Mirela Marcut - Digital Policy

14 minute

Ați auzit de conferința privind viitorul Europei? Dacă nu, vă zic eu. Una dintre cele mai transparente inițiative de consultare cetățenească din câte îmi amintesc eu, acum e la faza de consultare cetățenească. E practic un cadru prin care oricine poate propune idei pentru viitorul Europei, de la cele mai trăznite la cele mai pertinente posibile. În același timp, se fac dezbateri de tip forum, unde oamenii efectiv se întâlnesc la sediul Parlamentului de la Strasbourg și discută propuneri clare pentru a le da mai departe liderilor pentru faza a doua a conferinței, anume cea în care se adună „the big bosses”, liderii și experții. Demersul e gândit să fie cu adevărat grassroots și cu adevărat deschis. În fond, e vorba de viitorul Europei.

Ei, cum ar fi dacă n-ar fi fost conferința și ar fi apărut la final niște hotărâri făcute de unii acolo departe? Sau ar fi fost „mai multe întâlniri” organizate on the down low și ne-am fi trezit cu rezultatul final? Și ni s-ar fi spus că e urgent, așa că n-avem timp de discutat, trebuie să facem cum zic ei. Scandal ar ieși, vă zic eu. Iese și acuma când UE se străduiește să fie chiar transparentă, și mai iese câte unu care nu înțelege care e treaba si zice: băi, aștia din Europa acolo departe decid pentru tărișoara noastră? Da’ știu ei mai bine ce ne trebuie nouă?!

Despre transparență e vorba în acest articol, considerată poate un moft de foarte multă lume, de la cetățeni la (mai ales) decidenții politici. Transparența este una din valorile care stau la baza unui proces sănătos de guvernanță, în care diferiți actori decizionali de la mai multe nivele contribuie la un proiect, la o propunere de politică publică, în așa fel să fie bine pentru toți. Să fie bine, să nu fie rău. Și mai e vorba și despre asta, despre guvernanță, adică cine ce face pentru implementarea unui proiect, mai ales unul de anvergură, cum este Planul Național de Redresare și Reziliență. Mă refer aici la componenta de transformare digitală a planului – anume acei 20% obligatorii din toată suma care trebuie cheltuiți pe digital. Și mai este despre ceva, despre iminență, urgență și alte cuvinte care maschează discuțiile pe care ar trebui să le avem despre transformare digitală.

Ce vei prinde dacă ai răbdare să citești până la capăt?

un scurt parcurs al jaloanelor de îndeplinit pentru transformarea digitală conform documentelor PNRR
scurtă evaluare a proiectelor de lege aflate în dezbatere – cloudul guvernamental și interoperabilitatea – din perspectiva transparenței, a guvernanței și iminenței

Să purcedem!

Abrevieri:

ADR – Autoritatea pentru Digitalizarea României
MCID – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență
STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale
SRI – well, știm cu toții cine e 🙂
OUG – Ordonanță de Urgență a Guvernului

Slalom printre jaloanele PNRR

Înainte de slalomul printre jaloanele PNRR, să facem slalom prin graficul de mai jos, de pe site-ul de monitorizare a implementării PNRR la nivel european. Aproximativ jumătate din tot capitolul aferent transformării digitale este alocat serviciilor publice digitale, nu foarte mult, dar nici foarte puțin. Germania, Finlanda, Lituania sau Malta sunt campioane la acest capitol cu sume mult mai consistente atribuite acestui domeniu. Germania cheltuie pe identitate electronică, digitalizarea a 575 de servicii publice administrative chiar și locale, dar și pe modernizarea registrelor de date. Fun fact: și ei au probleme cu interoperabilitatea.

Să ne mutăm acum la România. Unde se duc banii pe servicii publice digitale? Investițiile menționate sunt următoarele:

I1. Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental
I2. Investitii pentru dezvoltarea/migrarea în cloud
I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină
I4. Digitalizarea sistemului judiciar
I5. Digitalizare în domeniul mediului
I6. Digitalizare în domeniul muncii și protecției sociale
I7. Implementarea formularelor electronice eForms în domeniul achizițiilor publice
I8. Carte de identitate electronică și semnătura digitală calificată
I9. Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale
I10. Transformarea digitală în managementul funcției publice

Aceste investiții trebuie dublate de reforme, mai ales legislative pentru a asigura cadrul legal. Mai precis, încă nu avem legi care să ne spună mai clar cum trebuie făcute aceste investiții pentru a avea impact pozitiv maxim.

Până la data realizării acestui articol, următoarele reforme au fost programate pentru a fi bifate (sursa pentru toate capturile de ecran din PNRR e aici, nu trebuie decât să descarci arhiva pe componenta de transformare digitală, să despachetezi și să citești un fișier PDF în format destul de plictisitor, apropo de transparență):

Avem grupul operativ? Îl avem, prin OUG 30/2022, deci 2022, nu 2021, așa cum e scris în lista jaloanelor. Problema e că prima dată (decembrie 2021) au legiferat regulamentul cadru de organizare pentru „stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a plafoanelor salariale”, în care scria că MCID poate înființa structuri. Dar, abia apoi (februarie 2022) s-a propus înființarea entității respective prin legislație pentru că altfel nu poate monitoriza cu adevărat activitatea de implementare. Și, la finalul OUG 30/2022, aflăm că precedentul regulament se abrogă. Ciudat parcurs.

Câteva observații cu privire la task-force, organizare, guvernanță:

va avea atribuții de project management și monitorizare ale implementării politicilor, dar și atribuții de policy design – elaborarea cadrului normativ
principalele atribuții se leagă de cloudul guvernamental-cumva nu se leagă concret cu toate celelalte reforme propuse în cadrul componentei 7 de transformare digitală care are mai multe componente
ordonanța de creare a acestei unități mai conține și o unitate organizată pentru ADR – care nu este jalon în PNRR, iar atribuțiile acestora se cam suprapun cu cele ale unității din MCID. O separare mai clară a responsabilităţilor şi razei de acțiune e necesară aici

Următorul jalon:

Ca orice politică publică ce se respectă, e nevoie de o analiză care să ofere posibile variante de realizare a cloud-ului guvernamental, dar mai ales la „modelul de guvernanță a datelor guvernnamentale”.

Avem analiză – jalonul 143? Se pare că avem, dar nu e publică, conform monitorizării de aici. Interesant acest subiect având în vedere iminența și întârzierea cu privire la cloud-ul guvernamental. Lipsa acestei analize publice nu bifează deloc la capitolul transparență, mai ales că fiind jalon, trebuie asumat public și raportat la Comisia Europeană. Termenul e aproape trecut, fiind Q1 al 2022, iar platforma de monitorizare a Comisiei arată că nu avem niciun jalon îndeplinit până acum.

Situația proiectelor de lege pentru transformare digitală - cloud și interoperabilitate

Săptămânile astea au ieșit în public aceste două proiecte de lege – anume OUG privind implementarea cloud-ului guvernamental și Legea privind interoperabilitatea. Cam ne-am trezit cu rezultatul final, în dulcele stil românesc al netransparenței, fără analiza de mai sus cu privire la cloud.

Înainte să ne uităm la acestea două, să vedem unde suntem la nivel de e-guvernare. Nu că mai trebuia să o spun, dar aici chiar se aplică clișeul că o poză, în cazul acesta un grafic, spune mai mult decât 1000 de cuvinte.

Conform analizei EGovernment Benchmark pe 2021 a Comisiei Europene, suntem într-o poziție cam singurlară sau, mai bine zis, nimeni nu vrea să se joace cu noi”. Chenarul nostru este non-consolidated eGov, adică niveluri scăzute atât de penetrare a e-guvernării, cât și de digitalizare a serviciilor. Ce e suprinzător e că aceeași analiză pe 2019 ne arată de fapt în chenarul de Unexploited eGov, cu niveluri mai ridicate de penetrare a serviciilor, dar fără performanță în digitalizare. Pandemia a forțat dezvoltarea și penetrarea acestor servicii în așa fel încât toate țările au avansat, ceea ce a dus media mai sus, în timp ce noi nu am progresat suficient.

Având acest tablou în față acum, parcă avem deja simțul iminenței și a urgenței cu care trebuie făcute lucrurile. Să vedem, pe scurt, ce ar trebui să avem și ce urmează să avem, ca urmare a acestor două proiecte de lege.

Legislația privind cloudul guvernamental

Cei care se pricep cu adevărat la partea tehnică au comentat destul proiectul, găsiți informații aici, aici și aici. Voi comenta proiectul din perspectiva iminenței, transparenței și a guvernanței.

iminența – proiectul este, într-adevăr, foarte necesar și esențial pentru transformarea digitală a României. Din acest punct de vedere și dacă ne uităm la graficul de mai sus, este o urgență ca acest proiect să se întâmple. De aceea, legislatorii au ales varianta ordonanței de urgență, care scurtcircuitează ritmul clasic al unei legi. Dar, în același timp, fiind atât de esențial, parcă ar trebui făcut bine de la început, nu cum s-a procedat cu legiferarea task force-ului care s-a făcut greșit de la început
iminența – jalonul nr. 144 pentru intrarea în vigoare a legii care reglementează guvernanța cloudului guvernamental este prevăzut pentru Q2 din 2022, ce începe de-abia în aprilie 2022 și se termină la final de iunie 2022. Interesant e că PNRR prevede în aceeași perioadă și semnarea contractului de implementare a investiției pe baza procedurii de ofertare pentru implemetarea investiției (jalon nr. 153). Aceste jaloane sunt prea-prea puse una lângă alta, având în vedere istoricul bine cunoscut al mersului achizițiilor publice. Foarte probabil, acesta este motivul pentru alegerea variantei de OUG față de lege. Justificarea oferită de minister a fost următoarea: „Având în vedere ca la nivelul Parlamentului României nu a fost elaborat acest proiect de lege, este necesara utilizarea mecanismului de ordonanta de urgenta, pentru a îndeplini angajamentele asumate de România si pentru a evita eventualele blocaje în relatie cu serviciile Comisiei Europene” (sic!)
transparența – discuțiile cu privire la realizarea unui astfel de proiect au început de fapt de la nivelul legislativ, conform celor spuse aici și preluate aici. Deci, explicația de mai sus nu ține.
transparența – parcursul legislativ ar asigura transparența, la nivel de comunicare publică și implicare a societății civile în procesul consultativ. Mai mult, analiza de mai sus care trebuia să fie în jalonul nr.143 ar fi asigurat, de asemenea, o deschidere către public prin privirea obiectivă asupra diferitelor variante de lucru.
guvernanță – la acest capitol trebuie să punem următoarea întrebare: se ponderează instituțiile cu adevărat între ele? Am încercat să înțeleg schematic de ce anume se ocupă fiecare. Citind articolele de lege unul după altul, nu prea îți dai seama care unde e responsabil și există, de asemenea, posibile suprapuneri între responsabilități. Iată ce a ieșit.

guvernanță – ministerul e cam singuratic și nu face prea multe, în timp ce cele trei instituții colaborează sau se suprapun (rămâne de văzut) în ceea ce privește implementarea proiectului. Pare că acel D din abrevierea ministerului nu prea are rațiune de a exista. MCID ar fi putut avea atribuții de verificare/monitorizare, dar având în vederea suprapunerea politică dintre cele două instituții, nici această activitate nu ar fi sortită succesului.
guvernanța – principala acuză care a venit după ce acest proiect a ieșit public s-a îndreptat către prezența instituțiilor de siguranță națională (mai precis SRI) în acest melanj instituțional. Pe bună dreptate. Dacă e să privim din această perspectivă melanjul instituțional, putem presupune că deciziile vor fi subordonate celei cu influență semnificativă. Deci, e posibil să nu fie de fapt guvernanță, ci mai degrabă guvernare ierarhică.
guvernanța – Guvernul a fost mai plastic în explicații: „Guvernul este proprietarul terenului și beneficiarul construcției contractate prin PNRR în care vor locui atât cetățeanul, cât și funcționarul public. Funcționalitatea camerelor este asigurată de ADR care reflectă nevoile și dorințele beneficiarilor, pentru că fiecare cameră din casa Cloud-ului guvernamental reprezintă câte o instituție a administrației publice centrale – ministere, autorități. Construcția și instalațiile, practic tot ce nu se vede dar este esențial pentru calitatea și durata de viață a construcției, poate fi asigurat de o instituție cu expertiză națională în administrarea echipamentelor hardware, iar siguranța și protecția anti-efracție de o instituție cu înaltă calificare în securitatea cibernetică. Dar partea care transformă cu adevărat o casă în acasă, deci ce însuflețește o construcție prin design și prin furnizarea de bunuri și servicii, trebuie să revină mediului privat. Ca reprezentant al Guvernului României, deci proprietar al casei, nu vreau să creez premisele prin care să se poată cumpăra doar cele mai scumpe soluții, ci pe cele mai funcționale din zona privată”. O singură mențiune aici: așa e, totul e ca o casă, doar că deja acum când vorbim, avem deja acoperișul, geamurile și unii pereți și ne chinuim să facem fundația. Poate un reprezentant al autorităților locale/județene care să participe la această guvernanță nu ar trebui să fie inclus în această arhitectură instituțională? Ei reprezintă pereții sau ce vreți voi din această metaforă și ar trebui incluși.

Legea privind interoperabilitatea

Aici lucrurile parcă nu sunt atât de contondente, mai ales că e vorba de o lege, deci aici n-ar fi urgență. Termenul limită pentru acest act legislativ este tot același Q2 din 2022, deci tot deodată cu cloudul guvernamental.

Interoperabilitatea e complementară proiectului de cloud guvernamental, ajutând la transferul corect al datelor de la o instituție la altă și punând astfel în aplicare în sfârșit ideea că documentele vor trebui solicitate doar o singură dată atunci când avem de-a face cu statul pentru că, teoretic, statul ar trebui să aibă deja date despre tine. Dacă ar fi să reiau explicația plastică a guvernului, interoperabilitatea ar fi ușile de la camere care asigură comunicarea cu celelalte încăperi din casă.

Cum stă acest proiect la capitolele – iminență, transparență, guvernanță?

iminență – așa cum ziceam, acest proiect nu e sub formă de ordonanță de urgență, ci sub formă de lege, deci să înțelegem că nu e atât de urgent? explicația ministerului este că autoritățile executive au decis să sprijine proiectul demarat la nivelul legislativ, deci nu e nevoie de OUG.
iminență – dar cum rămâne cu spiritul legii? e urgent să avem acest principiu de interrelaționare dintre autoritățile statului de la diferite niveluri? Desigur, din perspectiv asta, e la fel de urgent și esențial ca proiectul de cloud
transparență – expunerea de motive menționează gândirea acestei legi în parteneriat cu mediul privat, academic și al societății civile în cadrul comisiei pe IT din Camera Deputaților. Deci, putem deduce că acest proces a fost transparent, cât de cât. Proiectul e încă în dezbatere publică, adică acel minim de transparență pe care și-l asumă de regulă statul român
guvernanță – expunerea de motive explică destul de bine împărțirea: legea conferă funcția de reglementare în domeniul implementării platformei de interoperabilitate MCID, iar funcția de monitorizare, control și evaluare aparține ADR. Straightforward, cum ar zice englezul. Tot ADR face majoritatea lucrurilor, așa pe scurt.
guvernanță – problema e că autoritățile afectate, adică toate, vor trebui să își schimbe fluxurile de lucru, așa cum spune și expunerea de motive: instituțiile și autoritățile publice vor avea obligația de a-și schimba procedurile de lucru, respectiv de a propune schimbări cu privire la legislația în vigoare, pentru a presta serviciile publice aflate în responsabilitatea lor exclusiv în baza datelor ce pot fi obținute prin platforma de interoperabilitate. OK, desigur, dar putem avea discuții despre un mod unitar de schimbare a fluxurilor de lucru la nivel local? Tot aceeași expunere de motive spune că nu a fost cazul consultării structurilor reprezentative ale autorităților publice locale. Corect din perspectiva faptului că interoperabilitatea este realizată la nivel central. Ar fi incorect dacă nu s-ar realiza ulterior astfel de consultări din perspectiva asigurării unui flux unitar de lucru, mai ales că legea presupune și sancțiuni dacă nu se respectă.

Note de final...

Revenind la analogia de la început, aceste două proiecte sunt aproape ca niște modificări de tratat cu privire la funcționarea Uniunii Europene la nivel de semnificație. Ca și cum ai spori prerogativele unor instituții europene în detrimentul celor naționale. Ar trebui să nu discutăm despre asta? Ar trebui să grăbim discuția cu prețul promisiunii unui viitor strălucit? UE a înțeles că nu se poate așa, nu degeaba istoria integrării europene e plină de pași mărunți și crize. De aceea, a pornit un astfel de demers cu privire la viitorul Europei. De ce nu putem face așa și la nivel național?

Nu am soluții tehnice, nu e expertiza mea, dar pot discuta la nivel de viziune și politici. Închei, ca de multe ori, cu o întrebare retorică: în numele urgenței și a iminenței, sacrificăm transparența și guvernanța sănătoasă?

Sursă foto imagine de header aici.

Citește Salvează

Ce rol joacă social media în războiul din Ucraina?

In Digital

De Mirela Marcut

12 minute

Chiar dacă trăim din ce în ce mai mult în spațiul digital, războiul cu adevărat cutremurător se petrece tot în viața reală, cu urmări mult mai grave decât eliminarea unui cont sau blocarea unui tip de conținut. Lucruri care par extrem de triviale acum.

Aveam de gând să umplu luna februarie nu cu povești despre dragoste digitală, ci cu povești despre human centered smart cities. Mai precis, cum orașele ar trebui să centreze strategiile lor de transformare digitală către generarea de valoare pentru oameni.. Centrare pe oameni… ce se întâmplă zilele astea dincolo granița e ceva…dar sigur nu e nimic centrat pe oameni. Așa că am redirecționat gândurile și cercetarea către o privire dintr-un alt unghi a războiului din Ucraina. Un război tweet cu tweet, care se petrece parcă într-un live pe Facebook..sau primul război purtat pe Tik-Tok, așa cum îl denumește The New Yorker.

Apropo de război tweet cu tweet, chiar acum, în timp ce scriam draftul la acest articol, scroll-ul m-a purtat către un videoclip pe Twitter cu cetățeni ruși care sunt opriți pe stradă, le sunt verificate telefoanele și mesajele. Orice mesaj care poate conține cuvântul „război” poate deveni compromițător și se transformă în infracțiune. Dacă extrapolăm…poate și un like aruncat aiurea poate deveni motiv de arest în Rusia, pentru că un like reprezintă și el o exprimare a unei opinii despre Ucraina, devenind recent un delict. Like-ul devine glonțul, utilizatorii soldații. Dar platformele ce sunt? Unde se situează? Asta am urmărit cu ochiul cercetătorului în aceste zile de când a început catastrofa asta în Ucraina.

Azi, despre rolul social media și Big Tech în acest conflict. Mai precis, despre companiile social media ca spații de desfășurare a conflictului și ca actori în acest război. Ideea principală e că, într-un fel, au devenit combatante și s-au ridicat la rangul de actor geopolitic. Vei citi despre:

istoricul implicării lor în conflicte reci sau calde (sau lipsei de implicare)
istoricul implicării lor în războiul din Ucraina
(pe baza acestor cronologii) o scurtă analiză de relații internaționale a implicării lor geopolitice

Să purcedem, așadar.

Cronologia implicării (sau lipsei de implicare) BigTech în alte spețe

Am ales să încep cu această secțiune pentru a marca diferența destul de clară între implicarea acestora în acest război față de alte evenimente politice internaționale, pornind de la mantra lor (mai ales a Facebook și ecosistemului Meta) că țin la libertatea de expresie indiferent ce ar fi. Ca să ne înțelegem, în anumite ocazii, Facebook nu a eliminat conținut profund antisemit de pe platformă în numele libertății de exprimare. Să vedem mai exact cum s-au comportant în alte situații:

2011 – Primăvara Arabă – companiile tech, prea tinere pentru a-și asuma vreun rol activ, s-au urcat pe valul de simpatie realizat ca urmare a faptului că rețelele sociale au fost catalizatorul pentru proteste. Facebook a găzduit evenimente care au chemat la protest, un angajat Google a pornit o pagină în memoria unui cetățean omorât de poliția egipteană și a fost arestat
2016 – Începutul sfârșitului „lunii de miere” pentru companiile BigTech- Implicarea Rusiei în alegerile americane prin canale social media, referendumul pentru Brexit și exploatarea de către Cambridge Analytica a vulnerabilităților sistemului
2017-2018 – Genocidul din Myanmar – FB nu și-a asumat decât târziu vreun rol în propagarea dezinformării
2020-2021 – Pandemia – și-au asumat rol timid de informare și au început să controleze mai atent conținutul postat, dar ideea că nu intervin în libertatea de exprimare a rămas
2020 – alegerile americane și Trump – intervenții timide și aici până când s-a ajuns prea departe, iar Trump a fost „deplatformizat”* prima oară de către Twitter, apoi de către Facebook, iar cazul său a fost trimis la „curtea supremă Facebook”, Oversight Board

Desigur, acestea sunt doar câteva momente din istoria recentă și ați putea spune că nu sunt relevante pentru că nu se referă la războaie, aceste evenimente șocante și paralizante pentru noi toți. Cu toate acestea, vorbim de schimbări de regim, de o molimă care a ucis milioane de oameni și dezinformarea care (poate) a contribuit la un număr crescut de decese. Vorbim de o criză umanitară și despre scurtcircuitarea unui proces democratic. În toate aceste cazuri, actori violenți manipulatori au exploatat spațiul public creat de platforme, mediu în care majoritatea conversațiilor noastre s-a mutat deja de ceva vreme.

* – am ales acest cuvânt adaptat din englezescul deplatformed pentru că exprimă mai bine puterea companiilor social media dacât varianta simplă de a fi eliminat. O variantă mai apropiată de sensul original ar fi ostracizarea.

Cronologia implicării Big Tech în războiul din Ucraina

*actualizată până la data de 6 martie

27 februarie – Meta a destructurat o rețea de fake news care acționa în Ucraina unde se crede că a activat și un hacker sponsorizat de Belarus
27 februarie – fondatorul Telegram postează pe canalul său că lucrează la blocarea unor canale care ar incita la violență și care ar promova manipulare. După backlash din partea utilizatorilor, a revenit asupra deciziei. Știe și el că Telegram nu a penetrat atât de mult viața oamenilor ca celelalte platforme. Depinde de utilizatori
27 februarie – întâlnire între Thierry Breton, comisarul pe piața internă și șefii Google pe tema dezinformării din spațiul online. Semnificativă pentru limbajul ales – o întâlnire de coordonare a eforturilor, ce poate echivala cu un consfințirea unui statut echivoc al companiilor de tehnologie față de UE și statele membre

28 februarie – Twitter anunță că toate twee-turile conținând linkuri de la platforme media sponsorizate de statul rusesc vor fi etichetate ca atare. De asemenea, au spus că vor reduce vizibilitatea și amplitudinea tweet-urilor care conțin aceste link-uri

28 februarie – 1 martie – după presiune din partea UE și a Ucrainei, companiile BigTech blochează sursele principale de dezinformare rusească în Europa – Russia Today și Sputnik. Google Europa blochează canalele YouTube ale acestora, Facebook și TikTok la fel, închid paginile de social media ale acestora
2 martie – ministrul transformării digitale al Ucrainei scrie companiilor BigTech, printre care și Apple, să oprească accesul la dezinformarea rusească – face asta folosindu-se de social media
2 martie – Apple suspendă vânzările în Rusia. Nu merge nici Apple Pay
3 martie – Google suspendă operațiunile de advertising din Rusia, ca răspuns al cererii celei din urmă de a elimina anumite reclame care ar face referire la războiul din Ucraina. La fel, nu mai permite conținut sponsorizat de statul rus pe serviciul Google News
4 martie – Microsoft suspendă vânzările de produse și servicii în Rusia și îndepărtează aplicațiile RT și Sputnik din Windows Store – „suntem oripilați, înfuriați și întristați văzând imaginile care vin din Ucraina”, spune Brad Smith.
4 martie – Rusia blochează Facebook, Instagram și Twitter ca răspuns la mișcarea lor de a bloca conținutul propagandistic rusesc
6 martie – TikTok suspendă serviciul de livestreaming și adăugarea de conținut nou în Rusia, dar adoptă și etichetarea conținutului sponsorizat de statul rus

Nu trebuie să jucăm „găsește diferențele” ca să ne dăm seama de gradul de implicare al platformelor în acest conflict. Platformele nu mai sunt acum exploatate, ele exploatează puterea pe care o au, și-o asumă și intră în joc. Joacă de la egal la egal în sistemul internațional cu statele care au condamnat această intervenție total neconformă cu regulile dreptului internațional.

Ce neam poartă BigTech aici?

Ca spațiu de conflict

Dacă Ucraina a cerut NATO instituirea unei no fly zone și n-a obținut-o, din cauza posibilei escaladări a unui conflict, a obținut un posibil no misinformation zone de la Big Tech, așa cum se vede în cronologia de mai sus. Dincolo de implicarea activă și intervenția rapidă, merită să ne întrebăm: ce neam poartă BigTech în acest conflict? O să încerc să răspund la întrebarea asta atât din perspectiva lor ca „sfere publice”, spații de informare sau de conflict, cât și din perspectiva de actori în directă legătură cu statele și organizațiile internaționale

Dacă ne referim la rolul pe care îl joacă spațiul pe care îl păstoresc companiile social media, îl putem vedea ca un spațiu de conflict, de propagandă. Pe de o parte, o avem pe Rusia care a pornit acest război informațional încă din 2014 și care are destulă experiență deja în a falsifica conținut, a dezinforma și a induce intenționat în eroare și asta chiar și în spațiul vestic. Și în acest conflict cald, se folosește de rețelele sociale pentru a distorsiona realitatea. Nimic cu adevărat nou aici.

Să ne uităm și la Ucraina totuși. Președintele e peste tot pe social media, în ultima vreme i-am văzut videoclipurile în capul news feed-ului meu, a început să și subtitreze intervențiile, urcă ceva nou în fiecare zi. Algoritmului îi place, Zelensky ne ține acolo conectați. În același timp, toate apelurile și intervențiile sale sunt extrem de emoționante. La fel, algoritmului îi place emoția pentru că ea ne ține acolo. Mai mult, conturile oficiale ale instituțiilor ucrainiene sunt pline de mărturii, povești, unele chiar eroice și la fel de emoționante. Scopul nu e doar să îi placă algoritmului ca să ne țină acolo, scopul este și să ofere motiv de luptă și rezistență pentru ucrainieni. Snopes analizează viralizarea „Fantomei Kievului”, un presupus pilot de luptă care a doborât mai multe avioane rusești, dar care nu s-a dovedit a fi o doar singură persoană. Mai mult, a circulat conținut video presupus a fi cu acest pilot, dar era de fapt dintr-un simulator. Asta nu a împiedicat conturile oficiale ale instituțiilor ucrainiene să distribuie acest motiv de eroism. Înțeleg, e nevoie de povești emoționante și eroice, iar acest efort e considerat unul „clasic” de propagandă, conform analiștilor consultați de NY Times.

În lumea liberă, algoritmul ne livrează cel mai nou conținut și ne ține permanent la curent pentru că acest subiect e pe buzele tuturor, dar să nu uităm că vedem doar o parte din ceea ce se întâmplă, influențați fiind atât de algoritm, cât și de bătălia pentru dreptate.

Ca actori – de la egal la egal cu statele

Până la pandemie, social media se mulțumea cu ridicatul din umeri atunci când era vorba de efectele dăunătoare – de la multiplicarea camerelor de ecou până la conținutul fals care se rostogolea mai rapid decât adevărul. Dar în același timp, au crescut și s-au extins atât ca număr de utilizatori, cât și ca „bucată” din Internet pe care îl stăpânesc. Am mai afirmat eu aici că încet-încet au devenit veritabili actori în relațiile internaționale. Acum, cu statutul asumat în războiul din Ucraina, acest aspect se confirmă. Cum anume?

prin recunoașterea de către ceilalți actori a rolului pe care îl joacă, manifestată prin întâlnirile de „coordonare” a răspunsurilor, așa cum a avut loc între UE și Google, dar și prin cererile publice de la nivel înalt de a se implica
prin cererea Ucrainei de a închide rețelele sociale în Rusia într-un mod asemănător cu cererea către NATO de instituire a unui no-fly zone
prin acțiunile concrete întreprinse de blocare a conținutului sponsorizat de statul rus, prin suspendarea serviciilor în Rusia, fie din inițiativă proprie, fie și prin interzicerea de către Rusia
nu în ultimul rând, prin capacitatea de a modela conținutul pe care îl au acum sub custodie și pe care nu l-au blocat, în așa fel încât au pretenția de a ne arăta realitatea așa cum este de adevărat, dar pe care o pictează cum vor

O analiză a NYTimes spune asta într-un mod asemănător: When tanks begin to roll, it’s a call to action for the United Nations, the heads of central banks — and the chief executives of Google, Facebook, Apple and Microsoft.

Mai mult, deși le tratez împreună sub numele de BigTech, acestea n-au acționat ca un conglomerat sau direct la comanda vestului, așa cum ar fi făcut dacă ar fi fost cu adevărat o „extensie” a puterii americane. Facebook a așteptat până a fost interzis în Rusia, Google și-a suspendat pe cont propriu activitățile pe advertising, în timp ce Twitter a decis reducerea importanței conținutului trimis dinspre mașinăriile de propagandă. Da, au cam făcut același lucru, dar nu la unison. Ce a mânat aceste acțiuni?

Aici ajung la ideea centrală a articolului. Dacă îi considerăm actori în relațiile internaționale, putem duce acest argument mai departe și să urmărim interesul pe care și-l urmăresc ei. Să nu uităm momentul: UE se pregătește de negocierea Actului privind Serviciile Digitale și Actului privind Piețele Digitale, ambele menite să reducă din influența platformelor. SUA a pornit o serie de inițiative asemănătoare, dar în stadiu mai incipient. Popularitatea Facebook era în scădere după dezvăluirile din toamna lui 2021, Twitter încearcă să-și regândească modul de funcționare…

Nu cred că ar fi câștigat vreun premiu de popularitate. Războiul din Ucraina e, astfel, un prilej de a se reinventa în fața lumii, de a poza în actori responsabili, care poate nu au nevoie de reglementare pentru că pot controla lucrurile. Acum, se distanțează de Rusia, dar mai devreme începuseră să facă demersuri pentru a se adapta la legislația rusească în ceea ce privește conținutul online. Coordonarea cu statele europene le poate ajuta să câștige niște bună-voință în ceea ce privește legislația propusă de UE.

Mai mult, ar putea reîncepe acea „lună de miere” avută după Primăvara Arabă, atunci când erau campionii democrației și dușmanii autoritarismului. Atunci când media occidentală are de suferit, te poți baza pe social media să îți ofere informații despre ceea ce se petrece pe teren. Atunci când e greu de pătruns într-o zonă de conflict, te poți baza pe conținutul din social media și pe OSINT (acumularea de informații din surse deschise) pentru a contura tabloul conflictului. Știți voi..vremurile bune, adică. Oricum, ne-au dovedit aici că pot interveni în conținutul care circulă pe platformă.

Nu neg: social media e un catalizator de bună-voință și colaborare, iar exemplul coagulării voluntarilor acolo e extrem de emoționant și da, algoritmul mi-a livrat zilele astea o grămadă de povești de genul acesta. Deci, poate funcționa și pentru un scop umanitar, poate avea binele în vizor. Dar să nu uităm cu cine avem de-a face.

Citește Salvează

Totul e o platformă. Despre Actul privind Serviciile Digitale

In Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

11 minute

„Information french fries”. Când suntem online, consumăm informație ca pe cartofi prăjiți. E delicioasă (cine n-a râs la un video de pe TikTok să fie ăla care ridică primul/prima piatra). Nu știm să ne oprim la 2-3 scroll-uri, ci dăm la infinit, dacă se poate, cât mai mult. Dar la fel cum cartofii prăjiți nu sunt cel mai bun lucru din lume pentru sănătatea ta, nici informația asta nu este adesea de foarte mare calitate și, oricum, prea multă strică. N-ai observat că multă lume parcă o ia razna în ultima perioadă?

Expresia nu-mi aparține mie, ci lui Frances Haugen, cea mai nouă persoană pe care Mark Zuckerberg a adăugat-o în loc de țintă la jocul lui de darts din metaverse. Ea a scos cercetări interne din companie care arată că Instagram poate dăuna sănătății mintale a adolescenților, că Facebook e folosit pentru traficul de persoane, că maximizează timpul stat pe platformă și ne trimite cele mai nocive postări. Frances, să revin la ea, a participat zilele trecute la un webinar organizat de un MEP german, Alexandra Geese, unde a vorbit despre acest obicei pe care-l avem de a ne îndopa cu informația pe care social media ne-o poate furniza la infinit.

De fapt, webinarul era dedicat „constituției digitale europene”, adică Actului privind Serviciile Digitale, acest regulament pe care cei deja din BigTech sigur îl studiază pentru a vedea cum îl pot submina (așa cum au făcut și cu GDPR). Nu, nu e aplicat încă, dar a atras atenție la finalul lunii ianuarie pentru că Parlamentul European a adoptat prima sa poziție, după cea a Consiliului din noiembrie 2021. Asta înseamnă că poate începe negocierea dintre cele două instituții pentru a-i găsi o formă finală. Francezii, care dețin președinția Consiliului, o vor adoptată până la finalul mandatului lor, deci iunie 2022.

Deci, de ce să discutăm despre asta dacă tot nu s-a adoptat încă? Pentru că …ce am scris în titlu. Totul e o platformă azi. Totul e un serviciu online de intermediere, deci modificările astea ne vor afecta mare parte din viața noastră. Nu crezi? Citește și vezi 🙂

Deci, despre ce e vorba?

te conving că mare parte din lucrurile pe care le facem online sunt „platformizate”
în calitate de cetățean, vei vedea ce drepturi ai ca utilizator al acestor servicii online și, mai important, ce poți face să te protejezi
vei vedea cum poate arăta Internetul tău peste câtva timp

Totul e o platformă, deci.

Internetul comercial devine din ce în ce mai mult o platformă și devine tot mai centralizat. Ne e ușor să intrăm pe emag să comandăm ceva de la un vânzător de pe platformă, decât să intrăm pe site-ul vânzătorului să luăm. Ce tot atâtea aplicații de restaurante pe telefon, când poți folosi doar una care adună restaurantele tale preferate? Să mai continuu?

Mare parte din activitățile comerciale pe care le facem online sunt platformizate și sunt acoperite de acest proiect de regulament

vrei să cauți pe net, folosești un motor de căutare – acoperit de acest proiect de regulament
vrei să comanzi ceva de pe net, șanse mari să folosești un marketplace – acoperit de acest proiect de regulament
vrei să vinzi ceva pe net, folosești o platformă de vânzare – cumpărare – acoperită de acest proiect de regulament
stai pe rețelele sociale, comentezi, postezi acolo – și acestea sunt acoperite de act proiect de regulament
vrei să îți rezervi o vacanță, folosești o platformă de rezervări sau chiar una unde proprietarii își listează casele – și aceasta este acoperită de acest proiect de regulament
folosești un serviciu de cloud pentru a stoca documente sau poze – și acesta este acoperit de acest proiect de regulament
seara după muncă, dai drumul la un Netflix, care folosește sisteme de recomandare să-ți spună la ce să te uiți – și acesta e acoperit de acest proiect de regulament

Aproape toate aceste platforme folosesc sisteme de recomandare a conținutului, înșiră ceea ce vezi tu după cum te cunosc ele pe tine. Sau poate găzduiesc șarlatani care îți închiriază o casă de vacanță care de fapt nu există. Sau poate îți recomandă să cumperi un produs vândut de deținătorul marketplace-ului în detrimentul unui vânzător obișnuit pe platformă, dar care poate oferi un preț mai bun la același produs. Și desigur, să nu uităm, rețelele sociale ne dau conținut doar ele știu cum, șterg postări care nu ar trebui să fie șterse etc.

Toate acestea sunt vizate de către această viitoare „constituție digitală europeană”. Sau, ca să folosesc metafora lui Frances Haugen, acest bol pentru cartofi prăjiți care ar trebui să se transforme miraculos într-un bol de salată sau măcar salată de fructe.

Unde suntem cu Actul privind Serviciile Digitale?

Discuția pe forma originală a acestui regulament și principalele prevederi le găsești aici.

Ideea generală a acestor reguli este să ne protejeze pe noi de practicile opace ale platformelor online, dar și de propagarea conținutului ilegal pe Internet. Am scris într-un articol mai vechi că adesea luăm situația actuală de bună, în sensul că suntem confortabili în acest mediu online care, din păcate, devine tot mai toxic. Acceptăm politici de colectare și procesare a datelor pe care nu le înțelegem, acceptăm ce conținut ni se recomandă și ne apare pe rețelele sociale fără să știm ce motive se află în spatele acestuia sau cădem pradă unor păcăleli sau unor ilegalități în spațiul online și nu știm cu adevărat cui să ni se adresăm că ni s-a eliminat o postare total fără temei sau că am fost păcăliți într-o tranzacție online.

Deci, unde suntem? Așa cum spuneam mai sus, actul se pregătește să intre în negocieri interinstituționale, adică cele două – Consiliul (care reprezintă statele membre) și Parlamentul European – pregătesc o variantă de consens pentru ca acesta să fie adoptat cât mai repede. Apoi, ar urma vot final pe varianta agreată în fiecare din cele două instituții. Cine a zis că cineva de la Bruxelles dictează regulile așa cum vrea el/ea, chiar nu știe despre ce e vorba de fapt.

Ce vrea Consiliul

Încep cu Consiliul pentru că reprezentanții statelor membre au o abordare mai „relaxată”, ca să-i citez aici pe cei de la Electronic Frontier Foundation. Trei aspecte sunt semnificative aici:

au aprobat introducerea Comisiei Europene ca organism de verificare pentru „platformele foarte mari” – adică toate platformele cu peste 45 de milioane de utilizatori
au introdus și motoarele de căutare explicit ca servicii care intră sub incidența acestui regulament și au introdus și sintagma de motoare de căutare foarte mari – deci vizează Google cu aceleași obligații ca Facebook
toate serviciile astea online au obligația de a notifica suspiciuni de activități ilegale grave, nu doar platformele foarte mari (așa cum era vorba înainte).

Pe scurt, mai multă responsabilitate pentru ceea ce găzduiesc în online, dar nu neapărat statutul de „polițiști” ai spațiul digital. Se vor ocupa de conținutul ilegal, nu de cel dăunător. Per total, modificări mai tehnice decât a făcut Parlamentul.

Statele ar vrea mai multe dar n-au obținut încă. Reiau pe scurt câteva idei:

Germania vrea ca platformele să aibă termene clare de eliminare a conținutului ilegal după notificare
tot Germania – interzicerea comerțului anonim pe Internet cu animale
Ungaria – prima frază din declarația lor: Hungary attaches great importance to the protection of freedom of expression and freedom of speech of EU citizens. Am râs 🙂
tot Ungaria – principiul țării de origine se aplică (adică platformele vor avea de-a face mai mult cu Luxembourg sau Irlanda, țări unde își au sediul), dar Ungaria vrea ca și autoritățile țării de destinație să fie implicate în supravegherea platformelor foarte mari pentru că sunt importante specificitatea națională și contextul
Ungaria – utilizatorii să aibă dreptul de a iniția acțiuni legale împotriva unei decizii de a elimina conținut într-o instanță din țara lor, în conformitate cu legile naționale
România – nimic. N-am văzut nicio declarație 🙂
Luxembourg vrea neapărat – chiar insistă – să se păstreze și chiar întărească principiul țării de origine. Desigur. Și nu vrea să se „importe” alte probleme în DSA. Au prea mult de lucru, se pare. You asked for it.
Danemarca – mai multe obligații pentru importatorii din țări terțe UE care vând aceste produse în online. Pentru că mulți vând produse neconforme cu standardele UE.

Ce vrea Parlamentul

Păi, mai multe decât Consiliul. Câteva aspecte semnificative aici:

Acele reclame țintite de ajungi să zici că ți-au ghicit gândurile. Parlamentul n-a reușit interzicerea lor totală (deși sunt care au propus asta), dar au interzis reclamele țintite pentru minori. Problema e când Ionică își face cont de social media și minte că are peste 16 ani.
S-a interzis țintirea reclamelor pe categorii, cum ar fi religia, apartenența politică sau orientarea sexuală. Da, se poate face asta acum pe reţelele sociale, anume să trimiţi reclame doar celor de o anumită religie
Știi când intri pe un site și îți apare un banner uriaș care te trimite direct să accepți politica de colectare a datelor? Am vorbit despre asa aici. Ei bine, nu vor mai putea afișa aceste bannere enervante și vei putea să refuzi colectarea la fel de ușor pe cum o accepți. Acum mă costă ca 3-4 click-uri în plus să refuz colectarea.
Știi atunci când îți apre conținut recomandat sau sugerat pe social media? Păi, de acum înainte, platformele foarte mari vor trebui să te lase să alegi dacă vrei să fii supus unor astfel de sisteme care îți recomandă conținut și vor trebui să ofere o versiune „generică” fără a-ți crea un profil bazat pe obiceiurile tale de utilizare. Nu uita că scopul platformei e să te țină acolo și poate să ajungă să îți recomande tot felul de videoclipuri polarizante, spre exemplu, unde lumea se ceartă ca să stai și tu să mai citești comentariile, spre exemplu
Știi termenii și condițiile pe care nu le citești? Ei bine, serviciile vor trebui să aibă termeni și condiții ușor de înțeles și accesibile (deci așteaptă la multe vizualuri) și, cel mai important, vor trebui să îți explice cum moderează conținutul pe site, cum funcționează algoritmul de recomandare. Deci, ai face bine să mai arunci o privire pe acolo
Dacă nu vrei să știe lumea ce ai cumpărat tu pe numele tău pe net, vei putea achiziționa unele servicii online anonim. O semnezi anonimă, cum ar veni.
Platformele de tip marketplace trebuie să verifice cine vinde pe platforma lor – adică cei care vând pe marketplace trebuie să-și arate fața. La propriu sau la figurat.
Platformele vor putea suspenda serviciile utilizatorilor sau entităților care distribuie conținut ilegal – fie după mai multe avertismente, fie dacă e conținut ilegal clar și fără echivoc.

Cu aceste două stipulări, cumva aici se determină statutul de controlori de informație al platformelor. Nu știu dacă e un lucru bun sau nu, dar e o dovadă de cât de înrădăcinate sunt în sistemul actual. Unele lucruri nu le poți controla sau opri fără concursul lor. Până la urmă, și-au dorit să ne medieze activitățile online. Asta nu are cum să vină fără responsabilități. Și-au făcut-o cu mâna lor.

Cum va arăta Internetul?

Nu va fi o câmpie cu floricele unde toată lumea zburdă liber și nemijlocit. Și nu toate aceste amendamente vor intra în regulamentul final pentru că încă se mai poate dilua având în vedere că lobbyul este fără precedent, conform europarlamentarilor implicați în dosar.

Ar trebui să fie un loc unde să te simți în siguranță să fii și tu însuți/însăți și anonim, unde să nu fii urmărit constant de formulare care te pun să accepți colectarea datelor fără să poți refuza instant, un loc unde nu devii un hamster în roată care urmărești doar ce ți se recomandă, unde dacă ai o problemă cu o platformă să ai un loc unde să te plângi, unde să poți apela la instanțe.

Dar nimic din toate astea nu va funcționa decât dacă ne asumăm și noi responsabilitatea de a acționa și ne asumăm că nu totul poate fi colectat și procesat de către aceste servicii. Apropo, IAB Europe, una din organizațiile care reprezintă industria de advertising și companiile tech la nivel UE, s-a arătat îngrijorată că, dacă utilizatorii vor putea accesa aceeași versiune a unui site și fără a oferi consimțământ pentru date ca utilizatorii care acceptă colectarea datelor, se va crea o problemă de tip „free rider” sau parazit. Deci, recunoaște indirect că serviciile pe care le primești online sunt plătite cu date 🙂 Bine, era un secret știut de toată lumea.

Nu va arăta așa cum își doresc instituțiile europene decât dacă ne facem și noi treaba și suntem atenți/atente cum funcționează serviciile unde ne petrecem mare parte din timpul nostru online și la ce drepturi avem.

Referințe

Nu sunt la universitate, deci le pun așa cum nu-mi place când le văd în bibliografia studenților 🙂

Sursă foto.

Citește Salvează

Să nu uităm de fondurile structurale. Priorități pe transformare digitală până în 2027

In Digital, Orașe, România

De Mirela Marcut

16 minute

„Phoebe, do you have a PLAN? I don’t even have a PLA..” Vorbe de duh de la începutul serialului Friends, când fetele trec printr-o criză a vârstei de 25 de ani pentru că nu știu ce se va alege de ele. Să recunoaștem: cu toții am trecut prin asta. Chiar și România de 30 de ani trece printr-o astfel de criză. România, do you have a PLAN? Se pare că are chiar două (ca să fim siguri că măcar unul reușește; sau jumătate dintr-unul).

Are marele PNRR și are chiar și planuri pentru celelalte fonduri europene. Da, în caz că ați uitat cu toții (politicienii sigur au uitat), există și alte fonduri europene pentru perioada 2021-2027!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Graficul de mai jos arată alocările pe state membre doar pe două dintre fondurile pe care le avem la dispoziție – un total de aproximativ 25 de miliarde EUR. Aproape cât PNRR. Eu zic că nu sunt de ici, de colo și că trebuie luați în considerare. Mai sunt încă peste 3,5 miliarde prin Fondul de Coeziune și încă 2 prin Mecanismul de Tranziție Justă. Și lista mai poate continua.

Banii deocamdată sunt teoretici, nu stau la graniță așteptând cu nerăbdare să intre în țară. Depinde de noi cum îi atragem în țară, cum îi cheltuim și ce efecte au asupra economiei și societății noastre. Despre PNRR se vorbește peste tot, de la sumele de bani oferite, la fake news despre cum UE ne obligă să renunțăm la încălzirea pe lemne sau la faptul că trebuie renegociat. Despre fondurile europene clasice și tradiționale nu auzim mai nimic, ceea ce e ciudat, având în vedere că investițiile din PNRR trebuie să fie complementare celor din programele operaționale clasice. Deci, ar trebui să vorbim despre cele două surse de bani împreună, dacă tot vorbim despre potențialul transformator al banilor europeni. O să ziceți că nu se vorbește încă pentru că programele operaționale nu sunt definitivate încă (deși e 2022 deja). Păi, poate tocmai de asta ar trebui să vorbim despre acestea, acum când se pot face schimbări, se poate discuta potențialul impact etc.

Despre asta e vorba în prima postare din 2022: fondurile europene „clasice” și ce investiții/priorități preconizează autoritățile pentru transformarea digitală, tehnologie etc.

Ne vom uita la:

toate programele operaționale și ce priorități directe/tangențiale există pentru transformare digitală, digitalizare etc
câteva chestii care ies în evidență în materie de analiza de nevoi și alte lucruri care apar în documente

La ce te ajută toate astea?

să vezi care sunt problemele societății și unde trebuie intervenit
poate găsești o zonă în care ai vrea să intervii

Acum, înainte să purcedem, trebuie să accept niște limitări ale acestei investigații:

așa cum am spus, programele operaționale (PO) nu sunt definitive și pot suferi schimbări
acțiunile, tipurile de investiții și intervenții enumerate în aceste PO-uri sunt și ele posibile și teoretice, fiind doar exemple sau idei orientative pentru cei care vor gândi ghidurile solicitantului și pentru solicitanți. Deci, nu e obligatoriu să se întâmple exact așa cum e în documentele de program
posibil să nu existe coerență în materie de program – prioritate – acțiune de intervenție de la un program operațional la altul. În unele locuri veți găsi acțiuni și priorități, în altele posibile lucruri de finanțat, totul depinde de cine a scris la documentele de program
PO Regionale sunt împărțite pe regiuni de dezvoltare pentru această perioadă de programare, așa că aici m-am limitat la a prezenta prioritățile doar pentru regiunea NV (yes, I am that lazy!)
Având în vedere că am decis să preiau datele din textele programelor operaționale, veți vedea mai jos plin de „digitalizare”. Da, știu că ar trebui să fie transformare digitală

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă

cuvinte-cheie: reziliență, comunicații de urgență, smart grids
centrat pe investiții pentru protecția mediului – coeziune socială economică și teritorială prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 3. Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor – investiții pentru rețelele de comunicare și cele informatice utilizate pentru gestionarea situațiilor de criză. Sistemul național de management al situațiilor de urgență poate beneficia de noi modernizări pentru interoperabilitate
Prioritatea 4. Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Acțiunea 4.3. Promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă – menționează strategiile smart city, unde orașele au în vedere utilizarea tehnologiei din resurse regenerabile
Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie – smart grids
- dezvoltarea și modernizarea rețelelor energetice inteligente (Smart Grids) care „trebuie să se realizeze în jurul următoarelor principii: digitalizare, automatizare, impact redus asupra mediului înconjurător, securitate și flexibilitate”
  - posibile măsuri: Modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice şi implementarea de soluții privind controlul rețelei de la distanță

Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare

cuvinte-cheie: digitalizare, specializare inteligentă, business, cercetare, educație, administrație publică, capital de risc
centrat pe îmbunătățirea cercetării românești, utilizarea tehnologiei digitale pe mai multe paliere, poate prea diverse: de la educație la mediu de afaceri și cultură

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Susținerea și promovarea unui ecosistem de CDI atractiv și competitiv în RO

Acțiunea 3. Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate – un sprijin inițial pentru coagularea de echipe de cercetare în domenii, cum ar fi inteligența artificială, tehnologii avansate și emergente, care ulterior să poată dezvolta ulterior proiecte de cercetare mai mari prin programe cum ar fi Orizont Europa. Se pot crea și huburi de cercetare pe domenii cheie

Prioritatea 2. Digitalizare în administrația publică, educație, cultură, mediu de afaceri
Administrație publică – exemple de acțiuni, măsuri, posibile proiecte/intervenții:

evenimentele de viață care au rămas nedigitalizate din vechile strategii (aici am reușit să găsesc o primă mențiune a vechii strategii digitale a României despre care nimeni nu mai zice nimic), cum ar fi obținerea cărții de identitate, înscrierea la școală, dar și sistemele informatice necesare pentru unele servicii publice, cum ar fi pentru obținerea unui card european de asigurări de sănătate
măsuri pentru interoperabilitate – pentru ca sistemele instituțiilor publice să se poată conecta și să funcționeze împreună: registrul registrelor, hub de interoperabilitate, arhitectura bazata pe servicii. Se vor finanța proiectele digitale care presupun interoperabilitatea prin folosirea de building-blocks (eDelivery, eProcurement, eInvoice), conectarea la Single Digital Gateway
susținere a procesului guvernamental de luare a deciziilor prin sisteme și soluții complexe (ex: Big Data, Inteligență artificială, soluții bazate pe cloud, Supercomputer, Blockchain, Quantum Computing etc.)
dezvoltare platforme informatice alimentate cu datele generate de administrația publică – Open Data

Educație – exemple de acțiuni, măsuri posibile, proiecte și intervenții

- crearea unei infrastructuri educaționale unitare, interconectarea bazelor de date educaționale de la nivel local cu cele de la nivel central
- dezvoltare de sistem de management al școlarității prin platforme digitale integrate
- digitalizarea portofoliului educațional al studenților
- campusuri 3D în realitate virtuală, acces la Internet în școli
- conținut educațional interactiv (simulări 3D, realitate virtuală pentru elevii din preuniversitar)

Digitalizarea în mediul de afaceri – exemple de acțiuni, măsuri posibile, proiecte și intervenții

co-finantarea EDIH selectate pentru finanțare din Digital Europe Programme – să le luăm pe rând. EDIH = European Digital Innovation Hubs, adică organizații care au rolul de a ghida companiile în procesul lor de transformare digitală și de a sprijini companiile pentru a inova. Sunt „European” pentru că trec printr-un proces de selecție la nivel european pentru a primi finanțare prin programul Digital Europe Programme. Comisia asigură 50% din finanțare, în timp ce statul trebuie să asigure o altă parte. Statul va asigura finanțare tot prin bani europeni. Problem solved!
finanțarea dezvoltării IMM-urilor din domeniul TIC pentru tehnologii, cum ar fi Blockchain, IoT, robotizare etc

Prioritatea 3. Stimularea accesului la finanțare al IMM-urilor prin utilizarea Instrumentelor Financiare

un tip de instrument financiar – capital de risc, combinat cu grant pentru IMM-uri nu mai vechi de 7 ani, cu proiecte într-unul din domeniile de specializare inteligenta identificate prin Strategia națională de cercetare, inovare și specializare inteligentă

Programul Operațional Sănătate

cuvinte-cheie: sănătate, telemedicină, date, platforme
centrat pe dezvoltarea sistemului de sănătate din România, complementar cu PNRR

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritate – Digitalizare în sănătate – exemple de acțiuni, măsuri, posibile proiecte/intervenții:

Observatorul național pentru date în sănătate pentru „proiectarea și execuția infrastructurii și a soluțiilor aferente”
observator național pentru date în sănătate – actualizare de date pacienți, portal de sănătate pentru comunicarea cu pacientul, sisteme administrative de suport
aplicații de telemedicină
dezvoltarea de soluții de e-sănătate cu standarde de interoperabilitate pentru sarcini și funcții comune în sectorul sanitar
digitalizare laboratoare sănătate publică, centre de transfuzii, funcții legate de arhivare, schimb de informații medicale,
digitalizarea internă a unităților sanitare altele decât cele din subordinea MS pentru acuratețea datelor

Programul Operațional Educație și Ocupare

cuvinte-cheie: piața muncii, incluziune, competențe digitale, platforme, educație, preuniversitar, tineret
centrat pe îmbunătățirea funcționării educației la toate nivelele, pe incluziune socială și corelarea formării cu piața muncii

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1 – Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii

înființarea de cluburi de tineret cu activități, printre care și sesiuni de educație digitală
instruire și dezvoltare de competențe digitale pentru tineri + dezvoltarea de competențe care țin de implicare în societate – democrația digitală sau contracararea știrilor false + competențe pentru industrii creative sau robotică

Prioritatea 2 – Îmbunătățirea participării copiilor la educația antepreșcolară și preșcolară

realizarea de ghiduri de bune practici care să conțină și strategii de predare online și valorificarea competențelor digitale

Prioritatea 3 – Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație și formare profesională

oportunități de dezvoltare profesională pentru personalul didactic și prin dezvoltare de mecanisme de lucru online, inclusiv pentru asigurarea asistării/predării la clase virtuale (”profesor virtual”)

Prioritatea 4 – Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic

asigurarea de platforme digitale pentru entitățile care asigură servicii de consiliere și orientare profesională
asigurarea materialelor și tehnicii necesare pentru dezvoltarea competențelor elevilor – digitale și antreprenoriale
dezvoltarea și implementarea unor programe universitare pentru adaptarea ofertei universităților la solicitările pieței muncii. Tipuri de acțiuni – dezvoltarea de cursuri deschise, online, platforme e-learning pentru competențe cerute de către piața muncii și digitalizarea de cursuri în varianta blended.
Implementarea unui program pentru internaționalizarea învățământului superior prin digitalizarea procesului de admitere a studenților străini

Prioritatea 5 – Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic

Realizarea unei platforme de monitorizare a contractelor de practică ale elevilor la operatori economici
Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din învățământul profesional și tehnic. Tipuri de acțiuni: formare de competențe inclusiv digitale pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, cu accent pe cei din medii dezavantajate

Prioritatea 7 – Antreprenoriat și economie socială

dezvoltarea de instrumente sau structuri colaborative pentru sprijinirea entităților de economie socială, platforme online, portaluri de evenimente cu newsletter-uri dedicate

Prioritatea 8 – Modernizarea instituțiilor pieței muncii

digitalizarea și debirocratizarea ANOFM

Prioritatea 9 – Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității

Implementarea programului „Competențe digitale pentru piata muncii” care vizează programe de dobândire a competențelor digitale, structurate pe niveluri (inițiere, intermediar, avansat), precedate de o evaluare a nivelului de competențe digitale.

Programul Operațional incluziune și demnitate socială

Prioritatea 1 – Dezvoltarea locală sub responsabilitatea comunității

Tipuri de acțiuni – dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor și adulților

Programul Operațional Transport

Prioritatea 3. Creșterea siguranței rutiere

Digitalizarea elementelor de siguranţă a circulației

Programul Operațional Nord-vest

P1. O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice

O.S 1 Dezvoltarea și creșterea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate

Dezvoltarea structurilor CDI în folosul întreprinderilor din sectoarele de specializare inteligentă (proiecte CDI de impact regional / local)
Dezvoltarea structurilor CDI în întreprinderi nou înființate inovatoare din sectoarele de specializare inteligentă
Sprijinirea transferului tehnologic și a ecosistemului de inovare.

OS a (ii) Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

Transformarea digitală a IMM-urilor – investiții pentru adoparea tehnologiilor digitale, sisteme RFID, information tracking systems, achiziția de servicii pentru transformarea digitală, investiții site-uri adaptate ecommerce, soluții pentru cybersecurity și privacy, automatizări, linii de producție, robotică – pentru productivitate

OS a (iii) Intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive

Creșterea competitivității IMM-urilor prin: investiții în noi tehnologii în scopul creșterii productivității (IoT, automatizare, robotică, inteligență artificială, tehnologii de management și organizarea activităților etc),
investitiții în tehnici avansate de producție – investiții în active corporale și necorporale în legătură cu modernizarea industrială pentru sectoarele de specializare inteligentă, design industrial, inclusiv inovare bazată pe design, customizare de masă (imprimare 3D, manufacturare digitală directă), activități de marketing, sprijinire a comercializării, internaționalizare;

P2. O regiune cu localități smart

OS a (ii) Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

a) Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de administrațiile publice locale prin soluții digitale inovatoare și aplicații de tip smart city. Acțiunile urmează logica deja faimoasă a celor 6 componente ale smart city, așa cum se vede în tabel:

intervenții integrate la nivel județean/regional, cum ar fi: platforme regionale pentru inovare și specializare inteligentă, aplicații pentru transport public interurban, platforme pentru promovarea și vânzarea prodselor locale, platforme pentru dezvoltarea competențelor digitale, baze de date geospațiale la nivel regional

Multe posibilități pentru smart city, dar există și o listă de prioritate (adică vor fi selectate cu predilecție)- acțiuni privind digitalizarea serviciilor publice, platforme pentru așa ceva, securitate cibernetică, interoperabilitate a proiectelor de servicii publice digitale sau intervenții pentru luarea deciziilor cu ajutorul datelor sau intervenții pentru open data

b) Sprijin pentru digitalizarea administrațiilor publice locale din mediul rural

Exemple de proiecte pentru mediul rural:

Modalitatea de funcționare a acestei intervenții este interesantă. Se vor pre-selecta 5 comune pe județ care vor implementa astfel de proiecte care vor fi monitorizate pentru a se vedea în vedere replicarea lor. Ideea este să nu se intervină haotic la nivel rural, pe sistemul „tu-mi dai mie WiFi la căminul cultural, da eu n-am nici măcar apă în casă”.

P4. O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă

OS b (viii) Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii nete de carbon

Acțiuni: Dezvoltarea sistemelor de management a mobilității urbane, cum ar fi sisteme de management al traficului, aplicații “mobility as a service”, etc.

Unde suntem și unde vrem să fim

Ce vedem din cele de mai sus?

Digitalizarea e peste tot – de la dezvoltare durabilă, energie până la incluziunea persoanelor cu dizabilități și transport. Nu doar pentru că e la modă să vrei digitalizare pentru instituția sau sectorul tău, ci pentru că chiar e necesar. De fapt, prezența acestor idei în aproape toate programele operaționale arată magnitudinea „înapoierii digitale” prin care trecem
Digitalizarea e peste tot și pentru că e transversală. Mai simplu spus, vedem foarte bine acum cât de necesară a devenit tehnologia în toate domeniile vieții noastre sau cât de mult ar trebui să medieze fiecare activitate pe care o realizăm
Trăgând linie și adunând, care sunt principalele lucruri de care avem nevoie? Date, competențe digitale, interoperabilitate și, desigur, platforme par a fi cele mai prezente cuvinte-cheie în prioritățile de mai sus
Am mai spus asta aici, dar va fi interesant de urmărit cum anume se vor implementa proiecte pentru a reduce decalajul ilustrat binișor de către DESI și cum se va face saltul către tehnologii noi (în administrație publică, mai ales).

Pe de altă parte, dacă treci prin documentele programelor operaționale, vei observa nu doar priorități grandioase, idei interesante de proiecte sau foarte mult limbaj birocratic. Vei observa și diagnoza situației actuale, adică unde suntem. Deci dacă secțiunea de mai sus a acoperit unde vrem să fim și ce vrem să facem, ar trebui să acoperim mai clar unde suntem. Direct de la sursă, cum ar veni. Pentru că site-ul se numește DigitalPolicy și nu AnyOtherPolicy, mă voi concentra aici mai mult pe nevoi identificate în programele și prioritățile care au directă legătură cu transformarea digitală, decât pe cele care o menționează tangențial.

Deci, cum stăm acum?

avem un „sistem IT fragmentat” al administrației naționale
în ceea ce privește sectorul economic, ne lipsește „capacitatea de înțelegere a rolului și funcției acestor tehnologii în evoluția întreprinderii din partea managementului întreprinderii.”
„lipsa de abilități și educație digitală a populației se regăsește și la nivelul managementului făcând ca transformarea digitală să nu fie înțeleasă corect”
degeaba ai finanțare dacă nu ai și expertiză pentru transformare digitală
lipsa de evoluție coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă o barieră pentru transformare digitală a întreprinderilor
capacitatea administrativă pentru a implementa acest proiect este și ea o barieră – se pare că există o „lipsă de înțelegere a mizelor, obiectivelor și efectelor digitalizării proceselor administrative la nivelul decidenților, dar există și o lipsă de înțelegere a rolului instrumental al digitalizării în reorganizarea proceselor birocratice în jurul nevoii cetățeanului”. Pe scurt, politicienii nu dau importanță decât declarativ, cei din sistem nu înțeleg că trebuie regândit modul în care se lucrează cu cetățeanul.
ce mi-a „plăcut cel mai mult”: „Echipele IT din ministere sunt deseori constituite din persoane care fie nu au studii de specialitate (IT), fie nu au o experiență suficientă în elaborarea de specificații tehnice IT și/sau nu au participat la implementari de sisteme IT de asemenea anvergură cum sunt cele care sunt necesare administrației publice centrale”
să nu uităm că nici funcționarii și experții în politici publice și servicii publice din domeniile conexe, cum ar fi asistența socială sau educația, manifestă „lipsă de înțelegere minimă a instrumentelor digitale și a efectelor lor asupra proceselor birocratice”
în educație și cultură nu există structuri care să găzduiască date și să conecteze principalii actori din acest domeniu. În educație, programul menționează că nu există un sistem unitar care să lege inspectoratele județene de minister, iar cultura nu are date colectate unitar la nivel național

Și minusurile pot continua.

E chiar posibil?

Contrastul dintre toate ideile de proiecte și minusurile identificate mai sus e destul de mare. Și totuși, e chiar posibil să facem măcar câteva din lucrurile propuse mai sus? Nu mă hazardez în predicții, dar mă pune pe gânduri faptul că textele programelor pe care le-am parcurs menționează „lipsa de înțelegere minimă” a potențialului transformării digitale din rândul oamenilor din administrație. Nu mai vorbesc de necesitatea dezvoltării competențelor digitale. Dar dacă nu există înțelegere și dedicare către potențial, cum anume vom putea face toate astea?

Surse:

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2022/01/0e801c8148ad85f2089cbcb3b476bc65.pdf
Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/68100a5732a9b7a9c4ce6c17b42360a1.pdf
Programul Operațional Sănătate, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/eed35e4a5b15fb5707c4bb60c5b0195d.pdf
Programul Operațional Educare și Ocupare, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/2849fedad130dd1ac76b7769ee5bf1fe.pdf
Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/aba9633890e56323fad041a44babef26.pdf
Programul Operațional Transport, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/ce01599300842ffb8e8b7082800b88d5.pdf

Citește Salvează

[Aproape] Tot ce trebuie să știi despre transformare digitală în 2021

In DIGest, România, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

14 minute

Fac azi un tur de forță prin ceea ce a însemnat 2021 pentru politicile digitale, legislație și guvernanță digitală. Nu am pretenția să fie o listă exhaustivă, dar am încercat să includ toate evenimentele, politicile și declarațiile care au marcat acest an. Pe scurt: un an cu multe proiecte și discuții, nu foarte multe schimbări, un an de pregătire.

Nivelul european

Februarie 2021 – Comisia Europeană a venit cu o propunere de extindere a regulilor de roaming la nivelul european pentru încă 10 ani. Știți voi, acelea care ne permit să stăm cu Google Maps pornit în acel city break pe care ni l-am dorit. În decembrie 2021, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord pentru prelungirea până în 2032 a regulilor. La reglementare se adaugă și câteva cerințe de asigurare a calității serviciilor și în roaming. Adică să poți să te bucuri de aceeași viteză de Internet ca acasă (să recunoaștem, cu toții am pățit-o că Internetul mobil din roaming era mai slab ca acasă). Regulile intră în vigoare din iulie 2022, deci ne aşteaptă vremuri bune în ceea ce priveşte postarea selfie-urilor din vacanță

Martie 2021 – Comisia Europeană a lansat Busola Digitală – planul concret pentru transformarea digitală a Europei până în 2030. Gândit ca o vizualizare a viitorului până în 2030, planul seamănă mai degrabă ca o misiune prin ralierea tuturor resurselor disponibile pentru realizarea acesteia. Ce va înseamna pentru noi? Proiecte, multe proiecte și mult digital peste tot. Printre altele, servicii digitale publice, viteză de Internet superioară și acoperire ridicată cu Internet. Deci, am putea înregistra un teren la primărie din vârful dealului 🙂 În general, ar trebui să ne așteptăm la multe schimbări, totul depinde doar de decidenții noștri, mai ales cei care vor să stea la putere pentru 8 ani . Am mai scris despre asta aici.

Aprilie 2021 – Comisia Europeană pune pe masă propunerea de regulament pentru inteligența artificială, prima încercare de setare a unor standarde pe această tehnologie atât de promițătoare, dar atât de riscantă. Apropo de risc, pe asta se bazează și propunerea de reglementare. Sistemele pe bază de inteligență artificială vor fi evaluate din punct de vedere al riscului pe care îl prezintă față de „siguranța, viața și drepturile” cetățenilor. Filtrul de spam la emailul tău nu va avea de suferit pentru că nu reprezintă o amenințare la adresa siguranței tale, dar sistemele de IA din sectorul public (transport, educație, justiție) sunt considerate sisteme cu risc înalt, deci vor fi supuse unor obligații suplimentare: vom fi informați că vom fi supuși unei decizii a unui sistem de IA, va exista supraveghere umană, deci IA nu va lua decizia singură, iar cei care realizează astfel de sisteme va trebui să respecte proceduri de evaluare a riscului și să asigure seturi de date de calitate. Deocamdată, textul regulamentului se află în faza de discuție atât la Parlament, cât și în Consiliu.

Iunie 2021 – Tot Comisia 🙂 Au fost multe proiecte anunțate anul ăsta. Deci, Comisia a propus cadrul pentru identitatea digitală europeană. Așa cum avem un portofel digital pentru cardurile noastre și putem folosi telefonul să plătim una alta, vom putea utiliza identitatea digitală pentru a ne identifica oriunde în Uniunea Europeană. Vrem să deschidem un cont în altă țară? Ar trebui să putem face asta de acasă cu ajutorul acestui instrument, care e de fapt portofelul digital în care ne vom putea încărca buletinele de exemplu. Nu, nu va fi obligatoriu și da, vom putea controla ce fel de date vom furniza. E de lucru atât la nivel de stat membru, cât și la nivel de UE. Statele se ocupă de soluțiile lor de identitate digitală, iar UE va coordona realizarea cadrului de identitate europeană. Spre exemplu, România are stipulat în PNRR o reformă și investiții pe identitate digitală. Mai multe informații aici. Deocamdată, e la stadiul de propunere, având în vedere că votul în comisie e prevăzută de-abia pentru iulie 2022.

Tot iunie 2021 – Termen limită pentru implementarea națională a mult-discutatelor reguli noi pentru copyright. Ce a fost așa de contestat? Articolul 17 care cere ca serviciile de distribuire a conținutului trebuie să ceară autorizare de la deținătorii de drepturi pentru utilizarea conținutului. În caz contrar, platformele au obligația de a șterge conținutul. Pe scurt, cade în sarcina unor servicii ca Google și Facebook să identifice conținut încărcat fără acordul titularului dreptului de autor. Good news: parodia nu e inclusă aici 🙂 Nici Wikipedia nu e inclusă aici. A implementat România aceste reguli? Am găsit doar un proiect de lege, nimic aprobat deocamdată.

Tot iunie 2021 – Crearea Trade and Technology Council, un forum transatlantic de dezbatere pentru SUA și Uniunea Europeană. Mandatul său e mai general decât politicile digitale, dar acestea sunt un pilon semnificativ tocmai pentru că UE vrea să schimbe o grămadă de reguli în spațiul digital, iar principalele entități afectate vor fi companiile mari americane ale căror produse le folosim zi de zi (Scriu asta de pe un Dell, folosind Windows 10, aplicația Notion – toate americane). Primele întâlniri bilaterale au avut loc în septembrie 2021.

Octombrie 2021 – Statele OECD au ajuns la un acord pentru o nouă schemă de taxare a companiilor multinaționale în condițiile digitalizării economiei. Planul de taxare are două componente: distribuirea profiturilor și a drepturilor de taxare între țări (adică o parte din taxe se vor plăti în țările unde companiile au activități, indiferent dacă au un sediu acolo) și o cotă minimă de impozitare de 15% (pentru companii cu venituri de peste 750 milioane euro). Partea cu „indiferent dacă au sediu acolo” și „cota minimă de impozitare” lovește în companiile tech, având în vedere că au activități aproape peste tot în lume și sedii în țări cu scheme de impozitare foarte atractive. De altfel, Irlanda, gazda majorității companiilor tech în Europa, s-a opus destul de mult acestei inițiative. Acordul va fi implementat de-abia în 2023, deci companiile au timp să-și regândească strategiile fiscale 🙂

Noiembrie 2021 – Frances Haugen este audiată în Parlamentul European, parte a „turneului” său de avertizoare de integritate. Ea este cea care a dezvăluit o parte din lucrurile pe care le știam deja despre Facebook, dar nu știam că și FB le știe și nu face foarte multe în privința asta: că rețelele sociale dăunează sănătății mintale, că au fost folosite pentru traficul de persoane, că algoritmul lor provoacă indignare și asta ne face să stăm pe platformă mai mult etc. O astfel de mărturie e importantă în UE pentru că vor începe în curând negocierile interinstituționale pentru două regulamente care pot aduce ceva schimbare în modul în care giganții tech funcționează: Digital Services Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA). În mărturiile ei, s-a referit și la acestea și a îndemnat eurodeputații să se asigure că cele două legi vor fi ferme și nu vor crea ambiguități.

Decembrie 2021 – Apropo de Frances Haugen…Parlamentul European a adoptat poziția sa privind DMA (în plen) și DSA (în comisie). Nu pare nu-știu-ce milestone având în vedere că e doar o poziție intermediară și textul regulamentelor va mai suferi schimbări, dar e bine să ne informăm despre ce ne dorim și ce vom primi 🙂 Despre cele două proiecte am mai scris aici. Scopul e ca platformele unde ne petrecem mult timp din viață să își asume mai multe responsabilități, să nu ne mai țină captivi pe platformă și să se asigure că drepturile noastre sunt respectate în spațiul online. Pe lângă regulile propuse de Comisie, Parlamentul mai vine cu două propuneri cel puțin interesante. Prima e restricționarea reclamelor țintite bazate pe toate datele pe care le produci pe social media și utilizarea lor doar dacă există „consimțământ clar, explicit, reînnoit și informat”. Știi mesajele alea despre care vorbeam aici, unde dai accept fără să știi ce accepți și dreptul tău la confidențialitate nu este de fapt respectat? Păi, astfel de reguli ar face mai greu ca tu să accepți să fii țintit/ă cu tot felul de reclame enervante și da, probabil că vor apărea multe mesaje unde ți se va cere acordul pentru una sau alta. A doua – interoperabilitatea pentru serviciile de mesagerie și social media gestionate de „gatekeepers”, adică Facebook de exemplu. Adică dacă vrei să te muți de pe o rețea pe alta (desigur să nu fie de la aceeași companie), să poți face asta fără să îți pierzi toate conexiunile și activitatea. Să poți vorbi de pe Signal cu prietenii de pe Whatsapp.

Decembrie 2021 – Comisia anunță un pachet legislativ pentru lucrătorii de pe platformele digitale (cei pe care îi vedeți cu diverse rucsacuri de formă cubică prin oraș și alții). 28 de milioane de europeni lucrează pe aceste platforme, dar regulile actuale permit anumite „scăpări”, cum ar fi faptul că o parte din acești europeni nu se bucură de drepturile sociale de care se bucură cei angajați pe sistem convențional: salariu minim, timp de lucru maxim, dreptul la concediu și altele. Dacă se va implementa, directiva va crea un set de criterii pentru a stabili dacă un astfel de lucrător trebuie considerat ca „angajat”, iar platforma „angajator”. Printre criterii se numără restricționarea orelor de lucru sau a dreptului de a refuza sarcini sau supravegherea electronică a muncii. Dacă cel puțin două sunt respectate, platforma devine angajator și atunci trebuie să asigure angajatului drepturile așa cum derivă ele din legislația națională a muncii. Desigur, platformele pot să combată acest statut și cade în sarcina lor să dovedească că nu sunt angajatori. Discuția e de-abia la început, având în vedere că propunerea a fost lansată doar în decembrie, deci vom mai auzi de acest proiect. Mai multe informații aici.

Decembrie 2021 – să încheiem anul și cu ceva drăgut. Digital Skills and Jobs Platform a lansat un test pentru competențele digitale. Combină autoevaluarea cu câteva întrebări tehnice pentru a obține o evaluare a competențelor tale digitale pe cele 5 componente. Mie mi-a ieșit advanced 🙂 După test, poți alege o serie de cursuri pentru a-ți perfecționa cunoștințele. Necesită cont EU Login, dar poți salva rezultatele testului în profilul tău de unde poți genera și un CV Europass cu rezultatele de la test. Rezolvăm astfel și dilema „ce scriu la competențe digitale în CV”.

Nivelul național

Și câte s-au mai întâmplat și aici

Mai 2021 – Regulamentul european care instituie Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică a intrat în vigoare. Care e faza? Centrul va avea sediul în București, prima agenție europeană cu sediu în România. Cu ce se va ocupa? Cu…securitatea cibernetică. Va fi un loc unde se dezvoltă cercetare în securitate cibernetică și se dezvoltă competențe și capabilitate. Centrul va manageria de fapt și o rețea de centre naționale pe dezvoltarea de competențe în securitate cibernetică

Iunie 2021 – Aprobarea legii 5G, mai precis Legea nr. 163/2021. Principala prevedere se referă la necesitatea autorizării producătorilor de tehnologii și echipamente 5G. CSAT-ul dă un aviz, iar prim-ministrul dă o decizie privind autorizarea producătorilor. Partea mai importantă e realizarea licitațiilor pentru atribuirea spectrumului 5G, adică „spațiul” pe care-l pot ocupa companiile de tehnologie pentru rețeaua 5G. Telefoane 5G avem, semnal 5G se mai lasă așteptat un pic.

August 2021 – Lansarea proiectului pilot pentru cartea electronică de identitate la Cluj-Napoca. Cartea electronică va avea un cip ce va conține datele despre tine, esențiale pentru identificare la distanță, dar îți vei putea încărca și o semnătură electronică, spre exemplu. Nu, nu va fi obligatorie, dar ca să călătorești în străinătate, vei avea nevoie de o carte cu cip.

Septembrie 2021 – Înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică, o structură care preia rolurile vechiului CERT-RO, centru pe securitate cibernetică înființat ca urmare a cerințelor europene. Directoratul va acoperi o plajă mai mare de responsabilități. Principala responsabilitate din ordonanța care îl înființează? „DNSC este autoritatea competentă la nivel naţional pentru spaţiul cibernetic naţional civil, precum şi pentru gestionarea riscurilor şi a incidentelor de securitate cibernetică”. Structură complexă, buget redus pe anul 2022, din ce am auzit. Tough luck..

Septembrie-octombrie 2021 – Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. După lupte seculare, scandaluri și politizări, vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen din septembrie consfințește aprobarea planului. Componentele legate de transformarea digitală sunt o parte semnificativă a planului, de la infrastructura de cloud pentru serviciile publice digitale până la buletinele electronice sau programe de competențe digitale. Nu ajută deocamdată că s-a primit o primă tranșă de bani deja în decembrie, dar cadrul de reglementare s-a aprobat doar după ce s-au primit banii 🙂

Noiembrie 2021 – Finalizarea primului catalog național al serviciilor publice de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Cuprinde o listă de peste 2300 de servicii publice împărțite pe servicii digitalizate, nedigitalizate sau parțial digitalizate oferite de către instituțiile administrației centrale și cele subordonate acestora. Printre cele mai accesate servicii digitalizate se numără servicii ale oficiilor de cadastru și cele legate de înmatriculare/circulația mașinilor. Încă nu e foarte data-friendly, dar așteptăm versiuni ulterioare pentru analize mai consistente. Catalogul e aici, vezi deocamdată mai degrabă doar lista instituțiilor, nu serviciile în sine.

Noiembrie 2021 – ADR a aprobat norme privind identificarea de la distanță a cetățenilor, iar instituțiile sau companiile care utilizează astfel de servicii au opt luni la dispoziție să le pună în aplicare. Deci, dacă vreți să utilizați un serviciu digital public de acasă, vor exista norme clare despre cum puteți fi identificați – ai nevoie de o cameră video și buletinul. Cei de la celălalt capăt al discuției te pot întreba diverse lucruri ca să confirme că tu ești tu și apoi vei primi un cod unic sau un link de conectare.

Noiembrie 2021 – Tot ADR a dat drumul unui alt proiect – Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală. Desigur că are nume boring. De fapt, e poarta de intrare către serviciile publice digitale pe care le vom putea folosi. Un singur cont, cu autentificare în siguranță, acces la mai multe servicii, se va lega cu cartea electronică cu cip de care am povestit mai sus. Nu doar atât, va fi și un portofel electronic, așa cum este propus la nivel european. Niciun mare proiect fără critici semnificative, se pare. Mai avem de așteptat până va fi funcțional.

Tot noiembrie 2021 și tot ADR – lansarea sistemului național de interoperabilitate, proiect de interconectare a bazelor de date a instituțiilor administrației publice. Îl poți accesa aici, deocamdată nu poți face foarte multe cu el și ai nevoie de semnătură digitală.

Decembrie 2021 – Încheiem anul cu un pic de scandal 🙂 Nu, nu e vorba de ministrul care nu are treabă cu domeniul, ci de problema semnalată cu privire la interceptările introduse în codul comunicațiilor. Codul comunicațiilor e un pachet legislativ de directive europene care trebuie transpuse în legile naționale. Aici a fost introdus un articol care prevede obligația furnizorilor de servicii de mesagerie (mai precis Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere) de a sprijini organele de aplicare a legii (poliție, procuratură etc) și cele cu atribuții în securitatea națională (știți voi care) în „punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică”. Problematic, to say the least, în condițiile în care trendul european merge către asigurarea confidențialității și a drepturilor cetățenilor în spațiul digital.

Și care-i rostul?

Multe proiecte, atât la nivel european, cât și la nivel național. Nu foarte multe lucruri definitive încă. Și totuși, care-i rostul atâtor discuții? Păi, să ne pregătim pentru mai multe schimbări care vor veni din 2022 sau 2023. Cartea electronică de identitate va fi probabil chestia cea mai palapabilă la nivel național, iar la nivel european se pregătește terenul pentru a schimba din ce în ce mai mult modul în care interacționăm online. Dacă ești lucrător pe una din platformele digitale de muncă, ți se pregătesc niște reguli care ar trebui să îi ușureze munca. Dacă dezvolți sisteme de inteligență artificială, ar trebui să te pregătești pentru niște cerințe în plus. Dacă ai de-a face cu platforme social media și cu toții avem de-a face, urmează niște schimbări esențiale: posibila restricționare a reclamelor țintite, posibila utilizare a mai multor servicii de mesagerie cu un singur cont.

Multe schimbări, dar multe nu își vor avea efectul scontat dacă nu se comunică eficient și corect despre acestea. Și vorba unui clasic în viață, e mai bine să ne pregătim decât să nu ne pregătim. Spusă în țara care nu se pregătește aproape niciodată corect de nimic.

Citește Salvează

România digitală și nu prea

In România

De Mirela Marcut

8 minute

Spuneam în urmă cu ceva vreme că mi-aș dori mai multe discuții despre transformarea digitală și despre schimbările care ne pasc în perioada următoare. De ce? Pentru că intuiesc că nivelul scăzut al competențelor digitale, coroborat cu lipsa acțiunilor concrete în ceea ce privește serviciile publice digitale, îi fac indiferenți pe cei mai mulți români. Să mai zic că românii sunt interesați mai degrabă de drumuri, poduri, parcări etc? N-au ei vreme de așa ceva. Mai ales că am primit o grămadă de comentarii despre proiectul acesta în acest ultim an, comentarii de tipul nu înțeleg despre ce scrii tu acolo. [a se citi: și nici nu mă interesează].

Cel mai recent Eurobarometru despre societatea digitală a venit oarecum să confirme bănuiala pe care o aveam legat de acest subiect. Cercetarea acoperă percepția cetățenilor europeni cu privire la utilizarea uneltelor digitale și accentul pe care îl pun aceștia pe activitatea lor în spațiul digital. Rezultatele acestei cercetări vor ajuta la fundamentarea declarației privind principiile și drepturile digitale. Și dacă tot mi-am bătut gura deja de câteva ori despre importanța unor astfel de principii digitale în design-ul politicilor publice legate de tehnologie, m-am gândit că ar fi util să vedem cum văd românii spațiul digital și care cred ei că sunt lucrurile importante în spațiul digital. Spoiler alert: vei fi dezamăgit/ă la finalul acestui articol.

Despre ce e vorba?

percepția românilor asupra importanței uneltelor digitale – comparație cu UE27
principalele îngrijorări în ceea ce privește spațiul digital
importanța pusă de români pe o serie de reguli care s-ar putea constitui în principii și drepturi digitale
câteva recomandări de acțiune pe mai departe

Cum văd românii viitorul digital?

Importanța pe care o acordă românii uneltelor digitale în viitor este cea mai scăzută decât toate celelalte state europene. 61% cred că vor fi importante în viitor – cu variație – față de 81% cât este media europeană. Mai mult decât atât, 22% cred că nu vor fi prea importante în viitor. Din nou, cel mai ridicat procent de la nivelul statelor europene. În total, 35% cred că uneltele digitale și Internetul nu vor fi importante în viitor. Captivant acest proces, având în vedere că suntem aproape campioni europeni la utilizarea social media și avem un nivel scăzut de competențe digitale. Observ aici poate o potențială lipsă de interes în ceea ce privește uneltele digitale care se corelează cu nivelul scăzut de transformare digitală a companiilor și a serviciilor publice.

Mai mult, pare-se că nu avem nicio viziune prea pozitivă cu privire la efectele acestora asupra vieții noastre. 52% din noi cred că tehnologiile ne vor aduce la fel de multe dezavantaje ca avantaje. Putem corela asta cu apetitul scăzut către schimbare pe care-l avem noi românii, conform modelului lui Hofstede. Mai putem corela cu cunoștințele relativ scăzute despre tehnologie și cum funcționează inovația.

Ce îi îngrijorează pe români în legătură cu uneltele digitale?

Per total, principalele îngrijorări europene sunt:

atacurile cibernetice și criminalitatea cibernetică
siguranța și bunăstarea copiilor
utilizarea datelor personale și informațiilor de către administrații și companii

Care sunt principalele îngrijorări ale românilor? Top 3:

dificultatea unor persoane de a accesa Internetul
siguranța și bunăstarea copiilor
atacurile cibernetice și criminalitatea cibernetică

Mai merită să menționez că scorurile românești sunt destul de uniforme, nu iese în evidență nicio îngrijorare clară, iar pentru principalele trei probleme identificate la nivel european, scorurile românești sunt cele mai scăzute dintre statele membre. Nu suntem foarte interesați de utilizarea improprie a datelor personale. Ce să mai zic de impactul produselor digitale asupra mediului înconjurător. Asta nu se prea pupă cu faptul că programul Rabla pentru electrocasnice a fost super de succes, iar voucherele pentru dispozitive noi au fost epuizate în câteva minute de la lansare. Da, știu, ne interesează mai mult dispozitivele noi decât impactul celor vechi asupra mediului.

O societate fără prințipuri vasăzică nu le are...

Aici nu mai suntem chiar ultimii, dar nici nu stăm foarte bine la recunoașterea unor drepturi pe care le avem în spațiul online. Eurobarometrul explică și faptul că respondenții mai tineri înregistrează procente mai ridicate la această întrebare, semn al diferenței dintre generații în utilizarea Internetului. Oricum, cifrele înregistrate de România arată lipsa de discuții pe acest subiect, nu în bulele social media, unde e plin de ele, ci in the real world. Aici poate ați putea spune că astea sunt first world problems, dar problema e că din ce în ce mai mare parte din viață ne-o desfășurăm în spațiul online. Ar trebui să fim conștienți că spațiul online nu este ceva fundamental diferit de offline. Dacă afli asta, poate te gândești de două ori până scrii ceva offensive pe social media.

Următorul grafic e și mai revelator și îl las așa fără comentarii aici.

În ceea ce privește lista de principii care ar fi relevante pentru viața digitală, europenii au plasat următoarele pe primele locuri. Spre exemplu:

90% sprijin pentru principiul accesului la servicii publice digitale
90% sprijin pentru principiul informării cu privire termenii și condițiile aferente conexiunii la Internet
85% sprijin pentru acces online la datele lor de sănătate, inclusiv să aibă control permanent asupra informațiilor
90% sprijin pentru acces la educație și pregătire pentru dezvoltare abilităților digitale și 88% la educație digitală de calitate

List of principles associated to the European approach to digital life

Anterioară

Următoare

Scorurile respondenților români în privința sprijinului pentru aceste principii se află aproape peste tot printre ultimele din Uniunea Europeană.

74% sprijin pentru principiul accesului la servicii publice digitale (90% media europeană)
75% sprijin pentru accesul la datele de sănătate (85% media europeană)
81% sprijin față de principiul informării cu privire termenii și condițiile aferente conexiunii la Internet (90% media europeană)

Anterioară

Următoare

Veți spune că nu sunt mici diferențele de procente și că nu contează de fapt, având în vedere că sprijinul e majoritar. Problema e că per total, suntem constant ultimii în aceste testări de percepții. Mai mult, să ne uităm și la procentele celor care nu consideră că aceste lucruri sunt importante sau nu știu despre ce e vorba:

11% nu știu dacă ar trebui să aibă acces la datele de sănătate, iar 14% spun că nu e o chestie prea importantă
17% spun că nu e foarte importantă ideea accesului extins la serviciile publice digitale

Ne putem uita și la concordanța dintre temele europene pe digital și percepția românilor. Spre exemplu:

identitatea digitală – tot pe ultimul loc – 72% sprijin față de 85% media europeană
confidențialitatea comunicațiilor – tot pe ultimul loc – 77% față de 91% media europeană (9% nu știu)
protecția împotriva aplicațiilor riscante sau lipsite de etică ale tehnologiilor digitale, inclusiv inteligența artificială – tot ultimul loc – 76% față de 87% media europeană (14% consideră că nu e important)
promovarea gândirii critice în spațiul online, în special atunci când se folosesc rețelele sociale – tot ultimul loc – 76% față de media europeană de 87% (16% nu consideră că e important)

Anterioară

Următoare

Ca să fie tabloul complet, am căutat un grafic unde nu suntem ultimii. Se pare că suferim din cauza birocrației românești în așa fel încât nu suntem ultimii în EU la sprijinul principiului că datele ar trebui trimise doar o dată atunci când interacționăm cu administrația publică. Surprinzătoare e apariția Estoniei sub noi, dar ei nu mai au de mult traumele statului la coadă pentru împins hârtii. Normal că nu te interesează să dai date de două ori când o faci de la căldurică de acasă 🙂

Unde mergem de aici?

Cât de semnificative sunt cifrele astea? Depinde cum o prezinți. Poți să zici așa: 61% dintre români consideră uneltele digitale vor fi importante în viața lor în 2030! Oau, ce procent ridicat, e bine. Da, dar 35% zic că nu vor fi importante. Și tot așa. Înțelegeți ce vreau să spun.

Ce mi se pare mie semnificativ:

că suntem aproape constant pe ultimele locuri la sprijin pentru aceste principii/drepturi pe care ar trebui să le avem în spațiul digital – aproape indiferent de întrebare. E ca și cum nu ne-ar păsa extraordinar de mult de ceva anume. Exagerez, desigur, dar această plasare se corelează cu competențele digitale scăzute, cu lipsa unei viziuni clare dincolo de trebuie să îmbunătățim competențele digitale și cu lipsa discuțiilor extinse pe tema asta
că 58% nu știau că se bucură de anumite drepturi în mediul online așa cum se bucură de ele în mediul offline
că dezbaterile europene pe teme legate de transformarea digitală nu prea ajung la noi

Ce putem face? M-am săturat de răspunsul ăsta, dar educație ar trebui în primul rând. Și nu în bula de social media, ci în alte bule, în alte medii. La fel cum toate companiile o dau acum cu schimbările climatice și responsabilizare, de ce n-am putea face ceva similar pentru tehnologia digitală?

Referințe

Raportul întreg a apărut pe 9 decembrie și poate fi accesat de aici: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2270

Citește Salvează

Orașul inteligent este o poveste

In Orașe

De Mirela Marcut

11 minute

Orice oraș este o poveste. New York este povestea orașului rezilient care poate trece peste toate, Paris este orașul romantismului, Berlin (unul din preferatele mele), orașul hipsteresc și renăscut. Ne-am format percepțiile acestea vizitând aceste orașe, urmărindu-le în filme sau, pur și simplu, preluând unele clișee repetate (Paris – orașul romantismului – s-ar încadra aici).

Dacă mă mut la România, Clujul este orașul universitar și tânăr și, desigur, acest Silicon Valley al României. Bucureștiul devine orașul în care nu este apă caldă, iar Timișoara este primul oraș liber de după comunism. Ne-am format și aceste impresii ca urmare a știrilor despre ce se întâmplă la nivel local, ca urmare a branding-ului și, desigur, ca urmare a deciziilor de politică locală. Putem aplica afirmația de început la smart cities? Desigur. N-o zic eu, o zic cercetătorii pe subiect, care au analizat în mai multe instanțe principalele „narative” despre smart city.

Și acum vine întrebarea pe care o să v-o puneți: și cu ce mă ajută asta pe mine, domnișoară? Dacă ești decident politic, trebuie să știi că orice efort către construirea unui smart city ar trebui să fie justificat public în fața cetățenilor și unul din cele mai bune moduri de a face asta este prin creionarea unui fir narativ care să explice oamenilor ce urmează să se întâmple în orașul lor și cum se vor cheltui banii în perioada următoare. Dacă ești cetățean, să știi că transformarea digitală presupune niște schimbări în orașul tău și nu o să poți să înțelegi cu adevărat cum funcționează, așa că ar trebui să auzi niște informații simplificate despre proiecte.

Oricine ai fi, trebuie să înțelegi că orașul nu este o tablă de Monopoly unde pionii se mișcă așa cum vrei tu sau zarul. Orașul nu este o singură tablă de joc, poate lua diverse forme, iar pionii se implică și ei în joc 🙂 Deci, astăzi, avem o mică discuție despre pioni și poveștile din spatele orașelor inteligente cu inspirație din literatura de specialitate.

Deci, cum?

vei citi despre trei tipuri de narative de smart cities (plus alte câteva mențiuni din alte cercetări)
vei înțelege care e relația dintre acestea și cetățeni
vom vedea câteva exemple din România și cum se pot aplica aceste narative

Care-i povestea aici?

Când auzim vreo știre despre tehnologie, cumva povestea poate lua două forme. Fie vorbim despre o inovație prezentată ca fiind revoluționară și care va schimba modul în care ne desfășurăm activitatea, fie vorbim despre ceva cu potențial distructiv. Depinde și de publicul țintă și de instrumentul media, adesea cele două dictează modul în care prezintă o astfel de inovație. Dacă e o companie privată ce își prezintă recenta inovație, atunci inevitabil accentul va fi pe îmbunătățirea vieții și pe acele imagini utopice cu flying cars și tehnologie peste tot. Oricum ar fi, vorbim despre caracterul inevitabil al tehnologiei care se împletește cu viața de zi cu zi a cetățenilor.

Cam așa e și în cazul orașelor inteligente ce mizează pe tehnologie pentru a se dezvolta. Prezintă o viziune utopică cu privire la oraș, care se poate realiza doar prin anumite investiții în tehnologii și anumite acțiuni, iar cetățenii ar trebui să accepte necondiționat aceste schimbări sau ar trebui să joace anumite roluri în acest scenariu. De fapt, ideea implicării cetățenești este destul de dezbătută în literatura de specialitate pe care am parcurs-o anul acesta, cercetătorii deplângând adesea că rolul cetățenilor este cumva de figurație sau pur și simplu nu există interes din partea lor în a se implica, iar această situație știrbește din succesul unor astfel de proiecte de transformare digitală la nivel local. Dar cum ar trebui să arate o astfel de poveste și ce rol ar trebui să joace cetățenii?

de Waal și Dignum (2017) au identificat trei posibile narative cu privire la smart cities și rolul jucat de cetățeni:

orașul – „control room” / cameră de comandă
orașul creativ
orașul cu cetățeni inteligenți

Orașul - cameră de comandă

Dacă ai văzut The Dark Knight, este o scenă acolo când Batman a inventat un fel de centru de comandă care folosește toate telefoanele din Gotham city pentru a crea un fel de hartă digitală a orașului cu ajutorul unei tehnologii similare cu sonarul.

Ok, gândește-te la o scară mult mai mică și nici chiar așa de SF, dar orașul cameră de comandă funcționează pe principii asemănătoare. Orașele își realizează un centru de operațiuni, care adună laolaltă mai multe tipuri de date extrase din senzori de la semafoare, senzori de calitate a aerului, camere video etc. Acestea sunt analizate și împachetate pentru a lua decizii mai bune pe chestii, cum ar fi cum să direcționezi traficul într-o anumită zonă ca să reduci poluarea sau cum să planifici transportul în comun ca să fie mai eficient. Desigur, acest centru de comandă se poate regăsi și sub forma unei platforme centralizate care să medieze relația ta cu orașul – ce variante de transport ai? cât gunoi se reciclează? care e drumul cel mai rapid până la următoarea parcare? Ideea care ghidează o astfel de operațiune se leagă de de optimizare – eficiență pentru administrație locală și confort pentru cetățean.

Sună bine. În teorie, viața ni se ușurează că nu stăm 15 minute în stație așteptând tramvaiul pentru că știm exact când va veni următorul. Poate că putem oferi servicii de ride-sharing pe aceeași platformă, deci mai facem un ban pe lângă. Câteva aspecte problematice:

relația dintre tine și oraș se reduce la un act de consum – tu consumi ceea ce oferă orașul, iar orașul consumă ceea ce produci tu – date
(asta m-a pus pe gânduri) optimizare a ce? creșterea veniturilor pentru administrație? cum optimizezi pentru sustenabilitate? asta e o decizie care ar trebui lăsată unor sisteme non-umane?
la ora cutare, intersecția cutare, ai fost acolo. peste câteva ore, ai făcut asta și asta. Poate că ai comis o fărădelege. Supravegherea e bună în acest sens. Dar dacă ți-ai văzut de treabă? Deci, riști să iști o dezbatere despre viață privată.

Deci, cine e cetățeanul în acest scenariu? Cetățenii sunt subiecți ai administrației locale, producători de date, pot fi și mici antreprenori. Cetățenia este individualizată pentru că și experiența cu orașul este una personalizată – eviți unele zone care au fost marcate ca fiind nesigure, datele pe care le produci pot să-ți sugereze doar anumite tipuri de experiențe – parcare doar într-un anumit loc, un anumit traseu prin oraș. Și da, se presupune că cetățenii sunt un element unitar, toți au aceleași nevoi și competențe digitale.

Orașul creativ

Dacă ai auzit cel puțin o dată de declarația că un oraș este Silicon Valley al… Europei de Est, Asiei sau Antarcticii, șansele sunt ca acel oraș să fie acest tip de oraș creativ (Da, Cluj s-a tot folosit de această titulatură în ultimii ani). Imaginea e a unui oraș unde au loc o grămadă de inovații tehnologice, a cărui economie se bazează pe sectorul IT, dar nu pe outsourcing, ci pe producere de tehnologie. Un oraș vibrant, care atrage populație educată, de un anumit calibru. Un oraș care experimentează o grămadă de aplicații noi (vezi celebra stradă smart tot din Cluj-Napoca) și care se vrea a fi futurist.

Poate oferi anumite condiții pentru relocarea unor companii IT sau condiții pentru dezvoltarea unui ecosistem de start-up-uri. De asemenea, poate și extinde acest accent pe creativitate și pe modul în care își dezvoltă politica urbană pentru că adesea astfel de orașe îmbrățișează ideea de inovație locală sau „laboratoare urbane”, unde se dezvoltă anumite soluții pilot care pot fi replicate în alte zone ale orașului. Și asta nu e vorba doar de tehnologie, ci și de mobilitate sau mediu.

Cine sunt cetățenii? Oameni educați, creativi, care pot să fie „cultivați” în oraș cu ajutorul instituțiilor de învățământ locale sau pot fi atrași în oraș cu alte elemente – viață socială, activități culturale (vezi Cluj-Napoca, din nou). Având acest fundament, cetățenii se pot implica activ în procese de inovație locală, dar pot contribui și la acest ecosistem antreprenorial – pot deschide companii inovatoare. Inovația locală poate rezolva probleme ale comunității, deci cetățenia nu e complet individualizată. Dar, există câteva aspecte problematice:

riscul de excludere a unor cetățeni care nu mai corespund acestei viziuni
inovația locală este gândită din perspectiva unei anumite categorii de cetățeni, deci există riscul de polarizare și de group-think, și, deci, unele soluții să nu fie replicabile
orașul poate să se mențină într-o perpetuă competiție pentru atragerea talentelor, putând cauza unele costuri

Orașul cu cetățeni inteligenți

O astfel de viziune a preluat termenul smart din smart cities și l-a plasat în dreptul singurelor ființe cu adevărat inteligente din acest univers (din câte știm): oamenii. Oamenii devin mai puternici cu ajutorul tehnologiei și își pot rezolva problemele din oraș cu ajutorul acesteia, de la funcții plictisitoare legate de achitarea unor taxe la includerea părerilor lor în luarea deciziilor. Ideea este să cultivi o relație mediată de tehnologie – cu cetățenii orașului, de la lucruri pasive până la chestii active – să le asculți opinia și să preiei cele mai bune idei.

Probleme? Păi, o astfel de viziune e greu de realizat. Cel mai simplu e să pui la îndemână niște soluții online pentru lucrul cu administrația locală și să zici că ai contribuit la crearea cetățenilor inteligenți. Simplu e și să organizezi o consultare și să arunci apoi responsabilitatea pe cetățeni dacă ceva iese prost. Mai greu e să organizezi o consultare pe bune, să te ții de angajamentul de a le lua în serios opiniile și să pui în balans opinia populară cu opinia expertă.

Deci, cum este cetățeanul inteligent? Pentru viziunea limitată, este o persoană care are tehnologia la degetul mic și telefonul inteligent în buzunar, care alege să-și rezolve problemele administrative de la distanță.. și cam atât. Cetățenia este iarăși individualizată. Dacă alegi o viziune mai deschisă spre a învăța, vei putea crește cetățeni implicați în rezolvarea comunității, dar vei risca iarăși să excluzi anumite persoane pentru că nu le au cu tehnologia.

Exemple din România

Aceste narative sunt stilizate și desigur că nu vei găsi un model perfect în realitate pentru că orașele ar trebui să se adapteze la profilul lor în realizarea unei viziuni. Cu toate acestea, putem observa câteva elemente definitorii la orașele din România și le prezint pe scurt mai jos:

Cluj-Napoca are cele mai multe trăsături de oraș creativ – de la discursul referitor la Silicon Valley de… (inserează toponimie aici) la modul în care au atras profesioniști în IT în oraș. Mai putem regăsi și elemente ale orașului cu cetățeni inteligenți, având în vedere că au deschis un Centru de Inovație și Imaginație Civică – „locul unde culegem și dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea și dezvoltarea orașului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană la orașul Smart City, de la proiecte cultural-artistice la aspecte care țin de dezvoltarea socială”
Oradea își dezvoltă un centru de comandă, deocamdată un sistem unic de supraveghere video, deci vedem o primă licărire a orașului centru de comandă. Mai dezvoltă și proiecte pe e-guvernare, dar nu are foarte mult (sau chiar spre deloc) apetit spre consultare publică. Deci, am putea discuta și de o viziune limitată către „creșterea” cetățenilor inteligenți
Timișoara a dat drumul unui proces inedit de co-creare a strategiei de transformare digitală 2021-2027. Și au și consilii consultative pe cartiere. Avem, deci elemente de viziune de oraș cu cetățeni inteligenți și implicați în comunitate.

Și cu ce mă ajută pe mine, domnișoară?

Astfel de povești cu privire la orașele inteligente sunt doar asta – niște variante stilizate, poate idealizate asupra a cum se pot construi acestea. Ideea e să vezi relația dintre ceea ce faci în oraș cu privire la tehnologie și ce tip de cetățean „crește” în jur. Și viceversa, desigur.

Ce fel de populație ai în orașul tău? Care sunt profilele de cetățeni care există în oraș? Te poți baza că soluțiile tale de e-guvernare vor funcționa într-un oraș unde nivelul de competențe digitale este de bază? Cum vrei să încurajezi dezvoltarea de start-up-uri, deci să atragi oameni cu apetit pentru risc, dacă tu nu riști să vezi cum pot contribui cetățenii la rezolvarea problemelor lor? Ești pregătit să îți asumi că unele categorii de cetățeni vor fi excluse?

Referințe

Cardullo, P., Kitchin, R. (2019) Being a ‘citizen’ in the smart city: up and
down the scaffold of smart citizen participation in Dublin, Ireland.
GeoJournal 84, 1–13. https://doi.org/10.1007/s10708-018-9845-8
de Waal, M. and Dignum, M. (2017) The citizen in the smart city. How the smart city could transform citizenship. it – Information Technology, 59:6, pp. 263-273. https://doi.org/10.1515/itit-2017-0012
Söderström O., Paasche, T. & Klauser, F. (2014) Smart cities as corporate storytelling, City, 18:3, 307-320, DOI: 10.1080/13604813.2014.906716

Citește Salvează

Ce relație au tinerii cu tehnologia?

In Digital

De Mirela Marcut

12 minute

Anul trecut pe vremea asta: „da, ce cheștie mișto ai făcut aici. Dar cam mică nișa asta pe care vrei să o acoperi… ești sigură?”. Azi face DigitalPolicy 1 an. Mi-am dorit să fie un spațiu unde bla bla-ul digitalizării nu-și are loc, un spațiu cu ajutorul căruia cititorii să înțeleagă mai bine discuțiile despre tehnologie și un spațiu unde pot face unele conexiuni dintr-un film pe care l-am văzut recent și cele mai recente declarații despre transformare digitală (am făcut asta în câteva articole pe care nu le mai găsesc 🙂 ).

N-am devenit un hit viral, nici n-aveam cum, având în vedere că nu promovez chestii senzaționaliste și nici meme-uri. Nu-i bai. Nu, n-am făcut bani din asta (am primit și întrebări de genul ăsta). Din contră, am băgat bani în proiect pentru a avea o scăpare de normalitate din peisajul atât de încărcat de informație pe care efectiv nu avem timp să o procesăm. Aici procesez informație legată de modul în care tehnologia ne influențează viață și o despic în mai multe fire pentru cei puțini care ajung să vadă ce scriu ca urmare a loteriei algoritmilor social media. Din aceia, mai extragem și pe cei ce au nervi și răbdare să citească. Da, cam mică nişa.

De 1 an, încerc să povestesc modul în care văd eu tehnologia, modul în care mi-a schimbat viața în bine și în rău, modul în care UE sau statul vor să ne modeleze viața cu ajutorul tehnologiei. Ce tot atâta „eu, eu, eu”? La 1 an de DigitalPolicy, am zis să fac un pas în spate: am rugat câteva tinere să-mi arate ele perspectiva lor. Cum le-a influențat lor tehnologia viața? Ce relație au ele cu tehnologia? Cum văd ele transformarea digitală din România și din jur? Vedeți mai jos ce a ieșit. Textele sunt în totalitate ale lor, eu am intervenit pentru claritate și concizie.

Social media- auto-dezvoltare sau auto-sabotaj?

Bună cititorule, mă numesc Alexandra, am 25 de ani și în momentul de față sunt masterandă la Universitatea din Oradea, iar în timpul liber visătoare, ambițioasă, idealistă și perfecționistă. Am fost extrem de încântată când am primit provocarea de a scrie un fragment pentru acest proiect minunat educativ „Digital Policy” și mă bucur mult că pot să las o parte din gândurile mele aici pentru voi.

În ultimul deceniu auzim și interacționam zilnic cu platformele de socializare online sau mai modern spus „platformele de social media”; dar ne-am gândit vreodată ce impact poate să reprezinte această interacțiune pentru noi și pentru subconștientul nostru? Se spune că tot ceea ce vedem, auzim sau simțim se înregistrează iremediabil în creierul nostru, fie conștient, fie inconștient. Oare toată nemulțumirea oamenilor din ultimul timp, toată goana aceasta după aparențe și chiar și superficialitatea se pot datora orelor petrecute în procesul de „scrolling” pe instagram și/sau facebook? Încă nu s-au facut studii care să analizeze pe termen lung efectele pozitive și negative ale acestei ere a tehnologiei accelerate. Dacă analizăm un moment în introspecția noastră, când navigăm pe Instagram, oare câte din acele ore le petrecem conștient vizitând n conturi populare și intrând pe n pagini web prin instagram/facebook?

Orice lucru care apare în lumea aceasta are un început și un sfârșit, important e ca noi să folosim acel lucru, acea tehnologie, acea invenție într-o manieră constructivă, care să ne ajute să fim o mai bună versiune a noastră în fiecare zi. Social media are foarte multe lucruri de oferit, fără costuri aferente, pentru urmăritori în materie de educație financiară, lifestyle, modă, mâncare, destinații de vacanță ș.a.m.d; însă secretul care stă la baza bunăvoinței platformelor de a oferi totul pro bono, este filtrul personal și selectarea tipului de conținut care reprezintă interes și a timpului petrecut. Să nu uităm că viața online e strict online și noi putem să punem în aplicare în viața reala tot ceea ce învățăm; dar primordial în importanță va rămâne mereu realitatea, mai precis interacțiunea cu cei din jur, modul de a ne comporta și chiar modul de a ne vedea pe noi inșine.

Poate te intrebi cum am ajuns la aceste concluzii. Permite-mi să îți răspund sincer că și eu am fost una din acele persoane, pot spune victimă a mirajului, care încă de la prima oră a dimineții, eram prezentă pe platformele de social media, mă proiectam în acea lume ideală iar când îmi blocam telefonul simțeam că nu îmi găsesc ambiția de a face lucruri care îmi aduceau împlinire, că nu am un scop bine definit în viața și că nu sunt utilă pentru nimeni. Ce crezi că făceam în momentele acelea de deznădejde ? Intram din nou online pe Instagram sau Facebook. Am continuat așa luni de zile până când am început să acord mai multă atenție, energie și timp vieții care se desfășura în afara portalului feeric numit telefon. În acest proces de detașare am descoperit că telefonul meu are în setările sale o opțiune numită “Screen Time” care te ajută să îți delimitezi timpul pe care tu intentionezi să îl petreci pe aceste platforme, iar în momentul în care acel interval de timp expiră, nu mai ai lejeritatea de a accesa acele aplicații.

Social media este un filtru ilustrând viața perfectă a unor oameni, aka „creatori de conținut”, care se ascund în spatele unor ecrane de sticlă. Tehnologia cu care am fost învățați să ținem pasul în acest ritm alert este dovada că lumea este într-o continuă dezvoltare și ca ea ne deschide porțile spre cunoaștere și spre orice curiozitate personală. Putem folosi această eră a social media pentru a ne auto-dezvolta printr-un proces în care devenim maturi, conștienți de procesul de acțiune-consecință sau chiar ne îmbogățim cultura generală în afara orelor de la școală; cultură generală care ne poate diferenția unul de altul și care ne poate oferi acea individualitate personală prin care ne facem remarcați.

O altă cale pe care o putem alege voit sau ne-voit este cea în care putem folosi platformele de social media pentru a ne auto-sabota. Scăzând nivelul încrederii de sine din pricina perfecțiunii pe care o vedem pe monitoare, se pot crea distorsiuni între realitatea virtuală cu cea fizică sau chiar lipsa interesului față de activitățile din afara sferei de cristal luminoase numită ecran. Decizia aparține în totalitate privitorului dar consecințele acestei adormiri sociale pot fi majore. Choose wisely what you see, hear or do!

Rațiunea este mijlocul nostru de a înțelege lumea. Cum se schimbă asta dacă mașinile gândesc?

Nicoleta este studentă în anul 3 la Relații Internaționale, se ocupă de licență (sau cel puțin ar trebui) și îi place poezia.

Era digitalizării a adus cu ea multe schimbări, începând cu nivelul individual până la cel global. Tehnologia nu mai e un miraj al viitorului, e un cotidian, ba mai mult, e infiltrată atât de mult in viața noastră încât nici măcar nu mai realizăm uneori cât de mult și cât de rapid avansează. Suntem dependenți de ceea ce inevitabil ne face mai fragili. Accesoriul cel mai important al fiecăruia este astăzi telefonul. Devenim frustrați dacă nu avem net bun la telefon, rămânem blocați dacă ni se pierde semnalul GPS, intrăm în panică dacă rămânem fără baterie și ne simțim mai în siguranță dacă avem telefonul în apropiere. Multora dintre noi dacă ni s-ar lua telefonul, nu am mai ști ce putem face. Nu mai memorăm o adresă decât în notițele telefonului. Contăm pe aparatul de cafea să ne umple cana și pe micul aspirator să-și facă treaba.

Am simțit asta pe propria piele. Recent, am pornit într-o călătorie, iar la destinație am suferit un mic blocaj personal, pentru că, neavând net, nu-mi puteam utiliza telefonul pentru a găsi locația de cazare. Atunci am realizat cât de puțin știu să mă descurc fără un telefon care să-mi spună încontinuu ce să fac. Am mai realizat și că am prins o frică de comunicare, s-a creat o barieră între mine și oamenii din jurul meu din lipsa unui exercițiu de relaționare susținută. Unica soluție ar fi fost să fac contact direct și să pun întrebări despre cum pot ajunge unde trebuie. Încercarea a fost și mai grea emoțional fiind nevoită să pun întrebări de mai multe ori, căci orientarea mea în spațiu a rămas blocată în GPS-ul telefonului pe care nu-l puteam utiliza.

De aceea, eu admir marii creatori de tehnologie, dar, prin dorința de a crea ceva ce ar simplifica viața oamenilor, au făcut ca abilitățile primare a acestora să devină inutile. Tehnologiile roiesc prea peste tot. Acum IA, un produs al ingeniozității umane, înlătură primatul rațiunii umane: investighează și ajunge să perceapă aspecte ale lumii mai repede decât noi, diferit de felul în care o facem și, în unele cazuri, în moduri în care nu putem înțelege.

Timp de 300 de ani, Epoca Rațiunii a fost ghidată de maxima „Gândesc, deci sunt”. Dar dacă IA „gândește”, ce mai suntem noi? IA, mai nou, ia decizii cu privire la ceea ce este important și, din ce în ce mai mult, cu privire la ceea ce este adevărat.

Astăzi oamenii nu par a mai fi decât o mare sursă de date pentru care concurează marii producători de tehnologie și IA. Însă aceste rețele au ajuns să creeze mai degrabă monopoluri. Fiecare achiziție tehnologică ne face mai vulnerabili din cauza curentului de date pe care îl oferim acesteia ca să ne poată oferi serviciile dorite. Din păcate, aceasta e partea pe care puțini o pot discuta, căci, invers, beneficiile tehnologiilor, cum ar fi comoditatea, rapiditatea, flexibilitatea, proximitatea și satisfacția, sunt enorme, iar micile fisuri ce țin mai mult de partea abstractă sunt ignorate. Nu cred că mai există servicii ce pot fi accesate doar prin bani și nici tehnologii ce odată achiziționate sau utilizate să ne aparțină în totalitate.

Ce vreau de fapt să subliniez? Că treptat am început să pierdem din realitate, având la îndemână roboți care o monitorizează pentru noi, fapt ce îi face pe oameni, după părerea mea nevoiți, să-și definească – sau poate să-și redefinească – rolul în lume.

Eu și tehnologia – relație serioasă. Statul și tehnologia? It’s complicated.

Maria e studentă în anul I la masterat în Securitate Europeană și anul acesta s-a stresat cu lucrarea de licență, deși, mie, coordonatoarei, nu-mi spunea că e stresată. Cum știu asta? Am văzut pe Instagram 🙂

Tehnologia a devenit o parte semnificativă din viața fiecărui cetățean. Astăzi e la ordinea zilei ca fiecare din noi să aibă acasă un televizor, computer, frigider sau poate chiar și un aspirator performant și cel mai important gadget pe care îl are fiecare din noi – un smartphone.

Relația mea cu tehnologia, la fel ca a oricărui tânăr european, e una suficient de strânsă. Nu mi-aș mai imagina viața fără de un smartphone sau de un laptop, care au devenit a must odată cu izbucnirea pandemiei și a lockdown-ului, în momentul în care toată lumea a trecut în mediul online, atât pentru lucru cât și pentru studiile de acasă. Social Media, precum și tehnologia în general, au un rol important în viața mea, în momentul în care acestea sunt sursa mea de conexiune cu cei dragi din Chișinău, unde profilul de Facebook e mai bine organizat decât cel de pe Linkedin, iar Instagramul mă face să mă simt aproape de prietenii mei, prin stories-uri și postări de pe feed despre aventurile lor prin viață chiar dacă sunt pe un alt continent. De asemenea, mai nou, stories-urile și postările mele de pe Facebook îi fac pe părinții mei să se simtă mai prezenți în viața mea de zi cu zi, chiar dacă sunt ocupați și ei în rutina lor zilnică la sute de kilometri de mine.

Consider că în 2021 „digitalizarea” și „România” sunt două termene ce nu au practic nimic în comun în momentul în care, în urmă cu ceva vreme, când site-ul companiei Electrica nu dispunea de serviciul de plată a facturilor online, și trebuia să stăm toată lumea la cozile lor infernale de e frig sau cald. La ghișeu mi-a fost refuzată plata cu cardul chiar dacă doamna avea un POS în fața ei, pe motiv că „habar n-am cum să-l folosesc, la fel ca și colegele, deci plătiți doar cash, domnișoară”.

Totuși, putem observa și unele schimbări digitale spre bine, precum unele aplicații de urmărire și informare pentru transportul public. Eu folosesc de ceva timp Moovit și recomand tuturor. Folosesc și Oradea City Report unde e posibilă raportarea în timp real a unor probleme fără a ocupa ore în șir o linie telefonică sau fără a te prezenta fizic la vreo instituție. Aplicația respectivă funcționează foarte bine, problema e că autoritățile competente parcă iau măsuri atunci când au chef. De ce spun asta? Acum ceva timp, am anunțat în aplicație și despre tulburarea liniștii publice și despre lipsa iluminatului stradal și despre mizerii întâlnite pe anumite străzi, iar petițiile respective erau marcate ca „rezolvate”, chiar dacă problema a persistat. Din acest motiv, mi-am șters aplicația în cele din urmă.

Putem observa aplicații de taxi, de livrare la domiciliu, etc, care totuși sunt eclipsate de lipsa de digitalizare în unele instituții, precum școlile sau universitățile. Majoritatea școlilor din țară nu au un echipament necesar pentru orele de informatică, unde limbajele programării sunt încă învățate pe foi de hârtie sau universități care nu pun la dispoziția studenților măcar un xerox în zona campusului sau în facultate.

Consider că România mai are de făcut un traseu lung până va ajunge ca școlile și universitățile să dispună de laboratoare performate de informatică sau robotică, unde instituțiile de stat vor facilita accesul public la servicii prin accesare rapidă a unor aplicații sau a diferitelor site-uri, și unde procesul de digitalizare va reduce timpul de așteptare și va facilita accesarea serviciilor și nu va îngreuna munca deja existentă a lucrătorilor din sfera publică.

Citește Salvează

Cum e transformarea digitală în viziunea noului guvern? Ediția 2021

In România

De Mirela Marcut

8 minute

Hot take (engl) – o expunere (în scris sau verbal) a unei păreri asupra unui subiect, de obicei fiind părere critică ce nu a fost prea mult șlefuită și care e posibil să creeze discordie.

Anul trecut, aproape pe vremea asta, mai scriam un articol similar despre un alt guvern și despre ce-și propunea pe partea de politici digitale. Am scris lung în ideea că va dăinui guvernul. Ei bine, podul de piatră s-a dărâmat. Anul ăsta, fiindcă văd că se schimbă prea des guvernele prin România, am renunțat la varianta de articol de tip long read. Nu am un cuvânt în română pentru hot take, așa că prefer să îl las așa și să spun că mai jos am scris hot take-ul meu cu privire la programul de guvernare pe partea de digitalizare, deci acel D din MCID (Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).

Articolul e structurat astfel:

abordarea generală asupra transformării digitale
guvernanța
principalele linii de acțiune
ce e nou față de precedentul program?

Abordare generală

actualul program de guvernare preia mare parte din precedentul program de guvernare, chiar cu copy-paste. Nu mă miră, sincer.
actualul program de guvernare plasează România nu știm unde în clasamentul DESI, pentru că locul ocupat de România variază în ceea ce privește DESI. La fel, variază și numărul de state membre din DESI
- Prima frază din programul de guvernare pe digitalizare: „În prezent, România se situează pe locul 25 din cele 27 de state membre ale UE în cadrul Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI) pentru 2020”.
  …… (5 pagini mai încolo)
- „În ceea ce privește competențele digitale, România se situează pe locul 27 din cele 28 de țări ale UE în clasamentul Indexului DESI”.
are un ton mai puțin critic comparativ cu precedentul program de guvernare – cel din urmă se axase pe minusurile statului în ceea ce privește capacitatea de transformare digitală. Acesta discută mai mult despre performanțele în ceea ce privește conectivitatea și despre performanța de a avea mai mai mulți specialiști IT în medie față de alte state. Dar nu discută cu adevărat care sunt realele probleme ale societății digitale din România. Una e să prezinți o serie de indicatori, alta e să prezinți tabloul complet al lipsei de competențe digitale în ciuda vitezei de Internet ridicate de care ne bucurăm folosind-o pentru Youtube și FB, mai degrabă decât un curs online sau pentru Internet banking
având în vedere locul pe care-l ocupă România în acest clasament, cumva ideea că IT-ul constituie un brand de țară pare obtuză pentru că riști să adâncești inegalitățile – vizând în principal vârfurile.
societatea 5.0. Da, programul discută și despre așa ceva. Mai multe, mai jos.

Guvernanța

arhitectura decizională – nici acest program de guvernare nu stabilește clar cam care ar trebui să fie legătura dintre ADR și Minister, având în vedere că fostul ministru se plânsese că nu s-a putut comunica chiar ok cu ADR. Am impresia că acum nu se va întâmpla așa. Ca urmare, și acest program își propune, „Delimitarea clară a rolului fiecărei structuri implicate direct în procesul de digitalizare”. Să nu mai zic de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. În total, cel puțin trei instituții care se vor bate în perioada respectivă pe bucățele din guvernanță
apar 2 mențiuni posibile la rolul altor instituții – comitetul de e-guvernare și reducerea birocrației – cu rol de monitorizare a proiectelor din sfera digitalizării și un consiliul multi-stakeholder pentru crearea societății 5.0(?!) al cărui rol este vag menționat într-o frază: „un consiliu multi-stakeholder va fi stabilit pentru a valida și augmenta primii pași și a asigura continuitatea cu eforturile deja întreprinse pe baza Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală a României 2020, precum și pentru a elabora și dezbate un plan de acțiune în perioada 2021-2030.”
parteneriate cu sectorul privat pentru „deschiderea operării serviciilor IT&C din sectorul public către sectorul privat” – aici putem deschide calea către o relație cel puțin problematică în ceea ce privește realizarea de soluții IT pentru transformarea digitală în sectorul public, spre exemplu.

Linii de acțiune

Citez din text:

administrație publică digitală
- Eficientizarea instituțiilor publice
- Dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică
economie digitală
- Dezvoltarea soluțiilor de finanțare prin Programele Operaționale Regionale a unor proiecte de Smart City în orașele din fiecare regiune în parteneriat cu hub-urile
- Dezvoltarea soluțiilor de finanțare pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate (cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computing-ul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantică, internetul obiectelor, securitatea cibernetică) și pentru sprijinirea IMM-urilor care adoptă tehnologii digitale.
educație digitală
- Derularea de programe de training pentru upskilling prin intermediul Digital Innovation Hubs.
- Programe de formare competențe digitale avansate pentru funcționarii publici;
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni centre de competențe digitale
comunicații și tehnologii ale viitorului
- Stimularea adoptării tehnologiilor 5G, respectiv extinderea zonelor deservite la nivel național.
- Intensificarea participării și întărirea rolului României în cadrul unor formate internaționale de cooperare în vederea dezvoltării unor noi proiecte de infrastructură de comunicații electronice, inclusiv 5G, comunicații cuantice, tehnologii cloud, tehnologii satelitare, sisteme inteligente de transport.
securitate cibernetică
- Adoptarea Strategiei naționale de securitate cibernetică 2021 – 2026.
- Promovarea Legii privind apărarea și securitatea cibernetică a României.
- Asigurarea constantă a securității cibernetice a tuturor instituțiilor publice și a entităților private din spațiului cibernetic național civil, în colaborare cu instituțiile și autoritățile competente.
componenta strategică societate informațională și democrație rezilientă
- Direcția prioritară I. Dreptul la intimitate online (online privacy)
  - Sprijin pentru respectarea GDPR, oferit IMM-urilor.
  - Adoptarea ePR și sprijin pentru respectarea ePR
- Direcția prioritară II. Combaterea abuzurilor online și întărirea democrației
  - Combaterea formelor de violență online (e.g., cyber-bullying) și a incitării la violență
  - Combaterea pornografiei infantile
  - Combaterea știrilor false (fake news)

Ce e nou față de precedentul program?

Având în vedere că am identificat pasaje întregi care sunt copiate din vechiul program de guvernare, nu prea multe sunt noi. Trei lucruri ies în evidență:

a apărut o componentă separată de comunicații și tehnologii a viitorului, care este o axă separată față de administrație digitală și care se preocupă mai ales de 5G, scopul declarat fiind să capitalizăm „profilul de conectivitate” al României, apropo de brandul de țară
componenta de securitate cibernetică – unde autorii fac referire a strategia de securitate cibernetică pentru 2021-2026 sau nevoia de a asigura constant securitatea cibernetică a instituțiilor publice și entităților private. Aici iar intervine dilema guvernanței între cele trei instituții – cum vor lucra? și nu-mi spune că vor colabora că asta e simplu de spus, greu de făcut în realitate.
de departe cea mai fascinantă chestie este componenta strategică societate informațională și democrație rezilientă, din mai multe perspective:
- pentru că apare sintagma „condiție sine qua non” în text
- dar, serios acum, pentru că avem în sfârșit o zvâncire de discuție despre cum vrem să arate societatea digitală din România. Textul enunță ideea că societatea 5.0 va plasa cetățeanul și nevoile sale în centrul noii realități, iar coaliția „luptă pentru umanism și umanitate”
- that being said, dezamăgirea vine inevitabil pentru că secțiunea aceasta nu dezvoltă aproape deloc cum anume se va face acest salt, mulțumindu-se să enunțe trei obiective largi ale transformării digitale. Pardon, să citeze obiectivele largi ale UE cu privire la transformare digitală: tehnologie în beneficiul utilizatorilor, economie echitabilă și competitivă și societate deschisă, democratică și durabilă.
- mai mult, fără prea multă legătură cu textul legat de societatea 5.0 și cu obiectivele menționate, apar 2 direcții prioritare – dreptul la intimitate online și combaterea abuzurilor online și întărirea democrației. Spun „fără prea multă legătură” pentru că nu se enunță magnitudinea problemei și nu se face o analiză a situației. Pur și simplu, textul începe cu emiterea unei viziuni, ca apoi să treacă la direcții prioritare – (1) online privacy și combaterea abuzurilor online și (2) întărirea democrației (direcții mai degrabă de reziliență democratică, despre care textul nu discută foarte mult)
- Acțiunile concrete legate de această ultimă prioritate? Păi, „dezbateri publice ample” (câte sunt deja!) și o dezbatere europeană privind necesitatea verificării identității unei persoane pe social media „când platforma respectivă a depășit un anumit număr de membri într-un anumit teritoriu al Uniunii Europene”
- Când vine vorba de confidențialitate, ei, aici lucrurile se schimbă, direcția de acțiune e mult mai pronunțată. Programul vizează sprijin pentru IMM-uri pentru implementarea GDPR (un regulament care deja există de 3 ani și jumătate) și a directivei ePrivacy. Cumva, chestia asta mi se pare ciudată: să gândești sprijin financiar inclusiv din bani europeni pentru o reglementare europeană. Și ilustrează încă o dată gândirea inversă cu privire la cadrul ăsta de confidențialitate: povară pentru companii (nu neg că nu poate fi costisitoare), în loc să o gândești ca pe o consfințire a unor drepturi fundamentale, asta dacă tot vorbești despre societatea 5.0
- În altă ordine de idei, societatea 5.0, după model japonez, își propune mișcări de tip „leap-frogging”, adică să sară peste anumite etape intermediare de dezvoltare, pe care nu le menționează nimeni aici. Deci, se recunoaște că sunt încă anumite lucruri de rezolvat, dar nu pune cu adevărat degetul pe rană și ăsta e feeling-ul pe care l-am avut citind toate paginile ce țin de „digitalizare”.
- zic și eu, nu mai bine ne uităm la modelul european de societate digitală, așa cum este dezvoltat pornind de la valorile noastre? Să nu uităm de deceniul digital și de principiile societății digitale dezvoltate de către Uniunea Europeană. Ele pot sta la fel de bine la baza unui plan de guvernare pe digitalizare, dar în fine. Hai să ne asigurăm că le respectăm pe acelea cât de cât înainte să visăm la Japonia.
Închei și eu acest articol la fel de brusc cum se încheie componenta de digitalizare din programul de guvernare.

Citește Salvează

Să despicăm societatea și economia digitală în patru

In Orașe, România, Uniunea Europeană

De Mirela Marcut

11 minute

În filmele cu tematică sportivă, există un moment de cotitură undeva între două reprize când antrenorul vine către echipa condusă cu un discurs motivațional, menit să le ridice moralul și să le trezească un spirit de luptători. Cel mai celebru poate e Al Pacino din Any Given Sunday: life is a game of inches and we fight for each inch […] we crawl with our fingernails for that inch. Because we know that when we add up all those inches, that is going to make the f***in’ difference between winning and losing. [..] Either we heal as a team, or we will die as individuals. Recomand toată bucata asta atunci când aveți nevoie de un plus de motivație în activitatea voastră.

Azi vreau să mă leg de „life is a game of inches”. Ar urma acum să povestesc despre cum România luptă pentru fiecare inch în Indexul Societății și Economiei Digitale (DESI) și pune la punct o strategie pentru a urca în clasament. Ar urma, la condițional optativ pentru că asta nu se întâmplă, din păcate. Mai jos e ilustrația luptei României pentru fiecare inch în ceea ce privește DESI. E evident că nu avem un Al Pacino care să ne insufle un spirit de luptă, pare că n-avem nicio strategie de joc.

Pe de altă parte, pericolul unui astfel de clasament este că, adunând laolaltă mai multe informații și statistici, acoperă România de valorii medii și uniformizează foarte mult experiențele digitale ale cetățenilor în România. Asta poate fi de rău, dar și de bine. Vreau să spun că, da, indexul ne plasează la coada UE, dar în același timp reușește să ascundă bright spots și dark spots și că trebuie să ne uităm mai în detaliu. Mă refer că trebuie să privim şi la nivel regional sau chiar local să vedem ce, cine şi de unde ne trage în jos şi ce, cine şi de unde ne trage în sus. Dacă ar fi să revin la maxima lui Al Pacino, trebuie să ne uităm şi la inchii care ne separă de victorie, dar şi la inchii care ne aduc aproape de înfrângere, să analizăm fiecare membru al echipei și să vedem ce performanțe personale are.

Deci, azi avem o privire în adâncurile societății și economiei digitale din România, pentru un tablou mai clar și pentru a putea interveni mai clar acolo unde trebuie:

cum arată performanțele pe regiuni de dezvoltare în materie de societate digitală
cum se caracterizează o regiune de dezvoltare în ceea ce privește societatea digitală

Regionalizarea...societății digitale

Închipuiți-vă că de pe harta Uniunii Europene facem un zoom in pe România. Cum ar arăta acest index atunci? De câțiva ani, Eurostat măsoară societatea și economia digitală la nivel de regiuni NUTS II (acele regiuni de dezvoltare pe care le știm noi de la televizor). Având în vedere complexitatea subiectului, dar și a multitudinii de informație care ar rezulta, au redus cercetarea la câteva statistici (5 pentru societatea digitală și pe partea de economie au mers mai degrabă pe capacitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și pe resursele umane antrenate în știință și tehnologia). Eu am ales utilizarea social media, cumpărarea și vânzarea în mediul online, utilizarea internet bankingului la nivel de regiune NUTS 2 (în România, o astfel de regiune acoperă 5-6 județe) pentru că acoperă o paletă relativ mare de activități pe care le fac cetățenii online și arată pătrunderea tehnologiei în economie (lipsește o statistică importantă după mine: utilizarea serviciilor publice digitale la nivel de regiune – ar arăta atât competențele cetățenilor, cât și disponibilitatea acestor servicii la nivel local/regional). Să purcedem.

Comerțul electronic - indivizi care au cumpărat online în ultimele 12 luni (%, 16-74 ani)

observăm împărțire între Transilvania, București și restul țării (media UE 65%, restul țării se află sub 38%)
foarte probabil, regiunile din Transilvania sunt trase în sus de orașele magnet din zonă – Cluj, Brașov, Timișoara, Sibiu etc. Există și o serie de orașe mai mici atrăgătoare (Mediaș, Sebeș, Turda, zonele metropolitane ale acestor orașe)
Bucureștiul se află pe undeva pe la media UE (spoiler alert: nu e singura categorie la care Bucureștiul performează la media UE)

Trebuie să menționez și evidenta diferență dintre România și alte state din Europa Centrală. De altfel, dacă ne uităm în Anuarul regional al Eurostat, regiunile din România se află la coada clasamentului regional pentru întreaga UE. Harta colorată poate induce în eroare, dar clasamentul Eurostat arată așa:

Două regiuni – Nord-Est și Sud-Est au printre cele mai scăzute niveluri din UE. Ne „batem” cu Italia și Bulgaria aici.

Indivizi care au utilizat internet banking în ultimele 3 luni (%, 16-74 ani)

harta destul de uniformă, dar diferența apare între noi și celelalte state din Europa centrală
ne încadrăm mai degrabă în peisajul balcanic – laolaltă cu Bulgaria și țările din Balcanii de Vest
explicații? lipsa încrederii sau mai degrabă lipsa competențelor digitale (din Programul Operațional Regional pe Nord Vest am mai găsit o posibilă explicație – lipsa conștientizării oportunității, mi se pare mai clară).

Dacă aruncăm o privire mai clară pe clasamentele regionale, lucrurile arată oleacă mai rău:

5 regiuni din RO se numără printre regiunile cu cel mai mic procentaj din UE (Sud-Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est, iar regiunea Vest este penultima).

Indivizi care au utilizat rețelele sociale în ultimele trei luni (%, 16-74 ani)

suntem la valorile medii sau peste media UE
ce ne spune asta? întărește ideea că românii ar putea avea competențe digitale de bază – informarea/comunicarea sunt doar primele „straturi” din alcătuirea competențelor digitale
mai poate fi vorba despre faptul că așa păstrăm contactul cu persoanele dragi din diaspora, având comunități masive de români plecați în străinătate

Nu suntem la coada clasamentului, nici chiar în top, dar o să pun și graficul pe regiuni pentru coerență. Francezii sunt printre cei mai „absenți” pe social media. Regiunea Budapestei e un caz interesant, speculez că, fiind o regiune cosmopolită unde s-au coagulat forțele anti-Orban, se folosesc de social media ca să scape de controlul asupra mass-media tradiționale.

Acum că am „desfăcut” indexul și la nivel regional, vedem diverse diferențe între regiuni și putem vedea unde să țintim mai clar politicile publice. Regiunea de Nord-Est are nevoie de cele mai mari intervenții, are cei mai mulți inchi de recuperat. Nu este cazul pentru utilizarea social media, desigur, unde suntem campioni. Cum ar fi dacă am putea depune același efort la utilizarea serviciilor de internet banking pe care-l depunem când postăm ceva pe FB? Avem serviciul la dispoziție, de la pensionari la copii cu alocații. De ce nu-l folosim? Nu știm și poate că nu înțelegem la ce ne trebuie. Poate că intervenții în promovarea conștientizării oportunităților mai trebuie realizate adaptate pe nevoile și minusurile fiecărei regiuni, nu doar să punem la dispoziție soluții generale pentru societatea digitală.

Programele europene sunt surse de intervenție țintită și niciun program n-o face mai bine decât POR – Programul Operațional Regional. Ca să știi ce trebuie să faci, trebuie să vezi mai clar cum ești, dincolo de evidentele programe naționale. Secțiunea următoare acoperă un astfel de autorportret al unei regiuni – cea Nord-Vest care nu apare în clasamentele de mai sus, deci ceva or face bine, nu?! Păi, o trage în sus unele bright spots.

Digitalizarea unei regiuni

Când zici Nord-Vest, imediat te gândești la Cluj-Napoca, acest „Silicon Valley” al României, Europei de Est și ce mai vreți voi. Facem asta cam la fel cum ne gândim automat că România e pe ultimul loc la indexul DESI. Dacă facem asta, riscăm să uniformizăm experiențele cetățenilor din Belcean cu cele din Cluj-Napoca și nu e ok. Cluj-Napoca e doar o parte din regiunea Nord-Vest, mai există și alte orașe și județe. Să privim mai atent regiunea Nord-Vest. Citez mai jos din POR NV, documentul care va ghida proiectele europene din POR în perioada 2021-2027:

„economia regiunii contribuie cu aproximativ 12% la PIB național, beneficiind de cele mai mari densități de companii în domeniile IT și industrii creative, după capitală. Orașe precum Cluj-Napoca, Oradea reprezintă repere la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor publice digitale, guvernanța și mai ales implicarea cetățenilor în dezvoltarea locală”
doar 2,5% din forța de muncă este ocupată în activități de tehnologie înaltă, mult sub nivelul regiunii București Ilfov (9.3%)
în peste jumătate din companii există procese de digitalizare pe partea administrativă (57.8%) și în doar un sfert pe partea de producție (24.1%). Utilizarea tehnologiilor digitale, serviciile cloud și comerțul electronic sunt limitate, majoritatea regăsindu-se în întreprinderile mari
Peste jumătate dintre întreprinderile din regiune investesc foarte puțin în tehnologii digitale (sub 10% din cifra de afaceri).
întreprinderile ratează oportunități semnificative de dezvoltare, mai bine de două treimi realizează mai puțin de 25% din cifra totală de afaceri în urma activităților online și doar 9% realizează peste 75% din cifra de afaceri din activități online. Oferta limitată afectează negativ și cererea, astfel că numai 9% din persoanele din regiune efectuează cumpărături online, sub media națională (18%) și mult mai puțin decât în UE-28 (47%)
Peste 70% dintre firme confirmă interesul pentru adoptarea unei strategii de digitalizare, pentru creșterea productivității și transparentizarea proceselor interne, iar aprox. 71% dintre întreprinderi interacționează online cu administrația (INS, 2018), iar 12% analizează big data (DESI2020), similar cu media UE
Implementarea conceptului de „smart city” este în etapă incipientă. Doar județul Cluj și municipiile Cluj-Napoca și Oradea au dezvoltat strategii sau planuri „smart city”, Cluj-Napoca fiind singurul oraș care apare în clasamentele și rețelele europene specifice. Doar un număr foarte redus de orașe utilizează piese de mobilier inteligent sau aplicații specifice (de tip City App / City Health) [..] 11,8% dorind să implementeze conceptul în această perioadă de finanțare, iar 8,8% să demareze proiecte pilot.
La nivelul autorităților publice din mediul rural, nu sunt identificate soluții de tip smart, gradul de digitalizare al acestora fiind minimal, iar serviciile publice oferite cetățenilor și mediului privat sunt de cele mai multe ori birocratice și incomplete.
Din punct de vedere al stadiului de implementare a conceptului de Smart City la nivel regional, 70,6% din administrațiile publice sunt în fază incipientă. 24 din 31 de orașe și municipii dețin camere de supraveghere utilizate pentru monitorizarea traficului.
Având în vedere discrepanțele teritoriale între mediul urban și rural, respectiv nevoia unei dezvoltări teritoriale echilibrate în regiune, se vor sprijini inițiative locale de digitalizare și în zona rurală.
În ceea ce privește serviciile realizate integral online, în regiune, doar 19 orașe din 43 permit plata taxelor și impozitelor locale prin platforma ghișeul.ro. Doar reședințele de județ și câteva orașe și municipii precum Turda, Șimleul Silvaniei sau Aleșd oferă o varietate mai mare de servicii publice digitale.

Concluzii și impresii

Tabloul e mai complet așa, inchii de recuperat sunt mai clari (mediul rural, mediul economic, educația digitală). Știm ce ar trebui să facem, avem și fondurile la dispoziție. Vorbim despre programe complementare – PNRR, POR, dar și alte programe operaționale (POCIDIF) care pot finanța transformări în următorii ani. Care e problema?

sunt mulți bani și puțină expertiză – rețetă propice pentru risipă de bani. M-aș uita mai atentă la mediul rural și transformările de acolo pentru că, dacă nu există o potrivire între nevoile cetățenilor și proiectele realizate, ne vom trezi cu echivalentul digital al „facem grădiniță în sat, dar noi nu mai avem copii care cresc aici”
sunt mulți bani și multe probleme – cu ce începi? M-aș uita mai atentă la capacitatea de a proiecta, gândi o strategie și un roadmap pentru transformare pentru fiecare mică localitate
sunt multe probleme și nu sunt înțelese la adevăratele lor magnitudini. Am mai auzit păreri ale cetățenilor: „mie-mi trebuie gaz, nu-mi trebuie pistă de biciclete în comună”. Discuția asta sigur se poate repeta în alte zone, mai ales pentru ceva considerat câteodată „frivol”. După ce să trimit o cerere online când pot rezolva cu Maricica de la registratură? Mai mult, conform indexului lui Hofstede, nu ne place incertitudinea viitorului, deci vrem ca totul să se păstreze la fel oricât de nașpa ar fi el acum. Rețetă pentru pierderea de inchi, nu pe recuperare.

Referințe

Eurostat Regional Yearbook Atlas, https://ec.europa.eu/statistical-atlas/viewer/?mids=BKGCNT,BKGNT22016,C01M01,CNTOVL&o=1,1,1,0.7&ch=INT,C01&center=49.97812,19.97593,3&
Eurostat Regional Yearbook (2021 edition), https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/13389103/KS-HA-21-001-EN-N.pdf/1358b0d3-a9fe-2869-53a0-37b59b413ddd?t=1631630029904
POR NV, https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/

Citește Salvează

AuthorMirela Marcut

Slalom printre jaloanele PNRR

Situația proiectelor de lege pentru transformare digitală - cloud și interoperabilitate

Legislația privind cloudul guvernamental

Legea privind interoperabilitatea

Note de final...

Cronologia implicării (sau lipsei de implicare) BigTech în alte spețe

Cronologia implicării Big Tech în războiul din Ucraina

Ce neam poartă BigTech aici?

Ca spațiu de conflict

Ca actori – de la egal la egal cu statele

Totul e o platformă, deci.

Unde suntem cu Actul privind Serviciile Digitale?

Ce vrea Consiliul

Ce vrea Parlamentul

Cum va arăta Internetul?

Referințe

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă

Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare

Programul Operațional Sănătate

Programul Operațional Educație și Ocupare

Programul Operațional incluziune și demnitate socială

Programul Operațional Transport

Programul Operațional Nord-vest

Unde suntem și unde vrem să fim

E chiar posibil?

Nivelul european

Nivelul național

Și care-i rostul?

Cum văd românii viitorul digital?

Ce îi îngrijorează pe români în legătură cu uneltele digitale?

O societate fără prințipuri vasăzică nu le are...

Unde mergem de aici?

Referințe

Care-i povestea aici?

Orașul - cameră de comandă

Orașul creativ

Orașul cu cetățeni inteligenți

Exemple din România

Și cu ce mă ajută pe mine, domnișoară?

Referințe

Social media- auto-dezvoltare sau auto-sabotaj?

Rațiunea este mijlocul nostru de a înțelege lumea. Cum se schimbă asta dacă mașinile gândesc?

Eu și tehnologia – relație serioasă. Statul și tehnologia? It’s complicated.

Abordare generală

Guvernanța

Linii de acțiune

Ce e nou față de precedentul program?

Regionalizarea...societății digitale

Comerțul electronic - indivizi care au cumpărat online în ultimele 12 luni (%, 16-74 ani)

Indivizi care au utilizat internet banking în ultimele 3 luni (%, 16-74 ani)

Indivizi care au utilizat rețelele sociale în ultimele trei luni (%, 16-74 ani)

Digitalizarea unei regiuni

Concluzii și impresii

Referințe

Pagini

Newsletter