CategorieRomânia

DIGEST. Lansare la apă pentru Strategia privind Inteligența Artificială

In DIGest, România
De Mirela Marcut
3 minute

Digest este un exercițiu de făcut ordine în informație mai mult decât orice altceva. Deci, Digest îți dă și rezumatul știrilor pe subiecte legate de politici digitale. Azi câteva cuvinte despre ceva mult-așteptat în peisajul de politici digitale românești: lansarea strategiei privind inteligența artificială.

Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului „Inovație în România prin IA”, cu 2 paneluri cu mai multe sau mai puține de spus: panel de policy-makers și panel de experți din zona privată și din universități. Cadrul strategic e disponibil aici.

Cu ce rămânem după lansarea cadrului strategic național privind inteligența artificială?

  • un demers așteptat deja de ceva vreme, lansarea cadrului strategic a redeschis discuția despre IA la nivelul de policymakers, dincolo de declarațiile de bune intenții și de faptul că “IA ne va lua sau nu joburile”
  • paneliștii din zona de policy au vorbit mult despre colaborare și despre cum trebuie să lucrăm împreună pentru a transforma documentul în realitate. N-am auzit foarte multe direct acolo despre structurile menite chiar să implementeze ceea ce e scris acolo, deși sunt și se formează încet-încet – Coaliția IA, Comitetul pentru Educația IA, Consiliul Științific etc. Cum le operaționalizăm pe acestea și cum ne aducem parteneri împreună pentru a sprijini implementarea strategiei și dezvoltarea sectorului IA și educația în domeniu? Asta ar fi meritat un panel sau o explorare în detaliu.
  • un exemplu concludent: istoricul foarte interesant al hubului român pentru inteligență artificială, o idee apărută încă din 2018, conform celor de la UTCN. Menirea sa? Să coaguleze eforturile chiar din interiorul universității în materie de cercetare pe IA. Fără finanțare, cu întârzieri birocratice, a sfârșit în a fi susținut chiar din fonduri proprii ale universității. Deocamdată.
  • au apărut în discuție alte două elemente favorizante: regulatory sandbox și DIH-urile. Sandbox e cadrul acela aprobat de o autoritate publică ce permite testarea unor soluții fără frica amenzilor sau repercusiunilor din partea autorităților. DIH-urile permit testarea soluțiilor din punct de vedere al viabilității ideii de business și dpdv tehnic. O idee interesantă aici: DIH-urile mai au componenta de audit, care poate fi adaptată pentru a sprijini companiile să facă o evaluare de impact în ceea ce privește categoriile de risc în care se încadrează soluțiile IA dezvoltate (aspect cerut de către viitorul #AIAct)
  • panelul 2 a arătat mai divers din punct de vedere al opiniilor și ideilor prezentate. Că startupurile de IA nu trebuie să se uite la România ca o piață țintă, că nu stăm așa de rău în ceea ce privește dezvoltarea de softuri bazate pe IA. Comparativ, poziția academică a văzut un pic mai critic lucrurile și a spus că suntem întârziați și că e nevoie de mai multă cooperare dintre universități și mediul privat.
  • Comparativ, s-a adus vorba de Spania, despre care am mai scris pe DigitalPolicy, prima țară care și-a creat organism de reglementare pe IA, care a dezvoltat un sandbox pentru testarea soluțiilor IA din perspectiva riscurilor. Să nu uităm că are deja de ceva vreme o cartă a drepturilor digitale. Asta înainte de eforturile europene în domeniu.
  • partea de etică și-a avut un loc binemeritat în discuție și poate cel mai semnificativ lucru punctat a fost ideea că trebuie să avem o reprezentativitate în antrenarea modelelor IA și trebuie ținut cont de diversitatea culturală și valorile diferite care există. Asta apropo de intervenția de final care a întrebat cum vor fi integrate principiile CREȘTINE în reglementarea IA (?!). Și apropo de ideea care a fost adusă în discuție că asiaticii n-au ei treabă cu protecția datelor și ce bine stau ei cu cercetarea și inovarea în AI (?!)

 

CiteșteSalvează

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor?

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
15 minute

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor? Ca să ajungem aici trebuie să pornim de la filmele americane versus filmele europene 🙂

Cine n-a văzut un film Marvel din alea peste (cred) 30 care au apărut? Acțiune, bubuieli, gălăgie, întâmplări fantastice, reușite în ciuda tuturor adversităților, iar, în final, binele învinge. Spre deosebire de acest tablou, filmul european e artistic, încet, poate alb-negru, există tristețe, eforturi, nu se termină cu bine întotdeauna. Clasica separație dintre Europa și America, superioritatea americană versus înapoierea europeană.

La fel e și când vorbim despre tehnologie. America e țara Marvel, unde totul e posibil din punct de vedere al inovației și filmele companiile sunt mega succese, iar Europa e țara filmelor companiilor încete, care nu inovează și care par triste în comparație cu partenerii americani. Auzim chestiile astea destul de des, iar marele motiv pentru care companiile europene sunt văzute astfel este că nu există suficient capital de risc care să încurajeze inovația. Ah, și mai e și treaba aia cu reglementarea. Cică sunt prea multe reglementări care sufocă companiile. Chiar așa o fi?

Cam aici ne aflăm cu dilema și asta vreau să investigăm în acestă analiză. Mai exact, investigăm care e impactul reglementărilor noi cu privire la date și inteligență asupra companiilor. Ne-am concentrat până acum pe cetățeni, dar trebuie să vedem și alte puncte de vedere, deoarece transformarea digitală afectează cetățenii, statul, dar și sectorul privat.

Why do we care?

  • dacă lucrezi într-o companie de tech sau probabil faci produse tech, urmează perioade interesante. Cum te pregătești pentru asta?
  • auzim mult de legislația europeană și de birocrația europeană versus mirajul climatului investițional și de reglementare din SUA. Oare chiar așa de nasol ar fi?

Deci despre ce e vorba?

  • discutăm despre elementele principale ale legislațiilor europene în materie de date, inteligență artificială și securitate cibernetică
  • vedem care e impactul asupra companiilor și cum sau dacă poate ajuta UE în alte feluri pentru a reduce impactul
  • concluzionăm prin a discuta cum ar trebui să vă pregătiți pentru o serie de schimbări

Să purcedem, deci.

 

Ce mai face UE de data asta?

Ce nu face? 🙂 Aceasta este întrebarea. Ne apropiem de finalul mandatului Comisiei Von der Leyen, iar regulamentele și propunerile de reforme legate de spațiul digital au fost în număr mare. Enumăr aici doar câteva dintre ele, cu mențiunea că vedeți aici întreg universul:

  • legislație privind inteligența artificială
  • legislații privind datele (guvernanța datelor și actul privind datelor)
  • actul privind reziliența cibernetică
  • actul Gigabit
  • legislație privind identitatea digitală
  • legislație privind reglementarea muncii pe platforme de ride-sharing
  • actul european privind cipurile
  • actul privind solidaritatea cibernetică
  • actul privind serviciile digitale
  • actul privind piețele digitale
  • directiva privind “network and information systems” 2

Despre majoritatea din ele am discutat deja pe site, dar mai degrabă din perspectiva influenței asupra României și a cetățenilor. Dar cu sectorul privat cum rămâne? Vorbim cu adevărat de strangularea inovației și a sectorului privat prin reglementări stufoase și greu de aplicat? Unele reglementări se aplică tuturor companiilor (cum ar fi GDPR, care reglementează protecția datelor), altele doar sectorial (proiectul de directivă privind munca pe platforme), altele se axează mai degrabă pentru protecția consumatorilor și impactează companiile prin prisma protecției consumatorilor.

O să ne oprim pe scurt la câteva din ele, cu impact asupra sectorului IT, cât și a companiilor non-IT, care sunt mai avansate și mai cu impact:

  • actul privind inteligența artificială
  • legislațiile privind datele

Actul privind Inteligența Artificială

Am mai discutat aici despre actul privind inteligența artificială, dar să reluăm pe scurt principalele elemente ale legislației pentru a avea o fundație cu privire la impactul previzionat asupra companiilor. Încă nu a intrat în vigoare, dar se așteaptă că va intra în vigoare în anul 2024. Principalele chestii ale legislației sunt:

  • definiția sistemului IA: un sistem bazat pe mașină care este proiectat să funcționeze cu niveluri variabile de autonomie și care poate, pentru obiective explicite sau implicite, să genereze output-uri precum predicții, recomandări sau decizii care influențează medii fizice sau virtuale. (traducere realizată cu Bard)
  • clasificarea sistemelor IA pe 4 categorii de risc:
Sursă: Comisia Europeană

Cine ce obligații are?

Legislația clasifică mai multe tipuri de actori care sunt implicați în realizarea, comercializarea, importul sau distribuirea sistemelor de IA, anume: furnizori, cei care implementează aceste sisteme, importatorii, distribuitorii și producătorii de dispozitive. Principalele obligații pe care le au aceștia se vor materializa DOAR DACĂ oricare din acești actori vor pune pe piață sisteme cu risc ridicat. După unele estimări, 30% din sistemele IA produse la nivelul UE ar fi în această categorie, evaluarea de impact a UE spune că sunt mai puține, în jur de 15%. Va fi clară treaba doar după ce aceste sisteme de mare risc se vor înregistra în baza de date europeană cerută de legislație.

Să spicuim din textul de compromis realizat între Parlament și Consiliu.

Furnizorii trebuie:

  • să realizeze evaluări de conformitate înainte de a pune pe piață sisteme de risc ridicat (se pot face intern dar și externalizat) pe 3 paliere – sistemul de management al calității, documentația tehnică și evaluarea conformității dintre documentația tehnică și procesul de design și dezvoltare
  • să se asigure că persoanele fizice care realizează supravegherea umană a sistemelor IA sunt informate despre riscul biasului de confirmare (adică să știe că nu ar trebui să se bazeze în luarea deciziilor doar pe rezultatul dat de sistemul IA)
  • să ofere specificații pentru datele cu care sistemul IA se antrenează, inclusiv informații despre limitările și posibilele ipoteze deja existente în interiorul setului de date. De ex., dacă datele sunt preponderent dintr-o anumită regiune geografică, ceea ce ar putea crea limitări în utilizarea sistemelor în alte regiuni
  • să realizeze documentație tehnică
  • să realizeze acțiuni de corecție pentru a duce sistemul în conformitate și să informeze importatorul și cel care implementează

Atenție! Devii furnizor dacă faci modificări substanțiale la un sistem IA deja pus pe piață, fie de risc ridicat, fie dacă-l schimbi și devine de risc ridicat. Sau dacă îți pui marca pe un sistem care există deja.

Cei care implementează astfel de sisteme trebuie:

  • să se asigure că pun în funcțiune sistemele în conformitate cu instrucțiunile de folosință
  • dacă exercită control asupra sistemului, să implementeze sisteme de supravegherea umană
  • să se asigure că persoanele care supraveghează sistemul sunt “competente, calificate și pregătite în mod adecvat și au resursele pentru a asigura supravegherea sistemului IA”
  • să se asigure că monitorizează măsurile de securitate cibernetică puse în aplicare
  • (dacă exercită control asupra datelor de intrare), trebuie să se asigure că sunt relevante și reprezentative pentru scopul intenționat al sistemului
  • să informeze producătorul, importatorul sau distribuitor și autoritățile naționale competente dacă utilizarea sistemului ar putea rezulta într-un risc la adresa sănătății, siguranței sau la adresa drepturilor fundamentale ale cetățenilor și vor suspenda folosirea sistemului
  • să țină jurnalul generat în mod automat, dacă au acces și se află sub controlul lor
  • înainte de a pune în funcțiune un sistem la locul de muncă, trebuie să informeze reprezentanții angajaților și să ajungă la un acord cu privire la utilizarea sa. Dacă e necesar, trebuie să facă și o evaluare de impact asupra protecției datelor
  • să realizeze o evaluare de impact în contextul destinat de utilizare (cu câteva excepții – cum ar fi sistemele de siguranță din managementul traficului sau furnizarea de utilități)

Importatorii trebuie să se asigure că:

  • furnizorul a realizat o evaluare de impact
  • există documentație tehnică și instrucțiuni de utilizare
  • sistemul are marca de conformitate

Dacă sistemul interacționează cu persoane fizice, atunci furnizorii trebuie să informeze utilizatorii că aceștia interacționează cu un sistem IA. Utilizatorii de sisteme din categoria deep-fake trebuie să scoată în evidență că acel conținut este falsificat sau creat în mod artificial.

Contrabalansarea acestor obligații, din care am enumerat doar o parte, stă prin măsurile conținute pentru stimularea inovației care sunt cuprinse în acest act. Principalul instrument este “regulatory sandbox”, o unealtă de experimentare a unor produse, de testare a unor inovații înainte de a fi puse pe piață sub supravegherea unor autorități competente. Nu prezintă asta ca o obligație a statelor membre, ci e o opțiune. Mai mult, propunerea cere ca startupurile și furnizorii mici să aibă prioritate la intrarea în astfel de instrumente.

Aici cred că e momentul să ne uităm la impactul și plângerile pe care le au principalii actori țintiți de această legislație. Putem începe cu asta cu privire la sandboxes:

  • o organizație care reprezintă startupurile din UE afirmă că ar trebuie să fie mai clară legislația cu privire la aceste “cutii de nisip pentru joacă” pentru că startupurile adesea nu țin neapărat de un domeniu sau poate că-și mai schimbă locația
  • alții sunt mai pesimiști. Un raport al AI Austria arată că 2/3 din startupurile chestionate consideră că activitatea le-ar fi încetinită, având în vedere adaptările pe care trebuie să le facă. Aproximativ 30% din startupurile incluse și-ar încadra sistemele la risc ridicat, iar costurile de adaptare s-ar ridica până la câteva sute de mii de euro
  • să nu mai zicem de climatul de capital de risc, același raport arată că fondurile de capital s-ar putea reorienta, având în vedere scăderea interesului pentru sisteme de risc ridicat care ar deveni mai scumpe

Deci, cum e? Prea multă reglementare? După cum vedem, majoritatea regulilor se aplică sistemelor IA de mare risc, iar piața acestora este limitată. Încă. După estimările Comisiei, până în 15% din sisteme ar fi de mare risc. Estimările rapoartelor citate arată că undeva la 30% din sisteme ar fi afectate. Piața de IA va crește oricum, mai ales după explozia IA generativă de tipul Chat-GPT, care oricum va beneficia de alte reguli în interiorul acestei legislații, dar să nu ne lungim acum.

La o primă vedere, nu există un echilibru foarte mare între regulile puse în legislație și măsura de regulatory sandbox propusă. Compensează asta exodul capitalului de risc din UE? Poate că nu, dar fondurile puse la dispoziție la nivelul UE, prin programe cum este Digital Europe Programme, ar putea. Problema e că pitchul în fața unui VC este foarte diferit de cererea de finanțare care trebuie completată pentru a accesa astfel de fonduri. Să nu uităm că există și DIH-urile, al căror rol este să sprijine companiile să testeze soluțiile pe care vor să le pună pe piață. Problema aici e de vizibilitate, când confirmation biasul pe care AI Act vrea să-l reducă este prezent în companii. Confirmation bias de forma “mai ușor e cu VC, nu-mi bat capul că nu știu ce câștig aici etc”.

Legislațiile privind datele

Nu există inteligență artificială fără date. Actul privind Datele și Actul privind Guvernanța Datelor își propun să ușureze accesul la date pentru a putea stimula inovația. Mai multe date, mai bine antrenate sistemele, rezultate mai bune și tot așa. Wait, parcă era o chestie cu protecția datelor și minimizarea colectării? Da, așa e, dar acea chestie se referă la protecția datelor cu caracter personal, iar principiile acesteia se regăsesc în cele două regulamente. Aici vorbim mai ales despre date non-personale, cele emise de dispozitive inteligente, spre exemplu.

Speaking of, Bard a fost confuz când e vorba de cele două regulamente 🙂

Ce efecte au legislațiile pentru date și IA asupra companiilor / effects of AI and data regulations on companies

Ideea e că actul privind datele se referă la cine și cum dă acces la date, cine poate beneficia de ele, iar guvernanța datelor creează cadrul prin care companiile între ele pot da acces la date sau pot cere acces la date inclusiv de la sectorul public pentru a crea valoare din ele.

Ca o companie, te poți afla în două situații aici:

  • să ai date care le-ar trebui altora. Poate ai o serie de dispozitive care măsoară eficiența energetică a clădirii sau date cu privire la viteza prin care se realizează QA pe bandă. Ce faci cu ele? Nu prea-ți vine să le dai că sunt ale tale. Dar dacă poți să câștigi ceva din ele?
  • să ai nevoie de date ca să dezvolți un nou produs. De unde iei datele? Testezi direct la un potențial client? Poate sunt prea limitate seturile de date sau poate vrei să scalezi deja un produs pentru altă industrie și vrei să ai acces la datele unei companii din alt sector. Poate le poți lua de la o organizație terță cu rol de “intermediar de date”

Aici intervin cele două legislații. Obligații/drepturi?

  • utilizatorii care produc date prin dispozitivele pe care le folosesc, vor avea posibilitatea de a-și porta datele către alte companii. Spre exemplu, utilizatorii ar putea să-și transfere datele de utilizare pentru un serviciu de reparații terț pentru a-și repara un dispozitiv, fără limitare din partea producătorului.
  • producătorii de dispozitive vor trebui să ofere informații despre cantitatea de date generate, modul de accesare a datelor din partea utilizatorului, modul de solicitare a transferului către părți terțe etc
  • transferul de date de la deținătorul datelor la destinatarul datelor se va face cu compensare rezonabilă, singurele limitări fiind când vine vorba de secrete comerciale
  • legislația conține prevederi care limitează prevederi incorecte față de IMM-uri în contracte de distribuire a datelor, dar creează și conceptul de “deținător de secret comercial”, cu ajutorul căruia companiile pot refuza accesul la date pe motive întemeiate concurențiale
  • (din Actul privind Guvernanța Datelor) apar companii care intermediază transferul de date, deci dacă nu știi unde și cui trebuie să ceri, ai putea să apelezi la un astfel de serviciu
  • pentru anumite situații de interes public și de urgență, organizațiile din sectorul public pot cere companiilor acces la datele lor
  • apare posibilitatea de distribuire a datelor generate și de companii sub forma ideii de “altruism legat de date”. Distribuirea datelor nu doar atunci când există o cerere în acest sens, ci din proprie inițiativă

Ce zic cei afectați?

  • DigitalEurope – organizație care reprezintă companiile mari de tehnologie din UE – spune că Actul privind Datele este o “săritură către necunoscut”, care nu explică foarte clar ce și dacă trebuie să distribuie datele
  • Alianța Digital SMEs – ce reprezință IMM-urile din Europa – accentuează că IMM-urile ar trebui să fie mai protejate în această legislație, dar laudă prevederile exprese cu privire la prevederile contractuale față de IMM-uri
  • International Road Transport Union – organizație care reprezintă companiile din transport și logistică – consideră benefică această legislație pentru că ei oricum făceau acorduri de distribuire a datelor și cumpărau dispozitive pentru acces la date despre consumul de combustibil, spre exemplu.
  • Siemens – pe de altă parte – spune că astfel de legi ar putea pune în pericol secretul comercial – mai ales pentru companiile care fac piese after-market

Deci, cum e? Prea multă reglementare? Parcă aici problema nu e prea multă reglementare, având în vedere că cei care și-au dat cu părerea se leagă mai degrabă de ideea de a-și păstra secretul comercial. Piețele de date sunt necesare pentru transformarea digitală a companiilor. Nu mai e vorba doar de produsul pe care-l realizezi, ci și despre datele pe care le generezi.

 

Cum "suferă" companiile?

Intențiile reglementărilor europene se referă la promovarea valorilor etice pentru spațiul digital, dar nu lasă în urmă și perspectivele de piață, mai ales având în vedere climatul de competiție unde se află UE, exact între SUA și China.

Ce va fi nou pentru companiile europene?

  • pentru IA – obligațiile de transparență față de utilizator cu privire la sistemele de inteligență artificială pe care le produc, distribuie, importă și folosesc (indiferent de categoria de risc pe care o reprezintă)
  • pentru IA – evaluarea de conformitate pentru sistemele de risc ridicat care se va concretiza cu o declarație de conformitate și faimoasa marca CE
  • evaluarea de impact cu privire la drepturile fundamentale ale europenilor pentru sistemele IA cu risc ridicat
  • tot pentru dezvoltatorii de aplicații IA – posiblitatea realizării de “regulatory sandboxes” împreună cu autoritățile naționale
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, obligația de a desemna o persoană cu atribuții de supraveghere a sistemului, dacă exercită control asupra acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, trebuie să informeze angajații dacă vor fi utilizate sisteme IA la locul de muncă după un acord în prealabil cu reprezentanții acestora
  • pentru cei care implementează astfel de sisteme, să realizeze evaluări de impact al utilizării acestor sisteme
  • în ceea ce privește legislațiile privind datele, chiar dacă nu pare, majoritatea companiilor care produc date sub o formă sau alta vor fi afectate, apărând posibilitatea de data sharing între companii sub o formă mai clară. Există potențial de realizare de venituri deoarece accesul la date este dat în schimbul unei compensații financiare corespunzătoare.
  • companiile trebuie să fie bine informate și să aibă date și proceduri puse la punct cu privire la data sharing pentru a putea să se implice în acest nou ecosistem

 

Always be prepared...

Pe final o mică listă non-exhaustivă de lucruri la care trebuie să te gândești să implementezi când vine vorba de digitalizarea sau transformarea digitală a afacerii tale.

Ce trebuie să faci pentru a te adapta la aceste noi legislații?

  1. informează-te. Regulamentele despre care am vorbit sunt în fazele finale spre adoptare (cele legate de date sunt mai avansate, Actul privind Guvernanța Datelor este deja adoptat, iar Actul privind Datele urmează să fie adoptat, în timp ce Actul IA este încă în fazele finale de negociere). Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân să așteptăm să se aplice pentru a ne pune la punct cu ce trebuie făcut pe ultima sută de metri.
  2. analizează stadiul companiei în ceea ce privește guvernanța datelor (ce și cum se colectează, unde stau, unde se duc, ce nu colectăm) – dar nu doar pentru datele personale. Pentru asta avem deja și GDPR, iar prevederile legate de date din regulamentele noi completează aspectele celui din urmă.
  3. un sfat venit și de la EY în ceea ce privește pregătirea pentru Actul privind IA – analizează ce modele de IA folosești deja, dar trebuie să te gândești și la ce ai în plan să achiziționezi. IA e în expansiune și “la modă”, dar trebuie să ții cont de ce și unde vei utiliza. Consultă aici (lista poate evolua) categoria de sisteme de IA de mare risc pentru a ști către ce fel de obligații te îndrepți, atât ca dezvoltator, cât și ca utilizator de business.
  4. pregătește resursa umană să utilizeze și să înțeleagă mai bine cum funcționează IA, ce este biasul de confirmare. De asemenea, trebuie să ai în vedere să implementezi supraveghere umană a acestor sisteme și nu uita de condițiile de transparență. Oamenii – clienții, angajații – trebuie informați dacă vor interacționa cu un sistem IA.
  5. începe să colectezi date, standardizează-le, încearcă să înțelegi valoarea lor atât pentru business, cât și ca valoare pe o piață a datelor.

Referințe

  1. https://www.digitalsme.eu/digital/uploads/DIGITAL-SME-Position-Paper-on-the-Data-Act.pdf
  2. https://www.eu-startups.com/2023/05/eu-ai-act-how-ai-regulation-could-affect-your-startup/#
  3. https://alliedforstartups.org/wp-content/uploads/2023/06/AI-Act-Open-Letter.pdf
  4. https://www.europarl.europa.eu/resources/library/media/20230516RES90302/20230516RES90302.pdf
  5. https://www.euractiv.com/section/data-privacy/news/data-act-eu-institutions-finalise-agreement-on-industrial-data-law/
  6. https://cdn.digitaleurope.org/uploads/2023/06/DIGITALEUROPE-Data-Act-trilogue-recommendations-June-2023.pdf
  7. https://www.digitaleurope.org/news/joint-statement-the-data-act-is-a-leap-into-the-unknown/
  8. https://www.politico.eu/article/europe-new-data-act-explained/
  9. https://www.ey.com/en_ch/forensic-integrity-services/the-eu-ai-act-what-it-means-for-your-business
CiteșteSalvează

Eu cu cine moderez? despre ANCOM și poliția Internetului

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
12 minute

Ultimele luni au văzut o pleiadă de notificări, știri, postări pe social media despre o grămadă de proiecte de regulamente europene care vizează tehnologia și transformarea digitală. Actul privind Inteligența Artificială, Actul privind Datele, regulamentul privind portofelul european, Actul privind Serviciile Digitale și Actul privind Piețele Digitale. Și mai pot continua: actul privind reziliența cibernetică, regulamentul Gigabit…ok, mă opresc aici. Pentru cine nu e nici în domeniul afacerilor europene, nici în domeniul politicilor digitale, totul pare cam abstract și de neînțeles. Să nu mai zic că mare parte din proiectele de mai sus încă sunt în proces de negociere, deci chiar dacă ai auzit că Parlamentul a decis una sau că s-a realizat un acord pe alta, nu e obligatoriu să și fie ceva definitiv.

Mai adăugăm aici un element semnificativ: mai toate elementele de legislație despre care auzim la știri, pe internet sau la radio sunt implementate în mare parte și prin autoritățile naționale. Deci, când auzi că “Actul legislativ privind serviciile digitale va conține și reguli care să garanteze că produsele vândute online sunt sigure și respectă standardele înalte stabilite de UE*” sau că Actul privind Serviciile digitale “e așa-numita poliție a internetului”, dai de două chestii:

  1. limbajul e între două extreme – fie prea complicat și nu înțelegi, fie e prea simplist și prost explicat
  2. cineva undeva trebuie să se asigure că aceste regulamente sunt puse în aplicare corect și în interesul cetățeanului. Nu rezolvă textul de lege, pardon regulament, singur chestia asta.

Punctul 1 este chiar misiunea acestei platforme, dar punctul 2 este ceea ce aș vrea să abordăm în analiza de luna asta de pe Digital Policy. Cine și ce instituții din România se ocupă/se vor ocupa cu implementarea noilor regulamente legate de ceea ce facem noi online? Voi răspunde aplicat la această problemă folosindu-mă de Actul privind Serviciile Digitale, unul din regulamentele care își propun să schimbe modul în care ne petrecem timpul pe Internet, cu predilecție pe social media, despre care auzim puțin sau spre deloc pe Internet, deși a intrat în vigoare deja.

Deci, ce e de interes?

  • drepturile pe care le vei avea în relațiile cu principalele aplicații pe care le folosești, dar și în relație cu alte site-uri
  • cine va veghea că sunt respectate și cine va aplica regulamentul? cine este și cum ar trebui să arate această instituție

Să purcedem, deci.

Ce zice la hârtie, dom’le?

Iată câteva din drepturile-cheie prevăzute de Actul privind Serviciile Digitale (listă generată cu ajutorul Notion AI, care a mai inclus unele drepturi pe care le-am scos că nu erau de fapt din regulamentul acesta):

  • Dreptul de a fi informat despre modul în care platformele moderează conținutul și aplică termenii și condițiile lor de utilizare – corespunzând obligației platformei de a da mai multe detalii despre modul în care aceasta funcționează
  • Dreptul de a contesta eliminarea sau restricționarea conținutului – corespunzând obligației platformelor de a oferi un răspuns la această contestare
  • Dreptul de a primi informații clare și accesibile cu privire la modul în care sunt colectate, utilizate și procesate datele personale – în traducere liberă – eliminarea acelor bannere uriașe de pe siteuri care ne păcălesc să acceptăm colectarea datelor
  • Dreptul de a ști când o postare reprezintă o reclamă plătită
  • Dreptul de a fi informat cu privire la funcționarea algoritmilor care afectează accesul utilizatorilor la informații sau oportunități – corespunzând obligației platformei de a ne informa cum ne-a recomandat anumite postări sau anumite videoclipuri
  • și să nu uităm de obligația platformelor de a elimina orice fel de conținut ilegal care le-a fost semnalat
De asemenea, mare parte din lucrurile care se vor întâmpla datorită acestui regulament se află cumva după cortină deoarece privesc modul în care Comisia Europeană și statele membre vor obliga platformele social media să fie mai deschise, să dea acces la date pentru cercetare cu scopul de a monitoriza mai atent modul în care sute de milioane de europeni se informează. Ajungem, deci, la cine va veghea la respectarea acestor drepturi.

Cine veghează?

Am identificat trei nivele de veghe pentru aceste drepturi și, desigur, că peisajul e foarte complicat. Asta e pentru că serviciile digitale pe care le accesăm zilnic sunt atât de întrepătrunse în viețile noastre și noi ne luăm foarte multe de acolo încât ai nevoie de intervenții din partea mai multor instituții. Deci, trei nivele:
  • nivelul european – Comisia Europeană va sta cu ochii pe platformele peste 45 de milioane de utilizatori, va cere rapoarte de transparență, date și le va obliga să se supună unui audit independent cel puțin o dată pe an
  • nivelul național – fiecare țară va avea un Coordonator al Serviciilor Digitale – despre asta mai multe mai jos
  • nivelul academic/societate civilă – cercetătorii și organizațiile de societate civilă se pot acredita să devină persoane/entități de încredere care să semnaleze existența conținutului ilegal pe platforme sau să aibă acces la date pentru a cerceta anumite riscuri legate de activitatea platformelor.
Desigur, toate cele trei niveluri vor colabora și își vor coordona eforturile. De exemplu, cercetătorii și membrii societății civile se vor acredita la Coordonatorul din țara unde locuiesc, care, la rândul său, va trimite cereri de acces la date la Coordonatorul de Servicii Digitale din țara unde are sediul acea platformă foarte mare sau la Comisie pentru a realiza cercetări cu privire la riscuri sistemice, cum ar fi posibilitatea de nerespectare a drepturilor fundamentale. Am simplificat un pic aici, dar tot e complicat. E un lanț al aplicării regulamentului, dar dacă o verigă e slabă, știm cu toți că devine lanțul slăbiciunilor. Iar experiența reglementării europene este că autoritatea națională e adesea veriga slabă.

Sursa: Unsplash

Poliția Internetului?

Sau mai bine spus: este Coordonatorul de Servicii Digitale noua poliție a Internetului? Răspuns simplu: nu. Și nici nu e bine să-i spui așa. Hai să vedem cum trebuie să fie și ce atribuții trebuie să aibă și apoi să vedem de ce nu e OK să-i zici așa.

  • să-și ducă la îndeplinire sarcinile într-o manieră independentă, imparțială, transparentă și de îndată
  • să aibă resurse puse la dispoziție de către statul membru – inclusiv resurse tehnice, financiare și de resurse umane
  • să aibă autonomie în managementul bugetului și să nu i se afecteze independența
  • nu vor fi supuși niciunei influențe externe, directe sau indirecte și nu vor “cere sau prelua instrucțiuni de la vreo autoritate publică sau parte privată”

Mai aplicat de atât?

  • coordonatorul reprezintă punct de contact pentru companiile ce prestează servicii digitale din teritoriul național
  • la nivel european, reprezintă poziția națională în Boardul european de servicii digitale.
  • realizează investigații comune cu alte state cu privire la nerespectarea unor drepturi sau riscuri sistemice – conținut ilegal, nerespectarea drepturilor, manipularea prin mijloace automate a rețelei
  • ridică probleme de investigat pentru Comisie – în special pentru platformele social media
  • acreditează entitățile de tip “notificator de încredere” și propun cercetători care să aibă acces la date de pe platformele social media
  • primesc plângeri legate de drepturile utilizatorilor și fie le rezolvă, fie le redirecționează la coordonatorul responsabil sau la Comisie

OK, no pressure, cum zice englezul. Cercetarea pe care am mai făcut-o pe subiect [1, 2] spune că autoritățile naționale se confruntă cu un mecanism diferit de reglementare comparat cu ce s-au confruntat până acum pentru că:

  • reglementarea serviciilor digitale presupune domenii diferite – confidențialitatea datelor, competiție, discriminare, media și audiovizual sau protecția consumatorilor, iar coordonatorul va trebui să aibă abilități pe toate aceste paliere și să se coordoneze cu celelalte instituții pe subiect
  • revine eterna problemă David versus Goliat. Resursele serviciilor digitale adesea sunt mult mai mari decât cele ale unei instituții de stat care “tocmai” a mai primit încă o atribuție de gestionat
  • activitatea de supraveghere e bazată “pe proces”, adică e un fel de supraveghere pe mai multe niveluri care cere implicare din partea mai multor actori la nivel european și național – de la societate civilă și alte instituții până la cetățenii simpli. Deci, această instituție trebuie să facă și foarte multă educație pe subiect
  • să nu uităm că trebuie să înțeleagă logica de funcționare a platformelor și a altor tipuri de servicii digitale

După portretul acesta, pare foarte facil să-i spui poliția Internetului. De ce nu e așa?

  • la nivel semantic – poliția ne duce cu gândul că cineva/ceva controlează și are autoritate asupra unui spațiu. Nu e așa, după cum am explicat mai sus. Autoritatea este împărțită pe mai multe niveluri și nu e vorba de o instituție de forță.
  • tot la nivel semantic – coordonatorul de servicii digitale nu interzice, nu moderează conținut, nu monitorizează direct Internetul pentru a elimina conținut ilegal. Pentru asta există alte entități cu rol de notificare a conținutului ilegal, iar Comisia Europeană joacă un rol important în verificare și monitorizare
  • mare parte din timp ni-l petrecem pe VLOPs și VLOSEs (platforme și motoare de căutare foarte mari), care sunt sub directa monitorizare nu doar de către Comisie, ci și de coordonatorul din țara unde-și au sediul – anume Irlanda pentru mare parte din serviciile astea mari. Deci nu coordonatorul din România, spre exemplu, poate cere eliminarea unui conținut ilegal de pe o platformă, ci, atunci când vine vorba de așa ceva, se desfășoară un întreg lanț de entități care trebuie să ducă la rezolvarea problemei.

Apropo de România, la noi cine și cum e coordonatorul de servicii digitale?

ANCOM - coordonatorul de servicii digitale

șa cum am mai spus, tema aceasta a fost discutată puțin spre deloc în media mainstream. Doar ApTI a preluat tema desemnării acestei instituții. Mai apoi, la începutul lunii martie, a apărut timid un memorandum al Guvernului care propune desemnarea ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale, iar mare parte din presă a preluat comunicatul fără a interoga prea mult ce înseamnă asta. La două luni distanță, a mai apărut așa un “vârf” al știrilor depre acest domeniu, când un anume politician a fost votat ca președinte al ANCOM. Aici a apărut ideea că acest politician va conduce “poliția internetului”.

Pe scurt, să vedem cine este și cu ce se ocupă ANCOM și dacă este într-adevăr potrivită pentru aplicarea DSA:

  • “autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii”
  • “are ca rol punerea în aplicare a politicii naţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv prin reglementarea pieţei şi reglementarea tehnică în aceste domenii”… DAR ȘI funcții, cum ar fi:
  • administrarea spectrului radio prin planificarea, atribuirea, alocarea benzilor de frecvenţe, asignarea şi monitorizarea frecvenţelor radio din benzile de frecvenţe [3].

Deocamdată, ANCOM se ocupă acum de partea de fundament, de “scheletul tehnic” al comunicațiilor electronice, dar acum a primit sarcina de a intra și în rețea pentru a supraveghea ce circulă pe aceste unde pe care le monitorizează.

Și asta practic obligă la un set de resurse pe care-l poate obține numai prin cooperare instituțională cu instituții, cum ar fi Autoritatea pentru Digitalizarea României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile pot continua.

DigitalPolicy

Să nu mai spunem de (practic) obligația de a-și constitui o rețea de experți cu adevărat independenți în materie de platforme și social media. De altfel, mare parte din discuțiile la nivel european (pe care le-am putut înțelege în germană și engleză) pun accent pe necesitatea dezvoltării unui departament puternic de data science și a unei unități de cercetare pentru a putea pune în aplicare cu adevărat prevederile DSA. Ce zic “frații mai mari?” Astfel de departamente sunt utile:

  • pentru construirea de expertiză la nivel instituțional – e de învățat mult pe acest subiect
  • ca imbold și sprijin pentru eforturile Comisiei – dacă vor să lucreze pe picior de egalitate sau să înțeleagă ce se spune la nivel de Comisie, atunci trebuie să aibă echipă de data science + expertiză la nivel național
  • pentru impulsionarea acreditării de “notificatori de încredere” și de cercetători
  • ca sprijin pentru coordonarea între diferite instituții, mai ales că platformele se mișcă foarte repede, iar autoritățile trebuie să țină pasul
Ok, cam pe aici veți zice: și cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?

Ce treabă are România să mai angajeze pe unii-alții din bugetul de stat pe salarii foarte mari? Ca să ce? După cum se vede treaba, parcă noi nu contăm oricum că doar țări, gen Irlanda sau Luxembourg vor avea treabă pe subiect. Păi, hai să vedem câteva motive pentru care e relevantă și activitatea în Românica:

  • riscuri sistemice – conținut ilegal – se vând o grămadă de prostii pe Internet, iar site-urile mari de social media n-au chef să acorde resurse pentru a închide niște conturi dintr-o țară puțin relevantă “for their bottom line”. Exemplu de știre pe subiect aici. Să mai zic de informațiile cu privire la traficul de persoane umane realizat pe Facebook? (informație descoperită la nivel internațional, dar relevantă pentru România dat fiind că suntem campionii la trafic de persoane în Europa). Desigur, asta nu va rămâne doar în sarcina coordonatorului, fiind vorba și de fapte penale, dar monitorizarea este un rol semnificativ pe care-l joacă coordonatorul care acreditează și pe acei notificatori de încredere
  • riscuri sistemice – protecția drepturilor fundamentale – coordonatorul național, așa cum scrie mai sus, este cel care știe cel mai bine ce pericole sunt la nivel de țară. Bula de Facebook devine din ce în ce mai săracă în empatie, iar tendințele populiste și chiar legionare ies la suprafață. Coordonatorul este cel care trebuie să urmărească aceste tendințe, să sesizeze Comisia și pe alți coordonatori pentru a investiga anumite derapaje, cum ar fi discursul urii față de unele etnii.
  • riscuri sistemice – aspecte menite să perturbeze procesul electoral sau discursul civic. Poate că e prea devreme, dar anul viitor, an în care trebuie să funcționeze deja Coordonatorul, avem 3 seturi de alegeri ale căror rezultate pot fi infuențate prin social media.
  • să nu uităm de cea mai simplă, dar foarte importantă misiune a Coordonatorului: să ai cui să te plângi atunci când platforma ți-a făcut o nedreptate și să ai unde să-ți cauți dreptatea printr-un mecanism de soluționare a litigiilor

Pe final...

Puncte-cheie de reținut. Generate de Notion AI
  • Articolul discută despre noul regulament european privind serviciile digitale și rolul coordonatorului de servicii digitale în fiecare țară.
  • Se discută despre nivelurile de colaborare și atribuțiile coordonatorului, precum și despre ANCOM ca viitor coordonator în România.
  • Se subliniază importanța coordonatorului în monitorizarea conținutului ilegal, protecția drepturilor fundamentale și procesul electoral, dar și în soluționarea litigiilor dintre utilizatori și platforme.

Referințe

 

CiteșteSalvează

Există o cale mai bună. Govtech pentru servicii publice digitale

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
16 minute
(pentru această introducere, vă rog să vă închipuiți un context de reclamă de tip teleshopping. Imagini alb-negru cu aplicații ale statului român care funcționează și nu prea, utilizatori frustrați că li s-a blocat aplicația și nu pot face plăți. Totul foarte frustrant, iar copy-ul ar suna cam așa:)

ROeID – aplicație menită să ne creeze o identitate digitală. Care de fapt este doar una din celelalte încercări la nivel național și european de a gândi o identitate, hai să-i zicem “electronică”. Aplicația lansată de curând – surle și trâmbițe, you know. O verificare de identitate prin video și audio, totul foarte drăguț, dar n-a funcționat, iar bula a fost plină de oameni ale căror verificări de identitate au fost refuzate.

Portalul e-Romania (remember that?), portalul “democrației participative”, trebuie să ne aducă toate la un loc, de la informații despre toate localitățile țării până la servicii publice electronice. Fast-forward, 10 ani mai târziu, portalul nu mai există, banii-s dați. Alte tipuri de site-uri, portaluri, aplicații care mai degrabă sunt făcute pentru funcționari decât pentru cetățeni și care adesea mai degrabă încurcă sau poate dublează activitățile administrației.

Cred că pot să umplu pagini întregi cu astfel de exemple de aplicații, programe, servicii, dezvoltate de către sau pentru statul român, dar asta n-ar rezolva nimic, ci doar ne-ar frustra amintindu-ne de lungul șir al eșecurilor. Dar să nu uităm că teleshopping-ul întotdeauna trece de la imaginile alb-negru la cele colorate și la oameni fericiți. Pe sistemul: But wait, there’s got to be a better way! Da, așa și este și se numește GovTech.

Despre ce e vorba?
  • voi face un portret alternativ al posibilității de creare/îmbunătățire a serviciilor publice digitale care ni se oferă ca cetățeni prin intermediul sectorului GovTech.
  • voi descrie câteva mecanisme GovTech care funcționează în Europa la ora actuală
  • și, inevitabil, voi adresa posibilitatea ca aceste mecanisme să existe/să se dezvolte în România
Cu ce te ajută?
  • trebuie să știi că există și variante de cooperare între sectorul privat și cel public pentru servicii publice digitale care NU presupun realizarea unei aplicații costisitoare și extrem de neprietenoasă cu cetățenii
  • este loc și pentru implicare din partea cetățenilor sau a companiilor mici, dacă există deschidere din partea statului. Desigur, va fi adresată și întrebarea: “de ce să lucrez cu statul?”
  • te ajută să poți să ceri ceva diferit din partea celor care ne conduc/vor să ne conducă (naiv, știu).
Să purcedem, deci.

Cum face statul servicii publice digitale?

Înapoi la imaginea de la teleshopping. Ce cauzează toate imaginile alea alb-negru cu oameni supărați și frustrați de serviciile pe care le cumpărau? Păi, unele produse prost-gândite, prost-executate, bazate pe prea multă încredere în capacitatea de a executa lucruri. Sau graba care, știm, strică treaba. Sau, să nu uităm cazul românesc, intenția de a cheltui mulți bani fără responsabilitate și fără un rezultat satisfăcător.

Dacă ne întoarcem la teorie, există câteva “filosofii” legate de modul de a realiza și livra servicii publice:

  • guvernarea clasică – statul știe tot, face tot. Deci, statul este un aparat mare, birocratic și consumator de resurse
  • noul management public – statul e prea mare, trebuie reorganizat, consumă prea multe resurse, trebuie să introducem principii din sectorul privat în funcționarea sectorului public, reducem costurile, privatul știe mai bine. Tehnologia aici e mijlocul către costuri mai scăzute cu orice preț
  • guvernanța digitală – despre care am mai scris aici – e bine și cu stat mai mic, cu externalizarea către alte entități private, dar trebuie și participarea altora la realizarea și implementarea serviciilor publice și să nu uităm că tehnologia e o unealtă pentru binele cetățenilor, iar aceștia trebuie implicați în crearea politicilor publice

Reducționist pentru cei care vă pricepeți, dar e bun pentru un tablou în linii mari asupra posibilităților de a răspunde unor provocări legate de cum ne pune statul la dispoziție servicii publice digitale.

Minusurile primelor două sunt clare – statul nu întotdeauna știe tot sau nu poate tot (mai ales dacă resursele de care are nevoie s-au subțiat sub umbrela statului “subțirel”) și să nu uităm exemplul României unde externalizarea către privat a realizării unui serviciu s-a realizat defectuos, fără a lua în calcul experiența cetățeanului to say the least.

What now? GovTech is now.

 

Gov…ce?

Nu e roata inventată din nou, să ne înțelegem. GovTech este descris ca un sector IT care se ocupă cu realizarea soluțiilor tehnologice inovatoare pentru administrații publice de orice nivel. Ceea ce clar nu e nimic nou sub soare. Modalitatea de a realiza aceste soluții noi este diferită. Nu pornește de la ideea că statul nu știe, nu poate, și doar privatul poate și știe și transferăm expertiza direct într-acolo. Pornește, de fapt, de la ideea că statul are nevoie de colaborare pentru a rezolva problemele și perspectivele astea de colaborare se regăsesc în mai multe locuri și în mai multe feluri, iar rezolvarea unei probleme legate de administrația publică nu se realizează doar prin achiziționarea unui soft, unei aplicații. E nevoie de mai mult.

Să recapitulăm, deci. GovTech este:

  • parteneriatul dintre organizațiile sectorului public și start-upuri inovatoare sau IMM-uri pentru a rezolva probleme societale (conform definiției oferite de către Joint Research Centre al Comisiei Europene)
  • cooperarea strânsă dintre stat și companii tinere și inovatoare, cum ar fi startupurile, cu scopul de a livra servicii publice mai bine (definiție agregată din literatura de specialitate)
  • abordare integrată la nivelul sectorului guvernamental cu privire la modernizarea sectorului public, cuprinzând trei aspecte ale acesteia: centrare pe cetățean, servicii publice accesibile, abordare integrată cu privire la transformarea digitală (definiția Băncii Mondiale)

Literatura de specialitate consultată mai arată că ar fi două tipuri de activități în care inițiative de genul acesta se pot implica:

  • activități corective pentru sectorul public. Atunci când e clar că ceva nu funcționează bine la nivel de ofertă de servicii publice digitale sau există acest push către transformare digitală, cum e cel făcut de UE și prin care trebuie să trecem și noi. Gen “cum facem să emitem certificatul fiscal online”. Nu e nimic ieșit din comun, ci poate lucruri pe care alții le-au făcut deja.
  • activități de inovare pentru sectorul public. Atunci când există o provocare nouă sau când nu mai găsești pe piață o soluție la cheie. Sau poate găsești, dar nu vrei să dai atâția bani pe ea și eventual se poate face mai ieftin.

Câte abordări, atâtea definiții. Ce e clar e că ține de mentalitatea de “think outside the box”. Ce mai e clar e și că e mai mult decât un sector IT care face aplicații pe bandă rulantă pentru stat, ci ține de colaborarea dintre cele privat și public pentru a rezolva o problemă și nu e o chestie care se întâmplă o dată și aia e. Presupune susținerea acestei cooperări pe termen îndelungat pentru a putea schimba logica serviciilor publice digitale. De la simplul “cum să-mi înscriu copilul la școală” până la chestii ce țin de bucătăria internă, gen simulare de buget cu ajutorul datelor. Ok, ok, avioane, știu. Totuși nu cred că e chiar clar până acum cum funcționează și cel mai bine e să ne uităm la dinamica sectorului și la câteva exemple din Europa.

 

GovTech în Europa

Mai multe state care stau mai bine sau mai prost în Indicele Societății și Economiei Digitale al UE au arătat deschidere către astfel de inițiative și au înființat programe guvernamentale sau mixte care să sprijine dezvoltarea de soluții tech pentru serviciile lor publice. Harta de mai jos arată doar câteva inițiative.

Dacă te uiți la denumirile acestora, nu întotdeauna îți dai seama dacă sunt entități publice sau nu. And that’s the point. Unele sunt laboratoare, altele centre de competență, altele de cercetare, situate direct în subordinea guvernului (Scoția) sau a unei agenții guvernamentale (Israel). Altele sunt sprijinite de un consorțiu, cum e Accelerate Estonia (consorțiu format din administrația publică a Tallin, universitatea de tehnologie din Tallinn și guvern). Ce au toate aceste denumiri în comun este că adesea sunt locuri unde poți să experimentezi. And that’s also the point. Cercetarea Comisiei Europene arată că mai toate aceste entități beneficiază de un sprijin puternic al guvernului sau al leadershipului, ceea ce dă credibilitate demersului. Dar rămân oarecum independente.

 

Sursă: JRC European Commission (2021), GovTech Dynamics in the EU.

Cum funcționează? Una din caracteristicile principale este că bugetul pentru astfel de inițiative este limitat, dar potrivit pentru gândirea la scară mică a unor soluții de servicii publice digitale, lăsând loc la final pentru scalare. Oricum, e loc de experimentare și asta înseamnă că eșecul e parte din activitate. Dar cercetarea mai arată că trebuie atins un echilibru fin între experimente și performanță. Something’s gotta give.

Cu ce se ocupă mai exact? Comisia Europeană identifică vreo 6 moduri de operare:

  • activități de tip “challenge” – statul vine cu o problemă și oferă un premiu pentru rezolvarea acesteia. Soluția poate fi finanțată și testată direct în ministere sau în alte colțuri ale administrației publice, iar cei care au realizat inovația au și șansa de a folosi infrastructura sectorului public. Ce mai e bine e că soluția se validează mai întâi înainte de a fi extinsă utilizarea acesteia
  • hackathons – pentru mobilizare rapidă a resurselor și energiei și crearea de soluții într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor. Hackathoanele au loc timp de câteva zile, iar soluția completă este doar modelată, nu și realizată efectiv, ceea ce poate duce la pierderea ideii dacă nu se intervine concret pentru implementarea acesteia
  • programe de accelerare, adică programe structurate de pregătire, mentorat și sprijin pentru dezvoltarea unor soluții (de obicei tech), unde participă echipe pentru o perioadă limitată de timp. La finalul acestui program, există “demo day”, o zi în care echipele își prezintă ideile pentru potențiali clienți din spațiul public sau de la fonduri de investiții. Baiul e că nu e obligatoriu ca acești clienți să aleagă soluțiile câștigătoare și, desigur, ca această abordare să funcționeze trebuie “multă maturitate” din partea guvernului
  • pilotare – parteneriat cu o anumită companie pentru a testa un program în condiții bine definite. Are nevoie și aici de deschidere din partea statului, dar și de cadru legal pentru acces din partea unei părți externe. Avantajul e că cele două entități lucrează îndeaproape, iar schimbul de informație și colaborarea sunt benefice pentru autoritatea publică
  • burse de cercetare-dezvoltare – le acordă statul în urma unei competiții. Companiile sau echipele câștigătoare au un timp limitat la dispoziție pentru a lucra la o soluție, trebuind să justifice oarecum cheltuirea banilor. Cu toate acestea, cercetarea adesea se face în afara unui cadru de colaborare cu statul, iar leadershipul nu poate exploata repede rezultatele din punct de vedere politic pentru că cercetarea are nevoie de timp.
  • ultima, dar nu cea din urmă – crearea de ecosisteme – întâlnirea dintre mai mulți experți, companii, oameni din administrația publică – ce pot oferi ghidaj și expertiză. Poate tipul de activitate cel mai greu de cuantificat și justificat, dar poate și cel mai semnificativ. De ce? Pentru că o astfel de inițiativă pune bazele pentru mai multă colaborare și schimb de idei și nu se axează doar pe dezvoltarea de soluții punctuale, ci și pe crearea unei culturi organizaționale mult mai deschise și atât de necesare pentru instituțiile publice. Fiindcă nu rezolvă o problemă punctuală sau nu are rezultate direct, dar are nevoie de resurse financiare, poate fi greu de justificat.

Toate acestea se întâmplă deja în Europa.

  • Polonia – laboratorul GovTech Poland funcționează din 2018, sub leadershipul direct al primului ministru, a reușit să crească relativ repede și primește finanțare multianuală. Scopul trasat a fost să crească eficiența sectorului public și să contribuie la obținerea de date despre nevoile cetățenilor. Cu ce se ocupă? Provocări, hackathons, creare și construcție ecosistem. Își propun să crească interesul IMM-urilor pentru realizarea de unelte pentru administrație, să creeze un marketplace digital pentru soluții pentru stat sau să creeze o bază pentru antrenarea investitorilor.
  • Estonia – Accelerate Estonia funcționează din 2019 ca o asociere dintre guvern, primăria din Tallinn și Universitatea de Tehnologie din Tallinn. Tipurile de activități pe care le desfășoară sunt crearea de ecosistem și realizează concursuri cu premii pentru lucrul pe anumite misiuni – cum ar fi sănătatea mentală (da, la ei asta e o problemă de politică publică)
  • Scoția – CivTech Scotland funcționează din 2017, iar principala lor activitate este competiția de challenges, catalogată în analiza Comisiei ca fiind un exemplu de bună practică replicat în alte laboratoare. Cum funcționează? Organizația setează provocări deschise la care orice organizație, echipă sau chiar individ se poate înscrie cu o posibilă rezolvare. Există un proces de evaluare a candidaturilor, iar cele de succes trec printr-o fază de explorare unde sunt finisate, iar cele mai bune de aici trec în faza de accelerator, unde chiar vor fi construite. Ei se promovează că ajută la crearea de companii pentru că majoritatea provocărilor pe care le publică sunt universale, dincolo de jurisdicții. Printre provocările recente: cum poate ajuta tehnologia la identificarea și prioritizarea sprijinului pentru oameni în situații vulnerabile, începând cu cei cu probleme legate de energie? sau cum poate ajuta tehnologia la managementul infrastructurii utilizate de către operațiuni comerciale în zone izolate sau rurale?

Astea sunt exemple la nivel național, dar GovTech prezintă interes pentru Uniunea Europeană și e suficient să ne gândim doar la avalanșa de reglementări care vin peste noi sau care sunt deja implementate și care sunt legate de “conectarea” diferitelor servicii publice din mai multe țări. Principalul proiect care va stimula creșterea sectorului de GovTech se referă la viitorul regulament pentru stimularea dezvoltării de servicii interoperabile la nivel de UE. Adică? Avem o piață digitală unică, putând comanda online din altă țară fără alte restricții, circulăm și folosim abonamentul de Internet ca și cum am fi deja în țară, putem deschide Netflixul nostru când suntem plecați în city break. De ce n-am avea un spațiu unic pentru serviciile publice digitale (acolo unde permit competențele și politicile Uniunii, desigur)?! Atenție, nu servicii unice la nivel european, ci servicii naționale care să comunice între ele.

De altfel, chiar săptămânile trecute, Comisia Europeană a lansat GovTech Incubator – un spațiu de colaborare dintre ministere, agenții naționale care lucrează pentru digitalizare și transformare digitală, dintre sectorul privat sau cercetare. De fapt, e un consorțiu format din peste 20 de parteneri – care va dezvolta programe pilot la nivel transfrontalier, două dintre ele fiind axate pe securitatea informațiilor în spații de date transfrontaliere și sprijin pentru obținerea beneficiilor sociale cu ajutorul asistenților personali.

La noi?

Din ce am reușit să găsesc pe net, România nu face parte din asocierea GovTech4all, dar asta nu înseamnă că nu va fi pe viitor. Dar, chiar așa, în România există fărâme de GovTech despre care putem vorbi?

Banca Mondială are un index numit GovTech Maturity Index care plasează România în grupa B al țărilor cu “significant focus” pe GovTech, dar indexul se concentrează mai degrabă pe utilizarea tehnologiei în administrația publică, urmărind întrebări de genul – există o autoritate de protecție a datelor sau dacă există formulare online pentru plata taxelor sau dacă există un portal pentru achiziții publice. Deși interesant, indexul nu se aplică neapărat discuției despre încurajarea inovației în administrația publică. E bine că, la scară mondială, suntem cu focus semnificativ pe GovTech, în timp ce DESI ne arată la finalul clasamentului 🙂 . O altă perspectivă: Ucraina e în grupa A a liderilor GovTech 🙂

Revenind… enumăr aici pe scurt câteva inițiative de tip GovTech conform definițiilor și conceptualizării de mai sus, pe care le-am văzut prin România, cu mențiunea că va urma o analiză detaliată pe România în curând:

  • hackathonul TechBridge – mai 2023 – hackathon organizat în comun de către MCID al nostru și Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova. Soluțiile câștigătoare aici. Cercetarea Comisiei arată că păcatul unor astfel de activități este că pot fi abandonate destul de repede, dacă nu există un cadru pentru sprijinirea dezvoltării lor. Nicio vorbă despre premii sau pașii următori la acest eveniment. De asemenea, lectura în paralel a comunicatului de presă moldovean arată că aceste soluții se pot integra deja cu serviciile lor, dar nicio vorbă despre asta la noi. Încă.
  • desigur, Ion – “primul consilier guvernamental AI” – un exercițiu de cooperare între instituții publice, universități și companii private – care au creionat un sistem care adună date despre români. Deocamdată doar adună date – interesant ar fi să se dezvolte un sistem ca la CivicTech Scoția cu provocări de fructificare a datelor colectate. Nu e clar programul de exploatare al lui Ion, deocamdată pare un exercițiu de familiarizare a cetățenilor cu tehnologia cu ajutorul caravanei Ion.
  • GovITHub – un proiect cu adevărat de GovTech din România, care a adunat fellows (un fel de bursieri) ce au reușit să creeze o serie de soluții tech pentru sectorul guvernamental. Ca orice chestie bună, s-a sfârșit destul de repede. Se încadrează la GovTech, fiind similar cu bursele de cercetare-dezvoltare identificată de către Comisia Europeană. Din păcate, nu mai este activ.
  • eBay și Poșta Română – un parteneriat pentru dezvoltarea unei platforme pentru “creșterea exporturilor online de produse ale afacerilor românești”. Practic un spațiu unde companiile se pot înscrie pentru a expedia produse în toată lumea. Site-ul e aici. Apropo de ce zicea Comisia, adesea GovTech e rezervat pentru companiile mari.

Mai sunt inițiative similare dintre companii și autorități publice locale, cum ar fi dezvoltarea unui chatbot la nivel de autoritate locală, dar ceea ce lipsește în general este coordonarea și cadrul instituțional și structural care să permită inovarea. Chiar așa, ce lipsește? Scânteia 🙂 greu de pus în cuvinte, dar spiritul de încercare caracteristic unui laborator de inovare e ceea ce lipsește. Poate pentru că majoritatea acțiunilor căutate sunt corective, poate pentru că ne preocupăm cu realizarea chestiilor urgente, de bază.

Pe final...

Pe final, las câteva bariere identificate de către Comisia Europeană în dezvoltarea unor astfel de inițiative, cu mențiunea, din nou, că este un domeniu în creștere datorită nevoii de interoperabilitate la nivel european. Și pentru a avea o reflecție cu privire la de ce nu avem în România o astfel de activitate:

  • (problema pentru companii) așteptările legate de creștere într-un spațiu limitat de piață – adesea există doar un singur cumpărător, iar dacă te muți în alt stat, există costuri în plus și serviciile trebuie adaptate
  • (problema pentru sector) există dominația din partea integratorilor mari de servicii, companii care sunt all-service și adesea cumpără competitorii mai mici
  • (problemă pentru stat) avem de-a face cu un proces descurajant tradițional de achziiții publice, spre exemplu caietele de sarcini cer cifre pe care startupurile nu le pot acoperi
    • sau sunt prea stufoase dpdv al cerințelor – aspecte multianuale
  • (problemă pentru stat) cultura birocratică a statului, profund diferită de cea a unui startup

 

Referințe

 

CiteșteSalvează

Cum fac alții #digitalizarea IMM-urilor

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
13 minute

Am căutat pe Google – nu pe Bard – „digitalizare imm”. Căutarea mi-a returnat 320 mii de rezultate, primul din ele fiind o reclamă cât casa la un furnizor de sisteme ERP, care nu te lasă să vezi și alte rezultate fără scroll mai jos. Al doilea rezultat – tot un anunț sponsorizat – duce către o platformă cu nume suspicios de asemănător cu platforma ministerului pentru depunere a proiectelor europene. Aici poți să-ți verifici gratis eligibilitatea pentru proiectul tău de digitalizare prin investițiile oferite de PNRR. Am intrat și aici și, recunosc, am fost păcălită că sunt pe un site al guvernului – cu antet de proiect cu fonduri europene și cu culorile logoului guvernamental. Asta până am ajuns la termeni și condiții și am văzut că este o platformă, de altfel, destul de deșteaptă și destul de prietenoasă care te ajută să-ți scrii proiectul pentru magica sumă de 100 de mii de euro.

Revenind la căutare, după snippeturi din știrile puse de Google, de-abia al doilea rezultat reprezintă ghidul specific pus la dispoziție de către autorități pentru facilitarea depunerii de proiecte. Dar este vorba despre varianta de documentație emisă undeva la finalul anului trecut, fără să conțină cele trei corrigenda (ce să vezi, corrigendum nu există în DEX) sau câte or fi fost. Restul rezultatelor de pe prima pagină sunt de la firme de consultanță, care-și oferă serviciile pentru a scrie proiecte pentru digitalizare.

Ce ne spune asta? Îți trebuie oleacă de ambiție să cauți și să ajungi la informația relevantă și adusă la zi dacă vrei să te apuci să scrii un proiect. Și nici nu te prinzi de când și până când se pot depune proiecte pentru că tocmai s-a modificat data limită de depunere pentru 30 iunie, de la 31 martie. Dacă nu ai competențe digitale cel puțin de bază și puțină răbdare să sapi ca să ajungi la informație, good luck!

Despre asta voi bate câmpii în această nouă analiză. Despre:

  • o problemă de politică publică ce se răsfrânge în economie – IMM-uri rămase în urmă ca mod de funcționare –
  • și despre mai multe soluții la această problemă. Cum abordăm noi și cum abordează alții această problemă
  • și despre eterna dilemă: digitalizare sau transformare digitală?

Care-i problema?

Suntem pe ultimul loc în indexul societății și economiei digitale la dimensiunea „Integrarea tehnologiilor digitale”. Scorul României luat așa general nu spune nimic, deoarece e un agregat din mai multe sub-dimensiuni și indicatori, dar putem lua câteva exemple:
  • la sub-dimensiunea „intensitate digitală” – 2,79% din IMM-urile românești au cel puțin un nivel de bază al intensității digitale, media europeană fiind de 43,6% (revin imediat la intensitate digitală și ce înseamnă asta pentru că e un personaj important în această poveste)
  • la „utilizarea tehnologiilor digitale” – tot un compus din mai mulți indicatori – suntem tot pe ultimul loc. De ex., 16,8% din întreprinderi (aici nu mai vorbim de IMM-uri, ci sunt definite ca toate întreprinderile, cu excepția sectorului financiar și cu cel puțin 10 angajați), folosesc un software de tip Entreprise Resource Planning. La alți indicatori din această subdimensiune nu suntem chiar ultimii – la utilizarea sistemelor de efacturare pentru procesări automate suntem undeva la media Uniunii Europene
Deci, avem o problemă, care se cere rezolvată și de la nivelul Uniunii Europene. Conform strategiei Deceniului Digital, până în 2030:
  • 75% din întreprinderile europene vor trebui să utilizeze soluții de tip BigData/Cloud/IA
  • 90% din IMM-uri vor trebui să aibă cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (integrare 4/12 tehnologii). La nivelul anului 2021, mai mult de 60% din IMM-urile românești aveau un nivel de intensitate digitală foarte scăzut (până în 3 tehnologii utilizate). Mai confirm astfel încă o dată că avem o problemă.

Cum o facem noi

Cum o rezolvăm? Actualmente, am identificat trei posibilități de intervenții de politică publică pentru aceasta:

  • fondurile structurale pentru perioada 2021-2027
    • aici de-abia s-au aprobat programele operaționale care vor oferi astfel de oportunități. Mai multe detalii aici
  • oportunitățile venite pe linia de inovare și digitalizare cu ajutorul Digital Innovation Hubs
    • acestea vin nu doar cu finanțare, ci și cu un sprijin real pentru companii de a-și înțelege nevoile, de a-și îmbunătăți procesele de producție, modelele de business sau de a inova – cu ajutorul mai multor parteneri, cum ar fi universitățile.
  • PNRR și investițiile pentru digitalizare din acest program

O să mă opresc azi acestui ultim punct, din mai multe motive:

  • interesul crescut pentru această linie de finanțare, care poate aduce până la 100 de mii de euro unui IMM (desigur, dacă îndeplinește unele condiții)
  • acest apel este lansat pentru consultare și pregătire, urmând să se dea drumul înscrierilor la mijloc de februarie
  • nu, în ultimul rând, pentru a compara cu ușurință un astfel de program cu alte inițiative similare din fonduri de reziliență din alte state membre

Digitalizare IMM prin PNRR

Întreprinderile interesate trebuie să depună un proiect care pornește de la un plan de afaceri și la o analiză de nevoi pentru digitalizare, cu scopul justificării cheltuielilor propuse pentru digitalizare. Analiza de nevoi se poate realiza cu sprijinul unui consultant, dar având în vedere statistica și peisajul IMM-urilor din România, majoritatea vor avea nevoie de cam aceleași lucruri, făcând astfel munca consultantului ușoară și ușor de reprodus.

OK, bun, dar ce poți să-ți cumperi cu aceste fonduri? Un robot de bucătărie cu funcții de automatizare se pune? (Da, am văzut această întrebare pusă pe un forum de discuții referitor la această linie de finanțare). Totul se reduce la intensitate digitală – acest termen destul de fancy care ne-a intrat, văd, în vocabular și care provine de la UE. Acesta este de fapt un index calculat de Eurost și este compus dintr-o serie de 12 tehnologii care pot fi integrate într-o întreprindere. Cu cât  integrezi mai multe, cu atât mai mare este intensitatea digitală. Proiectele pe care le scrii trebuie să țintească atingerea unei cote de 6/12 de intensitate digitală, deci un nivel de intensitate digitală de bază (peste 7 se pune ca intensitate digitală ridicată) și trebuie să justifici fiecare cheltuială pentru atingerea acestui nivel de intensitate digitală. Și aici se pune totuși întrebarea (retorică): de ce nu au cerut un nivel de 7 de intensitate digitală? Să vedem dacă e greu de atins un astfel de scor. Care or fi aceste tehnologii?

Sursă: Eurostat

Cele mai ușor de bifat ar fi, după mine:

  • 50% din angajați folosesc calculator cu acces la Internet pentru muncă – achiziție calculatoare pentru birou
  • viteza minimă de Internet de 30Mbps pe secundă – cu un abonament de Gigabit ai rezolvat problema
  • utilizează orice fel de social media – deschizi un cont de social media
  • cumpără servicii de cloud computing – aici se pune și un storage mai mare pe Dropbox sau Microsoft365 sau Google Drive
  • utilizează două sau mai multe social media – deschizi două conturi de social media – Whatsapp for Business, Instagram, Facebook, LinkedIn
  • utilizare ERP/CRM – achiziționare de software

De ce să ne oprim aici? (aceeași întrebare retorică). Desigur, lucrurile pot fi mai complicate de atât pentru că totuși trebuie să cheltui niște bani, iar îndrumarul care însoțește ghidul solicitantului oferă mură în gură ce fel de cheltuieli poți justifica pentru fiecare element al indexului. Dar ajungem la situații hilare, unde îndrumarul acceptă că poți să justifici realizarea unui website, achiziționarea unui nume de domeniu sau realizarea unei rețele WIFI pentru bifarea indicatorului de social media. Bine, nici indexul nu ajută cu coerența unor astfel de investiții, având în vedere că a suferit schimbări față de anul 2021, unde erau integrate aspecte mai complicate, cum ar fi utilizarea BigData, a roboților industriali sau a sistemelor de tip e-facturare. Nu-i bai, a integrat de 2 ori cloud computing și social media.

Desigur, până aici am vorbit despre achiziție de tehnologie. Cum știe liderul unei companii de ce are cu adevărat nevoie? Să fie vorba despre nevoile actuale sau de bifarea unor criterii? Îndrumarul dă un răspuns și acestei dileme. Se acceptă realizarea unor cursuri de competențe digitale, între care ar trebui să se numere **cursuri IT „**pentru persoanele din management cu scopul conștientizării rolului digitalizării în creșterea întreprinderii”. Și acum iar mai vine o întrebare retorică: ce anume nu are un curs de competențe digitale și are un curs IT care oferă o imagine referitoare la conștientizarea rolului digitalizării în creșterea întreprinderii? Și, mai precis, ce fel de cursuri IT ar fi și astea? Iar astfel de cheltuială ar fi potrivită pentru justificarea a doar câteva din cele 12 tehnologii ale indexului – ERP, utilizare Internet, cifră de afaceri din vânzări online, IoT, CRM, IA.

Desigur, trebuie să existe și o „țidulă” pentru atestarea atingerii acelui 6/12 pe scara intensității digitale. Deci, întreprinderile trebuie să depună „un Raport tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect”. Într-o fază inițială, aici raportul trebuia făcut doar de către un auditor IT acreditat la ADR, 20 la număr pe toată țara.

Complicat? Aș zice că da. Mecanismul e făcut pentru a bifa creșterea intensității digitale la nivel de UE. Dar, și aici iar intervine o întrebare retorică, ce te faci dacă Eurostat schimbă iarăși indexul intensității digitale? Acum e la versiunea 3, iar, știm cu toții, tehnologia evoluează. Mai mult, presiunea stă pe întreprinderi să găsească furnizori, să treacă printr-un proces de achiziție și să justifice cheltuielile.

OK, să vedem acum cum fac alții.

 

Cum o fac alții

(nivelul de detaliu variază aici, în funcție de competențele mele lingvistice și capacitatea lui ChatGPT de a traduce și a rezuma 🙂 De asemenea, am ales aceste trei țări în funcție de prioritzarea procesului de transformare digitală/digitalizare a întreprinderilor asumat la nivel european prin planurile lor de reziliență)

Italia

Italia a adoptat mai multe politici pentru a sprijini IMM-urile, inclusiv facilitarea digitalizării acestora și internaționalizarea lor. Aceste politici oferă sprijin financiar în forma de grant-uri, subvenții și finanțări, împreună cu asistență tehnică și consultanță pentru a facilita digitalizarea și internaționalizarea IMM-urilor. Aceste politici abordează, de asemenea, alte subiecte, cum ar fi dezvoltarea de produse și soluții, inovare, producție și comerț electronic, precum și creșterea competitivității și a încrederii în piețele de energie și telecomunicații.

Ei împart spectrul digitalizării IMM-urilor pe câteva mari priorități. Deci, nu e toată lumea la grămadă aici:

  • sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor – scopul nu este doar digitalizarea, ci valorificarea tehnologiei în sprijinul dezvoltării prezenței internaționale a acestora. Investițiile se concentrează pe zone problematice – cum este sudul Italiei. La noi, nu există prioritizare, ci doar alocări diferite pe regiuni de dezvoltare, cu cei mai mulți alocați către Sud-Vest, Vest și Sud-Est. Aici ar ajuta și puțină statistică pe nivel regional cu privire la mediul economic – pentru intervenții mai țintite decât așa ca o plapumă peste toți și toate
  • fonduri pentru tranziția 4.0 – adică pentru transformarea digitală a proceselor de producție – printr-o schemă de scutire taxe, de cheltuieli deductibile pentru investiții în procesele de transformare digitală
  • program de transfer tehnologic, sprijin, consultanță pentru creșterea numărului de patente
Sursă aici.

Spania

Spania are o politică de promovare a digitalizării IMM-urilor prin intermediul „Kit-ului Digital”. Acest kit oferă IMM-urilor acces la diferite resurse, cum ar fi: un portal web cu informații despre digitalizare, linkuri către webinarii și instrumente de autoevaluare; recomandări și informații despre proiecte de digitalizare și despre cum să înființeze un plan de digitalizare; și o bază de date cu furnizori de tehnologie. Kit-ul Digital include, de asemenea, asistență financiară pentru IMM-uri, precum și informații despre cum să aplice pentru fonduri europene și finanțare bancară. Acest kit oferă, de asemenea, un instrument de monitorizare a progresului IMM-urilor în digitalizare. Cum funcționează?
  • programul spaniol de accelerare a digitalizării IMM-urilor (let’s face it, echivalentul „pyme” din spaniolă e waaay cuter) se desfășoară în jurul unui fel de marketplace – Accelera Pyme
  • aici firmele care se înscriu și sunt eligibile se întâlnesc cu „agenți ai digitalizării” care doresc să se acrediteze pentru acest sistem
  • firmele primesc un „voucher” pentru kitul digital pe care-l pot obține de la acești agenți – cu soluții utile și personalizate afacerii lor. Nicio vorbă de criterii DESI de îndeplinit și justificat, ceea ce macină mai nou IMM-urile noastre (bine, ei își permit, n-au treabă la DESI)
  • mai mult decât atât, pe aceeași platformă poți să faci o mică diagnoză digitală, un audit al transformării digitale și unul de securitate cibernetică – ca să știi de unde să pornești
  • ai si centre offline de sprijin pentru digitalizare, vezi aici
  • să mai zic că ai resurse utile pentru a înțelege cum trebuie să-ți transformi compania? Despre metadate, agile, BigData și așa mai departe
  • pentru sectorul comercial, ai resurse separate, împreună cu webinarii și unelte pentru a-ți crește compania

Grecia

Grecia oferă IMM-urilor o facilitate digitală importantă prin intermediul platformei numite „DigitalSME”. Acest portal oferă o gamă variată de informații și resurse privind procesul de digitalizare și transformare digitală, inclusiv articole și materiale de studiu, webinarii și podcasturi, forumuri de discuții, și asistență tehnică. Platforma oferă, de asemenea, instrumente și informații pentru a ajuta IMM-urile să-și îmbunătățească nivelul de digitalizare și să-și monitorizeze progresul în această direcție.

Grecia are un sistem similar cu Spania – o întâlnire de cerere și ofertă pe o platformă. Furnizorii se acreditează pe platformă dacă sunt interesați să ofere astfel de servicii IMM-urilor pentru digitalizare. Sistemul funcționează tot cu vouchere.

  • Programul e împărțit în trei:
    • Digital Media Tools – un sistem de digitalizare a IMM-urilor, similar cu cel românesc în care poți achiziționa diferite tipuri de tehnologii, dar pe bază de voucher ca la spanioli
    • Development of Digital Products and Services – dezvoltarea sectorului IT grec, încurajând dezvoltarea de produse IT și internaționalizarea acestuia. Sprijin pe întregul lanț de dezvoltare al unui produs
    • Digital Transactions – program pentru stimularea utilizării facturilor electronice sau a tranzacțiilor online

În cadrul primului și celui de-al treilea program poți să vezi chiar o întreagă bază de date cu toate produsele și serviciile care pot achiziționate cu ajutorul voucherului.

Digitalizare sau transformare digitală?

Din perspectiva aceasta, Spania este cea care a gândit de fapt transformarea digitală a întreprinderilor, mai degrabă decât digitalizarea. De ce? Pentru că nu a gândit toată treaba ca pe un program de achiziție de tehnologie, ci a creat un ecosistem menit să sprijine „călătoria” IMM-urilor. De la auditul de digitalizare până la centrele de sprijin și informațiile necesare pentru schimbarea modelului de business sau a culturii organizaționale. To be fair, nu știm încă cum merge pentru că programul este încă în derulare.

Celelalte două exemple au meritul de a ținti digitalizarea către ceva anume – internaționalizare, securitatea lanțului de aprovizionare sau încurajarea tranzacțiilor online. Nu zic că nu e bine că vrem să țintim direct intesitatea digitală – dar trebuie să o facem într-un mod futureproof. De ce 6/12 și nu 7/12? De ce să nu țintim și celelalte elemente ale Deceniului digital?

Revenind la călătoria pe Google spre digitalizarea IMM-urilor, am căutat pe google.es (pe private browsing, fără logare în Google și cu rezultate în spaiolă), același program – „accelera pyme” – și primul rezultat care mi-a venit a fost cel al guvernului spaniol. Maybe a coincidence…

 

Image by rawpixel.com on Freepik
CiteșteSalvează

Ce învățăm din anul 2022. Ediția de politici digitale

In România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
12 minute

Această postare a început cu o idee în cap, anume aceea de a prezenta ce ne așteaptă în anul 2023, dar pe măsură ce scriam mi-am dat seama că ideea că e un an nou și că uităm ce a fost anul trecut creează această mentalitate de blank slate unde poate uităm să aplicăm lecțiile din anul precedent.

Ce ne așteaptă în 2023 în domeniul politicilor digitale? An nou, rezoluții noi. Cu toții știm cum e. Umplem sălile de fitness din primele zile, cumpărăm agende să le transformăm în jurnale și decidem să nu mai utilizăm social media atât de mult. Dar cât din ceea ce ne propunem ducem la bun sfârșit? Și, mai ales, cum le ducem la bun sfârșit? Am creat DigitalPolicy mai degrabă pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare în ceea ce privește strategiile, viziunea, planurile ce privesc integrarea tehnologiei digitale în toate fațetele vieții noastre. Cu această întrebare vreau să încep postările anului 2023 pe această platformă: ce s-a petrecut bine sau rău în tot ce înseamnă transformare digitală? De obicei, bilanțurile au loc la final de an, urmând să luăm niște învățăminte pentru anul următor. Dar uităm un lucru: adesea, în mintea noastră gândim un an nou ca un „blank slate”, adică o pagină goală unde putem să luăm lucrurile de la zero. Dar cum rămâne cu lecțiile anului precedent atunci? Luăm lucrurile de la zero sau măcar pornim de la 1?

 

Nivelul european

Ce a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • (Digital Services Act și Digital Markets Act) au fost adoptate noi reguli care guvernează activitatea platformelor – cu un bullseye aproape direct către companiile BigTech. Ce înseamnă asta pentru noi? Începând cu anul acesta, ar trebui să scăpăm de acele enervante cookie banners, să putem vedea ce se află în spatele unei simple căutări online, adică modul în care lucrează algoritmii care decid conținutul pe care-l vedem online, vom avea exact de ce am fost țintiți de o anumită reclamă, iar marile platforme vor trebui să treacă prin evaluări de risc, să dea acces mai larg cercetătorilor care vor să „se uite sub capota” sistemului. Mai multe despre acestea am mai scris aici și aici.

Ca paranteză: Recent am citit o carte, Network Propaganda, care trasează foarte științific parcursul dezinformării din anii 2016-2018 în SUA. Deși autorii nu sunt de acord că DOAR rețelele sociale au influențat alegerile americane (fiind foarte convingători în argumentul lor), ei cer acces mai puțin restricționat la datele de utilizare pe care le posedă rețelele sociale pentru a putea cerceta mai îndeaproape efectele acestora. Și au făcut această cerere încă din 2018. La americani încă nu s-a întâmplat asta.

  • (Digital Governance Act) a fost adoptată propunerea de regulament privind guvernanța datelor. Datele sunt un element semnificativ în pregătirea sistemelor de inteligență artificială, spre exemplu. Te pot ajuta să cunoști mai bine cetățenii și să iei decizii mai bune. Dar ce te faci când toate datele din sectoarele public și privat sunt despărțite de ziduri sau sunt „stocate” în așa-numitele „silozuri”? Mai pe scurt, fiecare cu datele lui. Regulamentul își propune să ușureze circulația datelor, dar să respecte confidențialitatea și drepturile subiecților de date (adică ale noastre), așa că ne trezi în viitorul apropiat cu cereri prin care ni se cere acordul să ne distribuim datele anonimizate pentru dezvoltarea de produse noi. Nu e un lucru rău, dar avem nevoie de cetățeni informați care să știe cum și de ce se întâmplă asta și nu avem nevoie de paranoia și dezinformări aici. Am scris mai în detaliu despre acest regulament aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat Declarația Europeană a Drepturilor și Principiilor Digitale. Acest document ar trebui să stea la baza oricărei inițiative de politică publică la nivel național și pornește de la cinci puncte principale: transformare digitală centrată pe oameni, solidaritate și incluziune, libertate de alegere, participarea la spațiul public digital și siguranță, securitate și capacitate de acțiune. O puteți citi aici.
  • Comisia a lansat și statele membre au aprobat, cu greu, programul de guvernanță a Deceniului Digital cu responsabilitățile pentru realizarea țintelor pentru 2030. Mai pe scurt: cum vor colabora instituțiile europene cu statele membre și cum le va impinge aceasta de la spate să lucreze și să raporteze ce au făcut pentru atingerea țintelor europene, cum ar fi 100% servicii publice digitale, până în anul 2030. Zic cu greu, pentru că statele membre n-au vrut să accepte un mecanism propus de Comisia Europeană prin care aceasta putea să ceară explicații și măsuri corective dacă statele membre nu-și fac treaba ca lumea. Deci, a înviat convergența. De data asta digitală.
  • Comisia a lansat câteva propuneri de regulamente cel puțin interesante. Chips Act se numără printre ele, un efort european pentru a stimula producția internă de chipuri, chestiile alea micuțe care stau la baza oricărui dispozitiv electronic, de la laptop până la mașina de spălat vase sau mașină. Interoperable Europe Act este altă propunere interesantă care va fi în negocieri începând cu acest an, pentru că-și asumă să creeze obligații de gândire a unor servicii publice direct interoperabile cu nivelul european încă de la crearea acestora.
  • lansarea platformei pentru evaluarea competențelor digitale. Încercați-o, e foarte OK!
  • multe plângeri și multe amenzi pentru companiile BigTech în ceea ce privește acordarea consimțământului colectării datelor personale. Printre cele mai importante se numără apariția formularului de consimțământ cu ACCEPTĂ și RESPINGE cookies pentru platformele mari, cum ar fi Google. Detalii aici.

De ce sunt acestea lucruri bune? În primul rând, sunt lucruri bune pentru nivelul european. Majoritatea legislației propuse mai nou pe transformare digitală este sub formă de regulament, adică aplicabil direct, semn că avem de-a face cu mai multă integrare europeană pe acest palier al politicilor digitale. În același timp, asta înseamnă că statele membre negociază mai mult timp pe o propunere de regulament pentru că se aplică direct și nu mai au așa mare masă de manevră să personalizeze în legislația națională. Asta mai înseamnă că se diluează prevederile ca să convină tuturor, în virtutea obținerii celui mai mic numitor comun.

În al doilea rând, regăsim aspecte care țintesc direct nivelul cetățenesc. Drepturi în spațiul online, mai multă acțiune statală către avansul tehnologiei digitale prin implementarea programelor naționale de redresare de reziliență și asumarea efortului comun european pentru îmbunătățirea vieții europenilor.

Finally, e vorba de acea viziune europeană privind transformarea digitală, principalul lucru care poate face diferența la nivel internațional. Exportul de valori și reguli pentru spațiul online. Influența regulilor europene la nivel internațional. Americanii se uită cu jind, așa cum am mai scris.

 

Ce nu a mers bine la nivel european în ceea ce privește transformarea digitală?

Enumerare non-exhaustivă. Again, sunt foarte deschisă la alte propuneri 🙂

  • Cu cât avansează aplicarea GDPR, cu atât ne dăm seama că poate regimul de aplicare nu funcționează chiar OK. Speța interesantă e a autorității irlandeze, care e vioara întâi în verificarea respectării GDPR în cadrul marilor platforme cu sediul european în Irlanda. Adesea această autoritate pare că ține isonul companiilor în unele decizii pe care le ia. Exemplu aici sau aici.
  • Diluarea unor propuneri de regulamente ca urmare a lipsei de consens cu privire la viziunea pentru economia digitală, așa cum am descris mai sus.
  • Întârzierea realizării planurilor naționale pentru convergența digitală, adică mai exact ce vor face statele membre pentru atingerea țintelor Busolei Digitale. Asta a fost ca urmare a lipsei de consens dintre state despre cum să funcționeze mecanismul de guvernanță.
  • Propunerea de legislație de stabilire a normelor de prevenire și combatere a abuzului sexual asupra copiilor. Are aplicare atât offline, cât și online, dar organizațiile pentru drepturile digitale au ridicat semnale de alarmă cu privire la faptul că regulamentul poate permite supravegherea extinsă a comunicațiilor online ale cetățenilor pentru scanarea după astfel de conținut ilegal. Mai multe detalii aici.

Nivelul național

Ce a mers bine la nivel național?

Pff, nici nu știu cum să le încep aici. Multe lucruri noi au fost făcute, discutate, aprobate, dar deocamdată nimic în directă implementare. Multe lansări, programe-pilot. Pare că anul 2022 a fost un an al aprobărilor, sper ca 2023 să fie anul implementărilor. Nu mai zic despre adoptarea unor legi și strategii doar pentru a bifa jaloane și ținte PNRR, dar care s-au realizat cu puțină dezbatere publică în acest sens. Oh, wait, suntem la lucruri bune. Listă non-exhaustivă:

  • (asta e și cu bătaie europeană și locală) aprobarea programelor operaționale, în special POCIDIF și POR-uri pe fiecare regiune în parte. Acestea din urmă vor fi gestionate la nivel regional și vor conține măsuri pentru digitalizarea sistemului public (unele zic digitalizare, altele zic transformare digitală), pentru smart city, iar POCIDIF țintește lucruri cu bătaie națională, cum ar fi operaționalizarea unui centru de excelență privind inteligența artificială. Mai multe am enumerat aici. Gârla de bani deja îşi arată faţa urâtă. Vom avea de lucru în anii următori pentru a urmări risipa de bani pe tehnologie care n-a adus nimic bun în plus.
  • realizarea evaluării competențelor digitale ale funcționarilor publici. Da, s-a făcut! Rezultatele nu le știm, sau nu vor să le știm deocamdată, dar bănuiesc că ar putea fi trecute la „ce nu a mers bine”.
  • legea privind interoperabilitatea și cloud-ul guvernamental. Le trec împreună că sunt gândite ca un pachet. Acestea sunt exemple de lucruri care, dacă se execută bine, vor sta la baza transformării serviciilor publice de la noi. Cu două condiții: funcționarii să fie instruiți și responsabilizați să înțeleagă și să aplice (aceia testați anul trecut ale căror rezultate nu le cunoaștem). Facem lucruri pe care alte state le-au făcut în urmă cu 5-6-7 ani.
  • apropo de asta, legea care interzice solicitarea de copii, taxarea xeroxului și alte cele. Trist că ne trebuie o lege pentru așa ceva.
  • ITU-PP, care a avut loc în București în toamna anului 2022. Despre asta nu am scris la momentul acela, dar o astfel de conferință a unei organizații internaționale cu bătaie mondială a adus vizibilitate României în ceea ce privește tehnologia digitală, cu accent pe telecomunicații. Context: ITU = Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, e o organizație unde statele cad de acord cu privire la unele standarde de telecomunicații pentru beneficiul tuturor. De exemplu, standardul JPEG pentru imagini digitale a fost agreat în cadrul ITU la începutul anilor 90.
  • caravana digitalizării. O idee bună, zic. Să mergi la firul ierbii să le explici acolo în mediul lor ce și cum se poate face. Deocamdată, în sistem de pilot
  • lansarea apelului PNRR pentru digitalizarea IMM-urilor. Proiectele se pot depune inclusiv în 2023, condițiile sunt OK sau ciudate, în funcție de cum te uiți la ele. Dacă am înțeles corect, ți se cere certificarea unui auditor IT pentru creșterea scorului de intensitate digitală pentru compania ta. Iar acel auditor IT trebuie să vină dintr-o listă aprobată de ADR, iar lista aceea e destul de scurtă. Iar scorul de intensitate digitală presupune atât investiții, cum ar fi achiziția de platforme de tip ERP sau dezvoltarea unui site sau a prezenței pe social media. Ok, presupune și integrarea de soluții de inteligență artificială. Dar, având în vedere scorul extrem de scăzut al integrării tehnologiilor digitale în companiile românești, o astfel de cerință pare cel puțin deplasată. Cu un astfel de rezultat ambivalent, să trecem și la ce nu a mers bine. Multe și aici.

Ce nu a mers bine la nivel național și local?

Ok, de unde începem? Ordinea e total aleatorie și lista non-exhaustivă:

  • apelul pentru digitalizarea universităților prin fonduri PNRR – lansat, trimis proiecte, decis proiecte în mai puțin de o lună. A fost bine că acest apel a cerut strategii de digitalizare ale universităților, dar pe care unele universități nu le avuseseră și le-au făcut așa de repede- înainte. Am scris despre asta aici. Nu e totuși cam puțin timp la dispoziție să pui pe hârtie un astfel de proiect mare și strategic pentru orice universitate?
  • ping-pong-ul instituțional care afectează mersul transformării digitale. Nu avem o clară prioritizare a acestui domeniu, o susținere la nivel înalt și o „împingere” a acestui domeniu. Să ne înțelegem, exemplele europene ne arată că transformarea digitală funcționează atunci când se află aproape de centrul puterii. Cu atât mai valabil în România, unde distanța față de putere, conform indexului lui Hofstede, ne arată că prețuim centralizarea puterii și acceptăm structurile ierarhice și lucrăm bine în astfel de condiții.
  • Legea privind securitatea și apărarea cibernetică a României. Consultare publică formală, dezinformare combătută cu ajutorul SRI, care dezinformare devine amenințare la adresa securității României, și alte prevederi cel puțin discutabile. Context aici.
  • cvasi-inexistența Consiliului Național pentru Transformare Digitală, un organism consultativ care ar trebui să fie foarte prezent și implicat. Cu un număr de aproximativ 300 de membri, conform ADR, a fost relansat anul trecut, dar fără prea multă activitate publică. Ca urmare, pe pagina acestuia, la secțiunea evenimente scrie așa: There are no upcoming evenimente.

 

Ce-am avut de învățat pentru anul 2023

Pe de altă parte, there are upcoming evenimente în ceea ce privește transformarea digitală pe anul 2023. Urmează să ne uităm și către anul viitor, dar trebuie să recapitulăm lecțiile anului 2022 și să începem de la ele acest blank slate:

  • una e ce scrii pe hârtie, alta poate fi în implementare. Degeaba îndeplinim jaloane, dacă aceste rezultate sunt contestate de către cei care se pricep și de către societatea civilă (vezi cloudul guvernamental, legea privind securitatea cibernetică)
  • avem bani gârlă pentru nivelul național și european, dar să nu uităm de mult-iubita convergență. Modul în care cheltuim banii din fondurile europene și din PNRR trebuie să justifice atingerea țintelor de țară pentru Deceniul Digital.
  • Și pentru UE, 2023 pare că e an decisiv pentru implementare. Vor veni în față prevederile DSA și DMA, iar statele membre trebuie să se pregătească pentru că vor avea responsabilități naționale, cum ar fi reprezentanți în organismul european pentru servicii digitale, care încă nu au fost numiți 🙂 Să nu uităm și despre guvernanța datelor, despre care nu s-a scris aproape nimic în spațiul public. Să ne pregătim pentru cetățeni dezorientați de cererile de distribuire a datelor.

 

Image by pch.vector on Freepik
CiteșteSalvează

Un manifest pentru orașul inteligent

In Orașe, România
De Mirela Marcut
6 minute

Acum 3 săptămâni, sărbătoream 2 ani de Digital Policy cu o serie de replici care „m-au încurajat” de-a lungul celor 2 ani să continuu. Una din ele pe care am auzit-o chiar cel mai mult ține foarte mult despre comportamentul și atenția sau lipsa de atenție pe care o avem în online: „Da, am văzut că ai scris ceva pe net…cam lung”. A doua replică pe care o aud chiar des: „cam mică nișă ți-ai găsit”. Cele două replici invariabil duc la acest meme:

Factz Facts GIFfrom Factz GIFs

Ei, iată că am scris iarăși ceva lung și așa de o nișă mai mică (să trăiți, galeria!). Azi vreau să vorbesc despre Manifest pentru Orașul Inteligent, la care am lucrat din greu anul acesta la sugestia prietenilor de la UrbanizeHub. La ce te ajută?

  • ca lider local – îți poți seta câteva principii directoare pentru ceea ce vrei să finanțezi cu fonduri europene pentru orașul tău – în materie de tehnologie
  • ca cetățean – poți urmări logica inițiativelor de smart city din orașul tău și poți să-i tragi de mânecă pe liderii locali dacă nu gândesc și implementează proiecte cu adevărat impact pentru tine
Am prezentat Manifestul pentru Orașul Inteligent la super-aniversarea de 5 ani de UrbanizeHub, care a avut loc pe 14 decembrie în București. Puteți regăsi înregistrarea prezentării aici, iar înregistrarea întregului eveniment este disponibilă aici.

Ce am gândit

Totul a pornit de la viziunea pe care DigitalPolicy și UrbanizeHub o au în comun. Ei zic orașe pentru oameni, DigitalPolicy zice politici digitale locale centrate pe oameni. Potato – Potato, cum zice americanul. Ei zic că oamenii trebuie să contureze orașe pentru oameni, DigitalPolicy remarcă faptul că adesea povestea orașului inteligent este despre tehnologie și nu este despre oameni. Cum anume? Păi, cu poza asta folosită ca titlu de exemplu:

În prim plan, tehnologia. În plan foarte pierdut în josul imaginii – oamenii. Ceva nu e în regulă cu imaginea asta și trebuie intervenit. Aici intervine Manifestul pentru Orașul Inteligent – am încercat să aducem laolaltă atât experiențe, bune practici, cât și oportunități de finanțare prin fondurile europene sau chiar soluții deja implementate la nivel național și internațional. De ce? Scopul a fost să facem din Manifest un „one stop shop” pentru comunitățile urbane inteligente la nivel de inspirație, idei și oportunități.

Ce a ieșit

În primul rând, a ieșit un manifest, definit ca o declarație prin care o entitate își face cunoscută în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc. O altă definiție arată că manifestul este un text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. Manifestul nostru nu e unul politic, desigur. Dar este gândit și pentru a-l răspândi și a determina acțiuni imediate. De ce? Pentru că, așa cum arată și Manifestul, există destulă inspirație, destule idei și surse de finanțare pentru a pune în aplicare crezul nostru. Manifestul are patru părți principale. Să le luăm pe rând.

Manifestul propriu-zis

Cele opt principii stau la baza orașului inteligent pentru oameni.

Sursă: elaborare proprie

Expertiză

Am chestionat 12 experți din domenii conexe și complementare politicilor publice – din sectorul public, din consultanță, mediul academic, inovare și business.

Sursă: elaborare proprie pe baza informațiilor din chestionarele adresate experților

Surse de finanțare

Aici a fost mai complicat decât mă așteptam. Ce a ieșit este o colecție de idei de finanțare din fondurile europene pentru orașe inteligente, de la PNRR la POR pe fiecare regiune de dezvoltare în parte. Această secțiune a suferit diverse modificări, având în vedere că majoritatea programelor consultate se afla încă în negociere cu Comisia Europeană și a fost necesar să intervenim constant pentru updates. De altfel, Manifestul se sincronizează aproape perfect cu lansarea tuturor programelor operaționale regionale care a avut loc în noiembrie-decembrie și vine cu un limbaj simplu de înțeles pentru administrația locală în ceea ce privește posibilitățile de finanțare și cerințele de eligibilitate.

Sursă: elaborare proprie

Inspirație

Degeaba vii cu surse de finanțare, dacă nu te poți inspira să vezi ce au mai făcut alții, astfel că manifestul se încheie cu o serie de proiecte-inspirație din România și Europa, pe fiecare din cele 9 domenii tematice pe care le-am identificat în analiza surselor de finanțare. Simple, dar complexe, cum este ideea relativ simplă de a reintroduce tramvaiul în Reșița. Complexe, care simplifică viața administrației publice, cum sunt platforma de date pentru oraș sau rețeaua LoRaWAN pentru colectarea de date. Proiectele de tip inspirație arată că, oricât de complicat ar putea părea limbajul birocratic specific proiectelor europene și oricât de atrăgătoare sunt finanțările de dragul finanțărilor, proiectele cele mai bune sunt cele mai utile pentru comunitate.

Manifestul pentru orașul inteligent este disponibil aici. Am demonstrat, deci, că în alte locuri și în alte contexte, nișa asta chiar nu e mică, e chiar mare. O demonstrează și deschiderea experților pentru a da input pentru administrațiile publice și multitudinea de surse de finanțare disponibile (și nici nu am cuprins alte tipuri de fonduri la nivel european!).

În loc de final...

Am muncit la acest manifest aproape un an întreg. Munca de coordonare, de citire și explicare a oportunităților de finanțare sau selecție a surselor de inspirație n-a fost chiar ușoară. Iar acum scriu acest articol cu ajutorul lui Notion, un program de management de proiecte, care tocmai azi mi-a dat dreptul să utilizez noul său asistent AI. Așa că, în loc de final, îl las pe Notion AI să îmi ia locul și să rămân cu o întrebare: oare putea Notion AI să producă ceva similar sau mai bun decât Manifestul pentru orașul inteligent?

Cinci motive pentru care Orașele Inteligente trebuie să fie centrate pe oameni

  1. Orașele inteligente îmbunătățesc calitatea vieții prin oferirea unor servicii și soluții digitale care să faciliteze accesul la informații și activități. Acestea trebuie să fie concepute în primul rând pentru a servi intereselor și nevoilor cetățenilor și abia apoi să îmbunătățească eficiența administrativă.
  2. Orașele inteligente trebuie să fie deschise către cetățeni și trebuie să le ofere posibilitatea să își exprime opiniile și să participe la procesul de luare a deciziilor. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul tehnologiilor de votare electronică și prin implicarea cetățenilor în dezbateri și consultări publice.
  3. Orașele inteligente trebuie să ofere cetățenilor un acces echitabil la informații și servicii, indiferent de statutul social, etnic, economic sau de locație. Acest lucru poate fi realizat prin soluții de e-guvernare, prin intermediul cărora toți cetățenii pot avea acces la informații și servicii, inclusiv la educație și sănătate.
  4. Orașele inteligente trebuie să fie sigure, mai ales în ceea ce privește protecția datelor personale și utilizarea lor în mod echitabil. Pentru aceasta, trebuie adoptate măsuri de securitate și se impune respectarea principiilor GDPR.
  5. Orașele inteligente trebuie să fie sustenabile și să reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător prin implementarea de soluții de eficiență energetică și utilizarea de energii regenerabile. Acest lucru va contribui la reducerea emisiilor de carbon și la crearea unui mediu mai sănătos pentru cetățeni.

 

CiteșteSalvează

PNRR și capra vecinului. Cum se descurcă România comparativ cu alte state?

In Digital, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
13 minute

Acest articol face parte din seria PNRR şi Capra Vecinului în care ne uităm peste gard la alte state cum se descurcă cu planurile lor naţionale şi cum investesc şi fac reforme pentru transformare digitală. Precedentul articol din serie are deja un an şi ceva 🙂 Acest articol apare acum pentru că luna octombrie marchează un an de la aprobarea PNRR-ului nostru.

Una din principalele idei care ghidează această inițiativă e că poveștile sunt puternice, iar poveștile pe care ni le spunem despre tehnologie, rolul ei în viața noastră, în „salvarea” statului, în dezvoltarea economiei sunt extraordinare și pot lua diverse forme. Pe de o parte, avem în față ceva ce ne sperie, schimbarea manifestată prin digitalizare, balaurul care vrea să ne atace modul nostru de viață care ne-a fost foarte comod până acum. Funcționarul întotdeauna va prețui hârtia pe care poate pune mâna față de documentul pe care nu mai știe pe unde l-a salvat sau dacă l-a salvat și doar la deschis din mail. Pe de altă parte, avem celălalt tip de poveste, anume că tehnologia e salvarea noastră, că ne rezolvă toate problemele și că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. De oricare baricadă am fi, există acel ceva menit să salveze situația, fie prin îmblânzirea balaurului, fie prin eliberarea puterilor magice ale tehnologiei. La noi acest balaur, respectiv praf magic, este PNRR. Nu mă credeți? Să vedem:
  • miile de proiecte depuse de autoritățile locale pentru programele ”Valul Renovării” și ”Fondul Local”, preocuparea pentru eficiență energetică, extinderea digitalizării și reducerea birocrației vor genera îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește serviciile publice oferite cetățenilor. (premierul României, 29 august 2022)
  • cred că am făcut eforturi susținute împreună cu colegii din minister, pentru ca proiectele din PNRR să poată să intre pe făgașul normal și România să ducă la bun sfârșit aceste proiecte mari pentru dezvoltarea pe termen lung a României. (ministrul Fondurilor Europene sau cum s-o fi numind acuma că se tot schimbă numele, iulie 2022)
  • Odată cu unda verde dată astăzi de Comisie pentru planul de redresare și reziliență, România face un pas important către un viitor mai prosper, mai competitiv și mai sustenabil. Este un plan de mare amploare, atât în ceea ce privește valoarea finanțării pe care România urmează să o primească, cât și natura ambițioasă a reformelor și a investițiilor prevăzute.(Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, septembrie 2021)
Dezvoltarea pe termen lung a României, natura ambițioasă a reformelor, îmbunătățiri semnificative…. avem mult de lucru să ajungem să trăim până la adânci bătrâneți și să îmblânzim balaurul. Pentru că la noi se derulează în paralel ambele variante ale poveștii:
  • pentru mediile care trebuie să se transforme – serviciile publice, educația, sănătatea etc – avem de-a face cu un balaur
  • pentru mediul economic, pentru mediul local – avem nevoie de praf magic.
OK și în care parte a poveștii suntem până acum? Am început călătoria inițiatică (expresie preluată din lungile ore de literatură din liceu), suntem aproape de final? Despre asta vom vorbi azi, prin comparație cu alte povești din alte state. Ele în ce fază sunt? Deci?
  • pe unde suntem? sau în limbaj Shrek: are we there yet?
  • pe unde sunt alții?

Shrek, are we there yet?

Nu, nu am ajuns încă acolo pentru că PNRR are dată de finalizare 2026, totuși avem un an de la aprobarea planului (făcută formal la final de octombrie prin vizita Președintei Comisiei Europene la București). Deci, întrebarea mai bună este: și ce-am făcut până acum? Depinde pe cine întrebi. Dacă întrebi Comisia Europeană, răspunsul e în graficul de mai jos:

Situația jaloanelor/țintelor raportate ca fiind îndeplinite de către România la Comisia Europeană.

Cum anume consideră Comisia că o astfel de țintă e atinsă? Citez:

A milestone or target is fulfilled once a Member State has provided the evidence to the Commission that it has completed the milestone or target and the Commission has assessed it positively in an implementing decision.

Dacă întrebi pe liderii români, s-ar putea să avem alt răspuns:

  • adoptarea OUG pentru cloudul guvernamental, considerată încă din iulie 2022, ca fiind „un jalon atins”: Adoptarea ordonanței este un jalon important din PNRR, îndeplinit înainte de termenul de 30 iunie, după un efort semnificativ condus de Ministerul cercetării, inovării și digitalizării în ultimele două săptămâni. Actul normativ a necesitat avize de la aproape 30 de instituții ale statului român. Mai multe, aici.
  • legea interoperabilității – „un nou #milestone PNRR”, anunțat ca atare când a intrat în dezbatere publică. Dar legea de-abia intrase pe circuitul legislativ. Or, așa cum spune Comisia și cum va fi evident mai jos când analizăm activitatea altor state, de regulă, se consideră că jalonul este trecut sau milestone-ul atins atunci când intră în vigoare o anumită prevedere. Update, mulțumită comentariilor: da, legea interoperabilității a intrat deja în vigoare, fiind legea 242/2022. Mulțumesc, Bogdan, pentru precizare.

Presa pune lucrurile în altă lumină:

  • Hotnews are o investigație recentă asupra jaloanelor PNRR din trimestrul III al acestui an, pe care le caracterizează ca fiind ținute „la secret”. Portalul de știri a primit lista celor 24 de jaloane pe care Guvernul trebuie să le realizeze (DOAR PE TRIMESTRUL III 2022), dar lista oferită nu arată care s-au realizat și care nu. Conform acestei liste, relevante pentru transformare digitală ar fi:
    • Implementarea recomandărilor prevăzute în setul de instrumente al UE privind conectivitatea. Mai precis: câteva recomandări ale Comisiei Europene legate de realizarea tehnologiei 5G în ceea ce privește transparența și informarea publicului cu privire la 5G
    • Alocarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio – importante pentru telecomuncații și rețeaua 5G. Conform articolului, acest jalon este imposibil de a fi îndeplinit. Licitația a fost lansată recent, iar acordarea licențelor s-ar putea acorda probabil în decembrie, conform estimărilor ANCOM din articol.
    • Intrarea în vigoare a Ordinului ministerial al ministrului muncii și al președintelui Institutului Național de Statistică pentru definirea ocupațiilor noi digitale în clasificarea ocupațiilor – aici am înțeles că au apărut noi meserii, cum ar fi tehnician TIC, dezvoltator în domeniul tehnologiei blockchain, designer jocuri digitale, expert în optimizarea motoarelor de căutare (SEO specialist).
    • Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să raționalizeze, să simplifice și să digitalizeze pe deplin procedurile legate de întreprinderi
    • Platforma națională integrată eVelo și aplicație pentru telefoane inteligente

Opoziția vine cu imaginea sa. Conform Monitor PNRR, aceste jaloane arată cam așa:

Situație jaloane/ținte PNRR pe transformare digitală, conform Monitor PNRR

Deci, doar pe trimestrul 3 al anului 2022, doar unul din cinci ar fi implementat și cel puțin 2 pe celelalte trimestre. De fapt, stai aşa că ar fi mai multe:

  • operaţionalizarea task force-ului pentru transformare digitală, care există, dar stai aşa că deja trebuie făcută „rotația de cadre” încât ministerul a publicat al doilea concurs pentru liderul acestei unități și încă 2-3 posturi
  • analiza privind opțiunile legate de cloud-ul guvernamental – care s-a făcut prin intermediul unui chestionar adresat instituțiilor pe sistemul: „așa-i că vreți așa și așa să fie cu cloud-ul ăsta?!” așa-i!
  • legea privind securitatea rețelelor 5G, care este aprobată încă din 2021
  • strategia națională de securitate cibernetică, adoptată și aceasta la țanc pe 30 decembrie 2021, pentru a se potrivi programul de jaloane și ținte conform căruia era necesară adoptarea în ultimul trimestru al anului 2021.
  • toate acestea de mai sus au ținut doar de componenta care chiar se numește Transformare Digitală din PNRR, dar ar mai fi și alte lucruri care s-au atins și care țin de aceasta din alte componente, cum ar fi lansarea call-ului pentru digitalizarea universităților care a avut loc cam fulger. La fel și evaluarea proiectelor.

OK, OK și de ce apare pe site-ul de monitorizare acea „plăcintă” care spune că nu s-a îndeplinit încă nimic? To be fair, România nu e singura țară care apare cu 0 ținte îndeplinite, dar, ce să vezi, la altele e plin. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea de ce apărem cu 0% îndeplinit, de vină ar fi lipsa de comunicare dintre nivelul național și cel european. Sau să nu părem că le-am făcut pe unele cu întărziere. Sau poate pentru că nici Guvernul nu are ceva în real-time care să le spună cam pe unde sunt jaloanele/țintele. Adică are, se cheamă Dashboard PNRR, dar nu e adus la zi deloc.  Nu de alta, dar ca să ajung la informațiile astea, am apelat la vreo 4-5 siteuri, plus la tabelul cu jaloane de pe site-ul foarte neprietenos al MIPE și la jocul amintirilor. Prin comparație, platforma spaniolă pentru planul lor arată așa:

  • cu motor de căutare pentru call-uri pe PNRR
  • cu o situație clară a proiectelor strategice pentru transformarea economică a țării (din toate investițiile din PNRR-ul lor, câteva sunt considerate primordiale pentru stat)
  • cu o pagină separată care conține execuția bugetară a planului (vezi mai jos cum arată la finalul lunii iunie 2022), cu prezentări cu situația implementării și asta e doar ce am putut vedea la o scanare pe fugă a platformei lor
Dacă tot am ajuns să vorbim despre alte state, să vedem și ce au mai făcut alții cu bănetul european.

Pe unde sunt alții?

Pe aceeași platformă a Comisiei Europene, am putut să văd foarte transparent și clar ce au făcut unele state. Așa cum am spus, sunt puține state care apar cu jaloane implementate pe transformare digitală, e posibil să fie o „scăpare” de raportare din partea lor. Este vorba despre Italia, Croația, Spania, Portugalia, Franța, Grecia și Slovacia.

Câteva precizări înainte să mergem mai departe:

  • ceea ce vedeți mai jos e ceea ce statele au raportat deja Comisiei Europene. De exemplu, pe portalul spaniol am putut observa că se lucrează și la alte ținte. Iar portalul italian e un exemplu de bună practică – site bilingv, cu facilitate de open data, unde poți filtra după ținte, domenii și așa mai departe și sunt prezentate și alte jaloane. Visul cercetătorului, ce să mai…
  • având în vedere că am capacitatea de a înțelege doar două din cele 7 limbi vorbite în țările analizate și faptul că nu toate portalurile naționale sunt la fel de prietenoase și deschise, am decis să mă limitez la portalul Comisiei Europene pentru această analiză
Situația jaloanelor/țintelor atinse de statele membre conform portalului Comisiei Europene. Elaborare proprie în romgleză pe baza datelor

Așa cum se vede, campioanele sunt Italia și Spania, cu un număr egal de reforme, câte 8 pe fiecare. Urmează apoi Franța cu 5 investiții lansate, dar nicio reformă și Croația cu 4 reforme realizate și nicio investiție începută. Grecia și Slovacia au raportat 4 (3 investiții, 1 reformă), respectiv 3 (2 investiții începute și 1 reformă pornită) jaloane/ținte îndeplinite. De ce această împărțire pe reforme/investiții? Pentru că logica PNRR condiționează investițiile, deci banii, de reforme. Toate planurile au asta în comun. Și acum devine evident și faptul că în România nu apare această raportare pe reforme versus investiții. De ce ar fi util? Păi, să vedem la ce se avansează mai ușor și dacă facem acele reforme pe care le-am promis și pe care adesea vrem să le renegociem.

Revenind la țările care au raportat, să vedem și ce au făcut mai exact. În primul rând, statele au raportat reformele administrative necesare implementării unui astfel de program-mamut într-un astfel de termen scurt. Câteva exemple:

  • Italia – intrarea în vigoare a legislației cu privire la guvernanța PNRR, sisteme de audit și control pentru implementarea planului, legislație pentru simplificarea procedurilor administrative sau legislație cu privire la simplificarea recrutării pentru personalul însărcinat cu implementarea planului
  • Spania – sistem informatic integrat pentru implementarea planului lor
  • Slovacia – sistem informatic pentru monitorizarea implementării PNRR, care arată cam așa pentru noi, cetățenii. E o diferență, nu?

Mai apoi, discutăm despre strategii, cadre legale și planuri care să dirijeze transformarea digitală. Cam așa:

  • Portugalia – Cadrul legal pentru transformarea digitală a administrației publice
  • Spania – strategia națională pentru inteligență artificială, carta drepturilor digitale, planul național pentru competențe digitale, strategia de digitalizare a IMM-urilor, lansarea licitațiilor și atribuirea spectrului radio pentru 5G (care la noi e în superîntârziere)
  • Italia – plan național pentru competențe, decret pentru „ghișeul vamal unic” digital (sportello unico doganale), intrarea în vigoare a legilor pentru cloud și interoperabilitate
  • Croația – crearea unei unități de management pentru proiectele de transformare digitală în agricultură
  • Slovacia – conceptul național pentru informatizarea administrației publice 2021-2030

Al treilea pilon mare ar fi investițiile în diverse arii ale transformării digitale:

  • Franța – alocarea de noi locuri în învățământul universitar, crearea de call-uri pentru proiecte pe transformarea digitală a educației și a instituțiilor de cercetare, creșterea resurselor alocate agenției naționale pentru finanțarea și reglementarea educației vocaționale
  • Grecia – schimbări în codul muncii
  • Portugalia – selecția Huburilor de Inovare Digitală, programe de achiziție de calculatoare pentru elevi și profesori, call-uri pentru proiecte de cercetare în agricultură sustenabilă
  • Spania – programe de dotare a școlilor cu unelte digitale
  • Italia – fond pentru sprijinirea întreprinderilor conduse de femei, call pentru proiecte strategice naționale de cercetare, acordarea contractului de dezvoltare a portalului național de turism

După ce am văzut direcțiile în care au mers alte state, întrebarea logică ar fi: care e diferența dintre acestea și România? Diferențele în abordări nu sunt prea mari, dar parcă unele state știu clar în ce direcție vor să meargă și marșează în direcția aia mai clar. Spre exemplu, Spania care a identificat acele proiecte strategie pentru tranziția economiei și lucrează avansat către ele. Sau Franța, a cărei orientări e clar spre dezvoltare competențelor cetățenilor săi. În rest, lucrurile merg în direcții similare, prin programe de achiziție de tehnologie, dezvoltare de ecosisteme de cercetare, sprijin pentru IMM-uri etc. Diferența mare între ele este la nivelul raportării și al transparenței. Am arătat mai sus portalurile spaniol și italian, în timp ce dashboard-ul PNRR al României arată că absolut toate jaloanele până în 2026 sunt în derulare. Chiar și cele pe care le-am raportat mai sus ca fiind realizate apar în derulare. Exemplu aici sau aici.

 

Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine asta, domnișoară?

Niciun articol fără rubrica asta 🙂

În primul rând, sunt o grămadă de bani care se cheltuie cu promisiunea unei Românii a viitorului, unei Românii reziliente..bla bla, știți voi discursul. Ar fi normal să vedem cum merge treaba, să comparăm totuși cu realitate. E așa cum spun toți? Sau e făină și nu praf de stele, praf magic  Din păcate, nu vedem asta dacă toate sunt împrăștiate pe 7 site-uri și și informația e în birocrateză.

În al doilea rând, și aici vorbește naiva din mine, să-i putem „taxa” pe bravii noștri conducători dacă n-au ajuns la acea viziune pe care ne-o tot vând.

Nu în ultimul rând, poate ești afectat de unele schimbări sau poate te ajută și ai vrea și tu să fii mai la curent. Cum a fost acea includere în Codul Ocupațiilor din România a unor noi slujbe, cum ar fi specialist SEO care există de o grămadă de ani pe piața muncii, dar are în sfârșit acum o ilustrare legală. Nu mai zic că, uitându-ne cum merg alte țări, putem afla dacă avem noi o problemă sau suntem în rând cu Europa 🙂 Se pare că avem o problemă comună: raportarea și transparența.

 

CiteșteSalvează

Fonduri europene pentru transformare digitală. ce și cum?

In Orașe, România, Uniunea Europeană
De Mirela Marcut
23 minute

Textul de mai jos este o versiune adusă la zi a acestui articol de la începutul anului. Versiunea de mai jos e adusă la zi pentru că tocmai a fost aprobat Acordul de Parteneriat 2021-2027, document strategic ce detaliază modul în care se vor cheltui fondurile structurale ce totalizează 45 de miliarde de euro. 31,5 miliarde vin de la Comisia Europeană, restul sunt contribuția statului. Așa că am decis să aduc la zi prioritățile și acțiunile care se pot finanța cu fonduri europene pe domeniul transformării digitale. Voi reveni și cu o privire asupra acordului de parteneriat din perspectiva transformării digitale

„Phoebe, do you have a PLAN? I don’t even have a PLA..” Vorbe de duh de la începutul serialului Friends, cât fetele trec printr-o criză a vârstei de 25 de ani pentru că nu știu ce se va alege de ele. Să recunoaștem: cu toții am trecut prin asta. Chiar și România de 30 de ani trece printr-o astfel de criză. România, do you have a PLAN? Se pare că are chiar două (ca să fim siguri că măcar unul reușește; sau jumătate dintr-unul). Are marele PNRR și are chiar și planuri pentru celelalte fonduri europene. Da, în caz că ați uitat cu toții, există și alte fonduri europene pentru perioada 2021-2027!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Graficul de mai jos arată alocările pe state membre doar pe două dintre fondurile pe care le avem la dispoziție – un total de 31,5 miliarde EUR. Aproape cât PNRR. Eu zic că nu sunt de ici, de colo și că trebuie luați în considerare. Mai sunt încă peste 3,5 miliarde prin Fondul de Coeziune și încă 2 prin Mecanismul de Tranziție Justă. Și lista mai poate continua cu alte tipuri de finanțări, cum ar fi Europa digitală.

Banii deocamdată sunt teoretici, nu stau la graniță așteptând de nerăbdare să intre în țară. Depinde de noi cum îi atragem în țară, cum îi cheltuim și ce efecte au asupra economiei și societății noastre. Despre PNRR se vorbește peste tot, de la sumele de bani oferite, la fake news despre cum UE ne obligă să renunțăm la încălzirea pe lemne sau la faptul că trebuie renegociat. Sau faptul că pierdem bani deja din el.

Despre fondurile europene clasice și tradiționale nu auzim mai nimic, ceea ce e ciudat, având în vedere că investițiile din PNRR trebuie să fie complementare celor din programele operaționale clasice. Deci, ar trebui să vorbim despre cele două surse de bani împreună, dacă tot vorbim despre potențialul transformator al banilor europeni. To be fair… documentele de program conțin detalieri despre cum investiţiile din PNRR sunt complementare celor din fondurile structurale. Spre exemplu, POCIDIF – Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – are prevăzute investiții pentru soluții de e-guvernare pentru autorități locale sau județene care trebuie să fie complementare cu cloudul guvernamental stipulat prin PNRR.

Acordul de Parteneriat e semnat – adică există înțelegere între România și Comisia Europeană în ceea ce privește fondurile și alocarea lor. Programele operaționale au fost transmise Comisiei Europene, nu mai avem mult până când vom vedea primele apeluri de proiecte. Dar pentru ce?

Despre asta este în acest update: despre fondurile europene clasice 2021-2027 și ce investiții preconizează autoritățile pentru transformare digitală, tehnologie etc. Am inclus aici și investiții în cercetare și inovare, domenii conexe, dar și priorități/tipuri de acțiuni din alte programe care presupun includerea tehnologiei, cum ar fi crearea de zone verzi în orașe care să conțină și investiții de tehnologie – zone WiFi sau supraveghere inteligentă (POR NV). Ne vom uita la:
  • toate programele operaționale și ce priorități directe/tangențiale există pentru transformare digitală, digitalizare etc
  • câteva chestii care ies în evidență în materie de analiza de nevoi și alte lucruri care apar în documente
La ce te ajută toate astea?
  • să vezi care sunt problemele societății și unde trebuie intervenit
  • poate găsești o zonă în care ai vrea să intervii
Acum, înainte să purcedem, trebuie să accept niște limitări ale acestei investigații:
  • programele operaționale (PO) sunt transmise Comisiei Europene, ele pot suferi modificări chiar și după aprobare
  • acțiunile, tipurile de investiții și intervenții enumerate în aceste PO-uri sunt și ele posibile și teoretice, fiind doar exemple sau idei orientative pentru cei care vor gândi ghidurile solicitantului și pentru solicitanți. Deci, nu e obligatoriu să se întâmple exact așa cum e în documentele de program
  • posibil să nu existe coerență în materie de program – prioritate – acțiune de intervenție de la un program operațional la altul. În unele locuri veți găsi acțiuni și priorități, în altele posibile lucruri de finanțat, totul depinde de cine a scris la documentele de program
  • PO Regionale sunt împărțite pe regiuni de dezvoltare pentru această perioadă de programare, așa că aici m-am limitat la a prezenta prioritățile doar pentru regiunea NV (yes, I am that lazy!) Dar prioritățile mari rămân tot aceleași – iar cea care ne interesează pe noi și se regăsește în toate celelalte programe se numește „o regiune inteligentă”

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă

  • cuvinte-cheie: reziliență, comunicații de urgență, smart grids
  • centrat pe investiții pentru protecția mediului – coeziune socială economică și teritorială prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră
Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală/tehnologie din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)
  • Prioritatea 3.
    • Acțiunea 3.1 – Managementul principalelor tipuri de risc identificate în strategiile naționale de management al riscurilor : dezvoltarea infrastructurii de monitorizare, avertizare şi alarmare a fenomenelor hidro-meteorologice severe (inundații și secetă), inclusiv sisteme și infrastructuri de comunicații și tehnologia informației, pentru evaluarea și gestionarea durabilă a resurselor naturale, precum și activităţi în scopul conştientizării publice;
  • Prioritatea 4. Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
    • Acțiunea 4.3. Promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă – menționează strategiile smart city, unde orașele au în vedere utilizarea tehnologiei din resurse regenerabile
    • Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie – smart grids. Posibile intervenții:
      • Promovarea utilizării de echipamente şi sisteme inteligente pentru asigurarea calității energiei electrice
      • Modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice şi implementarea de soluții privind controlul rețelei de la distanță
      • Promovarea utilizării de echipamente şi sisteme inteligente pentru asigurarea calității energiei electrice

Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare

  • cuvinte-cheie: digitalizare, specializare inteligentă, business, cercetare, educație, administrație publică
  • centrat pe îmbunătățirea cercetării românești, utilizarea tehnologiei digitale pe mai multe paliere, de la educație la mediu de afaceri și cultură. Față de versiunea precedentă, are mai multă coerență, acțiunile sunt delimitate mai clar

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Susținerea și promovarea unui ecosistem de CDI atractiv și competitiv în RO

  • Acțiunea 1.1 Sprijin pentru sectorul privat și pentru colaborarea între actorii din sistemul public și mediul de afaceri în domeniul CDI – investiții în tehnologie și infrastructură de cercetare
  • Acțiunea 1.2. Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate – un sprijin inițial pentru coagularea de echipe de cercetare în domenii. Domenii vizate: energie și mobiltate, fabricație avansată, materialee funcționale avansate. Printre intervențiile propuse: HUB Român de Hidrogen și Noi Tehnologii sau Platforma Nationala de Tehnologii și Semiconductori

Precizare importantă pentru ambele acțiuni: se încurajează concentrarea eforturilor mediului privat, mediului academic și de cercetare în proiecte

Prioritatea 2. Digitalizare în administrația publică centrală și mediul de afaceri

Acțiunea 2.1 – Sprijin pentru proiecte în inovare și în adoptarea de tehnologii avansate în contextul transformarii digitale

Secțiunea HUB-ul de inteligență artificială

  • Dezvoltarea Hubului Român de Inteligență Artificială ce va folosi inteligența artificială pentru îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor la nivel guvernamental si/sau privat
  • Hubul e un proiect implementat printr-un parteneriat între instituțiile implicate în implementarea cloudului guvernamental (ADR, MCID, SRI, STS)

Secțiunea tehnologii avansate de Securitate cibernetică

  • vizează dezvoltarea capacității statului de a se proteja împotriva atacurilor cibernetice,de a asigura un mediu de comunicare securizat, în special prin criptarea cuantică, de a asigura accesul la date în scopuri judiciare și de asigurare a respectării prevederilor legale și de a stimula și creșterea pieței securității cibernetice

Secțiunea – Transformarea digitală a IMM-urilor prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate

Acțiunea 2.2 E-guvernarea în administrația publică

  • Servicii publice destinate cetatenilor și/sau firmelor – identificate de către ADR ca fiind prioritare
  • Investiții pentru transformare digitală – Optimizarea infrastructurilor tehnologice și a proceselor in relație cu cetațenii astfel încât vor fi finanțate soluții de tip cloud ready sau cloud nativ.
  • Creșterea nivelului de interoperabilitate a sistemelor informatice din administrația publică
    • Se vor finanța și proiectele care presupun interoperabilitatea prin folosirea de building-blocks și conectarea prin Single Digital Gateway.
  • Dezvoltarea de platforme Open Data
  • Susținerea procesului guvernamental de luare a deciziilor prin sisteme și soluții complexe (ex: Big Data, blockchain, etc.) și asigurarea securitatii cibernetice a sistemelor informatice
  • crearea de cloud la nivelul instituțiilor publice – aici intră compatibilitatea cu cloudul guvernamental

Secțiunea – Digitalizarea în educație

  • Dezvoltarea managementului școlarității prin intermediul unor platforme digitale integrate. Fosta variantă detalia aici mai mult ideea unei baze de date unice la nivel național cu date din educație și interconectarea inspectoratelor cu ministerul
  • Creșterea accesului la învățământul superior prin digitalizarea portofoliului educațional al studenților – probabil o platformă

Secțiunea – Digitalizarea în cultură

    • Realizarea unei platforme naționale comune pentru furnizarea de servicii digitale publice în domeniul patrimoniului cultural. Vom putea consulta o bază de date a monumentelor istorice și a siturilor arheologice la nivel național.
    • Realizarea platformei electronice de monitorizare a distribuției de cărți

(aici lipsește o prioritate care se regăsește mai jos în partea de deployment a acestor acțiuni – Creșterea accesului la cultură prin digitalizarea arhivelor cu scopul creării de noi servicii pentru publicul de toate generațiile și dezvoltarea unei atitudini sănătoase a consumatorilor față de o diversitate mai mare de producții culturale)

Acțiunea 3.1 – Creșterea rolului culturii în societate prin valorificarea avantajelor digitalizării

    • acțiune complementară a celor 3 intervenții de la 2.2 – care sunt dezvoltate prin proiectele de la acest punct. exemplu – baza de date pentru servicii culturale e populată prin această intervenție

Acțiunea 2.3 Digitalizarea IMM-urilor realizată prin Huburi de Inovare Digitală Europene din RO (EDIH)

    • finanțarea vine 50% de la Comisia Europeană, 50% de la statul român, banii vin la DIH-urile selectate printr-o competiție națională care mai apoi au fost evaluate de către Comisia Europeană.
    • ele vor oferi expertiză pentru IMM-urile care vor să treacă prin acest proces de transformare digitală

Programul Operațional Sănătate

  • cuvinte-cheie: sănătate, telemedicină, date, platforme
  • centrat pe dezvoltarea sistemului de sănătate din România, complementar cu PNRR

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 3. Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate

Tipuri de acțiuni:

  • Dezvoltarea de programe universitare de medicină sau de formare continuă care includ competențe digitale
  • Intervenții de creștere a e-health si digital literacy (ex. consultări, promovare legislație, formare continuă profesioniști, dobândirea de cunoștințe noi în materie de e-health, dezvoltarea de mecanisme de asigurare a calității datelor, creșterea capacității de utilizare a datelor pentru definirea politicilor de sănătate și pentru comunicarea publică)

Prioritatea 6 – Digitalizarea sistemului medical

Posibile acțiuni:

  • observatorul român de date în sănătate – necesar pentru analiza datelor și crearea de politici și programe care să țintească provocările observate
  • Dezvoltarea integrată a unor soluții de e-sănătate, cu anvergură națională – posibile proiecte: sistem de programări și de trimiteri; trasee pentru pacienții cu boli cronice/ boli rare; soluții de management clinic pentru pacientul critic; ATI;transplant; digitalizarea laboratoarelor de sănătate publică INSP și centre regionale; centrele de transfuzii; DSP; laboratoare care sunt parte a rețelei naționale de laboratoare de referință; dezvoltarea de baze de date pentru diagnostic sau de sisteme care implică înregistrarea nominală; Sisteme de securitate pentru acces la distanță etc
  • Digitalizarea internă a unităților sanitare altele decât cele finanțate din PNRR.

Programul Operațional Educație și Ocupare

  • cuvinte-cheie: piața muncii, incluziune, competențe digitale, platforme, educație, preuniversitar, tineret
  • centrat pe îmbunătățirea funcționării educației la toate nivelele, pe incluziune socială și corelarea formării cu piața muncii

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Modernizarea instituțiilor pieței muncii

1.b.1. Crearea unui Serviciu Public de Ocupare (AJOFM-uri, n.n) modern, flexibil, adaptat contextului socio- economic, accesibil și vizibil pentru viitor – investiție strategică

Tipuri de acțiuni posibile:

  • Noi mecanisme de creștere a relevanței/calității serviciilor oferite clienților. Actualizarea și dezvoltarea de instrumente și metodologii care să permită debirocratizarea și digitalizarea activității SPO

1.b.2. Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare, inclusiv cu participarea societatii civile

Tipuri de acțiuni posibile:

  • Îmbunătățirea managementului organizațional, a planificării strategice precum și optimizarea fluxurilor instituționale specifice partenerilor sociali, inclusiv digitalizarea activității partenerilor sociali;

Prioritatea 2. Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii (Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor)

2.a.1. Dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor, cu precădere din categoria NEETs, prin crearea de parteneriate între SPO și centre de tineret, spre exemplu

  • acțiuni posibile în aceste parteneriate – sesiuni de educație digitală pentru tineri

2.a.2. Pregătirea şi furnizarea ofertei de servicii de formare/ocupare pentru tineri, inclusiv pentru tineri NEET, prin pachete integrate de măsuri active personalizate în funcție de profilul tinerilor

  • sesiuni de competențe digitale pentru tineri

Prioritatea 3. Creșterea accesului pe piața muncii pentru toți

3.d.1. Măsuri de sprijin pentru adaptarea la schimbare a angajaților și angajatorilor și sprijinirea tranzițiilor pe piața muncii

Tipuri de acțiuni:

  • sprijin acordat pentru munca la domiciliu și sprijin pentru adaptarea la un mediu de lucru robotizat prin promovarea colaborării om-mașină

Prioritatea 4. Antreprenoriat și economie socială

  • 4.a.1 Dezvoltarea unor instrumente și structuri colaborative/ participative, cu rol în: sprijinirea entităților de economie socială, inclusiv prin sprijin reciproc/cooperare, schimb de bune practici și suport în relaționarea cu celelalte sectoare – public și privat (de ex.: rețele de „ambasadori” ai antreprenoriatului social, spații și servicii de tip co-working, inclusiv incubatoare sociale, „centre de cunoștințe online”, portaluri care să susțină interacțiunea și sinergia dintre actorii din țară sau din Statele Membre, interesați de ecosistemul de economie socială din România, portaluri de evenimente cu newsletter-uri dedicate, piețe virtuale (platforme) de produse și servicii/lucrări produse/executate de întreprinderile sociale etc.);

Prioritatea 5. Îmbunătățirea participării copiilor la educația antepreșcolară și preșcolară

5.f.1. Dezvoltarea și asigurarea calității sistemului de ÎETC, prin: elaborare și editare ghiduri cu bune practici pentru sprijinirea implementării noului curriculum și a principiilor de bază ale unei educații timpurii incluzive și de calitate, cu un accent deosebit pe strategii didactice inovatoare (inclusiv predare online și formarea competențelor digitale);

Prioritatea 6. Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație

6.f.4.Organizarea unor oportunități variate de dezvoltare profesională pentru personalul didactic, în vederea asigurării unui sistem de educație incluziv:

Tipuri de acțiuni – dezvoltarea de mecanisme de lucru online inclusiv pentru asigurarea asistării/predării la clase virtuale („profesor virtual”)

6.f.6. Intervenții pentru creșterea accesului și a particpării la învățământul terțiar, în special pentru grupurile subreprezentate

Tipuri de acțiuni – Măsuri de sprijin în vederea creșterii accesului la studii universitare, prin sprijinirea inițiativelor de accesibilizare a universităților, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice pentru admiterea studenților cu dizabilități.

Prioritatea 7. Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic

7.e.3. Flexibilizarea și diversificarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor cheie ale elevilor

Tipuri de acțiuni:

  • Realizarea de noi planuri cadru pentru liceu care să permită dezvoltarea unor programe școlare pentru formarea competențelor pentru dezvoltare sustenabilă (mediu, media literacy, digital literacy);
  • Program național de prevenire și reducere a analfabetismului funcțional, precum și pilotarea unor mecanisme integrate de susținere și dezvoltare a alfabetizării funcționale a elevilor din învățământul preuniversitar (nivelurile ISCED 0-3): literație, matematică, științe, media, digitală și socială
  • Crearea și/sau furnizarea suportului necesar (materiale educaționale, softuri, echipamente, sisteme de teleșcoală și învățământ deschis la distanță etc.), pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor (în mod particular a competențelor verzi, a celor digitale și a celor antreprenoriale), , inclusiv prin integrarea învățării față în față cu învățarea online/la distanță

7.e.4. Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii.

  • susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea de analize în vederea identificării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale (ex.: AI, digitalizare, big data, competențe verzi etc.)

7.e.5. Dezvoltarea și implementarea unor programe universitare, la solicitarea agenților economici, organizațiilor de CDI, pentru o ofertă a universităților adaptată la solicitările pieței muncii și care să sprijine tranziția verde și tranziția digitală

Tipuri de acțiuni:

  • programe universitare în domeniile de specializare inteligentă, cu accent pe formarea competențelor verzi și a celor digitale, programe de studiu cu certificarea prin microcredite, în domeniul competențelor digitale etc;
  • programe de atragere a tinerelor către profile universitare reale, în special în domenii de înaltă tehnologie (ex. IT, automatică, mecatronică, nanotehnologii etc)

7.e.6. Implementarea unui program pentru internaționalizarea învățământului superior, în vederea creșterii calității, eficienței și relevanței acestuia

  • tipuri de acțiuni – digitalizarea procesului de admitere a studenților străini

Prioritatea 8. Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic

8.e.1. Optimizarea mecanismelor de monitorizare și evaluare a politicilor publice privind formarea profesională și de anticipare a nevoilor de competențe în IPT (învățământ profesional și tehnic – n.n) la nivel de sistem

  • Tip de acțiune – dezvoltarea unei platforme/modul al unei platforme cu privire la contractele individuale de pregătire practică a elevilor la operatorii economici.

8.e.5. Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT, în corelație cu dinamica pieței muncii (competențe verzi, digitale schimbări tehnologice și structurale). Tipuri de acțiuni:

  • dezvoltarea de curriculum adaptat pentru piața muncii și tehnologii (3D printing, inteligență artificială etc)
  • formarea cadrelor didatice – inclusiv cu competențe digitale

Prioritatea 9. Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității

9.g.5. Implementarea programului „Ține pasul” care vizează programe de actualizare a competențelor specifice ale angajaților ca urmare a evoluțiilor tehnologice rapide și a apariției de noi competențe, însoțite de serviciile de consiliere profesională.

9.g.7. Implementarea programului „Competențe digitale pentru piata muncii” care vizează programe de dobândire a competențelor digitale, structurate pe niveluri (inițiere, intermediar, avansat), precedate de o evaluare a nivelului de competențe digitale.

Programul Operațional Transport

Prioritatea 3. Creșterea siguranței rutiere
  • Digitalizarea elementelor de siguranţă a circulației

Programul Operațional Regional Nord-vest

Prioritatea 1. O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice

Obiectiv specific – Dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și dezvoltarea tehnologiilor avansate

  • Dezvoltarea structurilor CDI în cadrul întreprinderilor din domeniile de specializare inteligentă și valorificarea rezultatelor în piață (proiecte CDI&transfer în piață). Exemple:
    1. activități de cercetare industrială
    2. dezvoltare de infrastructură de cercetare
  • Dezvoltarea structurilor CDI în întreprinderi nou înființate inovatoare din domeniile de specializare inteligentă
    1. cercetare experimentală cu scopul de a pune pe piață produse și servicii inovatoare
    2. sprijin pentru întreprinderi noi care pot produce inovație radicală și disruptivă
  • Sprijinirea transferului tehnologic și a ecosistemului de inovare
    1. crearea de laboratoare de tip demo sau fab lab
    2. parteneriate pentru cercetare între organizații de cercetare și IMM-uri
    3. sprijin pentru scalarea investițiilor

Obiectiv specific – Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

  • Transformarea digitală a IMM-urilor – investiții pentru adoparea tehnologiilor digitale, sisteme RFID, information tracking systems, achiziția de servicii pentru transformarea digitală, investiții site-uri adaptate ecommerce, soluții pentru cybersecurity și privacy, automatizări, linii de producție, robotică – pentru productivitate

Obiectiv specific- Intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive

  • Creșterea competitivității IMM-urilor prin: investiții în noi tehnologii în scopul creșterii productivității (IoT, automatizare, robotică, inteligență artificială, tehnologii de management și organizarea activităților etc),
  • Investitiții în tehnici avansate de producție – investiții în active corporale și necorporale în legătură cu modernizarea industrială pentru sectoarele de specializare inteligentă, design industrial, inclusiv inovare bazată pe design, customizare de masă (imprimare 3D, manufacturare digitală directă), activități de marketing, sprijinire a comercializării, internaționalizare;

Obiectivul specific Dezvoltarea de competențe penru specializare inteligentă, tranziție industrială și antreprenoriat

  • Dezvoltarea competențelor la nivelul entităților implicate în procesul de descoperire antreprenorială prin: furnizarea de cursuri de formare pentru adoptarea transformării digitale în IMM-uri, formarea de competențe cheie a angajaților IMM-urilor în domenii de specializare inteligentă (cursuri relevante pentru societăți pentru dezvoltarea de competențe cu aplicabilitate imediată la nivelul angajaților), cursuri pentru facilitarea tranziției industriale și creșterea compentețelor de antreprenoriat

Prioritatea 2. O regiune cu localități smart

Obiectiv specific Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

  • Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de administrațiile publice locale prin soluții digitale inovatoare și aplicații de tip smart city. Acțiunile urmează logica deja faimoasă a celor 6 componente ale smart city, așa cum se vede în tabel:
  • intervenții integrate la nivel județean/regional, cum ar fi: platforme regionale pentru inovare și specializare inteligentă, aplicații pentru transport public interurban, platforme pentru promovarea și vânzarea prodselor locale, platforme pentru dezvoltarea competențelor digitale, baze de date geospațiale la nivel regional
Multe posibilități, dar există și o listă de prioritate – acțiuni privind digitalizarea serviciilor publice, platforme pentru așa ceva, securitate cibernetică, interoperabilitate a proiectelor de servicii publice digiale sau intervenții pentru luarea deciziilor pe bază de date sau intervenții pentru open data b) Sprijin pentru digitalizarea administrațiilor publice locale din mediul rural

Exemple de proiecte pentru mediul rural:

Modalitatea de funcționare a acestei intervenții este interesantă. Se vor pre-selecta 5 comune pe județ care vor implementa astfel de proiecte care vor fi monitorizate pentru a se vedea în vedere replicarea lor. Ideea este să nu se intervină haotic la nivel rural, pe sistemul „tu-mi dai mie WiFi la căminul cultural, da eu n-am nici măcar apă în casă”.

Prioritatea 3. O regiune cu localități prietenoase cu mediul

Obiectiv specific – Enhancing protection and preservation of nature, biodiversity and green infrastructure, including in urban areas, and reducing all forms of pollution

  • tipuri de acțiuni: Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea infrastructurii verzi din zonele urbane – ·modernizarea/ extinderea / construirea și dotarea spațiilor verzi și prin investiții complementare în sisteme inteligente de energie, hot-spot WiFi, supraveghere video inteligentă etc

Prioritatea 4. O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă

Obiectiv specific Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii nete de carbon

Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice

  • tipuri de acțiuni: Dezvoltarea sistemelor de management a mobilității urbane, cum ar fi sisteme de management al traficului, aplicații “mobility as a service”, etc.

Unde suntem și unde vrem să fim

Ce vedem din cele de mai sus?

  • Digitalizarea e peste tot – de la dezvoltare durabilă, energie până la incluziunea persoanelor cu dizabilități și transport. Nu doar pentru că e la modă să vrei digitalizare pentru instituția sau sectorul tău, ci pentru că chiar e necesar. De fapt, prezența acestor idei în aproape toate programele operaționale arată magnitudinea „înapoierii digitale” prin care trecem
  • Digitalizarea e peste tot și pentru că e transversală. Mai simplu spus, vedem foarte bine acum cât de necesară a devenit tehnologia în toate domeniile vieții noastre sau cât de mult ar trebui să medieze fiecare activitate pe care o realizăm
  • Mult accent pe dubla tranziție – tehnologia trebuie să sprijine cu adevărat tranziția verde. precedentele variante de programe parcă nu scoteau așa de bine în evidență această suprapunere
  • Apar mențiuni cu privire la securitatea cibernetică a proiectelor și serviciilor publice digitale realizate prin aceste fonduri europene, dar apare și hubul de inteligență artificială – semn al transformării digitale, având în vedere că va fi folosit pentru „îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor”. Oricum, optimistă treaba asta, având în vedere că încă nu avem încă datele la dispoziție
  • Trăgând linie și adunând, care sunt principalele lucruri de care avem nevoie? Date, competențe digitale, cercetare și inovare și, desigur, platforme par a fi cele mai prezente cuvinte-cheie în prioritățile de mai sus
  • Vedem modul în care se „atacă” problema lipsei competențelor digitale în programul Educație și Ocupare, unde toate nivelele educaționale au puse la dispoziție posibile acțiuni de tehnologizare. Pentru că da, de multe ori în aceste programe, digitalizare = dotare cu echipamente IT. Următoarele acțiuni sunt de creare de platforme, dar și acestea riscă să fie diluate de conținut și acțiune
  • Am mai spus asta aici, dar va fi interesant de urmărit cum anume se vor implementa proiecte pentru a reduce decalajul ilustrat binișor de către DESI și cum se va face saltul către tehnologii noi (în administrație publică, mai ales). Adăugăm aici și iminenta strategie de convergență digitală în cadrul programului Deceniul Digital. România va trebui să urmărească îndeplinirea unor obiective de țară care să conveargă către obiectivele europene, iar fondurile structurale sunt o parte importantă a acestui efort

Pe de altă parte, dacă treci prin documentele programelor operaționale, vei observa nu doar priorități grandioase, idei interesante de proiecte sau foarte mult limbaj birocratic. Vei observa diagnoza situației actuale, în limbaj oarecum diferit și mai diluat parcă decât precedentele variante. Preiau cu citat câteva mențiuni semnificative din POCIDIF- altele decât le știam deja:

  • nu doar că nu putem realiza, dar nici nu putem concepe transformarea digitală – „se remarcă o lipsă a capacităţii instituţionale de a concepe tranziţia de la servicii publice nedigitalizate la fluxuri operaţionale şi cerinţe funcţionale aferente unor sisteme informatice care stau la baza furnizării serviciului public ȋn mediul digital”
  • pornim chiar de la 0 cu o serie de practici care deja sunt înrădăcinate în alte părți – „(guvernul) nu are nicio tradiție de a utiliza datele tranzacționale privind comportamentul real al oamenilor pentru a îmbunătăți politicile sau serviciile”

Deci, cum stăm acum?

  • avem un „sistem IT fragmentat” al administrației naționale
  • lipsa de evoluție coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă o barieră pentru transformare digitală a întreprinderilor
  • degeaba ai finanțare dacă nu ai și expertiză și mindset pentru transformare digitală – iar aici avem lipsă atât la nivel de IT, dar și la nivel de personal din servicii publice care vor beneficia de transformarea digitală
  • să nu uităm că nici funcționarii și experții în politici publice și servicii publice din domeniile conexe, cum ar fi asistența socială sau educația, manifestă „lipsă de înțelegere minimă a instrumentelor digitale și a efectelor lor asupra proceselor birocratice”
    • apropo de ei, există multe oportunități de a regândi procesul de fundamentare a politicilor publice (ghiduri, metodologii) bazate pe date sau pe crearea unor platforme online care să faciliteze schimbul de informații etc. Mai mult decât oricâd, aici trebuie urmărită sustenabilitatea unor astfel de inițiative. Mai simplu spus, bun, faci platforma, o întreții cât e vorba de bani europeni, dar apoi…cum o menții?
  • Și apropo de date și platforme…în educație și cultură nu există structuri care să găzduiască date și să conecteze principalii actori din acest domeniu. În educație, programul menționează că nu există un sistem unitar care să lege inspectoratele județene de minister, iar cultura nu are date colectate unitar la nivel național pentru a vedea ce fel de servicii pot oferi sau alte informații semnificative
  • Nu în ultimul rând, există foarte multe surse de proiecte corecte pentru transformare digitală – important e să fie cine să le implementeze corect.

E chiar posibil?

Contrastul dintre toate ideile de proiecte și minusurile identificate atât în proiecte, cât și în rapopartele de țară pentru România e destul de mare. Și totuși, e chiar posibil să facem măcar câteva din lucrurile propuse mai sus? Nu mă hazardez în predicții, dar mă pune pe gânduri faptul că textele programelor pe care le-am parcurs menționează atât minusurile serviciilor existente, cât și lipsa de înțelegere a potențialului transformării digitale din rândul oamenilor din administrație. Nu mai vorbesc de necesitatea dezvoltării competențelor digitale, la nivel de populație, la nivel de aparat administrativ, dar și la nivel de leadership politic. Dar dacă nu există înțelegere și dedicare către acest potențial, cum anume vom putea face toate astea?

CiteșteSalvează

Cum să digitalizezi o universitate

In România
De Mirela Marcut
11 minute

Cum arată un an din viața unei persoane din domeniul academic? Spoiler alert: e plin de termene limită, declarații și hârțogării. Un exemplu: am depus un proiect de cercetare în februarie – cu evaluare la Comisia Europeană. Procesul de depunere a proiectului necesită, cum e și normal de-altfel, aprobare internă pentru că presupune și utilizarea resurselor instituției, atâtea câte sunt și ele. Procesul de aprobare a presupus 2 rezumate ale proiectului depuse la 2 structuri diferite (normal și asta prin prisma tipului de proiect), dar rezumatele se depun separat pe fișe separate. Aprobarea presupune cel puțin 5 avizări din partea a mai multor structuri interne.

Cum se petrece acest proces de aprobare?

  • procedura spune să începi acest proces cu 30 de zile înainte de depunerea efectivă a cererii de finanțare
  • hârtiile se plimbă fizic de la o structură la alta existând riscul de a se pierde dacă nu ai abilități avansate de „prindere a hârtiilor cu agrafe” (am pățit să nu mi se aprobe o delegație pentru că un document adițional s-a pierdut în vraful de acte)
  • ai nevoie de numere de înregistrare de la diversele structuri, dacă nu ai, hârtia se întoarce sau primești un telefon prin care ți se spune că ai greșit fatal că ai uitat nr de înregistrare
  • se mai petrece cu destul stres – din motive lesne de înțeles

Să ne înțelegem…aceasta nu e o situație unică la instituția la care am onoarea de a lucra. Astfel de procese alambicate au loc în diverse instituții publice, de la primării de comune la instituții deconcentrate. Se întâmplă și la case mai mari și aici citez:

  • Multe procese interne sunt încă în era pre-digitală (hârtii semnate olograf, de prea mulți oameni, din prea multe departamente și plimbate fizic între aceste departamente: ordine de deplasare, referate de necesitate, deconturi adrese, situații etc.)
  • Nivelul de alfabetizare digitală al majorității angajaților UBB (administrativ, didactic, cercetare și management) este redus (sunt dificultăți mari de multe ori în utilizarea celor mai simple soluții tehnice – Word, Excel, în timp ce soluții simple, chiar gratis, ușor de utilizat și care ar economisi timp și bani sunt prea puțin folosite în activitatea zilnică (cloud, file-sharing, drive, online forms, mobile, automatizări, management de documente, direct interaction, resource optimization, remote etc.)
  • Lipsa unei strategii de dezvoltare digitală are drept consecințe o abordare reactivă a universității în ceea ce privește tehnologia și provocările actuale (COVID, de exemplu) și nu una pro-activă (anticipare de nevoi, testare și implementare de soluții din timp, înainte ca nevoia pentru ele să devină stringentă, imediată), motiv pentru care se improvizează, se iau decizii rapide, nefundamentate, nedezbătute sau discutate cu departamentele de resort
  • Comunicarea greoaie rectorat-facultăți-institute-centre-etc. datorate nefolosirii unei soluții de e-mail unice la nivelul întregii universități duce la sincope și întârzieri în procesul de comunicare dinspre UBB/Rectorat/DGA/etc către facultăți/unități/centre/etc. De multe ori informații vitale/urgente trec prin 2-3-4 intermediari (Rectorat-Decani-Secretară-șefă-cadre didactice/cercetători) până să ajungă la destinatarii finali. Nu doar emailul e devină aici, nici traseele de comunicare nu sunt bine gândite.

Am citat din strategia de transformare digitală a UBB Cluj-Napoca. Transformare digitală, nu digitalizare. Problemele sunt comune, din ce am citit în acest document și din ce am vorbit cu oamenii de acolo. Cu această idee ajung și la scopul acestei (mult așteptate și mult-rumegate) postări: cum să digitalizezi o universitate. Titlul e clickbait, desigur, pentru că mai corect e să zicem „cum să transformi digital o universitate” și, în plus, nu dau soluții magice aici pentru că nici nu există așa ceva. Dar trebuie să vedem cum s-ar aplica ideile din spatele transformării digitale la mediul academic.

De ce acum? Pentru că există ținta 502 din PNRR – numărul de universități sprijinite cu noi centre tehnologice inovatoare pentru crearea noilor abilități ale viitorului și Investiția 16 – Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului. Acest apel de proiecte s-a deschis pe 9 iunie și se încheie pe 17 iunie.

Despre ce e vorba mai jos?

  • despre o scurtă analiză a nevoilor și posibilităților de finanțare pentru universități prin intermediul PNRR
  • despre o serie de capcane care pot deraia succesul acestor investiții și proiecte pe care le depun universitățile
  • și ne uităm și per ansamblu la câteva aspecte care adesea sunt uitate când vine vorba de transformare digitală

Care e povestea? Universitățile au parcă acum mai mulți bani la dispoziție ca niciodată, în lipsa unui sprijin clar venit din partea bugetului național de cercetare și educație. Asta în anul în care cei mai puțini elevi de liceu s-au înscris la bac ca niciodată. În condițiile în care mulți din studenți/viitori studenți habar nu au ce vor să facă în viață. În aceste condiții, trebuie să ne asigurăm că și acei puțini care se înscriu la facultate (btw, suntem printre ultimele locuri în UE la numărul absolvenților de studii superioare – vezi mai jos) intră într-un mediu care îi poate ajuta să-și identifice nevoile și să contribuie la îndeplinirea lor oferindu-le un set de abilități utile pentru viață.

 

Sursă: Eurostat, Education attainment statistics

Transformarea digitală a universităților

Unde suntem

Din povestea de mai sus și din analiza strategiei UBB, reies câteva tușe din tabloul actual al transformării digitale în mediul universitar:

  • nu avem o viziune strategică sau nu e evidentă
  • resursa umană e incomplet pregătită sau chiar conservatoare în internalizarea principiilor care stau la baza transformării digitale
  • procesele interne sunt birocratice, eternul sistem al plimbatului de hârtii e omniprezent
  • nu înțelegem că simpla digitalizare a proceselor existente nu e suficientă
  • tehnica existentă adesea e învechită sau, dacă este adusă la zi, nu e utilizată la adevăratul potențial
  • programele nu sunt cu adevărat corelate cu cadrul european de competențe digitale. Acestea sunt abilități transversale și nu ar trebui să se regăsească doar în cadrul specializărilor tehnice

Discuția e mult mai lungă, desigur, dar să nu ne axăm doar pe ce nu e bine 🙂

 

Unde ar trebui să ajungem

Întrebare capcană. De fapt, transformarea digitală nu are un punct terminus, necesită efort constant pentru a te adapta la noile tehnologii și la abilitățile necesare și asta cu atât mai mult în cazul universităților. Prin definiție, acestea sunt locuri ale creării și distribuirii de cunoaștere, iar tehnologia ar trebui să fie și rezultatul acestor procese. Dar, așa doar ca joc al imaginației, unde ar trebui să ajungem?

  • la procese administrative complet transformate – cu mai puțină circulație a hârtiei și cu mai multă automatizare în procese, cum ar fi:
    • descărcarea automată a unor adeverințe pentru studenți din contul lor unic
    • calcularea automată a burselor
    • existența unor date în format editabil care să utilizeze tipurile de raportări către diferite instituții publice
    • la comunicare facilitată cu studenții prin existența unui cont unic de student prin intermediul căruia primește automat notificări legate de note, examene, anunțuri etc
  • la procese de predare adaptate atât pentru offline, cât și pentru sistem hibrid sau online, dar care necesită:
    • cadre didactice cu acces la tehnică și cu abilități suficiente de a le utiliza. Să nu uităm și de motivația de a le utiliza
    • sprijin tehnic pentru realizarea materialelor pentru diferite formate de predare
    • la parteneriate pe bune cu mediul economic pentru a dezvolta programe menite să dezvolte competențele digitale atât ale profesorilor, cât și ale studenților
  • la un sistem mai flexibil de predare și alegere a cursurilor pentru studenți – care să le permită să exploreze mai mult decât specializarea pe care și-au ales-o
  • la implicarea mai clară a studenților în viața academică

Fac aici o paralelă cu o viziune asupra orașelor inteligente – pe care o citez adesea când vorbesc despre transformarea digitală. Este vorba de ideea dezvoltării unor orașe inteligente centrate pe oameni (human centric smart cities) pe câțiva piloni mari:

  • abordare axată pe asigurarea bunăstării cetățenilor
  • colaborare intersectorială pentru dezvoltarea și implementarea de politici
  • capacitate administrativă flexibilă și adaptată implementării unei astfel de viziuni
  • politică de guvernanță a datelor bazată pe transparență și încredere

Cum ar fi să ne axăm pe dezvoltarea unor human centric smart universities?

  • unde tehnologia e doar un mijloc pentru asigurarea bunăstării studentului și a cadrului didactic pentru ca aceștia să se poată axa pe acumularea de abilități și competențe și, respectiv, pe o predare și cercetare de calitate
  • unde actorii colaborează la nivel instituțional pentru dezvoltarea și implementarea de politici
  • unde există capacitate administrativă la toate nivelele pentru a asigura această viziune – cu angajați scoși din hățișul birocrației și fără „s-a rezolvat, nu se poate”
  • unde datele ajută la automatizarea de procese

De unde am scos toate astea? Păi, din principiile de transformare digitală și de guvernanță digitală despre care am mai scris aici pe site.

 

Unde putem ajunge cu PNRR pentru transformarea digitală a educației

Așa cum am spus, în această perioadă universitățile depun proiecte pentru digitalizare și „pregătire pentru abilitățile viitorului”. Apelul de proiecte e disponibil aici. Deci, ce se finanțează?
Sursă: Ghidul solicitantului pentru apelul PNRR
Sursă: Ghidul solicitantului pentru apelul PNRR

Achiziția de tehnică e în prim plan pentru acest apel, fiind dublată și de investiții în dezvoltarea de competențe digitale pentru ambele părți ale procesului de învățare – profesor și student.

Oricum, o cerință clară este ca aceste achiziții și investiții să fie în concordanță cu nevoile instituționale și aici intervine strategia de digitalizare/transformare digitală a universității. Cine o are, o adaugă acolo pe platformă. Cine nu, trebuie să facă o astfel de strategie în câteva zile, în condițiile în care acest proces este esențial pentru viitorul educației universitare. Achiziția de tehnică e doar o parte din puzzle, hai să zicem că sunt colțurile de la puzzle, restul…trebuie completat cu o viziune de transformare cu ajutorul acestor colțuri.

De altfel, relevanța și impactul acestor proiecte sunt evaluate prin prisma:

  • strategiei de digitalizare
  • analizei de nevoi realizate la nivelul universității
  • creării de programe noi/actualizarea unor programe „actualizate pentru dezvoltarea competențelor digitale, în domeniile de specializare considerate prioritare, în vederea dobândirii de către studenți a unor competențe specifice profesiilor emergente și a consolidării competentelor antreprenoriale în sectorul digital”
    • dau aici câteva exemple, din ce am văzut la alte universități: data science, business analysis, inovare în sectorul public etc (și la care parcă-mi vine și mie să mă înscriu să mai învăț ceva)

Accentul cade deci în evaluare și pe dezvoltarea de programe noi, nu doar pe ideea de a-și îndeplini nevoile instituționale, dar pentru programele noi e necesară o … say it with me…strategie și de…say it also with me.. abilități 🙂

Ghidul e puțin vag, după mine, cu referire la personalul didactic auxiliar. Lipsesc referirile la acesta în cazul enumerării tipurilor de programe de formare eligibile, dar acesta apare la indicatori de rezultat. Parcă partea administrativă e lăsată la o parte de acest ghid, lucru de neînțeles, având în vedere că personalul administrativ e scheletul unei instituții și trebuie să se adapteze și el. Upskilling e necesar și aici, fiind unul din pilonii PNRR la nivel european.

Încă un aspect: proiectele trebuie să bifeze la capitolul do no significant harm, principiul de protecție a mediului înconjurător, fiind necesară completarea unui chestionar de mediu. Prima categorie se referă la: DEȘEURI – Contaminare datorită investitiilor prevăzute și a deșeurilor menajere aferente. În condițiile în care achiziția de tehnică adesea presupune eliminarea tehnicii vechi, răspunsul la această întrebare poate să dea sau să ia puncte semnificative la evaluarea proiectelor. Oricum, o astfel de politică de mediu trebuie să existe în concordanță cu strategia de trransformare digitală a universității (UBB are o astfel de direcție în documentul menționat).

Aici intervine și ideea de a dubla achiziția de tehnică cu o gândire diferită la nivel de procese și predare, în ideea că dacă iei tehnică și aceasta ajunge să nu se utilizeze la adevărata sa capacitate, riști să se depună praful pe ea și care devine în timp deșeu, ceea ce ajunge până la urmă la significant harm și pentru mediu și pentru studenți.

Deci, unde putem ajunge?

  • universitățile pot acumula tehnică destul de ușor și membrii comunității academice (mai puțin cei nedidactici) pot participa la cursuri de dezvoltare a competențelor (asta nu garantează că acestea vor fi și internalizate în procesele lor de lucru)
  • universitățile au ocazia să deschidă noi programe de studiu care chiar sunt adaptate unora dintre „abilitățile viitorului” – singura problemă aici e cum îi explici unui student că vrei să îl pregătești pentru ceva care încă (poate) nu există sau (încă) e greu de atins
  • cadrele didactice sunt cheia – ele trebuie să fi deja internalizat abilitățile viitorului pentru a putea preda în concordanță cu programul de studii
  • deocamdată nu cred că ajungem cu adevărat la transformarea digitală a universităților și nici la viziunea de mai sus de human centric smart universities, din cauza unor întrebări retorice pe care le și adresez în finalul articolului:

food for thought...

  • În contextul lansării discuției privind învățământul hibrid – Ce alte instrumente/procese/politici de transformare digitală mai sunt necesare în afară de mult-iubita și necesara tehnică?
  • Cum mai exact adresați ideea de abilități ale viitorului din titlul apelului de proiecte? Putem să discutăm și despre abilitățile viitorului pe care personalul didactic și non-didactic trebuie să le acumuleze pentru a nu exista o nepotrivire între sistemul administrativ și cel de predare/cercetare?
  • Dacă vreți să treceți de la digitalizare la transformare digitală, cum anume stimulați schimbarea de mentalitate (adesea conservatoare) în universități? Cum anume stimulați colaborarea între facultăți, departamente, structuri interne, studenți?
  • Sunteți pregătiți pentru automatizare și utilizarea datelor?
  • Care e viziunea pe termen lung?

 

Referințe

  1. https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home
  2. https://www.edu.ro/ghid_solicitant_granturi_digitalizare_universitati
  3. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Educational_attainment_statistics
  4. https://dtic.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2021/01/Strategia_de_digitalizare_ubb_20-27.pdf
Sursă foto copertă:

Virtual learning vector created by upklyak – www.freepik.com

CiteșteSalvează

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter