CategorieUniunea Europeană

N-ai cipuri, n-ai Chat-GPT. Despre cursa cipurilor între SUA, UE și China.

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
17 minute

(una dintre cele mai fascinante cărți pe care le-am citit în ultima vreme – Chip War – stă la baza acestui articol. Majoritatea datelor legate de evoluția cipurilor și cifrele legate de producție și vânzări provin din această carte, cu excepția celor despre SUA și UE).

Chat-GPT, Copilot, Bard sunt noile teme sexi ale vieții digitale. Implicațiile acestor tehnologii generative sunt cu adevărat de discutat pentru că vor schimba modul în care lucrăm și ne trăim viața. Lucrurile sunt încă în mișcare, sunt destul de multe turbulențe cu privire la greșelile pe care încă le fac astfel de sisteme, iar legislația și de data asta a rămas un pic un urmă. De fapt, încă nu avem o legislație clară pe inteligență artificială, la nivelul UE încă se negociază reglementarea unor astfel de sisteme pe criterii de risc pentru utilizatori. De altfel, poate e bine că încă se discută legislația pentru că încă există loc și timp de integrat noile tipuri de tehnologii. Spre exemplu, UE a introdus deja în negocierea actului privind inteligența artificială reglementarea acestor sisteme, integrându-le la categoria de risc ridicat.

Ok, acum că v-am atras atenția, hai să discutăm despre ceva mai puțin sexi. Despre cipuri. De ce trebuie să discutăm despre cipuri acum și nu neapărat despre sisteme de inteligență artificială?

  • cipurile au făcut cu adevărat lumea digitală, așa cum o știm noi acum. Acestea stau la baza calculatoarelor, telefoanelor, ceasurilor inteligente etc. Vrei calculator mai puternic, ai nevoie de cipuri din ce în ce mai bune.
  • no chips, no AI, și cu atât mai mult, dezvoltarea sistemelor de AI necesită și ea putere de calcul din ce în ce mai mare. Deci, are nevoie de cipuri din ce în ce mai puternice.

Ok, bun şi totuşi, de ce mi-ar păsa? Ar urma să ziceți. Să le luăm pe rând:

  • dacă îți pasă să ai noul iPhone sau cel mai nou dispozitiv de pe piață, trebuie să te intereseze cum și dacă procesoarele acestora pot avansa, deci trebuie să te intereseze de cipuri
  • dacă ți-ai comandat mașină în ultimii 2 ani și a trebuit să stai cu lunile după ea, ar trebui să te intereseze despre cipuri
  • dacă îți pasă pe ce se vor cheltui bani mulți în următorii ani în Uniunea Europeană, ar trebui să te intereseze despre cipuri

Ce e de citit?

  • încerc să explic ce sunt cipurile, care sunt cuvintele-cheie de ținut minte și de ce e complicată treabă
  • cine sunt actorii principali din domeniu
  • câteva din mizele importante legate de cipuri
  • inițiative recente ale SUA și UE pentru a recâștiga sau câștiga avans în designul și producția de cipuri

Să ne înțelegem…

Când e vorba de cipuri, până și terminologia e complicată, dar originea cuvântului chip – românizat „cip” – este surprinzător de simplă. Să vedem un mic dicționar al cipurilor:

  • cip – un dispozitiv care integrează mai mulți tranzistori pe o singură bucată de material semiconductor. Denumirea originală nu e vreun acronim, ci provine de la faptul că acesta e realizat dintr-un fragment de material semiconductor desprins (chipped, din engleză) dintr-un bloc mai mare
  • semiconductor – un tip de materiale, cum ar fi siliconul și germanium, care, în combinație cu alte tipuri de materiale, pot conduce curentul electric
  • tranzistor – un dispozitiv realizat din semiconductori prin intermediul căruia se poate amplifica / controla fluxul de curent

Până acum nu pare ceva special, n-ai avea nevoie decât de niște material semiconductor. Nu chiar. Acum mai vine și lecția de unități de măsură și ordine de mărimi. Pe lângă tradiționalele 1 și 0 specifice lumii digitale, trebuie să invățăm niște unități de măsură noi, cum ar fi:

  • 1 cvintilion
  • 1 nanometru

1 cvintilion se scrie așa: 1 000 000 000 000 000 000 și reprezintă numărul de tranzistori fabricați de către compania taiwaneză TSMC. Și asta doar pentru a ajuta la producția de 100 milioane de iPhone 12 în răstimp de câteva luni.

1 nanometru înseamnă …foarte puțin. A miliarda parte dintr-un metru. La nivel de nanometri vorbim când discutăm despre integrarea acestor tranzistori într-un cip care apoi este integrat mai departe într-un telefon mobil sau un ceas inteligent. Dispozitivele au nevoie adesea de mai mult de un tip de cip. Cipurile cele mai avansate cuprind tranzistori plasați pe acest material la nivel de nanometri.

Avem deja două ordine de mărimi care marchează toată industria asta a cipurilor: foarte-foarte-foarte mic, dar și la ordinul milioanelor de cipuri doar pentru un tip de dispozitiv digital. Astfel, ca să produci așa ceva ai nevoie de unelte super avansate pentru a lucra la nivel de nanometri, dar și de capacitate de producție industrială uriașă și de un blueprint, care poate fi replicat ușor. Pe lângă asta, te mai împinge ceva din spate: anume cursa asta de a le face tot mai mici și tot mai puternice și tot mai inovatoare pentru a nu strica lansarea celui mai nou MacBook sau pentru a putea rula programe tot mai complicate cu ajutorul lor. Înnoirea cipurilor cu altele mai noi și mai puternice aproximativ tot la doi ani se încadrează la Legea lui Moore, după Gordon Moore, co-fondator al Intel și unul din personajele importante din saga și cursa dezvoltării cipurilor.

 

Cum se aleargă în această cursă?

Producția de cipuri nu are loc deloc în mod autarhic, mai degrabă este unul dintre cele mai globalizate elemente ale lumii moderne și poate arăta, foarte pe scurt, cam așa, conform lui Miller:

  • designul cipurilor poate avea loc în SUA
  • „machetele” pentru înlesnirea producției industriale sunt realizate în mare parte de o companie britanică, Arm
  • instrumentele tehnice pentru realizarea cipurilor sunt fabricate exclusiv într-o companie olandeză
  • urmează, într-un final, producția industrială care cel mai adesea are loc în Taiwan, dar mai sunt încă facilități de producție și în alte state, deși pălesc în comparație cu magnitudinea producției taiwaneze

Autorul pe care-l citez aici spune că este globalizată producția, dar cuvântul cel mai bun este că este „Taiwanizată” pentru că 90% din producția de cipuri de putere mare se realizează în Taiwan.

 

Race between two chips - DALL-E

Cine sunt jucătorii?

Răspunsul era evident deja: principalul jucător este SUA. Acum 75 de ani, în laboratoarele de cercetare gigantului de telefonie AT&T, câțiva cercetători au pus în aplicare ideile unui fizician american și au creat primul tranzistor. În laboratoarele altei companii americane, de data asta din Texas, un inginer a creat primul cip, plasând mai mulți tranzistori pe o singură bucată de semiconductor.

De aici începe să se complice povestea pentru că, având avantajul primului sosit, SUA au putut împleti politica industrială internă – prin stimularea cercetării și încurajarea companiilor naționale prin contracte cu armata americană – cu politica externă. Au făcut-o în așa fel încât, astăzi nu mai putem spune că șeful la cipuri este în continuare SUA și începem să citim titluri oarecum amenințătoare că, de exemplu, China devansează SUA în ceea ce privește producția de cipuri sau că SUA blochează comerțul de cipuri către China printr-o serie de restricții guveramentale.

Istoria mai cunoaște și alți jucători în acest domeniu, apăruți ca rezultat al politicii americane de a ține aproape unele state care puteau cădea pradă comunismului (Taiwan, Coreea de Sud) sau care puteau redeveni periculoase (Japonia). Explic pe scurt despre unii actori:

  • anii 60 – URSS cu strategia „copiază tot”. Au construit un oraș în afara Moscovei dedicat științei, dar s-au bazat prea mult pe spionaj și obținerea informațiilor din SUA, fără a investi cu adevărat în dezvoltarea pe plan local. Nu le-a reușit, iar Rusia lipsește acum cu desăvârșire din discuția cu privire la cipuri.
  • anii 70-80 – Japonia, conform politicii americane de a sprijini renașterea post-război prin dezvoltarea sectoarelor tehnologice și de cercetare. Sony este printre primele companii care au licențiat dezvoltarea de tranzistori, printre altele, pentru reportofon. Japonezii au profitat de mâna întinsă de americani. Au înlesnit accesul la capital ieftin, guvernul japonez și-a protejat companiile locale prin subvenții, contribuind astfel la exportul unor produse ieftine și de calitate și, implicit, la o dominație japoneză în ceea ce privește dispozitivele electronice. Chestia asta s-a întors împotriva SUA, desigur.
  • Coreea de Sud, care a aplicat aceeași rețetă ca japonezii.
  • anii 70-80 and still going strong – Taiwan, dornică să se delimiteze de pericolul comunist, și să se apropie de SUA. Companiile americane au ales Taiwanul ca loc propice pentru deschiderea facilităților de producție a cipurilor. Acum, Taiwan este sediul celei mai mari companii de producție de cipuri, TSMC, deschisă acolo de un imigrant taiwanez în SUA, Morris Chang. Ce au avut de câștigat companiile? Forță de muncă ieftină, eficiență în costurile de producție. La fel ca la japonezi, și asta s-a întors împotriva americanilor, dar din punct de vedere geopolitic.
  • China – apare în cursă pe final de anii 80, doar din cauza politicilor lui Mao. A ajuns târziu la petrecere. Îndemnul chinezilor: call forth the assault. Aduc tehnologie în China și prin subterfugii, forțând parteneriate cu companii americane, asigurându-se astfel de transferul tehnologic în interiorul granițelor sale. Dar încurajează și campioni naționali, cum ar fi Huawei care s-a distins prin aceeași strategie de a produce bunuri la costuri mai mici, dar ieșind și pe piața internațională. Succesul lor – bazat și pe furt de proprietate intelectuală și pe faptul că cheltuie sume masive pe cercetare și dezvoltare și au avut parteneriat cu IBM. A ajuns în anii 2010 să fie printre cei mai mari „consumatori” de cipuri, doar ca să revină în centrul atenției ca măr al discordiei între chinezi și americani în timpul lui Trump
  • o singură prezență europeană, olandeză – ASML – o divizie provenită din Phillips – care are monopol pe producția de unelte de litografie UV indispensabile pentru producția de cipuri și a căror inovație este strâns legată de dezvoltarea de cipuri din ce în ce mai avansate. Revista Time compară complexitatea dispozitivelor create de ASML cu telescopul James Webb, folosit pentru explorarea spațiului

Trebuie să nuanțăm răspunsul cu câteva explicații: SUA a fost șeful la cipuri, dar și-a externalizat leadershipul printr-un set de măsuri de politică externă pe parcursul a 60 de ani de istorie a cipurilor, prin încurajarea altor jucători de pe alte meleaguri. Fapt ce a contribuit la dezvoltarea globalizării, dar și, paradoxal, la concentrarea producției și creșterea concomitentă a protecționismului. Și asta ne duce la discuția despre strategii și mize importante la nivel internațional.

Cine pe ce culoar merge

Câteva culoare ale acestei curse:

  • cipuri gândite de noi pentru toată lumea
  • cipuri făcute de noi la noi în țară
  • cipuri ieftine și de calitate, astfel încât să depindă alții de noi
  • vrem țara unde se fac cele mai multe și cele mai bune cipuri

SUA a controlat destul de mult timp lumea cipurilor, având avantajul primului venit. Au mers pe miza „cipuri gândite de noi pentru toată lumea”, iar producția poate fi externalizată către alte țări pentru că designul e cheia. Încă se află sus în clasament datorită gigantului Intel, care are și fabrici de producție încă în SUA. Oricum, externalizarea producției a fost văzută ca un lucru bun pentru toată lumea. Aranjamentul a funcționat destul de mult timp pentru toată lumea, iar naivitatea beneficiilor circulației libere dată de globalizare a fost exploatată de alte state care au început să meargă pe drumul hai să facem „cipuri ieftine și de calitate, încât să ajungă să depindă alții de noi”. A fost cazul Japoniei, Coreei de Sud și acum e cazul Chinei.

Așa cum am zis mai sus, China a venit relativ târziu la petrecere, dar, începând cu anii 80, a schimbat strategia și a integrat tehnologia ca una din principalele linii de dezvoltare ale țării. A mizat din plin pe sprijin intern pentru companiile lor, în așa fel încât companiile lor să poată să fie competitive pe plan internațional. Vorbesc aici de exemple, precum Huawei, proxy-ul chinez pe plan internațional, care s-a distins prin suspiciuni de spionaj industrial sau componente pentru 5G care ar putea fi folosite pentru spionajul chinezesc.

China merge acum și pe alt drum, nebătătorit de alte state înainte – „vrem țara unde se fac cele mai multe cipuri”. Desigur, e vorba de Taiwan și nu-l vor doar pentru cipuri, ci și pentru alte considerente, dar retorica împotriva micii națiuni s-a intensificat în ultimii ani. Taiwan merge și ea pe culoarul „hai să depindă alții de noi” pentru a-și proteja integritatea teritorială. Și, se pare că funcționează, având în vedere că Biden a declarat că va apăra Taiwanul în cazul unui atac chinezesc.

Soluția de a lua Taiwanul nu pare una atât de deplasată dacă ne uităm cum evaluează Chris Miller potențialul chinez de a prelua conducerea în topul global al semiconductorilor. Dincolo de investițiile masive necesare pentru a realiza unități de producție, construcția unei astfel de unități durează, timp în care ceilalți jucători nu stau deoparte și tot avansează, deci decalajul nu ar fi ușor de redus. Mai adăugăm și dependența de uneltele de litografie ale olandezilor de la ASML, care și ei au avans în domeniu, iar realizarea domestică a unor astfel de dispozitive e evaluată ca fiind prea costisitoare ca să merite. Miller spune că China nu-și asumă un lanț de aprovizionare complet suveran pentru că acest lucru este practic imposibil. Mai degrabă, China și-ar dori un lanț de aprovizionare care să scoată SUA din schemă, lucru practic imposibil, având în vedere că mare parte din cipurile pentru calculatoarele folosite în masă sunt realizate de către Intel sau AMD, firme americane.

Unde au rămas Japonia și Coreea? Cele două state au fost competitive pe plan global ca urmare a sprijinului național pentru industrie și a capitalului ieftin oferit de bănci, deci culoarul hai să depindă alții de noi. Doar că a venit o serie de crize financiare în anii 70 și 80, care au eliminat capitalul ieftin și au redus sprijinul național. Cele două state, pe vremuri numite tigri asiatici, au lăsat locul Chinei ca principal competitor pe piața tehnologică și, mai ales, ca sperietoare pentru americani și restul lumii în ceea ce privește dezvoltarea de cipuri și inteligență artificială.

A mai rămas o entitate despre care eu vorbesc mult aici și care nu apare mai deloc în acest articol. Uniunea Europeană, cea care și-a dat seama odată cu pandemia că e destul de dependentă de alte state atunci când vine vorba de componente pentru tehnologii și care a ajuns la vorbele SUA când vine vorba de problemele Chinei. UE vrea pe culoarul „cipuri făcute de noi la noi”, sub semnul suveranității digitale. La fel ca SUA, suferă după statutul de lider în acest domeniu sau măcar de jucător relevant. Singurul jucător relevant din UE este ASML, compania care produce uneltele necesare pentru producția de cipuri, dar nu e suficient dacă nu poți avea controlul produsului finit. Se pare că și aici chinezii se implică în acte de spionaj industrial. Cum rămâne cu cele două?

Cum trec pe locul 1?

Strategia celor două este asemănătoare: stimulăm deschiderea de fabrici pe teritoriul nostru, în colaborare cu jucătorii importanți din domeniu, și încurajăm cercetarea în domeniu.

Americanii au aprobat deja o lege la nivel federal pentru sprijinirea producției de cipuri pe teritoriu american, atât cu ajutorul campionilor săi, cum ar fi Intel, cât și cu ajutorul celor pe care îi sprijină în strâmtoarea Taiwan. Doar anul trecut Intel a anunțat un proiect de 20 de miliarde de dolari pentru o fabrică de cipuri în Ohio, iar taiwanezii de la TSMC vor cheltui 40 de miliarde pentru o fabrică pentru cipuri avansate în Arizona. În total, guvernul american a promis mai mult de 50 de miliarde de dolari în granturi și subvenții într-o mișcare pe care NY Times o compară ca magnitudine cu cheltuielile pentru cercetare din cursa spațială a anilor 60, care a pus omul pe Lună.

Legea Chips and Science Act, ce pune în aplicare această politică, este justificată mai ales din perspectiva securității naționale, având în vedere îngrijorările cu privire la China, dar este și despre crearea de locuri de muncă în sectoare avansate pe tărâm american, care sunt plătite mai bine. Există semne de întrebare: sumele oferite par destul de mari, dar oamenii care se pricep la domeniu spun că 20 de miliarde nu este foarte mult sau este suficient doar pentru a produce cipuri mai vechi sau mai puțin performante, când bătălia se dă mai degrabă pentru următoarele generații de cipuri avansate. Cu toate astea, americanii vor și să concentreze producția de cipuri în clustere pentru a putea avea o rețea de sprijin pentru aceste fabrici.

Europenii au și ei un Chips Act și Chips Joint Undertaking, de fapt un instrument financiar care va pune în aplicare aspectele legate de finanțarea aspectelor din Chips Act. Spre deosebire de SUA, procesul decizional european e ceva mai complicat și acestea sunt încă în negocieri. Sumele promise sunt mai limitate decât ce a promis guvernul american, totalizând 43 de miliarde de euro, dar acestea nu includ sume din alte programe, cum ar fi programele de redresare și reziliență, sau programul Digital Europe, care finanțează proiecte multinaționale pentru semiconductori și cercetare avansată.

Scopul principal al europenilor e să dubleze „felia lor” din producția globală de cipuri. Adică să ajungă la procentul „uriaș” de 20% și asta nu înseamnă doar cipuri avansate. Pentru a atinge acest procent, ei țintesc atât centre de design pentru cipuri avansate destinate altor jucători, cât și unități integrate – care să aibă componentele de design și producție a cipurilor. Odată ce o companie își propune să realizeze astfel de investiții, va primi o serie de beneficii din partea statului membru, cum ar fi acces rapid la aprobări și permise pentru construire. Și să nu uităm de eternul ajutor de stat, având în vedere că se propune relaxarea regulilor privind acordarea ajutorului de stat pentru atragerea de investiţii de genul acesta, sub rezerva unor condiţii, cum ar fi necesitatea ca o astfel de investiţie pentru cipuri să fie o premieră pentru Europa. Totul pentru cipuri. Companiile se vor angaja și la inovații continue pe teren european, într-o încercare de a opri „shoppingul” de subvenții guvernamentale din partea companiilor. Regulamentul a intrat în faza de negocieri interinstituționale – fiind adoptate pozițiile Parlamentului și a Consiliului. Deci mai avem de așteptat. În timp ce americanii deja ridică facilitățile de producție.

În final, să nu uităm că și România are niște jaloane în PNRR în acest domeniu și și-a asumat participarea în proiecte transfrontaliere pentru dezvoltarea de „Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare”, prin oferirea unui sprijin de 500 de milioane de EUR pentru companiile care vor dori să intre în proiectul transfrontalier. HG 856 din 6 iulie 2022 oferă cadrul legal pentru acest sprijin, iar anul trecut a fost o preselecție pentru companii interesate de acest sprijin, urmând ca selecția finală pentru intrarea în proiectele europene să fie aprobată de Comisia Europeană. Nu am găsit date care să arate dacă această selecție s-a realizat deja.

