care Uniunea va fi un actor semnificativ, un spațiu propice pentru dezvoltarea tehnologiilor inovative, o piață digitală puternică, capabilități tehnologice înalte care să faciliteze analiza de date, dar și un spațiu unde drepturile cetățenilor sunt respectate, iar tehnologia funcționează pe baze etice. Frumos vis, nu? Acum e și mai clar de ce e nevoie de o busolă să ghideze tot acest efort.

Busola are patru puncte cardinale cu câțiva indicatori care vor măsura progresul:

  1. populație cu abilități digitale și profesioniști cu abilități digitale dezvoltate
    • indicator de măsurare: 20 de milioane de specialiști ICT – cu convergență între femei și bărbați (nivelul de bază: 7,8 milioane – 2019)
  2. infrastructuri digitale securizate și performante
    • acoperire cu rețele gigabit pentru toate gospodăriile europene (nivelul de bază: 59%)
    • acoperire cu rețele 5G în toate zonele populate (nivelul de bază: 14%)
    • 20% din producția mondială de semiconductori să se realizeze în UE (nivelul de bază: 10%)
    • 10.000 de edges nodes* neutre din punct de vedere climatic (nivelul de bază: 0)
    • 1 calculator cuantic** până în 2025 (nivelul de bază: 0)
  3. proporție mare de companii digitalizate
    • 75% din companiile europene vor fi început să utilizeze aplicații de inteligență artificială (26%), Big Data (14%), servicii de cloud computing (26%)
    • 90% din IMM-urile europene vor avea cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală*** (60%)
    • dublarea numărului de unicorni**** (numărul actual: 122)
  4. servicii publice moderne care să răspundă la nevoile societății:
    • toate serviciile publice cheie să fie disponibile online (servicii cheie – operațiuni de bază pentru o afacere, mutarea domiciliului, realizarea actelor de proprietate pentru mașină, aspecte legate de viața de familie etc) – nivel de bază: 75/100 pentru serviciile cetățenești, 84/100 pentru cele ale afacerilor
    • toți cetățenii să aibă acces la dosarul lor medical online (nu există date despre asta încă)
    • 80% din cetățeni vor utiliza identificarea digitală în raport cu statul (fără date clare și aici)
Sursă: Comisia Europeană

Și ca să răspund la întrebare, nordul ar trebui să fie abilitățile digitale ale europenilor pentru că degeaba vrei unicorni sau creezi infrastructură 5G dacă cetățenii nu știu să o utilizeze la maxim și o folosesc pentru a-și trimite poze cu pisici unii altora.

Ce piste sunt pentru România?

Mecanism de verificare

De parcă mai aveam nevoie de un mecanism de verificare…Totuși, busola digitală se va corela cu fondurile structurale, cu planul de reziliență, dar, cel mai interesant, cu Semestrul European, acel set de recomandări semestriale pe care le primesc statele membre. Comisia spune clar în comunicare că va monitoriza progresul statelor, va formula recomandări și chiar va împinge de la spate unele state pentru recuperarea decalajelor. OK, pe asta ultima n-o spune chiar așa, dar spune că va identifica măsuri și recomandări pentru reducerea decalajelor și implementarea reglementărilor necesare.

Cooperare cu alte state membre

Apropo de reducerea decalajelor, Comisia insistă ca statele membre și Uniunea să-și adune laolaltă resursele. De aceea, propune un format interesant: proiecte între mai multe țări pe capabilități tehnologice esențiale pentru busola digitală. Câteva exemple furnizate de către Comunicare:

  • infrastructură pan-europeană de procesare a datelor (noi nu știm ce date avem și cum arată, deci nu prea cred)
  • administrație publică conectată care să ofere opțional o identitate digitală europeană (cum ar fi ca cetățenii români ce trăiesc în alte state să poată accesa online serviciile publice românești folosindu-se identitatea lor digitală din Spania, Italia etc)
  • parteneriate între state pentru dezvoltarea abilităților digitale, inclusiv în sistemul universitar (spre exemplu – un fel de diplomă comună pe IT)

Politici și priorități

Extras din documentul de poziție cu privire la PNRR prezentat în Parlament

În epoca în care europenii discută calculatoare cuantice, noi discutăm să tragem Internet în mediul rural și nu doar asta, ci să achiziționăm calculatoare pentru școlile de la sat. Planul de reziliență prezentat până acum vizează deja câteva din zonele busolei, doar că nu știm prea multe din țintele asumate.

Deci, ce se potrivește din PNRR cu busola?

  • digitalizarea educației merge cu punctul 1 al busolei – abilități digitale
  • broadband și 5G merg cu punctul 2 al busolei – infrastructuri digitale
  • sprijin pentru mediul de afaceri (cam vag) merge cu punctul 3 al busolei – companii digitale
  • cloud-ul guvernamental și interconectare în administrația publică merge cu punctul 4 al busolei – servicii publice digitale

Dar, că întotdeauna e un DAR. Busola digitală vizează lucruri high-tech și grad ridicat de intensitate digitală pentru companii sau abilități digitale ridicate, iar aici avem foarte mult de recuperat. Totuși, sunt câțiva pași în direcția bună, iar comisarul Margrethe Vestager ne-a caracterizat proiectele pe transformarea digitală ca fiind „ambițioase”, iar o astfel de caracterizare are două tăișuri, fie de laudă, fie de „nu creeed!”

Și cetățenii?

Comunicarea mai conține o „bijuterie” care ne vizează și pe noi, cetățenii. Busola digitală va fi însoțită de o „declarație solemnă” a celor instituții-cheie ale Uniunii Europene și care va fi asumată și de către statele membre cu privire la cetățenia digitală. Ideea unui astfel de demers este că dezvoltarea accelerată a tehnologiei digitale nu va afecta modelul european sau și nu va reduce din drepturile cetățenilor în spațiul online.

Astfel, Comunicarea discută explicit despre ce înseamnă tiparul european al unei societăți digitale și propune o listă a drepturilor de bază ale unui cetățean digital european, izvorâte din drepturile fundamentale europene:

  • libertatea de exprimare, inclusiv accesul la informație diversă, transparentă și de încredere
  • libertatea de a crea și manageria o afacere online
  • protecția datelor personale, confidențialitate și dreptul de a fi uitat
  • protecția creației intelectuale a indivizilor în spațiul online

Din drepturile fundamentale, se mai desprind și alte principii digitale:

  • accesul universal la servicii de internet
  • mediu online securizat și de încredere
  • servicii universale de educație digitală și pentru abilități digitale
  • accesul la sisteme digitale și dispozitive care nu dăunează mediului înconjurător
  • servicii publice digitale accesibile și centrate pe om
  • principii etice pentru algoritmi centrați pe om
  • protejarea copiilor în spațiul digital
  • acces la servicii digitale de sănătate

O astfel de declarație, asemănătoare celei semnate de către statele membre cu privire la societatea digitală bazată pe valori, poate sta ca fundament pentru orice inițiativă legislativă sau politică publică ce vizează tehnologiile digitale. Deci, foarte probabil că se va constitui într-un set de obligații pentru companiile private ce dezvoltă tehnologii care afectează viețile noastre, așa cum a devenit deja „dreptul de a fi uitat” din cadrul GDPR.

Până atunci însă, să nu uităm că și statele membre vor trebui să lucreze pentru a asigura aceste drepturi și aici România are iar mult de lucru în direcția asta. E bine că există un set clar de drepturi și principii comune care vor ghida transformarea digitală pe întreg teritoriul european.

De ce spun că o astfel de inițiativă e „bijuterie”? Poate pentru că am citit în ultima vreme despre cum se exploatează atenția oamenilor pe platformele social media pentru a genera munți de date folosiți în advertising. Sau poate că văd decalajele imense pe care le are România de făcut în materie de societate digitală, care sunt evidente în fiecare index DESI și vor fi evidente și în busola digitală. Dar poate o să ajungem să discutăm în România nu doar despre chestii high-tech care se vor face în mediul public, ci despre faptul că oamenii trebuie puși în centrul tehnologiei. Și poate pentru că, în sfârșit, se recunoaște faptul că spațiul digital nu trebuie să fie un Wild Wild West, ci un spațiu unde există reguli și norme pe care toți le respectăm ca parte a unui contract social.

Note:

*- edge nodes sunt niște calculatoare de tip gateway (poartă) care comunică cu alte noduri într-un sistem numit cluster computing. Într-un astfel de sistem, componentele unui program sunt distribuie pe mai multe calculatoare.

**-calculatorul cuantic e explicat bine aici

***- unicorn -o companie privată evaluată la peste 1 miliard de dolari

****- scorul de intensitate digitală marchează câte tehnologii digitale folosește o companie. 4 e nivelul de bază dintr-un total de 12

CiteșteSalvează

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter