CategorieRomânia

Să nu uităm de fondurile structurale. Priorități pe transformare digitală până în 2027

„Phoebe, do you have a PLAN? I don’t even have a PLA..” Vorbe de duh de la începutul serialului Friends, când fetele trec printr-o criză a vârstei de 25 de ani pentru că nu știu ce se va alege de ele. Să recunoaștem: cu toții am trecut prin asta. Chiar și România de 30 de ani trece printr-o astfel de criză. România, do you have a PLAN? Se pare că are chiar două (ca să fim siguri că măcar unul reușește; sau jumătate dintr-unul).

Are marele PNRR și are chiar și planuri pentru celelalte fonduri europene. Da, în caz că ați uitat cu toții (politicienii sigur au uitat), există și alte fonduri europene pentru perioada 2021-2027!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Graficul de mai jos arată alocările pe state membre doar pe două dintre fondurile pe care le avem la dispoziție – un total de aproximativ 25 de miliarde EUR. Aproape cât PNRR. Eu zic că nu sunt de ici, de colo și că trebuie luați în considerare. Mai sunt încă peste 3,5 miliarde prin Fondul de Coeziune și încă 2 prin Mecanismul de Tranziție Justă. Și lista mai poate continua.

Sursă date: Cohesion Data. Budget Allocations: https://cohesiondata.ec.europa.eu/stories/s/2021-2027-EU-allocations-available-for-programming/2w8s-ci3y/

Banii deocamdată sunt teoretici, nu stau la graniță așteptând cu nerăbdare să intre în țară. Depinde de noi cum îi atragem în țară, cum îi cheltuim și ce efecte au asupra economiei și societății noastre. Despre PNRR se vorbește peste tot, de la sumele de bani oferite, la fake news despre cum UE ne obligă să renunțăm la încălzirea pe lemne sau la faptul că trebuie renegociat. Despre fondurile europene clasice și tradiționale nu auzim mai nimic, ceea ce e ciudat, având în vedere că investițiile din PNRR trebuie să fie complementare celor din programele operaționale clasice. Deci, ar trebui să vorbim despre cele două surse de bani împreună, dacă tot vorbim despre potențialul transformator al banilor europeni. O să ziceți că nu se vorbește încă pentru că programele operaționale nu sunt definitivate încă (deși e 2022 deja). Păi, poate tocmai de asta ar trebui să vorbim despre acestea, acum când se pot face schimbări, se poate discuta potențialul impact etc.

Despre asta e vorba în prima postare din 2022: fondurile europene „clasice” și ce investiții/priorități preconizează autoritățile pentru transformarea digitală, tehnologie etc.

Ne vom uita la:

  • toate programele operaționale și ce priorități directe/tangențiale există pentru transformare digitală, digitalizare etc
  • câteva chestii care ies în evidență în materie de analiza de nevoi și alte lucruri care apar în documente

La ce te ajută toate astea?

  • să vezi care sunt problemele societății și unde trebuie intervenit
  • poate găsești o zonă în care ai vrea să intervii

Acum, înainte să purcedem, trebuie să accept niște limitări ale acestei investigații:

  • așa cum am spus, programele operaționale (PO) nu sunt definitive și pot suferi schimbări
  • acțiunile, tipurile de investiții și intervenții enumerate în aceste PO-uri sunt și ele posibile și teoretice, fiind doar exemple sau idei orientative pentru cei care vor gândi ghidurile solicitantului și pentru solicitanți. Deci, nu e obligatoriu să se întâmple exact așa cum e în documentele de program
  • posibil să nu existe coerență în materie de program – prioritate – acțiune de intervenție de la un program operațional la altul. În unele locuri veți găsi acțiuni și priorități, în altele posibile lucruri de finanțat, totul depinde de cine a scris la documentele de program
  • PO Regionale sunt împărțite pe regiuni de dezvoltare pentru această perioadă de programare, așa că aici m-am limitat la a prezenta prioritățile doar pentru regiunea NV (yes, I am that lazy!)
  • Având în vedere că am decis să preiau datele din textele programelor operaționale, veți vedea mai jos plin de „digitalizare”. Da, știu că ar trebui să fie transformare digitală

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă

  • cuvinte-cheie: reziliență, comunicații de urgență, smart grids
  • centrat pe investiții pentru protecția mediului – coeziune socială economică și teritorială prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

  • Prioritatea 3. Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor investiții pentru rețelele de comunicare și cele informatice utilizate pentru gestionarea situațiilor de criză. Sistemul național de management al situațiilor de urgență poate beneficia de noi modernizări pentru interoperabilitate
  • Prioritatea 4. Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
  • Acțiunea 4.3. Promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă – menționează strategiile smart city, unde orașele au în vedere utilizarea tehnologiei din resurse regenerabile
  • Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie – smart grids
    • dezvoltarea și modernizarea rețelelor energetice inteligente (Smart Grids) care „trebuie să se realizeze în jurul următoarelor principii: digitalizare, automatizare, impact redus asupra mediului înconjurător, securitate și flexibilitate”
      • posibile măsuri: Modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice şi implementarea de soluții privind controlul rețelei de la distanță

Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare

  • cuvinte-cheie: digitalizare, specializare inteligentă, business, cercetare, educație, administrație publică, capital de risc
  • centrat pe îmbunătățirea cercetării românești, utilizarea tehnologiei digitale pe mai multe paliere, poate prea diverse: de la educație la mediu de afaceri și cultură

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1. Susținerea și promovarea unui ecosistem de CDI atractiv și competitiv în RO

  • Acțiunea 3. Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate – un sprijin inițial pentru coagularea de echipe de cercetare în domenii, cum ar fi inteligența artificială, tehnologii avansate și emergente, care ulterior să poată dezvolta ulterior proiecte de cercetare mai mari prin programe cum ar fi Orizont Europa. Se pot crea și huburi de cercetare pe domenii cheie

Prioritatea 2. Digitalizare în administrația publică, educație, cultură, mediu de afaceri
Administrație publică – exemple de acțiuni, măsuri, posibile proiecte/intervenții:

  • evenimentele de viață care au rămas nedigitalizate din vechile strategii (aici am reușit să găsesc o primă mențiune a vechii strategii digitale a României despre care nimeni nu mai zice nimic), cum ar fi obținerea cărții de identitate, înscrierea la școală, dar și sistemele informatice necesare pentru unele servicii publice, cum ar fi pentru obținerea unui card european de asigurări de sănătate
  • măsuri pentru interoperabilitate – pentru ca sistemele instituțiilor publice să se poată conecta și să funcționeze împreună: registrul registrelor, hub de interoperabilitate, arhitectura bazata pe servicii. Se vor finanța proiectele digitale care presupun interoperabilitatea prin folosirea de building-blocks (eDelivery, eProcurement, eInvoice), conectarea la Single Digital Gateway
  • susținere a procesului guvernamental de luare a deciziilor prin sisteme și soluții complexe (ex: Big Data, Inteligență artificială, soluții bazate pe cloud, Supercomputer, Blockchain, Quantum Computing etc.)
  • dezvoltare platforme informatice alimentate cu datele generate de administrația publică – Open Data

Educație – exemple de acțiuni, măsuri posibile, proiecte și intervenții

    • crearea unei infrastructuri educaționale unitare, interconectarea bazelor de date educaționale de la nivel local cu cele de la nivel central
    • dezvoltare de sistem de management al școlarității prin platforme digitale integrate
    • digitalizarea portofoliului educațional al studenților
    • campusuri 3D în realitate virtuală, acces la Internet în școli
    • conținut educațional interactiv (simulări 3D, realitate virtuală pentru elevii din preuniversitar)

Digitalizarea în mediul de afaceri – exemple de acțiuni, măsuri posibile, proiecte și intervenții

  • co-finantarea EDIH selectate pentru finanțare din Digital Europe Programme – să le luăm pe rând. EDIH = European Digital Innovation Hubs, adică organizații care au rolul de a ghida companiile în procesul lor de transformare digitală și de a sprijini companiile pentru a inova. Sunt „European” pentru că trec printr-un proces de selecție la nivel european pentru a primi finanțare prin programul Digital Europe Programme. Comisia asigură 50% din finanțare, în timp ce statul trebuie să asigure o altă parte. Statul va asigura finanțare tot prin bani europeni. Problem solved!
  • finanțarea dezvoltării IMM-urilor din domeniul TIC pentru tehnologii, cum ar fi Blockchain, IoT, robotizare etc

Prioritatea 3. Stimularea accesului la finanțare al IMM-urilor prin utilizarea Instrumentelor Financiare

  • un tip de instrument financiar – capital de risc, combinat cu grant pentru IMM-uri nu mai vechi de 7 ani, cu proiecte într-unul din domeniile de specializare inteligenta identificate prin Strategia națională de cercetare, inovare și specializare inteligentă

Programul Operațional Sănătate

  • cuvinte-cheie: sănătate, telemedicină, date, platforme
  • centrat pe dezvoltarea sistemului de sănătate din România, complementar cu PNRR

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritate – Digitalizare în sănătate – exemple de acțiuni, măsuri, posibile proiecte/intervenții:

  • Observatorul național pentru date în sănătate pentru „proiectarea și execuția infrastructurii și a soluțiilor aferente”
  • observator național pentru date în sănătate – actualizare de date pacienți, portal de sănătate pentru comunicarea cu pacientul, sisteme administrative de suport
  • aplicații de telemedicină
  • dezvoltarea de soluții de e-sănătate cu standarde de interoperabilitate pentru sarcini și funcții comune în sectorul sanitar
  • digitalizare laboratoare sănătate publică, centre de transfuzii, funcții legate de arhivare, schimb de informații medicale,
  • digitalizarea internă a unităților sanitare altele decât cele din subordinea MS pentru acuratețea datelor

Programul Operațional Educație și Ocupare

  • cuvinte-cheie: piața muncii, incluziune, competențe digitale, platforme, educație, preuniversitar, tineret
  • centrat pe îmbunătățirea funcționării educației la toate nivelele, pe incluziune socială și corelarea formării cu piața muncii

Ce se poate finanța pe partea de transformare digitală din acest program? (priorități, tipuri de acțiuni)

Prioritatea 1 – Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii

  • înființarea de cluburi de tineret cu activități, printre care și sesiuni de educație digitală
  • instruire și dezvoltare de competențe digitale pentru tineri + dezvoltarea de competențe care țin de implicare în societate – democrația digitală sau contracararea știrilor false + competențe pentru industrii creative sau robotică

Prioritatea 2 – Îmbunătățirea participării copiilor la educația antepreșcolară și preșcolară

  • realizarea de ghiduri de bune practici care să conțină și strategii de predare online și valorificarea competențelor digitale

Prioritatea 3 – Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație și formare profesională

  • oportunități de dezvoltare profesională pentru personalul didactic și prin dezvoltare de mecanisme de lucru online, inclusiv pentru asigurarea asistării/predării la clase virtuale (”profesor virtual”)

Prioritatea 4 – Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic

  • asigurarea de platforme digitale pentru entitățile care asigură servicii de consiliere și orientare profesională
  • asigurarea materialelor și tehnicii necesare pentru dezvoltarea competențelor elevilor – digitale și antreprenoriale
  • dezvoltarea și implementarea unor programe universitare pentru adaptarea ofertei universităților la solicitările pieței muncii. Tipuri de acțiuni – dezvoltarea de cursuri deschise, online, platforme e-learning pentru competențe cerute de către piața muncii și digitalizarea de cursuri în varianta blended.
  • Implementarea unui program pentru internaționalizarea învățământului superior prin digitalizarea procesului de admitere a studenților străini

Prioritatea 5 – Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic

  • Realizarea unei platforme de monitorizare a contractelor de practică ale elevilor la operatori economici
  • Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din învățământul profesional și tehnic. Tipuri de acțiuni: formare de competențe inclusiv digitale pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, cu accent pe cei din medii dezavantajate

Prioritatea 7 – Antreprenoriat și economie socială

  • dezvoltarea de instrumente sau structuri colaborative pentru sprijinirea entităților de economie socială, platforme online, portaluri de evenimente cu newsletter-uri dedicate

Prioritatea 8 – Modernizarea instituțiilor pieței muncii

  • digitalizarea și debirocratizarea ANOFM

Prioritatea 9 – Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității

  • Implementarea programului „Competențe digitale pentru piata muncii” care vizează programe de dobândire a competențelor digitale, structurate pe niveluri (inițiere, intermediar, avansat), precedate de o evaluare a nivelului de competențe digitale.

Programul Operațional incluziune și demnitate socială

Prioritatea 1 – Dezvoltarea locală sub responsabilitatea comunității

Tipuri de acțiuni – dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor și adulților

Programul Operațional Transport

Prioritatea 3. Creșterea siguranței rutiere

  • Digitalizarea elementelor de siguranţă a circulației

Programul Operațional Nord-vest

P1. O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice

O.S 1 Dezvoltarea și creșterea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate

  • Dezvoltarea structurilor CDI în folosul întreprinderilor din sectoarele de specializare inteligentă (proiecte CDI de impact regional / local)
  • Dezvoltarea structurilor CDI în întreprinderi nou înființate inovatoare din sectoarele de specializare inteligentă
  • Sprijinirea transferului tehnologic și a ecosistemului de inovare.

OS a (ii) Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

  • Transformarea digitală a IMM-urilor – investiții pentru adoparea tehnologiilor digitale, sisteme RFID, information tracking systems, achiziția de servicii pentru transformarea digitală, investiții site-uri adaptate ecommerce, soluții pentru cybersecurity și privacy, automatizări, linii de producție, robotică – pentru productivitate

OS a (iii) Intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive

  • Creșterea competitivității IMM-urilor prin: investiții în noi tehnologii în scopul creșterii productivității (IoT, automatizare, robotică, inteligență artificială, tehnologii de management și organizarea activităților etc),
  • investitiții în tehnici avansate de producție – investiții în active corporale și necorporale în legătură cu modernizarea industrială pentru sectoarele de specializare inteligentă, design industrial, inclusiv inovare bazată pe design, customizare de masă (imprimare 3D, manufacturare digitală directă), activități de marketing, sprijinire a comercializării, internaționalizare;

P2. O regiune cu localități smart

OS a (ii) Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice

a) Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de administrațiile publice locale prin soluții digitale inovatoare și aplicații de tip smart city. Acțiunile urmează logica deja faimoasă a celor 6 componente ale smart city, așa cum se vede în tabel:

Sursă: compoziție proprie. După POR NV, disponibil aici: https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/
  • intervenții integrate la nivel județean/regional, cum ar fi: platforme regionale pentru inovare și specializare inteligentă, aplicații pentru transport public interurban, platforme pentru promovarea și vânzarea prodselor locale, platforme pentru dezvoltarea competențelor digitale, baze de date geospațiale la nivel regional

Multe posibilități pentru smart city, dar există și o listă de prioritate (adică vor fi selectate cu predilecție)- acțiuni privind digitalizarea serviciilor publice, platforme pentru așa ceva, securitate cibernetică, interoperabilitate a proiectelor de servicii publice digitale sau intervenții pentru luarea deciziilor cu ajutorul datelor sau intervenții pentru open data

b) Sprijin pentru digitalizarea administrațiilor publice locale din mediul rural

Exemple de proiecte pentru mediul rural:

Sursă: compoziție proprie. După POR NV, disponibil aici: https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/

Modalitatea de funcționare a acestei intervenții este interesantă. Se vor pre-selecta 5 comune pe județ care vor implementa astfel de proiecte care vor fi monitorizate pentru a se vedea în vedere replicarea lor. Ideea este să nu se intervină haotic la nivel rural, pe sistemul „tu-mi dai mie WiFi la căminul cultural, da eu n-am nici măcar apă în casă”.

P4. O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă

OS b (viii) Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii nete de carbon

  • Acțiuni: Dezvoltarea sistemelor de management a mobilității urbane, cum ar fi sisteme de management al traficului, aplicații “mobility as a service”, etc.

Unde suntem și unde vrem să fim

Ce vedem din cele de mai sus?

  • Digitalizarea e peste tot – de la dezvoltare durabilă, energie până la incluziunea persoanelor cu dizabilități și transport. Nu doar pentru că e la modă să vrei digitalizare pentru instituția sau sectorul tău, ci pentru că chiar e necesar. De fapt, prezența acestor idei în aproape toate programele operaționale arată magnitudinea „înapoierii digitale” prin care trecem
  • Digitalizarea e peste tot și pentru că e transversală. Mai simplu spus, vedem foarte bine acum cât de necesară a devenit tehnologia în toate domeniile vieții noastre sau cât de mult ar trebui să medieze fiecare activitate pe care o realizăm
  • Trăgând linie și adunând, care sunt principalele lucruri de care avem nevoie? Date, competențe digitale, interoperabilitate și, desigur, platforme par a fi cele mai prezente cuvinte-cheie în prioritățile de mai sus
  • Am mai spus asta aici, dar va fi interesant de urmărit cum anume se vor implementa proiecte pentru a reduce decalajul ilustrat binișor de către DESI și cum se va face saltul către tehnologii noi (în administrație publică, mai ales).

Pe de altă parte, dacă treci prin documentele programelor operaționale, vei observa nu doar priorități grandioase, idei interesante de proiecte sau foarte mult limbaj birocratic. Vei observa și diagnoza situației actuale, adică unde suntem. Deci dacă secțiunea de mai sus a acoperit unde vrem să fim și ce vrem să facem, ar trebui să acoperim mai clar unde suntem. Direct de la sursă, cum ar veni. Pentru că site-ul se numește DigitalPolicy și nu AnyOtherPolicy, mă voi concentra aici mai mult pe nevoi identificate în programele și prioritățile care au directă legătură cu transformarea digitală, decât pe cele care o menționează tangențial.

Deci, cum stăm acum?

  • avem un „sistem IT fragmentat” al administrației naționale
  • în ceea ce privește sectorul economic, ne lipsește „capacitatea de înțelegere a rolului și funcției acestor tehnologii în evoluția întreprinderii din partea managementului întreprinderii.”
  • „lipsa de abilități și educație digitală a populației se regăsește și la nivelul managementului făcând ca transformarea digitală să nu fie înțeleasă corect”
  • degeaba ai finanțare dacă nu ai și expertiză pentru transformare digitală
  • lipsa de evoluție coerentă a instrumentelor de e-guvernare reprezintă o barieră pentru transformare digitală a întreprinderilor
  • capacitatea administrativă pentru a implementa acest proiect este și ea o barieră – se pare că există o „lipsă de înțelegere a mizelor, obiectivelor și efectelor digitalizării proceselor administrative la nivelul decidenților, dar există și o lipsă de înțelegere a rolului instrumental al digitalizării în reorganizarea proceselor birocratice în jurul nevoii cetățeanului”. Pe scurt, politicienii nu dau importanță decât declarativ, cei din sistem nu înțeleg că trebuie regândit modul în care se lucrează cu cetățeanul.
  • ce mi-a „plăcut cel mai mult”: „Echipele IT din ministere sunt deseori constituite din persoane care fie nu au studii de specialitate (IT), fie nu au o experiență suficientă în elaborarea de specificații tehnice IT și/sau nu au participat la implementari de sisteme IT de asemenea anvergură cum sunt cele care sunt necesare administrației publice centrale”
  • să nu uităm că nici funcționarii și experții în politici publice și servicii publice din domeniile conexe, cum ar fi asistența socială sau educația, manifestă „lipsă de înțelegere minimă a instrumentelor digitale și a efectelor lor asupra proceselor birocratice”
  • în educație și cultură nu există structuri care să găzduiască date și să conecteze principalii actori din acest domeniu. În educație, programul menționează că nu există un sistem unitar care să lege inspectoratele județene de minister, iar cultura nu are date colectate unitar la nivel național

Și minusurile pot continua.

E chiar posibil?

Contrastul dintre toate ideile de proiecte și minusurile identificate mai sus e destul de mare. Și totuși, e chiar posibil să facem măcar câteva din lucrurile propuse mai sus? Nu mă hazardez în predicții, dar mă pune pe gânduri faptul că textele programelor pe care le-am parcurs menționează „lipsa de înțelegere minimă” a potențialului transformării digitale din rândul oamenilor din administrație. Nu mai vorbesc de necesitatea dezvoltării competențelor digitale. Dar dacă nu există înțelegere și dedicare către potențial, cum anume vom putea face toate astea?

Surse:

  • Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2022/01/0e801c8148ad85f2089cbcb3b476bc65.pdf
  •  Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare, Instrumente Financiare, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/68100a5732a9b7a9c4ce6c17b42360a1.pdf
  • Programul Operațional Sănătate, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/eed35e4a5b15fb5707c4bb60c5b0195d.pdf
  • Programul Operațional Educare și Ocupare, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/2849fedad130dd1ac76b7769ee5bf1fe.pdf
  • Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/aba9633890e56323fad041a44babef26.pdf
  • Programul Operațional Transport, https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/11/ce01599300842ffb8e8b7082800b88d5.pdf

[Aproape] Tot ce trebuie să știi despre transformare digitală în 2021

Fac azi un tur de forță prin ceea ce a însemnat 2021 pentru politicile digitale, legislație și guvernanță digitală. Nu am pretenția să fie o listă exhaustivă, dar am încercat să includ toate evenimentele, politicile și declarațiile care au marcat acest an. Pe scurt: un an cu multe proiecte și discuții, nu foarte multe schimbări, un an de pregătire.

Nivelul european

Februarie 2021 – Comisia Europeană a venit cu o propunere de extindere a regulilor de roaming la nivelul european pentru încă 10 ani. Știți voi, acelea care ne permit să stăm cu Google Maps pornit în acel city break pe care ni l-am dorit. În decembrie 2021, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord pentru prelungirea până în 2032 a regulilor. La reglementare se adaugă și câteva cerințe de asigurare a calității serviciilor și în roaming. Adică să poți să te bucuri de aceeași viteză de Internet ca acasă (să recunoaștem, cu toții am pățit-o că Internetul mobil din roaming era mai slab ca acasă). Regulile intră în vigoare din iulie 2022, deci ne aşteaptă vremuri bune în ceea ce priveşte postarea selfie-urilor din vacanță 🙂

Martie 2021 – Comisia Europeană a lansat Busola Digitală – planul concret pentru transformarea digitală a Europei până în 2030. Gândit ca o vizualizare a viitorului până în 2030, planul seamănă mai degrabă ca o misiune prin ralierea tuturor resurselor disponibile pentru realizarea acesteia. Ce va înseamna pentru noi? Proiecte, multe proiecte și mult digital peste tot. Printre altele, servicii digitale publice, viteză de Internet superioară și acoperire ridicată cu Internet. Deci, am putea înregistra un teren la primărie din vârful dealului 🙂 În general, ar trebui să ne așteptăm la multe schimbări, totul depinde doar de decidenții noștri, mai ales cei care vor să stea la putere pentru 8 ani 🙂. Am mai scris despre asta aici.

Aprilie 2021 – Comisia Europeană pune pe masă propunerea de regulament pentru inteligența artificială, prima încercare de setare a unor standarde pe această tehnologie atât de promițătoare, dar atât de riscantă. Apropo de risc, pe asta se bazează și propunerea de reglementare. Sistemele pe bază de inteligență artificială vor fi evaluate din punct de vedere al riscului pe care îl prezintă față de „siguranța, viața și drepturile” cetățenilor. Filtrul de spam la emailul tău nu va avea de suferit pentru că nu reprezintă o amenințare la adresa siguranței tale, dar sistemele de IA din sectorul public (transport, educație, justiție) sunt considerate sisteme cu risc înalt, deci vor fi supuse unor obligații suplimentare: vom fi informați că vom fi supuși unei decizii a unui sistem de IA, va exista supraveghere umană, deci IA nu va lua decizia singură, iar cei care realizează astfel de sisteme va trebui să respecte proceduri de evaluare a riscului și să asigure seturi de date de calitate. Deocamdată, textul regulamentului se află în faza de discuție atât la Parlament, cât și în Consiliu.

Iunie 2021 – Tot Comisia 🙂 Au fost multe proiecte anunțate anul ăsta. Deci, Comisia a propus cadrul pentru identitatea digitală europeană. Așa cum avem un portofel digital pentru cardurile noastre și putem folosi telefonul să plătim una alta, vom putea utiliza identitatea digitală pentru a ne identifica oriunde în Uniunea Europeană. Vrem să deschidem un cont în altă țară? Ar trebui să putem face asta de acasă cu ajutorul acestui instrument, care e de fapt portofelul digital în care ne vom putea încărca buletinele de exemplu. Nu, nu va fi obligatoriu și da, vom putea controla ce fel de date vom furniza. E de lucru atât la nivel de stat membru, cât și la nivel de UE. Statele se ocupă de soluțiile lor de identitate digitală, iar UE va coordona realizarea cadrului de identitate europeană. Spre exemplu, România are stipulat în PNRR o reformă și investiții pe identitate digitală. Mai multe informații aici. Deocamdată, e la stadiul de propunere, având în vedere că votul în comisie e prevăzută de-abia pentru iulie 2022.

Tot iunie 2021 – Termen limită pentru implementarea națională a mult-discutatelor reguli noi pentru copyright. Ce a fost așa de contestat? Articolul 17 care cere ca serviciile de distribuire a conținutului trebuie să ceară autorizare de la deținătorii de drepturi pentru utilizarea conținutului. În caz contrar, platformele au obligația de a șterge conținutul. Pe scurt, cade în sarcina unor servicii ca Google și Facebook să identifice conținut încărcat fără acordul titularului dreptului de autor. Good news: parodia nu e inclusă aici 🙂 Nici Wikipedia nu e inclusă aici. A implementat România aceste reguli? Am găsit doar un proiect de lege, nimic aprobat deocamdată.

Tot iunie 2021 – Crearea Trade and Technology Council, un forum transatlantic de dezbatere pentru SUA și Uniunea Europeană. Mandatul său e mai general decât politicile digitale, dar acestea sunt un pilon semnificativ tocmai pentru că UE vrea să schimbe o grămadă de reguli în spațiul digital, iar principalele entități afectate vor fi companiile mari americane ale căror produse le folosim zi de zi (Scriu asta de pe un Dell, folosind Windows 10, aplicația Notion – toate americane). Primele întâlniri bilaterale au avut loc în septembrie 2021.

Octombrie 2021 – Statele OECD au ajuns la un acord pentru o nouă schemă de taxare a companiilor multinaționale în condițiile digitalizării economiei. Planul de taxare are două componente: distribuirea profiturilor și a drepturilor de taxare între țări (adică o parte din taxe se vor plăti în țările unde companiile au activități, indiferent dacă au un sediu acolo) și o cotă minimă de impozitare de 15% (pentru companii cu venituri de peste 750 milioane euro). Partea cu „indiferent dacă au sediu acolo” și „cota minimă de impozitare” lovește în companiile tech, având în vedere că au activități aproape peste tot în lume și sedii în țări cu scheme de impozitare foarte atractive. De altfel, Irlanda, gazda majorității companiilor tech în Europa, s-a opus destul de mult acestei inițiative. Acordul va fi implementat de-abia în 2023, deci companiile au timp să-și regândească strategiile fiscale 🙂

Noiembrie 2021 – Frances Haugen este audiată în Parlamentul European, parte a „turneului” său de avertizoare de integritate. Ea este cea care a dezvăluit o parte din lucrurile pe care le știam deja despre Facebook, dar nu știam că și FB le știe și nu face foarte multe în privința asta: că rețelele sociale dăunează sănătății mintale, că au fost folosite pentru traficul de persoane, că algoritmul lor provoacă indignare și asta ne face să stăm pe platformă mai mult etc. O astfel de mărturie e importantă în UE pentru că vor începe în curând negocierile interinstituționale pentru două regulamente care pot aduce ceva schimbare în modul în care giganții tech funcționează: Digital Services Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA). În mărturiile ei, s-a referit și la acestea și a îndemnat eurodeputații să se asigure că cele două legi vor fi ferme și nu vor crea ambiguități.

Decembrie 2021 – Apropo de Frances Haugen…Parlamentul European a adoptat poziția sa privind DMA (în plen) și DSA (în comisie). Nu pare nu-știu-ce milestone având în vedere că e doar o poziție intermediară și textul regulamentelor va mai suferi schimbări, dar e bine să ne informăm despre ce ne dorim și ce vom primi 🙂 Despre cele două proiecte am mai scris aici. Scopul e ca platformele unde ne petrecem mult timp din viață să își asume mai multe responsabilități, să nu ne mai țină captivi pe platformă și să se asigure că drepturile noastre sunt respectate în spațiul online. Pe lângă regulile propuse de Comisie, Parlamentul mai vine cu două propuneri cel puțin interesante. Prima e restricționarea reclamelor țintite bazate pe toate datele pe care le produci pe social media și utilizarea lor doar dacă există „consimțământ clar, explicit, reînnoit și informat”. Știi mesajele alea despre care vorbeam aici, unde dai accept fără să știi ce accepți și dreptul tău la confidențialitate nu este de fapt respectat? Păi, astfel de reguli ar face mai greu ca tu să accepți să fii țintit/ă cu tot felul de reclame enervante și da, probabil că vor apărea multe mesaje unde ți se va cere acordul pentru una sau alta. A doua – interoperabilitatea pentru serviciile de mesagerie și social media gestionate de „gatekeepers”, adică Facebook de exemplu. Adică dacă vrei să te muți de pe o rețea pe alta (desigur să nu fie de la aceeași companie), să poți face asta fără să îți pierzi toate conexiunile și activitatea. Să poți vorbi de pe Signal cu prietenii de pe Whatsapp.

Decembrie 2021 – Comisia anunță un pachet legislativ pentru lucrătorii de pe platformele digitale (cei pe care îi vedeți cu diverse rucsacuri de formă cubică prin oraș și alții). 28 de milioane de europeni lucrează pe aceste platforme, dar regulile actuale permit anumite „scăpări”, cum ar fi faptul că o parte din acești europeni nu se bucură de drepturile sociale de care se bucură cei angajați pe sistem convențional: salariu minim, timp de lucru maxim, dreptul la concediu și altele. Dacă se va implementa, directiva va crea un set de criterii pentru a stabili dacă un astfel de lucrător trebuie considerat ca „angajat”, iar platforma „angajator”. Printre criterii se numără restricționarea orelor de lucru sau a dreptului de a refuza sarcini sau supravegherea electronică a muncii. Dacă cel puțin două sunt respectate, platforma devine angajator și atunci trebuie să asigure angajatului drepturile așa cum derivă ele din legislația națională a muncii. Desigur, platformele pot să combată acest statut și cade în sarcina lor să dovedească că nu sunt angajatori. Discuția e de-abia la început, având în vedere că propunerea a fost lansată doar în decembrie, deci vom mai auzi de acest proiect. Mai multe informații aici.

Decembrie 2021 – să încheiem anul și cu ceva drăgut. Digital Skills and Jobs Platform a lansat un test pentru competențele digitale. Combină autoevaluarea cu câteva întrebări tehnice pentru a obține o evaluare a competențelor tale digitale pe cele 5 componente. Mie mi-a ieșit advanced 🙂 După test, poți alege o serie de cursuri pentru a-ți perfecționa cunoștințele. Necesită cont EU Login, dar poți salva rezultatele testului în profilul tău de unde poți genera și un CV Europass cu rezultatele de la test. Rezolvăm astfel și dilema „ce scriu la competențe digitale în CV”.

Nivelul național

Și câte s-au mai întâmplat și aici 🙂

Mai 2021 – Regulamentul european care instituie Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică a intrat în vigoare. Care e faza? Centrul va avea sediul în București, prima agenție europeană cu sediu în România. Cu ce se va ocupa? Cu…securitatea cibernetică. Va fi un loc unde se dezvoltă cercetare în securitate cibernetică și se dezvoltă competențe și capabilitate. Centrul va manageria de fapt și o rețea de centre naționale pe dezvoltarea de competențe în securitate cibernetică

Iunie 2021 – Aprobarea legii 5G, mai precis Legea nr. 163/2021. Principala prevedere se referă la necesitatea autorizării producătorilor de tehnologii și echipamente 5G. CSAT-ul dă un aviz, iar prim-ministrul dă o decizie privind autorizarea producătorilor. Partea mai importantă e realizarea licitațiilor pentru atribuirea spectrumului 5G, adică „spațiul” pe care-l pot ocupa companiile de tehnologie pentru rețeaua 5G. Telefoane 5G avem, semnal 5G se mai lasă așteptat un pic.

August 2021 – Lansarea proiectului pilot pentru cartea electronică de identitate la Cluj-Napoca. Cartea electronică va avea un cip ce va conține datele despre tine, esențiale pentru identificare la distanță, dar îți vei putea încărca și o semnătură electronică, spre exemplu. Nu, nu va fi obligatorie, dar ca să călătorești în străinătate, vei avea nevoie de o carte cu cip.

Septembrie 2021 – Înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică, o structură care preia rolurile vechiului CERT-RO, centru pe securitate cibernetică înființat ca urmare a cerințelor europene. Directoratul va acoperi o plajă mai mare de responsabilități. Principala responsabilitate din ordonanța care îl înființează? „DNSC este autoritatea competentă la nivel naţional pentru spaţiul cibernetic naţional civil, precum şi pentru gestionarea riscurilor şi a incidentelor de securitate cibernetică”. Structură complexă, buget redus pe anul 2022, din ce am auzit. Tough luck..

Septembrie-octombrie 2021 – Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. După lupte seculare, scandaluri și politizări, vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen din septembrie consfințește aprobarea planului. Componentele legate de transformarea digitală sunt o parte semnificativă a planului, de la infrastructura de cloud pentru serviciile publice digitale până la buletinele electronice sau programe de competențe digitale. Nu ajută deocamdată că s-a primit o primă tranșă de bani deja în decembrie, dar cadrul de reglementare s-a aprobat doar după ce s-au primit banii 🙂

Noiembrie 2021 – Finalizarea primului catalog național al serviciilor publice de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Cuprinde o listă de peste 2300 de servicii publice împărțite pe servicii digitalizate, nedigitalizate sau parțial digitalizate oferite de către instituțiile administrației centrale și cele subordonate acestora. Printre cele mai accesate servicii digitalizate se numără servicii ale oficiilor de cadastru și cele legate de înmatriculare/circulația mașinilor. Încă nu e foarte data-friendly, dar așteptăm versiuni ulterioare pentru analize mai consistente. Catalogul e aici, vezi deocamdată mai degrabă doar lista instituțiilor, nu serviciile în sine.

Noiembrie 2021 – ADR a aprobat norme privind identificarea de la distanță a cetățenilor, iar instituțiile sau companiile care utilizează astfel de servicii au opt luni la dispoziție să le pună în aplicare. Deci, dacă vreți să utilizați un serviciu digital public de acasă, vor exista norme clare despre cum puteți fi identificați – ai nevoie de o cameră video și buletinul. Cei de la celălalt capăt al discuției te pot întreba diverse lucruri ca să confirme că tu ești tu și apoi vei primi un cod unic sau un link de conectare.

Noiembrie 2021 – Tot ADR a dat drumul unui alt proiect – Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală. Desigur că are nume boring. De fapt, e poarta de intrare către serviciile publice digitale pe care le vom putea folosi. Un singur cont, cu autentificare în siguranță, acces la mai multe servicii, se va lega cu cartea electronică cu cip de care am povestit mai sus. Nu doar atât, va fi și un portofel electronic, așa cum este propus la nivel european. Niciun mare proiect fără critici semnificative, se pare. Mai avem de așteptat până va fi funcțional.

Tot noiembrie 2021 și tot ADR – lansarea sistemului național de interoperabilitate, proiect de interconectare a bazelor de date a instituțiilor administrației publice. Îl poți accesa aici, deocamdată nu poți face foarte multe cu el și ai nevoie de semnătură digitală.

Decembrie 2021 – Încheiem anul cu un pic de scandal 🙂 Nu, nu e vorba de ministrul care nu are treabă cu domeniul, ci de problema semnalată cu privire la interceptările introduse în codul comunicațiilor. Codul comunicațiilor e un pachet legislativ de directive europene care trebuie transpuse în legile naționale. Aici a fost introdus un articol care prevede obligația furnizorilor de servicii de mesagerie (mai precis Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere) de a sprijini organele de aplicare a legii (poliție, procuratură etc) și cele cu atribuții în securitatea națională (știți voi care) în „punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică”. Problematic, to say the least, în condițiile în care trendul european merge către asigurarea confidențialității și a drepturilor cetățenilor în spațiul digital.

Și care-i rostul?

Multe proiecte, atât la nivel european, cât și la nivel național. Nu foarte multe lucruri definitive încă. Și totuși, care-i rostul atâtor discuții? Păi, să ne pregătim pentru mai multe schimbări care vor veni din 2022 sau 2023. Cartea electronică de identitate va fi probabil chestia cea mai palapabilă la nivel național, iar la nivel european se pregătește terenul pentru a schimba din ce în ce mai mult modul în care interacționăm online. Dacă ești lucrător pe una din platformele digitale de muncă, ți se pregătesc niște reguli care ar trebui să îi ușureze munca. Dacă dezvolți sisteme de inteligență artificială, ar trebui să te pregătești pentru niște cerințe în plus. Dacă ai de-a face cu platforme social media și cu toții avem de-a face, urmează niște schimbări esențiale: posibila restricționare a reclamelor țintite, posibila utilizare a mai multor servicii de mesagerie cu un singur cont.

Multe schimbări, dar multe nu își vor avea efectul scontat dacă nu se comunică eficient și corect despre acestea. Și vorba unui clasic în viață, e mai bine să ne pregătim decât să nu ne pregătim. Spusă în țara care nu se pregătește aproape niciodată corect de nimic.

România digitală și nu prea

Spuneam în urmă cu ceva vreme că mi-aș dori mai multe discuții despre transformarea digitală și despre schimbările care ne pasc în perioada următoare. De ce? Pentru că intuiesc că nivelul scăzut al competențelor digitale, coroborat cu lipsa acțiunilor concrete în ceea ce privește serviciile publice digitale, îi fac indiferenți pe cei mai mulți români. Să mai zic că românii sunt interesați mai degrabă de drumuri, poduri, parcări etc? N-au ei vreme de așa ceva. Mai ales că am primit o grămadă de comentarii despre proiectul acesta în acest ultim an, comentarii de tipul nu înțeleg despre ce scrii tu acolo. [a se citi: și nici nu mă interesează].

Cel mai recent Eurobarometru despre societatea digitală a venit oarecum să confirme bănuiala pe care o aveam legat de acest subiect. Cercetarea acoperă percepția cetățenilor europeni cu privire la utilizarea uneltelor digitale și accentul pe care îl pun aceștia pe activitatea lor în spațiul digital. Rezultatele acestei cercetări vor ajuta la fundamentarea declarației privind principiile și drepturile digitale. Și dacă tot mi-am bătut gura deja de câteva ori despre importanța unor astfel de principii digitale în design-ul politicilor publice legate de tehnologie, m-am gândit că ar fi util să vedem cum văd românii spațiul digital și care cred ei că sunt lucrurile importante în spațiul digital. Spoiler alert: vei fi dezamăgit/ă la finalul acestui articol.

Despre ce e vorba?

  • percepția românilor asupra importanței uneltelor digitale – comparație cu UE27
  • principalele îngrijorări în ceea ce privește spațiul digital
  • importanța pusă de români pe o serie de reguli care s-ar putea constitui în principii și drepturi digitale
  • câteva recomandări de acțiune pe mai departe

Cum văd românii viitorul digital?

Importanța pe care o acordă românii uneltelor digitale în viitor este cea mai scăzută decât toate celelalte state europene. 61% cred că vor fi importante în viitor – cu variație – față de 81% cât este media europeană. Mai mult decât atât, 22% cred că nu vor fi prea importante în viitor. Din nou, cel mai ridicat procent de la nivelul statelor europene. În total, 35% cred că uneltele digitale și Internetul nu vor fi importante în viitor. Captivant acest proces, având în vedere că suntem aproape campioni europeni la utilizarea social media și avem un nivel scăzut de competențe digitale. Observ aici poate o potențială lipsă de interes în ceea ce privește uneltele digitale care se corelează cu nivelul scăzut de transformare digitală a companiilor și a serviciilor publice.

Mai mult, pare-se că nu avem nicio viziune prea pozitivă cu privire la efectele acestora asupra vieții noastre. 52% din noi cred că tehnologiile ne vor aduce la fel de multe dezavantaje ca avantaje. Putem corela asta cu apetitul scăzut către schimbare pe care-l avem noi românii, conform modelului lui Hofstede. Mai putem corela cu cunoștințele relativ scăzute despre tehnologie și cum funcționează inovația.

Ce îi îngrijorează pe români în legătură cu uneltele digitale?

Per total, principalele îngrijorări europene sunt:
  • atacurile cibernetice și criminalitatea cibernetică
  • siguranța și bunăstarea copiilor
  • utilizarea datelor personale și informațiilor de către administrații și companii
Care sunt principalele îngrijorări ale românilor? Top 3:
  • dificultatea unor persoane de a accesa Internetul
  • siguranța și bunăstarea copiilor
  • atacurile cibernetice și criminalitatea cibernetică
Mai merită să menționez că scorurile românești sunt destul de uniforme, nu iese în evidență nicio îngrijorare clară, iar pentru principalele trei probleme identificate la nivel european, scorurile românești sunt cele mai scăzute dintre statele membre. Nu suntem foarte interesați de utilizarea improprie a datelor personale. Ce să mai zic de impactul produselor digitale asupra mediului înconjurător. Asta nu se prea pupă cu faptul că programul Rabla pentru electrocasnice a fost super de succes, iar voucherele pentru dispozitive noi au fost epuizate în câteva minute de la lansare. Da, știu, ne interesează mai mult dispozitivele noi decât impactul celor vechi asupra mediului.

O societate fără prințipuri vasăzică nu le are...

Aici nu mai suntem chiar ultimii, dar nici nu stăm foarte bine la recunoașterea unor drepturi pe care le avem în spațiul online. Eurobarometrul explică și faptul că respondenții mai tineri înregistrează procente mai ridicate la această întrebare, semn al diferenței dintre generații în utilizarea Internetului. Oricum, cifrele înregistrate de România arată lipsa de discuții pe acest subiect, nu în bulele social media, unde e plin de ele, ci in the real world. Aici poate ați putea spune că astea sunt first world problems, dar problema e că din ce în ce mai mare parte din viață ne-o desfășurăm în spațiul online. Ar trebui să fim conștienți că spațiul online nu este ceva fundamental diferit de offline. Dacă afli asta, poate te gândești de două ori până scrii ceva offensive pe social media.

Următorul grafic e și mai revelator și îl las așa fără comentarii aici.

În ceea ce privește lista de principii care ar fi relevante pentru viața digitală, europenii au plasat următoarele pe primele locuri. Spre exemplu:

  • 90% sprijin pentru principiul accesului la servicii publice digitale
  • 90% sprijin pentru principiul informării cu privire termenii și condițiile aferente conexiunii la Internet
  • 85% sprijin pentru acces online la datele lor de sănătate, inclusiv să aibă control permanent asupra informațiilor
  • 90% sprijin pentru acces la educație și pregătire pentru dezvoltare abilităților digitale și 88% la educație digitală de calitate

Scorurile respondenților români în privința sprijinului pentru aceste principii se află aproape peste tot printre ultimele din Uniunea Europeană.

  • 74% sprijin pentru principiul accesului la servicii publice digitale (90% media europeană)
  • 75% sprijin pentru accesul la datele de sănătate (85% media europeană)
  • 81% sprijin față de principiul informării cu privire termenii și condițiile aferente conexiunii la Internet (90% media europeană)

Veți spune că nu sunt mici diferențele de procente și că nu contează de fapt, având în vedere că sprijinul e majoritar. Problema e că per total, suntem constant ultimii în aceste testări de percepții. Mai mult, să ne uităm și la procentele celor care nu consideră că aceste lucruri sunt importante sau nu știu despre ce e vorba:

  • 11% nu știu dacă ar trebui să aibă acces la datele de sănătate, iar 14% spun că nu e o chestie prea importantă
  • 17% spun că nu e foarte importantă ideea accesului extins la serviciile publice digitale

Ne putem uita și la concordanța dintre temele europene pe digital și percepția românilor. Spre exemplu:

  • identitatea digitală – tot pe ultimul loc – 72% sprijin față de 85% media europeană
  • confidențialitatea comunicațiilor – tot pe ultimul loc – 77% față de 91% media europeană (9% nu știu)
  • protecția împotriva aplicațiilor riscante sau lipsite de etică ale tehnologiilor digitale, inclusiv inteligența artificială – tot ultimul loc – 76% față de 87% media europeană (14% consideră că nu e important)
  • promovarea gândirii critice în spațiul online, în special atunci când se folosesc rețelele sociale – tot ultimul loc – 76% față de media europeană de 87% (16% nu consideră că e important)

Ca să fie tabloul complet, am căutat un grafic unde nu suntem ultimii. Se pare că suferim din cauza birocrației românești în așa fel încât nu suntem ultimii în EU la sprijinul principiului că datele ar trebui trimise doar o dată atunci când interacționăm cu administrația publică. Surprinzătoare e apariția Estoniei sub noi, dar ei nu mai au de mult traumele statului la coadă pentru împins hârtii. Normal că nu te interesează să dai date de două ori când o faci de la căldurică de acasă 🙂

Unde mergem de aici?

Cât de semnificative sunt cifrele astea? Depinde cum o prezinți. Poți să zici așa: 61% dintre români consideră uneltele digitale vor fi importante în viața lor în 2030! Oau, ce procent ridicat, e bine. Da, dar 35% zic că nu vor fi importante. Și tot așa. Înțelegeți ce vreau să spun.

Ce mi se pare mie semnificativ:

  • că suntem aproape constant pe ultimele locuri la sprijin pentru aceste principii/drepturi pe care ar trebui să le avem în spațiul digital – aproape indiferent de întrebare. E ca și cum nu ne-ar păsa extraordinar de mult de ceva anume. Exagerez, desigur, dar această plasare se corelează cu competențele digitale scăzute, cu lipsa unei viziuni clare dincolo de trebuie să îmbunătățim competențele digitale și cu lipsa discuțiilor extinse pe tema asta
  • că 58% nu știau că se bucură de anumite drepturi în mediul online așa cum se bucură de ele în mediul offline
  • că dezbaterile europene pe teme legate de transformarea digitală nu prea ajung la noi

Ce putem face? M-am săturat de răspunsul ăsta, dar educație ar trebui în primul rând. Și nu în bula de social media, ci în alte bule, în alte medii. La fel cum toate companiile o dau acum cu schimbările climatice și responsabilizare, de ce n-am putea face ceva similar pentru tehnologia digitală?

Referințe

Raportul întreg a apărut pe 9 decembrie și poate fi accesat de aici: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2270

Cum e transformarea digitală în viziunea noului guvern? Ediția 2021

Hot take (engl) – o expunere (în scris sau verbal) a unei păreri asupra unui subiect, de obicei fiind părere critică ce nu a fost prea mult șlefuită și care e posibil să creeze discordie.

Anul trecut, aproape pe vremea asta, mai scriam un articol similar despre un alt guvern și despre ce-și propunea pe partea de politici digitale. Am scris lung în ideea că va dăinui guvernul. Ei bine, podul de piatră s-a dărâmat. Anul ăsta, fiindcă văd că se schimbă prea des guvernele prin România, am renunțat la varianta de articol de tip long read. Nu am un cuvânt în română pentru hot take, așa că prefer să îl las așa și să spun că mai jos am scris hot take-ul meu cu privire la programul de guvernare pe partea de digitalizare, deci acel D din MCID (Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).

Articolul e structurat astfel:

  • abordarea generală asupra transformării digitale
  • guvernanța
  • principalele linii de acțiune
  • ce e nou față de precedentul program?

Abordare generală

  • actualul program de guvernare preia mare parte din precedentul program de guvernare, chiar cu copy-paste. Nu mă miră, sincer.
  • actualul program de guvernare plasează România nu știm unde în clasamentul DESI, pentru că locul ocupat de România variază în ceea ce privește DESI. La fel, variază și numărul de state membre din DESI
    • Prima frază din programul de guvernare pe digitalizare: „În prezent, România se situează pe locul 25 din cele 27 de state membre ale UE în cadrul Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI) pentru 2020”.

      …… (5 pagini mai încolo)

    • „În ceea ce privește competențele digitale, România se situează pe locul 27 din cele 28 de țări ale UE în clasamentul Indexului DESI”.

  • are un ton mai puțin critic comparativ cu precedentul program de guvernare – cel din urmă se axase pe minusurile statului în ceea ce privește capacitatea de transformare digitală. Acesta discută mai mult despre performanțele în ceea ce privește conectivitatea și despre performanța de a avea mai mai mulți specialiști IT în medie față de alte state. Dar nu discută cu adevărat care sunt realele probleme ale societății digitale din România. Una e să prezinți o serie de indicatori, alta e să prezinți tabloul complet al lipsei de competențe digitale în ciuda vitezei de Internet ridicate de care ne bucurăm folosind-o pentru Youtube și FB, mai degrabă decât un curs online sau pentru Internet banking
  • având în vedere locul pe care-l ocupă România în acest clasament, cumva ideea că IT-ul constituie un brand de țară pare obtuză pentru că riști să adâncești inegalitățile – vizând în principal vârfurile.
  • societatea 5.0. Da, programul discută și despre așa ceva. Mai multe, mai jos.

Guvernanța

  • arhitectura decizională – nici acest program de guvernare nu stabilește clar cam care ar trebui să fie legătura dintre ADR și Minister, având în vedere că fostul ministru se plânsese că nu s-a putut comunica chiar ok cu ADR. Am impresia că acum nu se va întâmpla așa. Ca urmare, și acest program își propune, „Delimitarea clară a rolului fiecărei structuri implicate direct în procesul de digitalizare”. Să nu mai zic de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. În total, cel puțin trei instituții care se vor bate în perioada respectivă pe bucățele din guvernanță
  • apar 2 mențiuni posibile la rolul altor instituții – comitetul de e-guvernare și reducerea birocrației – cu rol de monitorizare a proiectelor din sfera digitalizării și un consiliul multi-stakeholder pentru crearea societății 5.0(?!) al cărui rol este vag menționat într-o frază: „un consiliu multi-stakeholder va fi stabilit pentru a valida și augmenta primii pași și a asigura continuitatea cu eforturile deja întreprinse pe baza Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală a României 2020, precum și pentru a elabora și dezbate un plan de acțiune în perioada 2021-2030.”
  • parteneriate cu sectorul privat pentru „deschiderea operării serviciilor IT&C din sectorul public către sectorul privat” – aici putem deschide calea către o relație cel puțin problematică în ceea ce privește realizarea de soluții IT pentru transformarea digitală în sectorul public, spre exemplu.

Linii de acțiune

Citez din text:
  • administrație publică digitală
    • Eficientizarea instituțiilor publice
    • Dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică
  • economie digitală
    • Dezvoltarea soluțiilor de finanțare prin Programele Operaționale Regionale a unor proiecte de Smart City în orașele din fiecare regiune în parteneriat cu hub-urile
    • Dezvoltarea soluțiilor de finanțare pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate (cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computing-ul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantică, internetul obiectelor, securitatea cibernetică) și pentru sprijinirea IMM-urilor care adoptă tehnologii digitale.
  • educație digitală
    • Derularea de programe de training pentru upskilling prin intermediul Digital Innovation Hubs.
    • Programe de formare competențe digitale avansate pentru funcționarii publici;
    • Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni centre de competențe digitale
  • comunicații și tehnologii ale viitorului
    • Stimularea adoptării tehnologiilor 5G, respectiv extinderea zonelor deservite la nivel național.
    • Intensificarea participării și întărirea rolului României în cadrul unor formate internaționale de cooperare în vederea dezvoltării unor noi proiecte de infrastructură de comunicații electronice, inclusiv 5G, comunicații cuantice, tehnologii cloud, tehnologii satelitare, sisteme inteligente de transport.
  • securitate cibernetică
    • Adoptarea Strategiei naționale de securitate cibernetică 2021 – 2026.
    • Promovarea Legii privind apărarea și securitatea cibernetică a României.
    • Asigurarea constantă a securității cibernetice a tuturor instituțiilor publice și a entităților private din spațiului cibernetic național civil, în colaborare cu instituțiile și autoritățile competente.
  • componenta strategică societate informațională și democrație rezilientă
    • Direcția prioritară I. Dreptul la intimitate online (online privacy)
      • Sprijin pentru respectarea GDPR, oferit IMM-urilor.
      • Adoptarea ePR și sprijin pentru respectarea ePR
    • Direcția prioritară II. Combaterea abuzurilor online și întărirea democrației
      • Combaterea formelor de violență online (e.g., cyber-bullying) și a incitării la violență
      • Combaterea pornografiei infantile
      • Combaterea știrilor false (fake news)

Ce e nou față de precedentul program?

Având în vedere că am identificat pasaje întregi care sunt copiate din vechiul program de guvernare, nu prea multe sunt noi. Trei lucruri ies în evidență:

  • a apărut o componentă separată de comunicații și tehnologii a viitorului, care este o axă separată față de administrație digitală și care se preocupă mai ales de 5G, scopul declarat fiind să capitalizăm „profilul de conectivitate” al României, apropo de brandul de țară
  • componenta de securitate cibernetică – unde autorii fac referire a strategia de securitate cibernetică pentru 2021-2026 sau nevoia de a asigura constant securitatea cibernetică a instituțiilor publice și entităților private. Aici iar intervine dilema guvernanței între cele trei instituții – cum vor lucra? și nu-mi spune că vor colabora că asta e simplu de spus, greu de făcut în realitate.
  • de departe cea mai fascinantă chestie este componenta strategică societate informațională și democrație rezilientă, din mai multe perspective:
    • pentru că apare sintagma „condiție sine qua non” în text
    • dar, serios acum, pentru că avem în sfârșit o zvâncire de discuție despre cum vrem să arate societatea digitală din România. Textul enunță ideea că societatea 5.0 va plasa cetățeanul și nevoile sale în centrul noii realități, iar coaliția „luptă pentru umanism și umanitate”
    • that being said, dezamăgirea vine inevitabil pentru că secțiunea aceasta nu dezvoltă aproape deloc cum anume se va face acest salt, mulțumindu-se să enunțe trei obiective largi ale transformării digitale. Pardon, să citeze obiectivele largi ale UE cu privire la transformare digitală: tehnologie în beneficiul utilizatorilor, economie echitabilă și competitivă și societate deschisă, democratică și durabilă.
    • mai mult, fără prea multă legătură cu textul legat de societatea 5.0 și cu obiectivele menționate, apar 2 direcții prioritare – dreptul la intimitate online și combaterea abuzurilor online și întărirea democrației. Spun „fără prea multă legătură” pentru că nu se enunță magnitudinea problemei și nu se face o analiză a situației. Pur și simplu, textul începe cu emiterea unei viziuni, ca apoi să treacă la direcții prioritare – (1) online privacy și combaterea abuzurilor online și (2) întărirea democrației (direcții mai degrabă de reziliență democratică, despre care textul nu discută foarte mult)
    • Acțiunile concrete legate de această ultimă prioritate? Păi, „dezbateri publice ample” (câte sunt deja!) și o dezbatere europeană privind necesitatea verificării identității unei persoane pe social media „când platforma respectivă a depășit un anumit număr de membri într-un anumit teritoriu al Uniunii Europene”
    • Când vine vorba de confidențialitate, ei, aici lucrurile se schimbă, direcția de acțiune e mult mai pronunțată. Programul vizează sprijin pentru IMM-uri pentru implementarea GDPR (un regulament care deja există de 3 ani și jumătate) și a directivei ePrivacy. Cumva, chestia asta mi se pare ciudată: să gândești sprijin financiar inclusiv din bani europeni pentru o reglementare europeană. Și ilustrează încă o dată gândirea inversă cu privire la cadrul ăsta de confidențialitate: povară pentru companii (nu neg că nu poate fi costisitoare), în loc să o gândești ca pe o consfințire a unor drepturi fundamentale, asta dacă tot vorbești despre societatea 5.0
    • În altă ordine de idei, societatea 5.0, după model japonez, își propune mișcări de tip „leap-frogging”, adică să sară peste anumite etape intermediare de dezvoltare, pe care nu le menționează nimeni aici. Deci, se recunoaște că sunt încă anumite lucruri de rezolvat, dar nu pune cu adevărat degetul pe rană și ăsta e feeling-ul pe care l-am avut citind toate paginile ce țin de „digitalizare”.
    • zic și eu, nu mai bine ne uităm la modelul european de societate digitală, așa cum este dezvoltat pornind de la valorile noastre? Să nu uităm de deceniul digital și de principiile societății digitale dezvoltate de către Uniunea Europeană. Ele pot sta la fel de bine la baza unui plan de guvernare pe digitalizare, dar în fine. Hai să ne asigurăm că le respectăm pe acelea cât de cât înainte să visăm la Japonia.

    Închei și eu acest articol la fel de brusc cum se încheie componenta de digitalizare din programul de guvernare.

Să despicăm societatea și economia digitală în patru

În filmele cu tematică sportivă, există un moment de cotitură undeva între două reprize când antrenorul vine către echipa condusă cu un discurs motivațional, menit să le ridice moralul și să le trezească un spirit de luptători. Cel mai celebru poate e Al Pacino din Any Given Sunday: life is a game of inches and we fight for each inch […] we crawl with our fingernails for that inch. Because we know that when we add up all those inches, that is going to make the f***in’ difference between winning and losing. [..] Either we heal as a team, or we will die as individuals. Recomand toată bucata asta atunci când aveți nevoie de un plus de motivație în activitatea voastră.

Azi vreau să mă leg de „life is a game of inches”. Ar urma acum să povestesc despre cum România luptă pentru fiecare inch în Indexul Societății și Economiei Digitale (DESI) și pune la punct o strategie pentru a urca în clasament. Ar urma, la condițional optativ pentru că asta nu se întâmplă, din păcate. Mai jos e ilustrația luptei României pentru fiecare inch în ceea ce privește DESI. E evident că nu avem un Al Pacino care să ne insufle un spirit de luptă, pare că n-avem nicio strategie de joc.

Pe de altă parte, pericolul unui astfel de clasament este că, adunând laolaltă mai multe informații și statistici, acoperă România de valorii medii și uniformizează foarte mult experiențele digitale ale cetățenilor în România. Asta poate fi de rău, dar și de bine. Vreau să spun că, da, indexul ne plasează la coada UE, dar în același timp reușește să ascundă bright spots și dark spots și că trebuie să ne uităm mai în detaliu. Mă refer că trebuie să privim şi la nivel regional sau chiar local să vedem ce, cine şi de unde ne trage în jos şi ce, cine şi de unde ne trage în sus. Dacă ar fi să revin la maxima lui Al Pacino, trebuie să ne uităm şi la inchii care ne separă de victorie, dar şi la inchii care ne aduc aproape de înfrângere, să analizăm fiecare membru al echipei și să vedem ce performanțe personale are.

Deci, azi avem o privire în adâncurile societății și economiei digitale din România, pentru un tablou mai clar și pentru a putea interveni mai clar acolo unde trebuie:

  • cum arată performanțele pe regiuni de dezvoltare în materie de societate digitală
  • cum se caracterizează o regiune de dezvoltare în ceea ce privește societatea digitală

Regionalizarea...societății digitale

Închipuiți-vă că de pe harta Uniunii Europene facem un zoom in pe România. Cum ar arăta acest index atunci? De câțiva ani, Eurostat măsoară societatea și economia digitală la nivel de regiuni NUTS II (acele regiuni de dezvoltare pe care le știm noi de la televizor). Având în vedere complexitatea subiectului, dar și a multitudinii de informație care ar rezulta, au redus cercetarea la câteva statistici (5 pentru societatea digitală și pe partea de economie au mers mai degrabă pe capacitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și pe resursele umane antrenate în știință și tehnologia). Eu am ales utilizarea social media, cumpărarea și vânzarea în mediul online, utilizarea internet bankingului la nivel de regiune NUTS 2 (în România, o astfel de regiune acoperă 5-6 județe) pentru că acoperă o paletă relativ mare de activități pe care le fac cetățenii online și arată pătrunderea tehnologiei în economie (lipsește o statistică importantă după mine: utilizarea serviciilor publice digitale la nivel de regiune – ar arăta atât competențele cetățenilor, cât și disponibilitatea acestor servicii la nivel local/regional). Să purcedem.

Comerțul electronic - indivizi care au cumpărat online în ultimele 12 luni (%, 16-74 ani)

  • observăm împărțire între Transilvania, București și restul țării (media UE 65%, restul țării se află sub 38%)
  • foarte probabil, regiunile din Transilvania sunt trase în sus de orașele magnet din zonă – Cluj, Brașov, Timișoara, Sibiu etc. Există și o serie de orașe mai mici atrăgătoare (Mediaș, Sebeș, Turda, zonele metropolitane ale acestor orașe)
  • Bucureștiul se află pe undeva pe la media UE (spoiler alert: nu e singura categorie la care Bucureștiul performează la media UE)

Trebuie să menționez și evidenta diferență dintre România și alte state din Europa Centrală. De altfel, dacă ne uităm în Anuarul regional al Eurostat, regiunile din România se află la coada clasamentului regional pentru întreaga UE. Harta colorată poate induce în eroare, dar clasamentul Eurostat arată așa:

Două regiuni – Nord-Est și Sud-Est au printre cele mai scăzute niveluri din UE. Ne „batem” cu Italia și Bulgaria aici.

Indivizi care au utilizat internet banking în ultimele 3 luni (%, 16-74 ani)

  • harta destul de uniformă, dar diferența apare între noi și celelalte state din Europa centrală
  • ne încadrăm mai degrabă în peisajul balcanic – laolaltă cu Bulgaria și țările din Balcanii de Vest
  • explicații? lipsa încrederii sau mai degrabă lipsa competențelor digitale (din Programul Operațional Regional pe Nord Vest am mai găsit o posibilă explicație – lipsa conștientizării oportunității, mi se pare mai clară).

Dacă aruncăm o privire mai clară pe clasamentele regionale, lucrurile arată oleacă mai rău:

5 regiuni din RO se numără printre regiunile cu cel mai mic procentaj din UE (Sud-Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est, iar regiunea Vest este penultima).

Indivizi care au utilizat rețelele sociale în ultimele trei luni (%, 16-74 ani)

  • suntem la valorile medii sau peste media UE
  • ce ne spune asta? întărește ideea că românii ar putea avea competențe digitale de bază – informarea/comunicarea sunt doar primele „straturi” din alcătuirea competențelor digitale
  • mai poate fi vorba despre faptul că așa păstrăm contactul cu persoanele dragi din diaspora, având comunități masive de români plecați în străinătate

Nu suntem la coada clasamentului, nici chiar în top, dar o să pun și graficul pe regiuni pentru coerență. Francezii sunt printre cei mai „absenți” pe social media. Regiunea Budapestei e un caz interesant, speculez că, fiind o regiune cosmopolită unde s-au coagulat forțele anti-Orban, se folosesc de social media ca să scape de controlul asupra mass-media tradiționale.

Acum că am „desfăcut” indexul și la nivel regional, vedem diverse diferențe între regiuni și putem vedea unde să țintim mai clar politicile publice. Regiunea de Nord-Est are nevoie de cele mai mari intervenții, are cei mai mulți inchi de recuperat. Nu este cazul pentru utilizarea social media, desigur, unde suntem campioni. Cum ar fi dacă am putea depune același efort la utilizarea serviciilor de internet banking pe care-l depunem când postăm ceva pe FB? Avem serviciul la dispoziție, de la pensionari la copii cu alocații. De ce nu-l folosim? Nu știm și poate că nu înțelegem la ce ne trebuie. Poate că intervenții în promovarea conștientizării oportunităților mai trebuie realizate adaptate pe nevoile și minusurile fiecărei regiuni, nu doar să punem la dispoziție soluții generale pentru societatea digitală.

Programele europene sunt surse de intervenție țintită și niciun program n-o face mai bine decât POR – Programul Operațional Regional. Ca să știi ce trebuie să faci, trebuie să vezi mai clar cum ești, dincolo de evidentele programe naționale. Secțiunea următoare acoperă un astfel de autorportret al unei regiuni – cea Nord-Vest care nu apare în clasamentele de mai sus, deci ceva or face bine, nu?! Păi, o trage în sus unele bright spots.

Digitalizarea unei regiuni

Când zici Nord-Vest, imediat te gândești la Cluj-Napoca, acest „Silicon Valley” al României, Europei de Est și ce mai vreți voi. Facem asta cam la fel cum ne gândim automat că România e pe ultimul loc la indexul DESI. Dacă facem asta, riscăm să uniformizăm experiențele cetățenilor din Belcean cu cele din Cluj-Napoca și nu e ok. Cluj-Napoca e doar o parte din regiunea Nord-Vest, mai există și alte orașe și județe. Să privim mai atent regiunea Nord-Vest. Citez mai jos din POR NV, documentul care va ghida proiectele europene din POR în perioada 2021-2027:

  • „economia regiunii contribuie cu aproximativ 12% la PIB național, beneficiind de cele mai mari densități de companii în domeniile IT și industrii creative, după capitală. Orașe precum Cluj-Napoca, Oradea reprezintă repere la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor publice digitale, guvernanța și mai ales implicarea cetățenilor în dezvoltarea locală”
  • doar 2,5% din forța de muncă este ocupată în activități de tehnologie înaltă, mult sub nivelul regiunii București Ilfov (9.3%)
  • în peste jumătate din companii există procese de digitalizare pe partea administrativă (57.8%) și în doar un sfert pe partea de producție (24.1%). Utilizarea tehnologiilor digitale, serviciile cloud și comerțul electronic sunt limitate, majoritatea regăsindu-se în întreprinderile mari
  • Peste jumătate dintre întreprinderile din regiune investesc foarte puțin în tehnologii digitale (sub 10% din cifra de afaceri).
  • întreprinderile ratează oportunități semnificative de dezvoltare, mai bine de două treimi realizează mai puțin de 25% din cifra totală de afaceri în urma activităților online și doar 9% realizează peste 75% din cifra de afaceri din activități online. Oferta limitată afectează negativ și cererea, astfel că numai 9% din persoanele din regiune efectuează cumpărături online, sub media națională (18%) și mult mai puțin decât în UE-28 (47%)
  • Peste 70% dintre firme confirmă interesul pentru adoptarea unei strategii de digitalizare, pentru creșterea productivității și transparentizarea proceselor interne, iar aprox. 71% dintre întreprinderi interacționează online cu administrația (INS, 2018), iar 12% analizează big data (DESI2020), similar cu media UE
  • Implementarea conceptului de „smart city” este în etapă incipientă. Doar județul Cluj și municipiile Cluj-Napoca și Oradea au dezvoltat strategii sau planuri „smart city”, Cluj-Napoca fiind singurul oraș care apare în clasamentele și rețelele europene specifice. Doar un număr foarte redus de orașe utilizează piese de mobilier inteligent sau aplicații specifice (de tip City App / City Health) [..] 11,8% dorind să implementeze conceptul în această perioadă de finanțare, iar 8,8% să demareze proiecte pilot.
  • La nivelul autorităților publice din mediul rural, nu sunt identificate soluții de tip smart, gradul de digitalizare al acestora fiind minimal, iar serviciile publice oferite cetățenilor și mediului privat sunt de cele mai multe ori birocratice și incomplete.
  • Din punct de vedere al stadiului de implementare a conceptului de Smart City la nivel regional, 70,6% din administrațiile publice sunt în fază incipientă. 24 din 31 de orașe și municipii dețin camere de supraveghere utilizate pentru monitorizarea traficului.
  • Având în vedere discrepanțele teritoriale între mediul urban și rural, respectiv nevoia unei dezvoltări teritoriale echilibrate în regiune, se vor sprijini inițiative locale de digitalizare și în zona rurală.
  • În ceea ce privește serviciile realizate integral online, în regiune, doar 19 orașe din 43 permit plata taxelor și impozitelor locale prin platforma ghișeul.ro. Doar reședințele de județ și câteva orașe și municipii precum Turda, Șimleul Silvaniei sau Aleșd oferă o varietate mai mare de servicii publice digitale.

Concluzii și impresii

Tabloul e mai complet așa, inchii de recuperat sunt mai clari (mediul rural, mediul economic, educația digitală). Știm ce ar trebui să facem, avem și fondurile la dispoziție. Vorbim despre programe complementare – PNRR, POR, dar și alte programe operaționale (POCIDIF) care pot finanța transformări în următorii ani. Care e problema?

  • sunt mulți bani și puțină expertiză – rețetă propice pentru risipă de bani. M-aș uita mai atentă la mediul rural și transformările de acolo pentru că, dacă nu există o potrivire între nevoile cetățenilor și proiectele realizate, ne vom trezi cu echivalentul digital al „facem grădiniță în sat, dar noi nu mai avem copii care cresc aici”
  • sunt mulți bani și multe probleme – cu ce începi? M-aș uita mai atentă la capacitatea de a proiecta, gândi o strategie și un roadmap pentru transformare pentru fiecare mică localitate
  • sunt multe probleme și nu sunt înțelese la adevăratele lor magnitudini. Am mai auzit păreri ale cetățenilor: „mie-mi trebuie gaz, nu-mi trebuie pistă de biciclete în comună”. Discuția asta sigur se poate repeta în alte zone, mai ales pentru ceva considerat câteodată „frivol”. După ce să trimit o cerere online când pot rezolva cu Maricica de la registratură? Mai mult, conform indexului lui Hofstede, nu ne place incertitudinea viitorului, deci vrem ca totul să se păstreze la fel oricât de nașpa ar fi el acum. Rețetă pentru pierderea de inchi, nu pe recuperare.

Referințe

  • Eurostat Regional Yearbook Atlas, https://ec.europa.eu/statistical-atlas/viewer/?mids=BKGCNT,BKGNT22016,C01M01,CNTOVL&o=1,1,1,0.7&ch=INT,C01&center=49.97812,19.97593,3&
  • Eurostat Regional Yearbook (2021 edition), https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/13389103/KS-HA-21-001-EN-N.pdf/1358b0d3-a9fe-2869-53a0-37b59b413ddd?t=1631630029904
  • POR NV, https://www.nord-vest.ro/regio-2021-2027/

Ce ar putea face statul și Facebook cu şi pentru datele tale?

…dar n-o fac!

Ce are în comun Facebook cu administrația publică sau statul, în general? Ambele categorii de entități gestionează datele tale.

Ambele folosesc datele tale pentru a-ți oferi o experiență de utilizator/cetățean personalizată. La FB e clar că ce văd eu în NewsFeed nu seamănă deloc cu ceea ce vezi tu la tine. Și la stat e așa, deși nu pare: statul te tratează ca peX Xulescu, nu ca pe Y Yulescu. Da, știu, statul își poate bate joc câteodată de noi la fel, indiferent de cum ne cheamă.

Ambele au un profil al tău. Statul are sau ar trebui să aibă date clare despre tine: de unde vii, ce lucrezi, cu cât ești plătit, ce boli ai sau ai avut, la ce școli ai fost etc. Și Facebook a creat un profil al tău, doar că e mult mai organizat și mai detaliat: unde ești acum, unde ai fost, la ce te-ai uitat în News Feed timp de cel puțin 3 secunde și pe ce pagini ai intrat.

Ambele pot folosi tehnologia digitală pentru a afla cât mai multe lucruri despre tine. Dacă o face statul, se numește supraveghere extinsă și este atributul regimurilor autoritare. Dacă o face Facebook, e cool pentru că e pe bază de metaverse și „connecting the world”.

Mai au ceva în comun: ambele te informează cu privire la datele colectate despre tine – ce date, din ce perioadă, ce fac cu ele, cât timp le stochează etc. Nu o fac pentru că vor, ci pentru că avem un regulament european de protecție a datelor mult hulit de ambele părți.

Ambele au la bază un fel de contract social. Eu îți încredințez date și conținut, tu îmi dai acces la informație și mă ajuți că comunic cu semenii mei. Ăsta e Facebook. Ne dăm seama cu ochiul liber că nu prea mai funcționează chiar așa.

Eu îți încredințez autoritate, tu guvernezi pentru mine. Ăsta e statul. Iar în contextul mult trâmbițatelor reforme pentru transformare digitală, asta înseamnă să gândească arhitectura administrației pe date și să o facă mai agilă cu ajutorul tehnologiei. Mai precis (și super simplu explicat), lucrurile pe care ei le știu despre mine, tine și alte milioane de oameni pot fi aduse laolaltă, anonimizate (desigur!) și pot fi analizate pentru a identifica probleme din societate care nu pot fi văzute cu ochiul liber sau care nu apar pe social media, nu se viralizează și nu mai ajung subiect de politici publice.

În contextul în care ne aflăm acum, niciunul din cele două contracte sociale nu prea mai funcționează. Povestea de azi este despre cum putem rezolva măcar o parte din acest contract social, având la bază câteva elemente strâns legate de societatea digitală: o fărâmă de educație digitală și o fărâmă de gestionare/guvernanță mai coerentă a datelor și o să încerc să mă refer la ambele entități. Cum pot ajuta cele două? Pot implica și responsabiliza cetățenii mai mult atât pe social media, cât și în relație cu statul. De ce le tratez împreună? Pentru că Facebook a mai primit atribute de stat, se confundă adesea cu internetul și putem spune că creează opinia publică.

Arată-ne cum se face

Problemă: ne revoltăm despre dezinformarea pe social media, dar nu facem nimic ca să explicăm mecanismele din spate ca lumea să înțeleagă ce vrăjitorii sunt în spate.

Abordările la această problemă sunt tratate diferit de cele două entități. Facebook o dă pe aia cu mai multe soluții automate de moderare a conținutului bazate pe inteligența artificială pentru a depista și elimina conținutul violent sau fals sau se bazează pe echipe de moderatori de conținut. Dar când au escadalat violențele în Myanmar împotriva musulmanilor, Facebook avea doar câțiva vorbitori de birmaneză în toate echipele de moderare a conținutului, dar avuseseră grijă să pătrundă masiv în țară. Deci nu prea merge.

Statul? Deplânge dezinformarea, ar cere și limitarea libertății de exprimare cu privire la teoriile antivacciniste. Contracarează dezinformarea din pandemie cu postări pe social media fără a lucra cu adevărat cu platforma (ROVaccinare nu are postări sponsorizate pe Facebook deloc!). Lucrând pe conținut organic, e greu să ajungi departe pe platformă.

Soluția (sau măcar o parte din ea)? Arată-ne cum se face! Facebook, arată-ne un pic cum funcționează algoritmul și nu ascunde informația asta undeva în setările de confidențialitate. Nu toată lumea citește Facebook Papers sau reportajele din presă, care oricum nu sunt prezente decât într-o anumită bulă. Arată-ne mai clar cum a apărut știrea aia alarmistă la noi în News Feed, arată-ne că informația cu privire la Covid e disputată de medici și știință, nu e suficient să ne scrii doar sub postare că putem să ne informăm despre Covid. N-o s-o facem pentru că presupune să ne îndoim de noi. Iar Facebook nu face toate astea pentru că asta ar însemna mai puțină activitate din partea noastră pe platformă.

Dragă stat, în schimb, fă măcar niște reclame sponsorizate. Profită de platformă dacă tot ea profită de noi! Arată-ne și tu cum se face. Argumentul ăsta poate e ciudat având în vedere că discuția despre reglementarea Facebook și limitarea modelului de țintire prin date sale e tot mai prezentă. De ce am mai da bani la FB pentru asta? În primul rând, ăsta e mecanismul de lean in – mergem în întâmpinarea oamenilor pornind de la ceea ce știm despre comportamentul lor. Unde sunt oamenii? Pe Facebook. În al doilea rând, poți învăța mai bine despre cum funcționează platforma dacă faci tu o campanie plătită acolo și dacă îi vezi efectele mai clar. (Trec peste ideea nebună că o platformă ca FB ar trebui să dea la liber spațiu de reclame dacă eşti o entitate oficială care desfăşoară campanii de vaccinare).

Dar mai ales învață-ne cum funcționează distribuirea de informații pe rețelele sociale. Merităm o mai bună educație digitală cu privire la mecanismele din spatele platformei, dar și la modul în care ne adunăm în spatele unor idei false și le perpetuăm. Învață-ne la școală, la orele de cultură civică, cum se formează opinia publică și cum este ea manipulată de ceea ce circulă la un moment dat pe social media ca urmare a deciziilor luate de către un algoritm. Fă-ne un anunț de interes public: pentru sănătatea ta, nu uita că social media este o afacere care are interes să te țină cu ochii beliți acolo.

Bagă-ne mai mult în seamă

Problemă: ne revoltăm că oamenii și-au pierdut interesul în viața publică și că nu se implică, dar atunci când vine vorba de consultare, facem minimul necesar legal. Minimul legal necesar în guvernanța datelor, atât în ceea ce privește Facebook, cât și statul: informarea – transparența. Minimul legal în ceea ce privește implicarea cetățenilor în dezbaterile publice: părerile și observațiile care pot fi trimise pe mail (exemplu dintr-un oraș mare din România). Discuții semnificative despre modul în care se construiește administrația bazată pe date: aproape inexistente.

Dacă tot stăm la baza mașinăriei de bani a Facebook, dar și la baza transformării digitale a statului prin intermediul datelor, ar trebui să fim și noi parte a discuției. Mai academic spus, ar trebui să avem un contract-cadru pentru guvernanța datelor care să presupună reguli clare nu doar despre ce și cum se colectează și manipulează, dar mai ales despre ceea ce se face cu acele date și ce efecte au sistemele de inteligență artificială bazate pe date asupra noastră. Deocamdată, modul în care se povestește despre date la ora actuală e prins în discursul care prețuiește confidențialitatea, care riscă să deturneze aceste inovații (recunosc, de asta mă fac vinovată și eu câteodată). Toate astea se pot întâmpla și pentru că toate lucrurile astea sunt extraordinar de tehnice și abstracte, nu multă lume le înțelege și, desigur, nici nu suntem parte a poveștii. Dar cum ar fi să existe alte „povești” despre date în care și noi cetățenii să fim personaje semnificative?

Cercetătorii britanici (da, chiar ei) de la Ada Lovelace Institute au elaborat un cadru pentru „data stewardship” (gestiunea datelor) în ceea ce privește datele și inteligența artificială, pornind de la ideea că simpla informare nu este de ajuns, iar avansul tehnologic riscă să lase în urmă unele categorii sociale din pricina asta. Ideea pe care construiesc ei este că implementarea unor mecanisme de participare la luarea deciziilor în ceea ce privește datele poate duce la mai multă încredere publică în utilizările datelor și în sistemele create pe baza acestora. Pe scurt: bagă-ne în seamă! Cum?

Cadrul pentru data stewardship. Sursă: Ada Lovelace Institute (2021), Participatory data stewardship, p.14, https://www.adalovelaceinstitute.org/report/participatory-data-stewardship/
  • informează-ne: pune-ne la dispoziție o „simulare” a algoritmului (algorithm register) ca să văd cum m-ar afecta (ei îl numesc „audit din fotoliu” și se implementează în Helsinki și Amsterdam)
  • consultă-ne cu privire la proiectele bazate pe date și sisteme AI pe care vrei să le faci. Nu, nu după ce e gata tot și vrei să bifezi că ne-ai consultat, ci înainte, ca să simțim și noi că avem o voce. Creează și aderă la câteva principii pentru consultări publice pentru a asigura uniformitate (pentru smart cities = workshopuri, consultări de cartier, cercetări sociologice etc)
  • implică-ne (da, e o diferență față de consultare) – cere-ne părerea despre anumite utilizări și tehnologii printr-o serie de consilii cetățenești (danezii au avut într-o vreme rapoarte realizate de cetățeni cu privire la tehnologii emergente în cadrul agenției lor pentru tehnologie)
  • colaborează cu noi- creează modele prin care ne încurajezi să dăm acces la datele noastre de bună voie – așa știm clar ce beneficii societale putem aduce (există un proiect de creare a unei bănci de date cu privire la sănătatea mintală a tinerilor, unde aceștia sunt și implicați în procesul de creare a băncii de date prin participarea la întâlniri deliberative)
  • mobilizează-ne – creează condiții prin care să ne realizăm noi cadrul de guvernare a datelor (prin cooperative de date, spre exemplu, pentru cercetare)

Toate astea de mai sus pot fi preluate într-o formă sau alta de către una din cele două entități vedetă ale acestui articol – statul și Facebook. Nu cer de la Facebook să ne dea „sosul secret” al algoritmului, dar ne poate arăta mai clar de ce vedem anumite reclame sau de ce vedem anumite tipuri de conținut. Să cer să schimbe modelul de business în așa fel încât noi să alegem ce date punem la dispoziție aplicației și care pot fi procesate…asta deja e de domeniul SF-ului 🙂 Nu mai zic nici de ideea de a ne consulta cu privire la ce am vrea noi de la aplicație, că și așa ni se împinge în față metaversul acum.

Cât despre stat…ce să mai zic. După ce am parcurs cercetarea pomenită, mi-am dat încă o dată seamă cât de departe suntem, încât nu mai pot să fiu la fel de vehementă ca mai sus. Dar, așa pe final, vă rog eu, măcar un proces de consultare pe bune, nu cer mult.

Sursele care au inspirat acest articol

Cât de pregătită e România pentru transformarea digitală?

transformare digitala

Există o vorbă de ceva vreme în educația românească: notele nu reflectă adevăratele cunoștințe ale elevilor. Sugerează, de fapt, că goana după note este mai importantă decât acumularea cunoștințelor. Recunoașteți: cu toții am făcut-o la un moment dat, mai ales la materiile pe care nu le înțelegeam sau nu le plăceam nicicum. Unii o fac pentru toate materiile, pierduți fiind într-un sistem educațional care nu formează spirit critic sau analitic. Fac sprint către un test, apoi către altul și se trezesc la finalul școlii că n-au rămas cu nimic.

Nu vreau să vorbesc despre sistemul educațional aici, desigur, dar expresia de mai sus caracterizează și mersul României către societatea digitală – așa-numitul proces de transformare digitală. Alergăm către un loc mai bun în clasamentul Digital Economy and Society Index (DESI), alergăm către niște statistici mai bune pentru viteza de Internet, pentru accesul la Internet, pentru competențe digitale și tot așa. Și aici pot adapta expresia cu notele: statisticile nu reflectă adevăratul progres al României în materie de transformare digitală.

Aceasta este o postare dincolo de cifre. La fel ca viziunea educației de acumulare a competențelor și nu a cunoștințelor, transformarea digitală a României ar trebui ghidată de o serie de principii și nu doar de către cifre. Pentru cine crede că eu spun aici că statisticile nu contează: nu asta spun, ci spun că cifrele acelea trebuie atinse ținându-se cont de principii și de o viziune cu privire la transformarea digitală.

Deci, despre ce e vorba în această postare? În, esență, e vorba despre o privire de ansamblu cu privire la procesul de transformare digitală a României, dincolo de cifre și uitându-ne în principal la principiile societății digitale, așa cum le-a elaborat Comisia Europeană și le-am discutat și aici.

Principiile societății digitale, explicate.

În general, transformarea digitală nu este prea politizată. Încă. Dar există niște „curente de gândire” sau viziuni despre cum ar trebui să arate societatea digitală. Orașele smart au fost printre primele terenuri de joacă ale acestor viziuni. Cercetarea în domeniu distinge între două curente, anume orașele smart în viziunea corporatistă și viziunea „alternativă” asupra lor. Viziunea corporatistă imaginează un oraș tip utopie, unde toate problemele s-au rezolvat cu ajutorul tehnologiei, care desigur este asigurată de aceste mari corporații, gen IBM, Microsoft etc. Tehnologia dictează și deciziile de luat la nivelul orașelor. Viziunea alternativă, în schimb, arată că astfel de abordări corporatiste ignoră problemele adevărate ale orășenilor, lasă în urmă categorii defavorizate și, în general, pune accentul pe partea socială, pe mobilitate, pe experiența cetățenilor ca resursă pentru politicile locale.

Sună cunoscute aceste viziuni? Păi, Facebook, spre exemplu, promovează o viziune similară cu cea corporatistă pentru orașele inteligente: comunitățile au doar beneficii de pe urma serviciilor sale și că mai multă tehnologie este necesară pentru a rezolva problemele din rețea, cum ar fi dezinformarea care se rezolvă cu mai multă inteligență artificială care să o detecteze. Ambele modele de business, atât ale IBM (pentru smart cities), cât și ale Facebook, se bazează pe extragerea de date, model adesea criticat de Comisia Europeană (mai ales în ceea ce privește Facebook).

Apropo de Comisia Europeană, aceasta a emis o serie de principii pentru societatea digitală, care sunt menite să ghideze statele membre în tandem cu atingerea acelor ținte de pe busola digitală. Le reiau aici pe scurt:

  • libertatea de exprimare, inclusiv accesul la informații diverse și de încredere
  • libertatea de a deschide și de a desfășura o activitate comercială online;
  • protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, precum și dreptul de a fi uitat;
  • protejarea creației intelectuale a persoanelor în spațiul online.
  • accesul universal la serviciile de internet;
  • un mediu online sigur și de încredere;
  • educație și competențe digitale universale pentru ca cetățenii să poată participa în mod activ în societate și la procesele democratice;
  • accesul la sisteme și dispozitive digitale care respectă mediul;
  • servicii și administrație publice digitale accesibile și centrate pe factorul uman;
  • principii etice pentru algoritmii centrați pe factorul uman;
  • protejarea și responsabilizarea copiilor în spațiul online;
  • accesul la serviciile de sănătate digitale.

Simpla lor enumerare e suficientă pentru a observa că seamănă cu viziunea aceea alternativă asupra orașelor smart din literatura de specialitate. De ce? Pentru că se centrează pe factorul uman, nu pe cel tehnologic. De ce e nevoie de astfel de linii care să ne ghideze? În primul rând, pentru că acestea asigură protecția unor drepturi fundamentale în Uniunea Europeană – libertatea de a te informa, nevoia de a te proteja în spațiul online, nevoia de a te simți în siguranță etc. În al doilea rând, pentru că Uniunea Europeană promovează mai nou mantra „ceea ce e ilegal în offline trebuie să fie ilegal și în spațiul online”, creând de fapt o echivalență dintre cele două spații.

Adevărul e că uneori nu mai facem diferența dintre online și offline, iar viața noastră se desfășoară tot mai des la granița dintre cele două spații. Pentru a elimina riscul ca spațiul online să se transforme într-un Vest sălbatic, există aceste principii și drepturi. Desigur, acestea creează obligații și presiuni pentru state, deşi unele au alte tradiţii (cu privire la prelucrarea datelor personale) sau porniri anti-democratice (cum ar fi Ungaria).

Se respectă aceste principii în România? Pornește cineva inițiativa de politică publică de la acestea? Există măcar premisele pentru așa ceva? Acestea sunt întrebările care vor răspunde de fapt la cea din titlu: cât de pregătită este România pentru transformarea digitală?

Se respectă aceste principii în România?

Tabloul complet al României este extrem de greu de realizat și nu poate fi făcut aici, dar o privire obiectivă de ansamblu putem face. Ca orice răspuns nuanțat pe care-l dau aici, o să fie și cu da și cu nu. Voi face asta cu ajutorul unor exemple/povești în efortul de a merge dincolo de cifre, dincolo de DESI. Pentru un răspuns compact, le voi grupa în libertăți, protecții și tipuri acces.

Libertățile în spațiul online - informare, exprimare și deschidere a unei afaceri online

La capitolul informare și exprimare, da, nu avem piedici majore. Mediul online din România e adesea toxic și extrem de divizat dacă ne uităm la cum se desfășoară discuțiile pe rețelele sociale. Cu toate acestea, există mai multe moduri de a ne informa și exprima online și adesea le pierdem cu vederea. Aceste libertăți nu se limitează doar la rețelele sociale, ci se extind la nivelul responsabilităților autorităților publice de a ne pune la dispoziție un cadru de consultare, de a ne prezenta informații în format inteligibil și de a ne ușura exprimarea opiniilor.

Da, se deschid ședințele autorităților publice locale către public, acesta este într-adevăr un pas în față. Dar nu peste tot și nu fără piedici – adesea, ordinea de zi nu se cunoaște, nu se anunță din timp etc. De altfel, Prefectura Bihor a constatat „sincope mari” în aplicarea prevederilor din Codul Administrativ care cer transmiterea ședințelor în mediul online pentru cetățeni. Alt exemplu aici: cum se manevrează legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice – de la necesitatea prezenței fizice la sediul instituției a solicitantului pentru a se identifica până la enunțarea unor motive aberante în defavoarea solicitării.

Deschiderea și desfășurarea online a unei afaceri se pot face în România. De altfel, un proiect cu fonduri europene a făcut posibil portalul Registrului Comerțului pentru înregistrarea unei firme și alte operațiuni similare. Victorie! Portalul nu e foarte prietenos și trebuie să știi ce vrei să faci, dar există o serie de ghiduri și cumva-cumva reușești. Cât despre interacțiunea acelei firme în mediul online cu statul român…asta e o altă poveste și se leagă de lipsurile statului român mai mult, decât de ale firmei.

Protecție - date personale, creație intelectuală, mediu online sigur, protecția copiilor în mediul online, etică

GDPR a fost marea sperietoare în mediul online în 2018 când a intrat în vigoare. Își propune să ne protejeze datele personale, să ne informeze cu privire la ce se întâmplă cu ele, dar și să protejeze copiii în spațiul online. Regulamentul se respectă și nu prea (din experiență personală și din presă). Unele bănci transmit datele clienților pe Whatsapp, șefa autorității privind persoanele cu dizabilități sugerează că unele documente pot fi trimise prin același whatapp către direcțiile de protecție socială și tot așa. Nu zic cum am mai văzut liste afișate public la instituții de învățământ cu scutiri de taxe pe probleme medicale cu nume și prenume. Pe scurt, în teorie avem, în practică mai puțin, atât din nerespectare, cât și din lipsa de informații.

Protecția copiilor în spațiul online există și la nivel de GDPR și se întâmplă prin anonimizarea rezultatelor la examene de exemplu. Dar bullying-ul și hărțuirea online sunt abordate prin campanii de informare mai degrabă decât prin acțiuni concrete. Nu avem, din păcate, în școli educație media sau educație online care să instruiască elevii la acest capitol și până nu se intervine la nivelul sistemului de educație, dar și al educației părinților, o să tot vedem la știri videoclipuri cu copii care se bat.

Trebuie să fac niște lămuriri în ceea ce privește creația intelectuală, anume la ce se referă și de ce trebuie să avem așa ceva. Creatorii de conținut suferă în mediul online în general pentru că nu li se respectă drepturile de autor, se copiază conținut. În plus, rețelele sociale sunt destul de pricepute în a distribui conținut, dar și de a accelera difuzarea conținutului contrafăcut. Aici poate fi vorba de oricine, de la influenceri până la bloggeri și presă locală online. Situația e complicată și cred că are nevoie de o analiză separată, dar merită de spus că presa locală suferă, presa independentă e sufocată de clickbait și fake news, iar influencerii sunt la mila algoritmului. Un cadru pentru protejarea acestora este necesar la nivel european și el este deja intrat în vigoare, doar că, desigur, România nu a adoptat încă o lege naţională care să transpună directiva copyright până la expirarea deadline-ului. Propunerea a fost pusă în dezbatere publică în aprilie 2021.

Principiile etice în inteligența artificială. Avem în dezbatere un cadru privind inteligența artificială la nivel național la câteva luni după ce a avut loc una la nivel european. E greu de evaluat această serie de principii mai degrabă pentru că AI este de-abia în dezvoltare și nu suntem jucători majori la nivel european. Deci, aici nu mă pronunț, time will tell.

În final, trăim într-un mediu online sigur și de încredere? Siguranța e un termen relativ, totuși. Avem instituții care se ocupă de acest lucru, provenite și ele din cadrul european privind securitatea cibernetică. Își fac treaba la nivel de instituție, de la alerte de phising până la contracararea atacurilor cibernetice. Dar la nivel individual? Avem o cultură a siguranței în mediul online? Știrile care arată cum românii cad în capcane în mediul online nu sunt totuși rare. Aș răspunde cu nu aici – nu avem o cultură a siguranței în mediul online și așa cad pradă și instituțiile unor atacuri ransomware – vezi ceea ce s-a întâmplat și cu Primăria Oradea lunile trecute.

Acces - la Internet, la servicii de educație digitală, la dispozitive care respectă mediul, la servicii publice digitale, la servicii de sănătate digitale

Aici se cam împute treaba pentru că avem lipsuri mari la infrastructura care să permită respectarea acestor principii. În teorie, putem zice că da, avem acces la servicii de educație digitală pentru că școlile au primit tablete și orele s-au făcut online. Dar cum s-au făcut? Care sunt rezultatele?

Același lucru și pentru serviciile publice digitale. și cele de sănătate. Consultația prin Whatsapp e utilizată. Avem (parțial) servicii publice online – putem plăti taxele online, putem să ne înscriem la facultate, putem să urmărim ședințele online. Dar cum? Cum sunt acele servicii? Ce limbaj utilizează? E limbaj funcționăresc sau pe înțelesul meu? Trebuie să merg la ghișeu ca să depun online? Trebuie să merg eu la 7 instituții (chiar și online) sau pot ele să comunice între ele pentru mine? Și tot așa. Cred că voi lăsa întrebările să fie retorice. Posibile răspunsuri se găsesc totuși aici.

Acces la dispozitive care respectă mediul avem, dar nu cred că știm cât de dăunătoare sunt aceste dispozitive dacă nu sunt gestionate corect.

Cât de pregătiți suntem?

Transformarea digitală în Uniunea Europeană se va realiza pe aceste baze, iar statele membre trebuie să contribuie prin politicile naționale la aplicarea și respectarea lor. Având în vedere discuția de mai sus, poate România să treacă cu adevărat către societatea digitală pe model european?

Ce avem? Avem acces la Internet destul de facil (scriu această postare din Săvârșin unde a urcat fibra optică până în vârful dealului și am semnal 4G), dar nu este așa peste tot. Avem un mediu online vibrant, dar destul de toxic.

Ce nu facem? Ce nu am făcut? Nu implementăm la timp legislația europeană (vezi GDPR și directiva copyright), vorbim despre digitalizarea serviciilor publice și nu despre transformare, educația digitală nu funcționează corect, competențele noastre digitale sunt limitate și nu știm să ne protejăm suficient pe Internet. Infomarea în mediul online este adesea limitată la rețelele sociale care nu ne prezintă realitatea așa cum e. Nu prea vorbim despre aceste principii în spațiul public, ci vorbim despre digitalizare ca salvarea noastră, așa cum e în versiunea corporate a orașelor smart. Nu pornim de la cetățean în design-ul serviciilor publice digitale, ci ne ghidăm după tehnologie.

Alergăm după statistici (una din țintele din programul de guvernare este chiar urcarea în clasamentul DESI) și utilizăm concepte pe care poate nu le înțelegem cu adevărat. Pe scurt, umblăm după note.

cum stăm cu proiectele pentru servicii publice digitale?

(notă: în acest articol folosesc mai mult termenul de „digitalizare” pentru că acesta este folosit exclusiv în descrierile proiectelor europene, deși am stabilit deja că nu acesta este termenul potrivit pe care trebuie să-l folosim)

Am participat săptămâna trecută la o dezbatere despre #digitalizare sau, mai bine zis, transformare digitală. Mulțumesc pentru invitație încă o dată, mi-a făcut plăcere să-mi expun ideile într-un cadru oficial (întreaga dezbatere o puteți găsi aici). Printre altele, am spus atunci că serviciile digitale din România suferă de fragmentare și că putem avea experiențe foarte diferite ca cetățeni în diferite colțuri ale țării sau chiar în același oraș, dacă ne mutăm de la o instituție la alta.

Little did I know then …că m-am înșelat, dar am și avut dreptate în același timp 🙂

Ca să ilustrez asta, o să pornesc oarecum azi invers în postarea asta, anume cu una dintre concluziile la care am ajuns după analiza proiectelor cu fonduri europene realizate de autoritățile publice (locale, centrale, sistemul judiciar etc) în perioada 2014-2020: serviciile nu au cum să fie fragmentate dacă multe din proiectele cu fonduri europene sunt aproape identice 🙂 Deci cum? Am descoperit proiecte aproape scrise la indigo, cu formulări identice sau aproape identice. Indiferent că există aceleași obiective de urmat prin programul operațional , formulările nu au cum să fie la fel dacă proiectul e făcut „personalizat”.

Pănă una-alta, să vedem mai clar despre ce e de învățat în postarea de azi:

  • există peste 100 de proiecte pe servicii publice digitale implementate cu fonduri europene (finalizate sau în curs de implementare)
  • orașele mari performează neuniform la atragerea unor astfel de fonduri
  • orașele mai mici implementează proiecte pe servicii publice digitale – asigurând astfel o posibilă dimensiune teritorială pentru transformarea digitală și experiență uniformă de cetățean în raportul cu autoritățile
  • entuziasm scăzut în unele județe (doar 1 proiect de genul acesta în mai multe județe)
  • o să fac și câteva referiri cu privire la arhitectura proiectelor și la conținut (cu unele surprize)

Înainte de analiza propriu-zisă, câteva cuvinte despre programul operațional analizat, sursa de date și câteva limitări ale analizei mele.

Cine și pentru ce dă bani autorităților PUBLICE pentru „digitalizare”?

În acest caz, cine = Uniunea Europeană care are un acord, numit Acordul de Parteneriat, cu România și prin intermediul căruia se stabilesc prioritățile de finanțare cu fonduri structurale pe o perioadă de 7 ani. La nivelul României, autoritatea care se ocupă de acest program este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin direcția sa de programe europene.

Pentru ce = îmbunătățirea capacității administrative a autorităților locale. Fondurile se împart în programe operaționale, iar acesta aferent autorităților se numește Programul Operațional Capacitate Administrativă.

Autoritățile care pot beneficia de aceste fonduri sunt autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, autorități și instituții publice locale de la nivelul județelor și municipiilor, autorități și instituții publice locale beneficiare ITI, instituțiile din sistemul judiciar.

Programul are o serie de axe și obiective prin intermediul cărora se pot finanța aceste proiecte de „digitalizare”, cum ar fi: măsuri de creștere a transparenței în administrația publică, simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățean, dezvoltarea abilităților personalului din instituții etc.

Scop, întrebări și limitări

Normal, aceste proiecte reprezintă informații publice și aici ajungem și la sursa de date care stă la baza acestei analize. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat o hartă a stadiului implementării proiectelor cu fonduri europene până la 31.02 2021 pe programele operaționale din ciclul 2014-2020. Date deschise = food for research 🙂 Am luat la rând județele și am extras proiectele care făceau referire la digitalizare, soluții informatice, smart city etc.

De ce această analiză? Transformarea digitală este doar de puțin timp în textul fiecărui discurs public, dar banii puși la dispoziție pentru servicii publice digitale sunt acolo de mult mai mult timp. Sunt puși la dispoziție tocmai pentru că cineva dintr-un minister a negociat ca acești bani să fie acolo. Deci, scopul acestei analize este să scoată la iveală interesul pentru transformare digitală al autorităților publice eligibile pentru aceste fonduri.

M-au interesat următoarele chestii:

  • interesul pentru fondurile europene la nivel local este ridicat?
  • marile orașe au avut resurse mai mari de a se implica în astfel de proiecte?
  • care sunt prioritățile de digitalizare pentru autoritățile locale? care este specificul proiectelor?
  • ce iese în evidență din punct de vedere al conținutului și arhitecturii proiectelor?

Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt universale, deci pot accepta că există unele limitări:

  • doar unele tipuri de autorități publice pot să acceseze aceste fonduri
  • transformarea digitală nu se realizează doar cu fonduri europene, ci se poate realiza cu fonduri proprii sau din alte surse. Depinde de capacitatea administrativă a autorităților
  • analiza se limitează la POCA, nu și la alte programe operaționale sau fonduri europene.
  • e posibil să-mi fi scăpat proiecte de digitalizare având în vedere că am avut acces doar la obiectivele proiectelor și mai puțin la activități din proiecte mari

Și acum că am acceptat că nu am de gând să ofer certitudini sau răspunsuri universal valabile, să purcedem 🙂

Care e tabloul general al interesului autorităților pentru „digitalizare”?

La prima vedere, tabloul este chiar optimist. Cifrele arată cam așa:

  • 141 de proiecte cu fonduri europene care vizează „digitalizarea” – atât la nivel de județ, cât și la nivel de autorități centrale (nu prea multe aici)
  • cele mai puține proiecte pe județ – 1 – Covasna, Dâmbovița, Gorj, Olt, Vaslui, Mureș etc
  • cele mai multe proiecte pe județ: Cluj – 7, Sibiu – 6, Hunedoara – 9, Alba – 8 + București (pe sectoare) – 8,
  • bani: total valoare proiecte – 561. 246. 050 lei, din care fonduri UE = 457. 306. 271 lei (diferența e din cofinanțări + contribuții private etc)

Totuși, proiectele pentru digitalizare par totuși relativ puține printre pleiada de proiecte pentru planificare strategică, pentru strategii anti-corupție sau managementul calității, training-uri pentru funcționari și altele. Probabil că acestea sunt mai multe pentru că sunt mai ușor de implementat decât soluțiile IT la nivel intern.

Distribuția pe județe este și ea neuniformă. În general, județele mai dezvoltate au bifat mai multe proiecte (Cluj, Sibiu, Alba). Aceeași distribuție poate fi explicată și altfel: județele cu mai multe orașe mici au bifat mai multe proiecte. Hunedoara este cap de afiș aici: Petroșani, Lupeni, Vulcan, Brad, Orăștie, Hunedoara, Deva (proiectele lor sunt similare). Harta cu proiectele e mai jos.

Mai departe can-can-urile. Că și aici sunt destule.

 

Ce iese în evidență?

  • proiecte aproape la indigo – cu obiective la fel – înfrumusețate cu 1-2 obiective extra -chiar și cu aceleași formulări (de la Târnăveni la Urziceni, la Onești și așa mai departe)
  • parteneri fantomă în proiecte sau deloc (e drept, în 6 proiecte), dar de unde vine expertiza de simplificare administrativă?! (întrebare retorică)
  • sintagma „masuri din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor) si front-office” este foarte prezentă 🙂 – cu referire la simplificarea procedurilor interne, dar și ale celor cu contact cu cetățenii. În 6 proiecte regăsesc aceeași sintagmă fără nicio schimbare, iar în total 59 de proiecte folosesc separația back-office/front-office explicit. Coincidență?
  • formarea personalului este strict în legătură cu „utilizarea solutiilor informatice implementate in cadrul proiectului” – o înțelegere îngustă a termenului de competențe digitale -mai multe proiecte stipulează o astfel de formare în aceeași formulare (aprox.8)
  • nu există proiecte care să lucreze pe baza datelor
  • folosirea de ERP în unele proiecte 🙂 – exemplu- Eficientizarea si simplificarea serviciilor furnizate cetatenilor de catre Consiliul Judetean Calarasi prin implementarea unei solutii de portal cu servicii digitale pentru cetateni, managementul documentelor, ERP si digitalizarea arhivei – Lugoj, Mediaș, Constanța, Călărași, Reșița (aceeași formulare în toate proiectele)
  • retrodigitalizarea!!! Am învățat acest cuvânt trecând prin proiectele autorităților locale. Adică arhivarea documentelor pe un suport digital. Cuvântul nu există în română, desigur.

Există interes pentru digitalizare în rândul autorităților locale?

141 de proiecte par multe, dar, dacă le împart la 40 de județe, nu mai e același lucru. De asemenea, autoritățile locale nu pornesc din același punct. Unele județe și municipii sunt mai avansate în tranziția digitală (cum e Cluj), altele mai puțin și de-abia acum se aventurează. Așa se explică de ce Cluj are proiecte mai avansate (funcționarul virtual Antonia) și altele de-abia acum fac strategii și proceduri pentru simplificarea lucrului în instituție (Călărași, de exemplu).

Deci, există interes, doar că este neuniform. Acest lucru este valabil și dacă ne uităm la orașele mari. Aproape toate au proiecte de genul acesta, dar nu în grad foarte ridicat. Oradea are doar 1, Timișoara la fel, în timp ce Cluj-Napoca are 3 (2 la primărie și unul la CJ, restul fiind pentru alte orașe mai mici), Sibiu (orașul, nu județul) are 4 (2 la primărie, 2 la CJ).

Oricum, majoritatea proiectelor de digitalizare se derulează la nivelul municipiilor (106 + cele 8 de la nivelul sectoarelor Bucureștiului). La nivel județean, se derulează doar 25 de proiecte*, ceea ce este chiar puțin și poate duce către această fragmentare despre care vorbeam eu mai sus. Autoritățile locale nu sunt bule de sine stătătoare, ele există într-un ecosistem și colaborează cu nivelul județean, deci nu putem vorbi despre interconectare între cele două nivele. E bine că municipiile au astfel de proiecte, dar ele nu vor fi cu adevărat de succes fără a fi integrate mai bine în ecosistemul autoritățlor.

(* restul de 2 proiecte sunt derulate la nivelul instituțiilor centrale – Ministerul Justiției și Agenția Națională Antidrog)

Marile orașe sunt cap de afiș?

Da și nu. Așa cum am spus mai sus, interesul este neuniform și la nivelul orașelor mari și proiectele lor variază în funcție de momentul de tranziție în care se află. Constanța se află la momentul continuării arhivării electronice a documentelor și are un proiect de introducere a unui „sistem informatic”, în timp ce altele au funcționari virtuali.

Alte orașe mari se află mai degrabă în stadiul realizării strategiei lor de smart city – aici sunt Constanța, Ploiești, Galați. La Ploiești sunt chiar cursuri pentru ”smart city management”.

De fapt, orașele mai mici sunt mai semnificative pentru transformarea digitală pentru că dau o dimensiune teritorială acesteia și elimină insulele de servicii publice digitale din marile orașe. Ele ar trebui să aibă cel mai mare interes pentru a accesa astfel de finanțări, având în vedere finanțarea lor deficitară de la bugetul de stat. Deci, e îmbucurător să văd orașe mai mici cu proiecte pentru servicii publice digitale – Lupeni, Reghin, Băilești, Mediaș, Orșova etc.

Orașele mici ar trebui să fie capul de afiși aici.

Ce priorități au aceste proiecte? Care e specificul proiectelor?

Fără a număra steagurile ca Pristanda, am identificat câteva din prioritățile proiectelor:

  • arhivare electronică, ”retrodigitalizare” sau chiar „retrodigitizare” 🙂
  • simplificarea procedurilor interne și a celor care presupun contactul cu cetățeanul
  • implementarea de „soluții informatice” și realizarea de portaluri + soluții de plăți electronice – registratură electronică de exemplu
  • formarea personalului, dar explicit în utilizarea soluțiilor informatice care s-au cumpărat din proiect
  • e plin de strategii – smart city, dezvoltare durabilă etc
  • există proiecte pentru servicii sociale și medicale care să fie gestionate digital (Brașov)

Cine vine cu expertiza?

Aici recunosc că am fost surprinsă. Marea majoritate a proiectelor presupun muncă de simplificare a fluxurilor de lucru, a procedurilor, a serviciilor oferite, dar această simplificare se analizează de către mediul intern. Nu au parteneri în proiect care ar putea veni cu o perspectivă diferită și mai ales cu expertiză – un ONG, o instituție academică etc.

O astfel de muncă presupune cel puțin un audit și expertiză, de preferabil din exterior pentru că ar elimina subiectivitățile funcționarilor sau inerția în care se află atunci când pun în practică niște proceduri. Sau ar mai fi altă explicație – proiectul ar realiza aceste simplificări doar prin simpla achiziție a unor programe. Nici asta nu e ok – simpla achiziție de tehnologie nu simplifică munca funcționarului.

Cu toate acestea, există proiecte cu parteneriate – 19 la număr, dar nu sunt neapărat din exterior (pot să fie Asociații de Dezvoltare Integrată) și nici la categoria „experți” nu i-aș încadra pe toți.

La categoria parteneri pe bune, includ:

  • UBB – care are doar 1 proiect la Drobeta Turnu Severin
  • Transparency International – la Aiud și Sibiu

Nu pot să nu adaug și categoria parteneri „dubioși”:

  • ASOCIATIA PENTRU IMPLEMENTAREA DEMOCRATIEI – Alexandru Cumpănașu se află în spatele acesteia – și este partener în proiecte de la Alexandria, Sector 5 și Sector 3
  • Asociația Centrul de Resurse în domeniul Științelor Socio-Umane – care implementează proiecte la Medgidia și Dorohoi. Proiectele celor 2 orașe sunt aproape identice, nu doar în ceea ce vor să facă, ci și în exprimare 🙂

Și acum e rândul întrebării retorice: alți parteneri care se pricep la transformare digitală nu sunt în țara asta?! Ori nu au nevoie de expertiză, ori sunt parteneri dubioși.

Cum rămânem?

Cu proiecte scrise la indigo sau foarte asemănătoare, fără prea multă expertiză în spate, dar cu promisiunea simplificării procedurilor de lucru. Simplificare fără expertiză prin parteneriate.

Cu proiecte cu parteneriate dubioase.

Cu elaborare de strategii care nu știm dacă vor fi urmate sau nu.

Cu proiecte de „digitalizare” în orașele mici, lucru îmbucurător, totuși.

Cu formarea personalului strict din perspectiva utilizării programelor achiziționate prin proiect, deci cu competențe digitale prost înțelese la nivel de autoritate.

O să ziceți: OK, sunt proiecte identice, la indigo. Ce mai contează ce scriu dacă fac totuși ceva în direcția asta? Da, dar proiectele nu își vor îndeplini de fapt scopurile și nici programul operațional nu își va atinge țintele, dacă funcționarii sunt instruiți prin proiect să utilizeze doar soluțiile informatice achiziționate, dacă nu există expertiză prin parteneriate și dacă soluțiile IT doar cârpesc problema și nu simplifică cu adevărat lucrurile.

PNRR și Capra vecinului. Pe ce cheltuie statele pentru tranziția digitală?

transformare digitala

Dacă s-ar face un studiu cu privire la sportul național al românilor, ar ieși fotbalul sau oina. Dar nu e acesta. Mai degrabă e cel în care să ne uităm la alții și să ne comparăm cu ei. Ne place să ne uităm la ce au alții și ce nu avem noi, să râvnim la ce au și să și râdem că ei n-au ce avem noi. Dacă în viețile noastre comparația constantă cu ceilalți poate nu e cel mai bun exercițiu pe care-l putem face cu energia pe care o avem într-o zi, în științele sociale comparația este un instrument util pentru cercetare. Ne ajută să privim o situație din mai multe perspective și să extragem învățăminte.

Având în vedere că bifez atât calitatea de a face parte din această națiune, cât și cea de a fi în științele sociale, era normal că voi ajunge să fac o comparație pe aici. Și având în vedere că PNRR este „pe toate gardurile” și în majoritatea discuțiilor politice, m-am gândit că acesta ar fi bun prilej să vedem ce mai face capra vecinului. Capra = PNRR, vecinul = câteva state membre UE care au deja PNRR aprobat. Pentru că da, unele state membre au primit aprobare pentru planurile lor, în timp ce România este încă sub evaluare.

Ce poți urmări în acest articol:

  • cum arată procesul de aprobare a PNRR
  • cheltuielile din secțiunea „digital” propuse de către câteva din statele membre cu planurile aprobate
  • comparația cu România

Cum se evaluează și aprobă PNRR?

Fiind vorba de bani mulți, e vorba de un proces de evaluare și aprobare. Fiind vorba de reforme complexe și investiții substanțiale într-un mod în care nu s-a mai făcut până acum în UE, e vorba de un proces de evaluare și aprobare. „We need to get this right”, spune site-ul Comisiei Europene.

Comisia Europeană se ocupă de evaluarea lor și oferă o propunere de aprobare către Consiliu, care face aprobarea formală. La baza evaluării lor stau 11 criterii, dar cele mai importante sunt cele legate de:

  • țintele de 37% și 20% din buget alocate pentru investiții și reforme care sprijină obiectivele legate de climă, respectiv tehnologiile digitale
  • investițiile nu fac rău mediului înconjurător
  • investițiile și reformele se „mulează” priorităților și specificității statului membru
  • bifează recomandările de țară și contribuie la întărirea rezilienției și a potențialului de creștere a statului membru (nu știu exact cum se măsoară ultima parte, dar de-aia sunt oameni deștepți în DG-uri)

În urma evaluării, Comisia realizează un raport pentru un proiect de decizie a Consiliului pentru aprobarea planului statului respectiv. Până acum, Comisia a aprobat planurile Italiei, Spaniei, Greciei, Franței, Portugaliei, Letoniei, Luxembourgului, Austriei, Danemarcei, Germaniei, Slovaciei, Sloveniei, Belgiei, Lituaniei (până la ora la care scriu). Dacă n-ați numărat, jumătate din statele membre au planuri aprobate deja.

CE FACE CAPRA VECINULUI? (ĂLA DE CE ARE ȘI EU NU?)

Ca să nu plictisesc audiența, am ales doar o parte din cele 14 (până acum!) planuri aprobate. Toate sunt state care stau în fața României la indexul Economiei și Societății Digitale (DESI), dar sunt state cu grade diferite de dezvoltare socio-economică și sunt și state către care tindem sau cu care ne asemănăm. Franța, Germania, Danemarca ar fi din categoria statelor către care tindem. Slovacia, Lituania, Grecia sunt state cu care ne asemănăm în anumite circumstanțe. Voi include detalii despre Italia și Spania sporadic pentru că sunt țări unde trăiesc mulți români care vor interacționa cu autoritățile digitalizate și își vor trimite copiii la școlile viitorului. Le voi trata în aceste categorii și la final tragem niște învățăminte împreună.

Vecinul bogat

Prin ce se distinge calupul țărilor către care tindem? În primul rând, prin sumele acordate către investiții și reforme pentru tranziția digitală și schimbări climatice. Danemarca alocă 59% pentru obiectivele de climă, în timp ce Germania alocă 52% pentru tranziția digitală. Franța e undeva între cele două cu 46% pentru climă și 21% pentru tranziția digitală. Cel puțin unul din aceste obiective mari ale MRR este evidențiat prin aceste procente.

Rămânând la tranziția digitală, Danemarca și Franța prioritizează transformarea digitală a IMM-urilor, fie cu stimulente financiare pentru achiziționarea de echipament digital (Danemarca), fie prin scheme de granturi (Franța – din ce-mi dau eu seama din materialele Comisiei Europene) pentru a contribui la tranziția digitală a 200 de mii de IMM-uri. Altceva ce mi s-a părut interesant la Germania, apropo de domeniul economic: se va axa pe tranziția digitală a sectorului automotive. Franța dublează eforturile prin angajamente de pregătire și recalificare a forței de muncă în ceea ce numesc ei „slujbele viitorului”, cu o țintă de 25 de mii de persoane. Germania se axează pe extinderea accesului la Internet, fiind undeva sub media europeană la acces și viteză de Internet. De fapt, zonele rurale sunt țintite de toate cele trei state pentru extinderea accesului la Internet, dar să nu uităm nici de eforturile pentru dezvoltarea 5G.

Danemarca și Germania plusează mult la capitolul servicii publice digitale. Formularea din documentele aferente Danemarcei este amuzantă (pentru mine, românca): „further digitalising digital public services”. Deci, „digitalizarea” nu se încheie niciodată, nici în Danemarca. Iar Germania își asumă transformarea digitală a 115 servicii publice federale și a 100 de servicii publice regionale până în 2022.

Franța se distinge prin eforturile de dezvoltare a competențelor digitale ale cetățenilor, începând cu cei mai mici, anunțând programe pentru elevii din școlile primare și secundare, dar și pentru a pregăti viitori specialiști IT. La acest capitol se distinge și Germania cu programe digitale remediale pentru elevii care au rămas în urmă din cauza COVID.

Atât Germania, cât și Franța au anunțat participarea în proiecte de transformare digitală de tip „transfrontalier”, adică de interes comun care pot fi dezvoltate de mai multe state membre. Acestea implică facilități de „high performance computing”, cloud de nouă generație etc.

Vecinul mai sărac

Prioritățile sunt cam aceleași: conectivitate, competențe digitale, servicii publice digitale. Accesul la Internet este un mare minus pentru Grecia care, din cauza specificului teritoriului său, are probleme de conectare a insulelor. Prin planul lor, ei vor trage cabluri submarine care vor aduce Internet mai rapid pe insule (deci Netflix la anul prin Lefkada! :)). Mai mult, vor să dezvolte tehnologia 5G de-a lungul autostrăzilor care străbat ţara, făcând la propriu autostrăzi informaționale. Lituania a alocat și ea bani pentru extinderea accesului în zonele rurale. Slovacia nu apare la acest capitol decât cu investiții pentru dezvoltarea 5G.

Dar Slovacia apare cu fonduri alocate pentru dotarea școlilor cu infrastructură digitală, pentru dezvoltarea unui ecosistem de învățare în era digitală și pentru pregătirea profesorilor. La capitolul reforme, Slovacia propune o strategie de îmbunătățire a competențelor digitale ale cetățenilor la toate vârstele, un semn clar de incluziune digitală. Din aceeași categorie a incluziunii digitale, Lituania propune un proiect de tehnologie adaptată limbii lituaniene (cel mai probabil pentru încurajarea realizării de programe și servicii digitale în limba maternă ce va deschide accesul către alte categorii de populație care nu vorbesc engleza).

Capitolul servicii publice digitale este vast la toate cele trei state. Slovacia propune o viziune mai degrabă de „business” pentru serviciile publice digitale, vizând dezvoltarea de „servicii orientate pe client”. La fel, Grecia propune un sistem de tip „customer relationship management” pentru administrație, care va fi menit să administreze întreg ciclul de viață al relației cu cetățeanul. Evident, sunt mai multe proiecte de transformare a serviciilor digitale, Slovacia vizează de exemplu modernizarea serviciilor echivalente unui ITM din România, iar Grecia vizează și modernizarea sistemului vamal.

Atât Grecia, cât și Slovacia au în plan și proiecte de interes comun cu alte țări. Grecia va lucra împreună cu Cipru pentru sistemul de cabluri submarine de Internet.

Dar Spania și Italia?

Cele două state vizează și ele extinderea accesului la Internet, având și ele probleme cu conectarea zonelor izolate, a celor mai sărace (sudul Italiei) sau cu conectarea centrelor istorice ale orașelor din Spania (unde peisajul și arhitectura n-au permis prea multe intervenții).

Ce mi-a plăcut la planul Italiei este că menționează cu subiect și predicat necesitatea transformării procedurilor administrației centrale, regionale și locale, deci nu doar vizează ridicarea acelorași proceduri în cloud. Spania va oferi IMM-urilor un „toolkit digital”, hai să-i zicem un trusou pentru digitalizare 🙂

Realizarea unui cloud guvernamental este și ea prioritară în Italia, iar Spania preconizează investiții pentru schimbarea modului de lucru a sistemelor de sănătate, justiție și a celor de servicii sociale.

Noi cum stăm?

Am mai vorbit despre PNRR-ul nostru și nu mai intru în explicații. Pentru detalii, intrați aici.

În primul rând, al nostru plan nu este încă aprobat, suntem încă în faza de clarificări și evaluare, deci e posibil să se mai schimbe ceva, nu neapărat doar pe tranziție digitală. Chiar și secţiunea de FAQ a Comisiei Europene spune alb pe negru că un astfel de plan cu un astfel de buget trebuie gândit cu atenție. Deci, aș putea spune că nu e neapărat un lucru rău că încă nu e aprobat. Plus că unele state cu guverne stabile lucrează la ele de ceva vreme, la noi s-a schimbat guvernul și a trebuit practic luat totul de la început.

Ce să mai zic că e foarte greu să prioritizezi reforme și investiții în condițiile în care nu stăm prea bine la niciun capitol al DESI. Ai un vas care curge prin mai multe găuri și trebuie să-l faci să nu se scufunde. Faci tot ce poți să astupi cât mai multe găuri sau astupi cele mai mari găuri? Grea decizie.

În ceea ce privește comparația dintre măsurile României și cele ale celorlalte state, liniile de reforme și investiții sunt cam aceleași. Deci nu prea avem ce să ne fie ciudă că unii s-au gândit la una și noi nu. Cloud-ul guvernamental care va lega instituțiile este cea mai semnificativă investiție (Italia, Grecia au astfel de idei). Investiții pe zona de securitate cibernetică pentru administrația publică. Dezvoltarea 5G pe teritoriul țării prin stimularea de investiții private (Slovacia, Grecia la fel). Dezvoltarea competențelor digitale ale funcționarilor publici – asta e cam unică României (30.000 de funcționari la un total de 1,3 milioane de funcționari, conform articolului de aici). Dezvoltarea competențelor digitale ale cetățenilor de toate vârstele, asta prin intermediul bibliotecilor (cu o țintă de 100.000 de oameni / 40 județe = 2500 pe județ până în 2026?). Lituania, Slovacia, Grecia, Franța au inițiative similare, dar nu prin biblioteci. Sprijin pentru cel puțin 3000 de IMM-uri prin ajutor de stat pentru „digitalizare”. Dotarea școlilor cu tehnologie (similar cu Franța, Slovacia, Spania). Și tot așa. Foarte multe intervenții pe foarte multe linii. Avem scheme similare de granturi pentru IMM-uri cu alte state, cum ar fi Spania, Franța, Germania, Danemarca etc.

Ce mai avem noi în plus față de alte state? Granturi pentru smart cities, ceea ce nu am văzut la alte state. În afară de Germania, nu am văzut măsuri pentru nivelurile sub-naționale. Noi marșăm mult și pe pregătirea funcționarilor publici, deși cifra pare puțin cam mică (și termenul de realizare e la fel de mic).

Ce ne lipsește? În afară de aprobare, lipsesc mai multe proiecte de interes comun – din ce văd avem în plan participarea într-un plan de interes comun în microelectronică. Cercetarea pe inteligență artificială pare un pic lăsată în afară, fiindcă văd că se vizează dezvoltarea în privat a astfel de aplicații prin scheme de grant pentru IMM-uri. La alte state, schemele pentru competențe digitale sunt puțin mai largi decât la noi.

Și ne mai lipsesc câteva puncte în clasamentul DESI și în viitoarea busolă digitală care să ne aducă cu adevărat undeva pe lângă statele pe care le tot urmărim.

Limitări ale acestui articol:

  • pentru planurile aprobate, am lucrat cu evaluările Comisiei cu privire la plan (există riscul să nu intre prea mult în detalii de reforme). Pentru discuția despre România, am folosit planul integral (foarte extins la 1350 de pagini și deci și opțiunea de CTRL+F 🙂 )
  • alegerea relativ subiectivă a statelor din articole (mi-ar fi plăcut să fie și Bulgaria printre cele aprobate ca să ne comparăm cu vecinii cu care împărțim ultimele locuri)

Referințe

CARE-I TREABA CU PLANUL NAȚIONAL DE REZILIENȚĂ? (updated)

Am citit în weekend o analiză a European Policy Centre (EPC) cu privire la potențialul PNRR-urilor de a contribui la tranzițiile digitală și verde, dar și la coeziune. Da, știu, light reading în vacanța de Paște. Ideea era să înțeleg cum e cu PNRR în alte state membre, în condițiile în care discuțiile publice la noi se rezumă la „vai, ne facem de râs la Comisie cu planul ăsta” și la „planul a fost respins”, fără să se discute despre conținut. În plus, având în vedere că am mai scris despre PNRR varianta 1.0, era normal să purced și la analiza planului 2.0 formulat de coaliția actuală. Din motive evidente, analiza se va axa pe transformarea digitală previzionată de către PNRR.

Ce e de reținut de aici?

  • Veți fi ghidați prin analiză de către Ion, un cetățean român simplu care trăiește povestea transformării digitale și a reformelor implementate de PNRR;
  • Veți vedea cum arată reformele propuse prin PNRR pe transformare digitală (traduse în limbaj simplu să înțeleagă și Ion);
  • La final, o scurtă analiză asupra coerenței, caracterului structural și a impactului – atât cât se poate:
    • Fragmentarea poate afecta implementarea planului
    • Lipsește viziunea centrală către care țintesc reformele și investițiile din PNRR – alta decât „tradiționala” tranziție digitală și verde
    • Investițiile au adesea un caracter vag, astfel că impactul e greu de măsurat

Care e situația transformării digitale în România?

De la om la instituție, toți suntem cu cel puțin câțiva pași în urma transformării digitale. Ca să exemplific situația României cu transformarea digitală, o să folosesc o poveste, desigur:

Ion locuiește într-un orășel din România, a absolvit liceul, este muncitor „la bandă” într-o fabrică de subansamble și are 2 copii la școală. Își petrece timpul liber cu familia și, desigur, nu ratează ocazia de a da scroll pe Facebook să vadă ce mai fac neamurile din străinătate și să mai posteze una alta pe acolo. Totuși, nu are încredere foarte mare în tehnologie. Ce-i în mână nu-i minciună, îi place să zică. Copiii au un calculator mai vechi, cu o conexiune stabilă de Internet, doar că nu are nevoie de ceva super complicat pentru jocurile copiilor și scroll-ul lui. În general, are o viață relativ simplă.  Asta până a venit pandemia.

Din cauza scăderii comenzilor de la fabrică și a măsurilor de distanțare socială (presupunând că firma chiar a respectat regulile pentru a proteja sănătatea angajaților), programul lui de lucru a fost redus. La fel și salariul. Copiii au trecut la școala online, dar au un singur calculator pe care să participe la ore. Au făcut cu schimbul, au luat și telefonul lui Ion pentru a intra, doar că, ce să vezi, conexiunea de Internet nu e stabilă și copiii nu prea reușesc să participe la ore. Profesorii nu se pricep oricum foarte bine și le trimit fișe pe Whatsapp pe care copiii le copiază pe caiet și încearcă să le completeze. Copiii ar vrea să „lucreze pe calculator ” când vor fi mari, doar că șansele sunt slabe.

Între timp, firma a decis să mai facă niște investiții pentru a optimiza costurile pe termen lung și automatizează o parte de producție. Asta înseamnă că slujba lui Ion este în pericol, firma hotărând să păstreze și să recalifice doar o parte din angajații săi, mai ales pe cei care au competențe de utilizare a calculatorului.

Relația lui cu autoritățile locale? E limitată la statul la coadă și umblăturile de la una la alta pentru a-și înmatricula mașina și a-și plăti taxele. Și, desigur, se plânge că „nu se schimbă nimic în orașul ăsta”. Și așa, Primăria nu prea oferă multe. Nu este înscrisă pe Ghișeul.ro și adresa lor de contact este primaria.x[at]yahoo.com. La care nu răspund oricum.

Povestea de mai sus ilustrează poziția noastră în clasamentele DESI și este despre rămânerea în urmă a oamenilor, dar și a regiunilor și orașelor noastre – atât din cauza intervențiilor fragmentate, cât și din cauza mindset-ului oamenilor.

PNRR și transformarea digitală din România trebuie să treacă peste acest obstacol dublu (așa cum am spus și în cealaltă postare despre PNRR): nu doar să reducă din rămânerea noastră în urmă, ci și să contribuie la schimbarea asta de mindset. Cu atât mai mult, așa cum se concluzionează în analiza celor de la EPC, trebuie să facă asta ținând cont de lipsa de coeziune socio-economică și teritorială din România. Adică orășelul unde locuiește Ion să nu fie lăsat în urmă și mai mult, iar cloud-ul guvernamental și alte proiecte SF să creeze obstacole și mai mari pentru Ion. Ceea ce ar duce la și mai multe disparități. Grea misiune.

Care sunt măsurile?

Reuşesc măsurile din PNRR-ul nostru să atace transformarea digitală, rămânerea noastră în urmă și coeziunea teritorială? Să vedem. PNRR este organizat pe mai mulți piloni, așa că voi detalia măsuri din mai mulți piloni, nu doar cei legați direct de transformarea digitală. Măsurile privesc atât investiții (deci bani efectivi), cât și reforme (acțiuni de politică publică). Am simplificat limbajul birocratic ca să înțeleagă toată lumea, chiar și Ion.

Cloud guvernamental și sisteme digitale interconectate în administrația publică, semnătură și identitate electronică, promovarea investițiilor cu valoare adăugată mare în TIC
  • Investiții:
    • Investiții în structurile care vor „găzdui” datele despre noi (centre de date, cloud)
    • Investiții în aplicații pentru statul român și conectarea instituțiilor publice la aceste structuri
    • Aici intervin și o grămadă de fonduri puse la dispoziția instituțiilor publice pentru digitalizare – de la fonduri pentru parcuri științifice și tehnologice la fonduri pentru automatizarea proceselor în administrație la fonduri pentru transformarea bibliotecilor publice în hub-uri de învățare sau fonduri pentru creșterea numărului de servicii digitale care se pun la dispoziția cetățenilor
    • Să nu uităm de investiții de tip smart city/smart village (deși nu se spune cum și unde vor avea loc)
  • Reforme:
    • Catalogarea și standardizarea și verificarea datelor pe care le colectează statul român despre noi (statul român încă nu știe per total ce și cum colectează despre noi) care va duce la schimbarea arhitecturii statului român în ceea ce privește accesul la date și informații
    • Legislație pentru interoperabilitate – adică instituțiile să comunice între ele și să nu mai ceară hârtii de la noi
    • Legislație pentru semnătura electronică și cetățenia digitală (adică statul să poată să ne trimită de exemplu comunicări importate pe adresa de e-mail pe care o declarăm ca „domiciliu digital”)
    • Reforme pentru digitalizarea sistemelor de justiție – de la îmbunătățirea accesului la informație până la asigurarea securității cibernetice a sistemelor
    • Digitalizarea sănătății – de ex. crearea dosarului electronic al pacientului (deci toate informațiile despre starea ta de sănătate să existe la un loc pentru a ajuta la realizarea unui diagnostic mai rapid)
    România Educată –Digitalizarea educației
    • Investiții
      • Granturi pentru îmbunătățirea dotărilor școlilor cu accent mai mare pe școlile din medii vulnerabile
      • Granturi pentru realizarea de „centre digitale avansate” (recunosc, aici nu știu la ce se referă)
      • Crearea unui cadru de accesibilitate digitală pentru ca elevii cu dizabilități, sportivii sau elevii spitalizați să aibă acces la educație
    • Reforme
      • Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor pentru a se adapta la educația online
      • Revizuirea a ceea ce se predă la materiile TIC din școală și adaptarea programei la realitatea actuală
      • Revizuirea platformei online de manuale a ministerului pentru a include și materiale auxiliare pentru elevi
    Trebuie să recunosc, PNRR include aici niște propuneri de reformă pe care nu știu efectiv unde să le includ pentru că nu-mi spun nimic, cum ar fi: Dezvoltare digitală în domeniul educației și formării profesionale pentru o societate digitală și o economie verde (?!) și Flexibilizarea și centrarea pe elev a sistemului educațional prin digitalizare. Am auzit-o pe asta ultima cu centrarea pe elev de o grămadă de ori, iar din experiența din jur nu-mi arată asta deloc. Partea de administrație publică e mult mai coerentă și urmează așa secvențial niște pași. Partea cu digitalizarea educației îmi pare doar o adunătură de reforme despre care s-a mai discutat, dar exprimate la fel de vag.

Broadband și 5G

  • Investiții
    • Investiții în rețele de mare viteză pentru a elimina decalajul în conectivitate (Internet de mare viteză în orășelul lui Ion)
    • „Realizarea unor investiții în domeniul tehnologiei Open RAN” (am preluat asta direct pentru a arăta gradul de „specificitate”)
  • Reforme
    • Reformarea strategiei naționale pentru conectivitate pentru a stimula dezvoltarea rețelelor de Internet pentru a acoperi întreaga țară
    • Eliminarea obstacolelor administrative care împiedică dezvoltarea rețelelor 5G în România (aici suntem cam în urmă față de restul Europei)
    • Finanțare pentru IMM-uri pentru dezvoltarea de aplicații 5G

Și partea de broadband și 5G este cam subțire, la fel ca partea de educație.

Cum ar arăta universul lui Ion dacă aceste reforme se realizează? Multe din investițiile de mai sus nu vor privi viața lui Ion direct, ci vor ajuta statul să funcționeze mai bine și, în mod normal, și lui Ion ar trebui să-i fie mai bine. Dar Ion va putea avea acces la semnătură digitală pentru a semna contracte de muncă, spre exemplu, sau documente primite de la autoritatea locală prin adresa sa de email înregistrată ca domiciliu digital. Va putea merge la biblioteca din oraș, unde se vor organiza cursuri de competențe digitale pentru adulți, pentru a se specializa și a crește șansele de a-și găsi un nou loc de muncă. Va putea avea Internet mai rapid întrucât rețelele de mare viteză vor veni și la el în oraș. Dacă se îmbolnăvește, va putea comunica cu mediul de familie nu prin Whatsapp ca acum, ci printr-o platformă securizată, unde medicul va avea acces la toate dosarul medical unic ce îi arată tot istoricul, crescând astfel șansele să diagnosticheze o problemă cronică mai devreme. Copiii lui Ion vor merge la o școală modernă, unde vor învăța cu ajutorul tabletelor, calculatoarelor și aplicațiilor de educație care transformă predarea într-un joc. Sună bine, nu? Ce garanții sunt că aceste investiții vor ajunge și la orașul lui Ion?

Fiindcă acest articol vizează și investigația cu privire la asigurarea coeziunii socio-economice și teritoriale, am aruncat o privire și la componenta din PNRR care cam așa se numește. Dacă ar fi să revin iar la Ion și povestea lui de mai sus, aș extinde-o și la povestea orășelului din care vine – unde administrația locală nu are fonduri prea multe, este ineficientă și inadaptată la tehnologie, iar orașul este prăfuit, cu drumuri proaste și școli nu prea bine dotate.

Am aflat deja din propunerile de reforme că școala copiilor lui Ion va putea beneficia de bani pentru dotarea unității școlare cu calculatoare, proiectoare, aplicații de educație digitală sau cataloage digitale, iar biblioteca din oraș va putea fi folosită de Ion și familia lui pentru a învăța să lucreze pe calculator. Dar cum rămâne cu celelalte aspecte ale vieții în oraș?

Vor fi câteva modalități prin care orașele vor avea fonduri la dispoziție pentru transformare digitală. Unul este Fondul de Reziliență pentru Localități care presupune bani la dispoziția unității respective pentru a implementa proiecte „digitale și verzi”, spre exemplu. Orașele, indiferent că sunt reședințe de județ sau orășele mici, va trebui să folosească minim 10% din acest fond alocat pe proiecte de tip smart city, dar componenta prevede și alte „chestii digitale”: iluminat public digitalizat (mi se pare că o exprimare nefericită aici, cred că se referă la iluminat public inteligent), investiții în cartiere inteligente (probabil cu locuințe unde se citesc contoarele de la distanță, iluminat public inteligent, gestionare inteligentă a deșeurilor etc). Orașul lui Ion ar trebui să aibă iluminat public inteligent, care consumă mai puțină energie, sistemul de gestiune a deșeurilor ar monitoriza de la distanță umplerea pubelelor, certificatele și aprobările de la primărie ar fi obținute de la distanță, iar mediul economic ar trebui să se diversifice.

Al doilea este fondul pentru dezvoltare comunitară în rural și zone urbane sărace, unde se vizează sprijinirea Grupurilor de Acțiune Locală, care vor primi granturi pentru proiecte din aria PNRR. Lipsește și aici specificitatea, nu pot să spun mai multe despre asta.

În rest, cam toate componentele de acțiune conțin cel puțin o dată termenul de „digitalizare” când se referă la un sistem public – de la sectorul de tineret (?!) la agențiile de ocupare a forței de muncă la sistemul de pensii sau asistență socială. Deci, că vrea, că nu vrea, viața lui Ion se va învârti cel mai mult în jurul tehnologiei sau tehnologia va avea un rol tot mai semnificativ în viața sa. E chiar așa? Următoarea secțiune analizează PNRR și transformarea digitală din punct de vedere a coerenței, eficienței și impactului.

(Scurtă) Analiză pe coerență, eficiență și impact

Analiza publicată de către European Policy Centre merge pe aceste trei linii în explorarea efectului asupra coeziunii  și subliniază ideea că planul de reziliență trebuie să fie bine închegat pentru ca reformele propuse să aducă cu adevărat beneficii statului membru. Am preluat și eu aceste trei idei și le-am aplicat la PNRR-ul nostru.

Fragmentat sau coerent?

Pe transformare digitală, măsurile par a se completa bine, iar cel mai coerent este pilonul referitor la cloud-ul guvernamental și interconectarea serviciilor publice. Mai mult, reformele propuse și investițiile se întrepătrund bine. Spre exemplu, cadrul național pentru interoperabilitate va crea condițiile pentru interconectarea bazelor de date și a serviciilor publice. Existenţa unei legi clare pentru identitate electronică va pune umărul la dezvoltarea serviciilor publice la distanță. Partea referitoare la conectivitate se referă la revizuirea politicilor publice, a legislației și promovarea unor investiții pentru dezvoltarea rețelelor de mare viteză, dar cum rămâne cu oamenii care trebuie să-și dezvolte competențele digitale în așa fel încât să poată profita la maxim de ceea ce le poate oferi un 5G? Partea de competențe digitale e fragmentată între piloni – ba la servicii publice, ba la educație – și nu văd prea mult detaliu sau accent pe dezvoltarea acestora ca formare profesională.

Încă două idei aici. Fragmentarea planului intervine mai ales din modul în care a fost așezat – România Educată apare în mai mulți piloni și e greu de urmărit coerența ideilor. Pe de altă parte, unii piloni înghesuie mai multe tipuri de intervenții – de la cloud guvernamental la stimularea competitivității în afaceri?! Pilonul de transformare digitală nu include și măsuri și intervenții de digitalizare a autorităților fiscale sau de utilizare a analizei datelor în facilitarea luării deciziilor la nivel central. Acestea sunt puse în pilonul de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Nu înțeleg lipsa unei viziuni de ansamblu a României de după PNRR, adică să știm unde trebuie să ne îndreptăm odată ce proiectele vor fi realizate. Planul face o analiză detaliată a locului unde suntem, dar nu spune unde ne va duce. O astfel de viziune ar da coerență și mai mare planului.

Măsuri pe termen scurt sau structurale?

În ceea ce privește transformarea digitală, se presupune că toate propunerile de reformă ar trebui să fie structurale și unele chiar sunt – pornind de la cloud-ul guvernamental până la transformarea funcționării instituțiilor publice. Doar că nivelul de detaliu menționat la unele propuneri de reformă nu ne permite să vedem dacă se vizează măsuri pe termen scurt sau nu. Granturile și fondurile care se presupune că vor fi puse la dispoziția localităților, școlilor etc. va trebui să fie folosite în linie cu obiectivele PNRR, dar nu știm cine și cum va evalua cheltuielile pe care acestea le vor angaja. Deci, aici va depinde de înțelepciunea liderilor locali să gândească măsuri cu adevărat structurale, nu soluții pe termen scurt, în așa fel încât transformarea digitală să se manifeste uniform în țară. Da, fondul pentru localități cere 10% pentru soluții de smart city, dar și acel 10% trebuie gândit bine.

Din ce văd în structura de guvernanță (care nu se regăsește în plan, dar am dedus-o din OUG 155/2020), Ministerul Fondurilor și Proiectelor Europene va fi structura principală care va evalua proiectele și ei probabil că vor și evalua dacă proiectele contribuie cu adevărat la redresare nu prin cârpeli, ci prin transformări profunde.

Ca recomandare pentru planurile analizate, cei de le EPC menționează necesitatea de a „lega” oarecum diferitele intervenții din piloni diferiți pentru a se vedea cu adevărat coerența, dar și potențialul de schimbare structurală prin intervenții care se leagă cu adevărat între ele. Și în PNRR această conexiune ar fi bună, mai ales că nu vedem o serie de obiective mari pentru plan, nu doar trâmbițatele tranziții verzi și digitale care nu sunt neapărat adaptate la contextul nostru național. Mai mult, aceste intervenții „legate” între ele ar trebui să fie corelate cu alte tipuri de investiții din fondurile europene „clasice”, pentru a se asigura coerența și transformarea structurală. Asta tot cei de la EPC o spun. Planul vechi avea această legătură, care s-a pierdut în varianta actuală.

Impactul măsurat sau de-abia menționat?

De-abia menționat mai degrabă. Sau mai degrabă deloc. Reformele pentru transformare digitală nu au un impact pronunțat, cu atât mai mult cu cât regulamentele Comisiei cer măcar menționarea de milestones și rezultate estimate în plan. Multiplicate, acestea ar trebui să ducă la un impact pe termen mediu și lung. Lipsa unei astfel de evaluări ex-ante poate fi justificată prin termenul relativ scurt de realizare al planurilor, dar nici așa nu e scuzabilă în condițiile în care vor fi multe proiecte care se vor implementa fără să știm cu adevărat către ce vor contribui ele cu adevărat.

În aceste condiții, măsurarea impactului asupra coeziunii socio-economice și teritoriale rămâne la nivelul speculațiilor, iar fragmentarea menționată mai sus nu ajută la realizarea unei imagini de ansamblu. De exemplu, planul proclamă investiții pentru automatizarea unor procese din administrația publică. Presupune asta pierderea unor slujbe? Ce se va întâmpla cu oamenii ale căror slujbe vor dispărea? Dar analiza de date la nivelul instituțiilor centrale cum se va realiza? Și, mai ales, cine o va face? Funcționarul public recalificat? Alți viitori angajați?

La nivel teritorial intervine iar o problemă. Investițiile în broadband nu sunt țintite către anumite regiuni care sunt în urmă. Cum rămâne cu zonele unde nu sunt biblioteci care să se transforme în hub-uri de învățare? Primăriile din zonele rurale va trebui să transforme și ele modul de lucru pentru a aduce tehnologia mai aproape. Cum ne asigurăm că nu vor fi lăsați în urmă cei din mediul rural? Așa țintit. Investițiile în dotarea școlilor vor pune accent pe școlile cele mai vulnerabile, dar care sunt acelea? Analizele de situație menționează regiunile de dezvoltare care sunt rămase în urmă, dar dimensiunile teritoriale trebuie să fie axate mai local.

Ce înțelege Ion din asta?

Ion sigur nu va înțelege ce înseamnă dimensiunea teritorială a PNRR, dar va înțelege dacă orașele mai mari din jur vor accelera investițiile, iar orașul său va rămâne tot așa cum îl știe el de 30 de ani. Discuțiile publice pe baza PNRR nu ajută nici ele ca Ion să înțeleagă ce se petrece, ce e în regulă și ce nu e în regulă.

Pe partea de tranziție digitală, nu au fost multe dezbateri încinse, deși poate că ar fi trebuit să fie, având în vedere potențialul de redefinire pe care tehnologia îl are pentru societate și economie. Iar cum Ion este sceptic la tehnologie, va trebui convins să facă un curs de dezvoltare a competențelor.

Problema în presă este mai degrabă legată de faptul că ne facem de rușine la Comisia Europeană că, vezi Doamne, s-a respins planul, în loc să se discute despre măsurile din interiorul acestuia. Sau măcar să se propună măsuri alternative în spațiul public, lucru pe care nu l-am observat să se fi făcut. Ce va reține Ion din toate discuțiile politice? Păi, va avea o umbră de îndoială și suspiciune cu privire la banii care se cheltuie, suspiciune care oricum există în mintea noastră, a cetățenilor, oricând vine vorba de investiții publice și autorități locale. Și asta sigur nu ajută.

 

Digital Policy este o platformă de analize de politici publice digitale, axată pe nivelurile european, național și local.

Pagini

Newsletter