 

Procesul etapei…

 
În final, să facem și procesul etapei, o mică recapitulare a unei teme de mare complexitate:
  • tema cipurilor nu e așa de sexi ca inteligența artificială, dar e la fel de competitivă și poate chiar mai interesantă din perspectiva relațiilor internaționale – având în vedere că aici e clar că unele companii acționează ca agenți ai statelor lor, iar politica industrială se împletește bine cu politica externă. După cum citează Miller un oficial din guvernul american spunând undeva în anii 70-80, „high tech is foreign policy”
  • lanțul de aprovizionare cu cipuri este extrem de complicat, pare globalizat, dar de fapt e foarte consolidat în mâna unui număr limitat de jucători, câteva firme din SUA, Taiwan, UK, UE, China. Odată cu consolidarea asta, intervine și protecționismul, mai ales datorită complexității proceselor de design și fabricație – la ordin de miliarde de unități produse cu unelte care lucrează la nivel de nanometri
  • sperietoarea e acum China, dar unele aspecte pot fi exagerate mai ales de frica americanilor de a-și pierde avansul. Mai ales că aceștia din urmă și-au denumit strategia în sectorul tehnologic „run faster than the competitors”. Energia de a alerga mai repede vine sub forma subvențiilor pentru deschiderea de unități de producție în SUA, dar și prin blocaje comerciale față de China. Înainte de China, au mai fost Japonia și Coreea de Sud în aceeași poziție
  • SUA și UE se întrec în oferirea de facilități și crearea de cadre legale pentru sprijinirea producției interne în numele „securității naționale”, respectiv a „suveranității digitale”

Referințe

CiteșteSalvează

Cum fac alții #digitalizarea IMM-urilor

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
13 minute

Am căutat pe Google – nu pe Bard – „digitalizare imm”. Căutarea mi-a returnat 320 mii de rezultate, primul din ele fiind o reclamă cât casa la un furnizor de sisteme ERP, care nu te lasă să vezi și alte rezultate fără scroll mai jos. Al doilea rezultat – tot un anunț sponsorizat – duce către o platformă cu nume suspicios de asemănător cu platforma ministerului pentru depunere a proiectelor europene. Aici poți să-ți verifici gratis eligibilitatea pentru proiectul tău de digitalizare prin investițiile oferite de PNRR. Am intrat și aici și, recunosc, am fost păcălită că sunt pe un site al guvernului – cu antet de proiect cu fonduri europene și cu culorile logoului guvernamental. Asta până am ajuns la termeni și condiții și am văzut că este o platformă, de altfel, destul de deșteaptă și destul de prietenoasă care te ajută să-ți scrii proiectul pentru magica sumă de 100 de mii de euro.

Revenind la căutare, după snippeturi din știrile puse de Google, de-abia al doilea rezultat reprezintă ghidul specific pus la dispoziție de către autorități pentru facilitarea depunerii de proiecte. Dar este vorba despre varianta de documentație emisă undeva la finalul anului trecut, fără să conțină cele trei corrigenda (ce să vezi, corrigendum nu există în DEX) sau câte or fi fost. Restul rezultatelor de pe prima pagină sunt de la firme de consultanță, care-și oferă serviciile pentru a scrie proiecte pentru digitalizare.

Ce ne spune asta? Îți trebuie oleacă de ambiție să cauți și să ajungi la informația relevantă și adusă la zi dacă vrei să te apuci să scrii un proiect. Și nici nu te prinzi de când și până când se pot depune proiecte pentru că tocmai s-a modificat data limită de depunere pentru 30 iunie, de la 31 martie. Dacă nu ai competențe digitale cel puțin de bază și puțină răbdare să sapi ca să ajungi la informație, good luck!

Despre asta voi bate câmpii în această nouă analiză. Despre:

  • o problemă de politică publică ce se răsfrânge în economie – IMM-uri rămase în urmă ca mod de funcționare –
  • și despre mai multe soluții la această problemă. Cum abordăm noi și cum abordează alții această problemă
  • și despre eterna dilemă: digitalizare sau transformare digitală?

Care-i problema?

Suntem pe ultimul loc în indexul societății și economiei digitale la dimensiunea „Integrarea tehnologiilor digitale”. Scorul României luat așa general nu spune nimic, deoarece e un agregat din mai multe sub-dimensiuni și indicatori, dar putem lua câteva exemple:
  • la sub-dimensiunea „intensitate digitală” – 2,79% din IMM-urile românești au cel puțin un nivel de bază al intensității digitale, media europeană fiind de 43,6% (revin imediat la intensitate digitală și ce înseamnă asta pentru că e un personaj important în această poveste)
  • la „utilizarea tehnologiilor digitale” – tot un compus din mai mulți indicatori – suntem tot pe ultimul loc. De ex., 16,8% din întreprinderi (aici nu mai vorbim de IMM-uri, ci sunt definite ca toate întreprinderile, cu excepția sectorului financiar și cu cel puțin 10 angajați), folosesc un software de tip Entreprise Resource Planning. La alți indicatori din această subdimensiune nu suntem chiar ultimii – la utilizarea sistemelor de efacturare pentru procesări automate suntem undeva la media Uniunii Europene
Deci, avem o problemă, care se cere rezolvată și de la nivelul Uniunii Europene. Conform strategiei Deceniului Digital, până în 2030:
  • 75% din întreprinderile europene vor trebui să utilizeze soluții de tip BigData/Cloud/IA
  • 90% din IMM-uri vor trebui să aibă cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (integrare 4/12 tehnologii). La nivelul anului 2021, mai mult de 60% din IMM-urile românești aveau un nivel de intensitate digitală foarte scăzut (până în 3 tehnologii utilizate). Mai confirm astfel încă o dată că avem o problemă.

Cum o facem noi

Cum o rezolvăm? Actualmente, am identificat trei posibilități de intervenții de politică publică pentru aceasta:

  • fondurile structurale pentru perioada 2021-2027
    • aici de-abia s-au aprobat programele operaționale care vor oferi astfel de oportunități. Mai multe detalii aici
  • oportunitățile venite pe linia de inovare și digitalizare cu ajutorul Digital Innovation Hubs
    • acestea vin nu doar cu finanțare, ci și cu un sprijin real pentru companii de a-și înțelege nevoile, de a-și îmbunătăți procesele de producție, modelele de business sau de a inova – cu ajutorul mai multor parteneri, cum ar fi universitățile.
  • PNRR și investițiile pentru digitalizare din acest program

O să mă opresc azi acestui ultim punct, din mai multe motive:

  • interesul crescut pentru această linie de finanțare, care poate aduce până la 100 de mii de euro unui IMM (desigur, dacă îndeplinește unele condiții)
  • acest apel este lansat pentru consultare și pregătire, urmând să se dea drumul înscrierilor la mijloc de februarie
  • nu, în ultimul rând, pentru a compara cu ușurință un astfel de program cu alte inițiative similare din fonduri de reziliență din alte state membre

Digitalizare IMM prin PNRR

Întreprinderile interesate trebuie să depună un proiect care pornește de la un plan de afaceri și la o analiză de nevoi pentru digitalizare, cu scopul justificării cheltuielilor propuse pentru digitalizare. Analiza de nevoi se poate realiza cu sprijinul unui consultant, dar având în vedere statistica și peisajul IMM-urilor din România, majoritatea vor avea nevoie de cam aceleași lucruri, făcând astfel munca consultantului ușoară și ușor de reprodus.

OK, bun, dar ce poți să-ți cumperi cu aceste fonduri? Un robot de bucătărie cu funcții de automatizare se pune? (Da, am văzut această întrebare pusă pe un forum de discuții referitor la această linie de finanțare). Totul se reduce la intensitate digitală – acest termen destul de fancy care ne-a intrat, văd, în vocabular și care provine de la UE. Acesta este de fapt un index calculat de Eurost și este compus dintr-o serie de 12 tehnologii care pot fi integrate într-o întreprindere. Cu cât  integrezi mai multe, cu atât mai mare este intensitatea digitală. Proiectele pe care le scrii trebuie să țintească atingerea unei cote de 6/12 de intensitate digitală, deci un nivel de intensitate digitală de bază (peste 7 se pune ca intensitate digitală ridicată) și trebuie să justifici fiecare cheltuială pentru atingerea acestui nivel de intensitate digitală. Și aici se pune totuși întrebarea (retorică): de ce nu au cerut un nivel de 7 de intensitate digitală? Să vedem dacă e greu de atins un astfel de scor. Care or fi aceste tehnologii?

Sursă: Eurostat

Cele mai ușor de bifat ar fi, după mine:

  • 50% din angajați folosesc calculator cu acces la Internet pentru muncă – achiziție calculatoare pentru birou
  • viteza minimă de Internet de 30Mbps pe secundă – cu un abonament de Gigabit ai rezolvat problema
  • utilizează orice fel de social media – deschizi un cont de social media
  • cumpără servicii de cloud computing – aici se pune și un storage mai mare pe Dropbox sau Microsoft365 sau Google Drive
  • utilizează două sau mai multe social media – deschizi două conturi de social media – Whatsapp for Business, Instagram, Facebook, LinkedIn
  • utilizare ERP/CRM – achiziționare de software

De ce să ne oprim aici? (aceeași întrebare retorică). Desigur, lucrurile pot fi mai complicate de atât pentru că totuși trebuie să cheltui niște bani, iar îndrumarul care însoțește ghidul solicitantului oferă mură în gură ce fel de cheltuieli poți justifica pentru fiecare element al indexului. Dar ajungem la situații hilare, unde îndrumarul acceptă că poți să justifici realizarea unui website, achiziționarea unui nume de domeniu sau realizarea unei rețele WIFI pentru bifarea indicatorului de social media. Bine, nici indexul nu ajută cu coerența unor astfel de investiții, având în vedere că a suferit schimbări față de anul 2021, unde erau integrate aspecte mai complicate, cum ar fi utilizarea BigData, a roboților industriali sau a sistemelor de tip e-facturare. Nu-i bai, a integrat de 2 ori cloud computing și social media.

Desigur, până aici am vorbit despre achiziție de tehnologie. Cum știe liderul unei companii de ce are cu adevărat nevoie? Să fie vorba despre nevoile actuale sau de bifarea unor criterii? Îndrumarul dă un răspuns și acestei dileme. Se acceptă realizarea unor cursuri de competențe digitale, între care ar trebui să se numere **cursuri IT „**pentru persoanele din management cu scopul conștientizării rolului digitalizării în creșterea întreprinderii”. Și acum iar mai vine o întrebare retorică: ce anume nu are un curs de competențe digitale și are un curs IT care oferă o imagine referitoare la conștientizarea rolului digitalizării în creșterea întreprinderii? Și, mai precis, ce fel de cursuri IT ar fi și astea? Iar astfel de cheltuială ar fi potrivită pentru justificarea a doar câteva din cele 12 tehnologii ale indexului – ERP, utilizare Internet, cifră de afaceri din vânzări online, IoT, CRM, IA.

Desigur, trebuie să existe și o „țidulă” pentru atestarea atingerii acelui 6/12 pe scara intensității digitale. Deci, întreprinderile trebuie să depună „un Raport tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect”. Într-o fază inițială, aici raportul trebuia făcut doar de către un auditor IT acreditat la ADR, 20 la număr pe toată țara.

Complicat? Aș zice că da. Mecanismul e făcut pentru a bifa creșterea intensității digitale la nivel de UE. Dar, și aici iar intervine o întrebare retorică, ce te faci dacă Eurostat schimbă iarăși indexul intensității digitale? Acum e la versiunea 3, iar, știm cu toții, tehnologia evoluează. Mai mult, presiunea stă pe întreprinderi să găsească furnizori, să treacă printr-un proces de achiziție și să justifice cheltuielile.

OK, să vedem acum cum fac alții.

 

Cum o fac alții

(nivelul de detaliu variază aici, în funcție de competențele mele lingvistice și capacitatea lui ChatGPT de a traduce și a rezuma 🙂 De asemenea, am ales aceste trei țări în funcție de prioritzarea procesului de transformare digitală/digitalizare a întreprinderilor asumat la nivel european prin planurile lor de reziliență)

Italia

Italia a adoptat mai multe politici pentru a sprijini IMM-urile, inclusiv facilitarea digitalizării acestora și internaționalizarea lor. Aceste politici oferă sprijin financiar în forma de grant-uri, subvenții și finanțări, împreună cu asistență tehnică și consultanță pentru a facilita digitalizarea și internaționalizarea IMM-urilor. Aceste politici abordează, de asemenea, alte subiecte, cum ar fi dezvoltarea de produse și soluții, inovare, producție și comerț electronic, precum și creșterea competitivității și a încrederii în piețele de energie și telecomunicații.

Ei împart spectrul digitalizării IMM-urilor pe câteva mari priorități. Deci, nu e toată lumea la grămadă aici:

  • sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor – scopul nu este doar digitalizarea, ci valorificarea tehnologiei în sprijinul dezvoltării prezenței internaționale a acestora. Investițiile se concentrează pe zone problematice – cum este sudul Italiei. La noi, nu există prioritizare, ci doar alocări diferite pe regiuni de dezvoltare, cu cei mai mulți alocați către Sud-Vest, Vest și Sud-Est. Aici ar ajuta și puțină statistică pe nivel regional cu privire la mediul economic – pentru intervenții mai țintite decât așa ca o plapumă peste toți și toate
  • fonduri pentru tranziția 4.0 – adică pentru transformarea digitală a proceselor de producție – printr-o schemă de scutire taxe, de cheltuieli deductibile pentru investiții în procesele de transformare digitală
  • program de transfer tehnologic, sprijin, consultanță pentru creșterea numărului de patente
Sursă aici.

Spania

Spania are o politică de promovare a digitalizării IMM-urilor prin intermediul „Kit-ului Digital”. Acest kit oferă IMM-urilor acces la diferite resurse, cum ar fi: un portal web cu informații despre digitalizare, linkuri către webinarii și instrumente de autoevaluare; recomandări și informații despre proiecte de digitalizare și despre cum să înființeze un plan de digitalizare; și o bază de date cu furnizori de tehnologie. Kit-ul Digital include, de asemenea, asistență financiară pentru IMM-uri, precum și informații despre cum să aplice pentru fonduri europene și finanțare bancară. Acest kit oferă, de asemenea, un instrument de monitorizare a progresului IMM-urilor în digitalizare. Cum funcționează?
  • programul spaniol de accelerare a digitalizării IMM-urilor (let’s face it, echivalentul „pyme” din spaniolă e waaay cuter) se desfășoară în jurul unui fel de marketplace – Accelera Pyme
  • aici firmele care se înscriu și sunt eligibile se întâlnesc cu „agenți ai digitalizării” care doresc să se acrediteze pentru acest sistem
  • firmele primesc un „voucher” pentru kitul digital pe care-l pot obține de la acești agenți – cu soluții utile și personalizate afacerii lor. Nicio vorbă de criterii DESI de îndeplinit și justificat, ceea ce macină mai nou IMM-urile noastre (bine, ei își permit, n-au treabă la DESI)
  • mai mult decât atât, pe aceeași platformă poți să faci o mică diagnoză digitală, un audit al transformării digitale și unul de securitate cibernetică – ca să știi de unde să pornești
  • ai si centre offline de sprijin pentru digitalizare, vezi aici
  • să mai zic că ai resurse utile pentru a înțelege cum trebuie să-ți transformi compania? Despre metadate, agile, BigData și așa mai departe
  • pentru sectorul comercial, ai resurse separate, împreună cu webinarii și unelte pentru a-ți crește compania

Grecia

Grecia oferă IMM-urilor o facilitate digitală importantă prin intermediul platformei numite „DigitalSME”. Acest portal oferă o gamă variată de informații și resurse privind procesul de digitalizare și transformare digitală, inclusiv articole și materiale de studiu, webinarii și podcasturi, forumuri de discuții, și asistență tehnică. Platforma oferă, de asemenea, instrumente și informații pentru a ajuta IMM-urile să-și îmbunătățească nivelul de digitalizare și să-și monitorizeze progresul în această direcție.

Grecia are un sistem similar cu Spania – o întâlnire de cerere și ofertă pe o platformă. Furnizorii se acreditează pe platformă dacă sunt interesați să ofere astfel de servicii IMM-urilor pentru digitalizare. Sistemul funcționează tot cu vouchere.

  • Programul e împărțit în trei:
    • Digital Media Tools – un sistem de digitalizare a IMM-urilor, similar cu cel românesc în care poți achiziționa diferite tipuri de tehnologii, dar pe bază de voucher ca la spanioli
    • Development of Digital Products and Services – dezvoltarea sectorului IT grec, încurajând dezvoltarea de produse IT și internaționalizarea acestuia. Sprijin pe întregul lanț de dezvoltare al unui produs
    • Digital Transactions – program pentru stimularea utilizării facturilor electronice sau a tranzacțiilor online

În cadrul primului și celui de-al treilea program poți să vezi chiar o întreagă bază de date cu toate produsele și serviciile care pot achiziționate cu ajutorul voucherului.

Digitalizare sau transformare digitală?

Din perspectiva aceasta, Spania este cea care a gândit de fapt transformarea digitală a întreprinderilor, mai degrabă decât digitalizarea. De ce? Pentru că nu a gândit toată treaba ca pe un program de achiziție de tehnologie, ci a creat un ecosistem menit să sprijine „călătoria” IMM-urilor. De la auditul de digitalizare până la centrele de sprijin și informațiile necesare pentru schimbarea modelului de business sau a culturii organizaționale. To be fair, nu știm încă cum merge pentru că programul este încă în derulare.

Celelalte două exemple au meritul de a ținti digitalizarea către ceva anume – internaționalizare, securitatea lanțului de aprovizionare sau încurajarea tranzacțiilor online. Nu zic că nu e bine că vrem să țintim direct intesitatea digitală – dar trebuie să o facem într-un mod futureproof. De ce 6/12 și nu 7/12? De ce să nu țintim și celelalte elemente ale Deceniului digital?

Revenind la călătoria pe Google spre digitalizarea IMM-urilor, am căutat pe google.es (pe private browsing, fără logare în Google și cu rezultate în spaiolă), același program – „accelera pyme” – și primul rezultat care mi-a venit a fost cel al guvernului spaniol. Maybe a coincidence…

 

Image by rawpixel.com on Freepik
CiteșteSalvează

Ce învățăm din anul 2022. Ediția de politici digitale

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
12 minute

Această postare a început cu o idee în cap, anume aceea de a prezenta ce ne așteaptă în anul 2023, dar pe măsură ce scriam mi-am dat seama că ideea că e un an nou și că uităm ce a fost anul trecut creează această mentalitate de blank slate unde poate uităm să aplicăm lecțiile din anul precedent.

Ce ne așteaptă în 2023 în domeniul politicilor digitale? An nou, rezoluții noi. Cu toții știm cum e. Umplem sălile de fitness din primele zile, cumpărăm agende să le transformăm în jurnale și decidem să nu mai utilizăm social media atât de mult. Dar cât din ceea ce ne propunem ducem la bun sfârșit? Și, mai ales, cum le ducem la bun sfârșit? Am creat DigitalPolicy mai degrabă pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare în ceea ce privește strategiile, viziunea, planurile ce privesc integrarea tehnologiei digitale în toate fațetele vieții noastre. Cu această întrebare vreau să încep postările anului 2023 pe această platformă: ce s-a petrecut bine sau rău în tot ce înseamnă transformare digitală? De obicei, bilanțurile au loc la final de an, urmând să luăm niște învățăminte pentru anul următor. Dar uităm un lucru: adesea, în mintea noastră gândim un an nou ca un „blank slate”, adică o pagină goală unde putem să luăm lucrurile de la zero. Dar cum rămâne cu lecțiile anului precedent atunci? Luăm lucrurile de la zero sau măcar pornim de la 1?

 

Nivelul european

Ce a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • (Digital Services Act și Digital Markets Act) au fost adoptate noi reguli care guvernează activitatea platformelor – cu un bullseye aproape direct către companiile BigTech. Ce înseamnă asta pentru noi? Începând cu anul acesta, ar trebui să scăpăm de acele enervante cookie banners, să putem vedea ce se află în spatele unei simple căutări online, adică modul în care lucrează algoritmii care decid conținutul pe care-l vedem online, vom avea exact de ce am fost țintiți de o anumită reclamă, iar marile platforme vor trebui să treacă prin evaluări de risc, să dea acces mai larg cercetătorilor care vor să „se uite sub capota” sistemului. Mai multe despre acestea am mai scris aici și aici.

Ca paranteză: Recent am citit o carte, Network Propaganda, care trasează foarte științific parcursul dezinformării din anii 2016-2018 în SUA. Deși autorii nu sunt de acord că DOAR rețelele sociale au influențat alegerile americane (fiind foarte convingători în argumentul lor), ei cer acces mai puțin restricționat la datele de utilizare pe care le posedă rețelele sociale pentru a putea cerceta mai îndeaproape efectele acestora. Și au făcut această cerere încă din 2018. La americani încă nu s-a întâmplat asta.

  • (Digital Governance Act) a fost adoptată propunerea de regulament privind guvernanța datelor. Datele sunt un element semnificativ în pregătirea sistemelor de inteligență artificială, spre exemplu. Te pot ajuta să cunoști mai bine cetățenii și să iei decizii mai bune. Dar ce te faci când toate datele din sectoarele public și privat sunt despărțite de ziduri sau sunt „stocate” în așa-numitele „silozuri”? Mai pe scurt, fiecare cu datele lui. Regulamentul își propune să ușureze circulația datelor, dar să respecte confidențialitatea și drepturile subiecților de date (adică ale noastre), așa că ne trezi în viitorul apropiat cu cereri prin care ni se cere acordul să ne distribuim datele anonimizate pentru dezvoltarea de produse noi. Nu e un lucru rău, dar avem nevoie de cetățeni informați care să știe cum și de ce se întâmplă asta și nu avem nevoie de paranoia și dezinformări aici. Am scris mai în detaliu despre acest regulament aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat Declarația Europeană a Drepturilor și Principiilor Digitale. Acest document ar trebui să stea la baza oricărei inițiative de politică publică la nivel național și pornește de la cinci puncte principale: transformare digitală centrată pe oameni, solidaritate și incluziune, libertate de alegere, participarea la spațiul public digital și siguranță, securitate și capacitate de acțiune. O puteți citi aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat, cu greu, programul de guvernanță a Deceniului Digital cu responsabilitățile pentru realizarea țintelor pentru 2030. Mai pe scurt: cum vor colabora instituțiile europene cu statele membre și cum le va impinge aceasta de la spate să lucreze și să raporteze ce au făcut pentru atingerea țintelor europene, cum ar fi 100% servicii publice digitale, până în anul 2030. Zic cu greu, pentru că statele membre n-au vrut să accepte un mecanism propus de Comisia Europeană prin care aceasta putea să ceară explicații și măsuri corective dacă statele membre nu-și fac treaba ca lumea. Deci, a înviat convergența. De data asta digitală.
  • Comisia a lansat câteva propuneri de regulamente cel puțin interesante. Chips Act se numără printre ele, un efort european pentru a stimula producția internă de chipuri, chestiile alea micuțe care stau la baza oricărui dispozitiv electronic, de la laptop până la mașina de spălat vase sau mașină. Interoperable Europe Act este altă propunere interesantă care va fi în negocieri începând cu acest an, pentru că-și asumă să creeze obligații de gândire a unor servicii publice direct interoperabile cu nivelul european încă de la crearea acestora.
  • lansarea platformei pentru evaluarea competențelor digitale. Încercați-o, e foarte OK!
  • multe plângeri și multe amenzi pentru companiile BigTech în ceea ce privește acordarea consimțământului colectării datelor personale. Printre cele mai importante se numără apariția formularului de consimțământ cu ACCEPTĂ și RESPINGE cookies pentru platformele mari, cum ar fi Google. Detalii aici.

De ce sunt acestea lucruri bune? În primul rând, sunt lucruri bune pentru nivelul european. Majoritatea legislației propuse mai nou pe transformare digitală este sub formă de regulament, adică aplicabil direct, semn că avem de-a face cu mai multă integrare europeană pe acest palier al politicilor digitale. În același timp, asta înseamnă că statele membre negociază mai mult timp pe o propunere de regulament pentru că se aplică direct și nu mai au așa mare masă de manevră să personalizeze în legislația națională. Asta mai înseamnă că se diluează prevederile ca să convină tuturor, în virtutea obținerii celui mai mic numitor comun.

În al doilea rând, regăsim aspecte care țintesc direct nivelul cetățenesc. Drepturi în spațiul online, mai multă acțiune statală către avansul tehnologiei digitale prin implementarea programelor naționale de redresare de reziliență și asumarea efortului comun european pentru îmbunătățirea vieții europenilor.

Finally, e vorba de acea viziune europeană privind transformarea digitală, principalul lucru care poate face diferența la nivel internațional. Exportul de valori și reguli pentru spațiul online. Influența regulilor europene la nivel internațional. Americanii se uită cu jind, așa cum am mai scris.

 

Ce nu a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Again, sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • Cu cât avansează aplicarea GDPR, cu atât ne dăm seama că poate regimul de aplicare nu funcționează chiar OK. Speța interesantă e a autorității irlandeze, care e vioara întâi în verificarea respectării GDPR în cadrul marilor platforme cu sediul european în Irlanda. Adesea această autoritate pare că ține isonul companiilor în unele decizii pe care le ia. Exemplu aici sau aici.
  • Diluarea unor propuneri de regulamente ca urmare a lipsei de consens cu privire la viziunea pentru economia digitală, așa cum am descris mai sus.
  • Întârzierea realizării planurilor naționale pentru convergența digitală, adică mai exact ce vor face statele membre pentru atingerea țintelor Busolei Digitale. Asta a fost ca urmare a lipsei de consens dintre state despre cum să funcționeze mecanismul de guvernanță.
  • Propunerea de legislație de stabilire a normelor de prevenire și combatere a abuzului sexual asupra copiilor. Are aplicare atât offline, cât și online, dar organizațiile pentru drepturile digitale au ridicat semnale de alarmă cu privire la faptul că regulamentul poate permite supravegherea extinsă a comunicațiilor online ale cetățenilor pentru scanarea după astfel de conținut ilegal. Mai multe detalii aici.

Nivelul național

Ce a mers bine la nivel național?

Pff, nici nu știu cum să le încep aici. Multe lucruri noi au fost făcute, discutate, aprobate, dar deocamdată nimic în directă implementare. Multe lansări, programe-pilot. Pare că anul 2022 a fost un an al aprobărilor, sper ca 2023 să fie anul implementărilor. Nu mai zic despre adoptarea unor legi și strategii doar pentru a bifa jaloane și ținte PNRR, dar care s-au realizat cu puțină dezbatere publică în acest sens. Oh, wait, suntem la lucruri bune. Listă non-exhaustivă:

  • (asta e și cu bătaie europeană și locală) aprobarea programelor operaționale, în special POCIDIF și POR-uri pe fiecare regiune în parte. Acestea din urmă vor fi gestionate la nivel regional și vor conține măsuri pentru digitalizarea sistemului public (unele zic digitalizare, altele zic transformare digitală), pentru smart city, iar POCIDIF țintește lucruri cu bătaie națională, cum ar fi operaționalizarea unui centru de excelență privind inteligența artificială. Mai multe am enumerat aici. Gârla de bani deja îşi arată faţa urâtă. Vom avea de lucru în anii următori pentru a urmări risipa de bani pe tehnologie care n-a adus nimic bun în plus.
  • realizarea evaluării competențelor digitale ale funcționarilor publici. Da, s-a făcut! Rezultatele nu le știm, sau nu vor să le știm deocamdată, dar bănuiesc că ar putea fi trecute la „ce nu a mers bine”.
  • legea privind interoperabilitatea și cloud-ul guvernamental. Le trec împreună că sunt gândite ca un pachet. Acestea sunt exemple de lucruri care, dacă se execută bine, vor sta la baza transformării serviciilor publice de la noi. Cu două condiții: funcționarii să fie instruiți și responsabilizați să înțeleagă și să aplice (aceia testați anul trecut ale căror rezultate nu le cunoaștem). Facem lucruri pe care alte state le-au făcut în urmă cu 5-6-7 ani.
  • apropo de asta, legea care interzice solicitarea de copii, taxarea xeroxului și alte cele. Trist că ne trebuie o lege pentru așa ceva.
  • ITU-PP, care a avut loc în București în toamna anului 2022. Despre asta nu am scris la momentul acela, dar o astfel de conferință a unei organizații internaționale cu bătaie mondială a adus vizibilitate României în ceea ce privește tehnologia digitală, cu accent pe telecomunicații. Context: ITU = Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, e o organizație unde statele cad de acord cu privire la unele standarde de telecomunicații pentru beneficiul tuturor. De exemplu, standardul JPEG pentru imagini digitale a fost agreat în cadrul ITU la începutul anilor 90.
  • caravana digitalizării. O idee bună, zic. Să mergi la firul ierbii să le explici acolo în mediul lor ce și cum se poate face. Deocamdată, în sistem de pilot
  • lansarea apelului PNRR pentru digitalizarea IMM-urilor. Proiectele se pot depune inclusiv în 2023, condițiile sunt OK sau ciudate, în funcție de cum te uiți la ele. Dacă am înțeles corect, ți se cere certificarea unui auditor IT pentru creșterea scorului de intensitate digitală pentru compania ta. Iar acel auditor IT trebuie să vină dintr-o listă aprobată de ADR, iar lista aceea e destul de scurtă. Iar scorul de intensitate digitală presupune atât investiții, cum ar fi achiziția de platforme de tip ERP sau dezvoltarea unui site sau a prezenței pe social media. Ok, presupune și integrarea de soluții de inteligență artificială. Dar, având în vedere scorul extrem de scăzut al integrării tehnologiilor digitale în companiile românești, o astfel de cerință pare cel puțin deplasată. Cu un astfel de rezultat ambivalent, să trecem și la ce nu a mers bine. Multe și aici.

Ce nu a mers bine la nivel național și local?

Ok, de unde începem? Ordinea e total aleatorie și lista non-exhaustivă:

  • apelul pentru digitalizarea universităților prin fonduri PNRR – lansat, trimis proiecte, decis proiecte în mai puțin de o lună. A fost bine că acest apel a cerut strategii de digitalizare ale universităților, dar pe care unele universități nu le avuseseră și le-au făcut așa de repede- înainte. Am scris despre asta aici. Nu e totuși cam puțin timp la dispoziție să pui pe hârtie un astfel de proiect mare și strategic pentru orice universitate?
  • ping-pong-ul instituțional care afectează mersul transformării digitale. Nu avem o clară prioritizare a acestui domeniu, o susținere la nivel înalt și o „împingere” a acestui domeniu. Să ne înțelegem, exemplele europene ne arată că transformarea digitală funcționează atunci când se află aproape de centrul puterii. Cu atât mai valabil în România, unde distanța față de putere, conform indexului lui Hofstede, ne arată că prețuim centralizarea puterii și acceptăm structurile ierarhice și lucrăm bine în astfel de condiții.
  • Legea privind securitatea și apărarea cibernetică a României. Consultare publică formală, dezinformare combătută cu ajutorul SRI, care dezinformare devine amenințare la adresa securității României, și alte prevederi cel puțin discutabile. Context aici.
  • cvasi-inexistența Consiliului Național pentru Transformare Digitală, un organism consultativ care ar trebui să fie foarte prezent și implicat. Cu un număr de aproximativ 300 de membri, conform ADR, a fost relansat anul trecut, dar fără prea multă activitate publică. Ca urmare, pe pagina acestuia, la secțiunea evenimente scrie așa: There are no upcoming evenimente.

 

Ce-am avut de învățat pentru anul 2023

Pe de altă parte, there are upcoming evenimente în ceea ce privește transformarea digitală pe anul 2023. Urmează să ne uităm și către anul viitor, dar trebuie să recapitulăm lecțiile anului 2022 și să începem de la ele acest blank slate:

  • una e ce scrii pe hârtie, alta poate fi în implementare. Degeaba îndeplinim jaloane, dacă aceste rezultate sunt contestate de către cei care se pricep și de către societatea civilă (vezi cloudul guvernamental, legea privind securitatea cibernetică)
  • avem bani gârlă pentru nivelul național și european, dar să nu uităm de mult-iubita convergență. Modul în care cheltuim banii din fondurile europene și din PNRR trebuie să justifice atingerea țintelor de țară pentru Deceniul Digital.
  • Și pentru UE, 2023 pare că e an decisiv pentru implementare. Vor veni în față prevederile DSA și DMA, iar statele membre trebuie să se pregătească pentru că vor avea responsabilități naționale, cum ar fi reprezentanți în organismul european pentru servicii digitale, care încă nu au fost numiți 🙂 Să nu uităm și despre guvernanța datelor, despre care nu s-a scris aproape nimic în spațiul public. Să ne pregătim pentru cetățeni dezorientați de cererile de distribuire a datelor.

 

Image by pch.vector on Freepik
CiteșteSalvează

EU Digital Policy for Dummies – partea a III-a

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
8 minute

Această scurtă postare face parte din seria aniversară DigitalPolicy, numită EU digital policy 4 dummies, prin care încercăm să explicăm pe înțelesul tuturor ceea ce schimbă, modifică, alterează, îmbunătățește sau înrăutățește Uniunea Europeană în spațiul digital cu ajutorul propunerilor sale de legislație. De ce? Păi, am stabilit deja că UE comunică mult, nu neapărat prost, dar într-un mod în care nu prea ajunge la cetățeni. Pune asta lângă un domeniu așa complex cum e tehnologia și îți iese un jargon birocratic de toată frumusețea pe care nu-l înțelege nimeni.

Partea I e aici – despre Actul privind Guvernanța Datelor. Partea a II-a este aici – despre Cadrul European privind Identitatea Digitală.

Precizare importantă pentru cei care se pricep: o să vedeți aici unele detalii care lipsesc sau niște lucruri simplificate destul de mult. That’s the point.

 

Interoperable Europe Act - for dummies

Care e problema?

Greu de descris care e problema care a cauzat necesitatea unei alte reglementări europene cu privire la spațiul digital. Până și pentru UE cred că e greu, din moment ce răspunsul la întrebarea „ce este interoperabilitatea?” de pe pagina informativă a Comisiei Europene începe cu etimologia cuvântului 🙂

Să încerc și eu atunci. Ca membri ai Uniunii Europene, circulăm, muncim, învățăm în diverse locuri din Uniunea Europeană. Ca să facem asta legal, e inevitabil că vom trece pe la diverse instituții ale statului în care ne desfășurăm în mod curent activitatea pentru diverse situații, de la înregistrarea domiciliului până la cereri de pensionare și așa mai departe. Iar în momentul de față, administrațiile publice ale statelor membre funcționează cam ca statul român: una nu are acces la datele celeilalte, serviciile sunt fragmentate, unele administrații folosesc anumite aplicații pe care altele nu le recunosc și așa mai departe. Deci, noi trebuie să fim purtătorii de hârtii și documente din stânga în dreapta. First first world problem. Noi, românii, suntem obișnuiți cu asta 🙂

De ce se întâmplă asta? Nu că n-am fi avut până acum cadrele pentru a coopera și a face schimb de date și informații. De exemplu, avem portalul Your Europe, care ne permite să accesăm informații și posibile servicii publice din alte state. Nu e suficient, din păcate. Fiindcă schimburile de informații date de tot mai frecventele interdependențe dintre statele UE vor fi tot mai mari și fiindcă serviciile se vor tot digitaliza, iar hârtiile de purtat vor dispărea, ceva trebuie să se schimbe și la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, dacă iei în calcul de la început ideea că vei crea aplicații pentru servicii publice care vor trebui să comunice cu altele din alte state, atunci te vei gândi de la început cum să faci să nu pară totul cârpit și făcut pe genunchi. Aceasta este a doua problemă pe care UE vrea s-o adreseze, o așa-zisă second first world problem.

Care e soluția?

Interoperabilitatea. Și încurajarea interoperabilității.

Interoperabilitatea pare că e pe toate gardurile. Sau mai degrabă statul român a venit mai târziu la petrecere, dacă doar anul acesta a venit cu propria sa lege pentru interoperabilitate. În condițiile în care alte state europene au acest cadru legal și profită de el de câțiva ani buni.

În cazul UE, aș zice că soluția e mai multă interoperabilitate și mai multe stimulente de a lucra împreună pentru a aduce serviciile publice laolaltă. Asta presupune și gândirea din start a unor servicii care pot comunica unele cu altele, cum ar fi accesul la datele cu privire la vechimea în muncă, spre exemplu.

Soluția aleasă de către Comisia Europeană este Actul privind Europa Interoperabilă (încă nu am găsit denumirea oficială tradusă – Interoperable Europe Act). Ce presupune? Printre multe altele, sunt patru mari stipulări:

  • cooperare mai structurată între statele membre pe acest subiect – cooperare care va include și autoritățile sub-naționale, anume orașele sau județele
    • fiecare stat va avea un reprezentant în Interoperable Europe Board – în cadrul căruia se vor gândi măsuri concrete de cooperare și resurse comune pentru a aduce serviciile publice mai aproape
  • instituțiile publice vor trebui să realizeze evaluări de impact asupra oricăror aplicații noi sau schimbări ale aplicațiilor existente. Mai precis, înainte de a face schimbări, ele vor trebui să evalueze dacă aceste schimbări gândite vor afecta interoperabilitatea cu alte sisteme din alte state membre. De exemplu, acest lucru va fi obligatoriu atunci când aplicațiile noi dezvoltate sunt finanțate din fonduri europene
  • crearea unui portal unde se vor putea încărca, distribui și reutiliza soluțiile de interoperabilitate pentru instituțiile publice. Instituțiile publice vor putea pune la dispozițiile soluțiile lor la cerere.
  • proiecte și măsuri de sprijin pentru sectorul public pentru a încuraja experimentarea chiar și atunci când cadrul legal nu există sau este limitat. Acesta este conceptul de regulatory sandbox. Aici putem include și cadrul de cooperare între autoritățile publice și companiile care realizează tehnologii pentru sectorul public (GovTech) permis de către regulament. Va exista sprijin din partea unei comunități europene pentru interoperabilitate, organizată din experți naționali în domeniu

Unde e acum?

Proiectul de regulament e „proaspăt ieșit din cuptor”. Comisia Europeană a publicat proiectul la final de noiembrie. Deci, e doar la stadiul de propunere, urmează la anul să intre în discuții cu Parlamentul și Consiliul.

Și cu ce mă ajută pe mine, cetățeanul, domnișoară?

Cam cum ne-a ajutat cu certificatul verde pe timpul pandemiei când nu puteai trece granița fără el. Cam asta a fost interoperabilitatea în acțiune. Ne-a ajutat că o aplicație făcută în țara noastră este recunoscută în altă țară.

Cum ar fi să fi avut mai multe contracte de muncă în mai multe state, iar completarea formularelor pentru calculul taxelor să se facă automat cu surse din mai multe țări?

Cum ar fi ca diplomele tale și toată informația legată de educația și pregătirea profesională pe care ai făcut-o să fie accesibilă direct unei alte instituții din străinătate? Asta fără ca tu să duci cu tine teancul de diplome ÎN ORIGINAL care să certifice ceea ce ai studiat.

Pe scurt, ți-ar ușura un pic viața și dosarul de acte de purtat dintr-o parte într-alta. Dar asta doar dacă ai treburi transfrontaliere, desigur.

Și cu ce mă ajută pe mine, decidentul, domnișoară?

Din ce în ce mai multe responsabilități la nivel de politici digitale pentru autoritățile publice române. Vine Actul privind Serviciile Digitale, care cere o instituție acreditată pentru supravegherea platformelor, apoi actul privind inteligența artificială are și el stipulări pentru autoritățile noastre, apoi mai vine Actul privind Guvernanța Datelor. Iată că o primă chestie pentru decidenți e că primesc o grămadă de lucru. Desigur, și propunerea de regulament pentru interoperabilitate vine cu noi responsabilități – de a avea un coordonator național pe interoperabilitate și de a monitoriza interoperabilitatea serviciilor publice digitale.

A doua chestie: având în vedere că noi de-abia din 2022 avem o lege privind interoperabilitatea, cumva am impresia că interoperabilitatea la nivel național se va construi deodată cu cea europeană. Ceea ce nu e un lucru rău neapărat. Și aici decidenții vor primi mai mult de lucru. Cum anume? Păi, degeaba comunică aplicațiile tale între ele, dacă nu înțelegi datele care circulă.

Un exemplu am văzut recent la Euronews, despre cum o pacientă din Portugalia s-a îmbolnăvit în Luxembourg și, fiindcă cele două state participă într-un proiect transfrontalier pentru servicii de sănătate, a mers la medic cu întreg istoricul său medical la dispoziție. Medicul a vorbit despre faptul că e important ca datele medicale să fie înțelese de „celălalt capăt” al firului și se refera aici, desigur, și la traducerea datelor din portugheză în franceză. Deci, nu e doar vorba despre chestiuni tehnice, ci și despre semantică, utilizarea aceluiași cod, și, desigur, despre posibilitatea unei traduceri.

A treia chestie și cea mai importantă ține tot de munca în plus realizată de instituțiile publice – pentru că trebuie să-și aducă expertiză pe interoperabilitate pentru a putea realiza acele evaluări de impact ÎNAINTE de a realiza schimbări cu privire la sistemele lor.

Până acum am adus vorba doar de muncă în plus, care, let’s face it, nu e întotdeauna de foarte mare ajutor pentru decidenți. Dar studiile pe care le-am citit despre serviciile publice digitale, un exemplu aici, arată că problemele de încredere pe care administrația publică le are pot fi remediate cu servicii proactive și „venirea în întâmpinarea” cetățenilor.

Thats A First World Problem Neil Degrasse Tyson GIFfrom Thats A First World Problem GIFs

Probleme, Gogule?

Deocamdată e prea fresh propunerea pentru ca Gogu să găsească probleme cu propunerea de legislație. Deci, mai jos veți regăsi speculațiile mele.

Cea mai clară va fi necesitatea menținerii securității sistemelor și a datelor care vor circula printre aceste noi sisteme care vor comunica mai des între ele. Adesea, vulnerabilitățile se află la intersecția a două astfel de sisteme.

Poate altă chestie care va cauza probleme va fi lipsa unui personal bine pregătit pentru a putea înțelege și evalua corect potențialul de interoperabilitate transfrontalieră a sistemelor IT, mai ales în state în care birocrația primează.

A treia chestiune va fi și aducerea interoperabilității la nivel local. Propunerea vorbește destul de mult și de implicarea administrațiilor locale sau regionale, care vor trebui și ele să realizeze astfel de evaluări de interoperabilitate. Desigur, cu sprijinul coordonatorului național și, probabil, se va realiza externalizat. Atât în cazul acestei chestiuni, cât și în cel al celei de mai sus, propunerea nu vorbește despre imposibilitatea externalizării acestor servicii pentru instituțiile publice.

Surse

Image by pvproductions on Freepik
CiteșteSalvează

EU Digital Policy for Dummies – partea a II-a

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
6 minute

Această scurtă postare face parte din seria aniversară DigitalPolicy, numită EU digital policy 4 dummies, prin care încercăm să explicăm pe înțelesul tuturor ceea ce schimbă, modifică, alterează, îmbunătățește sau înrăutățește Uniunea Europeană în spațiul digital cu ajutorul propunerilor sale de legislație. Partea I e aici – despre Actul privind Guvernanța Datelor.

Precizare importantă pentru cei care se pricep: o să vedeți aici unele detalii care lipsesc sau niște lucruri simplificate destul de mult. That’s the point.

 

Cadrul european privind identitatea digitală 4 dummies

Care e problema?

Am pățit o chestie în Germania. M-am dus la bancă să-mi fac un cont ca să-mi intre bursa postdoctorală și, normal, mi-a cerut buletinul. I-a trebuit doamnei de acolo minute bune să se prindă ce e cu el. Mai precis, nu înțelegea care e data nașterii și îmi tot cerea un cod de identificare, așa că eu îi arătam tot CNP-ul și nu m-a crezut că acela e. Așa că a deschis un fișier PDF care conținea toate tipurile de documente de identificare de la nivelul UE să verifice acolo dacă chiar n-o „vrăjesc”. Dacă aveam portofelul digital cu identitatea mea, adică un fel de buletin virtual care să se afle în aplicația de Wallet de la telefon, treaba era mult mai simplă și nu eram speriată că nu-mi poate deschide cont.

Foarte-foarte pe scurt, asta e principala problemă, anume necesitatea unei soluții digitale, ușor de „citit” la nivelul tuturor statelor membre, să fie multifuncțională și să îți permită să controlezi la ce date dai acces. De exemplu, la bancă trebuie să arați o grămadă de chestii, dar în alte locuri trebuie să-ți demonstrezi doar vârsta sau trebuie să dai doar numele, nu și adresa și toate cele. Să nu mai zic că ai putea să ai și oportunitatea de a semna electronic unele documente.

Care e soluția?

Soluția este acest regulament pentru facilitarea utilizării identității digitale la nivel european. Mecanismul va fi cam așa (cu rezerva că, fiind încă în fază de negociere, unele lucruri se mai pot schimba):

  • statele vor realiza propriile aplicații pentru utilizarea identității digitale, pe baza unui set de standarde și instrumente tehnice la care se lucrează încă din faza asta decizională. Detaliu semnificativ: statele NU sunt obligate să le realizeze, regulamentul nu creează obligații în acest sens
  • în același sens, nici cetățenii NU vor fi obligați să-și instaleze aplicația sau să utilizeze acest sistem. Dar, dacă îl au și îl utilizează în statul lor de reședință, vor putea să se identifice la distanță sau să utilizeze sistemul în alte circumstanțe transfrontaliere, pentru că portofelul digital va trebui recunoscut în celelalte state membre
  • aceste aplicații vor trece printr-o evaluare de conformitate pentru a se asigura că respectă cerințele europene, evaluare realizată de entități publice sau private decise la nivel de stat membru
  • identificarea de acest tip se va putea realiza în următoarele sectoare: transport, energie, banking, servicii sociale, sănătate, utilități publice, servicii poștale, infrastructură digitală, telecom sau educație. Sectorul public va fi obligat să accepte utilizarea acestui sistem, chiar dacă nu și-l dezvoltă pe al său propriu ca stat național
  • companiile sau instituțiile care se vor baza pe acest sistem pentru identificarea cetățenilor vor trebui să comunice statului membru în care sunt stabilite că intenționează să se folosească de acest sistem și tipurile de utilizări intenționate

Unde e?

Regulamentul se află în procedură decizională, adică a parcurs traseul de la Comisie la Parlamentul European și Consiliu, care acum negociază texte de compromis care să le convină tuturor. Nu a intrat în vigoare. ÎNCĂ. Estimarea este că ar putea fi operațional deja din 2024. Mai e doar un an 🙂

De asemenea, regulamentul aduce noutăți față de cadrul precedent, numit eIDAS, menit și el să creeze standarde și recunoaștere transfrontalieră pentru identificarea electronică și pentru semnătura aferentă.

Și cu ce mă ajută pe mine, cetățeanul, domnișoară?

În viața reală dăm peste o grămadă de situații în care trebuie să ne dovedim identitatea și, eventual apoi, să ne autentificăm. Acum la noi copia de buletin circulă adesea pe whatsapp, deși această acțiune e oarecum împotriva principiilor GDPR. Un astfel de sistem te poate ajuta să:

  • să te identifici mai ușor – la hotel, unde să nu mai completezi toate foile alea la check-in, la bancă – unde sistemul recunoaște toate datele tale
  • să semnezi electronic documente (va putea permite integrarea cu semnătura electronică calificată), doar că da, trebuie să ți-o procuri tu
  • noi vom avea cărți noi de identitate începând cu anul viitor și, conform UE, acestea vor putea fi aduse la zi pentru a fi compatibile și cu sistemul de tip wallet.
  • vei putea să decizi la ce date dai acces și la ce date nu dai acces, în funcție de necesitățile sectorului în care folosești sistemul de identificare (acesta este principalul „selling point” al UE pentru acest regulament)

Și cu ce mă ajută pe mine, decidentul, domnișoară?

Poate să ajute sau să încurce, astfel:

  • că ai, că n-ai sistem de identificare digitală, va trebui să accepți utilizarea altora din alte țări, deci investiții pe palierul acesta oricum sunt necesare
  • acest regulament se suprapune oarecum deja cu unele sisteme de identificare digitală sau altele care par a fi așa, anume cartea electronică de identitate sau alte proiecte în implementare în România. Doar că se vor completa, sau cel puțin așa e planul.
  • statul va trebui să verifice entitățile care vor alege să permită identificarea și autentificarea prin formula de portofel digital european

 

Thats A First World Problem Neil Degrasse Tyson GIFfrom Thats A First World Problem GIFs

Probleme, Gogule?

Când vine vorba de identitate, mai ales de modalitatea acceptată la nivel european de a dovedi că noi suntem noi, e de la sine înțeles că sunt probleme, Gogule:

  • probleme cu controlul și securitatea pentru partea de certificate digitale cu ajutorul cărora semnezi electronic – specialiștii dau vina pe necesitatea ca browserul de Internet să aprobe unele certificate de autentificare calificate de la prestatori de servicii de încredere aprobați de stat. Prea complicat, știu. Ideea e că adepții unui sistem mai liber la baza Internetului se ceartă cu cei care vor mai mult control guvernamental. E bine că se ceartă. Problema încă nu și-a găsit rezolvare.
  • alții mai comentează că regulamentul trebuie să se asigure că entitățile care se vor folosi de acest serviciu nu vor putea urmări cetățenii și crea profile de utilizator asupra lor. Cam ce fac companiile social media cu noi. Parțial, problema și-a găsit rezolvare: aceste entități vor stabili clar scopurile de utilizare a portofelului și se vor limita la acelea.
  • știm că vom putea stoca anumite date despre noi, dar nu știm cum anume, se va încărca direct un document, cum ar fi o diplomă, sau va exista doar niște date sub forma de atestări ale absolvirii unui anumit tip de studiu

Surse și foto:

Image by pvproductions on Freepik
CiteșteSalvează

EU Digital Policy for Dummies – partea I

In Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
8 minute

Am spus o idee săptămâna asta studenților mei, care și pe mine m-a pus un pic pe gânduri. Sau poate că îmi era în subconștient după ce am făcut research pentru această serie (mult-întârziată) pe DigitalPolicy. În fine, ideea asta era: Și când mută un scaun în sediu, Comisia Europeană comunică public despre asta. Despre cum scaunul scârțâie pe podea, dacă are 3 sau 4 picioare. Comunicatul vorbește și despre necesitatea de a fi totuși 4 picioare pentru mai multă stabilitate. Apar și declarațiile oficialilor Comisiei cu privire la mutarea scaunului și așa mai departe. O spune într-un mod simplu și ușor de înțeles pentru cetățenii afectați de mutarea scaunului și de reverberațiile acestei decizii? Mai multă lume spune că nu (Sursa sursei: aici). O spune complicat, vorbește cu cuvinte de genul, „Comisia vrea să stimuleze dezvoltarea mobilității prin transplantarea poziției fizice a piesei de mobilier cu scopul maximizării spațiului”. Adică mută scaunul pentru a face loc.

Desprind două probleme aici care vin să complice și mai mult un domeniu și așa foarte complicat, cum este cel al politicilor publice digitale: comunică mult și/sau des, poate cu diferite tipuri de publicații – de la comunicate de presă la factsheets sau Q&A – și comunică într-un mod stufos, tipic birocratic. Rezultatul? Inițiative greu de înțeles, muntți de informație consultați doar de specialiști, informații care nu ajunge la presă și care presă nu prioritizează oricum inițiativele europene sau le prezintă ciuntit.

Aici vine DigitalPolicy to the rescue 🙂 Mi-a venit ideea acestei serii de tip „EU digital policy for dummies” pentru explicații pe înțelesul cetățenilor, dar și al decidenților (let’s face it, și aceștia au nevoie de explicații mai simple pe domeniul acesta) cu privire la:

  • strategii/legislație în curs de implementare
  • legislație în curs de negociere între cele trei instituții – Comisia, Parlamentul European și Consiliu
  • implicații pentru România.

Cum rezolvă asta problemele de comunicare menționate mai sus?

  • limbaj simplu și accesibil
  • limbaj centrat pe implicațiile pentru cetățeni, decidenți și România
  • dacă mutăm scaune, nu scriem despre asta 🙂

Promit că articolele din serie vor fi mai scurte și mai la obiect decât altele de pe site. Oricum va fi mai bine, zic eu, decât decizia Comisiei de a numi două propuneri de regulamente aproape la fel: Actul privind Guvernanța Datelor versus Actul privind Datele 🙂

Actul privind Guvernanța Datelor - 4dummies

Care e problema?

Activitatea ta online generează date, dar și activitatea boxei tale inteligente sau a televizorului tău inteligent. De la ce postezi pe social media, la cât timp stai acolo sau ce căutări audio îi ceri televizorului tău. Aceste date sunt ale tale? Sunt ale companiilor? Bună întrebare. Majoritatea companiilor din online cu care interacționez spun că sunt ale tale, dar le țin și le prelucrează pentru tine. Desigur, cu consimțământul tău scos adesea de la tine cu tot felul de trucuri.

De asemenea, sectorul public lucrează cu documente, cu software, generează și are acces la o grămadă de date care pot fi utile altora. Pentru scopuri benefice, desigur 🙂 Unele sunt date deschise, cum ar fi situația achitării taxelor și impozitelor din localitate sau banii cheltuiți din bugetul local pe diferite chestii. Acestea sunt disponibile public în mod automat. Sau ar trebui să fie.

Dar nu toate sunt date deschise, care și acelea trebuie puse la dispoziție într-un format deschis și prietenos la dispoziția celor care pot face lucruri cu ele – de la cercetare academică, la investigații jurnalistice până la antrenarea unui sistem de inteligență artificială (IA). Vorbim aici de statistici și date medicale, care au o anumită sensibilitate.

Care e problema? Datele pe care le generăm noi sau statul pot fi folosite și refolosite în mai multe scopuri, și pot ajuta la diferite inovații sau cercetări. Cum ar fi dacă pacienții cu hepatită ar putea da acces la datele lor pentru cercetarea unor noi tipuri de tratamente pentru hepatită? Problema e că datele sunt în silozuri și adesea nu sunt aduse laolaltă pentru a facilita acest lucru.

Care e soluția?

Soluția e să iei date de la mai mulți și să le aduci laolaltă. Soluția e să nu ții datele doar în curtea ta, atât în calitate de cetățean, cât și de stat sau companie privată. Acum suntem într-o structură de tip „fiecare cu a lui”, dar trebuie să trecem la ideea „ok, eu-ți dau ție, tu-mi dai mie, lucrăm împreună”. Asta e partea de guvernanță din titlul actului.

Soluția e un regulament – care se aplică direct în statele membre, deci și în România. Ce va permite?

  • reutilizarea unor date din tolba statului care nu intră în categoria de date deschise – cu respectarea anumitor reguli de confidențialitate.
  • posibilitatea ca noi, cetățenii, să dăm acces la datele produse de dispozitivele noastre sau de către noi ca să fie adunate de la mai mulți într-o altă tolbă pentru niște scopuri precise de cercetare, de exemplu. Se numește altruism în materie de date. Vom avea acces la un formular de consimțământ pentru asta – unic la nivel european.
  • crearea și responsabilizarea unor servicii de intermediere a datelor. Adică o companie care are poate să faciliteze unei firme sau unui institut de cercetare accesul la un anumit set de date. Cu anumite condiții.

Unde e acum?

Actul privind Guvernanța Datelor a fost votat și a intrat în vigoare anul acesta. Va fi aplicabil doar din septembrie 2023. Cam ca GDPR, adoptat în 2016, dar care a intrat în vigoare de-abia din 2018. Și atunci ne-a luat prin suprindere.

Și cu ce mă ajută pe mine, cetățeanul, domnișoară?

Direct, nu cu multe. Indirect, mai degrabă. Indirect pentru că, dacă totul merge bine cu regulamentul ăsta, s-ar putea să apară inovații, tratamente noi sau alte tipuri de software care s-au „antrenat” și pe baza datelor provenite și de la tine.

Foarte probabil, odată cu aplicarea acestuia regulament, vei primi formulare de la diferite entități de la care tu ai cumpărat poate un dispozitiv de tip Internet of Things (orice cu smart în față) ca să-ți dai acordul pentru reutilizarea datelor în alte scopuri. Nu te speria, aceștia, la fel ca producătorii, trebuie să respecte la rândul lor prevederile Regulamentului General pentru Protecția Datelor. Acest regulament nu reduce cu nimic prevederile GDPR. Din contră, reutilizarea datelor va trebui făcută trecând prin procedee tehnice, cum ar fi anonimizarea sau pseudonimizarea.

În același mod, va apărea o nouă chestie – altruismul în materie de date (data altruism) – la care foarte probabil că vei fi invitat/ă să faci parte. Mai simplu, sunt și acum organizații, se numesc cooperative de date, care te invită să contribui cu datele tale, care se adună într-o tolbă cu ale altora, și se pot folosi pentru diverse proiecte. Un astfel de exemplu vine din UK, se numește MiData. Ai ghicit, dacă e cooperativă, înseamnă că și tu vei fi șeful/a.

 

Și cu ce mă ajută pe mine, decidentul, domnișoară?

Ajută sau încurcă, depinde de valențele politice pe care le aveți. OK, aici sunt mai multe de zis.

  • vor exista cereri de reutilizare a datelor statului, iar acesta va trebui să le analizeze în virtutea scopurilor de reutilizare. Mai mult, va trebui să asiste entitatea în obținerea consimțământului pentru reutilizare direct de la sursă, adică de la cetățeni.
  • ca să ai și alte tipuri de date de dat, pe lângă cele deschise, e un pic de lucru, adică trebuie să le ai într-un format acceptabil la nivel de instituții publice. La date deschise, stăm relativ bine, la date în general….mai e de lucru
  • o astfel de legislație mai ajută cu bani 🙂 statul va putea cere o taxă de reutilizare, excepții fiind cercetarea științifică sau dacă solicitantul este un IMM.
  • fiecare stat va desemna o autoritate națională care se va ocupa de…certificarea „serviciilor de intermediere a datelor”, adică acele entități care facilitează accesul la anumite tipuri de date din sectorul privat, de exemplu. Mai mult, aceasta va avea un rol de monitorizare și supraveghere a acestor entități în activitatea lor să nu cumva să abuzeze de datele respective
  • last, but not least, o veste bună: entitățile din sectorul public nu vor fi obligate să permită reutilizarea datelor. Ele vor decide, dar vor exista cereri. Rămâne de discutat un pic aici despre lipsa de transparență a autorităților române de exemplu, care adesea nu dă acces nici la informații care ar trebui să fie publice din start.
Thats A First World Problem Neil Degrasse Tyson GIFfrom Thats A First World Problem GIFs

Probleme, Gogule?

Două probleme cu aplicabilitatea acestui regulament:

  • probabil că cetățenii vor primi formulare pentru consimțământ pentru așa ceva – cum vor înțelege ei cu adevărat la ce anume vor da acces? Într-adevăr, regulamentul cere ca exprimarea să fie simplă, limbajul accesibil etc. Dar, să nu uităm de acele cookie banners care nu prea sunt accesibile și simple și a trebuit să vină un alt regulament european – Digital Services Act – care să elimine aceste grozăvii.
  • încă un punct unic de contact pentru autoritățile naționale…încă o instituție supraaglomerată care va pune treaba asta cu guvernanța datelor în aplicare cu puținele resurse avute la îndemână. Să nu uităm care e situația autorităților naționale care se ocupă cu protecția datelor, adesea prost finanțate și trebuie să se lupte cu resursele giganților tech. Deși, mai au și rezultate câteodată 🙂

 

Surse info și foto:

Image by pvproductions on Freepik
CiteșteSalvează

PNRR și capra vecinului. Cum se descurcă România comparativ cu alte state?

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
13 minute

Acest articol face parte din seria PNRR şi Capra Vecinului în care ne uităm peste gard la alte state cum se descurcă cu planurile lor naţionale şi cum investesc şi fac reforme pentru transformare digitală. Precedentul articol din serie are deja un an şi ceva 🙂 Acest articol apare acum pentru că luna octombrie marchează un an de la aprobarea PNRR-ului nostru.

Una din principalele idei care ghidează această inițiativă e că poveștile sunt puternice, iar poveștile pe care ni le spunem despre tehnologie, rolul ei în viața noastră, în „salvarea” statului, în dezvoltarea economiei sunt extraordinare și pot lua diverse forme. Pe de o parte, avem în față ceva ce ne sperie, schimbarea manifestată prin digitalizare, balaurul care vrea să ne atace modul nostru de viață care ne-a fost foarte comod până acum. Funcționarul întotdeauna va prețui hârtia pe care poate pune mâna față de documentul pe care nu mai știe pe unde l-a salvat sau dacă l-a salvat și doar la deschis din mail. Pe de altă parte, avem celălalt tip de poveste, anume că tehnologia e salvarea noastră, că ne rezolvă toate problemele și că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. De oricare baricadă am fi, există acel ceva menit să salveze situația, fie prin îmblânzirea balaurului, fie prin eliberarea puterilor magice ale tehnologiei. La noi acest balaur, respectiv praf magic, este PNRR. Nu mă credeți? Să vedem:
  • miile de proiecte depuse de autoritățile locale pentru programele ”Valul Renovării” și ”Fondul Local”, preocuparea pentru eficiență energetică, extinderea digitalizării și reducerea birocrației vor genera îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește serviciile publice oferite cetățenilor. (premierul României, 29 august 2022)
  • cred că am făcut eforturi susținute împreună cu colegii din minister, pentru ca proiectele din PNRR să poată să intre pe făgașul normal și România să ducă la bun sfârșit aceste proiecte mari pentru dezvoltarea pe termen lung a României. (ministrul Fondurilor Europene sau cum s-o fi numind acuma că se tot schimbă numele, iulie 2022)
  • Odată cu unda verde dată astăzi de Comisie pentru planul de redresare și reziliență, România face un pas important către un viitor mai prosper, mai competitiv și mai sustenabil. Este un plan de mare amploare, atât în ceea ce privește valoarea finanțării pe care România urmează să o primească, cât și natura ambițioasă a reformelor și a investițiilor prevăzute.(Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, septembrie 2021)
Dezvoltarea pe termen lung a României, natura ambițioasă a reformelor, îmbunătățiri semnificative…. avem mult de lucru să ajungem să trăim până la adânci bătrâneți și să îmblânzim balaurul. Pentru că la noi se derulează în paralel ambele variante ale poveștii:
  • pentru mediile care trebuie să se transforme – serviciile publice, educația, sănătatea etc – avem de-a face cu un balaur
  • pentru mediul economic, pentru mediul local – avem nevoie de praf magic.
OK și în care parte a poveștii suntem până acum? Am început călătoria inițiatică (expresie preluată din lungile ore de literatură din liceu), suntem aproape de final? Despre asta vom vorbi azi, prin comparație cu alte povești din alte state. Ele în ce fază sunt? Deci?
  • pe unde suntem? sau în limbaj Shrek: are we there yet?
  • pe unde sunt alții?

Shrek, are we there yet?

Nu, nu am ajuns încă acolo pentru că PNRR are dată de finalizare 2026, totuși avem un an de la aprobarea planului (făcută formal la final de octombrie prin vizita Președintei Comisiei Europene la București). Deci, întrebarea mai bună este: și ce-am făcut până acum? Depinde pe cine întrebi. Dacă întrebi Comisia Europeană, răspunsul e în graficul de mai jos:

Situația jaloanelor/țintelor raportate ca fiind îndeplinite de către România la Comisia Europeană.

Cum anume consideră Comisia că o astfel de țintă e atinsă? Citez:

A milestone or target is fulfilled once a Member State has provided the evidence to the Commission that it has completed the milestone or target and the Commission has assessed it positively in an implementing decision.

Dacă întrebi pe liderii români, s-ar putea să avem alt răspuns:

  • adoptarea OUG pentru cloudul guvernamental, considerată încă din iulie 2022, ca fiind „un jalon atins”: Adoptarea ordonanței este un jalon important din PNRR, îndeplinit înainte de termenul de 30 iunie, după un efort semnificativ condus de Ministerul cercetării, inovării și digitalizării în ultimele două săptămâni. Actul normativ a necesitat avize de la aproape 30 de instituții ale statului român. Mai multe, aici.
  • legea interoperabilității – „un nou #milestone PNRR”, anunțat ca atare când a intrat în dezbatere publică. Dar legea de-abia intrase pe circuitul legislativ. Or, așa cum spune Comisia și cum va fi evident mai jos când analizăm activitatea altor state, de regulă, se consideră că jalonul este trecut sau milestone-ul atins atunci când intră în vigoare o anumită prevedere. Update, mulțumită comentariilor: da, legea interoperabilității a intrat deja în vigoare, fiind legea 242/2022. Mulțumesc, Bogdan, pentru precizare.

Presa pune lucrurile în altă lumină:

  • Hotnews are o investigație recentă asupra jaloanelor PNRR din trimestrul III al acestui an, pe care le caracterizează ca fiind ținute „la secret”. Portalul de știri a primit lista celor 24 de jaloane pe care Guvernul trebuie să le realizeze (DOAR PE TRIMESTRUL III 2022), dar lista oferită nu arată care s-au realizat și care nu. Conform acestei liste, relevante pentru transformare digitală ar fi:
    • Implementarea recomandărilor prevăzute în setul de instrumente al UE privind conectivitatea. Mai precis: câteva recomandări ale Comisiei Europene legate de realizarea tehnologiei 5G în ceea ce privește transparența și informarea publicului cu privire la 5G
    • Alocarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio – importante pentru telecomuncații și rețeaua 5G. Conform articolului, acest jalon este imposibil de a fi îndeplinit. Licitația a fost lansată recent, iar acordarea licențelor s-ar putea acorda probabil în decembrie, conform estimărilor ANCOM din articol.
    • Intrarea în vigoare a Ordinului ministerial al ministrului muncii și al președintelui Institutului Național de Statistică pentru definirea ocupațiilor noi digitale în clasificarea ocupațiilor – aici am înțeles că au apărut noi meserii, cum ar fi tehnician TIC, dezvoltator în domeniul tehnologiei blockchain, designer jocuri digitale, expert în optimizarea motoarelor de căutare (SEO specialist).
    • Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să raționalizeze, să simplifice și să digitalizeze pe deplin procedurile legate de întreprinderi
    • Platforma națională integrată eVelo și aplicație pentru telefoane inteligente

Opoziția vine cu imaginea sa. Conform Monitor PNRR, aceste jaloane arată cam așa:

Situație jaloane/ținte PNRR pe transformare digitală, conform Monitor PNRR

Deci, doar pe trimestrul 3 al anului 2022, doar unul din cinci ar fi implementat și cel puțin 2 pe celelalte trimestre. De fapt, stai aşa că ar fi mai multe:

  • operaţionalizarea task force-ului pentru transformare digitală, care există, dar stai aşa că deja trebuie făcută „rotația de cadre” încât ministerul a publicat al doilea concurs pentru liderul acestei unități și încă 2-3 posturi
  • analiza privind opțiunile legate de cloud-ul guvernamental – care s-a făcut prin intermediul unui chestionar adresat instituțiilor pe sistemul: „așa-i că vreți așa și așa să fie cu cloud-ul ăsta?!” așa-i!
  • legea privind securitatea rețelelor 5G, care este aprobată încă din 2021
  • strategia națională de securitate cibernetică, adoptată și aceasta la țanc pe 30 decembrie 2021, pentru a se potrivi programul de jaloane și ținte conform căruia era necesară adoptarea în ultimul trimestru al anului 2021.
  • toate acestea de mai sus au ținut doar de componenta care chiar se numește Transformare Digitală din PNRR, dar ar mai fi și alte lucruri care s-au atins și care țin de aceasta din alte componente, cum ar fi lansarea call-ului pentru digitalizarea universităților care a avut loc cam fulger. La fel și evaluarea proiectelor.

OK, OK și de ce apare pe site-ul de monitorizare acea „plăcintă” care spune că nu s-a îndeplinit încă nimic? To be fair, România nu e singura țară care apare cu 0 ținte îndeplinite, dar, ce să vezi, la altele e plin. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea de ce apărem cu 0% îndeplinit, de vină ar fi lipsa de comunicare dintre nivelul național și cel european. Sau să nu părem că le-am făcut pe unele cu întărziere. Sau poate pentru că nici Guvernul nu are ceva în real-time care să le spună cam pe unde sunt jaloanele/țintele. Adică are, se cheamă Dashboard PNRR, dar nu e adus la zi deloc.  Nu de alta, dar ca să ajung la informațiile astea, am apelat la vreo 4-5 siteuri, plus la tabelul cu jaloane de pe site-ul foarte neprietenos al MIPE și la jocul amintirilor. Prin comparație, platforma spaniolă pentru planul lor arată așa:

  • cu motor de căutare pentru call-uri pe PNRR
  • cu o situație clară a proiectelor strategice pentru transformarea economică a țării (din toate investițiile din PNRR-ul lor, câteva sunt considerate primordiale pentru stat)
  • cu o pagină separată care conține execuția bugetară a planului (vezi mai jos cum arată la finalul lunii iunie 2022), cu prezentări cu situația implementării și asta e doar ce am putut vedea la o scanare pe fugă a platformei lor
Dacă tot am ajuns să vorbim despre alte state, să vedem și ce au mai făcut alții cu bănetul european.

Pe unde sunt alții?

Pe aceeași platformă a Comisiei Europene, am putut să văd foarte transparent și clar ce au făcut unele state. Așa cum am spus, sunt puține state care apar cu jaloane implementate pe transformare digitală, e posibil să fie o „scăpare” de raportare din partea lor. Este vorba despre Italia, Croația, Spania, Portugalia, Franța, Grecia și Slovacia.

Câteva precizări înainte să mergem mai departe:

  • ceea ce vedeți mai jos e ceea ce statele au raportat deja Comisiei Europene. De exemplu, pe portalul spaniol am putut observa că se lucrează și la alte ținte. Iar portalul italian e un exemplu de bună practică – site bilingv, cu facilitate de open data, unde poți filtra după ținte, domenii și așa mai departe și sunt prezentate și alte jaloane. Visul cercetătorului, ce să mai…
  • având în vedere că am capacitatea de a înțelege doar două din cele 7 limbi vorbite în țările analizate și faptul că nu toate portalurile naționale sunt la fel de prietenoase și deschise, am decis să mă limitez la portalul Comisiei Europene pentru această analiză
Situația jaloanelor/țintelor atinse de statele membre conform portalului Comisiei Europene. Elaborare proprie în romgleză pe baza datelor

Așa cum se vede, campioanele sunt Italia și Spania, cu un număr egal de reforme, câte 8 pe fiecare. Urmează apoi Franța cu 5 investiții lansate, dar nicio reformă și Croația cu 4 reforme realizate și nicio investiție începută. Grecia și Slovacia au raportat 4 (3 investiții, 1 reformă), respectiv 3 (2 investiții începute și 1 reformă pornită) jaloane/ținte îndeplinite. De ce această împărțire pe reforme/investiții? Pentru că logica PNRR condiționează investițiile, deci banii, de reforme. Toate planurile au asta în comun. Și acum devine evident și faptul că în România nu apare această raportare pe reforme versus investiții. De ce ar fi util? Păi, să vedem la ce se avansează mai ușor și dacă facem acele reforme pe care le-am promis și pe care adesea vrem să le renegociem.

Revenind la țările care au raportat, să vedem și ce au făcut mai exact. În primul rând, statele au raportat reformele administrative necesare implementării unui astfel de program-mamut într-un astfel de termen scurt. Câteva exemple:

  • Italia – intrarea în vigoare a legislației cu privire la guvernanța PNRR, sisteme de audit și control pentru implementarea planului, legislație pentru simplificarea procedurilor administrative sau legislație cu privire la simplificarea recrutării pentru personalul însărcinat cu implementarea planului
  • Spania – sistem informatic integrat pentru implementarea planului lor
  • Slovacia – sistem informatic pentru monitorizarea implementării PNRR, care arată cam așa pentru noi, cetățenii. E o diferență, nu?

Mai apoi, discutăm despre strategii, cadre legale și planuri care să dirijeze transformarea digitală. Cam așa:

  • Portugalia – Cadrul legal pentru transformarea digitală a administrației publice
  • Spania – strategia națională pentru inteligență artificială, carta drepturilor digitale, planul național pentru competențe digitale, strategia de digitalizare a IMM-urilor, lansarea licitațiilor și atribuirea spectrului radio pentru 5G (care la noi e în superîntârziere)
  • Italia – plan național pentru competențe, decret pentru „ghișeul vamal unic” digital (sportello unico doganale), intrarea în vigoare a legilor pentru cloud și interoperabilitate
  • Croația – crearea unei unități de management pentru proiectele de transformare digitală în agricultură
  • Slovacia – conceptul național pentru informatizarea administrației publice 2021-2030

Al treilea pilon mare ar fi investițiile în diverse arii ale transformării digitale:

  • Franța – alocarea de noi locuri în învățământul universitar, crearea de call-uri pentru proiecte pe transformarea digitală a educației și a instituțiilor de cercetare, creșterea resurselor alocate agenției naționale pentru finanțarea și reglementarea educației vocaționale
  • Grecia – schimbări în codul muncii
  • Portugalia – selecția Huburilor de Inovare Digitală, programe de achiziție de calculatoare pentru elevi și profesori, call-uri pentru proiecte de cercetare în agricultură sustenabilă
  • Spania – programe de dotare a școlilor cu unelte digitale
  • Italia – fond pentru sprijinirea întreprinderilor conduse de femei, call pentru proiecte strategice naționale de cercetare, acordarea contractului de dezvoltare a portalului național de turism

După ce am văzut direcțiile în care au mers alte state, întrebarea logică ar fi: care e diferența dintre acestea și România? Diferențele în abordări nu sunt prea mari, dar parcă unele state știu clar în ce direcție vor să meargă și marșează în direcția aia mai clar. Spre exemplu, Spania care a identificat acele proiecte strategie pentru tranziția economiei și lucrează avansat către ele. Sau Franța, a cărei orientări e clar spre dezvoltare competențelor cetățenilor săi. În rest, lucrurile merg în direcții similare, prin programe de achiziție de tehnologie, dezvoltare de ecosisteme de cercetare, sprijin pentru IMM-uri etc. Diferența mare între ele este la nivelul raportării și al transparenței. Am arătat mai sus portalurile spaniol și italian, în timp ce dashboard-ul PNRR al României arată că absolut toate jaloanele până în 2026 sunt în derulare. Chiar și cele pe care le-am raportat mai sus ca fiind realizate apar în derulare. Exemplu aici sau aici.

 

Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine asta, domnișoară?

Niciun articol fără rubrica asta 🙂

În primul rând, sunt o grămadă de bani care se cheltuie cu promisiunea unei Românii a viitorului, unei Românii reziliente..bla bla, știți voi discursul. Ar fi normal să vedem cum merge treaba, să comparăm totuși cu realitate. E așa cum spun toți? Sau e făină și nu praf de stele, praf magic  Din păcate, nu vedem asta dacă toate sunt împrăștiate pe 7 site-uri și și informația e în birocrateză.

În al doilea rând, și aici vorbește naiva din mine, să-i putem „taxa” pe bravii noștri conducători dacă n-au ajuns la acea viziune pe care ne-o tot vând.

Nu în ultimul rând, poate ești afectat de unele schimbări sau poate te ajută și ai vrea și tu să fii mai la curent. Cum a fost acea includere în Codul Ocupațiilor din România a unor noi slujbe, cum ar fi specialist SEO care există de o grămadă de ani pe piața muncii, dar are în sfârșit acum o ilustrare legală. Nu mai zic că, uitându-ne cum merg alte țări, putem afla dacă avem noi o problemă sau suntem în rând cu Europa 🙂 Se pare că avem o problemă comună: raportarea și transparența.

 

CiteșteSalvează

Fonduri europene pentru transformare digitală. ce și cum?

In Orașe, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
23 minute

Textul de mai jos este o versiune adusă la zi a acestui articol de la începutul anului. Versiunea de mai jos e adusă la zi pentru că tocmai a fost aprobat Acordul de Parteneriat 2021-2027, document strategic ce detaliază modul în care se vor cheltui fondurile structurale ce totalizează 45 de miliarde de euro. 31,5 miliarde vin de la Comisia Europeană, restul sunt contribuția statului. Așa că am decis să aduc la zi prioritățile și acțiunile care se pot finanța cu fonduri europene pe domeniul transformării digitale. Voi reveni și cu o privire asupra acordului de parteneriat din perspectiva transformării digitale

„Phoebe, do you have a PLAN? I don’t even have a PLA..” Vorbe de duh de la începutul serialului Friends, cât fetele trec printr-o criză a vârstei de 25 de ani pentru că nu știu ce se va alege de ele. Să recunoaștem: cu toții am trecut prin asta. Chiar și România de 30 de ani trece printr-o astfel de criză. România, do you have a PLAN? Se pare că are chiar două (ca să fim siguri că măcar unul reușește; sau jumătate dintr-unul). Are marele PNRR și are chiar și planuri pentru celelalte fonduri europene. Da, în caz că ați uitat cu toții, există și alte fonduri europene pentru perioada 2021-2027!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Graficul de mai jos arată alocările pe state membre doar pe două dintre fondurile pe care le avem la dispoziție – un total de 31,5 miliarde EUR. Aproape cât PNRR. Eu zic că nu sunt de ici, de colo și că trebuie luați în considerare. Mai sunt încă peste 3,5 miliarde prin Fondul de Coeziune și încă 2 prin Mecanismul de Tranziție Justă. Și lista mai poate continua cu alte tipuri de finanțări, cum ar fi Europa digitală.

Banii deocamdată sunt teoretici, nu stau la graniță așteptând de nerăbdare să intre în țară. Depinde de noi cum îi atragem în țară, cum îi cheltuim și ce efecte au asupra economiei și societății noastre. Despre PNRR se vorbește peste tot, de la sumele de bani oferite, la fake news despre cum UE ne obligă să renunțăm la încălzirea pe lemne sau la faptul că trebuie renegociat. Sau faptul că pierdem bani deja din el.

Despre fondurile europene clasice și tradiționale nu auzim mai nimic, ceea ce e ciudat, având în vedere că investițiile din PNRR trebuie să fie complementare celor din programele operaționale clasice. Deci, ar trebui să vorbim despre cele două surse de bani împreună, dacă tot vorbim despre potențialul transformator al banilor europeni. To be fair… documentele de program conțin detalieri despre cum investiţiile din PNRR sunt complementare celor din fondurile structurale. Spre exemplu, POCIDIF – Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – are prevăzute investiții pentru soluții de e-guvernare pentru autorități locale sau județene care trebuie să fie complementare cu cloudul guvernamental stipulat prin PNRR.

Acordul de Parteneriat e semnat – adică există înțelegere între România și Comisia Europeană în ceea ce privește fondurile și alocarea lor. Programele operaționale au fost transmise Comisiei Europene, nu mai avem mult până când vom vedea primele apeluri de proiecte. Dar pentru ce?

Despre asta este în acest update: despre fondurile europene clasice 2021-2027 și ce investiții preconizează autoritățile pentru transformare digitală, tehnologie etc. Am inclus aici și investiții în cercetare și inovare, domenii conexe, dar și priorități/tipuri de acțiuni din alte programe care presupun includerea tehnologiei, cum ar fi crearea de zone verzi în orașe care să conțină și investiții de tehnologie – zone WiFi sau supraveghere inteligentă (POR NV). Ne vom uita la:
  • toate programele operaționale și ce priorități directe/tangențiale există pentru transformare digitală, digitalizare etc
  • câteva chestii care ies în evidență în materie de analiza de nevoi și alte lucruri care apar în documente
La ce te ajută toate astea?
  • să vezi care sunt problemele societății și unde trebuie intervenit
  • poate găsești o zonă în care ai vrea să intervii
Acum, înainte să purcedem, trebuie să accept niște limitări ale acestei investigații:
  • programele operaționale (PO) sunt transmise Comisiei Europene, ele pot suferi modificări chiar și după aprobare
  • acțiunile, tipurile de investiții și intervenții enumerate în aceste PO-uri sunt și ele posibile și teoretice, fiind doar exemple sau idei orientative pentru cei care vor gândi ghidurile solicitantului și pentru solicitanți. Deci, nu e obligatoriu să se întâmple exact așa cum e în documentele de program
  • posibil să nu existe coerență în materie de program – prioritate – acțiune de intervenție de la un program operațional la altul. În unele locuri veți găsi acțiuni și priorități, în altele posibile lucruri de finanțat, totul depinde de cine a scris la documentele de program
  • PO Regionale sunt împărțite pe regiuni de dezvoltare pentru această perioadă de programare, așa că aici m-am limitat la a prezenta prioritățile doar pentru regiunea NV (yes, I am that lazy!) Dar prioritățile mari rămân tot aceleași – iar cea care ne interesează pe noi și se regăsește în toate celelalte programe se numește „o regiune inteligentă”

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă

  • cuvinte-cheie: reziliență, comunicații de urgență, smart grids
  • centrat pe investiții pentru protecția mediului – coeziune socială economică și teritorială prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră
Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală/tehnologie din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)
  • Prioritatea 3.
    • Acțiunea 3.1 – Managementul principalelor tipuri de risc identificate în strategiile naționale de management al riscurilor : dezvoltarea infrastructurii de monitorizare, avertizare şi alarmare a fenomenelor hidro-meteorologice severe (inundații și secetă), inclusiv sisteme și infrastructuri de comunicații și tehnologia informației, pentru evaluarea și gestionarea durabilă a resurselor naturale, precum și activităţi în scopul conştientizării publice;
  • Prioritatea 4. Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
    • Acțiunea 4.3. Promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă – menționează strategiile smart city, unde orașele au în vedere utilizarea tehnologiei din resurse regenerabile
    • Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie – smart grids. Posibile intervenții:
      • Promovarea utilizării de echipamente şi sisteme inteligente pentru asigurarea calității energiei electrice
      • Modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice şi implementarea de soluții privind controlul rețelei de la distanță
      • Promovarea utilizării de echipamente şi sisteme inteligente pentru asigurarea calității energiei electrice

Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare

  • cuvinte-cheie: digitalizare, specializare inteligentă, business, cercetare, educație, administrație publică
  • centrat pe îmbunătățirea cercetării românești, utilizarea tehnologiei digitale pe mai multe paliere, de la educație la mediu de afaceri și cultură. Față de versiunea precedentă, are mai multă coerență, acțiunile sunt delimitate mai clar

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Susținerea și promovarea unui ecosistem de CDI atractiv și competitiv în RO

  • Acțiunea 1.1 Sprijin pentru sectorul privat și pentru colaborarea între actorii din sistemul public și mediul de afaceri în domeniul CDI – investiții în tehnologie și infrastructură de cercetare
  • Acțiunea 1.2. Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate – un sprijin inițial pentru coagularea de echipe de cercetare în domenii. Domenii vizate: energie și mobiltate, fabricație avansată, materialee funcționale avansate. Printre intervențiile propuse: HUB Român de Hidrogen și Noi Tehnologii sau Platforma Nationala de Tehnologii și Semiconductori

Precizare importantă pentru ambele acțiuni: se încurajează concentrarea eforturilor mediului privat, mediului academic și de cercetare în proiecte

Prioritatea 2. Digitalizare în administrația publică centrală și mediul de afaceri

Acțiunea 2.1 – Sprijin pentru proiecte în inovare și în adoptarea de tehnologii avansate în contextul transformarii digitale

Secțiunea HUB-ul de inteligență artificială

  • Dezvoltarea Hubului Român de Inteligență Artificială ce va folosi inteligența artificială pentru îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor la nivel guvernamental si/sau privat
  • Hubul e un proiect implementat printr-un parteneriat între instituțiile implicate în implementarea cloudului guvernamental (ADR, MCID, SRI, STS)

Secțiunea tehnologii avansate de Securitate cibernetică

  • vizează dezvoltarea capacității statului de a se proteja împotriva atacurilor cibernetice,de a asigura un mediu de comunicare securizat, în special prin criptarea cuantică, de a asigura accesul la date în scopuri judiciare și de asigurare a respectării prevederilor legale și de a stimula și creșterea pieței securității cibernetice

Secțiunea – Transformarea digitală a IMM-urilor prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate

Acțiunea 2.2 E-guvernarea în administrația publică

  • Servicii publice destinate cetatenilor și/sau firmelor – identificate de către ADR ca fiind prioritare
  • Investiții pentru transformare digitală – Optimizarea infrastructurilor tehnologice și a proceselor in relație cu cetațenii astfel încât vor fi finanțate soluții de tip cloud ready sau cloud nativ.
  • Creșterea nivelului de interoperabilitate a sistemelor informatice din administrația publică
    • Se vor finanța și proiectele care presupun interoperabilitatea prin folosirea de building-blocks și conectarea prin Single Digital Gateway.
  • Dezvoltarea de platforme Open Data
  • Susținerea procesului guvernamental de luare a deciziilor prin sisteme și soluții complexe (ex: Big Data, blockchain, etc.) și asigurarea securitatii cibernetice a sistemelor informatice
  • crearea de cloud la nivelul instituțiilor publice – aici intră compatibilitatea cu cloudul guvernamental

Secțiunea – Digitalizarea în educație

  • Dezvoltarea managementului școlarității prin intermediul unor platforme digitale integrate. Fosta variantă detalia aici mai mult ideea unei baze de date unice la nivel național cu date din educație și interconectarea inspectoratelor cu ministerul
  • Creșterea accesului la învățământul superior prin digitalizarea portofoliului educațional al studenților – probabil o platformă

Secțiunea – Digitalizarea în cultură

    • Realizarea unei platforme naționale comune pentru furnizarea de servicii digitale publice în domeniul patrimoniului cultural. Vom putea consulta o bază de date a monumentelor istorice și a siturilor arheologice la nivel național.
    • Realizarea platformei electronice de monitorizare a distribuției de cărți

(aici lipsește o prioritate care se regăsește mai jos în partea de deployment a acestor acțiuni – Creșterea accesului la cultură prin digitalizarea arhivelor cu scopul creării de noi servicii pentru publicul de toate generațiile și dezvoltarea unei atitudini sănătoase a consumatorilor față de o diversitate mai mare de producții culturale)

Acțiunea 3.1 – Creșterea rolului culturii în societate prin valorificarea avantajelor digitalizării

    • acțiune complementară a celor 3 intervenții de la 2.2 – care sunt dezvoltate prin proiectele de la acest punct. exemplu – baza de date pentru servicii culturale e populată prin această intervenție

Acțiunea 2.3 Digitalizarea IMM-urilor realizată prin Huburi de Inovare Digitală Europene din RO (EDIH)

    • finanțarea vine 50% de la Comisia Europeană, 50% de la statul român, banii vin la DIH-urile selectate printr-o competiție națională care mai apoi au fost evaluate de către Comisia Europeană.
    • ele vor oferi expertiză pentru IMM-urile care vor să treacă prin acest proces de transformare digitală

Programul Operațional Sănătate

  • cuvinte-cheie: sănătate, telemedicină, date, platforme
  • centrat pe dezvoltarea sistemului de sănătate din România, complementar cu PNRR

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 3. Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate

Tipuri de acțiuni:

  • Dezvoltarea de programe universitare de medicină sau de formare continuă care includ competențe digitale
  • Intervenții de creștere a e-health si digital literacy (ex. consultări, promovare legislație, formare continuă profesioniști, dobândirea de cunoștințe noi în materie de e-health, dezvoltarea de mecanisme de asigurare a calității datelor, creșterea capacității de utilizare a datelor pentru definirea politicilor de sănătate și pentru comunicarea publică)

Prioritatea 6 – Digitalizarea sistemului medical

Posibile acțiuni:

  • observatorul român de date în sănătate – necesar pentru analiza datelor și crearea de politici și programe care să țintească provocările observate
  • Dezvoltarea integrată a unor soluții de e-sănătate, cu anvergură națională – posibile proiecte: sistem de programări și de trimiteri; trasee pentru pacienții cu boli cronice/ boli rare; soluții de management clinic pentru pacientul critic; ATI;transplant; digitalizarea laboratoarelor de sănătate publică INSP și centre regionale; centrele de transfuzii; DSP; laboratoare care sunt parte a rețelei naționale de laboratoare de referință; dezvoltarea de baze de date pentru diagnostic sau de sisteme care implică înregistrarea nominală; Sisteme de securitate pentru acces la distanță etc
  • Digitalizarea internă a unităților sanitare altele decât cele finanțate din PNRR.

Programul Operațional Educație și Ocupare

  • cuvinte-cheie: piața muncii, incluziune, competențe digitale, platforme, educație, preuniversitar, tineret
  • centrat pe îmbunătățirea funcționării educației la toate nivelele, pe incluziune socială și corelarea formării cu piața muncii

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Modernizarea instituțiilor pieței muncii

1.b.1. Crearea unui Serviciu Public de Ocupare (AJOFM-uri, n.n) modern, flexibil, adaptat contextului socio- economic, accesibil și vizibil pentru viitor – investiție strategică

Tipuri de acțiuni posibile:

  • Noi mecanisme de creștere a relevanței/calității serviciilor oferite clienților. Actualizarea și dezvoltarea de instrumente și metodologii care să permită debirocratizarea și digitalizarea activității SPO

1.b.2. Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare, inclusiv cu participarea societatii civile

Tipuri de acțiuni posibile:

  • Îmbunătățirea managementului organizațional, a planificării strategice precum și optimizarea fluxurilor instituționale specifice partenerilor sociali, inclusiv digitalizarea activității partenerilor sociali;

Prioritatea 2. Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii (Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor)

2.a.1. Dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor, cu precădere din categoria NEETs, prin crearea de parteneriate între SPO și centre de tineret, spre exemplu

  • acțiuni posibile în aceste parteneriate – sesiuni de educație digitală pentru tineri

2.a.2. Pregătirea şi furnizarea ofertei de servicii de formare/ocupare pentru tineri, inclusiv pentru tineri NEET, prin pachete integrate de măsuri active personalizate în funcție de profilul tinerilor

  • sesiuni de competențe digitale pentru tineri

Prioritatea 3. Creșterea accesului pe piața muncii pentru toți

3.d.1. Măsuri de sprijin pentru adaptarea la schimbare a angajaților și angajatorilor și sprijinirea tranzițiilor pe piața muncii

Tipuri de acțiuni:

  • sprijin acordat pentru munca la domiciliu și sprijin pentru adaptarea la un mediu de lucru robotizat prin promovarea colaborării om-mașină

Prioritatea 4. Antreprenoriat și economie socială

  • 4.a.1 Dezvoltarea unor instrumente și structuri colaborative/ participative, cu rol în: sprijinirea entităților de economie socială, inclusiv prin sprijin reciproc/cooperare, schimb de bune practici și suport în relaționarea cu celelalte sectoare – public și privat (de ex.: rețele de „ambasadori” ai antreprenoriatului social, spații și servicii de tip co-working, inclusiv incubatoare sociale, „centre de cunoștințe online”, portaluri care să susțină interacțiunea și sinergia dintre actorii din țară sau din Statele Membre, interesați de ecosistemul de economie socială din România, portaluri de evenimente cu newsletter-uri dedicate, piețe virtuale (platforme) de produse și servicii/lucrări produse/executate de întreprinderile sociale etc.);

Prioritatea 5. Îmbunătățirea participării copiilor la educația antepreșcolară și preșcolară

5.f.1. Dezvoltarea și asigurarea calității sistemului de ÎETC, prin: elaborare și editare ghiduri cu bune practici pentru sprijinirea implementării noului curriculum și a principiilor de bază ale unei educații timpurii incluzive și de calitate, cu un accent deosebit pe strategii didactice inovatoare (inclusiv predare online și formarea competențelor digitale);

Prioritatea 6. Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație

6.f.4.Organizarea unor oportunități variate de dezvoltare profesională pentru personalul didactic, în vederea asigurării unui sistem de educație incluziv:

Tipuri de acțiuni – dezvoltarea de mecanisme de lucru online inclusiv pentru asigurarea asistării/predării la clase virtuale („profesor virtual”)

6.f.6. Intervenții pentru creșterea accesului și a particpării la învățământul terțiar, în special pentru grupurile subreprezentate

Tipuri de acțiuni – Măsuri de sprijin în vederea creșterii accesului la studii universitare, prin sprijinirea inițiativelor de accesibilizare a universităților, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice pentru admiterea studenților cu dizabilități.

Prioritatea 7. Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic

7.e.3. Flexibilizarea și diversificarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor cheie ale elevilor

Tipuri de acțiuni:

  • Realizarea de noi planuri cadru pentru liceu care să permită dezvoltarea unor programe școlare pentru formarea competențelor pentru dezvoltare sustenabilă (mediu, media literacy, digital literacy);
  • Program național de prevenire și reducere a analfabetismului funcțional, precum și pilotarea unor mecanisme integrate de susținere și dezvoltare a alfabetizării funcționale a elevilor din învățământul preuniversitar (nivelurile ISCED 0-3): literație, matematică, științe, media, digitală și socială
  • Crearea și/sau furnizarea suportului necesar (materiale educaționale, softuri, echipamente, sisteme de teleșcoală și învățământ deschis la distanță etc.), pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor (în mod particular a competențelor verzi, a celor digitale și a celor antreprenoriale), , inclusiv prin integrarea învățării față în față cu învățarea online/la distanță

7.e.4. Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii.

  • susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea de analize în vederea identificării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale (ex.: AI, digitalizare, big data, competențe verzi etc.)

7.e.5. Dezvoltarea și implementarea unor programe universitare, la solicitarea agenților economici, organizațiilor de CDI, pentru o ofertă a universităților adaptată la solicitările pieței muncii și care să sprijine tranziția verde și tranziția digitală

Tipuri de acțiuni:

  • programe universitare în domeniile de specializare inteligentă, cu accent pe formarea competențelor verzi și a celor digitale, programe de studiu cu certificarea prin microcredite, în domeniul competențelor digitale etc;
  • programe de atragere a tinerelor către profile universitare reale, în special în domenii de înaltă tehnologie (ex. IT, automatică, mecatronică, nanotehnologii etc)

7.e.6. Implementarea unui program pentru internaționalizarea învățământului superior, în vederea creșterii calității, eficienței și relevanței acestuia

  • tipuri de acțiuni – digitalizarea procesului de admitere a studenților străini

Prioritatea 8. Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic

8.e.1. Optimizarea mecanismelor de monitorizare și evaluare a politicilor publice privind formarea profesională și de anticipare a nevoilor de competențe în IPT (învățământ profesional și tehnic – n.n) la nivel de sistem

  • Tip de acțiune – dezvoltarea unei platforme/modul al unei platforme cu privire la contractele individuale de pregătire practică a elevilor la operatorii economici.

8.e.5. Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT, în corelație cu dinamica pieței muncii (competențe verzi, digitale schimbări tehnologice și structurale). Tipuri de acțiuni:

  • dezvoltarea de curriculum adaptat pentru piața muncii și tehnologii (3D printing, inteligență artificială etc)
  • formarea cadrelor didatice – inclusiv cu competențe digitale

Prioritatea 9. Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității

9.g.5. Implementarea programului „Ține pasul” care vizează programe de actualizare a competențelor specifice ale angajaților ca urmare a evoluțiilor tehnologice rapide și a apariției de noi competențe, însoțite de serviciile de consiliere profesională.

9.g.7. Implementarea programului „Competențe digitale pentru piata muncii” care vizează programe de dobândire a competențelor digitale, structurate pe niveluri (inițiere, intermediar, avansat), precedate de o evaluare a nivelului de competențe digitale.

Programul Operațional Transport

Prioritatea 3. Creșterea siguranței rutiere
  • Digitalizarea elementelor de siguranţă a circulației

Programul Operațional Regional Nord-vest

Prioritatea 1. O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice

Obiectiv specific – Dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și dezvoltarea tehnologiilor avansate

  • Dezvoltarea structurilor CDI în cadrul întreprinderilor din domeniile de specializare inteligentă și valorificarea rezultatelor în piață (proiecte CDI&transfer în piață). Exemple:
    1. activități de cercetare industrială
    2. dezvoltare de infrastructură de cercetare
  • Dezvoltarea structurilor CDI în întreprinderi nou înființate inovatoare din domeniile de specializare inteligentă
    1. cercetare experimentală cu scopul de a pune pe piață produse și servicii inovatoare
    2. sprijin pentru întreprinderi noi care pot produce inovație radicală și disruptivă
  • Sprijinirea transferului tehnologic și a ecosistemului de inovare
    1. crearea de laboratoare de tip demo sau fab lab
    2. parteneriate pentru cercetare între organizații de cercetare și IMM-uri
    3. sprijin pentru scalarea investițiilor

Obiectiv specific – Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

  • Transformarea digitală a IMM-urilor – investiții pentru adoparea tehnologiilor digitale, sisteme RFID, information tracking systems, achiziția de servicii pentru transformarea digitală, investiții site-uri adaptate ecommerce, soluții pentru cybersecurity și privacy, automatizări, linii de producție, robotică – pentru productivitate

Obiectiv specific- Intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive

  • Creșterea competitivității IMM-urilor prin: investiții în noi tehnologii în scopul creșterii productivității (IoT, automatizare, robotică, inteligență artificială, tehnologii de management și organizarea activităților etc),
  • Investitiții în tehnici avansate de producție – investiții în active corporale și necorporale în legătură cu modernizarea industrială pentru sectoarele de specializare inteligentă, design industrial, inclusiv inovare bazată pe design, customizare de masă (imprimare 3D, manufacturare digitală directă), activități de marketing, sprijinire a comercializării, internaționalizare;

Obiectivul specific Dezvoltarea de competențe penru specializare inteligentă, tranziție industrială și antreprenoriat

  • Dezvoltarea competențelor la nivelul entităților implicate în procesul de descoperire antreprenorială prin: furnizarea de cursuri de formare pentru adoptarea transformării digitale în IMM-uri, formarea de competențe cheie a angajaților IMM-urilor în domenii de specializare inteligentă (cursuri relevante pentru societăți pentru dezvoltarea de competențe cu aplicabilitate imediată la nivelul angajaților), cursuri pentru facilitarea tranziției industriale și creșterea compentețelor de antreprenoriat

Prioritatea 2. O regiune cu localități smart

Obiectiv specific Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

  • Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de administrațiile publice locale prin soluții digitale inovatoare și aplicații de tip smart city. Acțiunile urmează logica deja faimoasă a celor 6 componente ale smart city, așa cum se vede în tabel:
  • intervenții integrate la nivel județean/regional, cum ar fi: platforme regionale pentru inovare și specializare inteligentă, aplicații pentru transport public interurban, platforme pentru promovarea și vânzarea prodselor locale, platforme pentru dezvoltarea competențelor digitale, baze de date geospațiale la nivel regional
Multe posibilități, dar există și o listă de prioritate – acțiuni privind digitalizarea serviciilor publice, platforme pentru așa ceva, securitate cibernetică, interoperabilitate a proiectelor de servicii publice digiale sau intervenții pentru luarea deciziilor pe bază de date sau intervenții pentru open data b) Sprijin pentru digitalizarea administrațiilor publice locale din mediul rural

Exemple de proiecte pentru mediul rural:

Modalitatea de funcționare a acestei intervenții este interesantă. Se vor pre-selecta 5 comune pe județ care vor implementa astfel de proiecte care vor fi monitorizate pentru a se vedea în vedere replicarea lor. Ideea este să nu se intervină haotic la nivel rural, pe sistemul „tu-mi dai mie WiFi la căminul cultural, da eu n-am nici măcar apă în casă”.

Prioritatea 3. O regiune cu localități prietenoase cu mediul

Obiectiv specific – Enhancing protection and preservation of nature, biodiversity and green infrastructure, including in urban areas, and reducing all forms of pollution

  • tipuri de acțiuni: Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea infrastructurii verzi din zonele urbane – ·modernizarea/ extinderea / construirea și dotarea spațiilor verzi și prin investiții complementare în sisteme inteligente de energie, hot-spot WiFi, supraveghere video inteligentă etc

Prioritatea 4. O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă

Obiectiv specific Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii nete de carbon

Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice

  • tipuri de acțiuni: Dezvoltarea sistemelor de management a mobilității urbane, cum ar fi sisteme de management al traficului, aplicații “mobility as a service”, etc.

Unde suntem și unde vrem să fim

Ce vedem din cele de mai sus?

  • Digitalizarea e peste tot – de la dezvoltare durabilă, energie până la incluziunea persoanelor cu dizabilități și transport. Nu doar pentru că e la modă să vrei digitalizare pentru instituția sau sectorul tău, ci pentru că chiar e necesar. De fapt, prezența acestor idei în aproape toate programele operaționale arată magnitudinea „înapoierii digitale” prin care trecem
  • Digitalizarea e peste tot și pentru că e transversală. Mai simplu spus, vedem foarte bine acum cât de necesară a devenit tehnologia în toate domeniile vieții noastre sau cât de mult ar trebui să medieze fiecare activitate pe care o realizăm
  • Mult accent pe dubla tranziție – tehnologia trebuie să sprijine cu adevărat tranziția verde. precedentele variante de programe parcă nu scoteau așa de bine în evidență această suprapunere
  • Apar mențiuni cu privire la securitatea cibernetică a proiectelor și serviciilor publice digitale realizate prin aceste fonduri europene, dar apare și hubul de inteligență artificială – semn al transformării digitale, având în vedere că va fi folosit pentru „îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor”. Oricum, optimistă treaba asta, având în vedere că încă nu avem încă datele la dispoziție
  • Trăgând linie și adunând, care sunt principalele lucruri de care avem nevoie? Date, competențe digitale, cercetare și inovare și, desigur, platforme par a fi cele mai prezente cuvinte-cheie în prioritățile de mai sus
  • Vedem modul în care se „atacă” problema lipsei competențelor digitale în programul Educație și Ocupare, unde toate nivelele educaționale au puse la dispoziție posibile acțiuni de tehnologizare. Pentru că da, de multe ori în aceste programe, digitalizare = dotare cu echipamente IT. Următoarele acțiuni sunt de creare de platforme, dar și acestea riscă să fie diluate de conținut și acțiune
  • Am mai spus asta aici, dar va fi interesant de urmărit cum anume se vor implementa proiecte pentru a reduce decalajul ilustrat binișor de către DESI și cum se va face saltul către tehnologii noi (în administrație publică, mai ales). Adăugăm aici și iminenta strategie de convergență digitală în cadrul programului Deceniul Digital. România va trebui să urmărească îndeplinirea unor obiective de țară care să conveargă către obiectivele europene, iar fondurile structurale sunt o parte importantă a acestui efort

Pe de altă parte, dacă treci prin documentele programelor operaționale, vei observa nu doar priorități grandioase, idei interesante de proiecte sau foarte mult limbaj birocratic. Vei observa diagnoza situației actuale, în limbaj oarecum diferit și mai diluat parcă decât precedentele variante. Preiau cu citat câteva mențiuni semnificative din POCIDIF- altele decât le știam deja:

  • nu doar că nu putem realiza, dar nici nu putem concepe transformarea digitală – „se remarcă o lipsă a capacităţii instituţionale de a concepe tranziţia de la servicii publice nedigitalizate la fluxuri operaţionale şi cerinţe funcţionale aferente unor sisteme informatice care stau la baza furnizării serviciului public ȋn mediul digital”
  • pornim chiar de la 0 cu o serie de practici care deja sunt înrădăcinate în alte părți – „(guvernul) nu are nicio tradiție de a utiliza datele tranzacționale privind comportamentul real al oamenilor pentru a îmbunătăți politicile sau serviciile”

Deci, cum stăm acum?

  • avem un „sistem IT fragmentat” al administrației naționale
  • lipsa de evoluție coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă o barieră pentru transformare digitală a întreprinderilor
  • degeaba ai finanțare dacă nu ai și expertiză și mindset pentru transformare digitală – iar aici avem lipsă atât la nivel de IT, dar și la nivel de personal din servicii publice care vor beneficia de transformarea digitală
  • să nu uităm că nici funcționarii și experții în politici publice și servicii publice din domeniile conexe, cum ar fi asistența socială sau educația, manifestă „lipsă de înțelegere minimă a instrumentelor digitale și a efectelor lor asupra proceselor birocratice”
    • apropo de ei, există multe oportunități de a regândi procesul de fundamentare a politicilor publice (ghiduri, metodologii) bazate pe date sau pe crearea unor platforme online care să faciliteze schimbul de informații etc. Mai mult decât oricâd, aici trebuie urmărită sustenabilitatea unor astfel de inițiative. Mai simplu spus, bun, faci platforma, o întreții cât e vorba de bani europeni, dar apoi…cum o menții?
  • Și apropo de date și platforme…în educație și cultură nu există structuri care să găzduiască date și să conecteze principalii actori din acest domeniu. În educație, programul menționează că nu există un sistem unitar care să lege inspectoratele județene de minister, iar cultura nu are date colectate unitar la nivel național pentru a vedea ce fel de servicii pot oferi sau alte informații semnificative
  • Nu în ultimul rând, există foarte multe surse de proiecte corecte pentru transformare digitală – important e să fie cine să le implementeze corect.

E chiar posibil?

Contrastul dintre toate ideile de proiecte și minusurile identificate atât în proiecte, cât și în rapopartele de țară pentru România e destul de mare. Și totuși, e chiar posibil să facem măcar câteva din lucrurile propuse mai sus? Nu mă hazardez în predicții, dar mă pune pe gânduri faptul că textele programelor pe care le-am parcurs menționează atât minusurile serviciilor existente, cât și lipsa de înțelegere a potențialului transformării digitale din rândul oamenilor din administrație. Nu mai vorbesc de necesitatea dezvoltării competențelor digitale, la nivel de populație, la nivel de aparat administrativ, dar și la nivel de leadership politic. Dar dacă nu există înțelegere și dedicare către acest potențial, cum anume vom putea face toate astea?

CiteșteSalvează

De la Matrix la UE. Despre Actul privind inteligența artificială

In Digital, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
14 minute

Unul din filmele mele preferate este Matrix. Prima parte, din motive evidente. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc. M-a fascinat ideea filmului încă de dinainte să mă ocup de cercetare în ceea ce privește tehnologia digitală, politicile publice și viețile oamenilor. Mai degrabă pentru ideea liberului arbitru și, desigur, a scenelor de acțiune din film 🙂

Dar acțiunea se petrece și în partea filosofică a filmului, fiind vorba despre modul în care o inteligență artificială (IA) a creat un mijloc de a-și susține existența prin asuprirea oamenilor într-o realitate simulată și transformarea lor într-o sursă de energie. De ce ar face asta? Păi, să vezi definiția inteligenței artificiale – un sistem care acționează pentru a-și atinge obiectivele setate. Și nu poți să-ți duci la capăt obiectivele setate decât dacă ai o sursă de energie stabilă și inepuizabilă.

Realitatea e alta..nu cu mult, desigur:

  • avem de-a face cu algoritmi care optimizează activitatea lor cu consecințe adesea dramatice – vezi algoritmii social media proiectați pentru engagement pe platformă care au venit cu efecte adverse
  • se lucrează la arme autonome
  • vrem sau nu vrem să recunoaștem, suntem deja o sursă de date pentru programe bazate pe inteligența artificială
  • avem de-a face cu mulți care au luat pastila albastră

Povestea inteligenței artificiale este similară în mai multe filme – tehnologia devine conștientă de sine, realizează relele pe care le-a făcut omenirea sau ajunge la concluzia că supraviețuirea ei este țelul suprem și decide să extermine omenirea.

Aici realitatea nu e chiar așa:

  • nu avem de-a face încă cu inteligența artificială generală – adică cea pe care o vedem în filme, cu care conversezi și care se decide să ne subjuge
  • avem de-a face cu narrow AI – adică aplicații de inteligență artificială realizate pentru scopuri precise cum ar fi recunoașterea facială sau algoritmii care îți personalizează căutările Google
  • avem frânturi de coduri de conduită pe inteligență artificială, discuții despre etică în inteligența artificială și, desigur, avem un proiect de reglementare UE pentru inteligența artificială – primul din lume, de altfel

Cu ce seamănă realitatea noastră cu filmele de care ziceam? Avem de-a face cu o cursă pentru supremația în inteligența artificială. Pe primele locuri – SUA și China, urmate undeva pe turnantă de Uniunea Europeană care de fapt aleargă într-o total altă cursă: cea a reglementării, mai degrabă.

Povestea de săptămâna asta începe, deci, de la Matrix și ajunge la Uniunea Europeană și încercările ei de a împiedica manifestarea în viața reală a oricărui film apocaliptic de genul acesta. Două construcții care par unora iluzorii oricum 🙂

Despre ce o să citești mai jos?

  • ce presupune proiectul de regulament european privind inteligența artificială?
  • de ce mă interesează? cu ce mă ajută?
  • cine ce spune despre acest proiect?

 

Nu încă un regulament european….

Oh, ba da! Acum că am terminat cu cele două regulamente privind piețele digitale și serviciile digitale, care tocmai au primit votul final în Parlamentul European, e rândul regulamentului privind inteligența artificială să intre în scenă.

De ce e nevoie de un regulament european să reglementeze inteligența artificială? Sunt mai multe motive. În primul rând, vorbim de o tehnologie cu profunde implicații în ceea ce privește liberul arbitru (hello, Matrix!), luarea deciziilor, supravegherea sau viața intimă a oamenilor.

În al doilea rând, pentru că unele companii pot comite foarte multe abuzuri pornind de la „vrăjitoria” asta numită IA. Cazul companiei Clearview e notoriu, compania lăudându-se că este „cea mai mare rețea de fețe din lume”, folosind o serie de tactici cam lipsite de etică pentru a-ți colecta selfie-urile pe care le postezi cine știe pe unde. Practic, au făcut un program de recunoaștere facială bazat pe IA folosind date de pe social media și vând acest program autorităților de aplicare a legii din toată lumea (am înțeles că și autorități din UE au achiziționat acest soft, deși ar fi ilegal conform GDPR). Au ajuns acum la a doua amendă și au primit și încă câteva decizii de încetare a activității de colectare a datelor în Franța, Italia sau UK.

În al treilea rând, ca să fie prima care setează trendul 🙂 Într-adevăr, dacă setează regulile pe care se vor dezvolta principalele aplicații de inteligență în viitor, poate forța utilizarea acestor reguli la nivel internațional. E un mod de a opera similar cu regulile pe confidențialitate, unde o cercetătoare a denumit efectul Bruxelles generalizarea normelor GDPR la nivel global deoarece înseamnă reducere de costuri. Deci, foarte probabil să vorbim de efectul Bruxelles și în domeniul IA. Asta doar dacă regulile se dovedesc destul de puternice încât să forțeze companiile să le internalizeze și piața UE este suficient de atractivă.

Care sunt principalele stipulări ale viitorului regulament?

Ca de obicei când vine vorba de reglementări europene, întrebarea-cheie este: cum să cer îndeplinirea unor obligații și respectarea unor standarde fără să omor sectorul pe care vreau să-l reglementez? Pentru că, desigur, nimănui nu-i place să respecte reguli – de la copii la companiile de tehnologie care trâmbițează sus și tare că reglementările creează costuri în plus care nu există în alte părți. Ei mai zic că reglementările ar face produsele să fie necompetitive și, desigur, că omoară libertatea și creativitatea. Ce „vinde” această reglementare și o face diferită de celelalte pe sectorul digital care s-au întâlnit cu un astfel de discurs este faptul că nu a mai fost așa ceva până acum. Deci, companiile își pot pune amprenta asupra legislației prin magicul proces de lobby.

OK, revenind, ce presupune regulamentul? Accentul cade aici pe problema riscurilor inerente și necunoscute pe care sistemele IA le pot determina – nu doar la nivel de utilizare, ci și la nivel geopolitic. Deci, principalele stipulări ale regulamentului au la bază o abordare „risk-based” care cataloghează sistemele IA pe tipurile de riscuri pe care le creează, astfel:

  • riscuri inacceptabile – sisteme IA care contravin valorilor europene și care vor fi interzise. Aici intră sistemele de credit social, utilizate în China – exemplu clar dat de către propunerea de regulament și care va fi interzis explicit
  • riscuri ridicate – sisteme IA care au efecte adverse asupra siguranței sau drepturilor fundamentale ale europenilor. Vor fi clasificate astfel cele care îndeplinesc 2 condiții cumulativ: vor fi folosite într-unul din domeniile identificare biometrică, managementul infrastructurii critice, educație, piața muncii, acces la servicii publice sau privat esențiale, aplicarea legii, migrație și controlul graniței, justiție și prezintă un risc asupra sănătății sau siguranței sau afectează drepturile fundamentale ale cetățeanului. Vor trece printr-o evaluare pentru a le stabili statutul
  • riscuri limitate – sisteme IA care va trebui să respecte o serie de obligații, cum ar fi transparență, adică să fii informat că vorbești cu un sistem AI și nu cu un om
  • riscuri minime – toate celelalte sisteme IA care nu intră în categoriile de mai sus și nu vor avea alte obligații decât ce există deja în legislații
Exemple de sisteme IA pe tipuri de riscuri
Majoritatea legislației se învârte în jurul sistemelor cu risc ridicat și creează o serie de obligații pentru ele, dintre care cele mai importante pentru noi, cetățenii sunt:
  • obligațiile de transparență și de furnizare a informațiilor pentru utilizatori
  • supravegherea umană
  • evaluări de conformitate înainte de plasarea pe piață
  • supravegherea pieței din partea autorităților statele și europene (statele membre și, implicit, și România vor desemna o autoritate pentru supravegherea pieței de IA)
Și cu asta ajungem la mema asta:

Și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?!

Secțiunea asta se întoarce 🙂 A mai fost pe aici și mi se pare chiar o expresie relevantă pentru toate ideile debitate pe această platformă. O să prezint pe scurt câteva situații prin care IA îți poate afecta drepturile fundamentale și you be the judge.

În primul rând, am spus în secțiunea de mai sus că IA e o tehnologie cu profunde implicații în liberul arbitru (hello, Matrix!), luarea deciziilor sau supravegherea sau viața intimă a oamenilor. Să vedem câteva situații:

  • luarea deciziilor – cine vrei să ia decizia să scoată CV-ul tău din teancul de CV-uri primite de o corporație și să decidă să te angajeze? Un om de HR sau un soft de inteligență artificială (IA) care poate face o prognoză cu privire la cum te vei descurca în viitor la acea slujbă? De unde știe el să facă această prognoză? Poate un astfel de sistem să ia o decizie corectă?
  • liberul arbitru – controlul comportamentului este explicit interzis în actuala formă a proiectului de regulament. Deci, nu va exista un sistem de supraveghere menit să verifice și să pedepsească comportamente considerate nepotrivite de către o autoritate arbitrară. Aici discuția poate intra pe o pantă mai complicată dacă ne gândim că algoritmii social media ar putea influența comportamente sau crea comportamente pe social media cu implicații indirecte asupra liberului arbitru. Dar hai să nu ne băgăm aici, având în vedere că problema rețelelor sociale și a algoritmilor săi nu este considerată de risc ridicat
  • supravegherea sau viața intimă a persoanelor – una e sistemul de supraveghere dintr-un aeroport, alta e sistemul de supraveghere într-un oraș care, cuplat cu recunoașterea facială, poate să-ți urmărească fiecare pas. Nu suntem neapărat aici, dar povestea cu Clearview AI menționată mai sus arată că am putea fi. Să nu uităm că acest soft a fost achiziționat de forțe de poliție din Europa. Întrebarea care se pune și la care nu cred că legislația IA răspunde este: ai dreptul să mergi până jos la magazin să cumperi o pâine fără a te gândi că cineva te vede și te urmărește și pune informația asta cap la cap cu altceva? (sigur că așteptați la o întrebare filosofică aici)

Toate întrebările de mai sus, dar și proiectul de legislație, pornesc de la premisa că sistemul IA funcționează pe baza unui set de date de calitate, cu ajutorul căreia acesta „a învățat”. De altfel, există stipulări în proiectul de regulament care se asigură că sistemele cu risc ridicat vor fi dezvoltate pe seturi de date de calitate și că sistemele vor avea guvernanță a datelor clară cu privire la:

  • cum au decis designul sistemului
  • colectarea de date și procesul de procesare a datelor
  • formularea ipotezelor de lucru pentru sistem
  • examinarea posibilelor biasuri (și altele)

Testarea datelor utilizate va trebui să ia în calcul și caracteristicile geografice sau comportamentale din zona în care vor fi utilizate sistemele cu risc ridicat. Mai precis, sistemele IA nu pot funcționa universal pentru că avem particularități culturale sau de comportament, spre exemplu să recunoască că o burqa nu e tot una cu o cagulă (exemplu exagerat, dar e util pentru înțelegere).

În al doilea rând, proiectul de regulament IA ne dă posibilitatea să aflăm când avem de-a face cu un sistem IA și nu cu un om. Spre exemplu, când vei depune actele pentru un împrumut bancar, vei fi informat că un sistem IA îți calculează scorul de credit.

În al treilea rând, supravegherea umană este cheia pentru ca drepturile noastre să fie respectate, iar sistemele cu risc ridicat va trebui să se asigure că un om suficient de bine pregătit, care înțelege cum funcționează sistemul, îl va „stăpâni”. Sarcinile acestuia/acesteia vor fi de a fi conștient/ă de tendința umană de a se baza prea mult pe tehnologie, de a fi capabil/ă de a interpreta corect rezultatele sau de a decide să nu folosească sistemul. Deci, aici avem de-a face nu doar cu IT-iști care creează sistemele astea, ci va trebui să ținem cont că forța de muncă în general are nevoie de cunoștințe de IA ca să poată folosi sistemele astea care doar se vor înmulți în viitor.

În al patrulea rând, statele și Comisia vor supraveghea piața și vor putea cere scoaterea unor sisteme care se dovedesc a fi prea riscante sau care vor avea efecte neintenționate. Deci, și aici avem nevoie de oameni bine pregătiți la nivel național care să poată înțelege tehnologia, dar și drepturile noastre fundamentale 🙂

Sună totul too good to be true? E vremea să ne uităm ce mai zic alții pe acest subiect.

Cum e de fapt?

Lucrurile sunt departe de a fi perfecte în ceea ce privește abordarea „futureproof” și neutră cu care se laudă Comisia Europeană. Sau cel puțin așa zic cei care s-au pronunțat pe lege.

Institutul Ada Lovelace din UK, printre cele mai semnificative institute de cercetare pe chestiuni de tehnologie din lume, are câteva probleme cu acest proiect de regulament:

  • mare parte din reglementările la adresa sistemelor IA vor cădea în brațele producătorului, dar acestea nu sunt produse „finite” sau, zic cei de la Ada, statice, „comportamentul lor schimbându-se în funcție de noi seturi de date, integrări în diverse ecosisteme etc”. Iar „utilizatorii” de astfel de sisteme IA au un rol limitat în legislație. Mai pe scurt, regulamentul nu descâlcește responsabilitățile diverselor entități implicate în utilizarea sistemelor IA – de la simple firme care cumpără un sistem, la social media, unde algoritmii nu neapărat că fac parte integrantă din sistemul IA
  • chiar dacă face caz din ideea necesității respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, cei de la Ada cred că draftul de regulament cam ignoră contribuția cetățenilor/utilizatorilor finali ai sistemului IA. Adică nu te poți plânge unei autorități că ai fost nedreptățit de un sistem IA.
  • paralel cu obiecția de mai sus, cei de la Ada mai spun că regulamentul nu oferă o evaluare de impact asupra drepturilor fundamentale, cu toate că proiectul menționează importanța drepturilor fundamentale de foarte multe ori
  • clasificarea sistemelor pe tipuri de risc a fost făcută oarecum arbitrar, conform celor de la Ada. Și nu știm dacă se vor putea adăuga alte tipuri de sisteme în viitor. Ei spun că această listă arbitrară nu prea creează încredere în tehnologie, așa cum tot trâmbițează UE

DigitalEurope, asociația care reprezintă interesele marilor companii la Bruxells (printre care și BigTech), și-a formulat o poziție pe subiect:

  • și ei sunt de acord că lista sistemelor IA cu risc mare e cam vagă și ar trebui detaliată
  • și ei sunt de acord că utilizatorul sistemului trebuie să aibă un rol mai bine stabilit – pornind de la simpla idee că una e să-l creezi, ala e să-l folosești, dar obligațiile trebuie împărțite
  • sigur ar rezulta foarte multă hârțogărie din partea celor care creează astfel de sisteme – un lucru car poate dăuna IMM-urilor și start-upurilor.
  • sarcina implementării cade și în cârca statelor membre, care ar putea interpreta diferit unele aspecte ale regulamentului, ceea ce ar duce și la mai multă fragmentare. Deci, e nevoie de mai multă coordonare și sprijin pentru state de la nivel european (prin instituția propusă numită European AI Board)

Cercetătorii cei mai celebri pe subiect și-au formulat și ei păreri pe subiect (și nu doar cele din sfera – vai, IA va aduce pieirea omenirii). Max Tegmark este unul dintre cei mai celebri specialiști IA din lume și, invitat la o audiere a Parlamentului European pe acest subiect, s-a pronunțat că propunerea de regulament nu este „futureproof” deloc, având în vedere că nu face referire la sisteme de uz general, care sunt de fapt viitorul tehnologiei IA.

Altă obiecție a lui Tegmark – care nu este cuprinsă la rândul ei în textul legislației – se referă la potențialul de manipulare la nivel societal pe care-l au aceste sisteme și care nu cade sub incidența acestui proiect. Se referea desigur la social media.

Pe scurt: legislație limitată, vorbește despre drepturi fundamentale, dar nu face prea multe pentru a le rezolva, delimitări oarecum arbitrare ale tipurilor de riscuri și posibile implementări defectuoase.

Cum rămâne?

La aceeași audiere a Parlamentului European a participat și Stuart Russell, unul din „pionierii domeniului” care a fost de acord cu ideile lui Tegmark. El a și scris unul din primele manuale de IA în SUA și a scris o carte, numită Human Compatible, unde explică potențialul și limitările IA. Recomand cartea.

Chiar dacă recunoaște că avem de-a face cu limitări tehnologice în ceea ce privește construirea unor sisteme IA generale, în cartea cu subtitlul AI and the Problem of Control el vine deja cu o teorie cu privire la IA în așa fel încât să reducă din start unele potențiale amenințări. Deci, nu avem încă de-a face cu IA foarte puternice, dar el deja vine cu idei despre cum să schimbăm de tot definiția și construcția IA. Dacă asta nu te pune pe gânduri, atunci ce?

Ideea lui principală, cu care vă las în acest final de articol, este să regândim definiția IA de la:

„mașinile sunt inteligente atâta timp cât se așteaptă ca prin acțiunile lor să-și îndeplinească obiectivele”

la

„mașinile ne sunt benefice atâta timp cât se așteaptă ca prin acțiunile lor să ne îndeplinească obiectivele noastre”.

De la obiectivele lor – pe care noi le setăm, dar poate le setăm prost și cu consecințe nebănuite – la obiectivele noastre cu adevărat. Regăsesc ceva fărâmă din ideile astea în proiectul de regulament IA? Nu prea, deocamdată ne gândim la IA ca la niște produse pe care le cumpărăm și care trebuie să aibă marca de conformitate CE pe ele. Nu gândim societal.

 

Referințe

https://www.bbc.com/news/technology-61550776

https://edri.org/our-work/we-need-to-talk-about-clearview-ai/

https://noyb.eu/en/second-eu-20-mio-fine-clearview-ai

https://www.europarl.europa.eu/legislative-train/theme-a-europe-fit-for-the-digital-age/file-regulation-on-artificial-intelligence

https://oeil.secure.europarl.europa.eu/oeil/popups/ficheprocedure.do?reference=2021/0106(COD)&l=en

https://www.digitaleurope.org/resources/digitaleuropes-initial-findings-on-the-proposed-ai-act/

https://www.adalovelaceinstitute.org/report/regulating-ai-in-europe/

 

CiteșteSalvează

PNRR. Slalom printre jaloane și legi pe transformare digitală

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
14 minute

Ați auzit de conferința privind viitorul Europei? Dacă nu, vă zic eu. Una dintre cele mai transparente inițiative de consultare cetățenească din câte îmi amintesc eu, acum e la faza de consultare cetățenească. E practic un cadru prin care oricine poate propune idei pentru viitorul Europei, de la cele mai trăznite la cele mai pertinente posibile. În același timp, se fac dezbateri de tip forum, unde oamenii efectiv se întâlnesc la sediul Parlamentului de la Strasbourg și discută propuneri clare pentru a le da mai departe liderilor pentru faza a doua a conferinței, anume cea în care se adună „the big bosses”, liderii și experții. Demersul e gândit să fie cu adevărat grassroots și cu adevărat deschis. În fond, e vorba de viitorul Europei.

Ei, cum ar fi dacă n-ar fi fost conferința și ar fi apărut la final niște hotărâri făcute de unii acolo departe? Sau ar fi fost „mai multe întâlniri” organizate on the down low și ne-am fi trezit cu rezultatul final? Și ni s-ar fi spus că e urgent, așa că n-avem timp de discutat, trebuie să facem cum zic ei. Scandal ar ieși, vă zic eu. Iese și acuma când UE se străduiește să fie chiar transparentă, și mai iese câte unu care nu înțelege care e treaba si zice: băi, aștia din Europa acolo departe decid pentru tărișoara noastră? Da’ știu ei mai bine ce ne trebuie nouă?!

Despre transparență e vorba în acest articol, considerată poate un moft de foarte multă lume, de la cetățeni la (mai ales) decidenții politici. Transparența este una din valorile care stau la baza unui proces sănătos de guvernanță, în care diferiți actori decizionali de la mai multe nivele contribuie la un proiect, la o propunere de politică publică, în așa fel să fie bine pentru toți. Să fie bine, să nu fie rău. Și mai e vorba și despre asta, despre guvernanță, adică cine ce face pentru implementarea unui proiect, mai ales unul de anvergură, cum este Planul Național de Redresare și Reziliență. Mă refer aici la componenta de transformare digitală a planului – anume acei 20% obligatorii din toată suma care trebuie cheltuiți pe digital. Și mai este despre ceva, despre iminență, urgență și alte cuvinte care maschează discuțiile pe care ar trebui să le avem despre transformare digitală.

Ce vei prinde dacă ai răbdare să citești până la capăt?

  • un scurt parcurs al jaloanelor de îndeplinit pentru transformarea digitală conform documentelor PNRR
  • scurtă evaluare a proiectelor de lege aflate în dezbatere – cloudul guvernamental și interoperabilitatea – din perspectiva transparenței, a guvernanței și iminenței

Să purcedem!

Abrevieri:

  • ADR – Autoritatea pentru Digitalizarea României
  • MCID – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
  • PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență
  • STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale
  • SRI – well, știm cu toții cine e 🙂
  • OUG – Ordonanță de Urgență a Guvernului

Slalom printre jaloanele PNRR

Înainte de slalomul printre jaloanele PNRR, să facem slalom prin graficul de mai jos, de pe site-ul de monitorizare a implementării PNRR la nivel european. Aproximativ jumătate din tot capitolul aferent transformării digitale este alocat serviciilor publice digitale, nu foarte mult, dar nici foarte puțin. Germania, Finlanda, Lituania sau Malta sunt campioane la acest capitol cu sume mult mai consistente atribuite acestui domeniu. Germania cheltuie pe identitate electronică, digitalizarea a 575 de servicii publice administrative chiar și locale, dar și pe modernizarea registrelor de date. Fun fact: și ei au probleme cu interoperabilitatea.

Sursă: Comisia Europeană, Monitorizare RRF

Să ne mutăm acum la România. Unde se duc banii pe servicii publice digitale? Investițiile menționate sunt următoarele:

I1. Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental
I2. Investitii pentru dezvoltarea/migrarea în cloud
I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină
I4. Digitalizarea sistemului judiciar
I5. Digitalizare în domeniul mediului
I6. Digitalizare în domeniul muncii și protecției sociale
I7. Implementarea formularelor electronice eForms în domeniul achizițiilor publice
I8. Carte de identitate electronică și semnătura digitală calificată
I9. Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale
I10. Transformarea digitală în managementul funcției publice

Aceste investiții trebuie dublate de reforme, mai ales legislative pentru a asigura cadrul legal. Mai precis, încă nu avem legi care să ne spună mai clar cum trebuie făcute aceste investiții pentru a avea impact pozitiv maxim.

Până la data realizării acestui articol, următoarele reforme au fost programate pentru a fi bifate (sursa pentru toate capturile de ecran din PNRR e aici, nu trebuie decât să descarci arhiva pe componenta de transformare digitală, să despachetezi și să citești un fișier PDF în format destul de plictisitor, apropo de transparență):

Jalon PNRR - Componenta Transformare Digitală

Avem grupul operativ? Îl avem, prin OUG 30/2022, deci 2022, nu 2021, așa cum e scris în lista jaloanelor. Problema e că prima dată (decembrie 2021) au legiferat regulamentul cadru de organizare pentru „stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a plafoanelor salariale”, în care scria că MCID poate înființa structuri. Dar, abia apoi (februarie 2022) s-a propus înființarea entității respective prin legislație pentru că altfel nu poate monitoriza cu adevărat activitatea de implementare. Și, la finalul OUG 30/2022, aflăm că precedentul regulament se abrogă. Ciudat parcurs.

Câteva observații cu privire la task-force, organizare, guvernanță:

  • va avea atribuții de project management și monitorizare ale implementării politicilor, dar și atribuții de policy design – elaborarea cadrului normativ
  • principalele atribuții se leagă de cloudul guvernamental-cumva nu se leagă concret cu toate celelalte reforme propuse în cadrul componentei 7 de transformare digitală care are mai multe componente
  • ordonanța de creare a acestei unități mai conține și o unitate organizată pentru ADR – care nu este jalon în PNRR, iar atribuțiile acestora se cam suprapun cu cele ale unității din MCID. O separare mai clară a responsabilităţilor şi razei de acțiune e necesară aici

Următorul jalon:

Jalon PNRR - Componenta Transformare Digitală

Ca orice politică publică ce se respectă, e nevoie de o analiză care să ofere posibile variante de realizare a cloud-ului guvernamental, dar mai ales la „modelul de guvernanță a datelor guvernnamentale”.

Avem analiză – jalonul 143? Se pare că avem, dar nu e publică, conform monitorizării de aici. Interesant acest subiect având în vedere iminența și întârzierea cu privire la cloud-ul guvernamental. Lipsa acestei analize publice nu bifează deloc la capitolul transparență, mai ales că fiind jalon, trebuie asumat public și raportat la Comisia Europeană. Termenul e aproape trecut, fiind Q1 al 2022, iar platforma de monitorizare a Comisiei arată că nu avem niciun jalon îndeplinit până acum.

Situația proiectelor de lege pentru transformare digitală - cloud și interoperabilitate

Jaloane PNRR - Componenta Transformare Digitală

Săptămânile astea au ieșit în public aceste două proiecte de lege – anume OUG privind implementarea cloud-ului guvernamental și Legea privind interoperabilitatea. Cam ne-am trezit cu rezultatul final, în dulcele stil românesc al netransparenței, fără analiza de mai sus cu privire la cloud.

Înainte să ne uităm la acestea două, să vedem unde suntem la nivel de e-guvernare. Nu că mai trebuia să o spun, dar aici chiar se aplică clișeul că o poză, în cazul acesta un grafic, spune mai mult decât 1000 de cuvinte.

Sursă: eGovernment Benchmark, 2021

Conform analizei EGovernment Benchmark pe 2021 a Comisiei Europene, suntem într-o poziție cam singurlară sau, mai bine zis, nimeni nu vrea să se joace cu noi”. Chenarul nostru este non-consolidated eGov, adică niveluri scăzute atât de penetrare a e-guvernării, cât și de digitalizare a serviciilor. Ce e suprinzător e că aceeași analiză pe 2019 ne arată de fapt în chenarul de Unexploited eGov, cu niveluri mai ridicate de penetrare a serviciilor, dar fără performanță în digitalizare. Pandemia a forțat dezvoltarea și penetrarea acestor servicii în așa fel încât toate țările au avansat, ceea ce a dus media mai sus, în timp ce noi nu am progresat suficient.

Având acest tablou în față acum, parcă avem deja simțul iminenței și a urgenței cu care trebuie făcute lucrurile. Să vedem, pe scurt, ce ar trebui să avem și ce urmează să avem, ca urmare a acestor două proiecte de lege.

Legislația privind cloudul guvernamental

Cei care se pricep cu adevărat la partea tehnică au comentat destul proiectul, găsiți informații aici, aici și aici. Voi comenta proiectul din perspectiva iminenței, transparenței și a guvernanței.

  • iminența – proiectul este, într-adevăr, foarte necesar și esențial pentru transformarea digitală a României. Din acest punct de vedere și dacă ne uităm la graficul de mai sus, este o urgență ca acest proiect să se întâmple. De aceea, legislatorii au ales varianta ordonanței de urgență, care scurtcircuitează ritmul clasic al unei legi. Dar, în același timp, fiind atât de esențial, parcă ar trebui făcut bine de la început, nu cum s-a procedat cu legiferarea task force-ului care s-a făcut greșit de la început
  • iminența – jalonul nr. 144 pentru intrarea în vigoare a legii care reglementează guvernanța cloudului guvernamental este prevăzut pentru Q2 din 2022, ce începe de-abia în aprilie 2022 și se termină la final de iunie 2022. Interesant e că PNRR prevede în aceeași perioadă și semnarea contractului de implementare a investiției pe baza procedurii de ofertare pentru implemetarea investiției (jalon nr. 153). Aceste jaloane sunt prea-prea puse una lângă alta, având în vedere istoricul bine cunoscut al mersului achizițiilor publice. Foarte probabil, acesta este motivul pentru alegerea variantei de OUG față de lege. Justificarea oferită de minister a fost următoarea: „Având în vedere ca la nivelul Parlamentului României nu a fost elaborat acest proiect de lege, este necesara utilizarea mecanismului de ordonanta de urgenta, pentru a îndeplini angajamentele asumate de România si pentru a evita eventualele blocaje în relatie cu serviciile Comisiei Europene” (sic!)
  • transparența – discuțiile cu privire la realizarea unui astfel de proiect au început de fapt de la nivelul legislativ, conform celor spuse aici și preluate aici. Deci, explicația de mai sus nu ține.
  • transparența – parcursul legislativ ar asigura transparența, la nivel de comunicare publică și implicare a societății civile în procesul consultativ. Mai mult, analiza de mai sus care trebuia să fie în jalonul nr.143 ar fi asigurat, de asemenea, o deschidere către public prin privirea obiectivă asupra diferitelor variante de lucru.
  • guvernanță – la acest capitol trebuie să punem următoarea întrebare: se ponderează instituțiile cu adevărat între ele? Am încercat să înțeleg schematic de ce anume se ocupă fiecare. Citind articolele de lege unul după altul, nu prea îți dai seama care unde e responsabil și există, de asemenea, posibile suprapuneri între responsabilități. Iată ce a ieșit.
Sursă: elaborare proprie, conform datelor din proiectul de OUG
  • guvernanță – ministerul e cam singuratic și nu face prea multe, în timp ce cele trei instituții colaborează sau se suprapun (rămâne de văzut) în ceea ce privește implementarea proiectului. Pare că acel D din abrevierea ministerului nu prea are rațiune de a exista. MCID ar fi putut avea atribuții de verificare/monitorizare, dar având în vederea suprapunerea politică dintre cele două instituții, nici această activitate nu ar fi sortită succesului.
  • guvernanța – principala acuză care a venit după ce acest proiect a ieșit public s-a îndreptat către prezența instituțiilor de siguranță națională (mai precis SRI) în acest melanj instituțional. Pe bună dreptate. Dacă e să privim din această perspectivă melanjul instituțional, putem presupune că deciziile vor fi subordonate celei cu influență semnificativă. Deci, e posibil să nu fie de fapt guvernanță, ci mai degrabă guvernare ierarhică.
  • guvernanța – Guvernul a fost mai plastic în explicații: „Guvernul este proprietarul terenului și beneficiarul construcției contractate prin PNRR în care vor locui atât cetățeanul, cât și funcționarul public. Funcționalitatea camerelor este asigurată de ADR care reflectă nevoile și dorințele beneficiarilor, pentru că fiecare cameră din casa Cloud-ului guvernamental reprezintă câte o instituție a administrației publice centrale – ministere, autorități. Construcția și instalațiile, practic tot ce nu se vede dar este esențial pentru calitatea și durata de viață a construcției, poate fi asigurat de o instituție cu expertiză națională în administrarea echipamentelor hardware, iar siguranța și protecția anti-efracție de o instituție cu înaltă calificare în securitatea cibernetică. Dar partea care transformă cu adevărat o casă în acasă, deci ce însuflețește o construcție prin design și prin furnizarea de bunuri și servicii, trebuie să revină mediului privat. Ca reprezentant al Guvernului României, deci proprietar al casei, nu vreau să creez premisele prin care să se poată cumpăra doar cele mai scumpe soluții, ci pe cele mai funcționale din zona privată”. O singură mențiune aici: așa e, totul e ca o casă, doar că deja acum când vorbim, avem deja acoperișul, geamurile și unii pereți și ne chinuim să facem fundația. Poate un reprezentant al autorităților locale/județene care să participe la această guvernanță nu ar trebui să fie inclus în această arhitectură instituțională? Ei reprezintă pereții sau ce vreți voi din această metaforă și ar trebui incluși.

Legea privind interoperabilitatea

Aici lucrurile parcă nu sunt atât de contondente, mai ales că e vorba de o lege, deci aici n-ar fi urgență. Termenul limită pentru acest act legislativ este tot același Q2 din 2022, deci tot deodată cu cloudul guvernamental.

Interoperabilitatea e complementară proiectului de cloud guvernamental, ajutând la transferul corect al datelor de la o instituție la altă și punând astfel în aplicare în sfârșit ideea că documentele vor trebui solicitate doar o singură dată atunci când avem de-a face cu statul pentru că, teoretic, statul ar trebui să aibă deja date despre tine. Dacă ar fi să reiau explicația plastică a guvernului, interoperabilitatea ar fi ușile de la camere care asigură comunicarea cu celelalte încăperi din casă.

Cum stă acest proiect la capitolele – iminență, transparență, guvernanță?

  • iminență – așa cum ziceam, acest proiect nu e sub formă de ordonanță de urgență, ci sub formă de lege, deci să înțelegem că nu e atât de urgent? explicația ministerului este că autoritățile executive au decis să sprijine proiectul demarat la nivelul legislativ, deci nu e nevoie de OUG.
  • iminență – dar cum rămâne cu spiritul legii? e urgent să avem acest principiu de interrelaționare dintre autoritățile statului de la diferite niveluri? Desigur, din perspectiv asta, e la fel de urgent și esențial ca proiectul de cloud
  • transparență – expunerea de motive menționează gândirea acestei legi în parteneriat cu mediul privat, academic și al societății civile în cadrul comisiei pe IT din Camera Deputaților. Deci, putem deduce că acest proces a fost transparent, cât de cât. Proiectul e încă în dezbatere publică, adică acel minim de transparență pe care și-l asumă de regulă statul român
  • guvernanță – expunerea de motive explică destul de bine împărțirea: legea conferă funcția de reglementare în domeniul implementării platformei de interoperabilitate MCID, iar funcția de monitorizare, control și evaluare aparține ADR. Straightforward, cum ar zice englezul. Tot ADR face majoritatea lucrurilor, așa pe scurt.
  • guvernanță – problema e că autoritățile afectate, adică toate, vor trebui să își schimbe fluxurile de lucru, așa cum spune și expunerea de motive: instituțiile și autoritățile publice vor avea obligația de a-și schimba procedurile de lucru, respectiv de a propune schimbări cu privire la legislația în vigoare, pentru a presta serviciile publice aflate în responsabilitatea lor exclusiv în baza datelor ce pot fi obținute prin platforma de interoperabilitate. OK, desigur, dar putem avea discuții despre un mod unitar de schimbare a fluxurilor de lucru la nivel local? Tot aceeași expunere de motive spune că nu a fost cazul consultării structurilor reprezentative ale autorităților publice locale. Corect din perspectiva faptului că interoperabilitatea este realizată la nivel central. Ar fi incorect dacă nu s-ar realiza ulterior astfel de consultări din perspectiva asigurării unui flux unitar de lucru, mai ales că legea presupune și sancțiuni dacă nu se respectă.

Note de final...

Revenind la analogia de la început, aceste două proiecte sunt aproape ca niște modificări de tratat cu privire la funcționarea Uniunii Europene la nivel de semnificație. Ca și cum ai spori prerogativele unor instituții europene în detrimentul celor naționale. Ar trebui să nu discutăm despre asta? Ar trebui să grăbim discuția cu prețul promisiunii unui viitor strălucit? UE a înțeles că nu se poate așa, nu degeaba istoria integrării europene e plină de pași mărunți și crize. De aceea, a pornit un astfel de demers cu privire la viitorul Europei. De ce nu putem face așa și la nivel național?

Nu am soluții tehnice, nu e expertiza mea, dar pot discuta la nivel de viziune și politici. Închei, ca de multe ori, cu o întrebare retorică: în numele urgenței și a iminenței, sacrificăm transparența și guvernanța sănătoasă?

Sursă foto imagine de header aici.

CiteșteSalvează

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter